Pretenţii. Decizia nr. 1173/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1173/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 1173/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE munca SI ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1173/2015
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. S.
Judecător A. N.
Grefier I. P.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de reclamantul J. A. N. împotriva sentinței civile nr.593 din 08.04.2015 pronunțată de Tribunalul A. – Secția I civilă, în dosar nr._ .
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă apelantul reclamant J. A. N. asistat de avocat Ș. A. și avocat M. P. R. în calitate de mandatar al pârâților intimați M. V. I. și D. G. E..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, fiind învederat faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, precum și împrejurarea că la dosar a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 100 lei. În cauză a mai fost înregistrată întâmpinarea formulată de pârâtul intimat D. G. E., prin avocat M. P. R., având atașată împuternicire avocațială și o chitanță în sumă de 1.000 lei reprezentând onorariu avocațial și întâmpinarea formulată de pârâtul intimat M. V. I., prin avocat M. P. R., având atașată împuternicire avocațială.
Instanța acordă cuvântul reprezentanților părților în vederea formulării de cereri.
Mandatarul reclamantului apelant învederează instanței că renunță la judecata apelului formulat față de pârâtul intimat M. V.-I., întrucât apelantul s-a înțeles cu acest pârât.
În probațiune depune la dosar certiticatul de divorț al apelantului și certificatul doveditor al înregistrării acestei cereri la Registrul Național Notarial de Evidență a Cererilor de Divorț, precizând că cu aceste înscrisuri dovedește că între apelant și soție au intervenit disensiuni cauzate de declarațiile date în faza de urmărire penală, în urma cărora apelantul a divorțat de soția dumnealui. Susține că aceste declarații au fost considerate veridice de instanța de fond, iar divorțul a intervenit după pronunțarea hotărârii instanței de fond. Solicită ca aceste acte să fie avute în vedere de instanță cu titlu de probă pentru acordarea de daune morale.
Mandatarul pârâților intimați învederează că raportat la retragerea apelului formulat față de M. V. I., întrucât această retragere a survenit după redactarea întâmpinării, solicită acordarea de cheltuieli de judecată, sens în care depune chitanța justificativă a onorariului avocațial achitat de acesta în sumă de 1.000 lei.
Instanța, față de împrejurarea că nu sunt alte chestiuni prealabile de discutat ori cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul reclamantului apelant solicită în temeiul art. 480 alin.2 Cod proc. civilă admiterea apelului și schimbarea în totalitate a hotărârii atacate față de intimatul D. și rejudecând cauza să fie admisă acțiunea așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtului la plata de daune morale pentru prejudiciul de imagine cauzat apelantului. Susține că în cauză nu se discută despre o anumită sumă de bani, ci este vorba despre cenzurarea anumitor afirmații cu caracter mincinos, care în mod normal ar constitui elemente pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă. Singurul motiv pentru care nu s-a făcut plângere penală pentru acest lucru, a fost legătura de prietenie dintre părți, însă din păcate declarațiile pârâtului au ajuns la urechile întregii unități de jandarmi din A. I., urmare a trimiterii în judecată și a prezentării materialului de urmărire penală. Solicită a se avea în vedere că în fața instanței de fond s-a făcut dovada faptului că ulterior aducerii la cunoștința colegilor a acelor declarații, reclamantul a fost afectat psihic de acele afirmații. Acest fapt îl dovedește cu declarațiilor date de martorii B., N., G. și M.. Solicită a fi avute în vedere la pronunțarea hotărârii și aceste depoziții, care atestă căderea psihică a apelantului urmare a acestor împrejurări. Solicită a fi avute în vedere întâmpinările formulate în fața instanței de fond, unde se recunoaște că s-au dat aceste declarații la presiunea organelor de urmărire penală. Faptul că ești martor, nu te obligă să faci afirmații mincinoase, ci din contră te obligă să spui doar ceea ce cunoști tu. Problema o reprezintă faptul că declarațiile făcute de intimatul D. nu au fost dovedite în nici un fel, respectiv că s-au încasat de către reclamant sume de bani pentru anumite angajări, ceea ce justifică admiterea apelului și pe cale de consecință admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Cu cheltuieli de judecată ocazionate în fața instanței de fond.
Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea civilă formulată de reclamantul J. A. N. împotriva pârâților M. V. I. și D. G. E. s-a solicitat obligarea pârâților la plata echivalentului în lei în ziua plății a sumei de 100 000 euro fiecare cu titlu daune morale și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Suma pretinsă reprezintă daune morale provenite din dosarul nr. 78/P/2008.
În motivarea acțiunii s-au arătat următoarele:
Reclamantul și pârâții sunt încadrați în cadrul I. A., iar în perioada 2008 – 2012 mai mulți colegi au fost cercetați penal de către DNA. Cu ocazia cercetărilor penale s-au efectuat audieri a mai multor angajați I. A., în diferite calități. În luna decembrie 2013 au fost finalizate cercetările penale în dosarul DNA 78/P/2008, o parte dintre angajații I. A. fiind trimiși în judecată. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, reclamantul a aflat că cei doi pârâți au dat declarații organelor penale în care au afirmat aspecte de natură să afecteze imaginea și reputația reclamantului și care i-au produs grave prejudicii morale. Reclamantul nu a fost trimis în judecată în dosarul nr. 78/P/2008.
Pârâtul M. V. I., în declarația dată la 10.04.2012 a susținut că a aflat de la diverse persoane pe care nu le poate nominaliza faptul că în schimbul sumei de 2000 euro reclamantul putea să ajute persoane să fie încadrate ca și jandarmi, fără a cunoaște detalii în acest sens.
Pârâtul D. G. E., în declarația dată la 16.03.2012 a consemnat că s-a zvonit la sediul unității că în perioada 2005 – 2007, cu ocazia angajărilor în cadrul I. A. au fost comise mai multe nereguli și abuzuri de către reclamant. A mai precizat că în acea perioadă reclamantul era în relații foarte apropiate cu colonelul H. I. și din „zvonistică” a aflat că acesta pretindea și primea diverse sume de bani de la candidați pentru a fi încadrați subofițeri, bani pe care îi împărțea cu colonelul H.. Pârâtul a afirmat că a auzit că reclamantul ar fi vrut să se transfere la poliție, dar acest lucru nu i-a fost permis de colonelul H. pentru a nu se afla de neregulile de la încadrările în cadrul I. A., dar acesta i-a oferit în schimb o altă funcție mai bine plătită și mai călduță pe care o ocupă și în prezent.
Urmare acestor discuții cu colegii reclamantului, reclamantul a suferit traume emoționale, un disconfort în relațiile cu ceilalți colegi gândindu-se la ceea ce s-a putut crede și afirma despre el, deși nu a săvârșit niciuna din faptele consemnate în cele două declarații.
Reclamantul arată că până în prezent nu a reușit să depășească momentul dificil în care a fost pus prin cele două declarații date de pârâți și a căror conținut a fost cunoscut de restul colegilor, a devenit mai retras interacționează tot mai puțin cu colegii de serviciu și chiar dacă organele de cercetare penală au constatat că nu se face vinovat de acele acuze, suferința morală continuă, motiv pentru care s-a prezentat de mai multe ori și la psihologul unității pentru a primi ajutor în vederea depășirii momentului dificil în care se află.
Obiectul principal al prezentei acțiuni îl reprezintă repararea onoarei și demnității reclamantului, așa cum acestea sunt reglementate prin disp. L. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, lezate prin declarațiile defăimătoare a celor doi pârâți și nici pe departe un demers de îmbogățire pe seama acestora, dorind ca sumele obținute cu acest titlu să fie ulterior donate într-un scop caritabil.
În drept reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 72 art. 1349 și art. 1381 Cod civil.
Pârâtul D. G. E. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii ca acțiune directă și în subsidiar a solicitat respingerea acesteia, solicitând cheltuieli de judecată.
Pârâtul a arătat că potrivit art. 35 din L.80/1995 invocată de reclamant acesta ar fi trebuit anterior promovării prezentei acțiuni să sesizeze consiliul de onoare și consiliul de judecată expres prevăzute de lege în soluționarea cererilor ce țin de apărarea onoarei cadrelor militare. Nefiind sesizate aceste organisme, cererea formulată de reclamant este inadmisibilă pentru că nu a parcurs procedura prealabilă care rezultă cin coroborarea art. 35 din L.80/1995 cu dispozițiile art. 193 Cod pr. civilă.
Pe fondul cauzei cererea este nefondată pentru următoarele considerente:
Reclamantului i s-a aplicat o sancțiune cu caracter administrativ în urma cercetărilor efectuate în dosar penal nr. 78/P/2008 al DNA, aspect pe care acesta nu l-a recunoscut.
Prin declarația dată de pârât la data de 16.03.2012 în dosar nr. 78/P/2008 nu s-au făcut nici un fel de afirmații de natură să-l calomnieze sau să-l desconsidere pe reclamant. Nu a fost făcută nicio acuzație directă împotriva acestuia, pârâtul relatând doar o stare de fapt existentă la un moment dat în cadrul I. A., afirmând de asemenea, că nu a cunoscut direct nici un aspect ce l-ar fi putut incrimina pe reclamant.
Această declarație a fost dată în condiții de confidențialitate în fața organelor de cercetare penală și nici nu sunt consemnate în rechizitoriul procurorilor de la momentul sesizării instanțelor de judecată. Procedura în cursul urmăririi penale este nepublică, astfel că nici conținutul declarației dată de pârât nu avea cum să ajungă la cunoștința altor persoane .
Întrucât reclamantul nu a fost trimis în judecată în dosar nr. 78/P/2008, acesta nu avea cum să ia la cunoștință de conținutul declarației, decât cu încălcarea legii și a obligațiilor de confidențialitate.
Nu-i poate fi imputabil pârâtului faptul că reclamantul a ales să prezinte conținutul acestei declarații și a altor persoane, făcând astfel publice date ce ar fi trebuit să rămână confidențiale.
În prezenta cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 72 cod civil având în vedere că reclamantul a făcut publice conținutul declarațiilor date în dosarul penal, iar îndeplinirea obligațiilor în fața organelor de urmărire penală nu reprezintă o încălcare a art. 72 Cod civil, așa cum prevăd disp. art 75 alin 2 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 593/8.04.2015 pronunțată de Tribunalul A. –secția civilă, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul D. G. E.. A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul J. A. N. împotriva pârâților D. G. E. și M. V. I.. A fost obligat reclamantul să plătească pârâtului D. G. suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
În susținerea acțiunii sale reclamantul a depus copia rechizitoriului întocmit în dosar nr. 78/P/2008 al DNA și a solicitat audierea mai multor martori.
Inițial pârâtul D. G. E. s-a opus audierii martorilor, arătând că pe de o parte aceștia nu pot relata aspecte concludente pentru soluționarea cauzei, iar o parte dintre martorii propuși au fost trimiși în judecată în dosarul nr. 78/P/2008, astfel că nu mai pot fi audiați ca și martori în prezenta cauză, ulterior acceptând audierea acestora.
Excepția inadmisibilității promovării acțiuni a fost respinsă ca nefondată, pentru că este o acțiune în daune morale determinate de prejudiciul suferit ca urmare a afirmațiilor făcute de cei doi pârâți, și este de competența instanței de judecată nefiind supusă niciunei proceduri speciale. Dispozițiile L.80/1995 la care face referire pârâtul prin întâmpinare, nu condiționează promovarea unei acțiuni în justiție de parcurgerea unei etape de analiză în Consiliul de Onoare constituit în temeiul art. 35, text de lege care vizează cu totul alte aspecte decât obiectul prezentei cauze.
Pe fondul cauzei:
Din cuprinsul rechizitoriului DNA din data de 23.12.2013 efectuat în dosar penal nr. 78/P/2008 rezultă că un număr de 60 persoane din cadrul I. A. au fost cercetate pentru săvârșirea de fapte penale. Pentru o parte dintre aceștia s-a dispus trimiterea în judecată, iar în ceea ce-l privește pe reclamant, s-a reținut că a contractat un credit de la BCR folosind o adeverință de venit eliberată de comanda unității semnată de colonel M. V. I. în calitate de contabil șef și de o persoană neidentificată, adeverință ce a fost falsificată prin majorarea venitului net lunar realizat de către reclamant.
S-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, respectiv amendă pentru reclamantul J. A. N. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la infracțiunea de fals intelectual, instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial și înșelăciune.
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, mai mulți colegi de serviciu ai reclamantului au luat la cunoștință inclusiv de declarațiile date de cei doi pârâți la solicitarea organelor de anchetă privind activitatea reclamantului și l-au informat pe reclamant de conținutul acestora.
Din depozițiile martorilor audiați în prezenta cauză rezultă că anterior prezentării materialului de cercetare penală nu au cunoscut aspecte negative ce țin de conduita și activitatea profesională a reclamantului.
Reclamantul apreciază că faptă ilicită a pârâtului M. V. I. este afirmația din înscrisul intitulat declarație din data de 10.04.2012, prin care acesta a arătat că a aflat de la diverse persoane pe care nu le poate nominaliza că reclamantul putea să ajute persoane să fie încadrate ca jandarmi în schimbul sumei de 2000 euro dar fără a cunoaște detalii în acest sens.
În ce-l privește pe pârâtul D. G. E., reclamantul consideră faptă ilicită afirmațiile din declarația dată în 16.03.2012 privind nereguli și abuzuri comise de reclamant în perioada 2005 – 2007 cu ocazia angajărilor în cadrul I. A.; că în această perioadă reclamantul era în relații apropiate cu colonelul H. I. și că a aflat din zvonistică că acesta pretindea sume de bani de la candidații pentru subofițeri și că acești bani îi împărțea cu colonelul H. I., precizând că nu poate să dea nume sau date concrete în acest sens. Pârâtul a mai declarat că a auzit de la persoane pe care nu le poate nominaliza că reclamantul a dorit să se transfere la poliție, dar că acest transfer nu a fost aprobat tocmai pentru a nu se afla neregulile privind încadrările la I. A., iar colonelul H. i-a oferit reclamantului un loc de muncă mai bine plătit și mai „călduț”.
Aceste afirmații ale pârâților i-au adus prejudicii morale reclamantului, starea sa de disconfort, de suferință morală, de închidere în sine fiind confirmată de martorii audiați.
Instanța nu contestă suferința psihică a reclamantului, aflând că niște colegi ai săi, destul de apropiați au declarat că au auzit din „zvonistică” că reclamantul ar fi săvârșit fapte de natură penală.
Cu toate acestea, fapta pârâților care au făcut unele afirmații la adresa reclamantului în declarații date în fața organelor de cercetare penală nu poate fi considerată ca o faptă ilicită, iar între această faptă și prejudiciul moral suferit de reclamant nu se poate stabili o legătură directă de natură să atragă răspunderea pentru despăgubiri morale.
Procedura în cursul urmăririi penale este nepublică, declarațiile date de pârâți îndeplineau condițiile de confidențialitate în fața anchetatorilor și întrucât reclamantul nu a fost cercetat pentru o atare faptă, ele nu se regăsesc nici în rechizitoriul întocmit la data de 23.12.2013.
Pârâții erau obligați să răspundă întrebărilor organelor de cercetare penală și au răspuns potrivit cunoștințelor pe care le aveau, fără a ascunde chiar aspecte pe care nu le puteau confirma sub aspectul datelor și persoanelor de la care au auzit anumite afirmații.
Cele două declarații au fost date în cursul anului 2012 după ce în prealabil au fost efectuate multiple cercetări în dosarul înregistrat în anul 2008, astfel că anumite aspecte și elemente puteau să fie estompate sau distorsionate.
Niciunul dintre cei doi pârâți nu a făcut public în rândul colegilor reclamantului aspecte ce ar conduce la lezarea onoarei și demnității acestuia, aspect ce rezultă din declarațiile martorilor audiați, dar și din acțiunea introdusă de reclamant prin care se afirmă că aceste afirmații denigratoare au fost făcute doar prin declarațiile date în fața organelor de cercetare penală.
În aceste condiții tribunalul a apreciat că faptul că cei doi pârâți au spus că „au auzit” anumite aspecte ce ar putea constitui infracțiune, dar nu au fost în măsură să dea datele necesare, nu constituie prin ea însăși o faptă ilicită, cauzatoare de prejudicii reclamantului pentru că pârâții aveau în primul rând obligația de a răspunde tuturor solicitărilor organelor de cercetare penală.
Prin declarațiile date cei doi pârâți nu au încălcat dreptul la demnitate al reclamantului ci și-au exercitat obligațiile pe care le aveau în fața organelor de cercetare penală. Sigur că odată ce a aflat de conținutul celor două declarații reclamantul a avut o stare de disconfort psihic și s-a simțit lezat în onoarea și demnitatea sa, având în vedere că cele declarate de pârâți ar fi putut să constituie într-adevăr un element din „zvonistica” invocată, dar și pentru faptul că pârâții în calitate de colegi și persoane mai apropiate reclamantului au reținut o atare zvonistică sau chiar au relatat-o organelor de cercetare penală .
Se apreciază însă că fapta în sine a pârâților de a face declarații în fața organelor de cercetare penală nu constituie o faptă ilicită. Aceste declarații nici măcar nu trebuiau să-i fie prezentate reclamantului de către colegii care au avut acces la materialul de cercetare penală pentru că nu aveau nicio relevanță în ceea ce-i privește pe aceștia și nici în ceea ce privește faptele pentru care reclamantul a fost cercetat penal.
Modul în care reclamantul a luat la cunoștință de conținutul acestor declarații confirmă de fapt starea de tensiune în care se afla întreaga unitate de jandarmi precum și modalitatea în care într-un climat tensionat poate părea o „zvonistică”, indiferent cu privire la ce aspecte.
Atât din afirmațiile reclamantului cât și din depozițiile martorilor, rezultă că acesta a devenit o persoană mai închisă în sine, tensionată și nemulțumită de lezarea demnității sale, dar aceste aspecte nu le sunt imputabile pârâților, starea tensionată actuală a reclamantului putând avea numeroase alte motive de baza sa.
Reclamantul chiar dacă nu a fost trimis în judecată, a fost sancționat administrativ pentru săvârșirea unor fapte ce puteau să aibă o natură penală și indiferent ce a determinat eliberarea unei adeverințe necorespunzătoare realității reclamantul a utilizat această adeverință în obținerea creditului, adeverință semnată de pârâtul M. V. I..
Se apreciază de instanța de fond că nu sunt întrunite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale stabilite de art. 1349 Cod civil întrucât pârâții au respectat regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și nu au adus atingere prin acțiunile ori inacțiunile lor drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. În cazul de față nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1357 Cod civil, în sensul că fapta pârâților nu este o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție, astfel că pârâții nu pot fi obligați la plata prejudiciului moral pretins de reclamant.
Pentru aceste considerente, acțiunea a fost respinsă, și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtului D. G. E. suma de 3000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul solicitând schimbarea în totalitate a hotărârii atacate și rejudecând cauza să fie admisă acțiunea așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului, reclamantul susține că deși instanța a reținut că afirmațiile pârâților au cauzat o suferință psihică reclamantului, nu a acordat daune morale, reținând în mod greșit că nu există o legătură de cauzalitate între respectivele afirmații și suferința psihică. Dreptul la propria imagine este apărat de art. 30 alin. 6 CEDO. Consideră că aspectele nereale relatate de pârâți întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă și nu a formulat plângere penală având în vedere relația de amiciție cu pârâții. Susține că problema în cauză nu o constituie faptul că reclamantul a luat cunoștință de conținutul declarațiilor pârâților, ci faptul că respectivele afirmații defăimătoare provenite de la persoane pe care le considera apropiate au ajuns la cunoștința colegilor și subalternilor săi.
Apelantul consideră că este dovedită și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul moral, întrucât deși instanța de fond reține existența aceste legături, apreciază că nu este destul de bine conturată. Martorii audiați, B. F., N. și G. au arătat că reclamantul a fost șocat la aflarea afirmațiilor pe care le-au făcut pârâții, în special pârâtul D., cu care avea o relație apropiată.
În drept se invocă art. 466 și urm. cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul pârât D. G. E. a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată. În motivarea întâmpinării, intimatul susține că art. 30 alin 6 din Constituția României nu este aplicabil în cauză pentru că se referă la libertatea de exprimare prin intermediul mass-media și raportat la persoane care au calitatea de jurnaliști. Apoi, declarația pârâților a fost dată în fața organelor de urmărire penală, și nu are caracter public. În fine, apelantul tinde la schimbarea cadrului procesual stabilit în fața primei instanțe, invocând art. 30 din Constituție, deși inițial s-a invocat art. 72, 1349, 1981 cod civil.
Se mai arată că nici unul dintre martori nu a afirmat că intimatul D. a făcut afirmații denigratoare la adresa reclamantului, și nici nu a făcut publică declarația de martor. Apelantul susține nereal că nu se face vinovat de fapte de corupție, întrucât în dosar nr._ al Tribunalului M. Cluj N. s-a plâns împotriva aplicării sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii pentru astfel de fapte, plângere care a fost respinsă. Reclamantul a fost cercetat de DNA și i s-a aplicat o amendă în sumă de 1000 lei prin rechizitoriul din 23.12.2013 emis în dosar 78/P/2008 al Parchetului de pe lângă ICCJ – DNA - secția militară. Ca urmare, apreciază că instanța de fond a reținut corect că nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale.
Aceleași aspecte sunt reiterate și prin întâmpinarea formulată în cauză de pârâtul intimat M. V. I..
Reclamantul apelant a depus răspuns la întâmpinare susținând aspectele invocate în apel.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor de apel, Curtea constată următoarele:
Libertatea de exprimare cuprinsă în principiul constituțional prevăzut la art. 30 din textul fundamental nu este una absolută fiind limitată conform alin. (6): "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine."
Încălcarea acestora prin depășirea granițelor sferei liberei exprimări deschide persoanei a cărei demnitate, onoare, viața particulară sau proprie imagine au fost prejudiciate calea în justiție pentru repararea prejudiciului astfel creat.
În particular, dreptul la demnitate este reglementat prin dispozițiile art. 72 C. civ.: "Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75."
Repararea prejudiciului creat unei persoane cu depășirea acestor limite se poate realiza antrenând răspunderea civilă delictuală în condițiile art. 1.349 și urm. C. civ. "Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere prin acțiunile sau inacțiunile sale drepturilor, sau intereselor legitime ale altor persoane.
Cel care cu discernământ încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate fiind obligat să le repare integral"
Față de ansamblul probator administrat în cauză instanța de apel apreciază că în mod corect tribunalul a reținut că în cauza pendinte nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute la art. 1.357 C. civ.: "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare."
Astfel, afirmațiile pârâților invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată au fost consemnate în declarațiile pe care aceștia le-au dat în fața organelor de cercetare penală în dosar înregistrat la P. de pe lângă ICCJ - DNA sub nr. 78/P/2008. Prin rechizitoriul întocmit în acest dosar, față de reclamant s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, respectiv amendă de 1000 RON pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de fals intelectual, a instigării la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor daca funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, înșelăciune. Aceste fapte însă nu au legătură cu afirmațiile pe care le-au făcut pârâții despre reclamant.
Reclamantul a aflat despre aceste afirmații ale pârâților, de la o altă persoană, martorul N., învinuit în același dosar penal. O parte dintre martorii audiați au aflat de la reclamant, despre afirmațiile pârâtului D., astfel că nu se poate reține în sarcina pârâților faptul că au denigrat public reclamantul, el fiind cel care a răspândit informațiile.
Împrejurarea că, într-un dosar instrumentat de organele de cercetare penală, pârâții au relatat aspecte despre care au auzit de la terțe persoane, în condițiile în care declarațiile nu au caracter public nu au afectat imaginea reclamantului. Acest lucru rezultă din declarațiile martorilor audiați de instanța de fond. Trebuie menționat că afirmațiile pârâților, mai ales ale pârâtului D. au creat o anumită impresie față de persoana acestuia, (a pârâtului) raportat la relația apropiată dintre reclamant și pârât.
În ce privește starea generală a reclamantului, de tristețe și afectare, trebuie avut în vedere și faptul că în aceeași perioadă în care a aflat despre afirmațiile celor doi pârâți, a fost prezentat și materialul de urmărire penală în dosarul penal menționat anterior, astfel că starea sa psihică trebuie apreciată raportat la ansamblul evenimentelor din viața sa.
Pârâții au arătat prin întâmpinarea depusă la instanța de fond că în declarațiile date în fața procurorului, au menționat expres că aspectele referitoare la o anume atitudine a reclamantului le cunosc din zvon public. Făcând aceste declarații pârâții și-au îndeplinit obligația legală de a aduce la cunoștința organelor de anchetă penală toate aspectele pe care le cunosc referitoare la persoana învinuită, cu indicarea surselor particulare sau generale (zvon) a acestor informații. Ca urmare, nu pot fi culpabili pentru declarațiile făcute în sensul celor invocate de reclamant, respectiv faptul că au ajuns la cunoștința colegilor săi. Ori, această aducere la cunoștință nu s-a făcut în condiții de legalitate.
Astfel, în condițiile în care afirmațiile pe care le-au făcut pârâții față de reclamant și care nu au făcut obiectul unor verificări de natură penală, nu au afectat demnitatea și imaginea reclamantului în colectivul de muncă, printre colegi și subalterni, ci au produs o anumită dezamăgire a acestuia, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 1353 Cod civil pentru acordarea de daune morale, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Ca urmare, în temeiul art. 480 noul cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat apelul reclamantului, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.
În temeiul art. 453 NCPC va fi obligat apelantul să plătească intimaților D. și M. cheltuieli de judecată de câte 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru aceste motive,
(continuarea deciziei civile nr. 1173/12 noiembrie 2015 pronunțată în dosar nr._ )
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamantul J. A. N. împotriva sentinței civile nr.593 din 08.04.2015 pronunțată de Tribunalul A. – Secția I civilă, în dosar nr._ .
Obligă apelantul J. A. să plătească intimatului M. V. cheltuieli de judecată de 1000 lei și intimatului D. G. suma de 1000 lei cu același titlu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12.11.2015.
Președinte, M. S. | Judecător, A. N. | |
Grefier, I. P. |
Red./Tehnored. AN-15.01.2016
5 ex.IM- 15.01.2016
Jud.fond-L. P. P.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 111/2015. Curtea de Apel... | Cereri. Decizia nr. 483/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
