Evacuare. Decizia nr. 256/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 256/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 1483/257/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 256/2013
Ședința publică de la 09 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Judecător A. N.-președinte secție
Grefier N. P.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții H. M. și H. F. –G. prin mandatar V. Ș. V., împotriva deciziei civile nr. 318/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._, având ca obiect evacuare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din data de 28 martie 2013, respectiv 04 aprilie 2013, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 1372/2012 pronunțată de Judecătoria Mediaș în dosar nr._ /2010, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul R. I. împotriva pârâților H. M. și H. F. G. și s-a dispus evacuarea acestora din imobilul situat în localitatea Șaroș pe Târnave, ., jud. Sibiu și înscris în C.F._ Șaroș pe Târnave nr. top. 448/2/1, 449/2/1, proprietatea reclamantului. Pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 866 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că în conformitate cu extrasul de carte funciară, imobilul în litigiu este proprietatea reclamantului, acesta dobândind imobilul prin contract de vânzare cumpărare în anul 2002. Acesta, printr-o procură de administrare a acestui imobil, a împuternicit-o pe pârâta H. M. să administreze imobilul, prin îndeplinirea oricăror acte de administrare și conservare a acestuia, îngăduindu-i să locuiască în imobil, să facă reparațiile necesare și reprezentându-l pe reclamant în relațiile cu furnizorii.
La data de 05.07.2011, reclamantul prin declarație autentificată revocă procura de administrare a imobilului dată pârâtei și declară că înțelege ca acest mandat să rămână lipsit de efecte juridice. Reclamantul notifică revocarea mandatului de administrare a imobilului proprietatea sa, pârâților, și la data de 14.05.2012 le solicită acestora să evacueze imobilul. Pârâții refuză să elibereze imobilul, deși pârâtul H. G. F. nu a deținut niciodată vreo procură de administrare a acestui imobil.
Actele depuse de reclamant în dovedirea solicitării sale, coroborate cu refuzul pârâților de a răspunde la interogatoriul admis de instanță și propus de reclamant, cu lipsa de probe în apărare și apărarea pârâților în sensul că declarația de revocare autentificată în fața unui notar nu ar reprezenta voința reclamantului ci pe cea a fiului acestuia, a format instanței convingerea că pârâții dau dovadă de rea-credință și săvârșesc un abuz prin ocuparea nelegală a imobilului proprietatea reclamantului și asupra căruia pârâții nu dețin nici un titlu.
La dosar s-a depus sentința civilă nr. 3137/07.12.2011 pronunțată de Judecătoria Mediaș în dosarul civil nr._, prin care acțiunea de evacuare formulată de reclamant împotriva pârâților a fost respinsă dat fiind faptul că dintr-o eroare materială reclamantul a solicitat evacuarea pârâților din imobilul situat în Șaroș pe Târnave, ., județ Sibiu – acesta fiind imobilul proprietatea pârâților, în loc de Șaroș pe Târnave, ., județul Sibiu care este adresa administrativă a imobilului proprietatea reclamantului. Astfel pârâții au avut cunoștință despre intenția reclamantului încă din data de 04.10.2011 când s-a înregistrat acțiunea care a fost respinsă pentru motivele indicate anterior și cu toate acestea nu au înțeles să respecte voința reclamantului și nici nu au invocat existența unor situații de natură a dovedi contrariul susținerilor reclamantului.
Aceasta calitate pe care pârâta a avut-o de a administra imobilul reclamantului și pe care a pierdut-o prin revocarea mandatului la data de 05.07.2011 nu le conferă pârâților vreun drept locativ, iar, pe de altă parte, independent de situația de fapt, este cert ca pârâții nu au niciun titlu asupra imobilului.
Împotriva sentinței au declarat apel intimații, care critică soluția pentru lipsa unui sprijin al instanței față de ei, care trebuia să le permită dreptul de a fi reprezentați, instanța trebuia să cunoască situația reală a imobilului. Invocă inadmisibilitatea acțiunii și excepția netimbrării ei, invocă de asemenea existența unui înscris semnat de reclamant prin care declară că nu dorește evacuarea lor. Arată că sentința nu este semnată de judecător.
Prin decizia civilă nr. 318/2012, Tribunalul Sibiu a respins apelul pârâților, care au fost obligați la cheltuieli de judecată de 600 lei către intimatul R. I..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că dovada dreptului de proprietate se face prin titlu. Reclamantul în revendicare trebuie să dovedească dreptul său, ceea ce a și făcut reclamantul-intimat. Examinarea comparativă a drepturilor acestuia si al intimaților a stabilit că dreptul celui dintâi este mai puternic, de fapt este singurul existent.
Proprietarul care este lipsit de posesie, este lipsit de posibilitatea de a-și exercita dreptul de proprietate, neavând bunul în posesie, nu îl poate folosi, nici dispune de el. Proprietarului îi aparține dreptul de a poseda bunul, de a-l folosi și dispune de el, dreptul de proprietate durând atâta timp cât există bunul, căci el nu se stinge prin neuz.
Fiind invocată existența unei convenții dintre părți, fără a fi dovedită în cauză, în termenii art. 1203 C. civ. instanța de apel nu a ținut seama de această afirmație a părții.
În ce privește celelalte motive invocate, s-a reținut că sentința este semnată de judecător, că motivul privind lipsa unui sprijin al instanței față de apelanți, care trebuia să le permită dreptul de a fi reprezentați nu este fondat pentru că instanța nu joacă rolul de avocat al părții, ci trebuie să fie arbitrul care soluționează cauza.
S-a reținut de asemenea că acțiunea în revendicare este admisibilă în cazul uzurpărilor, iar timbrajul s-a făcut la suma impusă de instanță.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții H. susținând că hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală întrucât nu s–a pus în discuție fondul problemei, pârâții neavând parte de un proces echitabil, iar reținerile consemnate de instanță sunt contradictorii, judecătorul ignorând rolul activ.
Recurenții susțin de asemenea că instanța nu a pus în discuție îngrădirea de către prima instanță a dreptului la apărare, că excepția inadmisibilității acțiunii nu a fost tratată în mod profesional, și că nu s-a pus în discuție medierea.
Recurenții consideră că instanța nu și-a îndeplinit rolul activ și prin faptul că a manifestat dezinteres pentru aflarea adevărului întrucât nu l-a întrebat pe reclamant dacă sunt adevărate susținerile pârâtului cu privire la existența unei convenții între părți.
Recurenții consideră că acțiunea în evacuare este inadmisibilă în lipsa raporturilor juridice obligaționale și că cererea reclamantului este una în revendicare, că reclamantul nu a avut niciodată posesia și dispoziția imobilului întrucât imobilul a fost cumpărat pentru nepoții acestuia care, la insistențele reclamantului și-au demolat propria locuință și au folosit materialele de construcție pentru consolidarea imobilului în litigiu. Taxele și impozitele au fost plătite de pârâți de bună credință ca adevărați proprietari, iar întabularea dreptului de proprietate s-a produs ulterior introducerii acțiunii. Recurenții fac referire și la instituirea unui drept de retenție.
Recursul nemotivat în drept este legal timbrat (filele 25-26).
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 15-16 ).
Analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Pârâții au folosit imobilul în litigiu în temeiul unei procuri de administrare a imobilului, dată de reclamant pârâtei H.. În aceste condiții, nu pot fi primite susținerile recurenților, în sensul că pârâtul nu a avut posesia, întrucât acord dat pârâților de a folosi imobilul nu echivalează cu pierderea posesiei, ci, dimpotrivă, recunoaște pârâților calitatea de detentori precari și nu de posesori. Cererea reclamantului de evacuare a pârâților din imobil se întemeiază pe lipsa titlului locativ, ca urmare a revocării procurii menționare, astfel că acțiunea de față este admisibilă, în cauză nefiind incidentă situația specifică revendicării, în care proprietarul neposesor solicită respectarea dreptului său de către posesorul neproprietar.
Ca urmare, criticile referitoare la inadmisibilitatea acțiunii sunt nefondate.
Curtea nu poate primi nici criticile vizând neexercitarea rolului activ de către instanță. În procesul civil, partea care face o afirmație trebuie să o dovedească. Reclamantul a susținut că este proprietarul imobilului în litigiu, sens în care a depus extrasul de carte funciară.
În ce privește susținerile pârâților că între părți a existat o convenție cu privire la imobil si că imobilul a fost cumpărat de reclamant pentru nepoții acestuia care ar fi demolat propria locuință și ar fi folosit materialele de construcție pentru consolidarea imobilului în litigiu, Curtea constată, pe de-o parte, că era sarcina pârâților de a le dovedi. Instanța nu avea obligația de a întreba reclamantul dacă sunt adevărate aceste susțineri. Pe de altă parte, față de limitele cadrului procesual, stabilite de reclamant, potrivit art. 129 alin. 6 C. pr. civ. instanța era obligată să hotărască numai asupra obiectului pricini. În cauză, instanța a fost investită numai cu o cerere în evacuare, iar pârâții nu au formulat cerere reconvențională, așa încât instanța nici nu putea să analizeze aceste susțineri.
În ce privește dreptul pârâților la apărare și la un proces echitabil, Curtea constată că pârâții au desemnat un mandatar neevocat, care a formulat cereri și i-a reprezentat în instanță. Aceștia, nici personal nici prin mandatar, nu au solicitat ajutor public judiciar sub forma asistenței calificate a unui avocat desemnat din oficiu.
Față de cele ce preced, Curtea constată că s-au respectat toate garanțiile unui proces echitabil, inclusiv din perspectiva respectării dreptului la apărare, astfel că nici aceste critici nu sunt fondate.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că criticile recurenților nu se circumscriu niciunui motiv de nelegalitate din cele prevăzute de art.
(continuarea deciziei civile nr. 256/09.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
304 C. pr. civ., astfel că în temeiul art. 312 C. pr. civ., va respinge ca nefondat recursul de față.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții H. M. și H. F. G. împotriva deciziei civile nr. 318/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția I Civilă.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 09.04.2013.
Președinte, C. G. N. | Judecător, M. F. C. | Judecător, A. N. |
Grefier, N. P. |
Redc. M.F.C.
Tehn. M.F.C.
2 ex/12.04.2013
Jud. fond – M. B.
Jud. apel – V. A./D.R.L.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 766/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 50/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
