Legea 10/2001. Decizia nr. 7/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA

Curtea de Apel ALBA IULIA - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 7/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 5848.1/1/2006*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA I CIVILA

DECIZIE CIVILĂ Nr. 7/2013

Ședința publică de la 07 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. F. C.

Judecător M. C. C.

Grefier M. R.

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta S.C. A. S.A. A. I. împotriva sentinței civile nr. 1315/2004 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil nr. 4889/2004.

Se constată că în termenul de pronunțare s-au depus dosar, prin registratura instanței la data de 5.02.2013, concluzii scrise din partea intimatului reclamant M. A. N. prin mandatar, însoțite de copie permis de conducere privind pe mandatar, copie certificat înmatriculare auto, adeverința nr. 5765/24.03.1995 eliberată de Circumscripția Fiscală Oraș S..

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 24 ianuarie 2013 care face parte integrantă din prezenta decizie, împreună cu încheierea ulterioară a pronunțării din 31 ianuarie 2013.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul A. sub dosar nr. 4889/2004, reclamantul M. A. N. a solicitat în contradictoriu cu P. M. S. și cu ., anularea dispoziției de restituire nr. 2534/2004 emisă de P. M. S., restituirea în principal în natură a întregului imobil moară, casă, curte și grădină înscrise în CF 5832 S., cu nr. top. 7365/2 în suprafață de 3733 mp și anularea încheierii nr. 540/2003 prin care . înscris dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1267 mp cuprinzând moara și curtea în CF 24.494 S. nou înființată, cu titlu de atestare conform HG 838/1991.

În subsidiar, reclamantul a solicitat ca, în cazul în care se va considera că privatizarea morii a avut loc în condiții legale, să rămână în proprietatea societății numai suprafața de 600 mp teren pe care este amplasată construcția morii cu dependințele acesteia, iar diferența de 667 mp pe care se află amplasată casa de locuit cu dependințele să fie atribuită reclamantului.

În ipoteza în care suprafața atribuită societății de 1267 mp rămâne neschimbată, se solicită de către reclamant o reparcelare a imobilului cu atribuirea unei jumătăți din suprafața curții pe care se afla casa de locuit și dependințele acestuia, iar societății să-i fie atribuită în compensare o suprafață corespunzătoare din grădina imobilului ce i-a fost atribuită reclamantului care se află în situația unui teren înfundat fără ieșire la stradă.

Prin sentința civilă nr. 1315/2004 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr. 4889/2004 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant împotriva dispoziției nr. 2534/19.07.2004 emisă de P. M. S. și a fost admisă acțiunea aceluiași reclamant împotriva pârâtei . obligată această pârâtă să emită decizie de restituire a imobilului înscris în CF 24.494 S., nr. top. 7365/2/2 moară și curte de 1267 mp în caz de refuz hotărârea urmând să țină loc de act valabil de restituire a imobilului către reclamant în baza Legii 10/2001.

Totodată, pârâta a fost obligată să predea imobilul reclamantului în pașnică posesie și folosință fiind evacuată din acest imobil și s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului cu titlu restituire.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că P. M. S. nu putea dispune asupra imobilului intrat în patrimoniul unei societăți comerciale, că . a fost notificată, nu a răspuns acesteia în termenul de 60 de zile prevăzut de lege, că pârâta . calitate de proprietară și deținătoare a imobilului supus Legii 10/2001 este obligată să procedeze la aplicarea dispozițiilor Legii 10/2001, mai ales că nu mai utilizează acest imobil. S-a mai constatat de prima instanță că potrivit prevederilor Legii 10/2001, imobilele revendicate de foștii proprietari nu se înstrăinează de către deținători înainte de a se soluționa notificarea foștilor proprietari.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta ., solicitând schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant împotriva acestei pârâte.

În expunerea motivelor de apel se susține că în mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . condițiile în care obiect al contestației îl formează dispoziția de restituire emisă de P. M. S., iar citarea . s-a întemeiat în drept nici pe dispozițiile art. 57 sau 60 C. pr. civ.

Se critică sentința și pentru că prima instanță a stabilit o greșită stare de fapt, . nr. 311/19.09.2001 a reclamantului prin decizia nr. 6/27.09.2001, decizie comunicată reclamantului prin scrisoare recomandată la domiciliul ales al acestuia din S., . și neatacată până în prezent de acesta. Arată că ulterior, în anul 2002, alte două notificări ale intimatului privind același imobil, transmise . către Primăria S., au fost redirecționate către A.P.A.P.S, conform art. 20 și 27 din Legea 10/2001, notificatorul fiind înștiințat de această împrejurare prin adresa nr. 3106/21.08.2002, cu scrisoare recomandată.

Sub un alt aspect, apelanta relevă faptul că instanța fondului nu a ținut cont de dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea 10/2001 care limitează dreptul persoanei îndreptățite de a i se restitui în natură imobilul preluat abuziv în condițiile în care la data notificării imobilul se afla în patrimoniul unei societăți privatizate conform dispozițiilor legale în materie (OUG 88/1997). Precizează că actul de înstrăinare subsecvent este valabil, astfel că . mai poate dispune de acest imobil care nu se mai află în patrimoniul său și nu au nicio relevanță în cauză împrejurarea că imobilul este trecut în conservare și dezafectat.

O altă critică se referă la faptul că decizia nr. 6/27.09.2001 a . rămas irevocabilă, că precedentele litigii dintre părți s-au finalizat definitiv și irevocabil încă din 2001, iar indisponibilizarea bunului nu se putea face pe o perioadă nedeterminată, astfel că aprecierea primei instanțe că imobilul nu trebuia înstrăinat înainte de soluționarea notificării fostului proprietar nu este oportună în speța de față.

Prin decizia civilă nr. 4/A/2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 1977/2005 a fost respins apelul declarat de pârâta . sentinței primei instanțe, reținându-se că nu s-a probat în condițiile art. 1169 C. civ., faptul că decizia nr. 6/2001 a societății pârâte a ajuns la cunoștința destinatarului, că pârâta, fiind proprietară a imobilului are calitate procesuală pasivă în cauză, că imobilul nu mai este folosit de pârâtă, iar înscrierea dreptului de proprietate a . în CF, fiind efectuată după ce reclamantul a început procesul de față, nu poate fi opusă acestuia.

Pârâta a declarat recurs împotriva acestei decizii.

Prin decizia civilă nr. 4568/2007 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție în dosar nr._, a fost admis recursul declarat de pârâtă, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

În considerentele deciziei de casare s-a reținut că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la motivul prin care s-a invocat nesocotirea dispozițiilor art. 27 alin. 1 din Legea 10/2001, instanța dând preferință unei situații de fapt – imobilul nu mai este folosit.

S-a apreciat că în condițiile în care titlul de proprietate al pârâtei nu a fost contestat de reclamant, se impunea să se analizeze dacă obținerea proprietății de către pârâtă s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, chiar reclamantul, prin acțiunea introductivă invitând instanța să facă această analiză.

S-a recomandat instanței de trimitere să analizeze critica formulată la punctul 3 al apelului, să-și motiveze soluția adoptată în raport de obligațiile ce le instituie în acest sens art. 298 și 261 alin. 1 pct. 5 cod procedură civilă, și să analizeze și celelalte critici formulate în recurs.

Prin decizia 33/A/2008, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de pârâta . sentinței civile nr. 1315/2004 pronunțată de Tribunalul A., a schimbat în parte sentința și a respins acțiunea reclamantului împotriva pârâtei . dispozițiile sentinței cu privire la respingerea acțiunii împotriva dispoziției 2534/2004 emisă de primarul Mun. S..

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

În sensul Legii 10/2001, unitate deținătoare este entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii. Așadar, condiția impusă de legea specială unității ce are obligația de a primi și soluționa notificarea este aceea ca ea să dețină bunul solicitat și să aibă obligația de a stabili măsuri reparatorii conform Legii 10/2001. În speță, chiar dacă reclamantul a înțeles să conteste dispoziția de restituire emisă de pârâtul P. M. S., calitatea procesuală pasivă a pârâtei . deplin justificată de faptul că imobilul care nu a fost restituit prin dispoziția atacată se afla în proprietatea acestei societăți la data notificării, iar reclamantul a înțeles s-o cheme în judecată alături de celălalt pârât în acțiunea de față. Ca atare, nu a fost primit motivul de apel prin care s-a invocat de către apelantă, nelegala respingere de către instanța de fond a excepției lipsei calității sale procesuale pasive. S-a considerat că în mod corect a apreciat prima instanță și asupra excepției prematurității cererii formulate de reclamant.

Actele dosarului relevă faptul că decizia nr. 6/27.09.2001 emisă de . la notificarea reclamantului a fost comunicată la o adresă din S., deși în notificarea adresată societății pârâte sub nr. 147/2001, reclamantul a indicat domiciliul din C.. Borderourile depuse de apelantă nu reușesc să facă dovada că reclamantul a luat cunoștință de cuprinsul deciziei de respingere, astfel că nu se poate considera că . fi răspuns notificării reclamantului în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile.

S-a constatat însă a fi fondată critica din recurs referitoare la acordarea de către instanță a ceea ce nu s-a cerut, analizarea acesteia fiind obligatorie pentru instanța de trimitere conform recomandărilor deciziei de casare. Sub acest aspect s-a constatat că prin dispozitiv, prima instanță a obligat pârâta să predea imobilul reclamantului în pașnică posesie și folosință, a evacuat pârâta din acest imobil și a dispus întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului, deși acțiunea introductivă nu cuprinde și astfel de capete de cerere. În acest mod, prima instanță a depășit limitele cadrului procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată de către reclamant încălcând principiul disponibilității care guvernează procesul civil în acord cu dispozițiile art. 129 alin. 6 C. pr. civ.

În ceea ce privește motivul de apel prin care se susține ignorarea de către instanța fondului a dispozițiilor art. 27 alin. 1 din Legea 10/2001, Curtea a reținut că Legea nr. 10/2001 instituie prevalența restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de stat prin art. 1 alin. 1, art. 7 și 9. Regimul juridic al reparațiilor pentru cazul imobilelor preluate cu titlu valabil și aflate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate integral este reglementat în art. 27 alin. Legii 10/2001 în forma aflată în vigoare la data promovării acțiunii. Textul de lege menționat, prin alin. 1 prevede o excepție de la restituirea în natură în ipoteza în care imobilul preluat cu titlu valabil este deținut de o societate privatizată.

La verificarea îndeplinirii condițiilor articolului de lege menționat se impune a se lua în considerare situația de la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, dată de la care imobilul este indisponibilizat în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 1 din lege și cu prevederile art. 20.1 al normelor metodologice de aplicare a Legii 10/2001. Din adresa nr. 601/22.01.2008 emisă de Oficiul Registrului Comerțului A. rezultă că la data intrării în vigoare a Legii 10/2001 societatea pârâtă era integral privatizată.

Fără să solicite în mod explicit constatarea nulității actelor de privatizare a societății pârâte sau a certificatului de atestare a dreptului de proprietate în baza căruia pârâta și-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, totuși, reclamantul a înțeles să conteste legalitatea acestora. Argumentele pe care se fundamentează susținerile reclamantului în acest sens nu au fost însă primite. Potrivit art. 2.1 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, preluările de imobile efectuate în baza Legii nr. 119/1948 cum este cazul și în speță, sunt prezumate ca fiind făcute cu titlu valabil. In cauză acest fapt a fost confirmat și de soluția de respingere adusă de instanțele judecătorești acțiunii prin care reclamantul a solicitat să se constate că imobilul în discuție a fost ilegal naționalizat (sentința civilă nr. 190/2000 a Judecătoriei Alba Iulia rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și respectiv a recursului).

Imobilul fiind preluat cu titlu valabil, în beneficiul reclamantului nu poate fi reținută prezumția potrivit căreia și-a păstrat calitatea de proprietar avută la data preluării, prezumție care în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea 10/2001 operează doar în situația preluării imobilelor fără titlu valabil. Ca atare, nu se poate susține cu temei că imobilul cumpărat de . ocazia privatizării provine de la un neproprietar (Statul Român) și că în acest mod vânzarea nu poate fi considerată valabilă. Afirmațiile reclamantului intimat din cuprinsul întâmpinării formulate în apel relevă pe de o parte faptul că societatea pârâtă s-a privatizat în anul 1998 când pe rolul instanțelor nu se mai derula niciun litigiu între părți, primul finalizându-se la 30 iunie 1997 prin decizie a Curții de Apel A. I. iar cel de-al doilea fiind promovat doar în anul 1999.

Pe de altă parte, s-a constatat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate al societății pârâte a fost emis, tot potrivit susținerilor reclamantului, la 24 iunie 1999, dată la care încă nu era notat în cartea funciară procesul ulterior declanșat de reclamant, notarea fiind operată doar la 24 august 1999, dată de la care și începe să producă efectele specifice de opozabilitate. În aceste condiții, nu se poate vorbi de reaua credință a pârâtei, de situarea acesteia în afara legii cu ocazia privatizării și nici de incidența în cauză a dispozițiilor art. 25 din Legea 112/1995 așa cum susține reclamantul.

S-a mai reținut că reclamantul nu a probat că la data privatizării societatea pârâta nu mai avea efectiv nevoie de moara în litigiu pentru desfășurarea activității, și că dispozițiile art. 32/4 alin. 4 din Legea nr. 99/1999 nu sunt relevante sub aspectul legalității privatizării întrucât se referă la imposibilitatea restituirii în natură a unei anumite categorii de imobile iar nu la condițiile ce trebuie îndeplinite cu ocazia privatizării.

Nefiind demonstrată de reclamant nelegalitatea privatizării societății pârâte, având în vedere și împrejurarea că aceasta era privatizată la data de 14.01.2001, s-a constatat că soluția primei instanțe de obligare a . restituirea în natură contravine stării de fapt reținute mai sus cât și dispozițiilor art. 27 alin. 1 din Legea_ iar argumentul folosit de instanța fondului în sensul că pârâta nu mai utilizează acest imobil nu mai poate prezenta nicio relevanță în raport cu dispozițiile textului de lege amintit anterior.

Curtea nu s-a pronunțat asupra vânzării ulterioare a imobilului de către societatea pârâtă în condițiile în care nulitatea actului de vânzare – cumpărare încheiat între SC A. și . formează obiectul unei acțiuni distincte aflate pe rolul Judecătoriei S. în dosar nr._ .

Fiind vorba de un imobil preluat cu titlu valabil evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, reclamantul este îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, obligația acordării acestora revenind în conformitate cu art. 27 alin. 2 din Legea_, instituției publice care a efectuat privatizarea, respectiv A.V.A.S București. A.V.A.S București nu a fost însă chemată în judecată de către reclamant astfel că instanța nu poate să-i opună soluția de față, ci doar să rețină că în anul 2002, două notificări formulate de reclamant cu privire la imobilul în discuție (nr. 16.658 și 5902/2001) au fost redirecționate de . A.P.A.P.S (actualul A.), în temeiul art. 20 și 27 din Legea 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul care a solicitat casarea deciziei și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, invocând în drept art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 cod pr. civilă.

Prin decizia 8800/2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantul M. A. N. împotriva deciziei 33/2008 a Curții de Apel A. I., a casat această decizie și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Pentru a pronunța această decizie Înalta Curte a reținut că întreaga succesiune a operațiunilor de preluare a imobilelor de către stat și apoi de societatea pârâtă în patrimoniu și în procesul etapizat de privatizare pune în evidență legalitatea acestei operațiuni, expertizele solicitate de reclamant în acest scop nefiind pertinente cauzei, deoarece la dosar existau acte relevante în legătură cu privatizarea, au fost motivat și corect respinse de instanța de apel.

Față de conținutul adresei nr._/2008 a Oficiului Registrului Comerțului, instanța de recurs a reținut că se pare că societatea A. nu este integral privatizată, situație care pune în discuție incidența art. 20 alin. 2 din Legea 10/2001 și posibilitatea restituirii în natură a bunurilor imobile preluate de stat în limita valorică a acțiunilor sau părților sociale deținute de acesta. De aceea, sub acest aspect se impune efectuarea unei expertize menită să stabilească existența echilibrului valoric dintre imobilele revendicate de reclamant și cel puțin valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute de stat. În ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, punându-se în discuție acordarea despăgubirilor de către instituția implicată în privatizare, A. urmează a fi obligată să direcționeze notificarea reclamantului către A., în vederea soluționării, deoarece A. nu este parte în proces. Instanța de apel reținând în considerentele deciziei legalitatea privatizării și dreptul reclamantului la despăgubiri a omis să analizeze punctele 2 și 3 din petitul acțiunii.

Prin decizia civilă nr. 70/A/2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr._, a admis apelul declarat de pârâta . sentinței civile nr. 1315/2004 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr. 4889/2004, pe care a schimbat-o în parte sentința apelată în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul M. A. N. împotriva pârâtei . menținut dispozițiile sentinței vizând respingerea acțiunii reclamantului împotriva dispoziției 2534/19.07.2004 emisă de P. Mun. S. și l-a obligat pe intimatul reclamant să plătească apelantei pârâte . de 5.752,70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și la apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru lămurirea unui aspect esențial în cauză, respectiv pentru determinarea entității competente să soluționeze notificarea reclamantului, raportat la incidența art. 21 alin. 2 sau art. 29 din Legea 10/2001.

Raportat la aceste prevederi legale, instanța de apel a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că valoarea de înregistrare în activul patrimonial al unității deținătoare a imobilului în litigiu (teren și construcție) este de 5.092,03 lei, iar valoarea părților sociale deținute de stat este de 186.606,02 RON, astfel că sub acest aspect ar fi incident art. 21 alin. 2, respectiv s-ar impune restituirea imobilului în natură. În aceste condiții s-a apreciat că nu se mai impune efectuarea unei expertize pentru lămurirea acestor aspecte.

În ceea ce privește incidența art. 29 din Legea 10/2001, Curtea a reținut că este dovedită cerința preluării imobilului cu titlu, dar că nu este îndeplinită condiția ca, la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, statul să fie asociat sau acționar la societate, structura acționariatului dovedind faptul că la data de 14.02.2001, . o societate comercială integral privatizată. Potrivit mențiunilor făcute le ORC, la data de 15.01.2002 intră în societate noul asociat, APAPS – fost FPS – cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 15,6330%, asociat care se retrage ulterior din societate prin încheierea nr. 4864/14.07.2006. Instanța de apel a apreciat că faptul că administratorii nu și-au îndeplinit obligația de a înregistra majorarea capitalului social în termen de 60 de zile de la emiterea certificatului poate avea alte consecințe juridice, dar în niciun caz nu poate avea vreo influență cu privire la data la care statul a devenit acționar al .>

În aceste condiții s-a apreciat că aplicabilitatea art. 29 din Legea 10/2001 este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două condiții: preluarea proprietății cu titlu valabil și faptul evidențierii ei în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate integral, cu respectarea dispozițiilor legale, iar în cauza de față au fost îndeplinite ambele condiții. Prin urmare, reclamantul are dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale, iar potrivit art. 29 alin. 3, măsurile reparatorii se propun de instituția publică care a efectuat privatizarea.

Față de aceste aspecte, s-a constatat că soluția primei instanțe de obligare a A. la restituirea în natură a imobilului notificat contravine stării de fapt reținute mai sus cât și disp. art. 29 din Legea 10/2001, iar argumentul folosit de instanța fondului în sensul că pârâta nu mai utilizează acest imobil nu mai poate prezenta nicio relevanță, întrucât Legea 10/2001 nu conține nicio prevedere în sensul că, în caz de nefolosire a imobilului, acesta se restituie în natură.

A. București nu a fost chemată în judecată, astfel încât ea nu poate fi obligată să propună acordarea de despăgubiri, așa cum a reținut instanța de apel prin decizia 33/2008, aspect menținut de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 8800/2009, însă față de obligarea societății comerciale de a direcționa notificarea către A., s-a reținut că pârâta . îndeplinit această obligație, în sensul că în anul 2002 două notificări formulate de reclamant au fost redirecționate de către A. către APAPS, actualul A..

În ceea ce privește punctele 2 și 3 din petitul acțiunii reclamantului, asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat, instanța de rejudecare a apelului a constatat următoarele:

Prin petitul 2 reclamantul solicită ca în cazul care privatizarea societății s-a realizat în condiții legale, să rămână în proprietatea societății numai 600 mp, iar diferența de 667 mp să-i fie atribuită, întrucât pentru desfășurarea activității societatea nu are nevoie de o suprafață mai mare de teren. S-a apreciat că această cerere nu poate fi admisă, fiind o cerere de restituire parțială în natură, neîntemeiată în drept, or, atâta timp cât s-a arătat că nu este posibilă restituirea în natură a întregului teren, în suprafață de 1267 mp, atunci, în mod evident, nu este posibilă o restituire parțială în natură, pentru toate considerentele arătate mai sus, sub acest aspect fiind fără relevanță faptul că societatea nu are nevoie de întreaga suprafață de teren pentru desfășurarea activității.

Prin petitul 3 reclamantul solicită ca în ipoteza în care suprafața atribuită societății de 1267 mp rămâne neschimbată, să se facă o reparcelare a imobilului cu atribuirea unei jumătăți din suprafața curții pe care se află casa de locuit și dependințele, iar societății să-i fie atribuită în compensare o suprafață corespunzătoare din grădina imobilului atribuită lui, deoarece se află în situația unui teren înfundat, fără ieșire la calea publică. Această cerere nu poate fi admisă față de motivarea în drept a cererii principale, Legea 10/2001, reclamantul neargumentând în fapt și în drept această cerere și neadministrând nicio probă cu privire la acest capăt de cerere, ea putând să fie formulată pe calea dreptului comun și în contradictoriu cu proprietarul actual al terenului, deoarece imobilul a fost înstrăinat către . la data de 30.09.2004.

Prin petitul 1, odată cu restituirea imobilului în natură reclamantul solicită și anularea încheierii de întabulare nr. 540/2003 prin care .-a înscris dreptul de proprietate cu titlu atestare conform HG 834/1991, cerere care nu poate fi admisă întrucât anularea încheierii de întabulare presupune ca, în prealabil, să se dispună anularea titlului care a stat la baza încheierii de întabulare, or așa cum s-a arătat în decizia 8800/2009 a ÎCCJ București, întreaga succesiune a operațiunilor de preluare a imobilelor de către stat și apoi de societatea pârâtă în patrimoniu în procesul etapizat de privatizat pune în evidență legalitatea acestor operațiuni.

Raportat la celelalte critici formulate în apel, s-a reținut că prin motivele de apel . și următoarele critici: lipsa calității procesuale pasive a acestei societăți comerciale, în condițiile în care obiect al contestației îl formează dispoziția de restituire emisă de P. mun. S., . notificării 311/2001 prin decizia 6/2001 comunicată reclamantului prin scrisoare recomandată la domiciliul ales în S., .. Aceste motive de apel au fost analizate și soluționate prin decizia nr. 33/2008 a Curții de Apel A. I., această instanță stabilind că pârâta are calitate procesuală pasivă și că nu a reușit să facă dovada comunicării cu reclamantul a deciziei nr. 6/2001. Întrucât aceste probleme nu au format obiectul recursului (decizia nefiind atacată de pârâtă, ci doar de reclamant), ele nu au mai fost analizate de instanța de recurs, și prin urmare asupra lor s-a statuat cu putere de lucru judecat, astfel că instanța de rejudecare a apelului nu se va mai pronunța asupra lor.

Fiind parte căzută în pretenții, în baza art. 274 C. pr. civ. intimatul reclamant a fost obligat să plătească apelantei pârâte . totală de 5.752,70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și la apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 3288/2011, Înalta Curte de Justiție și Casație a admis recursul, a casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

În considerentele hotărârii, instanța de recurs a reținut că instanța de apel a reevaluat situația acționariatului la data de 14.02.2001, situație care fusese deja pe deplin reținută de instanța de recurs și nu s-a preocupat de situația actuală a societății pârâte, refuzând efectuarea expertizei recomandate de instanța de recurs, contrar indicațiilor din decizia de casare. S-a reținut de asemenea că soluția restituirii în natură prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001 nu este condiționată de preluarea fără titlu valabil a imobilului, astfel că în condițiile în care sunt îndeplinite cerințele art. 21 din lege, restituirea în natură este obligatorie.

Instanța de recurs a constatat că distincția preluării cu sau fără titlu prezintă interes din perspectiva aplicării art. 29 (fost 27), dar problema preluării cu sau fără titlu a imobilului în litigiu nu mai poate fi reanalizată, deoarece prin decizia civilă nr. 8800/2009 a ICCJ s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că imobilul a fost preluat cu titlu.

Concluzionând, instanța de recurs a dispus rejudecarea apelului în limitele arătate în decizia de casare nr. 8800/2009.

Reclamantul recurent a formulat cerere de lămurire dispozitiv, care a fost respinsă de ICCJ prin încheierea din 16.03.2012.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel A. I. sub dosar nr._ .

În rejudecarea apelului s-au administrat probe noi, respectiv s-a depus adresa nr._/24.11.2011 a ORC prin care s-au furnizat informații cu privire la structura actuală a acționariatului societății pârâte (filele 41-45, vol. I), s-a încuviințat efectuarea a două expertize tehnice de specialitate contabilă și evaluări imobiliare (filele 138-156, 163-170, vol. I, filele 228-240, vol. II). De asemenea, părțile au depus înscrisuri și a fost atașat dosarul nr._ al Tribunalului A..

Rejudecând apelul declarat de pârâtă cu respectarea dispozițiilor art. 315 C. pr. civ., Curtea reține următoarele:

Instanța de casare a dispus, atât prin decizia civilă nr. 3288/2011, cât și prin decizia civilă nr. 8800/2009, ca, în rejudecare, să se stabilească dacă actualmente statul mai deține vreo parte din capitalul social al societății pârâte, urmând ca în caz afirmativ, să se analizeze posibilitatea restituirii în natură a imobilului din perspectiva dispozițiilor art. 21 (fost 20) din Legea nr. 10/2001.

În apel, după casare, s-a depus adresa nr. nr._/2011 a ORC (filele 41-45, vol. I), prin care s-au furnizat informații cu privire la structura actuală a acționariatului societății pârâte.

Potrivit informațiilor comunicate de ORC, coroborate cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se constată că statul a avut calitatea de acționar al . anul 1999 și ulterior, în perioada 2001-2004.

Astfel, la data de 01.01.1999 Fondul Proprietății de Stat SA (FPS) figurează ca acționar cu un nr. de_ de acțiuni și o cotă de participare la beneficii și pierderi de 43,9437%.

Prin rezoluția nr. 375/16.04.1999 a directorului ORC A. (fila 15, dosar nr._ al Curții de Apel A. I.) s-a dispus înscrierea în registrul comerțului a mențiunilor din actul adițional la actul constitutiv, modificări care vizau inclusiv structura acționariatului. Potrivit acestei rezoluții, s-a constatat retragerea acționarului FPS, mențiune operată în Registru la data de 24.03.1999.

Prin Hotărârea nr. 5/16.11.2001 a Adunării generale extraordinare a acționarilor .. 2), s-a dispus majorarea de drept a capitalului social cu valoarea terenurilor în sumă de 1._ lei, care constituie aport în natură al statului, aport în schimbul căruia se emit 1.866.062 de acțiuni, cu o valoare nominală de 1.000 lei, care revin APAPS. S-a constatat de asemenea că valoarea terenurilor se regăsește în certificatele de atestare a dreptului de proprietate. Ca urmare, APAPS a devenit acționar al societății pârâte (filele 38-39, dosar nr._ al ICCJ). Prin încheierea nr. 105/15.01.2002 a ORC A. s-a dispus înscrierea acestor mențiuni, astfel că APAPS (fostul FPS SA) apare ca acționar nou, cu un nr. de_ de acțiuni și o cotă de participare de 15,6330% (fila 16, dosar nr._ al Curții de Apel A. I.).

La data de 27.03.2004, Adunarea generală extraordinară a acționarilor . hotărât reducerea capitalului social cu suma de 99.311.000 lei prin micșorarea numărului de acțiuni cu 99.311 și, ca urmare, diminuarea aportului în natură a APAPS de la 1._ lei la 1._ lei (fila 221, vol. II, dosar nr._ ). În Hotărârea Adunării generale extraordinare a acționarilor se specifică faptul că diminuarea aportului în natură este urmarea atribuirii prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile către foștii proprietari a unor clădiri și terenuri care reprezentau parte din capitalul social.

În urma acestei hotărâri a fost emis actul adițional care a fost operat în Registrul Comerțului, conform mențiunilor din 08.10.2004, APAPS figurând cu o cotă de participare de 14,9252%.

La data de 24.01.2006, prin Hotărârea nr. 1 a Adunării generale extraordinare a acționarilor .-a decis reducerea capitalului social subscris al pârâtei cu suma de_,1lei RON, prin micșorarea numărului de acțiuni cu_, reducere care se face prin retragerea A., fost APAPS din capitalul social. S-a reținut că, urmare a restituirii în natură a unor imobile, cota de participare a statului constând în aport în natură dispare în conformitate cu art. 21 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 și Titlul I din Legea nr. 247/2005 (fila 8, dosar anexă nr._ al Tribunalului A. (fila 222 vol. II, dosar nr._ ).

Retragerea A. din structura acționariatului a fost operată în Registrul Comerțului conform mențiunilor din 13.07.2006.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._ (anexat dosarului de față), A. a atacat hotărârea nr. 1/2006 a Adunării generale extraordinare a acționarilor . constatarea nulității absolute a acesteia și a actelor subsecvente. În susținerea acestei cereri, A. a invocat, pe de-o parte faptul că nu erau incidente prevederile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, deoarece unul din imobile a fost restituit în baza prevederilor dreptului comun, astfel că nu se putea aplica legea specială. Pe de altă parte, s-a invocat împrejurarea că valoarea cu care s-a redus cota statului a fost valoarea reactualizată a imobilelor și nu valoarea de înregistrare în activul patrimonial.

Aceste aspecte au fost cercetate de instanță, Tribunalul A. reținând, prin sentința civilă nr. 1088/. art. 21 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 devin aplicabile și în cazul în care imobilul a fost restituit foștilor proprietari pe calea dreptului comun, nefiind reglementată o altă cale de urmat pentru reducerea capitalului social a societăților comerciale cu valoarea imobilului restituit. S-a apreciat de asemenea, că valoarea luată în calcul prin hotărârea atacată pentru reducerea capitalului social este corectă, fiind stabilită prin expertiză, și cum această valoare este mai mare decât cota de contribuție a statului, nu mai subzistă niciun temei pentru ca A. să dețină în continuare calitatea de acționar. Ca urmare, prin sentința menționată mai sus a fost respinsă acțiunea formulată de A..

Această hotărâre a fost menținută în căile de atac. Prin decizia comercială nr. 24/A/2009, Curtea de Apel Alba Iulia, respingând apelul A., a reținut că dispozițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 sunt incidente și că valoarea de intrare contabilă a imobilului restituit foștilor proprietari calculată în septembrie 2002 depășește cota de contribuție a statului, așa încât calitatea de acționar a reclamantei nu mai este justificată.

Aceleași argumente au fost reținute și de instanța de recurs care, prin decizia nr. 2733/2009 a respins recursul reclamantei, apreciind că dispozițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile indiferent că imobilul a fost restituit prin decizie administrativă sau hotărâre judecătorească, având relevanță juridică faptul că a operat o diminuare efectivă și reală a capitalului social. S-a considerat de asemenea că valoarea cu care s-a diminuat capitalul social a fost corectă.

Față de cele ce preced, Curtea constată că începând din anul 2006, statul nu a mai fost acționar la societatea pârâtă, iar retragerea acestuia din structura acționariatului s-a realizat în condițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, ca urmare a restituirii în natură a unor imobile către foștii proprietari. În aceste condiții, nu se mai poate lua în discuție condiția impusă de art. 21 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 vizând valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute de stat raportat la valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută, întrucât statul nu mai este acționar.

Pentru cele ce preced, Curtea constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele legale impuse de art. 21 din Legea nr. 10/2001 pentru ca imobilul în litigiu să-i fie restituit în natură reclamantului.

Reclamantul a susținut, atât în rejudecarea apelului cât și în ciclurile procesuale anterioare, că majorarea de capital ar fi trebui să opereze de drept în 60 de zile de la emiterea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, conform art. 322 alin. 1 și 2 din Legea nr. 99/1999 (Capitolul V1). Acesta a arătat că nerespectarea acestor dispoziții legale de către pârâtă nu-i poate fi imputată, astfel că dacă majorarea capitalului social ar fi operat în termenul impus de lege, la data formulării notificării statul ar fi fost acționar, iar restituirea în natură în natură a imobilului în natură ar fi fost posibilă.

Curtea nu poate primi aceste susțineri. Așa cum a reținut instanța de casare prin decizia nr. 3288/2011, situația acționariatului la data de 14.02.2001 a fost pe deplin reținută de instanța de recurs prin decizia nr. 8800/2009, în sensul că la acea dată, statul nu era acționar la societatea pârâtă.

Dar chiar dacă s-ar accepta ipoteza susținută de reclamant și s-ar considera că la data de 14.02.2001 statul ar fi trebuit să figureze între acționari, condițiile impuse de art. 21 (fost 20) din legea specială nu ar fi îndeplinite.

Astfel, prin expertiza contabilă efectuată în rejudecarea apelului (filele 138-156, vol. I, filele 228-240, vol. II, filele 163-167, vol. I), s-a determinat valoarea terenului în litigiu la data de 01.02.2001 ca fiind de 5453 lei, la care se adaugă valoarea cu care construcțiile au fost înregistrate în evidența societății, respectiv 1697,63 (filele 34-35, dosar_, Curtea de Apel Alba Iulia), rezultând o valoare totală contabilă a imobilului în litigiu de 7150.63 lei RON.

Din toate adresele emise de ORC, atât în rejudecare cât și în ciclurile procesuale precedente, rezultă că la data de 15.01.2002, în societatea A. intră un nou asociat, APAPS – fost FPS, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 15,63%, valoarea cotei statului fiind de 186.606,2 RON.

Comparând valoarea acțiunilor pe care statul le-ar fi deținut la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, dacă s-ar fi majorat capitalul cu respectarea art. 322 din Legea nr. 99/1999 (7150.63 lei RON), cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută de reclamant (186.606,2 RON.), rezultă cu evidență că prima valoare este mai mare decât ce-a de-a doua, astfel că prima condiție impusă de art. 21 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 ar fi îndeplinită.

Dar aceste dispoziții legale nu pot fi interpretate în mod izolat, ci în contextul legii în întregul ei, ceea ce presupune o analiză sistematică și structurală a textului legii în ansamblu. Astfel, este de observat că, potrivit art. 21 alin. 3 din lege, după restituirea în natură a imobilelor, societățile comerciale deținătoare vor proceda la reducerea capitalului social cu valoarea bunului imobil restituit și la recalcularea patrimoniului, urmând a se diminua cota de participație a statului în mod corespunzător cu valoarea bunului imobil restituit.

Prin hotărârile emise în 2004 și apoi în 2006 de către Adunarea generală extraordinară a acționarilor .-a procedat reducerea capitalului social ca urmare a diminuării cotei de participare a statului și apoi a retragerii A. din structura acționariatului.

Așa cum s-a reținut, hotărârea societății pârâte prin care s-a dispus retragerea statului din acționariat a făcut obiectul cercetării judecătorești, instanțele statuând în mod irevocabil că retragerea statului din .-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 21 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 și a intervenit ca urmare a restituirii imobilelor în natură către foștii proprietari.

Așadar, chiar dacă s-ar accepta că statul ar fi trebuit să devină acționar al societății pârâte înainte de formularea notificării, instanța nu poate ignora structura acționariatului acesteia la momentul pronunțării hotărârii, când statul nu mai figurează între acționari. Aceasta cu atât mai mult cu cât retragerea statului dintre acționarii societății pârâte a fost rezultatul aplicării dispozițiilor Legii speciale de restituire a imobilelor către foștii proprietari.

Pe de altă parte, de la data efectuării mențiunilor în registrul comerțului, acestea devin opozabile terților, iar la acel moment reclamantul nu deținea un „bun” sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care nu doar să i se recunoască acestuia calitatea de proprietar, ci să se dispună în mod expres restituirea bunului (cauza A. contra României). Dimpotrivă, prin sentința civilă nr. 190/2000 a Judecătoriei Alba Iulia, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a stabilit că preluarea imobilului de către stat s-a făcut cu titlu valabil.

În aceste condiții, chiar și în ipoteza susținută de reclamant, restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, nefiind îndeplinită cea de-a doua condiție impusă de art. 21 (fostul art. 20) din lege, și anume ca statul să fie acționar la societatea deținătoare.

Pe cale de consecință, având în vedere cele reținute mai sus și ținând seama de îndrumările instanței de casare, obligatorii potrivit art. 315 C. pr. civ., Curtea constată fondate criticile apelantei în ce privește obligarea sa la restituirea în natură a imobilului.

În aceste circumstanțe, devin incidente dispozițiile art. 29 (fost 27) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate (alin 1). Măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea (alin. 3).

În cauză se constată că, potrivit mențiunilor din dispoziția nr. 2534/2004 emisă de P. mun. S., notificarea privind imobilul înscris în CF_ S. nr. top. 7365/2/2, moară și curte în suprafață de 1267 mp a fost redirecționată către . adresa nr. 16.658/2002, întrucât acest imobil se afla, la momentul emiterii dispoziției, în patrimoniul acestei societății (filele 6-7, dosar nr. 4889/2004, Tribunalul A.).

Față de aceste împrejurări, având în vedere cele statuate prin deciziile de trimitere nr. 3288/2011 și nr. 8800/2009, urmează ca, în baza art. 29 alin. 1 și 3 din Legea nr. 10/2001, cu aplicarea art. 315 C. pr. civ., pârâta apelantă să fie obligată să direcționeze notificarea reclamantului primită de la Municipiul S. cu adresa nr._/05.08.2002 către A. în vederea soluționării, în sensul de a propune acordarea, în favoarea reclamantului, de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul în litigiu.

Pentru cele ce preced, având în vedere limitele rejudecării precum și împrejurarea că celelalte critici formulate de părți au fost dezlegate prin hotărârile pronunțate în ciclurile procesuale anterioare, nemaifăcând obiectul cercetării în prezenta rejudecare, în temeiul art. 296 C. pr. civ., Curtea va admite apelul declarat de pârâta . sentinței civile nr. 1315/2004 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr. 4889/2004 și în consecință:.

Va schimba în parte sentința atacată în ce privește soluționarea acțiunii formulate de reclamantul M. A. N. împotriva pârâtei ., rejudecând în aceste limite:

Va obliga pârâta . direcționeze notificarea reclamantului primită de la Municipiul S. cu adresa nr._/05.08.2002 către A. în vederea soluționării, în sensul de a propune acordarea, în favoarea reclamantului, de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul înscris în CF_ S. nr. top. 7365/2/2, moară și curte în suprafață de 1267 mp.

Va menține hotărârea atacată în ce privește soluționarea contestației formulată de reclamantul M. A. N. împotriva dispoziției nr. 2534/2004 emisă de pârâtul P. mun. S..

În baza art. 274 C. pr. civ., îl va obliga pe reclamantul intimat să plătească apelantei suma de 9471 lei, cheltuieli de judecată în fond și în apel. Din această sumă, 3718,3 lei reprezintă cheltuieli de judecată în prezenta rejudecare a apelului, incluzând onorariul avocatului ales, cheltuieli de cazare și transport (filele 306-317, vol. II, dosar_ ), iar suma de 5752,7 lei reprezintă cheltuieli de judecată la fond și în ciclurile procesuale anterioare, necontestate de reclamant prin criticile formulate în recurs, cuprinzând onorariu avocatului ales, cheltuieli de cazare și transport (fila 78, dosar fond nr. 4889/2004 Tribunalul A., fila 52, dosar nr. 1977/2005 Curtea de Apel Alba Iulia, fila 70, dosar nr._ Curtea de Apel Alba Iulia, filele 81-83 dosar nr._ Curtea de Apel Alba Iulia).

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâta . sentinței civile nr. 1315/2004 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr. 4889/2004.

Schimbă în parte sentința atacată în ce privește soluționarea acțiunii formulate de reclamantul M. A. N. împotriva pârâtei ., rejudecând în aceste limite:

(continuarea dispozitivului deciziei civile nr. 7/2013 pronunțată în dosar nr._ )

Obligă pârâta . direcționeze notificarea reclamantului primită de la Municipiul S. cu adresa nr._/05.08.2002 către A. în vederea soluționării, în sensul de a propune acordarea, în favoarea reclamantului, de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul înscris în CF_ S. nr. top. 7365/2/2, moară și curte în suprafață de 1267 mp.

Menține hotărârea atacată în ce privește soluționarea contestației formulată de reclamantul M. A. N. împotriva dispoziției nr. 2534/2004 emisă de pârâtul P. mun. S..

Obligă reclamantul intimat să plătească apelantei suma de 9471 lei, cheltuieli de judecată în fond și în apel.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare,

Pronunțată în ședința publică din 07.02.2013.

Președinte,

M. F. C.

Judecător,

M. C. C.

Grefier,

M. R.

Red. MFC

Tehn. MFC/11.02.2013/28.02.2013

6 ex/MR

Jud. fond – L. P.

← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 242/2013. Curtea de...  Acţiune în constatare. Decizia nr. 136/2013. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 7/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA