Expropriere. Decizia nr. 37/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 37/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 37/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ NR. 37/2015
Ședința publică de la 17 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător M. F. C.
Grefier I. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror C. M. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanta V. M. și de pârâtul S. R. prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România, împotriva sentinței civile nr. 1593/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._, în rejudecare după casare.
Se costată că la dosar au fost înregistrate concluzii scrise formulate de pârâtul apelant S. R. prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România – Direcția Regională Drumuri și Poduri B..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 17 decembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta decizie.
C. DE A.
Asupra apelurilor civile de față;
P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr._, reclamanta V. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România, anularea parțială a Hotărârilor nr. 4/26.04.2012, nr. 5/26.04.2012, nr. 6/26.04.2012, nr. 7/26.04.2012, nr. 8/26.04.2012 emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, obligarea pârâtului la plata unor juste despăgubiri pentru imobilele expropriate, cu cheltuieli de judecată.
P. sentința civilă nr. 1593/2013, Tribunalul Sibiu a admis acțiunea reclamantei, a dispus anularea parțială a celor cinci hotărâri atacate în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate și a obligat pârâtul la plata unor juste despăgubiri pentru imobilele expropriate, astfel: teren în suprafață de 6582 mp – val. 545.075 lei; teren în suprafață de 23.054 mp – val. 1.830.001 lei; teren în suprafață de 12.801 mp – val. 1.060.088 lei; teren în suprafață de 1.011 mp – val. de 76.869 lei și terenul în suprafață de 886 mp – val. 75.284 lei, conform expertizei tehnice efectuate în cauză care face parte din hotărâre.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 7428 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire. Varianta ocolitoare a municipiului Sibiu se încadrează în prevederile art. 5 și 6 din Legea nr. 33/1994, iar expropriatorul este intimatul, conform art. 2 din Legea nr. 198/2004. Despăgubirile se compun din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul proprietarului, iar despăgubirea acordată de instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, în termenii art. 26 și 27 din Legea 33/1994.
Asupra terenului în litigiu, în suprafață totală de mp 6.582+23.054+12.801+1.011+886, proprietar tabular este reclamanta, care a fost supusă exproprierii pentru cauză de utilitate publică. În acest scop, prin Hotărârile nr. 5-8 din 26.04.2012, emise de pârâtă, a fost dispusă exproprierea suprafeței de teren arabil, proprietatea reclamantei. Despăgubirea stabilită este apreciată ca nesatisfăcătoare și necorespunzătoare prețului de piață. Reclamanta nu a acceptat acest cuantum al despăgubirii și a depus dovezi ale prețului de piață în zonă.
În cauză a fost efectuată expertiză tehnică de specialitate, comisia de experți fiind constituită conform dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994. Concluziile raportului au stabilit valoarea terenului, conform celor cuprinse în dispozitivul sentinței, valoare considerată de prima instanță ca reală, rezonabilă și justă, apreciată la prețul pieței, conform prevederilor art. 1 din Protocol nr. 1 anexa la CEDO.
În temeiul art. 274 C. pr. civ., pârâtul a fost obligat la suportarea cheltuielilor de judecată, cuprinzând onorariul de expertiză, deoarece cheltuielile privind apărarea reclamantei, deși cerute, nu au fost dovedite în forma legală.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.
P. apelul formulat, reclamanta a solicitat schimbarea în parte a sentinței aplicate și obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată avansate de apelantă la fond.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că, deși a obligat pârâtul la suportarea cheltuielilor de judecată, Tribunalul nu l-a obligat și la plata onorariului avocatului, achitat de apelantă prin virament bancar și justificat prin extras de cont.
Pârâtul a solicitat, prin apelul promovat, schimbarea sentinței sub aspectul cuantumului despăgubirilor și respingerea acțiunii reclamantei.
În expunerea motivelor de apel se arată că valoarea de 18 euro/mp, stabilită de experți în expertiza de la fond prin metoda comparației directe este exagerată în raport cu momentul actual în care, atât cererea cât și oferta pe piața imobiliară sunt în scădere, chiar experții arătând că în zonă nu există oferte sau tranzacții. Aceasta în condițiile în care metoda comparației directe constă în analizarea tranzacțiilor și a ofertelor pentru terenuri comparabile cu proprietatea de evaluat, ceea ce face ca metoda să nu poată fi aplicată în acest caz.
Pârâtul apelant susține că valoarea este exagerată și raportat la valoarea acordată de expropriator, care respectă dispozițiile art. 11 din Legea nr. 255/2010 și art. 8 alin. 1 din HG nr. 53/2011, fiind stabilite de un expert evaluator ANEVAR, ținând cont de expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici potrivit art. 771 alin. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Mai susține că, chiar dacă despăgubirile au fost stabilite pe baza unei expertize efectuate potrivit Legii nr. 33/1994, instanța nu trebuie să se raporteze doar la expertiză, ci, în conformitate cu art. 27 din Legea nr. 33/1994, trebuie ca rezultatul expertizei să fie comparat cu oferta și pretențiile formulate de părți.
Apreciază că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile legii și de faptul că susținerile experților nu sunt însoțite de probe care să dovedească că valoarea stabilită este cea care reflectă realitatea pe piața imobiliară.
În drept invocă dispozițiile art. 466 și urm. C. pr. civ.
P. întâmpinarea formulată, reclamanta V. M. a solicitat respingerea apelului pârâtului, arătând că în fața instanței de fond acesta nu a avut obiecțiuni la ultimul supliment de expertiză efectuat în cauză și nu a cerut efectuarea unei contraexpertize. Mai precizează că valoarea despăgubirii stabilită în prima variantă de calcul reprezintă o justă despăgubire.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în apel.
P. decizia civilă nr. 7/2014, C. de A. A. I. a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat sentința atacată numai sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță pe care l-a stabilit la suma de 16.660 lei.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
A fost respins apelul declarat de pârâtul S. R. împotriva sentinței primei instanțe.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, cu privire la apelul pârâtului, că experții au probat că au efectuat demersuri pentru a afla prețul de tranzacționare a terenurilor în zonă la data expertizării și că nu au identificat astfel de situații, astfel că metoda folosită de experți este una care corespunde criteriilor legale conținute în art. 26 din Legea nr. 33/1994, prețul ofertelor de vânzare reținute de experți nefiind preluat ca atare de experți ci supus unor corecțiuni în baza unor criterii specifice.
În lipsa unor tranzacții notariale recente, care să stea la baza unei variante de preț prin metoda comparației directe cum susține pârâtul, în speță nu pot fi reținute ca incidente cele statuate de ÎCCJ prin decizia de care se prevalează pârâtul.
Este adevărat că în procedura prealabilă desfășurată de expropriator raportul de evaluare se întocmește în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 255/2010 avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici potrivit art. 771 alin. 5 din Codul fiscal. Însă, pentru etapa ulterioară, în care proprietarul expropriat poate contesta cuantumul despăgubirii în fața instanței de judecată, din interpretarea art. 22 din aceeași lege rezultă că stabilirea cuantumului despăgubirii se face în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, deci ținându-se seama de prețul cu care se vând imobilele la data întocmirii raportului de expertiză iar nu de cel stabilit în expertizele notarilor.
Ca urmare, s-a reținut că valoarea terenurilor în litigiu s-a determinat cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
C. de A. a apreciat că nici încălcarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 nu poate fi reținută în speță, prețul stabilit de prima instanță fiind rezultatul aprecierii tuturor actelor dosarului, a expertizei cât și a art. 1 din Protocolul nr. 1 anexă la CEDO, instanța nefiind obligată să țină cont doar de suma oferită de expropriator (așa cum încearcă să sugereze pârâtul). S-a reținut de asemenea că în fața instanței de fond comisia de experți a răspuns obiecțiunilor pârâtului (reiterate sub formă de critici prin apelul de față) prin cele două suplimente la raportul de expertiză, și după depunerea ultimului din acestea la dosar, reprezentantul pârâtului a arătat că nu are alte obiecțiuni la raportul de expertiză. Această poziție exprimată de reprezentantul pârâtului echivalează cu o achiesare la concluziile și explicațiile comisiei de experți, iar expertiza contrară putea fi cerută de către pârât la primul termen după depunerea lucrării, în conformitate cu dispozițiile art. 212 alin. 2 C. pr. civ., termen care în speță a fost demult împlinit.
În ceea ce privește apelul reclamantei, C. a reținut că, față de soluția primei instanțe, reclamanta este îndreptățită a obține contravaloarea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite în cauză, respectiv a sumei de 11.700 lei. În privința onorariului de avocat, s-a reținut că acesta a fost achitat de reclamantă reprezentantului acesteia la data de 10.10.2012 prin virament bancar, împrejurare dovedită în fața primei instanțe cu o copie conformă cu originalul a extrasului de cont emis pentru Cabinet de avocat Z. C. V..
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul S. R..
P. decizia civilă nr. 2720/2014, Înalta curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtul, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului.
Instanța de recurs a reținut că instanța de fond și-a însușit în mod greșit valoarea stabilită prin expertiză fără a efectua verificări cu privire la existența sau inexistența unor contracte de vânzare-cumpărare, în afara criteriului menționat de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Instanța de casare a stabilit ca, în rejudecare, să se dispună măsurile necesare pentru determinarea situațiilor tranzacțiilor imobiliare la momentul de referință și numai în cazul în care se va constata că nu există asemenea tranzacții se vor avea în vedere, ca și criterii subsidiare de evaluare, alte metode propuse.
Dosarul s-a reînregistrat sub dosar nr._ .
În rejudecare, instanța a dispus emiterea de adrese către instituțiile publice în măsură să furnizeze informații referitoare la tranzacții cu imobile similare celor în litigiu, respectiv OCPI Sibiu, Direcția Impozite și taxe locale din cadrul Primăriei Ș. M. și Camera Notarilor Publici.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate și în raport de limitele impuse de art. 315 C. pr. civ., respectiv determinarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, C. reține următoarele:
În primul rând, sub aspectul momentului la care trebuie stabilite aceste despăgubiri, se constată că la data de 26.04.2012 au fost emise procesele-verbale de stabilire a despăgubirilor, prin care s-a dispus consemnarea acestor sume pe numele reclamantei, conform art. 19 alin. 4 din Legea nr. 255/2010, urmând ca, în concordanță cu aceste procese-verbale să se emită hotărârile de stabilire a despăgubirilor. Aceste hotărâri au fost emise în aceeași zi și fac obiectul acțiunii de față (filele 6-30, dosar fond).
Potrivit art. 9 alin. 4 din Legea nr. 255/2010, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii.
Din cele ce preced rezultă că dreptul de proprietate asupra celor cinci parcele în litigiu a fost dobândit de expropriator la data de 26.04.2012.
Potrivit art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010, acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia."
P. decizia nr. 380/2015 a Curții Constituționale s-au declarat neconstituționale prevederile art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010 raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994. C. Constituțională a reținut că, spre deosebire de legea generală - Legea nr. 33/1994 - unde transferul dreptului de proprietate se realizează la momentul plății despăgubirii impuse prin hotărârea judecătorească de expropriere, cu consecința stabilirii cuantumului despăgubirii prin raportare la un moment temporal cât mai apropiat de realizarea transferului, legea specială - Legea nr. 255/2010 - prevede că transferul dreptului de proprietate operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator. Având în vedere soluția normativă a legii speciale în privința momentului de la care operează transferului dreptului de proprietate, C. Constituțională a constatat că o atare măsură trebuie corelată, în mod logic, cu stabilirea despăgubirilor la valoarea imobilului de la data exproprierii. Așadar, stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă și indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naște între expropriat și expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu.
Față de cele ce preced, se constată că momentul la care trebuie stabilit cuantumul despăgubirilor pentru terenurile în litigiu este cel al transferului dreptului de proprietate, respectiv aprilie 2012.
Pentru stabilirea despăgubirilor, în rejudecarea apelurilor s-a dispus efectuarea unui supliment la expertiză (filele 160-193), fiind încuviințată și o completare la raportul depus, după ce instanța a solicitat lămuriri de la expertul M. M. (filele 231, 255-264).
Din coroborarea acestor probe, rezultă că, la nivelul anului 2012, prețurile cu care se tranzacționau imobile similare celor în litigiu au fost de 3949 euro pentru .. 56/3/1; 17.060 euro pentru .. 57/1/1; 8.705 euro pentru .. 56/1; 546 euro pentru .. 59/1/1; 478 euro pentru .. 57/3/1.
Pentru determinarea acestor valori, experții au avut în vedere contractele de vânzare-cumpărare aflate la dosar, care au ca obiect imobile situate în UAT Ș. M., două dintre acestea, provenite din aceeași carte funciară, având aceeași categorie de folosință. Contrar susținerilor reclamantei, aceste contracte nu au ca obiect același teren, ci, suprafețe de teren din același imobil, vândute separat, la momente diferite, în cursul anului 2012.
Pentru a stabili prețul parcelelor din litigiu, experții s-au raportat la aceste două tranzacții și au aplicat corecții ca urmare a amplasamentului raportat la calea publică terenurilor în litigiu, a accesului la parcele, a suprafeței tranzacționate, a posibilității de utilizare viitoare a terenului.
C. constată că valoarea stabilită de experți respectă criteriile impuse de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 33/1994, în sensul că aceasta s-a calculat prin raportare la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială. Legea nu impune condiția identității între imobilul expropriat și cel care face obiectul tranzacțiilor la care se raportează experții, ci are în vedere imobile similare ca amplasament și categorie de folosință. Pentru eventualele diferențe între imobilul expertizat și comparabilele avute în vedere, experții urmează să aplice coeficienți de corecție, ceea ce s-a întâmplat și în cauză.
Diferența foarte mare dintre valoarea stabilită în expertiza din apel (30.738 euro) și cea de la fond (814.818 euro) pentru o suprafață de 4,43 ha fâneață situată în extravilanul . justificată de comparabilele folosite de experți. Dacă în apel, experții s-au raportat la contractele de vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri similare, la fond experții au stabilit valoarea folosind comparabile de la diverse agenții imobiliare care nu reflectă prețul concret cu care se tranzacționează imobile în zona de referință.
Susținerile reclamantei privind luarea în considerare, la stabilirea prețului, a potențialului de dezvoltare a terenului în litigiu nu sunt fondate, deoarece, la momentul exproprierii, terenul avea categoria de folosință fâneață și nu s-a făcut dovada unor demersuri anterioare de scoatere din circuitul agricol în vederea edificării unor construcții civile sau comerciale pe acest teren. Perspectivele de dezvoltare la care se referă reclamanta sunt generate tocmai de amplasarea în zonă a obiectivului pentru care s-a făcut exproprierea, astfel că acestea sunt ulterioare exproprierii.
Nici susținerile referitoare la un eventual prejudiciu determinat de fărâmițarea terenului rămas în proprietatea reclamantei și de lipsa accesului la drumul public nu pot fi primite. P. acțiunea formulată, reclamanta a atacat hotărârile de stabilire a despăgubirilor numai sub aspectul cuantumului acestor despăgubiri, astfel că scăderea valorii terenului rămas ca urmare a fărâmițării excesive ori costurile necesare pentru amenajarea unei căi de acces exced obiectului cererii.
Pentru cele ce preced, C. constată întemeiat apelul pârâtului, în privința criticilor referitoare la cuantumul despăgubirilor, urmând să îl admită în aceste limite.
În ce privește apelul reclamantei, prin care critică modul de stabilire a cheltuielilor de judecată, C. constată că în primul ciclu procesual, instanța de apel l-a considerat fondat, iar în recurs nu s-au adus critici sub acest aspect deciziei atacate.
Ca urmare, față de dispozițiile art. 315 C. pr. civ., având în vedere că în recurs, decizia instanței de apel a fost casată în întregime, va fi admis și apelul reclamantei.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 296 C. pr. civ., va admite apelurile părților și în consecință:
Va schimba sentința atacată sub aspectul cuantumului despăgubirilor și al cheltuielilor de judecată și, rejudecând în aceste limite:
Va obliga pârâtul să plătească reclamantei, cu titlu de despăgubiri, următoarele sume:
- contravaloarea în lei la data plății, a sumei de 3949 euro pentru .. 56/3/1;
- contravaloarea în lei la data plății, a sumei de 17.060 euro pentru .. 57/1/1;
- contravaloarea în lei la data plății, a sumei de 8.705 euro pentru .. 56/1;
- contravaloarea în lei la data plății, a sumei de 546 euro pentru .. 59/1/1;
- contravaloarea în lei la data plății, a sumei de 478 euro pentru .. 57/3/1.
Va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 16.660 lei, cheltuieli de judecată la fond și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Față de soluțiile de admitere a apelurilor, având în vedere dispozițiile art. 276 C. pr. civ., nu vor fi acordate cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
(continuarea deciziei civile nr. 37/17.12.2015 pronunțată în dosar nr._ )
În numele legii
DECIDE
Admite apelurile declarate de reclamanta V. M. și de pârâtul S. R., prin CNADNR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B. împotriva sentinței civile nr. 1593/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ și în consecință:
Schimbă sentința atacată sub aspectul cuantumului despăgubirilor și al cheltuielilor de judecată și, rejudecând în aceste limite:
Obligă pârâtul să plătească reclamantei, cu titlu de despăgubiri, următoarele sume:
- contravaloarea în lei la data plății, a sumei de 3949 euro pentru .. 56/3/1;
- contravaloarea în lei la data plății, a sumei de 17.060 euro pentru .. 57/1/1;
- contravaloarea în lei la data plății, a sumei de 8.705 euro pentru .. 56/1;
- contravaloarea în lei la data plății, a sumei de 546 euro pentru .. 59/1/1;
- contravaloarea în lei la data plății, a sumei de 478 euro pentru .. 57/3/1.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 16.660 lei, cheltuieli de judecată la fond.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.12.2015.
Președinte, A. N. | Judecător, M. F. C. | |
Grefier, I. P. |
Red./Tehnored.MFC-11.01.2016
5 ex.IM-11.01.2016
Jud.fond- A. V.
| ← Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 18/2015. Curtea de... | Expropriere. Decizia nr. 36/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
