Pretenţii. Decizia nr. 236/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 236/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 706/176/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 236/2013
Ședința publică de la 04 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător A. N.-președinte secție
Judecător M. M. C.
Grefier M. R.
Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror A. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanții Țăndrău O., Țăndrău N. jr., Țăndrău I. E. și Țăndrău D. S., și de pârâta B. Națională a României împotriva deciziei civile nr. 227/A/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat Z. I. pentru recurenții reclamanți, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare și s-a depus întâmpinare din partea recurenților reclamanți față de recursul pârâtei BNR.
În timpul ședinței de judecată se depune la dosar întâmpinare din partea recurentei pârâte B. Națională a României, prin BNR Agenția Sibiu.
Avocat Z. I. mandatarul recurenților reclamanți depune la dosar împuternicirea avocațială și copie după raportul de expertiză tehnică întocmit în dosarul Judecătoriei Cîmpeni nr._ . Primește un exemplar din întâmpinarea formulată de recurenta pârâtă BNR.
Părțile prezente arată că nu au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul recurenților reclamanți solicită admiterea recursului declarat, modificarea în parte a deciziei atacate, admiterea cererii formulate în sensul de a obliga pârâta BNR la plata contravalorii cantității de aur și argint ce a rezultat din prelucrarea celor 5000 tone de minereu aurifer confiscat abuziv de la antecesorul reclamanților.
Susține că la instanța de fond reclamanții au făcut dovada confiscării abuzive, de la antecesorul acestora, a celor 5000 tone minereu aurifer neacordate de instanță, cu înscrisul intitulat „Situația deținătorilor de minereu aurifer ce urmează a fi transportat de la fostele mine Domni, Ieruga, Fauri din . organele de miliție la acea dată; acest înscris se coroborează și cu declarațiile martorilor audiați în cauză.
Față de recursul pârâtei B. Națională a României solicită respingerea acestuia ca nelegal și netemeinic.
Sunt nefondate susținerile părții în sensul că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 26 din OG 190/2000. La data confiscării cantității de minereu aurifer de la antecesorul reclamanților era în vigoare Decretul 210/1960, care la art. 4 prevedea că prin metale prețioase se înțelegea aurul și argintul aflate în minereuri sau nisipuri indiferent de concentrație. Aceste dispoziții se coroborează cu cele alte 2 din OG 190/2000. Învederează întâmpinarea depusă și practica CEDO.
Cu cheltuieli de judecată, depune chitanță onorar de avocat și bon carburant.
Reprezentanta Parchetului pune concluzii de respingere a celor două recursuri declarate de părți, menținerea hotărârii de fond și de apel pronunțate în cauză.
În ce privește recursul reclamanților, apreciază că în mod corect cele două instanțe au reținut că nu s-a făcut dovada preluării de la antecesorul reclamanților a încă 5000 tone minereu aurifer, înafara celor restituite de instanță pentru care există ordonanță clară de confiscare. Înscrisul invocat de parte este o situație a deținătorilor nu o dovada clară că acest minereu a fost preluat și predat către R. Montană, iar concentrația de aur și argint a fost corect reținută de instanțe.
Față de recursul pârâtei BNR arată că sunt incidente prevederile OG 190/2000 întrucât minereurile fac parte din categoria metalelor prețioase, iar BNR la acea dată era singura abilitată să facă operațiuni cu metale prețioase.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 17.11.2009, în dosar nr._, reclamanții Ț. O., Ț. N. jr., Ț. I. E. și Ț. D. S. au chemat în judecată pârâta B. Națională a României solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu aceasta,
- să oblige pârâta BNR la plata contravalorii cantității de aur și argint la prețul practicat de BNR la data plății, ce a rezultat din cele 5000 tone minereu aurifer confiscat în mod abuziv antecesorului lor, Ț. N. Biț, în cursul anului 1970, având un conținut de 13,4 g/tonă aur fin și 13,7 g/tonă argint, conținut ce reiese din procesul-verbal din 24.10.1971;
Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanții arată că în fapt, antecesorului lor, Ț. N. Biț, fiul lui S. și P., născut la data de 05.04.1920 și decedat la 17.11.1981, în cursul anului 1970 i-a fost confiscată cantitatea de 5000 tone minereu aurifer, fiindu-i întocmit dosarul penal nr._/1970.
Concentrația de 13,4 g aur fin/tonă și 13,7 g argint fin/tonă, reiese din procesul-verbal din 21.10.1971 care arată că,respectivele conținuturi de aur și de argint au fost determinate pe baza probelor de laborator evidențiate în buletinele de analize ale uzinei Exploatarea Minieră R. Montană.
Antecesorul reclamanților a fost nominalizat și în înscrisul intitulat „Situația deținătorilor de minereu aurifer ce urmează a fi transportat de la fostele mine, Domni, Ieruga, Fauri, din . 11, cu cantitatea de 5000 tone.
În drept au fost invocate prevederile art. 34 din Legea nr. 261/2002, art.2 alin.1 lit.a și art. 26 din OUG 190/2000, art.39, art. 40 din Normele Metodologice de Aplicare.
La termenul de judecată din 08.01.2010, reclamanții și-au precizat acțiunea solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța,
- să fie obligată pârâta BNR, la plata contravalorii cantității de aur și argint ce a rezultat din cantitatea de 5000 tone minereu auro-argintifer, cât și la plata cantității de 1,120 kg aur și 2,680 kg argint, confiscate antecesorului lor, F. G..
Cu cheltuieli de judecată, menținându-se motivarea în fapt și în drept a acțiunii.
Pârâta BNR în calitate de reprezentantă a Statului Român, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii întrucât, bunurile revendicate de reclamanți sunt minereuri aurifere și nu se încadrează în categoria obiectelor (din aur, argint sau din aliaje ale acestora) pentru ca OUG nr.190/2000 să fie aplicabilă.
În drept au fost invocate prevederile art. 2 și 26 al.1 și 2 din OUG 190/2000, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art.31 și 39 al.1 și 2 din H.G.1344/2003 de aprobare a Normei metodologice din 18.11.2003 pentru aplicarea prevederilor OUG 190/2000.
Prin sentința civilă nr. 2391/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții Ț. O., Ț. N. (junior), Ț. I. E., Ț. D. S. împotriva pârâtei B. Națională a României și în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților contravaloarea cantității de 3,5 gr aur fin și a cantității de 15,5 gr argint fin, calculată la prețul practicat de BNR la data plății efective, confiscate de la antecesorul acestora Ț. N. (senior).
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând 300 lei parte a onorariului de avocat și 150 lei, contravaloarea expertizei.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că astfel cum rezultă din actele de stare civilă și certificatul de moștenitor 247/12.03.1984 depuse la dosar, reclamanții sunt moștenitorii numitului Tandrău N., în calitate de descendenți de gradul I (fii).
Instanța a apreciat că cererea reclamanților este întemeiată și a fost admisă în parte având în vedere dispozițiile art. 26 din OUG nr. 190/2000.
D. urmare, instanța trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de ordonanță pentru restituirea obiectelor confiscate.
Instanța a apreciat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite, având în vedere prevederile art. 26 alin. 1 ind. 1 din OUG 190/2000, aspect dovedit cu certificatul de moștenitor 247/12.03.1984.
În ceea ce privește bunurile ce fac obiect al restituirii, instanța a apreciat că acestea pot fi și minereuri cu conținut aurifer și argintifer. Art. 2 pct. 1 lit. a din O.U.G. nr.190/2000 statuează că în sensul acestei ordonanțe de urgență prin metale prețioase se înțelege aurul, argintul și metalele platinice sub orice formă, astfel că obiect al actului normativ îl poate constitui și aurul și argintul sub formă de minereu. Din cuprinsul textului legal menționat rezultă că semnificația expresiei „metale prețioase” dată în acest articol trebuie avută în vedere cu ocazia interpretării tuturor dispozițiilor legale pe care le conține ordonanța de urgență, inclusiv a art. 26 din O.U.G. nr.190/2000. Acest articol face referire la obiecte de metale prețioase și pietre prețioase de natura celor prevăzute de art. 4, preluate abuziv, însă art. 4 al ordonanței a fost abrogat, astfel că dispozițiile art. 26 trebuie interpretate prin prisma definiției generice date de art. 2 pct. 1 lit. a din același act normativ, în sensul în care vizează metalele prețioase sub orice formă. Condiția prelucrării nu este întotdeauna necesară pentru a defini un obiect, din definiție rezultând că acesta poate fi și neprelucrat, și deci, că și minereurile pot fi considerate obiecte în sensul dispozițiilor art. 26.
Instanța a apreciat așadar că apărarea pârâtei cu privire la neîncadrarea minereurilor în prevederile art. 26 din OUG 190/2000 este neîntemeiată.
Față de condiția preluării abuzive, instanța a constatat că potrivit prevederilor art. 26 alin. 1 ind. 2 din OUG 190/2000, prin preluare abuzivă se înțelege și preluarea efectuată în baza Decretului nr. 210/1960, act normativ la care referire ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din data de 28.02.1972 (fila 30), astfel și această condiție a fost considerată îndeplinită.
Având în vedere cele expuse, instanța a apreciat îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale cererii reclamanților, astfel că a procedat la analiza caracterului întemeiat al pretențiilor acestora.
Potrivit ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din data de 28.02.1972 (fila 30) și avizului pentru valorificarea unor corpuri delicte (fila 29), autorul reclamanților a deținut cantitatea de 5 tone minereu, cu un conținut de 0,7 gr. aur./t și 3,1 gr. arg./t.
Instanța nu a avut în vedere situația deținătorilor de minereu de la fila 32, unde autorul reclamanților apare la poziția 11, cu cantitatea de 5000 tone, întrucât pe de o parte este vorba de cantități aproximative, astfel cum este menționat și în antetul documentului, iar pe de altă parte are relevanță ceea ce efectiv s-a confiscat, în acest sens informațiile privitoare la cantitate și la concentrațiile de aur și argint a minereului, existente în ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din data de 28.02.1972 și avizul pentru valorificarea unor corpuri delicte emis de BNR Sucursala A. coroborându-se.
Instanța nu putea să ia act de concentrațiile în metale prețioase pretinse de reclamanți, anume 2,8 gr/t aur și 6,7 gr / t argint, având în vedere că înscrisul prezentat spre dovadă de reclamanți (fila 90) nu face referire expresă și la autorul reclamanților.
Instanța a înlăturat apărarea pârâtei, în sensul că reclamanții mai au înregistrat un dosar pe rolul Judecătoriei Alba Iulia,_ (indicat eronat ca fiind_ ), întrucât situația litigioasă din acel dosar privește cantitatea de 400 tone minereu auro – argintifer.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză fila 84-85 a rezultat că din cele 5 tone de minereu auro-argintifer, la un conținut mediu de 0,7 grame aur fin/ tonă de minereu și 3,1 grame argint fin /tonă de minereu ar putea rezulta circa 3,5 grame aur fin și circa 15,5 grame argint fin.
Instanța, având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor privind cantitatea de 5 tone minereu confiscat, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Ț. O., Ț. N. (junior), Ț. I. E., Ț. D. S. împotriva pârâtei B. Națională a României și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamanților contravaloarea cantității de 3,5 gr aur fin și a cantității de 15,5 gr argint fin, calculată la prețul practicat de BNR la data plății efective, confiscate de la antecesorul acestora Ț. N. (senior).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței, admiterea acțiunii; în subsidiar trimiterea spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că sunt moștenitorii acceptanți ai numitului Ț. N. Biț decedat la 11.01.1984, conform certificatului de moștenitor nr. 247/11.03.1984; solicită obligarea pârâtei la plata contravalorii de aur și argint ce ar rezulta din cele 5000 tone minereu confiscate.
S-a solicitat la instanța de fond efectuarea unei expertize și s-a încuviințat, avându-se în vedere concentrația de 0,7 gr. aur/tonă și 3,1 gr Ag/tonă.
Însă în recurs se solicită a se avea în vedere concentrația de 2,8 gr Au/tonă și 6,7 gr Ag/tonă, precum și faptul că antecesorul recurenților figurează pe tabelele intitulate „Situația deținătorilor de minereu aurifer ce urmează a fi transportat de la fostele mine Domni, Ieruga, Fauri din .> Și pârâta B.N.R. a declarat recurs, arătând că reclamanții nu au dovedit că cererea se încadrează în prevederile exprese limitative ale OUG 190/(r1) 19.11.2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România cu modificările ulterioare.
Arată recurenta că și concentrația metalelor prețioase în minereul aurifer depuse la exploatarea minieră R. Montană este cu mult sub concentrațiile stabilite prin lege ca fiind titlurile minime pentru a fi considerate aliaje ale metalelor prețioase. În acest sens, art. 2 (cum a fost modificat prin L:458/2006) din OUG 190/2000 stipulează că metale prețioase – aurul, argintul și metalele platinice, sub orice formă; titlurile minime ale metalelor prețioase care sunt supuse regimului reglementat prin această ordonanță, sunt cele prevăzute în normele de aplicare a acesteia.
Susține recurenta că trebuia ca bunurile să fi fost predate în depozit Băncii Naționale a României. În situația în care se regăsesc fizic vor fi restituite, iar în situația în care BNR a procedat la valorificarea acestora în favoarea statului, se va plăti contravaloarea. Din probele administrate în cauză – susține recurenta – reiese indubitabil că minereurile revendicate nu au fost depuse în depozitul de specialitate al BNR.
În drept invocă prevederile art. 304 pct 9 Cod pr. civilă, art. 26 (2) din OUG 190/2000 și art. 39 (2) din HG 1344/2003.
Cauza a fost calificată drept apel prin încheierea din 2.11.2012, având în vedere valoarea pretențiilor care depășesc suma de 100 000 lei.
Prin decizia civilă nr. 227/A/2012 pronunțată de Tribunalul A. - secția I civilă au fost respinse ambele apeluri declarate de părți împotriva sentinței civile nr. 2391/2012 pronunțată de Judecătoria A. I..
În considerentele deciziei s-a reținut – în ce privește apelul reclamanților că au solicitat în apel efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, având în vedere concentrația de 2,8 gr. Au/tonă și 6,7 gr. Ag/tonă, însă instanța a respins-o, având în vedere că aceasta reiese în mod clar din înscrisul de la fila 30, respectiv ordonanța care constată că „cele 5 tone minereu aurifer au un conținut de 0,7 gr Au/tonă și 3,1 gr Ag/tonă, fiind predate exploatării Miniere R. Montană în vederea prelucrării.
Cum concentrația rezultată exact pentru această cantitate, în mod corect instanța de fond a încuviințat expertiza pentru cantitatea de 5000 t. și concentrația arătată mai sus și în mod corect a respins efectuarea unei noi expertize care să aibă în vedere o altă concentrație.
În ce privește cele 5000 tone cu care antecesorul reclamanților figurează la poziția 11 din tabelul intitulat „Situația deținătorilor de minereu aurifer ce urmează a fi transportat de la fostele mine Domni, Ieruga, Fauri din . corect instanța, a respins efectuarea unei expertize, întrucât această situație este un simplu tabel, care nu face nici dovada confiscării și nici dovada predării efective a minereului către unitățile miniere specializate, aceasta fiind doar o evaluare estimativă făcută de fosta miliție.
Acest tabel nu reprezintă o dovadă certă că cifra „5000” reprezintă cantitatea de minereu deținută exclusiv de antecesorul reclamanților.
Nici cu alte înscrisuri apelanții nu au dovedit în mod cert că antecesorului apelanților i s-a confiscat această cantitate de minereu.
Față de aceste considerente, s-a constatat că în mod corect instanța de fond a respins refacerea raportului de expertiză, pronunțând o sentință legală și temeinică.
În ce privește apelul pârâtei BNR, s-au constatat următoarele:
1. În categoria de „obiecte” se încadrează și cele sub formă de nisipuri aurifere deținute de antecesorul apelanților, așa cum sunt ele definite de art. 2 pct 1 lit. a din același act normativ, solicitarea restituirii lor încadrându-se în prevederile art. 26 din OUG 190/2000.
Prin urmare, afirmațiile apelantei B.N.R. au fost apreciate nefondate.
2. Referitor la concentrație, nu s-a reținut critica apelantei referitoare la acest aspect, întrucât art. 26 nu condiționează restituirea bunurilor de o anumită concentrație a metalului prețios, iar pe de altă parte Decretul nr. 210/1960 interzicea deținerea minereurilor indiferent de conținutul lor în metal fin prețios.
În ce privește al treilea motiv, acesta este constituit de dovada clară de la filele 29 și 30, primul fiind avizul de valorificare a corpurilor delicte din care rezultă atât confiscarea în baza Ordonanței din dosar 35/B/1972, cât și predarea lor Exploatării Miniere R. Montană, iar a doua dovadă fiind Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a antecesorului reclamanților, așa încât cererea reclamanților se încadrează în dispozițiile art. 39 al. 1 și 2 din OUG 190/2000.
Aceste minereuri urmau a fi înaintate Direcției valutare și metale prețioase din Centrală, conform avizului de la fila 29.
Prin urmare, susținerile apelantei au fost combătute de înscrisurile arătate; mai mult persoanele fizice aveau obligația să predea BNR orice mijloc de plată străin sau metal prețios conform art. 9 din Decretul 210/1960, BNR fiind singura instituție care avea ca activitate operațiuni cu metale prețioase și valută.
Prin urmare, ambele apeluri au fost respinse ca neîntemeiate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâții.
Reclamanții au solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei de apel și schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul de a obliga pârâta apelantă la plata contravalorii cantității aur fin și argint fin, ce au rezultat din cele 5000 de tone de minereu auro – argintifer, cu un conținut de 2,8 gr. aur fin/tonă și 6,7 gr. argint fin/tonă confiscat abuziv de la tatăl reclamanților în cursul anului 1970.
În subsidiar solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond deoarece nu a fost antamat fondul. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, reclamanții susțin că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au cercetat în totalitate fondul cauzei pentru că au refuzat să efectueze o expertiză privind cantitatea de aur și argint ce a rezultat din cantitatea de 5000 tone minereu auro-argintifer cu o concentrație de 2,8 gr. aur fin/tonă și 6,7 gr. argint fin/tonă.
Recurenții apreciază că au făcut dovada faptului că a fost preluată de la antecesorul lor, cantitatea de 5000 tone de minereu auro – argintifer, cu înscrisul intitulat „Situația deținătorilor de minereu aurifer ce urmează a fi transportat de la fostele mine Domni, Ieruga, Fauri din . a existat minereul respectiv este dovedit cu acest înscris considerat de IPJ A. document secret. Consideră ca nelegală decizia tribunalului pentru că a refuzat ca și instanța de fond să administreze expertiza care intră în categoria metalelor prețioase, reglementată de art. 4 din D. 210/1960.
În drept se invocă art. 304 pct. 9, art. 312 C. proc. civ.
Pârâta BNR, prin recursul declarat, a solicitat casarea sau modificarea deciziei pronunțate de Tribunalul A., în sensul respingerii acțiunii, având în vedere că solicitările reclamanților exced prevederilor legii speciale care este OUG 190/2000.
În motivarea recursului, recurenta susține că reclamanții nu au dovedit că acțiunea se încadrează în prevederile exprese și limitative ale OUG 190/2000, privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, întrucât potrivit acestui act, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții. Astfel, bunurile revendicate trebuie să facă parte din categoria celor supuse reglementărilor OUG 190/2000 (obiecte din metal prețios sau aliaje ale acestora, cu un titlu minim de 375 pentru aur și 750 pentru argint) – art. 26 din ordonanță. Bunurile revendicate de reclamant sunt minereuri aurifere și nu se încadrează în noțiunea de „obiecte”, pentru a-i fi aplicabilă ordonanța menționată. Pe de altă parte, în cauză nu s-a făcut dovada confiscării efective a cantităților pretinse. De aceea, recurenta susține că solicitările reclamanților exced prevederilor legii speciale invocate.
În drept se invocă prev. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 26 alin. 2 din OUG 190/2000 și art. 39 alin. 2 din HG 1344/2003.
Prin întâmpinarea depusă reclamanții solicită respingerea recursului formulat de BNR, cu cheltuieli de judecată. Susțin că, la data confiscării cantității de minereu auro-argintifer era în vigoare D. 210/1960, iar bunul confiscat se încadra în prevederile art. 4 alin. 1 lit. a și b. În al doilea rând, susține că pârâta confundă conținutul în grame a metalelor prețioase (aur și argint) cuprinse în minereurile și nisipurile aurifere (care se exprimă în gr. metale/ tona de minereu sau de nisipuri aurifere) cu karatul – aur (care reprezintă o măsură de exprimare a purității aurului din aliaj).
Prin întâmpinarea depusă, pârâta BNR solicită respingerea recursului reclamanților, reiterând aspectele invocate inițial.
Analizând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, raportat la art. 304 C. proc. civ, Curtea constată următoarele:
Recursul reclamanților vizează două aspecte: respingerea cererii de probațiune de către instanța de fond și de apel, și a acțiunii pentru lipsa probelor confiscării minereului.
Curtea constată că, în condițiile în care reclamanții au probat confiscarea doar a 5 tone minereu, pretențiile acordate sunt proporționale cu această cantitate. Singurul înscris depus la dosar care face referire la această cantitate este „Situația deținătorilor de minereu aurifer ce urmează a fi transportat de la fostele mine Domni – Ieruga – Fauri din . nu este de natură a face dovada confiscării acestei cantități de la antecesorul reclamanților, ci doar a transportului.
În ceea ce privește aprecierea, respectiv evaluarea probelor, instanța este suverană, și interpretarea probațiunii excede limitelor investirii instanței de recurs, în condițiile art. 304 cod procedură civilă.
Referitor la expertiză, se constată că aceasta a fost efectuată de ANPC, iar instanța de fond face referire la această probă în cuprinsul sentinței, astfel că va fi respins și acest motiv de recurs ca nefondat.
Bunurile revendicate se încadrează în prevederile art. 26 din OUG 190/2000, căci art. 2 al. 1 din ordonanță stabilește că termenul de „metale prețioase” se referă la aur, argint și metale prețioase sub orice formă. Art. 26 din ordonanță stabilește că persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase au fost preluate abuziv de stat, pot solicita restituirea acestora, fără a face referire la vreo concentrație de aur sau argint a minereului confiscat, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă. Indicarea în Normele metodologice de aplicare a ordonanței a unei anumite concentrații excede prevederilor legale, iar norma de aplicare nu poate conține prevederi mai restrictive decât textul legal care reglementează un fapt sau act juridic.
Este nefondat și al doilea motiv din recursul pârâtei, în condițiile în care anterior anului 1989, singura instituție abilitată să efectueze operațiuni cu mijloace de plată străine și metale prețioase era BNR. De aceea, este evident că doar în posesia acesteia era posibil a intra cantitățile de aur și argint rezultate din prelucrarea minereului auro argintifer confiscat de la persoanele fizice.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este aplicabilă în cauză pentru că Statul Român a confiscat minereuri în perioada 1968 – 1970, iar Convenția a fost semnată de România în 1992, deci nu se poate pune problema unei încălcări a drepturilor consfințite de acest act anterior notificării lui.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ, vor fi respinse ca nefondate recursurile reclamanților și a pârâtului, menținând decizia atacată, ca legală și temeinică.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, având în vedere soluția pronunțată.
(continuarea deciziei civile nr. 236/2013 pronunțată în dosar nr._ )
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanții Țăndrău O., Țăndrău N. jr., Țăndrău I. E., Țăndrău D. S. și de pârâta B. Națională a României împotriva deciziei civile nr. 227/A/2.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4.04.2013.
Președinte, M. F. C. | Judecător, A. N. | Judecător, M. M. C. - C.O. semn. conf. art. 261 C. Președintele Curții de Apel A. P. |
Grefier, M. R. |
Red. AN
Tehn. AN/17.05.2013
2 ex/ MR
Jud. apel – C. F., A. H.
Jud. fond- C. C. M.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 235/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 334/2013. Curtea de Apel ALBA... → |
|---|
