Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 476/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 476/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 476/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE munca SI ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 476/2015
Ședința publică de la 02 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. P.
Judecător C. G. N.
Judecător M. A. M. - vicepreședinte
Grefier A. G.
M. Public a fost reprezentat de doamna procuror C. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor A. împotriva sentinței civile nr. 1033/03.06.2015 pronunțată de T. H. în dosar nr._, având ca obiect Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare a părților este legal îndeplinită și faptul că se solicită judecarea cauzei în lipsă.
P. serviciul registratură, la data de 25.11.2015, intimații reclamanți R. S. M. și R. I. O., au depus la dosarul cauzei întâmpinare în două exemplare.
Instanța procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării formulată de intimatul reclamant R. S. M. cu reprezentanta Ministerului Public, procuror M. C..
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Având cuvântul reprezentanta Ministerului Public, procuror M. C., arată că solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond. În mod corect s-a constatat caracterul politic al condamnărilor antecesorului reclamanților iar despăgubirile materiale au fost acordate în mod corect.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă în pronunțarea soluționarea recursului.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
P. sentința civilă nr. 1033/2015, pronunțată de T. H. – Secția I Civilă a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată și precizată de către reclamanții R. S. M. și R. I. O. împotriva pârâtului S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului H., și în consecință:
S-a constatat caracterul politic al condamnării antecesorului reclamanților, R. L. prin Sentința nr. 226/1960 a Tribunalului M. al Orașului Stalin, definitivă prin Decizia nr. 1041/1960 a Tribunalului M. de Regiune Militară Cluj, la 8 ani închisoare corecțională, 4 ani interdicție corecțională și confiscarea, în întregime, a averii personale, pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale, prev. și ped. de art. 209 pct. 2 lit. a din Codul penal.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 31.293 lei, despăgubiri materiale reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin efectele hotărârii respective de condamnare, precum și la plata sumei de 4000 lei, cheltuieli de judecată.
A fost respinsă în rest acțiunea civilă precizată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
P. acțiunea dedusă judecății, astfel cum a fost precizată, reclamanții R. S. M. și R. I. O. au chemat în judecată S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, se constate caracterul politic al condamnării antecesorului lor R. L. – decedat, la pedeapsa închisorii de 8 ani plus confiscarea totală a averii, conform Sentinței Tribunalului M. B. nr. 321 din 02.08.1960 și să fie obligat pârâtul să le achite suma de 370.000 euro, despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit precum și la plata sumei de 20.000 de euro reprezentând contravaloarea a jumătate din casa părintească și a terenului aferent, situată în localitatea Băița, nr. 140, jud. H. -, preluate, conform Procesului Verbal de confiscare din 13 aprilie 1962 a Tribunalului Popular B. și predate, în custodie Sfatului Popular al comunei Bănița.
A solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au arătat, în esență, că antecesorul lor, respectiv tatăl lor R. L. – decedat, a fost condamnat de către instanța militară, pentru săvârșire infracțiunii de uneltire contra statului, executând pedeapsa închisorii în perioada 02.08._64, fiind eliberat prin grațiere în baza Decretului 176/1964.
Că, suferințele îndurate în perioada regimului de detenție - conceput pentru a-i dezumaniza și batjocori pe deținuți - sistematizat pe trei elemente principale și definitorii pentru viața în închisoare – foamea, frigul și izolarea -, urmărite atât prin regimul zilnic de muncă, de hrană și sanitar, cât și prin teroarea zilnică, fizică și psihică, inclusiv prin trivialitățile și violențele de limbaj uzitate de cei ce, lipsiți de orice instrucție, deveniseră șefi ai unor foști miniștrii, academicieni, ofițeri de rang superior, etc., scopul fiind acela, de lichidare sistemică a lor.
Au arătat, că ororile din închisorile și lagărele comuniste și-au pus amprenta asupra întregii vieți de familie a celor încarcerați, suferințele pricinuite de umilințe, foame și frig fiind amplificate de despărțirea de membrii familiei, calvarul urmând a continua și după eliberarea lor din închisoare, prin imposibilitatea de a se adapta la viața socială și prin imposibilitatea de a găsi un loc de muncă, ori de a accede în funcțiile pe care le-ar fi meritat prin sârguință și pregătire socială, datorită stigmatului închisorii pe care îl purtau.
P. cererea lor, reclamanții au susținut că suma pretinsă pentru prejudiciul moral creat antecesorului lor a fost calculată considerând că fiecare an de detenție executat de acesta justifică, în compensare, cu titlul de despăgubiri, suma de 100.000 de euro (fila 1 dosar fond).
Sub aspectul despăgubirilor materiale, reclamanții au arătat că suma de 20.861 euro reprezintă contravaloarea cotei de ½ parte din casa părintească plus terenul aferent acestuia confiscate prin efectul hotărârii de condamnare politică a antecesorului lor R. L., susținând că aceasta rezultă atât din cuprinsul hotărârii respective – fiind dispusă de către instanța de judecată – cât și din Procesul Verbal de confiscare din 13.04.1962, aflat în păstrarea arhivelor naționale H. (fila 1-3 dosar fond).
Tot sub acest aspect, reclamanții au mai arătat că, prin Procesul Verbal de confiscare nr._, cota de proprietate asupra imobilului situat în localitatea Băița nr. 140 – dobândită de antecesorul lor prin moștenire după proprietarul tabular R. I. (decedat) – reprezentând jumătate din casa părinților săi -, a intrat, prin efectul confiscării în custodia Primăriei comunei Băița și datorită gestionării necorespunzătoare a acesteia, respectiv, a faptului că a fost lăsată în paragină, întregul imobil s-a dărâmat, rămânând din el doar ,,stâlpii porții” (fila 151-152 dosar fond).
În fine, reclamanții au susținut că, deși, în CF nr. 249 Băița unde este intabulat imobilul respectiv, nu s-a operat confiscarea cotei de ½ parte din imobil -, cu profil de casă pe P+1E (parter din zidărie și etaj din lemn), șură de 40 de mp și grajd de 25 mp - confiscarea lui, s-a executat și nu s-a restituit vreodată cu toate că antecesorul lor a făcut demersuri în acest sens (f. 1-3, f. 85, f. 134, f. 151, f. 152 dosar fond) .
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009 și ale O.G. nr. 2062/2010.
Pârâtul, S. R. – prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. a județului H. -, a depus întâmpinare solicitând, în principal, respingerea acțiunii ca inadmisibilă – atât sub aspectul cererii vizând constatarea caracterului politic al condamnării antecesorului reclamanților, la pedeapsa închisorii, în condițiile în care prin art. 1 al. 2 din Legea 221/2009, condamnările pronunțare pentru infracțiunile de uneltire contra statului prevăzute de art. 209 Cod penal, sunt considerate de drept ca având caracter politic, cât și sub aspectul despăgubirilor morale pretinse, în condițiile în care prin Decizia nr. 1358/2010 Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 lit. a din Legea 221/2009, care reglementează dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnările cu caracter politic și măsurile administrative cu caracter politic precum și a tuturor celor asimilate lor, astfel că aceste dispoziții, și-au încetat efectele juridice potrivit dispozițiilor art. 147 al. 1 din Legea nr. 47/1992.
În subsidiar, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, invocând prevederile art. 4 al. 3 a Legii 221/2009, care impun instanței reconstituirea dosarului în care s-a pronunțat hotărârea de privare de libertate a antecesorului reclamanților precum și de a fi avute în vedere dispozițiile Legii nr. 221/2009 sub toate aspectele (f. 97-98 dosar fond).
Din analiza probatoriului administrat, instanța de fond a reținut că reclamanții R. S. M. și R. I. O. au calitatea de descendenți grad I ai defunctului R. L., decedat la 22 martie 1985 (f. 4 -7 dosar fond).
Conform documentelor comunicate de CNSAS – prin Sentința nr. 226/14.10.1960 pronunțată de T. M. al orașului Stalin (B.), antecesorul reclamanților, R. L., a fost judecat într-un lot de inculpați și condamnat la 8 ani închisoare corecțională, 4 ani interdicție corecțională pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale prev. și ped. de art. 209 pct. 2 lit. a din Codul penal, precum și la pedeapsa complementare a confiscării în întregime a averii personale (f. 29 -60 dosar fond).
Soluția a fost confirmată în recurs prin Decizia 1041/1960 a Tribunalului M. de Regiune Militară Cluj (f. 62-62 dosar fond).
În baza acestei hotărâri antecesorul reclamanților R. L. a executat în perioada 02.08._64, pedeapsa închisorii, fiind eliberat - din Penitenciarul Aiud - prin grațiere, în baza Decretului 1176/1964 (f. 77-78, 79-80, 81-82, 83 dosar fond).
Conform Procesului-verbal de confiscare nr. 1065/1960 al fostului Tribunal Popular al Raionului Petroșani, Regiunea H., sentința s-a executat și sub aspectul pedepsei complementare aplicate, respectiv, confiscarea averii inculpatului, aceasta fiind predată fostului Sfat popular al comunei Băița (f. 73 – 74, 76 dosar fond).
Or, între bunurile confiscate se află și ½ parte din imobilul casă reprezentând locuința familiei, situat în localitatea Băița nr.140, jud. H., înscrisă în CF vechi 249 Băița nr. topo 296-C1, iar în CF nou_ Băița.
P. art. 5 alin. 1 lit. a, a Legii nr. 221/2009, legiuitorul român a reglementat dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, - iar după decesul acesteia a reglementat dreptul soțului supraviețuitor sau a descendenților până la gradul II, inclusiv -, de a solicita obligarea statului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, urmând ca instanța să țină seama de măsurile reparatorii acordate deja, în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990.
Potrivit art. 1 alin.1 infracțiunile prev. și ped. de art. 209 cod penal reținută în sarcina antecesorului reclamanților la momentul condamnării acestuia prin hotărârea Tribunalului M. Stalin confirmată, în recurs, de T. M. a Regiunii a III-a Militare Cluj, este considerată de drept condamnare cu caracter politic.
Deci, antecesorul reclamanților în cauză a suferit o condamnare penală de 8 ani închisoare pentru o faptă considerată prin Legea nr. 221/2009, de drept, ca având un caracter politic, suferind un regim drastic de detenție, pe perioada căruia a fost supus la tratamente inumane, asimilabile torturii, fiind bătut, umilit, supus la frig, frică, foame, fără să-i fie recunoscute cele mai elementare drepturi omenești, precum: corespondență, vizită, pachet, legătură cu familia ori cu alți semeni ai săi.
Cum, teroarea regimului comunist și regimul de detenție ex terminis la care erau supuși deținuții politici în cea mai agresivă perioadă a instaurării sale, sunt de notorietate, dovedirea lor nu se mai impune peste ceea ce deja s-a făcut.
Ca atare, raportat la cele reținute, este de apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri, în condițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, pentru prejudiciul moral ce a fost creat antecesorului lor, R. L., prin condamnarea politică suferită precum și ulterior, ca urmare a stigmatului de fost deținut politic pe care l-a purtat în tot restul vieții sale.
P. Decizia nr. 1358/2010, Curtea Constituțională a admis însă excepția de neconstituționalitate, - invocată de pârâtul în cauză – a normei juridice conținute de articolul 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituția României, coroborat cu cele ale art. 31 alin. 3 a Legii nr. 47/1992, republicată, dispozițiile legale declarate neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, în Monitorul Oficial, dacă în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord normele juridice declarate neconstituționale, cu prevederile Constituției.
Cum, în intervalul celor 45 de zile, legiuitorul român nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord prevederile art. 5 alin. 1 lit. a, cu prevederile Constituției, norma juridică respectivă a fost lipsită de orice eficacitate.
P. art.5 lit. b din Legea nr.221/2009, legiuitorul a reglementat și dreptul persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative cu caracter politic, de a solicita obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative dacă, bunurile respective nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri în condițiile Legii nr.10/2001, respectiv ale Legii nr.274/2005.
Sub acest aspect, s-a constatat că la dosarul cauzei există un probatoriu complex și expertize judiciare de evaluare a bunului imobil confiscat, respectiv, a cotei de ½ parte din casa familiei situată în localitatea Băița, nr. 140, jud. H., astfel că, în considerarea textului de lege menționat, a Deciziei 6 /2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, - care a statuat cu putere de lege că pot fi acordate despăgubiri materiale în temeiul art. 5 al. b din Legea 221/2009, numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, adică a Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005 – instanța de fond a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri materiale, reprezentând echivalentul averii confiscate antecesorului reclamanților, în baza sentinței de condamnare, pentru cota de proprietate preluată de stat (vezi f: 271-272, 273 plus raportul de expertiză întocmit de expertul judiciar Hogman I.: f. 193- 207, 222, 235, 237,243; și raportul de expertiză întocmit de T. M.: f. 287, 314,).
Sub acest aspect s-a avut în vedere că, la momentul confiscării, imobilul reprezentând casa familiei din Băița, nr. 140, se prezenta ca o construcție deosebită ca arhitectură, dând ,,o alură de eleganță și frumusețe întregii localități”, fiind situată într-o zonă centrală, cu front la două străzi - .. Principală din Băița -, având, la primul etaj, o terasă spațioasă, cu dantelării de lemn (f. 86, 144, 271-272, 273, 193- 207, 222, 235, 237,243, 287, 314 ).
Tot sub acest aspect, s-a avut în vedere că partea confiscată de stat a primit destinația de atelier „de cizmărie” a Cooperației Meșteșugărești, funcționând ca atare -, fără vreo investiție sau vreo reparație dintre cele necesare sau utile -, până după Revoluția din 1989, când pur și simplu a fost abandonată, astfel că se poate conchide că inerția și dezinteresul celor care o aveau în administrare și folosință au condus la deteriorarea ei gravă și, în cele din urmă, la ruinarea întregii construcții, inclusiv a porțiunii rămase în proprietatea familiei reclamanților, în condițiile în care demersurile antecesorului lor pentru a determina intervenția autorităților în acest sens au rămas fără vreun rezultat practic, concret (f. 86, 271-272, 273, 193- 207, 222, 235, 237,243, 287, 303-304, 305, 314 dosar fond).
Ca atare, prin raportul de expertiză întocmit de experta T. M. valoarea imobilului a fost estimată la 74.115,15 lei. Din aceasta, valoarea reactualizată a imobilului confiscat - respectiv, a Corpului A, tip parter, în suprafață construită de 85 mp -, prin aplicarea coeficientului de uzură de 46%, (față de vechimea acestuia de 44 de ani, la momentul confiscării), precum și prin aplicarea coeficientului de depreciere economică de 60% - este de 31.292,776 lei (după următorul calcul 78.231,94 de lei x valoare reactualizată imobil confiscat x 0,4 = 31.292,776 (f. 299 – 302, 305).
Pe cale de consecință, în raport cu cele ce preced și văzând că terenul aferent imobilului în suprafață de 294 mp este în continuare proprietatea familiei reclamanților, fiind întabulat pe numele antecesorului lor, R. L., și văzând că imobilul confiscat nu a fost restituit în baza Legii nr. 10/2001, sub forma măsurilor reparatorii în echivalent, prin compensare ori prin despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005, instanța de fond a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri materiale în sumă de 31.292,776 lei, cu titlu de despăgubiri materiale în condițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, reprezentând echivalentul cotei de proprietate confiscate antecesorului lor prin efectul hotărârii de condamnare politică.
În fine, față de obiectul cauzei astfel cum a fost precizat pe parcursul procesului civil și în considerarea practicii în materie a Curții de Apel A. I., și având în vedere că, în România, judecătorii se supun doar legii, - posibilitatea soluționării unor cauze, pe baza principiului ex aequo . doar privilegiul unor instanțe internaționale, în cazuri excepționale și cu îndeplinirea unor condiții -, instanța a adus o soluție de admitere în parte a acțiunii reclamanților, în sensul constatării caracterului politic al condamnării antecesorului lor, R. L. (decedat) - prin Sentința 226/1960 a Tribunalului M. al Orașului Stalin, definitivă prin Decizia nr. 1041/1960 a Tribunalului M. de Regiune Militară Cluj - și a obligat pârâtul să plătească acestora suma de 31.293 lei pentru bunurile confiscate prin efectele acestei hotărâri, respectiv, pentru ½ parte din imobilul situat în Băița, nr. 140.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod pr. civ. și că se justifică, în cauză, cheltuieli de judecată în sumă de 4000 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de expertiză (filele 208-209, 280-281 dosar fond), a fost obligat pârâtul la plata acestora.
Împotriva hotărârii a declarat recurs, în termen, pârâtul S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs au fost aduse hotărârii următoarele critici:
1. Din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin 2 - 4și art. 4 din Legea nr. 221/2009, rezultă că prin cererile adresate instanțelor se poate solicita constatarea caracterului politic doar pentru acele condamnări care au fost dispuse pentru alte infracțiuni decât cele enumerate expres și limitativ la art. 1 alin 2 din lege. În acest sens sunt și dispozițiile art. 6 din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora menționarea caracterului politic al condamnării se va face direct pe hotărârea pronunțată, în cazul eliberării unei copii de pe aceasta.
P. urmare, instanța de fond a pronunțat hotărârea cu greșita aplicare a legii, întrucât legea a recunoscut de drept caracterul politic al condamnării antecesorului reclamanților prin sentința penală nr. 226/1960 a Tribunalului M. al Orașului Stalin.
2. Din cuprinsul Deciziei nr. 6/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, rezultă că este necesar ca pentru bunurile solicitate potrivit art. 5 alin 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, persoana îndreptățită să fi formulat notificare, în baza legilor speciale, care să nu fi fost soluționată.
Din chiar expunerea de motive a Legii nr. 221/2009, rezultă că s-au avut în vedere dificultățile legate de punerea în aplicare a Legii nr. 10/2001, dificultăți care au determinat ca persoane în vârstă, persecutate de regimul totalitar, să nu obțină până la data elaborării proiectului de lege vreo despăgubire concretă.
În cauză, reclamanții nu au invocat și nu au făcut dovada că ar fi solicitat în cadrul procedurilor Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, măsuri reparatorii pentru bunurile imobile, astfel încât nu pot fi acordate despăgubiri pentru bunurile mobile, chiar dacă acestea intră în categoria imobilelor prin natură și destinație. Din adresa Primăriei Comunei Băița, depusă la dosarul cauzei, rezultă că imobilul în litigiu nu a fost solicitat în baza Legii nr. 10/2001, astfel încât instanța de fond în mod greșit a pronunțat hotărârea atacată, fără a lua în considerare dispozițiile art. 5 alin 5 din Legea nr. 221/2009.
Distinct de aceasta, întrucât Legea nr. 221/2009 nu cuprinde dispoziții referitoare la stabilirea cuantumului despăgubirilor, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare, însă face trimitere la dispozițiile legilor speciale privind restituirea proprietăților criteriile ce trebuiau avute în vedere la stabilirea valorii despăgubirilor erau cele prevăzute de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005. Or, raportul de expertiză întocmit de către expertul T. M., nu a fost realizat conform dispozițiilor celor două legi speciale, astfel că valoarea despăgubirilor nu este una corectă, fiind supraevaluată.
3. Modificarea hotărârii se impune și în ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor judiciare. Conform prevederilor art. 274 alin 1 C. proc. civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile, dacă este în culpă procesuală sau a determinat aceste cheltuieli, condiții care nu sunt întrunite în privința pârâtului S. R..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și celelalte prevederi legale la care s-a făcut trimitere în dezvoltarea motivelor de recurs.
P. întâmpinare, reclamanții au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că prevederile art. 1 alin 2 din Legea nr. 221/2009 au caracter general, aplicarea lor în particular revenind instanței de judecată, că prevederile art. 5 alin 1 lit. b din lege și Decizia nr. 6/2013 a ÎCCJ nu stipulează obligativitatea formulării unei notificări anterioară care să fi fost soluționată și că raportul de expertiză tehnică a avut în vedere valoarea de circulație a imobilului, conform standardelor ANEVAR, criteriu prevăzut de art. 10 alin 8 din Legea nr. 10/2001.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor urma:
Din probele administrate în fața instanței de fond, necontestate de către pârât, rezultă că R. L., antecesorul reclamanților, a fost condamnat prin sentința nr. 226/14.10.1960 a Tribunalului M. al Orașului Stalin (B.) menținută prin decizia nr. 1041/1960 a Tribunalului M. de Regiune Militară Cluj, la 8 ani de închisoare corecțională pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale prevăzut de art. 209 pct. 2 lit. a din Codul penal, precum și la pedeapsa complementară a confiscării întregii averi personale.
Chiar dacă, potrivit art. 1 alin 1 din Legea nr. 221/2009, infracțiunea pentru care acesta a fost condamnat face parte din categoria celor care dau condamnării de drept un caracter politic, cererea reclamanților nu este lipsită de interes și nici inadmisibilă, întrucât legea nu poate acționa abstract și din oficiu asupra tuturor situațiilor pe care le prevede, revenind instanței de judecată competența de a stabili dacă o anumită prevedere legală este sau nu aplicabilă.
Nici criticile subsumate celui de-al doilea motiv de recurs nu pot fi primite.
P. decizia nr. 6/15.04.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
S-a reținut că trimiterea expresă a legiuitorului la prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005 conduc la concluzia că persoana îndreptățită poate solicita echivalentul valoric numai pentru bunurile ce vizează domeniul de aplicare al acestor acte normative, a căror sferă se circumscrie prin excelență numai bunurilor mobile. Din cuprinsul deciziei nu rezultă interpretarea pe care recurentul o sugerează, respectiv că acordarea despăgubirilor este
(continuarea deciziei civile nr. 476/02.12.2015, pronunțată în dosar nr._ )
condiționată de formularea prealabilă a unei notificări în baza acestor acte normative, notificare care să nu fi fost soluționată.
Faptul că art. 5 alin 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 condiționează acordarea despăgubirilor materiale pentru bunurile confiscate de faptul nerestituirii acestor bunuri în baza Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 247/2005, înseamnă doar că legiuitorul a vrut să înlăture posibilitatea unei duble reparații.
O interpretare contrară ar conduce la adăugarea la lege, fapt care nu este permis, având în vedere și scopul adoptării actului normativ, care este cel de reparare a prejudiciilor suferite de persoanele sau succesorii celor care au suferit condamnări politice și măsuri asimilate acestora în perioada de referință a legii.
Cât privește criticile recurentului privitoare la modul de întocmire a expertizei tehnice judiciare care a stat la baza hotărârii instanței de fond, este de observat, sub un prim aspect, că pârâtul nu a formulat obiecțiuni în termenul statuat de dispozițiile art. 212 alin 2 C. proc. civ.
Distinct de aceasta, criticile sunt nefondate, expertiza fiind întocmită în concordanță cu dispozițiile art. 10 alin 8 din Legea nr. 10/2001, având la bază date și raționamente precise, de către un expert de specialitate, atestat ANEVAR.
Nici ultimul motiv de recurs nu este fondat, instanța de fond făcând în speță o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în condițiile în care pârâtul și-a manifestat opoziția față de admiterea acțiunii, iar cheltuielile de judecată acordate au fost necesare cauzei și justificate cu documente fiscale.
Pentru considerentele ce preced, constatând că T. a făcut în speță o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul dedus judecății.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor A. împotriva sentinței civile nr. 1033/2015 pronunțată de T. H. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02.12.2015.
Președinte, M. C. P. | Judecător, C. G. N. | Judecător, M. A. M. |
Grefier, A. G. |
Red.: M.M.A./15.02.2016
Tehnored. EH/2 ex/16.02.2016
Jud. fond: I. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 83/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA | Pretenţii. Decizia nr. 1295/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
