Pretenţii. Decizia nr. 1130/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1130/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 1130/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1130/2013
Ședința publică de la 10 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - P. M. A. - JUDECĂTOR
- C. L. V. - JUDECĂTOR
- S. R. - JUDECĂTOR
GREFIER - C. B.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine a venit spre soluționare contestația în anulare formulată de contestatorul M. A. împotriva deciziei civile nr.2169/6.12.2012, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._ *.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns contestatorul M. A. fiind asistat de avocat R. D. care depune delegația de reprezentare la dosar; intimatul H. O.; lipsă fiind celelalte părți.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că:
- dosarul se află la al doilea termen de judecată,
- procedura de citare legal îndeplinită,
- în cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Se constată că prin corespondență intimatul S. V. a depus o cerere prin care arată că nu a formulat contestație în anulare și solicită judecarea cauzei în lipsă.
La solicitarea instanței părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri și/sau excepții de analizat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat R. D. având cuvântul pentru contestator, pune concluzii pentru admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată și depusă în scris la dosar, casarea deciziei din recurs și a se dispune rejudecarea recursului. Contestația în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a vechiul Cod de procedură civilă. Depune la dosar note scrise, precum și concluzii scrise de către contestator, care nu se suprapun, ci se completează. Reiterează oral concluziile scrise depuse la dosar. Instanța de recurs a respins ca rămasă fără obiect cererea contestatorului de suspendare a deciziei recurate. Arată că instanța de recurs nu a cercetat motivele de recurs care au fost formulate la punctele 2 și 3. decizia de recurs nu este motivată. Recursul privește situații pe care instanța de apel nu le-a avut în vedere. Nu există nicio legătură de cauzalitate între condamnarea penală a intimatului H. și prejudiciul moral pretins pe care l-ar fi suferit și, activitatea desfășurată de contestator. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul H. O. având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată, menținerea deciziei de recurs. Depune la dosar concluzii scrise pentru a fi avute în vedere în combaterea contestației în anulare. În prezenta cauză sunt aceleași critici ca și în recurs. Contestatorul reia criticile formulate în recurs și care au fost analizate de instanța de recurs. Răspunderea părților este pe deplin îndeplinită. În dosarul cauzei nu există nici un act prin care a solicitat strămutarea. Nu solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 2169 din 6.XII.2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._ * s-au admis recursurile declarate de pârâții M. A., S. V., B. M., M. Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție Județean N. împotriva deciziei civile nr. 79/23.03.2012 a Tribunalului N.. S-a modificat în parte decizia recurată sub aspectul întinderii obligațiilor de plată stabilită în sarcina pârâților ( 10.000 lei în loc de 150.000 lei, despăgubiri civile).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut în esență următoarele:
Prin cererea introdusă și înregistrată sub nr.1303/C/25.05.2005 reclamantul H. O. a chemat în judecată civilă pe pârâții B. M., M. A. și S. V., în solidar cu pârâții S. R., reprezentat prin M. de Finanțe, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice N. și a solicitat să fie obligați pârâții B. M., M. A. și S. V., să-i plătească fiecare câte 1._ lei vechi, despăgubiri civile pentru daune cauzate prin fapte de violare a secretului corespondenței, a interceptării convorbirilor telefonice și abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a susținut următoarele motive:
În temeiul dispozițiilor Legii nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică, a obținut de la C.N.S.A.S. accesul la o . documente din care rezultă că toți trei pârâții, foști angajați ai „Serviciului de Securitate", din cadrul Inspectoratului jud. N., au săvârșit infracțiuni de violare a secretului corespondenței, prev. de art. 195 cod pen. și abuz în serviciu, prev. de art. 247 c.pen., prin îngrădirea unor drepturi și interceptarea convorbirilor telefonice.
Ambele drepturi privind secretului corespondenței și secretul convorbirilor telefonice au fost consacrate și garantate, ca drepturi fundamentale, prin Constituția atunci în vigoare, respectiv Titlul II, art. 33, fiind garantate și prin Constituția României, în vigoare, în Titlul II, art.28.
În dosarul nr.70/P/2005 al Parchetului M. Bacău s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva pârâților sub aspectul infracțiunilor menționate pentru motivul că a intervenit una din cauzele care înlătură răspunderea penală și anume prescripția prev. de art. 121 și art.122al.1 lit.d cod.pen.
Conform celor stabilite prin cercetarea penală efectuată de către P. M. Bacău și în baza documentelor pe care Ie-a prezentat în dosar, rezultă că pe durata unei lungi perioade de timp, i-au fost ascultate telefoanele și i-a fost violată corespondența, fără ca organele de securitate să fi obținut autorizarea organului judiciar competent. Astfel, aceste operațiuni s-au efectuat în mod nelegal, fiind încălcate dispozițiile procedurale precum și cele de rang constituțional, care impuneau obținerea autorizării organelor judiciare competente.
Cu privire la o eventuală excepție de prescripție a acțiunii sale civile pentru despăgubiri formulată în cauză, reclamantul a formulat cerere de repunere în termen, arătând că nu a fost posibilă exercitarea acestei acțiuni decât după data la care organele de urmărire penală au finalizat urmărirea penală împotriva inculpaților, iar din motive obiective, C.N.S.A.S. i-a asigurat abia în ultima perioadă de timp accesul la propriul dosar, în baza Legii nr. 187/1999, astfel că nu se poate susține cu temei că a stat în pasivitate față de perioada de timp în care au fost comise faptele pârâților.
Reclamantul a mai susținut că activitățile desfășurate de către pârâți, în mod nelegal, în solidar cu S. R., prin fosta Miliție - Serviciul de Securitate, i-a adus grave prejudicii de ordin moral, prin lezarea demnității, onoarei, cinstei, prestigiului și reputației sale, în calitatea sa de medic primar specialist - șef fiind astfel stigmatizat în societate .
În același timp, a suferit grave traume psihice produse cu ocazia arestării sale nelegale din data de 20.06.1985, ulterior fiind pronunțată sent. pen. nr.1413/ 16.12.1985 a judecătoriei P. N., în dosarul nr.5812/1985 prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni, închisoare, cu executare efectivă, inclusiv interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a, b și c C.pen., pe durata a 2 ani.
Ulterior, prin sent. pen. nr.117 din 30.11.1997 a Judecătoriei P.N., pronunțată în dosarul nr.320/1997, a obținut abilitarea.
Față de aceste circumstanțe, întinderea prejudiciului moral care i-a fost cauzat prin faptele nelegale ale pârâților este mult mai mare decât valoarea totală de 4._ lei, pe care o solicită împotriva pârâților, în solidar cu S. R., reprezentat prin M. Finanțelor.
In dovedirea cererii, a anexat în copii Rezoluția emisă de către P. M. Bacău în dosarul nr. 70/P/2004 și înscrisuri doveditoare obținute de la C.N.S.A.S.
In cauză, a formulat întâmpinare pârâtul M. A. invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția netimbrării acțiunii, iar în fond, solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată( f. 28, dosar).
În motivarea excepției de tardivitate, pârâtul a susținut că Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale emisă de P. M. Bacău din data de 14.04.2005, s-a întemeiat pe faptul că a intervenit una din cauzele care înlătură răspunderea penală și anume prescripția, reglementată de dispozițiile art.121 și urm. Cod pen., ceea ce determină și prescripția dreptului material la acțiune a reclamantei.
Pârâtul a mai invocat că nu poate fi întemeiată cererea reclamantului de repunere în termenul de prescripție, atât timp cât reclamantul nu a fost împiedicat să-și valorifice acest demers.
În susținerea excepției de netimbrare pârâtul a arătat că potrivit dispoziției de principiu din art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, iar potrivit art.9 din O.G. nr.32/1995, art.20 al.3 din Legea nr.146/1997, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează.
Privind fondul acțiunii civile, pârâtul a invocat, în primul rând că ceea ce nu a fost recunoscut în penal nu se poate face în civil, ^pentru că nimeni nu se poate prevala în fața organelor de înfăptuire a justiției de două ori de aceeași situație, în încercarea de a valorifica un drept.
De asemenea, a invocat că solicitarea de daune morale formulată prin acțiunea reclamantului nu este probată, deși reclamantului incumbă sarcina probei, conform prevederilor art.1169 C.civ.
Pârâtul S. V. a formulat întâmpinare ( f.30,ds.), invocând excepția prescripției dreptului la acțiune, respingerea reclamantului de repunere în termen și excepția de netimbrare, pentru aceleași motive arătate și prin întâmpinarea pârâtului M. A..
Referitor la fondul acțiunii reclamantului, pârâtul a susținut aceleași împrejurări, respectiv faptul că ceea ce nu a fost recunoscut în penal nu poate fi admis în civil și faptul că reclamantul nu a făcut dovada cu privire la daunele civile morale solicitate.
Pârâta Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice N., a formulat întâmpinare, arătând că nu este în măsură să-și formuleze apărările în dosar, deoarece reclamantul nu a indicat în acțiune temeiul de drept al pretențiilor sale.
Pe cale de excepție, a invocat pârâta lipsa calității sale procesuale pasive, ca reprezentant al Statului R., susținând că S. nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat, conform prevederilor art.2 din Decretul nr.31/1954 .în același timp, a invocat că pârâților - persoane fizice li se impută fapte săvârșite cu prilejul executării funcției lor, iar aceștia au avut calitatea de angajați ai Departamentului Securității Statului în subordinea Ministerului de Interne. Astfel calitate procesuală pasivă revine Ministerului de Interne și nu Ministerului Finanțelor Publice.
Prin precizarea la întâmpinare (f.72,ds.), pârâtul M. A. a invocat și următoarele apărări:
Atât el cât și subordonații săi, respectiv pârâții B. M. și S. V., fiind angajați ai Departamentului Securității Statului, în cadrul IPJ N., au acționat în mod legal, conform legislației și normativelor în vigoare, numai în cadrul ordinelor de serviciu. Reclamantul nu poate invoca în mod întemeiat lezarea libertăților sale, deoarece supravegherea informativă s-a făcut, permanent x în secret, fiind nepublică.
Exercitarea supravegherii informative și audierea telefoanelor s-a făcut conform Ordinului nr._/1975 al M.I. și Instrucțiunilor nr. D_/1987, pentru a se stabili dacă s-au săvârșit fapte penale, iar dacă nu se conturau fapte penale, dosarul de acțiune informativă era clasat. Astfel, reclamantul nu poate justifica atingerea în mod public a onoarei, reputației sau demnității sale, iar prin atașarea dosarului penal, în cadrul căruia a fost cercetat penal, se poate constata că au existat elemente probatorii privind vinovăția penală a acestuia.
Prin încheierea de ședință din 18.11.2005 (f.98), s-a dispus citarea în cauză, în calitate de pârât a Ministerului Administrației și Internelor și I. P. J. N..
Prin întâmpinare, pârâta M. Administrației și Internelor, prin I.P.J.N., a formulat apărări invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece a dobândit personalitate juridică în baza art.12 al.2 din Legea nr.218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, în timp ce faptele pentru care reclamantul solicită stabilirea răspunderii civile, au fost comise într-o perioadă anterioară dobândirii personalității juridice.
Prin sentința civilă nr.134/C/17.03.2006 pronunțată de Tribunalul N. s-au dispus următoarele:
S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, invocată de pârâții M. A., domiciliat în Piatra N., .-34, jud, N.. S. V., domiciliat în Piatra N., .. ., jud. N. și B. M., domiciliat în Piatra N., ., ., jud. N. ca neîntemeiată.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul M. Administrației și Internelor, ca neîntemeiată.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Inspectoratul de Poliție al Județului N. și în consecință s-a respins acțiunea reclamantului H. O., domiciliat în Piatra N., ., jud. N. formulată în contradictoriu cu pârâții menționați, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora.
S-a admis în parte acțiunea în pretenții precizată, formulată de reclamantul H. O., în contradictoriu cu pârâții Bradeanu M., M. A., S. V. și M. Administrației și Internelor.
Au fost oligați pârâții persoane fizice, în solidar cu M. Administrației și Internelor, să plătească reclamantului suma de 200.000 lei (RON) cu titlu de daune morale și suma de 300 lei RON cheltuieli de judecată.
Considerentele instanței au fost următoarele:
Privind excepția prescripției dreptului la acțiune invocată pe cale de întâmpinare de către pârâți, se constată că a existat o împiedicare de ordin obiectiv pentru reclamant de a promova acțiune în despăgubiri civile împotriva pârâților până la data finalizării dosarului de urmărire penală nr.70/P/2004 a Parchetului M. Bacău, prin emiterea Rezoluției din 14.04.2004 de neîncepere a urmăririi penale față de pârâții - persoane fizice.
În acest sens, se rețin dispozițiile art.19-20 cod pr. penală, având în vedere că inițial reclamantul s-a constituit parte civilă împotriva pârâților în dosarul penal, pentru daune civile morale cauzate prin aceleași fapte materiale. Astfel, devin aplicabile dispozițiile art.20 al.c.pr.pen., conform cărora persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acțiune civilă în fata instanței civile dacă instanța civilă a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.
Cu atât mai mult, în cauză revine reclamantului acest drept la acțiune civilă separată, cât timp procesul penal a fost încetat încă din faza urmăririi penale prin Rezoluția procurorului, care nu avea competența materială să soluționeze și latură civilă. Rezultă ca fiind întemeiată cererea reclamantului pentru repunerea în termen fiind fără temei justificat să se susțină că acesta a rămas în pasivitate până la data emiterii Rezoluției Parchetului M. în dosarul nr.70/P/2004, fiind în același timp nefondată excepția de prescripție a acțiunii în despăgubiri promovată în cauză.
Excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârâta Ministerul Finanțelor Publice este întemeiată. Răspunderea civilă delictuală care poate fi stabilită în solidar cu cea invocată a pârâților-persoane fizice, poate avea ca fundament răspunderea comitentului pentru fapta prepușilor, în condițiile art. 1000 al.3 C.civ., ori în toată perioada comiterii faptelor pretinse de către reclamant nu a existat un raport de prepușenie între M. Finațelor Publice și pârâții persoane fizice, care să atragă răspunderea „ pentru fapta altuia" în sarcina acestui pârât.
Este necontestat în cauză, astfel cum rezultă și din susținerile pârâților B. M., S. V. și M. A., că aceștia au avut calitatea de angajați ai Departamentului Securității Statului, aflat în subordinea fostului Minister de Interne. De asemenea, toate actele de supraveghere informativă, aceștia au susținut că le-au efectuat conform ordinelor primite pe cale ierarhic administrativă, în baza unor ordine și instrucțiuni emise de Președinte Consiliului Securității Statului de atunci.
Ori, este determinant în stabilirea raportului de prepușenie ca la data săvârșirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, persoana juridică sau instituția în interesul căreia s-a desfășurat activitatea, să fi avut autoritatea de a da instrucțiuni și directive prepusului - cu care s-a aflat în speță în raporturi juridice de muncă - de a-i supraveghea, îndruma și controla activitatea desfășurată în îndeplinirea însărcinării încredințate. Rezultă evident că sunt întrunite în cauză toate aceste cerințe, mai ales considerând raporturile de strictă subordonare ierarhică similare cu cele de ordin militar, care existau în cadrul Departamentului Securității Statului, acesta din urmă făcând parte din structura administrativă a Ministerului de Interne.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel M. Administrației și Internelor, H. O., B. M., S. V. și M. A..
Apelantul M. Administrației și Internelor a criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând excepția netimbrării acțiunii, excepția lipsei sale de calitate procesuală pasivă, iar pe fondul litigiului, a susținut că în mod greșit s-a reținut obligația solidară la plata daunelor morale, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, privind existența faptei ilicite, a prepusului, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției.
Apelantul-reclamant H. O. a criticat, la rândul său, sentința Tribunalului N. sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, susținând că, față de situația de fapt existentă, se impunea acordarea cu acest titlu a sumei de 4._ lei.
Apelanții-pârâți B. M., S. V. și M. A. au criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamantului de acordarea a daunelor morale, în condițiile în care nu au fost eludate dispozițiile legale penale și procedurale și nu au avut nicio contribuție directă sau indirectă la arestarea reclamantului.
Apelantul-pârât M. A. a reiterat, de asemenea, prescripția dreptului la acțiune, față de dispozițiile art.1 și art.3 din Decretul nr.167/1998.
Prin decizia civila nr.262/13.12/2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
S-a respins ca nefondat apelul reclamantului H. O., domiciliat în Piatra N., ., declarat împotriva sentinței civile nr.134/C din 17 martie 2006, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr.1303/2005, în contradictoriu cu pârâții I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE N., S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ..
S-au admis apelurile pârâților B. M., domiciliat în Piatra N., ., . A., domiciliat în Piatra N., .-34, S. V., domiciliat în Piatra N., ., . și M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în București, ., nr.1A, sector 1.
A fost schimbată în parte sentința civilă nr.134/17.03.2006 a Tribunalului N..
S-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată împotriva pârâților B. M., M. A., S. V. și M. Administrației și Internelor.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost obligat apelantul-reclamant să plătească apelanților-pârâți B. M., M. A. și S. V. suma de suma de 500 lei (ron) cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocat ales.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele considerente:
În ce privește excepțiile reiterate prin motivele de apel, acestea în mod corect au fost soluționate de către prima instanță.
Astfel, cererea formulată de către reclamant nu este supusă timbrării, în temeiul prevederilor art.15 lit.o din Legea nr.146/1997, daunele morale solicitate decurgând dintr-o cauză penală.
Nu se poate reține, de asemenea, prescripția dreptului la acțiune al reclamantului, având în vedere, astfel cum a menționat și prima instanță, procedura de natură penală desfășurată.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului M. Administrației și Internelor, în condițiile în care se reține răspunderea civilă delictuală a pârâților - persoane fizice, datorită calității acestora, de angajați în cadrul Ministerului Administrației și Internelor (fost Minister de Interne) și existenței, astfel, a raporturilor de prepușenie, excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a fost, în mod corect considerată neîntemeiată.
Pe fondul litigiului, criticile formulate de către apelanții-pârâți sunt întemeiate.
Astfel, pentru a reține răspunderea civilă delictuală, trebuie dovedită în cauză existența faptei ilicite, astfel cum este definită de art.998 Cod civil, care să fi cauzat prejudiciul invocat de reclamant.
În speță, prin probele administrate nu s-a făcut dovada raportului de cauzalitate directă între activitatea desfășurată de către pârâții - persoane fizice, ca angajați ai Departamentului Securității Statului și prejudiciul moral suferit de către reclamant, prin condamnarea penală la care a fost suspus.
În ce privește activitatea de urmărire desfășurată de către pârâții - persoane fizice, se reține totodată, ca și cauză de înlăturare a caracterului ilicit al faptei, îndeplinirea acestei activități din ordinul superiorului și de asemenea, faptul că activitatea desfășurată era permisă de lege, la momentul respectiv. În practica judiciară s-a admis că aducerea la îndeplinire a ordinului superiorului înlătură caracterul ilicit al faptei, dacă acest ordin nu este vădit ilegal, iar modul de executare nu a fost ilicit.
Ca temei al angajării răspunderii civile delictuale, în cauză trebuia dovedit și raportul de cauzalitate specific dintre activitatea desfășurată de pârâți și prejudiciul creat reclamantului. Ori în acest sens, nu s-a dovedit faptul că activitatea desfășurată de către pârâți a determinat sau a contribuit la arestarea și ulterior, la condamnarea reclamantului și prin aceasta, la cauzarea prejudiciului suferit de către acesta.
Sub acest aspect este relevant de reținut faptul că pentru prejudiciile eventuale decurgând din arestare și condamnare, reclamantul avea posibilitatea formulării unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile art.504 Cod procedură penală, în condițiile prevăzute de alin.3 din acest text procedural.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul H. O..
Prin decizia civilă nr. 6381/4.10.2007 pronunțată de Î.C.C.J. în recurs în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
S-a admis recursul declarat de H. O. împotriva deciziei civile nr. 262/12 decembrie 2006 a Curții de Apel Bacău. A fost casată decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 134/17 martie 2006 a Tribunalului N. și s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Piatra N..
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 4285/07.11.2008 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
S-a respins excepția de netimbrare a cererii invocată de către pârâții B. M., M. A., S. V., ca neîntemeiată.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin M. Finanțelor, invocată de către S. R. prin M. Finanțelor.
S-a admis excepția prescripției invocată de către pârâții B. M., M. A., S. V..
S-a respins acțiunea formulată de către reclamantul H. O., in contradictoriu cu pârâții B. M., M. A., S. V., M. Administrației și Internelor, ca fiind prescrisă.
S-a respins acțiunea formulată de către reclamantul H. O. in contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul H. O..
Prin decizia civilă nr. 198/AC/ 10.11.2009 pronunțată de Tribunalul N., s-a admis apelul, s-a desființat sentința, s-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții S. V., B. M., M. A., S. R. și M.A.I.
Prin decizia civilă nr.511/26.04.2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 338._ s-au dispus următoarele:
S-a respins ca inadmisibilă cererea de aderare la recursul M.A.I formulată de I. de Poliția N..
S-a respins ca nefondate recursurile formulate de pârâții S. V. din P.N., ., .. 10, jud. N., BRADEANU M. din P.N., ., ., M. A. din P.N., .-34, jud. N., M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - București, sector 1, Piața Revoluției, nr. 1 A și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în numele și pentru M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în P.N., ., jud. N., toate îndreptate împotriva deciziei civile nr. 198/AC/10.11.2009 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ .
În rejudecare, prin sentința civilă nr.3145/06.06.2011 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ * s-au dispus următoarele:
S-a respins excepția netimbrării acțiunii.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a: MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în București, ., județul I. și INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN N., cu sediul în P.N., ., județul N. și respinge acțiunea față de acești pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-a respins ca nefondată acțiunea introdusă de reclamantul H. O., domiciliat în municipiul P.N., ., județul N. față de pârâții: M. A., domiciliat în municipiul P.N., .-34, județul N. S. V., domiciliat în municipiul P.N., ., ., județul N., B. M., domiciliat în municipiul P.N., ., ., județul N. și M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în București, Piața Revoluției, nr.1 A, sector 1.
Considerentele instanței au fost următoarele:
Referitor la excepția netimbrării este de arătat că potrivit art. 15 lit. o din legea nr. 146 din 1997, privind taxele de timbru, sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru acțiunile pentru daune materiale și morale decurgând din cauze penale, așa cum este acțiunea de față, încât, se va respinge această excepție invocată și însușită de pârâți.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Administrației și Internelor, aceasta există, deoarece pârâții erau prepușii fostului Minister de Interne, a cărui personalitate este continuată de M. Administrației și Internelor.
Referitor la M. Economiei și Finanțelor și I. Județean de Poliție N., aceștia nu au nici un raport de drept material cu reclamantul și cu pârâții din prezenta cauză, deoarece pârâții, persoane fizice, nu au fost angajații Ministerului Economiei și Finanțelor și I. Județean de Poliție N. a fost greșit citat în proces, datorită existenței pârâtului M. Administrației și Internelor, față de care este subordonat.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost irevocabil înlăturată prin deciziile nr. 198 din 10. 11. 2009 a Tribunalului N. și nr. 511 din 26. 04. 2010 a Curții de Apel Bacău, încât, nu mai intră în discuție.
Pe fond acțiunea nu este întemeiată.
Astfel, reclamantul nu a dovedit faptul că a fost condamnat penal datorită deschiderii corespondenței și ascultării convorbirilor telefonice, această activitate informativă desfășurată de pârâții persoane fizice, în calitate de ofițeri ai fostei securități, având drept scop, încălcări ale legii privind securitatea statului și nu urmărirea penală pentru infracțiuni de luare de mită și primire de foloase necuvenite.
Din actele dosarului rezultă că reclamantul și soția sa se aflau sub observația securității încă din 1972 – 1973, datorită deplasărilor în străinătate și intenției lor nedisimulate de a rămâne în occident; situații care nu au nici o legătură cu trimiterea în judecată a reclamantului pentru luare de mită și primirea de foloase necuvenite.
Faptul că după 1989, martorii care au dat declarații în dosarul penal al reclamantului și-au schimbat depozițiile nu este o dovadă că activitatea informativă licită sau ilicită a securității ar fi determinat condamnarea penală, situație în care, se va respinge acțiunea pentru daune morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul H. O. care a invocat următoarele motive de apel:
Instanța de fond a făcut o insuficientă verificare a situației de fapt astfel cum rezultă și din actele dosarului. A dovedit că statul român a organizat un sistem represiv și abuziv, folosindu-l împotriva drepturilor și libertăților fundamentale, constituționale, garantate în ceea ce-l privește și anterior anului 1989. Și după acest moment, statul român a ocrotit, protejat pe de o parte, prin nereglementare, iar pe de altă parte, prin nesancționare, sistemul statal anterior anului 1989. Solicitarea de relații de la autoritățile implicate s-a soldat cu un răspuns tardiv, trunchiat ori contradictoriu, până la momentul când a decis să sesizeze P. militar.
Faptul că a fost victima unei represiuni penale, dar și a unei persecuții politice rezultă din urmărirea și din înscenarea căreia i-a căzut victimă. Se constată o lipsă de interes și de voință din partea statului român, de a se integra în lumea statelor democratice care-și asumă trecutul, iar autorii abuzurilor, a crimelor, răspund fără a fi invocate diferite reglementări protecționiste.
Apelantul reclamant a criticat hotărârea primei instanțe pe care o apreciază ca fiind o însușire a hotărârilor pronunțate anterior, superficială și fără o analiză profundă a aspectelor deduse judecății. Astfel, datorită presiunilor efectuate de Securitate prin reprezentanții săi pârâții, asupra organelor de miliție de la acea vreme și asupra sistemului judiciar s-a procedat la arestarea, condamnarea și purtarea sa prin diferite locuri de detenție, începând cu Piatra N., apoi Bacău, Rahova, Tulcea, Chitila și subunitățile din Deltă, respectiv Periprava și Salcia.
Intimații pârâți nu au fost simple unelte ale sistemului Securității, ei au fost decidenți adevărați în materie de persoane, cu funcții importante de răspundere și de conducere la acea vreme. Invocarea ordinului superiorului este irelevantă câtă vreme urmărirea sa este dovada activității represive a statului totalitar prin reprezentanții Securității, în slujba căreia intimații pârâți au fost bine remunerați.
Ancheta efectuată în dosarul nr.70/P/2004 a scos la iveală conduita intimaților pârâți a căror tragere la răspundere penală nu a mai fost posibilă întrucât a intervenit prescripția răspunderii. Chiar dacă trecerea timpului i-a ajutat să scape de răspunderea penală, aceștia trebuie să răspundă civil.
Indiferent care sunt susținerile intimaților pârâți, poate fi angajată răspunderea comitentului ca o consecință a prejudiciilor cauzate și a modului de organizare și funcționare a instituției. Intimații pârâți nu trebuie să răspundă în funcție de circumstanțe, angajarea răspunderii lor trebuie să se realizeze potrivit gravității faptelor comise. Dacă s-ar accepta o altă interpretare s-ar ajunge numai la o reparație formală, simbolică, de care apelantul reclamant ar beneficia. Suma solicitată, de 450.000 lei noi este una corespunzătoare, raportat și la practica judiciară a CEDO.
Având în vedere criticile formulate mai înainte apelantul reclamant a solicitat admiterea căii de atac, schimbarea hotărârii pronunțată de instanța de fond, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost precizată.
Intimatul pârât Inspectoratul de Poliție al Județului N. și-a fundamentat apărările numai în ceea ce privește calitatea sa procesuală prin întâmpinarea depusă pentru termenul de judecată din data de 04.11.2011 prin intermediul căreia a arătat următoarele:
În mod corect prima instanță a respins acțiunea apelantului reclamant, admițând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, prin raportare la Decretul nr. 4 din 62.12.1989, privind trecerea în componența Ministerului Apărării Naționale a Departamentului Securității Statului și a altor organe din subordinea Ministerului de Interne. Astfel, au fost trecute în subordinea Ministerului Apărării Naționale: Departamentul Securității Statului și Comandamentul Trupelor de Securitate, împreună cu organele și unitățile din subordinea acestora, fiind incluse structura, bugetul, personalul, armamentul, muniția, tehnica din dotare, fondurile fixe, activul și pasivul din țară și din străinătate.
Ulterior, prin Decretul C.P.U.N. nr. 181/27.03.1990, activul și pasivul Departamentului Securității Statului au fost preluate de către Serviciul R. de Informații de la M. Apărării Naționale. Această instituție a preluat spre conservare, folosință și fondurile de arhivă ce priveau siguranța națională ale fostelor organe de informații cu competență pe teritoriul României. Au fost invocate prevederile art. 12 alin. 1 și ale art. 13 alin. 2 din O.U.G. nr. 30 din 25 aprilie 2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor cu modificările și completările ulterioare, dar și dispozițiile Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.
Intimatul pârât M. Administrației și Internelor a formulat la rândul lui o întâmpinare prin intermediul căreia a adus argumente privind inexistența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită, prejudiciu și existența unei vinovății, în măsură să atragă răspunderea sa civilă delictuală. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 1169 din Noul Cod Civil, apelantul reclamant trebuia să facă dovada existenței condițiilor necesare angajării răspunderii. Condamnarea pentru mai multe fapte concurente la o pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, dar și interzicerea unor drepturi, dispusă în baza sentinței penale nr. 1413 din 16.12.1985 a Judecătoriei Piatra N., nu justifică pretențiile acestuia întrucât, această pedeapsă a fost dată în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
M. Administrației și Internelor a concluzionat pornind de la raționamentul expus mai înainte în sensul că, dacă în sarcina pârâților ar putea fi reținută săvârșirea unor fapte ilicite în măsură să-i producă apelantului reclamant un prejudiciu, fapta acestuia îi poate exonera parțial sau total de răspundere pe intimații pârâți, persoane fizice. Invocarea arestării și condamnării ca urmare a interceptării corespondenței și a convorbirilor telefonice nu este susținută de niciun mijloc de probă, acestea fiind simple supoziții, întrucât motivul arestării sale a fost săvârșirea unor infracțiuni.
Apelantul reclamant nu a dovedit că a fost condamnat penal datorită deschiderii corespondenței și ascultării convorbirilor telefonice, această activitate informativă desfășurată de intimații pârâți persoane fizice, având drept scop încălcări ale legii privind securitatea statului și nu urmărirea penală pentru infracțiuni de luare de mită și primire de foloase necuvenite.
Astfel, apelantul reclamant împreună cu soția sa erau sub supravegherea Securității încă din anii 1972-1973, datorită deplasărilor în străinătate și a intenției acestora, nedisimulată, de a rămâne în Occident, împrejurări ce nu au nicio legătură cu faptele pentru care a fost condamnat penal. Mai mult decât atât, faptul că după anul 1989 unii martori din dosarul penal și-au schimbat depozițiile nu este o dovadă că activitatea informativă a Securității ar fi determinat condamnarea penală a apelantului reclamant.
Intimații pârâți S. V. și B. M. prin întâmpinarea formulată pentru termenul de judecată din data de 20.01.2012 au arătat în apărare următoarele:
Instanța a făcut o corectă aplicare a legii. Astfel, pentru a reține răspunderea civilă delictuală, astfel cum a fost precizată ca temei legal acțiunea, trebuia dovedită existența unei cauze ilicite, cum este definită de art. 998 și următoarele din Codul civil. Totodată trebuia dovedită existența unui raport specific între activitatea desfășurată de ei și prejudiciul creat reclamantului prin arestarea și condamnarea acestuia pentru infracțiuni de drept comun respectiv, de luare de mită, primire de foloase necuvenite și purtare abuzivă.
În principiu, pentru a fi posibilă răspunderea civilă delictuală, fapta producătoare de prejudicii trebuie să fie cauza daunei provocate altuia. Prin urmare, între faptă și prejudiciu trebuie să existe o relație de forma cauză-efect. Cauza trebuie să fie specifică și căutată în înlănțuirea unor situații și în urmărirea unor serii de evenimente, pentru a-l găsi pe acela care trebuie să fie determinant pentru producerea prejudiciului.
Reclamantul a fost urmărit informativ în temeiul legii și a actelor normative în vigoare la acea dată. Întrucât împotriva acestuia nu era începută urmărirea penală, supravegherea lui operativă s-a realizat în conformitate cu prevederile legale nefiind aplicabile, în ceea ce-l privește, dispozițiile art. 33 din Constituția anterioară și ale art. 98 din cod procedură penală.
Potrivit art.33 din Decretul nr. 16/1976, instrucțiunile, ordinele și alte acte normative date în aplicarea legii erau semnate de miniștri sau, după caz de președinții ori alți conducători ai organelor centrale ale administrației de stat. Astfel, interceptările s-au efectuat în cadrul urmăririi operative, în temeiul unor norme interne, folosite în scopul întocmirii dosarelor de urmărire informativă care aveau ca bază: ,,Ordinul Președintelui Consiliului Securității Statului cu privire la munca de securitate pe anul 1971”,,,Ordinul nr._/1978 a M.I.”,,,Instrucțiunile nr. D-_/1987„ și,,Instrucțiunile nr. D-_/1985”.
Întrucât nu au fost încălcate prevederile legale în vigoare, valabile la acel moment, interceptările au fost realizate în mod corespunzător, în vederea întocmiri dosarului de urmărire operativă. Astfel, documentele obținute de reclamant de la C.N.S.A.S., depuse la dosar, au evidențiat faptul că interceptările s-au făcut doar în scopul menționat mai sus.
Condamnarea reclamantului pentru săvârșirea unor infracțiuni de drept comun nu are nicio legătură cu activitatea pe care au desfășurat-o, bazată pe interceptările la care acesta s-a referit și care nu puteau fi date publicității. Din probele administrate în cauză nu se poate dovedi că arestarea reclamantului s-ar fi realizat datorită folosirii dosarului de urmărire informativă.
Conduita culpabilă a reclamantului a determinat condamnarea sa și nu activitatea lor, desfășurată în calitate de foști angajați ai Departamentului Securității Statului, acesta păstrând în continuare calitatea de fost condamnat. Interceptarea corespondenței și a convorbirilor telefonice s-a realizat în concordanță cu dispozițiile legale în vigoare la acel moment.
În mod greșit reclamantul a indicat prevederile hotărârii date în revizuirea hotărârii de condamnare. Astfel, sentința penală nr. 117/1997 pronunțată de Tribunalul N. nu face decât să schimbe încadrarea juridică a faptei din luare de mită în primire de foloase necuvenite și nicidecum nu s-a dispus achitarea pentru faptele pentru care a fost condamnat. Prin schimbarea încadrării juridice, pentru anumite fapte de primire de foloase necuvenite, s-a dispus încetarea procesului penal ca efect al aplicării Decretului de grațiere nr. 185/1986.
În perioada în care reclamantul a fost urmărit informativ a deținut funcții de conducere, a făcut călătorii în străinătate și a fost în măsură să-și valorifice talentul prin apariții pe postul public de televiziune, având o viață socială obișnuită.
Pentru a fi dovedită existența unui prejudiciu trebuia administrat un probatoriu în acest sens, având în vedere dispozițiile legale care statuează în sensul: ,,Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”. Dacă un prejudiciu moral, finalizat prin compensații materiale, poate fi apreciat de către instanță având în vedere consecințele negative pe care le suferă o persoană prin lezarea onoarei sau reputației, ori alte suferințe de ordin psihic, în cazul răspunderii civile delictuale, prejudiciul trebuie dovedit, nefiind suficientele prezumțiile. În consecință, prejudiciul trebuie să existe, să fie cert și să nu fi fost reparat.
Intimatul pârât M. A., la rândul lui și-a indicat apărările prin întâmpinarea depusă pentru termenul de judecată din data de 20.01.2012 (filele 56- 59) prin intermediul căreia a arătat următoarele:
Apelantul a afirmat în mod repetat că, statul român a organizat un sistem represiv și abuziv, a cultivat și protejat sistemul anterior anului 1989, iar pârâții, persoane fizice, sunt autorii urmăririi și persecuțiilor sale ilegale. A mai arătat acesta că, asumarea trecutului este imputabilă statului român, că producerea prejudiciilor a fost cauzată de sistem, strict răspunzător atât ca părtaș la abuzuri cât și pentru faptul că a acoperit drepturile cetățeanului, lăsându-le nereglementate strict și transparent.
În realitate, apelantul a confundat răspunderea solidară reglementată de art. 1039-1056 cod civil cu obligația „in solidum” prevăzută de art. 1000 alin.3 Cod civil și anume răspunderea comitentului pentru faptele prepusului. Înseamnă că răspunderea comitentului și a prepusului poate fi angajată în baza a două obligații independente și distincte, dar alăturate, repararea prejudiciului integral aparținând fiecăruia, victima putând să se îndrepte împotriva oricăruia dintre ei, sau a ambilor. Având în vedere faptul că în cauză au fost citate nu mai puțin de patru instituții cu o aparentă calitate de comitent, în mod corect instanța de fond a reținut existența acestei calități numai pentru M. Administrației și Internelor.
Răspunderea statului și a organelor sale nu se poate baza, raportat la situația invocată de apelant, pe prevederile art. 998-999 Cod civil, ci numai pe baza unora speciale care, în prezent sunt cele reglementate de art. 504 Cod procedură penală. Din conținutul sentinței penale nr. 1413/1985 a Judecătoriei Piatra N., revizuită prin sentința penală nr. 117/30.10.1997 a Tribunalului N. nu rezultă că, apelantul ar fi fost condamnat pe nedrept și astfel nu este îndeplinită acea condiție în măsură să atragă existența răspunderii prevăzută de art. 504-507 Cod procedură penală. De asemenea, nu poate fi angajată obținerea unor despăgubiri de către apelant în baza Legii 221/2009 întrucât această cale a fost deja folosită în dosarul nr._ înregistrat pe rolul Tribunalului N., dosar suspendat în prezent.
În mod greșit apelantul a susținut că procurorul ar fi reținut faptul că pârâții, persoane fizice, sunt autorii urmăririi și persecuțiilor ilegale și că, aceștia s-au dovedit definitiv vinovați de săvârșirea unor infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciu.
În realitate, prin Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pronunțată de P. M. Bacău în dosarul nr. 70/P/2004 la data de 14.04.2005, măsură neînceperii urmăririi penale a fost dispusă față de M. A. și alte persoane pentru săvârșirea infracțiunii de violare a secretului corespondenței și abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale. Întrucât nu există o hotărâre definitivă de condamnare în materie penală, în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat a instanței penale în ceea ce privește existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. În consecință, apelantul reclamant trebuie să probeze în totalitate angajarea răspunderii civile delictuale.
În calitatea sa de fost ofițer de securitate cu statut militar, M. A. respecta întocmai actele normative care îi reglementau activitatea și pentru a căror încălcare putea răspunde penal și disciplinar. În continuare, au fost indicate dispozițiile mai multor acte normative anterioare anului 1989 și anume: Decretul nr.295/1968 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Securității Statului, Decretul nr. 130/1972 privind organizarea și funcționarea Ministerului de Interne, Instrucțiunile nr. D-_/1987 privind organizarea și desfășurarea activității informativ-operative a organelor de securitate emise de Departamentul Securității Statului, Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Securității Statului nr._/13.11.1974 și Directiva de cenzurare secretă a corespondenței nr. 80 din 20.03.1954 a Ministerului Afacerilor Interne. Ultimul act normativ era în măsură să confere supravegherii informative caracterul de formă principală a muncii Securității, cu sarcina obținerii de date utile, fiind chiar obligatoriu să conlucreze cu organelor de miliție pentru această activitate.
Astfel, informațiile obținute de Securitate și comunicate eventual organelor de poliție au fost o consecință a activității sale specifice și nicidecum obiectivul acesteia așa cum greșit a susținut apelantul. Dosarul penal al apelantului și condamnarea lui au avut la bază numai probele administrate de organele de miliție și de procuratură, neexistând nicio dovadă de folosire a unor informații și probe obținute de organele de securitate.
Nu există nicio infracțiune în sarcina sa privitoare la apelantul H. O. în măsură să fi atras încălcarea drepturilor acestuia, intimatul acționând strict în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, specifice unui ofițer de securitate.
Art. 33 din Constituția valabilă până în anul 1989, garanta secretul corespondenței și a convorbirilor telefonice, secret ce a fost respectat de organele de securitate datorită principiului conspirativității ce-i guverna activitatea, în raport de prevederile art. 28 din Constituția care garanta inviolabilitatea corespondenței. Supravegherea și urmărirea informativă a apelantului s-a desfășurat cu totală discreție și cu respectarea secretului corespondenței și a convorbirilor telefonice, așa încât nu s-a adus niciun fel de atingere drepturilor și libertăților cetățenești ale acestuia.
Deși apelantul vorbește de acte ce atestă fără tăgadă implicarea directă a celor trei foști securiști în cercetarea penală făcută de organele de poliție, de acte și ordine ale conducătorilor Securității din perioada 1876-1985, privind cercetarea penală efectuată de miliție precum și de presiunile efectuate de Securitate prin reprezentanții săi, pârâții, persoane fizice, asupra milițienilor și asupra justiției, acesta nu a depus niciun înscris în dovedire. Astfel, nu a depus acte și nu a indicat în mod concret care din dovezile scrise, deja prezentate, ce ar confirma existența reală a afirmațiilor sale.
F. Lege nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității ca poliție politică a promovat răspunderea morală, politică și juridică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, creând premisele unei răspunderi colective. Acest act normativ a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 51/2008 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial nr. 96 din 06.02.2008. Ulterior, legiuitorul a corectat imperfecțiunea legislativă prin adoptarea O.U.G. nr. 24/2008 care nu mai promovează răspunderea juridică, morală și politică a persoanelor ce au participat la activitatea de poliție comunistă și nici nu mai creează premisele unei forme de răspundere colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor și libertăților omului.
Apelantul este deja beneficiarul unor măsuri reparatorii în temeiul sentinței civile nr. 8170 din 20.12.1999 a Judecătoriei Piatra-N., astfel că obținerea altor despăgubiri în virtutea aceleiași calități ar încălca atât legea cât și opinia instanței de contencios constituțional exprimată prin practica sa.
Intimata pârâtă, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului N. în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant legal al Statului român a reluat în întâmpinarea depusă la filele 60-62 aceleași apărări menționate și în fața instanței de fond și anume:
Nu are calitate procesuală pasivă, întrucât celor trei pârâți chemați în judecată li se impută fapte săvârșite cu prilejul executării funcției lor, iar aceștia au fost angajați ai Departamentului Securității Statului, aparținând Ministerului de Interne. Răspunderea civilă delictuală a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice poate avea ca fundament doar răspunderea comitentului pentru fapta prepușilor, ori din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că între Ministerul Finanțelor Publice și intimații pârâți, persoane fizice, ar exista un raport de prepușenie, de natură să atragă răspunderea pentru fapta altuia.
Ministerul Finanțelor Publice reprezintă statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de judecată, doar dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ. S. are o răspundere directă, dar numai pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, conform dispozițiilor art. 504 Cod procedură penală, neputând fi antrenată răspunderea acestuia conform art. 998-999 Cod civil. În finalul apărărilor indicate intimatul pârât susține legalitatea argumentelor reținute de instanța de fond în ceea ce privește faptul că apelantul reclamant nu a dovedit existența unei legături între condamnarea sa penală, deschiderea corespondenței, ascultarea convorbirilor telefonice și activitate informativă desfășurată de pârâții, persoane fizice, ofițeri ai fostei Securități.
Pe parcursul administrării probelor, în fața instanței de control judiciar au fost depuse mai multe înscrisuri obținute de apelantul reclamant ca urmare a demersurilor efectuate de acesta în deconspirarea activității intimaților pârâți, persoane fizice, a fost administrată proba testimonială fiind audiați în calitate de martori numiții: Răzeșu V. propus de H. O., A. D. pentru I.P.J. N., J. N. pentru M. A. și H. I. pentru M. Administrației și Internelor, declarațiile acestora fiind anexate la dosarul cauzei.
Prin decizia civilă nr. 79/AC/23.03.2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ * s-au dispus următoarele:
S-a admis apelul formulat de reclamantul H. O. împotriva sentinței civile nr. 3145/06.06.2011 pronunțată de Judecătoria Piatra N., și în consecință:
A fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că s-a admis acțiunea în pretenții formulată de reclamantul H. O. în contradictoriu cu pârâții M. A., B. M., S. V., M. Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al Județului N..
Au fost obligați fiecare dintre pârâții M. A., B. M. și S. V., fiecare dintre aceștia în solidar cu pârâții M. Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al Județului N., la plata către reclamant a sumei de câte 150.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
S-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului N..
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 3145/06.06.2011 a Judecătoriei Piatra N..
În esență considerentele instanței de apel au fost următoarele:
Activitățile desfășurate de organele de securitate pe bază de ,,ordine” și ,,instrucțiuni” au avut loc totdeauna cu eludarea dispozițiilor legale, procedurale și constituționale, nefiind obținute autorizările corespunzătoare a organelor judiciare competente. Nesocotirea prevederilor menționată mai înainte, a fost motivată în rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și pe considerentul că, pe o perioadă îndelungată, când au fost săvârșite faptele de verificare, interceptare, a convorbirilor telefonice, a corespondenței ori realizarea altor îngrădiri, nu s-au administrat probe care să conducă la concluzia că, a existat și o autorizare, aprobare a procurorului ori a instanței de judecată.
Mai mult decât atât, prin adresa nr. 405/VIII-1/2005 din 03.06.2004, P. de pe lângă Tribunalul N. a confirmat absența oricărei aprobări sau autorizări, în ceea ce-l privește pe apelantul reclamant H. O., pentru perioada 1977-1988, care trebuiau date în vederea interceptării și copierii corespondenței, ori a ascultării convorbirilor telefonice.
Nici ,,ordinele” și nici ,,instrucțiunile” interne ale structurii de securitate nu puteau înlătura obligativitatea respectării prevederilor legale în ceea ce privește condițiile și modalitatea în care era posibilă îngrădirea unor drepturi și libertăți ale cetățenilor țării, chiar și în acele timpuri când, regimul comunist nesocotea ca o regulă constantă și cele mai elementare principii.
Astfel, art. 98 din Cod procedură penală, în vigoare înainte de anul 1989, dispunea în ceea ce privește reținerea și predarea corespondenței și a altor obiecte că: ,,Organul de cercetare penală, cu încuviințarea procurorului, ori instanța de judecată, dacă interesul urmăririi penale sau al judecății cere, poate dispune ca orice unitate poștală sau de transport să rețină și să predea scrisorile, telegramele și orice altă corespondență, ori obiecte trimise de învinuit sau inculpat, ori adresate acestuia fie direct, fie indirect”, iar art. 33 din Constituția de la acea vreme proclama că: ,,Secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice este garantat”.
Prin urmare, în situația în care informațiile despre apelantul reclamant nu erau în măsură să confirme desfășurarea de către acesta a unei activități de pericol pentru siguranța statului, se impunea în mod obligatoriu arhivarea cazului și nu continuarea desfășurării unei activități de urmărire informativă șicanatorie. Cu toate acestea, o perioadă de aproximativ 16 ani, apelantul reclamant a fost în atenția organelor de securitate, în special prin intermediul celor trei intimați pârâți care, prin măsurile dispuse de cele mai multe au dat impresia unui demers privat și nu a unuia de interes public (obștesc în viziunea regimului anterior).
Printre primele justificări consemnate de organele de securitate, în posesia cărei a intrat reclamantul, acesta a devenit subiect al urmăririi informative în baza unei sesizări anonime primită la data de 15.01.1975, prin intermediul căreia s-a menționat faptul că în realitate, acesta urmărea să călătorească și să rămână în străinătate împreună cu soția sa, pentru ca mai apoi, prin intermediul Crucii Roșii internațională să depună toate diligențele necesare pentru a i se trimite și copiii din țară. Totodată în sesizarea menționată s-au făcut și referiri cu privire la faptul că apelantul reclamant făcea afirmații ostile la adresa politicii interne și externe a statului român, iar la locul de muncă adopta o atitudine necuviincioasă față de bolnavi și colegi. Aspectele arătate mai înainte au fost consemnate într-un document având numărul de intrare 0023.178 din data de 07.02.1980, intitulat,,notă” emis de M. de Interne - I. Județean N. de Securitate (filele 113-115, dosar nr._, finalizat prin pronunțarea sentinței civile nr. 198/AC din 10.11.2009 de către Tribunalul N. ).
Prin activitatea lor, pârâții au adus apelantului reclamant un prejudiciu care nu va putea fi niciodată reparat, indiferent care ar fi întinderea despăgubirilor ce se vor acorda. Astfel, în cuprinsul unei Note întocmite la data de 02.05.1985, de fostul șef al Securității de la acea vreme, pârâtul M. A., se consemna că trebuiau luate măsuri pentru a urmări discret cum se acționează în cazul H.. Se sugera că ,, acum ar fi momentul să se acționeze și pe linie de miliție, sens în care cu cât mai puține cadre se impune să se conlucreze”. Totodată s-a mai reținut în cuprinsul acestui document și faptul că este cazul să se „întreprindă și alte acțiuni împotriva acestuia”, în măsură să-l compromită (col. M. A.).
Măsurile conspirative și diligențele organelor de securitate s-au finalizat în sensul celor arătate mai sus, la data de 20.06.1985 apelantul reclamant fiind arestat pentru săvârșirea unor fapte considerate infracțiunii de luare de mită, unele dintre ele vechi și de aproape 5 ani. Ulterior, acesta a fost condamnat prin sentința penală nr.1413 din 16.12.1985 de Judecătoria Piatra N. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.
Apelantul-reclamant a fost ,,lucrat informativ” și în perioada când se afla în regim de detenție, împrejurare ce rezultă din ,,Planul de Cooperare” întocmit de Serviciu I al Securității, plan care a fost întocmit și aprobat de col. B. M. și de lt. col. S. V., pârâți în cauza de față (fila 75 dosar nr._ Curtea de Apel Bacău). S-a făcut mențiunea desfășurării în Penitenciarul Bacău a unei rețele informative pe lângă „O.”, nume sub care a fost cunoscut apelantul reclamant la un moment dat în limbajul organelor de securitate.
O altă Notă informativă înregistrată sub nr. 003/_/ 2.09.1985, având ca sursă pe numitul ,,Bistrița”, fost coleg de cameră cu apelantul-reclamant, timp de 40 de zile, până la plecarea la Penitenciarul Bacău, vorbește despre comportamentul acestuia din perioada de detenție și despre toate încercările acestei persoane infiltrată de a lua cunoștință de intențiile celui arestat, dar și despre demersurile pe care urma să le facă în continuare.
Una din cele mai semnificative note informative existente la dosar, din perioada de detenție, este cea întocmită și înregistrată sub nr. 005/_/2.09.1985, notă în cuprinsul căreia sunt descrise în amănunt toate suferințele, trăirile celui arestat, respectiv a apelantului reclamant, opoziția lui față de regimul comunist, fiind relatată întreaga tactică a organelor de securitate, prin intermediul căreia în celulă a fost infiltrată o sursă care a adoptat un anumit comportament în măsură să-i câștige încrederea pentru a cunoaște toate intențiile de viitor.
Concluziile Notei privind analiza dosarului informativ „O.”, întocmită cu indicativul Strict Secret de către organele de securitate, înregistrată sub nr. 1/S.V./_/30.04.1986, au reținut un număr de 4 măsuri precis delimitate, pentru a căror îndeplinire au fost stabilite termene, iar ca persoană însărcinată cu îndeplinirea celor dispuse a fost menționat pârâtul S. V.. Acesta a fost cel care a urmărit pas cu pas îndeplinirea tuturor obiectivelor stabilite de Securitate, a coordonat și strâns informațiile cel priveau pe apelantul reclamant, de la surse, informatori și alte persoane „dispuse” să colaboreze cu sistemul de „tip caracatiță” al forțelor opresive de la acea dată, întruchipate în structurile de securitate.
Dispozițiile au fost urmate de acțiuni pe toate planurile și anume de interceptare a corespondenței, ascultare ambientală prin montarea diferitelor dispozitive, în locuință ori la locul de muncă, folosirea surselor, respectiv a turnătorilor, ori munca ofițerilor aflați sub acoperire, etc.
După eliberarea din detenție o altă Notă confirma faptul că, medicul H. O., prin decizia ministrului sănătății a fost încadrat ca medic primar III de medicină generală, la Dispensarul U. nr. 2 B.. S-a mai reținut că, în mod tacit, contrar dispozițiilor menționate mai înainte, acesta era folosit de conducerea Spitalului orășenesc B., cu acordul Direcției Sanitare Județene pentru acordarea de asistență medicală în cadrul spitalului, în probleme de obstretică și ginecologie, unde făcea și intervenții chirurgicale, pentru care semnau alți medici. De asemenea era trimis să facă muncă de control și îndrumare la unele dispensare medicale comunale în probleme de obstretică și ginecologie.
Profesionalismul apelantului reclamant poate fi sintetizat prin afirmația făcută cu ocazia completării probatoriului, în fața instanței de control judiciar, de către martorul Răzeșu V.. Acesta a precizat că doctorul H. O. nu a avut niciodată un deces maternal, aspect deosebit de important pentru domeniul în care și-a practicat meseria și anume acela de obstretică–ginecologie. Recunoașterea calităților profesionale ale apelantului au fost certificate și de alți martori audiați chiar la solicitarea pârâților, inclusiv a unui martor ce și-a recunoscut în mod deschis, în instanță, calitatea de ,,fost securist” (de care este chiar mândru și în prezent) și care, în timpul când servea structurii de securitate, s-a ocupat de domeniul învățământului, dar și de cel al sănătății, împrejurare ce i-a permis ,,să-l lucreze informativ pe apelantul reclamant”.
Securitatea din cadrul Inspectoratului Județean N. a comunicat și cerut altor organe similare din Bacău, București, B., V., D., etc. monitorizarea apelantului reclamant și astfel, identificarea oricărei situației în care acesta se găsește. Exemplificăm în acest sens cu un înscris înaintat Securității, prin Inspectoratului Municipiului București al M.I., semnat de Șeful Securității – col. M. A. și de Șeful Serviciului I - lt. col. B. M..
Alături de apelantul reclamant a fost ,,lucrată informativ” și soția acestuia, H. E., medic, persoană ce a făcut obiectul mai multor manevre ale organelor de securitate datorită activităților desfășurate de soțul ei, inclusiv de ascultare ambientală, prin exploatarea unei instalații de tip AST, montată în apartamentul situat în ., .> Între mențiunile existente în documentul întocmit de Securitate și intitulat Sarcina ,,T” s-a dispus ca ,,instalația” să fie realizată în încăperile imobilului și să funcționeze de la data de 25.02.1978 până la data de 25.07.1978, interesând mai multe probleme, printre care și intențiile acesteia și ale soțului său de a rămâne în străinătate sau de a comite alte fapte ,,antisociale” cu ocazia excursiilor pe care doreau să le efectueze. Astfel de dispoziții nu au fost singulare, în timp fiind repetate măsuri identice, în vederea aducerii la îndeplinire a obiectivelor stabilite, urmărite.
Dispozițiile de utilizare a mijloacelor de interceptare T.O. de către Securitate, prin intermediul celor trei exponenți, pârâții B. M., M. A. și S. V., care au avut ca persoană vizată pe apelantul reclamant, se regăsesc în numeroasele adrese și rapoarte întocmite cu ocazia desfășurării operațiunilor în anii 1978, 1979, 1981. Argumentele din documentațiile întocmite și înregistrate de cele mai multe ori sub mențiunea ,,strict secret”, respectiv motivarea organelor de securitate, era totdeauna aceeași. În afara unor justificări generale, nu a existat nicio clipă indiciile unor bănuieli concrete în ceea ce-l privește pe apelantul reclamant care să poată permite acceptarea unei monitorizării atât de îndelungată.
Interceptările telefonice au atins dimensiuni de necrezut în ceea ce-l privește pe apelantul reclamant. Din multitudinea exemplelor care pot fi date sub acest aspect, instanța reține situațiile în care fie apelantul era sunat de prieteni, fie acesta încerca să-și sune cunoștințele. Într-una dintre relatări, și anume în cea transcrisă la data de 23.03.1988, ora 23, s-a consemnat faptul că ,,obiectivul vrea să vorbească la telefon, însă nu-i vine tonul. Pe acest fond în cameră se aude postul de radio Europa Liberă”.
Numeroasele transcrieri ale interceptărilor telefonice, care apar de cele mai multe ori sub forma unui dialog, sunt însoțite și de concluziile celui care efectua interceptarea. Redăm cu titlu exemplificativ o parte neînsemnată din multele abordări pe care cei puși să reprezinte ,,timpanul” Securității le aveau în transcrierile convorbirilor telefonice, sub forma: ,,Obiectivul sună la...... Îi răspunde.... care tocmai fuma, fapt pentru care obiectivul o invidiază....”,,,Obiectivul este sunat de o prietenă de familie (nu-i rezultă numele) care-l invită să mai treacă și pe la ei, invitație acceptată de obiectiv și pe care o va onora joi după amiază...”,, Obiectivul este sunat de soția sa din R.F.G., care-i comunică că a trimis scrisoare și fotografii....”.
Toate solicitările adresate de I. Județean N. - Serviciul I către Biroul Special ,,S” vorbesc despre faptul că materialele obținute trebuia să fie trimise la indicativul SI /S.V. „tov. loc. S. V., telefon_/192 care va ține legătura cu dv. în această problemă.” Pârâtul S. V. a fost în mod direct implicat în activitatea de urmărire informativă a apelantului reclamant întrucât, toate documentele l-au indicat drept persoană de legătură, în sarcina căruia au fost stabilite obiective clare și termene precise de îndeplinire a acestora. Împreună cu ceilalți doi pârâți, persoane fizice, a coordonat pe toate planurile acțiunile care l-au vizat pe apelant.
Deși apelantul reclamant a călătorit în străinătate, după întocmirea dosarului informativ, deplasările acestuia au fost mult îngreunate. Pârâtul M. A., în calitatea sa de șef al Securității a comunicat prin adresa nr. C.V./0_ din data de 10.10.1973, M.I. Inspectoratului Județean N. – Formațiunea Pașapoarte, solicitarea de a nu se mai aproba apelantului reclamant ieșirea în străinătate, îndeosebi în țările capitaliste.
Urmare a demersurilor realizate, menționate mai sus, fundamentate pe aspecte minore (cercul de prieteni, ori relațiile de familie), care nu pot fi reținute drept un comportament în măsură să îngrijoreze autoritățile, ori să creeze suspiciuni legate de securitatea, siguranța statului, încercările apelantului reclamant de a călători în străinătate, în țări precum: Italia, Franța, Spania,U.R.S.S., etc, nu au mai primit un aviz favorabil. Răspunsurile Inspectoratului Județean N. - Biroul pașapoarte, aflate la filele 6-13 dosar, pentru anii 1975, 1976, 1977, 1978, 1982, 1987, 1988, în măsura în care apelantul reclamant a intrat în posesia acestora și le-a depus la dosar, i-au făcut cunoscut acestuia că nu a primit aprobare pentru a călători în străinătate.
Îngrădirile dictate de fosta Securitate au vizat și alte preocupări ale apelantului reclamant cum ar fi obstrucționarea obținerii unui aviz necesar pentru procurarea unei arme sau împiedicarea valorificării talentului muzical prin restricționarea aparițiilor sale la televiziune. Astfel, în Raportul întocmit la data de 21.04.1982, aflat la fila 80 în dosarul înregistrat la Curtea de Apel Bacău, în cadrul căruia s-a pronunțat decizia nr. 1211/27.10.2010, raport întocmit de pârâtul S. V. s-a consemnat faptul că: ,,...D. fiind faptul că H. O. are o purtare necorespunzătoare în societate (recalcitrant, veșnic nemulțumit) și față de orânduirea noastră, legături cu cetățenii străini, propun să i se retragă avizul de cumpărare a armei”. Rezoluția din data de 22.04.1982, de pe acest document, pusă de un alt pârât și anume de M. A. reținea ca dispoziție: „Să nu i se aprobe prelungirea.”
De asemenea, în ceea ce privește încercările de valorificare de către apelantul reclamant a aptitudinilor sale muzicale, într-un alt raport întocmit de pârâții B. M. și M. A., la data de 24.05.1985, s-a reținut că: ,,...Prin apariția în emisiuni ale televiziunii urmărește, în ultimul timp, să impresioneze asupra organelor care se ocupă de verificarea lui cât și a persoanelor chemate să dea relații asupra faptelor săvârșite. Faptele și atitudinea lui H. O. sunt dezaprobate de opinia publică, iar apariția în emisiunile de televiziune produce indignare din partea persoanelor cinstite care îl cunosc, pentru care propunem a se interveni la organele competente în scopul limitării accesului acestuia la emisiunile de televiziune”.
Metoda filajului, prin intermediul căruia apelantul reclamant a fost monitorizat permanent, redă într-o formă greu de imaginat și dezvăluie o adevărată operațiune concertată împotriva acestuia, prin modalitatea în care îi este descrisă activitatea, pe ore, minute și chiar secunde, cu toate mișcările pe care le făcea H. O., singur, sau împreună cu membrii familiei sale.
Mențiunile din notele informative veneau din multe surse precum filajul, mijloacele de tehnică operativă (microfoane, interceptarea convorbirilor telefonice, etc.) și controlul/interceptarea corespondenței. În această plasă de păianjen informativă, prin intermediul căreia datele despre apelantul reclamant erau puse la dispoziția Securității, pârâții, direct implicați în toate operațiunile, au fost în deplină cunoștință în legătură cu rostul pentru care acesta era urmărit, măsurile luate de cei trei căpătând de foarte multe ori dimensiuni de complot.
Faptul că cei trei pârâți și-au depășit cu mult atribuțiile de serviciu rezultă și din cuprinsul notei întocmită la data de 02.05.1985 în cuprinsul căreia s-a menționat printre altele: ,,luați măsuri pentru a urmări discret cum se acționează în clarificarea cazului H.. Oricum să nu rezulte că în spatele acestei... stă organele M.I. deoarece ajunge că noi nu am împiedicat numirea unui astfel de element în funcția ce o ocupă.”
Cu siguranță, toți cei implicați în urmărirea informativă (filaj, tehnica operativă, controlul și interceptarea corespondenței) erau picioarele, ochii și urechile Securității. Informațiile oferite de ei erau însă procesate în altă parte, de cei trei pârâți persoane fizice, întrucât aceștia stabileau și măsurile ce trebuiau luate mai departe, le analizau și indicau totodată operațiunile ce se impuneau a fi luate. Acțiunile Securității, realizate prin angajații săi, prin intermediul cărora s-a urmărit eliminarea sub o formă sau alta a apelantului, considerat un adversar incomod, adversar ce trebuia redus la tăcere, prin discreditarea lui socială, familială ori morală, nu pot rămâne nesancționate.
Faptele pârâților nu pot fi socotite inexistente și nici nu-și pierd caracterul penal, cum se întâmplă în cazul unor cauze de înlăturare a caracterului penal precum: legitima apărare, starea de necesitate, etc. Intervenția prescripției răspunderii penale nu este de natură să înlăture posibilitatea tragerii la răspundere civilă a pârâților. Mai mult decât atât, activitatea celor trei pârâți, inclusiv în perioada când era apelantul reclamant sub supraveghere informativă, a fost calificată ca fiind o activitate de poliție politică.
Astfel, prin Decizia nr. 36 din 23.01.2007, Colegiul Consiliului Național Pentru Studierea Arhivelor Securității, a decis că M. A., fiul lui G. și Ș., născut la data de 14.02.1931 în Focșani, județul V., a fost agent al politiei politice comuniste, având gradul de locotenent-colonel în 1970, colonel în 1978, 1981, 1985 și funcția de șef serviciu - Serviciul 1 în 1970, iar în 1981, Șeful Securității, în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate N.. Decizia nr. 36/23.01.2007 a rămas definitivă și irevocabilă prin necontestare.
La rândul lor și în ceea ce-i privește pe ceilalți pârâți situația este identică. Pentru pârâtul S. V., prin intermediul hotărârii pronunțată în dosarul nr._/3/2008, înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 17.10.2011, a fost admisă acțiunea Consiliului Național Pentru Studierea Arhivelor Securității și, în aceste condiții s-a reținut calitatea acestuia de lucrător al poliției politice. Același lucru s-a întâmplat și în ce-l privește pe pârâtul B. M., întrucât în dosarul nr._/3/2008, a fost pronunțată în mod irevocabil decizia nr. 2103/08.04.2011 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin sentința civilă nr. 8170 din data de 20.12.1999 a Judecătoriei Piatra N. a fost admisă acțiunea formulată de H. O. prin intermediul căreia s-a constatat calitatea sa de persecutat, titular al drepturilor prevăzute de Legea nr. 118/1990 și O.G. nr.41/1997. Această hotărâre nu a constituit însă un impediment în formularea prezentei cereri de chemare în judecată, întrucât atât temeiul legal, dar mai ales consecințele celor două demersuri, sunt total diferite.
Prin urmare, vor fi înlăturate apărările pârâților fundamentate pe considerentul că, apelantul reclamant a obținut deja o recunoaștere a prejudiciului suferit, ori că nu mai poate fi subiect al unei reparații materiale întrucât, pronunțarea sentinței civile menționată mai înainte nu a determinat corectarea integrală a consecințelor persecuțiilor suferite în urma monitorizării lui de către structurilor de securitate.
Instanța de control judiciar, pe lângă abordarea fondului cauzei urmează să se pronunțe doar asupra unei excepții invocată și anume a lipsei calității procesuale pasive a I. Județean de Poliție N. pe care o va respinge ca nefondată întrucât, numai această excepție va fi schimbată, pentru toate celelalte soluționate de prima instanță, hotărârea fiind menținută cu toate argumentele expuse în considerentele sentinței civile nr. 3145/ 06.06.2011 a Judecătoriei Piatra N..
În consecință, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului pârât I. Județean de Poliție N. se reține faptul că, pârâții, au avut calitatea de angajați ai Departamentului Securității Statului, structură care a făcut parte din cea a Inspectoratului Județean N., iar mai departe din cea a M. de Interne. Chiar dacă în baza Decretului nr. 4 din 26.12.1989, Departamentul Securității Statului, împreună cu toate organele și unitățile din subordinea sa, a trecut în componența Ministerului Apărării Naționale, fiind preluat ulterior de Serviciul R. de Informații, potrivit Decretului C.P.U.N. nr. 181/ 27.03.1990, iar apoi mai departe în conformitate cu Legea nr. 14/1992, nu poate fi înlăturat argumentul care susține că faptele comise de cei trei pârâți sunt din perioada când structurile de securitate erau componente ale Inspectoratului Județean N., împrejurare dovedită și cu mențiunile existente pe toate adresele, rapoartele, transcrierile întocmite cu ocazia urmăririi informative a apelantului reclamant.
Ne aflăm în situația unei răspunderi solidare ce decurge din relația comitent–prepus. În situația de față au calitatea de prepuși cei trei pârâți persoane fizice, S. V., B. M. și M. A., iar calitatea de comitent rămâne în sarcina I. Județean de Poliție N., dar și a Ministerului Administrației și Internelor.
Instituirea răspunderii comitenților pentru faptele prepușilor săi oferă posibilitatea victimei, în situația de față a apelantului reclamant de a se adresa, la alegerea sa, pentru întreaga despăgubire atât comitenților cât și prepușilor. Având temeiuri și fundamentări diferite, comitenții, ca răspunzători pentru faptele prepușilor, în temeiul art. 1373 alin. 1 din noul cod civil, iar prepușii ca răspunzători pentru fapta fiecăruia, în temeiul art. 1357 alin 1 din noul cod civil (art.998, art.999 din cod civil anterior), au o obligație solidară față de victima prejudiciului, respectiv față de apelantul reclamant H. O..
Vor fi înlăturate apărările pârâtului M. A. privind existența în cauză a unei obligații ,,in solidum” și nu a unei solidarități a răspunderi comitenților, cu atât mai mult că, aceste argumente trebuiau invocate de acei care aveau interes și anume de către I. Județean de Poliție N. și M. Administrației și Internelor și nu de către unul dintre prepuși. Astfel, dacă fiecare dintre comitenți, în virtutea raportului de subordonare existent, este garantul prepușilor săi, atunci pentru fiecare comitent în parte, se instituie solidaritatea cu prepușii săi, în limitele părții de prejudiciu cauzate de fiecare.
De asemenea, vor fi înlăturate apărările intimaților pârâți fundamentate pe lipsa unei condamnări penale a celor trei pârâți, persoane fizice, întrucât pe lângă cele reținute mai înainte, în ceea ce privește efectele prescripției răspunderii penale, instanța constată faptul că, în cauză sunt incidente și prevederile art. 1365 din noul cod civil în sensul că: ,,Instanța civilă ne este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetarea a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite”.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții, cu excepția Statului R..
Recurentul M. A., S. V. și B. M. au solicitat prin cererea de recurs modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de reclamant.
Motivele de recurs invocate de recurenți au fost, în esență, următoarele:
Instanța de apel afirmă în mai multe rânduri și promovează răspunderea morală, juridică și politică a foștilor lucrători de securitate și ale organismelor din care făceau parte, ceea ce a fost prohibit de lege prin apariția OUG nr.24/2008 și a Deciziei Curții Constituționale nr. 52/2008.
Prin Decizia nr.1358/20.10.2010 Curtea Constituțională a stabilit că prevederile Decretului-lege nr.118/1990 sunt suficiente pentru acoperirea măsurilor recuperatorii (daune morale).
Hotărârea instanței de apel eludează principiul răspunderii civile pe care nu le-a examinat în speță, ceea ce a condus la aplicarea greșită a legii.
În motivarea hotărârii se folosesc instituții de drept și temeiuri juridice străine de reglementările legale aplicabile în speță (art.1373, art.1357 și art.1365 din Noul Cod Civil).
Tribunalul N. a reținut și a interpretat eronat conținutul sentinței penale nr. 1413/16.12.1985 a Judecătoriei Piatra N., cât și conținutul sentinței penale nr. 117/30.10.1997 a aceleiași instanțe.
Întreaga motivare a instanței de apel are un caracter subiectiv și pătimaș.
Instanța de apel dovedește necunoașterea procedurilor specifice activității de securitate.
Instanța de apel interpretează tendențios înscrisurile depuse la dosar, le scoate din contextul lor real și trage concluzii fără să existe cauzalitate între faptă și rezultat.
În mod greșit se reține în hotărâre că pârâții ar fi vinovați de urmărirea informativă a reclamantului în perioada în care acesta era reținut în Penitenciarul Bacău.
Instanța de apel nu a motivat în nici un fel întinderea despăgubirilor civile acordate reclamantului, preluând în întregime și fără o analiză temeinică și obiectivă toate susținerile făcute în acest sens de către reclamant.
Recurenții-pârâți I.P.J.N. și M. Administrației și Internelor, în esență, au reiterat ca motive de recurs apărările formulate în celelalte cicluri procesuale.
Analizând legalitatea sentinței recurate, în limitele motivelor de recurs invocate de recurenți, Curtea a constatat că recursurile formulate de pârâți sunt fondate pentru considerentele ce succed:
În încheierea de ședință din 3.10.2008 întocmită în dosarul nr._ al Judecătoriei Piatra N. (fila 42 dosar) este consemnat faptul că „ apărătorul reclamantului, avocat Stancov G. I. a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 450.000 ron, din care 1 leu reprezintă daune materiale, iar diferența daune morale ”. Părțile litigante nu au invocat faptul că încheierea de ședință ar cuprinde vreo eroare materială. În aceste condiții, Curtea constată că susținerea recurenților–pârâți, S. V. și B. M. conform căreia la termenul de judecată din 3.10.2008 reclamantul a precizat obiectul litigiului în sensul că solicită acordarea de daune materiale de 449.999 lei și daune morale de 1 leu, în temeiul art.998 și urm. Cod Civi l, este vădit eronată, fiind în contradicție cu mențiunile exprese din încheierea de ședință mai sus arătate. Rezultă deci că nu se poate reține că instanța de apel ar fi omis să se pronunțe asupra daunelor morale solicitate de reclamant, așa cum au invocat aceștia în dezvoltarea motivelor de recurs .
Este de principiu că unul dintre efectele hotărârii judecătorești definitive îl constituie puterea (autoritatea) lucrului judecat, deși aceasta nu este reglementată în mod expres ca efect al hotărârii judecătorești, ci ca o prezumție legală absolută irefragibilă în art.1201 Cod civil și ca o excepție de fond, peremptorie și absolută de art.166 Cod procedură civilă.
În doctrină se precizează că atât prezumția, cât și excepția lucrului judecat reprezintă instrumente juridice menite să servească instituția puterii lucrului judecat care - în calitate de cel mai important efect al hotărârilor judecătorești – are de bază două reguli fundamentale: 1.o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată; 2. soluția cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Deci, ceea ce legitimează autoritatea de lucru judecat nu este atât caracterul definitiv al hotărârii, ci adevărul care trebuie să stea la baza ei, adevărul constituind temeiul, rațiunea și fundamentul social și moral al acestui efect al hotărârii judecătorești.
Or, în privința pârâților M. A., B. M. și S. V. s-a decis în mod definitiv și irevocabil de către instanțele de judecată, respectiv de către organul administrativ jurisdicțional competent că aceștia au avut calitatea de agent al poliției politice comuniste ( M. A. ), respectiv de lucrător al Securității ( B. M. și S. V. ).
Astfel, prin decizia nr.36/ 23.01.2007 emisă de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, rămasă definitivă și irevocabilă prin necontestare s-a stabilit că pârâtul M. A. a fost agent al poliției politice comuniste deoarece faptele săvârșite de acesta în exercitarea atribuțiilor de serviciu ( întocmirea unui plan de măsuri în care s-a dispus ” în vederea urmăririi activității dușmănoase, neutralizării, compromiterii și izolării” persoanelor urmărite, realizarea următoarelor măsuri informativ-operative: percheziții domiciliare, cercetare în stare de libertate a persoanelor urmărite pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste, concomitent cu punerea în filaj a acestora; aprobarea exploatării instalației de ascultare din încăperile apartamentului unei persoane din anturajul urmăritului, în scopul obținerii următoarelor informații: persoanele care frecventează locuința și natura discuțiilor ce se poartă și discuțiile legate de preocupările și atitudinea persoanei urmărite sau de intențiile acestea de plecare în străinătate, cât și afirmațiile ostile pe care acesta le face; dispune ”să se prevină angajarea unei persoane semnalată cu relații neoficiale cu străinii”) au adus atingere dreptului la inviolabilitatea domiciliului (art.32 din Constituția României din 1965), dreptului la libertatea cuvântului (art.28 din Constituția României din 1965), dreptului la libertatea de opinie și liberă exprimare (art.19 din Pactul privind drepturile civile și politice), dreptului de a fi liber de imixtiuni în viața privată, domiciliu sau corespondență (art.17 din Pactul privind drepturile civile și politice) și dreptului la muncă (art.18 din Constituția României din 1965). Hotărârea in extenso se găsește pe site-ul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Prin sentința civilă nr.2492/26.05.2010 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/, rămasă irevocabilă prin constatarea nulității recursului prin decizia nr. 2103/08.04.2011 pronunțată de I.C.C.J. (sentința a fost publicată în Monitorul oficial al României, partea a III-a, nr.160/14.V.2012), s-a reținut calitatea de lucrător al securității în ceea ce îl privește pe pârâtul B. M. motivat de faptul că activitățile îndeplinite în exercitarea funcțiilor de locotenent colonel, șef al Serviciului 1 din cadrul I.S.J.N. (1979,1981, 1982), respectiv de colonel, șef al Serviciului 1 din cadrul I.J.S. N. (1987,1988), constând în dispunerea avertizării numitului H. O. (reclamantul din cauza de față), semnalat că a făcut ”afirmații calomnioase la adresa politicii externe a partidului și statului comunist, cât și la adresa unor persoane din conducerea superioară de partid și de stat, preamărește modul de viață și libertățile din țările capitaliste în comparație cu cele existente în România pe care le prezintă în mod tendențios și denaturat. Adoptă o atitudine de respingere și de nesocotire a unor activități social –politice ce se întreprind la locul său de muncă. În același timp se exprimă cu cuvinte injurioase la adresa unor organe locale, în special M.I.” la sediul organului de securitate în prezența secretarului Comitetului P.C.R. și președintelui de Sindicat din Direcția Sanitară Județeană și a unui tovarăș din conducerea organului de securitate ; propunerea avizării negative privind plecarea ca turist în străinătate a aceleiași persoane deoarece acesta este urmărit prin dosar informativ și sunt date că intenționează să folosească această împrejurare pentru a rămâne ilegal în străinătate și aprobarea folosirii mijloacelor T.O. (tehnică operativă) de tip I.C.T. (interceptarea convorbirilor telefonice) la domiciliul urmăritului în scopul stabilirii următoarelor date: persoanele cu care întreține legături și natura legăturilor, discuții legate de plecarea în străinătate sau despre relații cu străinii, discuții nefavorabile la adresa organelor de partid sau alte organe locale, afirmații ostile orânduirii socialiste și date despre organizarea unor petreceri, întâlniri, reuniuni au suprimat sau au îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului prevăzut de art.28, 32 și 33 din Constituția României din 1965, art.19, 12 și 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice ( ratificat de Republica Socialistă România prin Decretul nr. 212/1974 și intrat în vigoare la 3.01.1976, după ce a fost ratificat de numărul de state cerut prin dispozițiile sale – nota Curții ).
În considerentele acestei sentințe s-a reținut cu putere de lucru judecat că ” nu are relevanță faptul că această îngrădire ar fi urmare a activității desfășurate potrivit actelor normative aplicabile în domeniul Securității Statului de la acel moment și nu are nicio importanță că anumite texte de lege de la acel moment prevedeau ca infracțiuni contra securității statului (…) deoarece România (R.S.R.) în calitate de țară care a ratificat sau a aderat la Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și Declarația Universală a Drepturilor Omului avea obligația respectării lor prin toate organele sale. Oricum, drepturile suprimate de pârât (libertatea cuvântului, libertatea conștiinței, inviolabilitatea domiciliului și secretul corespondenței) erau prevăzute și în Constituția României de la acea dată (…)”.
Prin sentința civilă din 17.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. _/3/2008 s-a constatat calitatea de lucrător al Securității a pârâtului S. V., reținându-se în esență săvârșirea de către pârât a aceluiași gen de fapte și a acelorași dispoziții normative din Constituția R.S.R. din 1965, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Dacă se ține seama de prezumția legală absolută a puterii lucrului judecat, aplicată la hotărârile judecătorești și actul administrativ jurisdicțional mai sus-menționate, nu se poate reține, așa cum susțin recurenții că existența faptelor ilicite săvârșite de prepuși și a raportului de cauzalitate între faptele ilicite și prejudiciu, două dintre condițiile cumulative prevăzute implicit de lege pentru răspunderea civilă delictuală nu rezultă din probatoriul administrat în cauză.
Actele normative invocate de recurenți în susținerea ideii existenței unei cauze care înlătură caracterul ilicit al faptelor sale, impuse sau permise de lege, în îndeplinirea unei activități ( ordinul superiorului), recte Ordinul Președintelui Consiliului Securității Statului cu privire la munca de securitate pe anul 1971, Ordinul nr._/1.07.1978 al Ministerului de Interne, Instrucțiunile nr. D00190/1978, Instrucțiunile nr.D00159/20.04.1985, art.13 alin.2 din Decretul nr.130/1972, art.26 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Securității Statului nr._/13.11.1974, Decretul nr.153/1977 etc. sunt irelevante, deoarece așa cum s-a reținut și în decizia nr.36/23.01.2007 și sentința civilă nr.2492 /26.05.2010 mai sus-menționate acestea erau în vădită contradicție atât cu reglementarea internă, exprimată în Constituția R.S.R. din 1965 cât și cu reglementarea internațională exprimată în Pactul Internațional prin drepturile civile și politice ale omului care prin ratificare de către R.S.R. a fost integrat în sistemul reglementării românești a materiei drepturilor civile ale omului. Fără a-și pierde caracterul de reglementare internațională, Pactul a reprezentat, din punctul de vedere al dreptului socialist român un Decret al Consiliului de Stat, cu toate consecințele juridice care decurg de aici, în special aceea a respectării legilor țării. Constituția din 1965 nu prevedea exonerarea militarilor de la respectarea acestei obligații. Dimpotrivă, în jurământul Președintelui Republicii Socialiste România care era comandantul suprem al forțelor armate (art.74 din Constituția din 1965) se regăsea inclusiv formula ” jur să respect și să apăr Constituția și legile țării ” (a se vedea art.73 din Constituția din 1965). De reținut că garantarea tuturor drepturilor cetățeanului român, deci și a drepturilor sale civile – personale nepatrimoniale – ale omului era un principiu constituțional. Astfel în art.13 alin.5 din Constituția din 1965 se prevedea în mod expres, printre altele, că statul socialist român ”Garantează exercitarea deplină a drepturilor cetățenilor (…)”.
Existența vinovăției inculpaților, foști ofițeri de securitate ( a treia condiție prevăzută de lege pentru răspunderea civilă delictuală ) rezultă din faptul că aceștia trebuiau ( în calitate de funcționari publici ai statului român care aveau o legătură directă cu domeniul aplicării legilor ) și puteau ( nu erau simpli executanți neinstruiți ai securității, ci ofițeri de securitate, doi dintre ei ocupând și funcții de conducere cu putere de decizie, șef de serviciu și șef al Securității în cadrul Inspectoratului județean de Securitate N. ) să cunoască atât semnificația socială a faptelor sale, cât și urmările acestora .
Nici Regulamentul disciplinei militare și nici o altă lege în vigoare din perioada 1970-1989 nu i-a obligat pe pârâți, foști ofițeri de securitate să lucreze până la ieșirea la pensie în Securitate. Aceștia aveau dreptul de a renunța oricând, prin demisie, la calitatea lor de ofițeri activi de Securitate. În loc să opteze pentru neimplicarea lor în acțiuni nedemocratice și neconstituționale, pârâții M. A., B. M. și S. V. au ales, în deplină cunoștință de cauză, și neconstrânși de cineva, să fie unii dintre privilegiații regimului totalitar comunist și să acționeze, contrar Constituției în vigoare, deci ilegal, în scopul restrângerii sau interzicerii dreptului cetățeanului de apărare a unei cauze legitime, de manifestare a unui protest sau dezacord ideologic, politic ori de altă natură, drept care era garantat, așa cum s-a arătat de art.13 alin.5 din Constituția din 1965.
Prejudiciul moral produs reclamantului constă în mod evident în atingerea adusă demnității acestuia, căci nu este de conceput că o persoană care află, chiar și după o perioadă lungă de timp ( peste 20 de ani) că a fost urmărită în secret, în mod sistematic și pe o durată mare de timp (peste 10 ani) prin încălcarea drepturilor sale fundamentale prevăzute de Constituție, fără ca ea să fi săvârșit în concret vreo faptă ce constituia, potrivit legii, o amenințare reală la adresa siguranței naționale nu suferă o traumă psihică sau emoțională.
Legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite săvârșite de pârâți, foști ofițeri de securitate și prejudiciul moral, mai sus-menționat, suferit de reclamant, este evidentă, deoarece aceștia au acționat în mod direct cu privire la persoana acestuia.
Hotărârea recurată este nelegală în ceea ce privește reținerea existenței raportului de cauzalitate între faptele ilicite săvârșite de pârâți, foști ofițeri de securitate și prejudiciul moral suferit de reclamant în urma condamnării sale prin sentința penală nr. 1413/16.12.1985 pronunțată de Judecătoria Piatra N., deoarece din niciuna dintre probele administrate în cauză nu rezultă direct sau măcar indirect, că faptele ilicite săvârșite de aceștia ar fi stat la baza condamnării reclamantului pentru infracțiunile de drept comun (luarea de mită și folosea necuvenite). Instanța de apel doar a prezumat, în mod neconvingător, că probele administrate de organele de cercetare penală în dosarul penal întocmit pe numele reclamantului au avut la bază și informațiile obținute de organele de securitate din urmărirea informativă a acestuia. Din motivarea sentinței civile nr. 117 / 30.10.1997 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr. 320/1997rezultă o altă concluzie și anume că ” din probatoriile administrate în cauză reiese, fără echivoc, împrejurarea că anchetarea revizuientului a fost impusă de alte considerente decât cele legale, datorită intervenției directe a unor foști activiști de partid”. Nu s-a reținut deci, prin această sentință, existența vreunei legături între activitatea fostelor organe ale securității și anchetarea penală a revizuientului.
Hotărârea recurată este nelegală și pentru faptul că instanța de apel a stabilit o valoare a cuantumului daunelor morale, fără a ține seama, pe de o parte, de principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată și de criteriul echității și al gravității prejudiciului iar, pe de altă parte, de măsurile reparatorii deja acordate reclamantului de către statul român după anul 1989 în baza sentinței civile nr. 8170/20.12.1999 a Judecătoriei Piatra N. în temeiul Decretului – Lege nr.118/1990.
Ținând seama de toate aceste criterii și de faptul că reclamantul beneficiază de peste 10 ani de zile de o indemnizație stabilită în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990 ( a se vedea precizările orale făcute de acesta la instanța de recurs ), Curtea, urmează să reevalueze cuantumul daunelor morale acordate reclamantului. Recurentul-pârât M. A. a susținut în mod eronat că prin Decizia nr. 1358/21.10._ Curtea Constituțională ar fi stabilit că nu se pot acorda daune morale suplimentare foștilor deținuți politici, dacă aceștia beneficiază deja de drepturile prevăzute de Decretul – Lege nr.118/1990, deoarece o astfel de concluzie nu se regăsește în considerentele deciziei.
Dispozițiile art.1373, 1357 și 1365 din Noul Cod Civil nu sunt aplicabile, într-adevăr, în cauză, deoarece, conform art.6 alin.5 din Noul Cod Civil, ” dispozițiile legii noi se aplică doar faptelor juridice, săvârșite după .”, or, faptele pârâților datează din anii 1972 – 1980.
I. Județean de Poliție N. are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece, pe de o parte el este continuatorul fostului Inspectorat Județean al Ministerului de Interne care avea în subordine, conform Decretului nr. 130/1972 și Securitatea județeană, iar, pe de altă parte, așa cum de altfel a arătat și recurentul-pârât M. A. în motivele de recurs, existau relații de subordonare între securitatea județeană și inspectoratul șef care era conducătorul inspectoratului.
M. Administrației și Internelor are calitate procesuală pasivă în caua de față deoarece, pe de o parte, el este continuatorul fostului Minister de Interne din perioada 1970 – 1989, iar, pe de altă parte, prin Decretul nr. 130/1972 Consiliul Securității Statului a reintrat în cadrul Ministerului de Interne, existând astfel o relație de subordonare între ofițerii de securitate și ministerul de interne.
Rezultă deci, că nu se poate reține lipsa raportului de prepușenie între pârâții M. A., B. M. și S. V. și aceștia din urmă doi pârâți –recurenți.
Împotriva deciziei civile nr. 2169 din 6.XII.2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._ * a formulat contestație în anulare pârâtul M. A. invocând în drept dispozițiile art. 318 al.1 Cod pr.civilă și în fapt omisiunea instanței de recurs de a analiza următoarele motive de recurs:
1. Răspunderea morală juridică și politică a foștilor lucrători de securitate și ale organismelor din care făceau parte a fost prohibită de lege prin apariția OUG nr. 24/2008 și a Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2008.
2. Hotărârea instanței de apel cuprinde numeroase motive străine de natura pricinii, ori motive contradictorii sau chiar omite multe motivații obiective ale unor situații de fapt, ceea ce constituie temeiul de reformare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct.7 Cod pr.civilă.
- instanța de apel dovedește necunoașterea procedurilor specifice activității de securitate ( urmărire informativă, interceptarea corespondenței și a convorbirilor telefonice);
- tribunalul evită să precizeze că în cauză nu era începută urmărirea penală asupra reclamantului de către securitate și că art. 33 din Constituție garantează secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice.
- hotărârile judecătorești prin care s-a stabilit calitatea de luptător a reclamantului în rezistența anticomunistă nu îi sunt opozabile contestatorului-pârât, acesta nefiind parte în acest dosar;
- în mod greșit se reține în hotărâre că pârâții ar fi vinovați de urmărirea informativă a reclamantului în perioada în care acesta era reținut în Penitenciarul Bacău, niciunul dintre aceștia și mai ales M. A., neavând atribuții în acest pentru acea perioadă;
- este total forțată argumentația din hotărârea tribunalului privind contribuția pârâților la interdicția de a profesa, aplicată reclamantului după executarea pedepsei;
- argumentele din hotărâre privind restricționarea libertății de circulație sunt subiective și desprinse din context.
Curtea, examinând contestația în anulare în baza actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor invocate și prin prisma dispozițiilor legale incidente, apreciază că aceasta este nefondată din considerentele ce se vor arăta în continuare.
Conform art. 318 Cod pr.civilă hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare.
Pentru o apreciere completă a motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza finală Cod pr.civilă este necesar să se facă distincție între motive și argumente.
Textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent ( motive arătate în mod expres și limitativ de art. 304 Cod pr.civilă) iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, cum este cazul și în speță, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină.
Cu alte cuvinte, contestația în anulare este neîntemeiată în cazul în care instanța de recurs a înțeles să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun, deoarece nu se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul.
În speță, instanța de recurs a arătat pe larg și foarte clar care sunt considerentele pentru care a găsit că motivele de recurs invocate de recurenți ( inclusiv de către M. A.) sunt, în parte, întemeiate, chiar dacă nu a răspuns punctual la toate argumentele.
Ceea ce se invocă de către contestator, respectiv omisiunea de a cerceta anumite aspecte menționate de către acesta, nu se încadrează în textul citat anterior, ca și motiv de contestație în anulare, instanța de recurs nefiind obligată să examineze toate aspectele și argumentele invocate de parte pentru susținerea unui anumit motiv de recurs, în contextul în care, fiind grupate, acestea au fost încadrate într-un anumit motiv de recurs, iar argumentele decisive pentru soluționarea cauzei își găsesc reflectare în hotărâre.
De altfel, criticile pe care contestatorul le aduce hotărârii atacate vizează modul în care instanța de recurs a rezolvat aspectele litigioase, stăruind pentru o interpretare în sensul susținerilor sale a dispozițiilor legale incidente, or instanța, în soluționarea contestației în anulare, nu își poate aroga competența de a cenzura ceea ce s-a judecat de către instanța de recurs comportându-se ca instanță de control judiciar, pentru că ar depăși în mod vădit limitele atribuțiilor sale, ce rezultă din dispozițiile legale ce reglementează această cale extraordinară de atac.
Pentru motivele arătate, considerând că cerințele prevăzute de art. 318 teza finală din codul de procedură civilă nu sunt îndeplinite, Curtea, în baza art. 320 Cod pr.civilă va respinge contestația în anulare ca nefondată.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DE C I D E
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul M. A. împotriva deciziei civile nr.2169/6.12.2012, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._ *.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.07.2013.
ptr.Președinte, P. M. A. plecată în C.O. președinte instanță | Judecător, C. L. V. | Judecător, S. R. |
Grefier, C. B. |
Red.sent. – D.C.
Red.dec.apel-G.B./D.M.
Red.dec.rec. DO P. N./AMBusuioc/M.N.
Red.dec.contest.anul – S.R./ 23 .07.2013
Tehnored. BC / 2 ex/ 23 .07. 2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 6/2013. Curtea de Apel BACĂU | Strămutare. Sentința nr. 64/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
