Pretenţii. Decizia nr. 74/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 74/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 1243/221/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 74/2013
Ședința publică de la 07 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.-președinte secție
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Grefier M. R.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții P. L. și P. A. împotriva deciziei civile nr. 200/A/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul reclamant P. L., lipsă fiind recurenta reclamantă P. A. și intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP Hunedoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că judecata a fost suspendată în baza art. 242 pct. 2 Cod pr. civ. prin încheierea de ședință din 19.01.2012 și s-a formulat cerere de repunere pe rol de către recurenții reclamanți. Nu s-a depus întâmpinare.
Recurentul reclamant P. L. depune la dosar concluzii scrise, și arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurentul reclamant P. L. solicită admiterea recursului declarat, acordarea de despăgubiri în cuantumul solicitat, stabilite prin raportare la valoarea de circulație a imobilului la data judecării acțiunii și din care să se scadă valoarea actualizată la zi a prețului ce le-a fost restituit, și cheltuielile de judecată.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la data de 02.03.2009 pe rolul Judecătoriei D. sub dosar nr._, reclamanții P. L. și P. A. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. Hunedoara, obligarea pârâtului la plata sumei de 499.000 lei, reprezentând diferența dintre prețul de piață al imobilului situat în D., ., . și prețul achitat de reclamanți.
Prin sentința civilă nr.1116/2010, prima instanță a respins acțiunea reclamanților, reținând următoarele:
Prin decizia civilă nr. 101/2005 dată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a constatat că imobilul în litigiu a trecut în patrimoniul Statului R. fără titlu valabil și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 393/27.12.1996. Prin sentința civilă nr. 485/2007 a Judecătoriei D., irevocabilă prin Decizia civilă nr. 949/R/2007 a Tribunalului Hunedoara a fost admisă acțiunea reclamanților și a fost obligat Ministerul Finanțelor să le plătească suma de 65.080,59 lei reactualizată cu rata inflației începând cu 01.11.2006 și până la achitarea efectivă plus dobânda legală, suma reprezentând prețul actualizat plătit de reclamanți ca foști chiriași cărora li s-a desființat contractul de cumpărare a imobilului.
Instanța de fond a reținut că în conformitate cu art. 501 din Legea 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legale 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor stabilit conform standardelor internaționale de evaluare însă, în cauză fiind incidente disp. art. 1341-1342 Cod Civil, reclamanții fiind despăgubiți cu despăgubiri calculate de la momentul producerii evicțiunii, ei nu mai pot fi îndreptățiți la alte daune.
Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel reclamanții, solicitând a se modifica sentința în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea apelului au arătat că prima instanță a schimbat fără nici un raționament, temeiul juridic al cererii lor, care este art.501 din Legea 10/2001 completată prin Legea 1/2009 și nu disp.art.1341 – 1343 cod civil reținute de instanță. Au mai precizată că ei au încheiat contractul de cumpărare a imobilului cu respectarea prevederilor Legii 112/1995 și motivul desființării lui îl constituie o sentință judecătorească ce a reținut nevalabilitatea titlului statului, or acest aspect nu poate afecta buna lor credință ca și cumpărători și dreptul la despăgubiri. S-a mai invocat lipsa rolului activ al primei instanțe și faptul că li s-a respins acțiunea după ce au suportat și costul unei expertize cu concluzii nepertinente cauzei.
Prin decizia civilă nr. 200/A/2011, Tribunalul Hunedoara a respins apelul reclamanților, reținând următoarele:
Instanța trebuia să-și motiveze soluția raportat la prevederile art. 501 din Legea 10/2001 și nu la prevederile Codului Civil, dat fiind că reclamanții s-au prevalat de aceste dispoziții dintr-o lege specială și prin prisma cărora putea fi analizată temeinicia acțiunii. Indiferent însă de textele legale invocate în motivarea hotărârii soluția pronunțată se constată una legală pentru următoarele considerente:
Instanța de apel a apreciat că reclamanții nu pot invoca buna-credință la încheierea contractului prin care au devenit proprietari ai imobilului ulterior pierdut prin anularea contractului. Acest aspect rezultă cu elocvență din considerentele deciziei civile 686/A/2003 a Tribunalului Hunedoara unde s-a arătat că ambele părți contractante: Consiliul Local D. și familia P. aveau cunoștință că pentru imobilul respectiv s-a solicitat de foștii proprietari restituirea în natură a imobilului dar cu toate acestea, contractul a fost încheiat deși nu expirase încă procedura prevăzută de lege pentru retrocedare. Prin urmare, soții P. au acceptat cumpărarea unui imobil solicitat a fi retrocedat la Legea 12/1995 altor persoane, astfel că au dobândit pe riscul lor acest imobil, aspectul rezultând chiar din clauzele contractului.
Ca urmare, s-a constatat că încheierea actului de vânzare-cumpărare nu s-a efectuat în condiții de respectare a dispozițiilor Legii 112/1995, ci prin eludarea dispozițiilor acestei legi și că reclamanții nu pot beneficia de despăgubiri superioare ca și cuantum celor ce le-au primit, deoarece disp. art. 501 din Legea 10/2001 nu le sunt aplicabile, contractul lor de cumpărare fiind încheiat cu nerespectarea dispozițiilor Legii 112/1995.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții P., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În expunerea motivelor, recurenții susțin că decizia atacată nu este motivată întrucât instanța nu a făcut o analiză a motivelor de apel, care să răspundă punctual, cu arătarea motivelor de fapt și de drept pentru care nu le poate reține.
Se susține de asemenea că instanța de apel a făcut o interpretare greșită a legii, reținând că în cauză ar opera o autoritate de lucru judecat și că în speță nu ar fi incidente prevederile art. 501 din Legea nr. 10/2001. Recurenții arată că nu există triplă identitate între cauza de față și pricinile anterioare, iar în ce privește dispozițiile menționate, susțin că acestea sunt aplicabile întrucât contractul desființat prin hotărâre judecătorească fusese încheiat cu respectarea art. 9 din Legea nr. 112/1995, reclamanții fiind cumpărători de bună-credință.
În drept se invocă art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Pârâtul intimat nu a depus întâmpinare.
Analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin motivele de apel, reclamanții au criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul reținerii de către aceasta a incidenței prevederilor din Codul civil, susținând că acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 501 din Legea 10/2001 și că reclamanții au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu bună-credință, respectând dispozițiile Legii nr. 112/1995.
Instanța de apel a analizat aceste critici și a examinat cauza inclusiv în ce privește îndeplinirea cerințelor impuse de textul din Legea nr. 10/2001, invocat de reclamanți. Analizarea motivelor de apel nu presupune examinarea fiecărui argument invocat de apelanți, obligația legală a instanței de control fiind aceea de a răspunde motivelor de apel, și nu de a da un răspuns detaliat fiecărui argument adus în susținerea acestor motive.
Ca urmare, contrar susținerilor recurenților, tribunalul nu a achiesat la hotărârea primei instanțe, ci a cercetat toate motivele de apel, decizia pronunțată în apel fiind motivată atât în privința împrejurărilor de fapt cât și a dispozițiilor legale incidente.
Curtea constată că în hotărârea recurată, instanța nu a reținut autoritatea de lucru judecat, așa cum greșit susțin recurenții, ci a făcut referire la hotărârea în care s-au constatat motivele de nulitate a contractului. O asemenea trimitere la decizia civilă nr. 686/A/2003 a Tribunalului Hunedoara era necesară din perspectiva dispozițiilor art. art. 501 din Legea 10/2001, întrucât se impuneau analizate cerințelor stabilite de acest text legal, inclusiv cu referire la respectarea Legii nr. 112/1995.
Pentru cele ce preced, Curtea constată nefondate criticile analizate mai sus.
În ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 501 din Legea 10/2001, Curtea reține că acest text legal impune îndeplinirea cumulativă a două cerințe pentru restituirea prețului de piață al imobilului, și anume: contractul de vânzare-cumpărare să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și acesta să fi fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Contractul de vânzare-cumpărare prin care reclamanții au dobândit imobilul în litigiu, a fost desființat prin decizia civilă nr. 686/A/2003 a Tribunalului Hunedoara. Prin această decizie s-a reținut în mod expres că actul translativ de proprietate a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995. Soții P. au atacat hotărârea tribunalului și au criticat modul în care instanța a interpretat prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995, iar prin decizia civilă nr. 101/2005 a Curții de Apel A. I. a fost respins recursul acestora.
Față de cele reținute, se constată că valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare a fost analizată și din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 112/1995, astfel că nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 501 din Legea nr. 10/2001 privind respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
În aceste condiții, instanța de apel a constatat în mod corect că reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață a imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.
Ca urmare, nici aceste critici nu sunt fondate.
Pe cale de consecință, Curtea constată că criticile formulate de reclamanți nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., astfel că, în baza art. 312 C. pr. civ., va respinge ca nefondat recursul de față.
-//-
(continuarea deciziei civile nr. 74/2013 pronunțată în dosar nr._ )
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții P. L. și P. A. împotriva deciziei civile nr. 200/A/2011, pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07.02.2013.
Președinte, A. N. | Judecător, C. G. N. | Judecător, M. F. C. |
Grefier, M. R. |
Red. MFC
Tehn. MFC/18.02.2013
2 ex/MR
Jud. apel – N. C. A., R. I.
Jud. fond- M. P.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 427/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Pretenţii. Decizia nr. 187/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
