Pretenţii. Decizia nr. 226/2016. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 226/2016 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 11-02-2016 în dosarul nr. 226/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 226/2016
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 11 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE - S. R.
JUDECĂTOR - C. N.
GREFIER - G. S.
La ordine a venit spre soluționare apelul civil promovat de apelanta-pârâtă STAȚIUNEA DE C.-DEZVOLTARE AGRICOLĂ SECUIENI N., împotriva sentinței civile nr. 1124/C 03.06.2015 pronunțată de Tribunalul N. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți MOȘINSCHI Ș., T. D. N., N. F., N. V.-F..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 3 februarie 2016, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi când instanța a dispus amânarea la data de astăzi.
CURTEA
- deliberând -
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1124 din 3.06.2015 pronunțată de Tribunalul N. s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Moșinschi Ș. ș.a., reținându-se în esență următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 3.10.2013, reclamanții Moșinschi Ș., T. D.-N., N. F. și N. V.-F. au chemat în judecată pe pârâta Stațiunea de C. - Dezvoltare Agricolă Secuieni N., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 578.937 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului agricol categoria arabil, în suprafață de 121,55 ha, pentru perioada 2008 – 2012, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Au motivat că, în calitate de moștenitori ai defuncților autori, foști proprietari, au formulat în baza legilor funciare cereri privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței totale de 121,55 ha teren agricol, care au fost soluționate în modul următor:
- prin hotărârea Comisie Județene N. nr. 2239/16.09.2002 s-a dispus validarea reconstituirii dreptului de proprietate privată pentru Moșinschi Ș. (moștenitor al lui Moșinschi V.) - pentru 16,70 ha, aflate în administrarea pârâtei și pentru T. Ș. N. C. (tatăl reclamantului T. D. N.) - pentru 11,46 ha, aflate în administrarea pârâtei.
- prin hotărârea Comisie Județene N. nr. 6615/11.12.2007, se validează reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de teren: Moșinschi Ș. - pentru diferența de - 25,10 ha, T. Ș. N. C. - pentru diferența de 26,79 ha, N. F. și N. V.-F. (moștenitorii defunctului Moșinschi C. C.) pentru suprafața de 41,50 ha, toate suprafețele aflându-se în administrarea pârâtei.
În concluzie, s-a dispus validarea și reconstituirea dreptului de proprietate pentru următoarele suprafețe: Moșinschi Ș. - 41,80 ha; T. D. N. - 38,25 ha; N. F. și N. V.-F. - 41,50 ha, rezultând un total de 121,55 ha. La art. 6 din HCJ nr. 6615/11.12.2007 s-a stabilit că amplasamentul suprafețelor menționate în cuprinsul acesteia se vor stabili ulterior, prin hotărâre a Comisiei Județene. În acest context, s-a emis hotărârea Comisiei Județene N. nr. 6689/28.01.2008, prin care s-a stabilit amplasamentul suprafeței de 159,61 ha aflat în administrarea pârâtei, teren care s-a trecut în rezerva Comisiilor locale Trifești, Secuieni și Dulcești, urmând ca beneficiarii să fie puși în posesie.
Pârâta a atacat în instanță aceste hotărâri, în speranța păstrării în administrare a acestor terenuri, însă plângerea este respinsă definitiv și irevocabil prin sent. civ. nr. 2769/3.10.2008 a Judecătoriei R.. Chiar dacă plângerea a fost formulată împotriva unor hotărâri care îi vizau în mod direct, reclamanții nu au fost introduși în cauză și nu au cunoscut existența acestor hotărâri până în cadrul judecății dosarelor nr._ și_, ce au avut ca obiect obligație de face, în care s-a solicitat soluționarea cererilor cu privire la terenurile menționate anterior.
Încă de la nașterea dreptului lor la reconstituire și, corelativ, a obligației de predare a amplasamentului în vederea punerii în posesie, pârâta a refuzat cu încăpățânare să elibereze aceste terenuri și a obținut în permanență venituri prin cultivarea lor și valorificare produselor, reclamanții fiind lipsiți de dreptul de folosință asupra terenului. Comisiile locală și județeană de fond funciar au arătat că pârâta refuză predarea amplasamentelor, deși avea cunoștință despre această obligație. În anul 2012, pârâta a înființat pe terenurile reclamanților o . culturi, a recoltat produsele, după care abia în lunile iunie-iulie a pus la dispoziția comisiei locale terenurile. Prin adresele comunicate la dosarele_ și_, cele două comisii menționează că terenul reconstituit se află în administrarea Stațiunii de C. și Dezvoltare Agricolă Secuieni, care nu predă terenul pentru a fi pus în posesie reclamanții.
Abia în noiembrie 2011, pârâta le-a transmis prin fax contracte de arendă, iar pentru reclamanții N. F., N. V.-F. și T. D.-N., fără nicio justificare pertinentă, diminuează suprafața pentru care acordă arenda cu câte 6,15 ha, respectiv 6 ha, astfel încât solicitarea de despăgubiri privește și anul 2011, pentru cele 12,15 ha cumulate.
Pârâta a ocupat și exploatat fără drept terenul pentru care a fost validat dreptul de proprietate al reclamanților, împiedicându-i pe aceștia să-și exercite două din atributele dreptului de proprietate - posesia și folosința. Neîndeplinirea în termen legal a obligației de predare a terenurilor a generat imposibilitatea persoanelor îndreptățite de a se bucura de bunul imobil care le aparținea și de care au fost lipsite o perioadă foarte mare de timp, pârâtei antrenându-i-se răspunderea în condițiile art. 1349-1357 Cod civil.
Aplicare efectelor juridice în cazul răspunderii civile delictuale presupune dovedirea întrunirii condițiilor generale ale acesteia, și anume: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între primele două și a vinovăției celui care a provocat prejudiciul. Prejudiciul creat constă în lipsirea reclamanților de exercițiul concret al dreptului de folosință pentru terenul în litigiu și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularilor dreptului, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu este evidentă, fiind reprezentată de ocuparea și utilizarea fără drept a terenului și reaua-credință în definitivarea în timp util a operațiunilor de predare a terenului.
Păstrarea terenurilor și lipsa răspunsului la solicitările autorităților statului îi sunt imputabile, deoarece pârâta cunoștea obligația legală de a rezolva cererea reclamanților, în condițiile și termenul stabilite prin hotărârile Comisiei Județene N.. Neîndeplinirea obligației de a preda terenurile în timp util a avut ca rezultat păstrarea nelegitimă a terenurilor pe toată perioada ulterioară, până la emiterea titlurilor de proprietate în anul 2012.
Reclamanții, încă de la momentul emiterii HCJ nr. 2239/2002 și 6615/2007, aveau deja un drept de proprietate validat, necontestat, respectiv un bun în sensul articolului 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană, iar imposibilitatea reclamanților de a fi puși în posesie din vina pârâtei, reprezintă o ingerință în dreptul acestora la respectarea bunurilor, așa cum este prevăzut de prima frază a primului alineat al art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Suma solicitată cu titlu de despăgubiri, cea de 578.937 lei, au arătat reclamanții că a fost calculată astfel: pentru anul 2008 - pentru suprafața de 121,55 ha - echivalentul a 200 Euro/ha, pentru anul 2009 - pentru aceeași suprafață - echivalentul a 250 Euro/ha, pentru 2010 echivalentul a 300 Euro/ha, pentru 2011 - contravaloarea arendei de 800 kg grâu/ha pentru 12,15 ha, iar pentru 2012 - pentru suprafața de 121,55 ha - echivalentul a 300 Euro/ha.
Referitor la taxa judiciară de timbru, au apreciat reclamanții că sunt scutiți, în considerarea art. 42 din Legea 1/2000, întrucât litigiul este unul care rezultă din aplicarea legilor fondului funciar, procedura administrativă a fost finalizată cu întârziere datorită atitudinii culpabile a pârâtei care a împiedicat și întârziat punerea efectivă în posesie și predarea terenului către autorități, astfel că acțiunea este una accesorie și în strânsă legătură cu finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1349 și 1357 Cod civil, ale Legii 18/1991 și ale Legii 1/200.
În dovedire, reclamanții s-au folosit de proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, atașarea dosarelor nr._, nr._, nr._ ale Judecătoriei R., și proba cu expertiză tehnică în specialitatea agricultură.
În cadrul probei cu înscrisuri, au depus în copie: HCJ N. nr. 2239 din 16.09.2002, HCJ N. nr. 6615/11.12.2007; HCJ N. nr. 2689/28.01.2008, fișă HCJ nr. 6615/2007 cu suprafețele propuse pentru reconstituirea dreptului de proprietate, sent. civ. nr. 2769/3.10.2008 a Judecătoriei R., sent. civ. nr. 183/27.01.2011 a Judecătoriei R., sent. civ. nr. 182/27.01.2011 a Judecătoriei R., adresa nr. 1532/10.05.2012 trimisă de reclamanți pârâtei, adresa nr. 4087/11.03.2008 a Comisiei Județene N., adresa nr. 2098/11.10.2007 a Comisiei locale Trifești, adresa nr. 1281/15.05.2012 a Stațiunii de C. - Dezvoltare Agricolă Secuieni N., titlurile de proprietate nr._/2012, nr._/2012 și nr._/2012, procese-verbale de punere în posesie din 17.01.2011 și din 6.06.2012, contracte de arendare nr. 3245/18.11.2011, 3244/18.11.2011, 3357/28.11.2011.
În cauză a fost efectuată o primă expertiză agricolă de către expertul N. I.-D. (filele 184-188 vol. I), care a fost apreciată a fi necorespunzătoare, incompletă și nelămuritoare, astfel că la termenul din 18.06.2014 instanța a încuviințat efectuarea unei alte expertize. Expertul desemnat ulterior, în persoana d-lui L. G., a depus lucrarea tehnică de specialitate la filele 246-253 vol. I, iar la termenul următor reclamanții au formulat cerere de recuzare a acestuia. Cererea de recuzare a fost încuviințată la termenul din data de 5.11.2014, pentru considerentele expuse în cadrul încheierii redactate cu acea ocazie (filele 275-276 vol. I). Ulterior admiterii recuzării, a fost desemnată a efectua lucrarea de specialitate d-na expert M. D., care a depus raportul de expertiză la filele 10-20 vol. II, față de care s-au formulat obiecțiuni în două rânduri, răspunsul la obiecțiuni fiind depus la filele 30-35 vol. II și la filele 52-56 vol. II.
Tribunalul a apreciat că acțiunea reclamanților este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 42 din Legea 1/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005, care are în vedere a scuti de la plata acestei taxe cererile sau acțiunile în justiție, inclusiv cererile accesorii și incidente, precum și cererile de întabulare a titlurilor de proprietate rezultate din aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a Legii 247. Cum prin acțiunea promovată reclamanții urmăresc obținerea unor despăgubiri, cu titlu de daune compensatorii, care să acopere prejudiciul reclamat a fi suferit prin nerespectarea de către pârâtă a unor obligații ce îi reveneau în baza legislației fondului funciar, în considerarea principiilor răspunderii civile delictuale, litigiul promovat este unul funciar, lato sensu, condițiile răspunderii civile ce trebuie analizate a fi îndeplinite sau nu, neputând fi cântărite decât prin prisma obligațiilor stabilite în sarcina pârâtei de dispozițiile legale din materia fondului funciar. Aceasta dă cererii natura unei acțiuni derivate din această lege, fiindu-i aplicabil regimul scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru.
Pârâta Stațiunea de C. - Dezvoltare Agricolă Secuieni N. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii de pretenții și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
A motivat că, într-o primă fază, a fost validată suprafața de 82,03 ha teren, din care 70,79 ha pentru moștenitorii Moșinschi, prin HCJ nr. 4910/29.06.2006, din care 16,7 ha pentru Moșinschi Ș., 11,46 ha pentru T. D.-N. și 7,60 ha pentru moșt. Mosinschi C..
La data de 08.02.2006, un colectiv format din reprezentantul ADS N., al OCPI și primarul comunei Trifești, identifică acest teren, încheind procesul-verbal nr. 521/8.02.2006, în baza căruia, SCDA Secuieni a încheiat Protocolul nr. 1630/18.04.2007 cu Primăria comunei Trifești, prin care i se predă suprafața de 82,03 ha teren, urmând ca aceasta să procedeze la punerea în posesie a celor în drept. De la data încheierii acestui protocol, consideră că responsabilitatea revine Comisiei comunale Trifești, pentru suprafețele respective.
Diferența de teren cuvenită, le-a fost validată reclamanților prin HCJ nr. 6615/11.12.2007, iar amplasamentul suprafețelor a fost stabilit prin HCJ nr. 6689/28.01.2008, cu privire la care, în baza dreptului acordat de art. 53 al. 2 din Legea 18/1991, pârâta a formulat plângere, iar în conformitate cu prevederile art. 57 din lege, plângerea suspendă executarea.
Au fost îndreptățiți a critica această hotărâre, întrucât suprafețele de teren erau prevăzute în Anexa nr. 4.c a H.G. nr. 1460/2006, ca făcând parte din domeniul public al Statului, fiind date în administrarea SCDA Secuieni județul N., iar comisiile de fond funciar nu aveau dreptul decizional decât asupra terenurilor din domeniul privat al Statului. Art. 10 al. 2 din Legea 1/2000 permitea ca, în situația în care suprafețele proprietate privată a Statului sunt insuficiente, să poată fi suplimentate cu suprafețe ce se vor scoate din domeniul public în condițiile legii, această sintagmă trebuind a fi înțeleasă în sensul trimiterii la condițiile prevăzute de Legea nr. 213/1998 și obligativitatea parcurgerii procedurii de trecere a terenurilor din domeniul public în domeniul privat prin hotărâre a guvernului, situație explicitată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 23 din 17.10.2011.
Art. 55 al. 5 din Legea nr. 45/2009 privind organizarea sistemului de cercetare-dezvoltare-inovare prevede că este interzisă trecerea terenurilor aflate în administrarea instituțiilor de cercetare-dezvoltare, indispensabile cercetării, din domeniul public al Statului în domeniul privat, prin hotărâre a Comisiei locale, a Comisiei județene, trecerea fiind admisă numai în condițiile arătate mai sus. Terenurile au fost menținute în domeniul public al Statului până la apariția Legii 72/2011, când acestea trec în domeniul privat al Statului.
Nu s-a putut dispune prin acte juridice până la trecerea în proprietatea privată a Statului, fapt interzis de Legea nr. 213/1998, care, la art. 11 al. 1 prevede că bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.
Faptul că pârâta a formulat plângere împotriva HCJ nu denotă rea-credință ci, în calitate de administrator al terenurilor din domeniul public al Statului, pârâta era obligată să apere baza materială dată în administrare.
Suprafața de 159,61 ha teren, din care 121,55 ha revendicată de petenți, este trecută abia la data de 7.06.2011 în domeniul privat al Statului, prin Legea nr. 72/2011, dată de la care poate fi atribuită proprietarilor.
Deși HCJ nr. 6689/2008 condiționează punerea efectivă în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate de încheierea protocoalelor între SCDA Secuieni și Comisiile locale de pe raza administrativă a cărora este amplasat terenul, Comisia locală Trifești a eliberat titlurile de proprietate fără a se prezenta să încheie protocolul de predare-primire efectivă a terenului după apariția Legii 72/2011, deși a fost invitată de mai multe ori, a manifestat pasivitate, nici până în prezent neprezentându-se pentru încheierea protocolului.
Dată fiind apariția Legii 72/2011, pârâta a acceptat încheierea pentru anul agricol 2011/2012 a contractelor de arendă pe suprafețelor cuvenite și validate prin HCJ nr. 6615/2007, achitându-le drepturile de arendă în bani reclamanților. Contractele de arendă pentru reclamanții N. și T. au fost încheiate numai pentru terenul arabil, nu și pentru alte categorii de folosință (drumuri, perdele de protecție, pășune, neproductiv), despăgubirile pentru cele 12,15 ha fiind nejustificate. Contractele de arendă au fost încheiate în baza fișei suprafețelor de teren validate prin HCJ nr. 6615/2007, întrucât titlurile de proprietate au fost eliberate mult mai târziu, fără a se încheia protocolul de predare-primire, iar comisiile comunală și județeană nu au mai respectat suprafețele validate.
Susținerile reclamanților că pârâta a ocupat și exploatat fără drept terenul pentru care le-a fost validat dreptul de proprietate nu se justifică, întrucât acest drept de administrare i-a fost conferit de Stat, prin lege. Aceasta demonstrează necesitatea respectării prevederilor legale din Legea 45/2009, care la art. 31 al. 3 precizează că terenurile date în administrarea instituțiilor și unităților de cercetare-dezvoltare de drept public sunt inalienabile, insesizabile, imprescriptibile și nu pot fi scoase din proprietatea publică și din administrarea unităților de cercetare-dezvoltare, decât prin lege.
În dovedire, pârâta s-a folosit de proba cu înscrisuri, depunând în copie: HCJ N. nr. 4910/29.06.2006, împreună cu fișa terenurilor, proces-verbal de delimitare a suprafețelor retrocedate, înregistrat la Primăria .. 521/8.02.2006, Protocol nr. 1630/18.04.2007, adresa nr. 623/03.03.2008 emisă de pârâtă, Anexa nr. 4.c din H.G. 1460/2006, extras din Legea 1/2000, Anexa nr. 8.5. din Legea nr. 72/2011, extras din Legea nr. 213/1998, decizia civilă nr. 1427/RC/03.12.2009 a Tribunalului N., adresa nr. 2653/01.10.2012 emisă de pârâtă, extras din Legea nr. 45/2009, din decizia ÎCCJ nr. 23/17.10.2011, răspuns la interogatoriu, adresele nr. 696/14.02.2008 și nr. 4330/26.09.2007 emise de pârâtă, Protocol nr. 1966/19.05.2008, cererea nr. 1285/25.03.2008 formulată de I. V., Protocol nr. 1893/3.05.2007, facturi, avize de însoțire a mărfii și documente cumulative pentru anii 2007-2009 atestând plata drepturilor de arendă către numitul I. V., contract de arendă nr. 181/22.08.2008, proces-verbal de punere în posesie din 6.09.2005, procură autentificată sub nr. 1817/13.07.1998 – BNP F. M., copie carte de identitate C. N.-F., situația plății arendei pentru defunctul Rășcănescu G..
Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare, arătând că amplasamentul suprafețelor validate prin HCJ nr. 2239/_ și prin HCJ nr. 6615/11.12.2007 a fost stabilit prin HCJ nr. 6689/28.01.2008, și întreaga suprafață de 159,61 ha se afla în administrarea Stațiunii de C. și Dezvoltare Secuieni, teren care se trece în rezerva Comisiilor Locale Trifești, Secuieni și Dulcești, urmând ca beneficiarii să fie puși în posesie. Din suprafața de 28,16 ha teren ar fi fost predată,, cum susține pârâta, cum se explică faptul că, întregul teren încă se afla în posesia și utilizarea pârâtei la data emiterii HCJ nr. 6689/28.01.2008? Această hotărâre nu face nicio trimitere la HCJ nr. 4910/29.06.2002 pe care o invocă pârâta ci, în dreptul fiecărui reclamant se face trimitere la cele două hotărâri din 2002 și 2007, hotărârea din 2006 neproducând niciun efect. Întreaga suprafață este trecută în rezerva comisiilor implicate și nu se face referire la nicio predare-primire anterioară a terenului de 82,03 ha.
În fapt, acest teren nu a fost niciodată predat pentru a putea fi puși în posesie reclamanții Moșinschi și T., iar justificările refuzului predării terenului pe considerente de ordin legislativ sunt forțate, făcându-se trimitere la acte normative care nu erau în vigoare la data stabilirii obligației de predare a terenurilor.
În cazul plângerii formulate de Stațiunile de C. nu se suspendă de drept executarea actului, art. 57 fiind aplicabil doar pentru plângerile reglementate de art. 53-56 împotriva actelor comisiilor locale sau județene, emise în soluționarea cererilor formulate de persoanele fizice care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, însă Stațiunile de C. nemulțumite de stabilirea amplasamentelor au posibilitatea de a formula plângere în baza art. 12 al. 5 și 6 din Legea 1/2000. În acest caz, legiuitorul nu a prevăzut expres suspendarea de drept a executării hotărârii, astfel încât acea trebuia cerută separat, ceea ce nu s-a întâmplat.
În cauză există trei hotărâri ale Comisiei Județene de validare a reconstituirii dreptului de proprietate, stabilire amplasamente și obligare a pârâtei de a le preda pentru a fi restituite proprietarilor. Legalitatea acestor hotărâri a fost confirmată de instanța de judecată în urma plângerilor pârâtei, astfel încât argumentul că o Comisie Județeană nu poate dispune asupra terenurilor proprietate de stat nu poate fi primită și este nefondată, date fiind dispozițiile art. 9 al. 1 și art. 10 al. 1 din Legea 1/2000. Dreptul de administrare al pârâtei nu justifica împiedicarea celorlalte instituții implicate în procedurile de restituire să finalizeze demersurile pentru trecerea terenurilor din public în privat. Odată ce legile fondului funciar permiteau reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, chiar și pe terenurile administrate de stațiunile de cercetare, în mod evident aceste instituții aveau obligația, atunci când se stabilea de către comisii (cel puțin până în 2009 când s-a introdus interdicția expresă la art. 55 al. 5 din Legea 45/2009) să predea terenurile pentru a fi puși în posesie foștii proprietari. Legislația specifică organizării și funcționării Stațiunilor de cercetare, invocată de pârâtă, conține excepții cu privire la terenurile ce au făcut obiectul retrocedărilor. Legea 290/2002, în vigoare la data adoptării HCJ nr. 6689 din 28.01.2008, lege care reglementa organizarea si funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare, păstra în administrarea stațiunilor doar terenurile indispensabile activității de cercetare (art. 22 ind. 3) și nu exista nicio reglementare care să interzică predarea terenurilor pentru a fi restituite foștilor proprietari.
Legea nr. 45/2009, care a abrogat Legea 290/2002, a intrat în vigoare ulterior adoptării hotărârii Comisiei Județene, iar dispozițiile ei nu pot opera retroactiv pe o hotărâre deja analizată de instanță și nu înlătura obligația de predare anterior stabilită.
Nici decizia nr. 23/17.10.2011 a ÎCCJ nu poate produce efecte retroactiv, instanțele având obligația de a o aplica pe viitor și nu retroactiv. Mai mult decât atât, Legea 45/2009 nu interzice și nu blochează predarea terenurilor care au făcut obiectul reconstituirii, fapt ce rezultă din examinarea dispozițiilor art. 31 al. 6 și art. 52 din același act normativ.
Susține pârâta că a solicitat comisiilor locale să preia terenurile, însă înscrisurile depuse dovedesc că toți factorii de decizie implicați în procedura administrativă arată că pârâta refuză predarea terenurilor. Pârâta inițiază demersuri de predare a terenurilor abia în 2012, la patru ani după nașterea acestei obligații și încearcă să arunce, fără niciun argument, responsabilitatea pe Comisia Locală Trifești.
În răspunsul la interogatoriu, pct. 6, se poate observa că aceste terenuri au fost utilizate pentru scopuri productive sau pentru obținerea de furaje, iar nu în scopul destinat cercetării sau în scop științific.
Plângerea formulată de pârâtă a fost soluționată în anul 2008, cu menținerea hotărârii atacate și, cu toate acestea, nici după această dată nu s-a procedat la predarea terenului.
Prin adresa nr. 4895/3.11.2014, Primăria comunei Trifești a depus la dosar relații, la solicitarea instanței, însoțite de copii ale planului parcelar . din planul cadastral al comunei Dulcești, planului parcelar teren administrat de SCDA Secuieni .> În cursul judecății, pârâta a mai depus precizări, susținând că suprafața de 28,16 ha, inclusă în suprafața totală de 82,03 ha validate prin HCJ nr. 4910/2006, s-a predat pe baza protocolului de predare-primire nr. 1630/18.04.2007, Comisiei comunale Trifești, pentru a realiza punerea în posesie, fiind trecută din domeniul public al Statului în domeniul privat. Din cele 82,03 ha teren predate Comisiei comunale Trifești, 70,79 ha care aparțineau moșt. Moșinschi, care probabil nu s-au prezentat pentru a fi puși în posesie, au fost exploatate de SCDA Secuieni în baza art. 8 al. 1 din HG nr. 1 172/2001 și art. 83 al. 1 din HG nr. 890/2005, care prevăd că: „unitățile agricole care au terenuri în administrare sunt obligate să cultive terenurile agricole, până la predarea efectivă a acestora persoanelor îndreptățite ...”Pentru această suprafață s-a prezentat la unitate, în anul 2008, reprezentantul moștenitorilor, în persoana d-lui I. V., care a solicitat și ridicat drepturile cuvenite pentru folosința terenului, până în anul 2009, când a preluat fizic partea cuvenită.
Diferența de teren de 93,39 ha aparținând reclamanților n-a putut fi retrocedată, hotărârile fiind contestate în instanță, întrucât anterior terenul n-a fost scos din domeniul public. Deși reclamanții le-au criticat dreptul de a formula plângere împotriva HCJ NR. 6689/2008, acest drept era garantat de Constituție și de art. 53 din Legea nr. 18/1991.
Deși nu exista la acel moment interdicție de a fi trecute terenurile din domeniul public în cel privat, acesta trebuia făcut cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Comisia județeană de fond funciar, în art. 3 al hotărârii nr. 6689 doar constată trecerea terenului în suprafață de 159,61 ha în rezerva Comisiilor locale, fără să specifice în baza cărui act se face transferul din domeniul public în privat și fară să verifice situația juridică a parcelelor de teren propuse a se retroceda. În aceste condiții, dacă terenul în cauză ar fi fost trecut din domeniul public în cel privat de către Comisia județeană N., prin HCJ nr. 6689/2008, nu se explică de ce terenul a fost menținut în domeniul public și în administrarea SCDA Secuieni, până la apariția Legii 72/2011, care prin anexa 8.5 l-a scos din administrarea SCDA Secuieni și l-a pus la dispoziția Comisiilor comunale. La emiterea HCJ nr. 6689/2008, Comisia județeană n-a respectat procedurile prevăzute de HG 890/2005, de a trece terenul din domeniul public în domeniul privat, prin hotărâre a Guvernului, așa cum prevede Legea 213/1998, interpretare dată și de ÎCCJ prin decizia nr. 23/2011.
Conducerea SCDA Secuieni nu s-a opus restituirii proprietăților foștilor proprietari, însă, fiind administrator al bunurilor publice ale Statului, este obligată să respecte procedurile legale de retrocedare și de apărare a bunurilor Statului, încredințate prin lege spre administrare.
Unitatea a lucrat terenul și în anul 2012, iar în data de 04.05.2012, reprezentantul moștenitorilor prezentându-se la unitate, a fost informat despre aceasta, propunându-i-se încheierea de contracte de arendă măcar pentru anul 2012, întrucât erau deja înființate culturi din toamna anului 2011, însă acest lucru nu s-a mai realizat.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanța a reținut acțiunea formulată ca fiind întemeiată și a admis-o în parte, având în vedere următoarele considerente:
O primă precizare ce se impune a fi făcută este cea referitoare la dispozițiile legale aplicabile în cauză. Acțiunea reclamanților are la bază principiile răspunderii civile delictuale și, având în vedere împrejurarea că perioada pentru care se reclamă suferirea unui prejudiciu în patrimoniul reclamanților privește atât perioada anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil, cât și perioada ulterioară, trebuie menționat că, pentru perioada 2008-2011 în cauză sunt incidente dispozițiile art. 998-999 vechiul Cod civil, iar pentru perioada ulterioară datei de 1.10.2011 sunt aplicabile dispozițiile art. 1357 Noul Cod Civil. Aceasta întrucât art. 5 al. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil stipulează că ”Dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ..”
Potrivit art. 998-999 vechiul Cod civil:
”ART. 998
Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
ART. 999
Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.”
Potrivit art. 1357 noul Cod civil:
”Condițiile răspunderii
(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.”
Deși textul din noul cod civil cunoaște diferențe de exprimare față de vechea reglementare, condițiile ce se cer întrunite pentru atragerea răspunderii civile delictuale sunt aceleași: existența unei fapte ilicite, cauzarea unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției făptuitorului.
Verificând îndeplinirea acestor cerințe în speța de față, s-au reținut următoarele.
I.Fapta ilicită este arătată de reclamanți a consta în refuzul pârâtei Stațiunea de C. - Dezvoltare Agricolă Secuieni N. de a preda terenurile în suprafață totală de 121,55 ha pentru care reclamanții obținuseră validarea reconstituirii dreptului lor de proprietate prin hotărârile Comisiei județene N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nr. 2239/16.09.2002 – filele 20-21 vol. I (aceleași cu cele validate și prin hotărârea nr. 4910/29.06.2006 – filele 74-75 vol. I) și nr. 6615/11.12.2007 – filele 16-18 vol. I, în vederea punerii în posesie a acestora pe amplasamentele validate prin HCJ nr. 6689/28.01.2008 – filele 13-14 vol. I.
Pârâta s-a apărat mai întâi invocând că pentru suprafețele de 16,70 ha teren și 11,46 ha teren validate moștenitorului lui Moșinschi C. V. – Moșinschi Ș., respectiv moștenitorului lui T. C. A. M. – T. D. N., prin HCJ nr. 4910/2006, și-a îndeplinit obligația de predare, încheindu-se în acest sens Protocolul de predare-preluare nr. 1630/18.04.2007, depus în copie la filele 77-78 vol. I, astfel că răspunderea nepunerii în posesie a reclamanților ar trebui să aparțină Comisiei locale Trifești. Acest protocol invocat nu și-a produs însă efectele menționate în cuprinsul său, dovadă fiind atât cele stabilite prin sentința civilă nr. 183/27.01.2011 a Judecătoriei R. pronunțată în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă (în copie la filele 31-35 vol. I) și prin sentința civilă nr. 182/27.01.2011 a Judecătoriei R. pronunțată în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă (în copie la filele 36-38 vol. I), în cuprinsul căreia se reține că suprafețele validate lui Moșinschi Ș., respectiv lui T. D. N. prin HCJ 2239/2002 și HCJ 6615/2007, totalizând 41,80 ha, respectiv 38,25 ha, se află în administrarea SCDA Secuieni, iar aceasta nu a predat terenul în cauză Comisiei comunale pentru a fi pus în posesie reclamantul, cât și cele recunoscute de pârâtă prin Protocoalele încheiate cu numitul I. V. la datele de 3.05.2007 și 19.05.2008 (filele 167 și 165 vol. I). De remarcat însă că aceste două protocoale, deși au ca formular tipizat mențiunea de a fi fost încheiate cu comisia locală, iar în cuprinsul lor se menționează că terenul nu ar fi fost preluat și predat persoanelor îndreptățite de către comisia locală, nu sunt încheiate cu vreun reprezentant al acestei comisii, ori însușite în alt mod de către aceasta.
Pentru restul terenurilor, cele validate prin HCJ nr. 6615/2007, pârâta nu a contestat faptul că nu le-a predat într-un termen rezonabil pentru a se putea îndeplini formalitățile de punere în posesie a reclamanților, însă apărările sale au vizat faptul că această nepredare, această faptă, nu ar fi avut un caracter ilicit, ci ar fi avut în vedere dispozițiile legale aplicabile care făceau ilegală predarea terenurilor în lipsa îndeplinirii formalităților reglementate de Legea nr. 213/1998 cu privire la trecerea terenurilor din domeniul public al statului în domeniul privat. Tribunalul a găsit această apărare a pârâtei a fi nefondată. Stabilirea amplasamentelor pe care reclamanții trebuiau puși în posesie și nașterea obligației pârâtei de a le preda comisiei de fond funciar s-au făcut prin HCJ nr. 6689/28.01.2008. La acest moment nu existau nici decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2011 pronunțată într-un recurs în interesul legii privind interpretarea dispozițiilor art. 10 al. 2 din Legea nr. 1/2000 și art. 10 al. 2 din Legea nr. 213/1998, nici Legea nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice G. I.-Sisești și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, care prin art. 55 al. 5 a interzis expres trecerea terenurilor aflate în administrarea unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare, indispensabile cercetării, din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, prin hotărâre a comisiei locale, a comisiei județene, respectiv a Comisiei de fond funciar a municipiului București.
Potrivit art. 329 al. 3 vechiul Cod de procedură civilă, în vigoare la momentul pronunțării deciziei în menționatul recurs în interesul legii, ”soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.” Necesitatea pronunțării unui astfel de recurs pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, a avut în vedere tocmai faptul că exista și o interpretare jurisprudențială a instanțelor în sensul că, deși trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul privat, prin hotărâre a guvernului, reprezintă regula, prevederile legilor speciale de reparație, în sensul includerii în sfera de reglementare nu numai a bunurilor din domeniul privat, ci și a celor din domeniul public, se aplică cu prioritate. În susținerea acestei interpretării se aveau în vedere dispozițiile art. III al. 11 din Legea nr. 169/1997, art. 27 al. 71 din H.G nr. 890/2005. Potrivit acestor din urmă dispoziții legale, ”Hotărârile de validare ale comisiei județene vor cuprinde, atunci când sunt aplicabile dispozițiile art. III alin. (1^1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, un articol distinct prin care se constată trecerea suprafeței supuse restituirii din domeniul public în domeniul privat al statului sau al localităților și punerea sa la dispoziție comisiei locale în vederea punerii în posesie.”
Din studierea conținutului sentinței civile nr. 2769/3.10.2008 (filele 22-30 vol. I) pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ ce a fost atașat în cauză spre consultare, se remarcă faptul că acea cauză a avut ca obiect plângerea formulată de actuala pârâtă împotriva HCJ N. nr. 6689/28.01.2008 și nr. 6615/11.12.2007, centrată pe motivul că, amplasamentul suprafeței de 159,61 ha teren reconstituită prin HCJ nr. 6615/11.12.2007, este înregistrat în domeniul public al statului sub nr._ la Ministerul Finanțelor, și dată în administrarea unității Stațiunea de C. - Dezvoltare Agricolă Secuieni N., prin H.G nr. 1460/2006, anexa 4 lit. c, iar trecerea unui bun din domeniul public al Statului în domeniul privat se face numai prin H.G, în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998. Prin sentința la care s-a făcut referire, plângerea pârâtei a fost respinsă ca neîntemeiată, soluție rămasă irevocabilă, în considerarea respectării tuturor dispozițiilor din legea fondului funciar, și a existenței art. 1 al. 3 din HCJ nr. 6689/28.01.2008, prin care s-a constatat trecerea terenului în suprafață de 159,61 ha în rezerva comisiilor locale Trifești, Secuieni și Dulcești, cu respectarea dispozițiilor art. 27 al. 71 din H.G nr. 890/2005. Așadar, apărările susținute de pârâtă în prezenta cauză au format obiect al cercetării judecătorești și în cauza înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei R., orientarea jurisprudențială căreia i s-a raliat instanța în acel dosar fiind cea care considera că nu este nevoie în astfel de situații de respectarea procedurilor de trecere a acestor terenuri din domeniul public al statului în domeniul privat, reglementate la art. 10 al. 2 din Legea nr. 213/1998.
În cauza P. împotriva României (nr. 7.234/03, hotărârea din 21.12.2006), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că hotărârile de validare emise de către comisiile de fond funciar, confirmate printr-o hotărâre judecătorească, reprezintă o creanță împotriva statului român, care ar putea fi considerată drept "valoare patrimonială", ce necesită protecția art. 1 al Protocolului adițional nr. 1 la Convenție.
În tot acest context, avându-se în vedere că pârâta SCDA Secuieni a supus controlului instanței judecătorești hotărârea Comisiei județene de stabilire amplasament în favoarea reclamanților, iar instanța a constatat legalitatea hotărârii contestate, pârâta valorificând, în esență, în cadrul litigiului nr._, aceleași argumente pe care și-a construit apărarea și în cauza de față, Tribunalul a concluzionat asupra caracterului ilicit al faptei pârâtei de a nu-și fi îndeplinit obligația de predare a amplasamentelor vizate de HCJ nr. 6689/2008.
Pârâta a mai invocat în cauză și dispozițiile Legii nr. 72/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "G. I.-Șișești" și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare – lege intrată în vigoare tot ulterior recunoașterii dreptului reclamanților la primirea respectivelor amplasamente validate în cadrul terenului aflat în administrarea pârâtei și ulterior pronunțării sentințelor judecătorești la care s-a făcut referire anterior (sentința civilă nr. 182, nr. 183 din 27.01.2011 și sentința civilă nr. 2769/3.10.2008, toate ale Judecătoriei R.). De altfel, așa cum au arătat și reclamanții, pârâta nu a fost consecventă și nu a aplicat tuturor titularilor validați prin HCJ nr. 2239/2002, HCJ nr. 4910/2006 și HCJ nr. 6615/2007, același regim. Astfel, după cum însăși pârâta s-a apărat, pentru terenurile validate moștenitorilor lui Moșinschi C. O. a plătit drepturi de arendă pentru anii 2007-2009 – an în care acesta ar fi „preluat fizic partea cuvenită” (din terenuri), după cum arată pârâta în precizarea depusă la fila 132 I. De asemenea, pentru terenurile validate moștenitorilor lui Rășcănescu G., pârâta a avut încheiat contractul de arendă nr. 181/22.08.2008, pentru care a plătit drepturile aferente anilor 2008-2011, conform situației plăților depusă la fila 65 II.
Atât terenurile validate numitei Moșinschi V. ca moștenitoare a autorilor Moșinschi O. și Moșinschi D., situate în sola 79 . . . terenurile validate moștenitorilor autorului Rășcănescu G., situate în sola 37 . în Anexa nr. 4.c a H.G. nr. 1460/2006, ca făcând parte din domeniul public al Statului, fiind date în administrarea SCDA Secuieni. Cu toate acestea, pârâta nu le-a contestat acestor persoane dreptul de a primi arendă pentru suprafețele de teren cu care erau validați pe amplasamente, chiar cu câțiva ani anterior intrării în vigoare a Legii nr. 45/2009 și a Legii nr. 72/2011.
II.De altfel, aceste ultime trei paragrafe anterioare reprezintă argumente care servesc, în egală măsură, și demonstrării îndeplinirii condiției vinovăției pârâtei în săvârșirea faptei cauzatoare de prejudicii, condiție absolut necesară pentru atragerea răspunderii civile delictuale.
III.Prejudiciul suferit de reclamanți constă – în mod evident – în valoarea pe care reclamanții ar fi obținut-o prin . rezonabil în posesia terenurilor pentru care aveau recunoscut dreptul de proprietate în cadrul formalităților îndeplinite în temeiul legilor fondului funciar. În lipsa intrării în posesia terenurilor, reclamanții au fost în imposibilitate de a exercita prerogativele complete ale dreptului recunoscut, astfel încât au fost privați de veniturile pe care le-ar fi obținut din exploatarea terenurilor, cunoscut fiind că un astfel de bun este susceptibil a produce fructe naturale și industriale.
În vederea stabilirii întinderii prejudiciului suferit de reclamanți, părțile au invocat mai multe aspecte. Un prim aspect are în vedere întinderea suprafeței de teren pentru care reclamanții ar fi îndreptățiți a primi despăgubiri. Astfel, reclamanții s-au considerat îndreptățiți a fi despăgubiți pentru întreaga suprafață de 121,55 ha teren, fără deosebire în funcție de categoria de folosință a acestuia, în vreme ce pârâta a considerat că ar putea datora despăgubiri doar pentru terenul de categorie arabil. Potrivit fișei suprafețelor propuse pentru reconstituirea a 159,61 ha teren aflat în administrarea SCDA Secuieni pentru punerea în posesie a reclamanților pe baza HCJ nr. 6615/2007, la care fac trimitere dispozițiile art. 1 al. 2 din HCJ 6689/2008, aflată la fila 285, suprafața de teren arabil pe care reclamanții trebuiau puși în posesie totaliza 111,4198 ha, întrucât diferența de 10,1302 ha era reprezentată de drumuri de exploatare, perdele de protecție, teren neproductiv și teren fânețe. Deși prin titlurile de proprietate ce le-au fost eliberate reclamanților în anul 2012 suprafața de teren arabil totalizată este mai mare, respectiv de 119,0584 ha, această suprafață nu poate fi avută în vedere, întrucât amplasamentele efective care le-au fost în final predate reclamanților sunt pe alocuri diferite de cele menționate în fișa anexă la HCJ nr. 6689/2008. Or, la momentul nașterii în sarcina pârâtei a obligației de predare a terenurilor, amplasamentele erau cele stabilite prin fișa HCJ 6689/2008, iar fapta ilicită a pârâtei a constat în refuzul predării acestor amplasamente inițiale, astfel că față de acestea urmează a fi calculat prejudiciul suferit de reclamanți.
Pentru terenurile având categoriile de folosință drumuri de exploatare, perdele de protecție, teren neproductiv, Tribunalul a reținut ca fondată apărarea pârâtei în sensul că nu datorează despăgubiri, dat fiind că aceste sume trebuie să acopere un prejudiciu real, existent. Or, aceste categorii de folosință nu ar putea fi susceptibile a produce vreun folos economic în patrimoniul unei persoane, astfel că nu vor fi luate în calcul la stabilirea cuantumului despăgubirilor. În același timp, terenurile categoria fâneață/pășune vor fi avute în vedere, expertul agricol desemnat putând cuantifica lipsa de folosință și cu privire la acestea. Nu a fost reținută apărarea pârâtei în sensul că reclamanții ar fi solicitat despăgubiri doar pentru terenul arabil, nu și pentru alte categorii de folosință, în condițiile în care acțiunea promovată viza obținerea de despăgubiri pentru întreaga suprafață de 121,55 ha teren, reclamanții considerând (în mod neîntemeiat, de altfel) că întreaga suprafață are categoria arabil.
Dintre terenurile arabile, pentru o suprafață de 1,6734 ha, situată în tarlaua 80 . fi atribuită moștenitorilor lui T. A. M., pârâta a susținut că aceasta nu s-ar fi aflat în posesia sa, întrucât ar fi fost atribuită de Comisia locală numitului I. D.. În privința acestei suprafețe, experții desemnați în cauză au arătat următoarele: „este o dispută pentru 1,6734 ha care ar fi atribuită lui I. D. în 2009” (expert N. – fila 187 I), „suprafața de 1,6734 ha despre care pârâta are informații că a fost atribuită și este stăpânită de I. D.” (expert L. – fila 248 I), „pârâta deține informații că din terenul arabil aparținând moșt. Moșinschi, suprafața de 1,6734 ha a fost atribuită și este stăpânită de I. D.” (expert M. – fila 12 II). Lăsând la o parte caracterul de „zvon” care se desprinde din aceste formulări, Tribunalul a reținut că pârâta nu a produs nicio probă concretă în susținerea acestor afirmații ale sale și, mai mult decât atât, fapta sa ilicită și răspunderea subzistă și cu privire la acest teren, dat fiind că la momentul emiterii HCJ 6689/2008 nu s-a contestat că respectivul teren se afla în posesia pârâtei. Dacă aceasta își respecta obligațiile de predare pentru îndeplinirea formalităților de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamanților, terenul de 1,6734 ha arabil trebuia să ajungă în anul 2008 în posesia reclamantului T. D. N..
La ultimul termen de judecată, pârâta a invocat faptul că pentru o suprafață înscrisă în titlul de proprietate nr._/12.07.2012 eliberat reclamanților N. F. și N. T. V. F., sola 37 . nu ar fi îndreptățiți a primi despăgubiri, întrucât această suprafață era validată prin HCJ nr. 4910/2006 unor alte persoane, moștenitori ai defunctului Rășcănescu G., cu care pârâta SCDA Secuieni a încheiat contractul de arendă nr. 181/22.08.2008 și cărora le-a plătit și drepturile de arendă. O astfel de apărare nu poate fi reținută, dat fiind că, așa cum s-a arătat într-un paragraf anterior, despăgubirile la care sunt îndreptățiți reclamanții au fost calculate prin raportare la suprafețele conținute în fișa suprafețelor propuse pentru reconstituirea a 159,61 ha teren pentru punerea în posesie a reclamanților pe baza HCJ nr. 6615/2007, aflată la fila 285, și la categoriile de folosință acolo evidențiate, iar nu prin raportare la terenurile înscrise în titlurile de proprietate ce au fost eliberate în anul 2012.
Mai mult decât atât, la ultimul termen de judecată pârâta s-a apărat în sensul că diferența de teren pentru care nu s-a încheiat cu reclamanții N. contract de arendă în anul 2011 ar reprezenta-o exact suprafața de 5 ha pentru care s-a încheiat contractul de arendă cu moștenitorii defunctului Rășcănescu G.. Se observă însă că, din totalul suprafeței de 41,50 ha teren cu care au fost validați pe amplasament moștenitorii lui Moșinschi C. C. (reclamanții N. F. și N. T. V. F.), pârâta le-a încheiat în anul 2011 contract de arendare doar pentru o suprafață de 35,3598 ha, așadar cu 6,1402 ha teren mai puțin decât figurau în hotărârea de validare nr. 6615/2007. Or, contractul de arendă încheiat cu moștenitorii lui Rășcănescu G. viza doar o suprafață de 5 ha. În plus, apărările inițiale ale pârâtei au fost în sensul că această diferență nu a putut fi inclusă în contractul de arendă al celor doi reclamanți, dată fiind categoria de folosință specificată în fișa suprafețelor propuse pentru reconstituirea a 159,61 ha teren aflat în administrarea SCDA Secuieni pentru punerea în posesie a reclamanților, categorie de folosință care era alta decât teren arabil. Abia la ultimul termen de judecată pârâta a invocat contractul încheiat cu moștenitorii lui Rășcănescu G., care viza însă un teren de 5 ha arabil, iar nu diferența de teren propusă pentru punerea în posesie a reclamanților N., care avea alte categorii de folosință.
A mai invocat pârâta că pentru terenurile arabile și-a îndeplinit obligația de despăgubire a reclamanților, întrucât a plătit către I. V. drepturile de arendă, conform înscrisurilor depuse la filele 172-180 I. Deși prin HCJ nr. 2239/2002 numitul I. V. fusese validat ca moștenitor al defunctului Moșinschi O., cât și ca moștenitor al defunctului C. Moșinschi, prin HCJ nr. 6615/2007, hotărârea anterior menționată a fost modificată în sensul radierii numitului I. V. care nu are vocație succesorală față de autorul Moșinschi C. O. și înscrierii ca moștenitoare a soției supraviețuitoare Moșinschi V., precum și în sensul anulării poziției în care era consemnată calitatea de moștenitor a autorului Moșinschi C. C. în favoarea aceluiași I. V., față de împrejurarea că nu are vocație succesorală nici la acest autor. În protocoalele depuse de pârâtă la filele 165 și 167 I, încheiate la datele de 19.05.2008 și 3.05.2007, numitul I. V. este legitimat ca procurator pentru Moșinschi V., în privința căreia, fișa suprafețelor propuse pentru reconstituire o menționează cu o suprafață totală de 66,22 ha teren validată prin HCJ nr. 6615/2007.
În consecință, drepturile de arendă ridicate de acesta pentru numita Moșinschi V. nu fac obiectul prezentului dosar, iar în cazul în care respectivele cantități de grâu privesc drepturile de arendă corespunzătoare unor suprafețe de teren ce exced suprafețelor validate numitei Moșinschi V., aceste despăgubiri nu pot fi luate în calcul ca o exonerare a pârâtei de la plata despăgubirilor ce fac obiectul prezentului dosar, dat fiind că pârâta nu a fost în măsură să prezinte înscrisuri prin care reclamanții din prezentul dosar să-l fi împuternicit pe numitul I. V. a ridica drepturile lor de arendă. Prin înscrisul depus de pârâtă la fila 164 I, aceasta confirmă că a încheiat cu I. V. protocoale pentru suprafețele validate prin HCJ nr. 4910/206, mai puțin cu privire la suprafețele validate moștenitorilor C., Rășcănescu și Iavovschi, terenuri pentru care respectivul a și primit drepturile de arendă pentru anii 2007-2009. Or, respectivele suprafețe includ și terenurile de 16,70 ha și 11,46 ha validate moștenitorilor lui Moșinschi V. (reclamantul Moșinschi Ș.) și ai lui T. A. M. (reclamantul T. D. N.), cu toate că pârâta nu era în posesia unui înscris care să ateste împuternicirea dată de cei doi reclamanți menționați lui I. V. de a-i reprezenta în relațiile cu pârâta SCDA Secuieni.
În cuantificarea concretă a dreptului la despăgubiri pe care reclamanții sunt îndreptățiți a le primi de la pârâtă, Tribunalul a reținut că expertiza efectuată în cauză de expert M. D., cu răspunsul la obiecțiunile întemeiate formulate de reclamanți, este în măsură a respecta exigențele unei lucrări tehnice de specialitate și este suficient de amănunțită și lămuritoare pentru a fundamenta soluția ce s-a pronunțat în cauză. Reclamanții au solicitat luarea în calcul a prețului mediu pe piața internă a grâului, publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În același timp, expertul a calculat și o variantă în care prețul avut în vedere este cel mediu practicat pe piața liberă de diferiți agenți economici din zonă. Tribunalul a considerat că varianta echitabilă este cea a luării în calcul a prețului mediu practicat în zonă, dat fiind că despăgubirile trebuie să acopere prejudiciul dat de elementele particulare ale speței, care individualizează în concret situația pârâtei. Or, prețul afișat de MADR, așa cum arată expertul M. la fila 15 II, este unul raportat la standardul grâului de panificație, ale cărui proprietăți sunt stabilite de Asociația de Standardizare din România.
În privința prețului la sămânța utilizată, reclamanții au solicitat luarea în calcul a unui preț de 1,40 lei/kg, ca fiind prețul real ofertat de pârâtă în anul 2014. Instanța va avea în vedere prețul de 1,55 lei/kg folosit de expert în ultima variantă de calcul depusă, cea pentru termenul din 22.04.2015 (filele 52-56 II), explicându-se că tratamentul la sămânța folosită de SCDA Secuieni pentru producția proprie a fost diferit de tratamentul la sămânța destinată vânzării, cu diferențe și în costul pe unitatea de măsură și în cantitatea de produs folosită la tonă, întrucât pentru vânzare s-a căutat obținerea unui preț mai mic. În aceste condiții, este evident că prețul costurilor de producție suportate de pârâtă, care trebuie avut în calcul la stabilirea despăgubirilor, în considerarea art. 484 vechiul Cod civil, respectiv a art. 550 al. 4 noul Cod civil, nu poate fi decât cel care include costul efectiv suportat de pârâtă pentru sămânța destinată producției.
În consecință, pentru un total arabil de 111,4198 ha teren, conform formulei de calcul folosite de expert M. în ultima completare a expertizei, depuse pentru termenul din 22.04.2015 la filele 52-56 II, se va avea în vedere următorul calcul: (4980 kg/ha (producția medie a culturii de grâu de toamnă obținută în zonă) x 0,66 lei/kg (preț mediu la grâu practicat pe piața liberă din zonă) – 2348 lei (cheltuielile de producție)] x 4 ani x 111,4198 = 418.403,63 lei.
Se reține că, deși reclamanții au solicitat prin acțiunea introductivă despăgubiri pentru cinci ani de zile, reprezentând perioada 2008-2012, prin concluziile asupra fondului și-au precizat acțiunea, în sensul că solicită despăgubiri în privința terenului arabil pentru o perioadă de 4 ani, excluzând anul 2011 pentru care au recunoscut primirea cantității de 87.760 kg grâu, în baza contractelor de arendă încheiate cu pârâta sub nr. 3244 și 3245 din 18.11.2011, respectiv nr. 3357/28.11.2011. Și-au menținut însă solicitarea de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor pentru terenul pășune pentru întreaga perioadă de 5 ani.
Așadar, la cuantumul de 418.403,63 lei se va adăuga suma de 4002 lei calculată în același supliment al raportului de expertiză depus pentru termenul din 22.04.2015, ca reprezentând lipsa de folosință a celor 7,9241 ha teren pășune pentru cei 5 ani reprezentați de anii 2008-2012, exprimată în valoarea fânului ce s-ar fi obținut.
În total, acțiunea reclamanților a fost admisă în parte, pentru suma de 422.405,63 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului arabil pentru anii 2008-2010 și 2012 și pentru lipsa de folosință a terenului pășune pentru perioada anilor 2008-2012.
IV.Legătura de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită și prejudiciul arătat este evidentă, fără a necesita explicații suplimentare, cât timp veniturile rezultate din cultivarea terenurilor nu puteau fi obținute decât de cel care avea atributele posesiei și folosinței, iar aceste atribute nu au putut fi exercitate de reclamanți din cauza refuzului pârâtei de a-și îndeplini obligațiile care-i incumbau în temeiul dispozițiilor din materia fondului funciar care priveau regimul terenurilor aflate în administrarea sa.
Pentru toate cele expuse, în temeiul art. 998-999 vechiul Cod civil și al art. 1349 și 1357 noul Cod civil, acțiunea reclamanților a fost admisă în parte, astfel cum a fost precizată, cu consecința obligării pârâtei la plata către reclamanți a despăgubirilor reprezentate de lipsa de folosință a terenului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat apel pârâta Stațiunea de C.-Dezvoltare Agricolă Secuieni, criticând-o pentru următoarele motive:
- prima instanță nu a observat existența unei cauze străine exoneratoare de răspundere a unității pârâte și anume faptul că terenul în litigiu s-a aflat în domeniul public al statului până la apariția Legii nr._ ;
- tribunalul nu a luat în considerare solicitarea pârâtei de necesitate a identificării terenului revendicat după regimul lui juridic ; instanța nu a verificat legalitatea mențiunii de la art. 1 al. 3 din H.C.J. nr. 6689/28.01.2008 ; regimul juridic al terenului a fost stabilit prin lege și nu prin act administrativ ;
- motivarea primei instanțe cu referire la primul aliniat al art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană s-a făcut cu ignorarea art. 35 al. 2 din Legea nr. 18/1991, prevederile H.G. nr. 517/1999, Anexa 4.c. din H.G. nr. 1460/2006.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, cu referire la dispozițiile art. 476-479 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă, intimații-reclamanți au solicitat obligarea pârâtei-apelante la plata de despăgubiri reprezentând lipsa de folosință asupra terenului agricol-arabil în suprafață de 121,53 ha pentru perioadele 2008-2012.
Prin motivele de apel se recunosc aceste pretenții doar pentru anul 2012, invocându-se în esență faptul că terenul solicitat s-a aflat în domeniul public al statului până la apariția Legii nr. 72/2011, pe de o parte și nelegalitatea art. 1 al. 3 din H.C.J. nr. 6689 din 28.01.2008 prin care s-a constatat trecerea terenului în suprafață de 159,61 ha în rezerva comisiilor locale Trifești; Secuieni; Dulcești, pe de altă parte.
În fapt, din actele și lucrările dosarului, Curtea reține că prin Hotărârile Comisiei Județene N. nr. 2239 din 16.09. 2002 și nr. 6615 din 11.XII.2007 s-a dispus validarea reconstituirii dreptului de proprietate privată pentru intimații-reclamanți pentru suprafața totală de 121,55 ha teren.
Prin art. 6 din Hotărârea Comisiei Județene N. nr. 6615/11.XII2007 s-a precizat că amplasamentul suprafețelor de teren se vor stabili ulterior prin hotărâre a Comisiei Județene.
Astfel, se emite ulterior, Hotărârea Comisiei Județene N. nr. 6689 din 28.01.2008 (filele 13,14 dosar fond) prin care se stabilește amplasamentul suprafeței de 159,61 ha aflat în administrarea Stațiunilor de C. și Dezvoltare Secuieni, teren care se trece în rezerva Comisiilor locale Trifești, Secuieni și Dulcești, urmând ca beneficiarii să fie puși în posesie după încheierea protocoalelor de predare-primire.
Hotărârea Comisiei Județene nr. 6689 din 28.01.2008 a fost contestată de Stațiunea de C. Dezvoltare Agricolă Secuieni, invocând în esență faptul că, potrivit Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acestuia, trecerea unui bun din domeniul public în domeniul privat al statului se face prin hotărâre de guvern, prevedere care nu a fost respectată prin emiterea hotărârii contestate.
Acțiunea a fost respinsă prin sentința civilă nr. 2769 din 3.X.2008 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, hotărâre menținută irevocabil prin decizia civilă nr. 867din 15.06.2009.
În motivarea acestei hotărâri, s-a reținut în esență că în cauză a fost respectată condiția trecerii „în condițiile legii” a suprafețelor din domeniul public în cel privat al statului, deoarece prevederile Legii nr.213/1998 constituie dreptul comun în materia proprietății publice și a regimului juridic al acesteia, în timp ce ansamblul legilor ce reglementează fondul funciar constituie dreptul special în această privință.
Astfel, cum actul normativ ce reglementează restituirea proprietăților – Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 10/2001 ș.a., sunt legi speciale, pot dispune restituirea unor imobile fără ca prin aceasta să se considere că s-a adus atingere regimului proprietății publice.
Instanța de recurs a mai reținut în motivarea hotărârii că, față de dispozițiile art. 10 alin.7 și art. 27 al.71 din Regulament, în cauză a fost respectată condiția trecerii ”în condițiile legii” a suprafețelor din domeniul public, în cel privat al statului deoarece însăși legea consideră suficientă mențiunea corespunzătoare din hotărârea comisiei județene.
Există astfel autoritate de lucru judecat privind legalitatea emiterii hotărârii Comisiei Județene nr. 6689/28.01.2o008 și implicit cu privire la amplasamentul suprafeței de teren de 159, 61 ha (art.1) și de trecere a acestei suprafețe în rezerva comisiilor locale Trifești, Secuieni, Dulcești (art.3), legalitate care nu mai poate fi pusă în discuție în prezenta cauză.
De menționat că hotărârea indicată - decizia civilă nr. 867 din 15.06.2009 a Tribunalului N. s-a pronunțat anterior apariției Legii nr. 72/2011 invocată prin motivele de apel și Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2011 (art. 329 al. 3 din vechiul Cod de procedură civilă, art. 517 al.2 din noul Cod de procedură civilă).
Față de considerentele expuse, în baza art. 480 al.1 Cod procedură civilă, se va respinge apelul, ca nefondat, reținându-se ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe.
Se va admite în parte cererea intimaților de acordare a cheltuielilor de judecată cu aplicarea dispozițiilor art. 451 al. 2 Cod procedură civilă, apreciindu-se că suma de 4000 lei solicitată cu titlu de onorariu avocat (fila 50 dosar) este vădit disproporționată în raport cu activitatea desfășurată de avocat și cu complexitatea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul, civil promovat de apelanta-pârâtă STAȚIUNEA DE C.-DEZVOLTARE AGRICOLĂ SECUIENI N., cu sediul în comuna Secuieni, ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 1124/C 03.06.2015 pronunțată de Tribunalul N. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți MOȘINSCHI Ș., T. D. N., N. F., N. V.-F., toți cu domiciliul procesual ales la CABINET AVOCAT U. C. G., cu sediul în R., .. 23, județul N., ca nefondat.
Obligă apelanta să plătească intimaților suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat, cu aplicarea prevederilor art. 451 al.2 Cod procedură civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2016.
Președinte, S. R. | Judecător, C. N. | |
Grefier, G. S. |
-
Red.sent. – O. E.
Red.dec. – R.S./19.02.2016
Tehnored. S.G./ 7 ex.
22.02.2016
| ← Succesiune. Decizia nr. 23/2016. Curtea de Apel BACĂU | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
