Revendicare imobiliară. Decizia nr. 4/2012. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4/2012 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 26-01-2012 în dosarul nr. 4/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2012
Președinte – S. C.
Judecător – L. C.
Grefier – T. C.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine au venit spre pronunțare apelurile civile promovate de intervenienta C. E. și pârâta S.C. S. SA B. împotriva sentinței civile nr. 2079/D din 15 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.01.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
CURTEA
- deliberând –
Asupra apelurilor civile de față instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2079/D/2010, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. ( Z.) S. în contradictoriu cu pârâții S C S. SA B., M. B. PRIN PRIMAR și cu intervenienta C. E., în interes alăturat pârâtei S.C. S. SA B., având ca obiect „revendicare imobiliară”.
S-a respins capătul de cerere referitor la constatarea nevalabilității titlului statului ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A fost obligată pârâta . îi lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 6233,60 m.p., situată în mun. B., .. 38, conturată cu culoarea roșie în schița anexă expert D., fila 98, vol.I, dosar, precum și fosta fabrică de postav S.S. SA (S.A.R.”Bacăul” la data naționalizării) materializată în corpurile A,B,C, astfel cum sunt identificate în Planul de situație anexat raportului de expertiză H. (fila 327, vol.II dosar), situate pe terenul menționat.
S-a respins cererea de intervenție accesorie (în interesul pârâtei) ca nefondată și a fost obligată pârâta . să plătească reclamantului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, instanța de fond a arătat că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 13 04 2007 sub nr._ , reclamantul Singher Shalom a chemat în judecată pe parata . ca prin hotărârea care se va pronunța ,sa se admită acțiunea sa în restituirea imobilului situat in mun. B. ,.. Roaita, fosta Poștei nr.38, compus din terenul de 6236,6 mp si a construcțiilor edificate pe aceasta suprafață până in anul 1948 si obligarea pârâtei la predarea in deplina proprietate si liniștita posesie a acestor imobile.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că tatăl său a fost proprietar al Fabricii de postav Bacăul SAR ,aceasta fabrica purtând anterior denumirea de Soc. Anonimă Z.,că acestea au fost naționalizate potrivit Legii 118/11 06 1948 potrivit procesului verbal anexat. Mai arata ca ulterior fabrica de postav s-a desființat, ca la data de 31 0oct. 1990 s-a înființat . în fosta proprietate imobiliara a tatălui său si ca ulterior s-a dispus schimbarea denumirii acestei societăți in .. Aceasta unitatea a fost privatizata prin încheierea de contracte de vânzare cumpărare de acțiuni cu FPP II M. in ce privește suprafața de 6533,6 mp si clădirea industriala cu anexele aferente,ce a făcut obiectul naționalizării.
Prin . 2007 s-a dispus declinarea soluționării cauzei in favoarea Tribunalului B. avându-se in vedere valoarea obiectului cererii.
Pe rolul Tribunalului,cauza a fost înregistrată sub nr._ .
La termenul din 20 02 2008 reclamantul a completat acțiunea solicitând ca, în contradictoriu cu pârâtul mun. B. prin primar să se constate nevalabilitatea titlului de proprietate al statului asupra imobilelor revendicate precum si existenta dreptului său de proprietate asupra acestora.
Prin întâmpinare, pârâtul mun. B. prin primar a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a mun. B. prin primar întrucât statul este reprezentat in justiție de către Ministerul Finanțelor.
În dovedirea acțiunii au fost depuse înscrisuri .
La termenul din 15 04 2009 a fost formulata in prezenta cauza cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei . către C. E. .De asemenea aceasta a invocat excepția de neconstituționalitate respinsa ca inadmisibilă de instanța prin Încheierea din 27 05 2009.
De asemenea, la data de 2 12 2009 instanța a soluționat excepția inadmisibilității cererii in revendicare invocata de intervenientă si excepția inadmisibilității cererii in constatarea nevalabilității titlului statului invocata de pârâtul mun. B. prin primar dispunând respingerea acestora.
In cauza s-au administrat proba cu înscrisuri si expertiza topo si construcții.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut că tatăl reclamantului,Singher Jean a dobândit prin succesiune de la S. Singher, tatăl său si bunicul reclamantului, proprietatea imobilelor care formează Fabrica de Postav cu toate accesoriile ei ,astfel cum rezulta din Ordonanța de adjudecare nr.2975/23 02 1925 aceste imobile fiind situate in B. ,.,38,37 bis ,43,45,40/42 .După dobândirea fabricii tatăl reclamantului, in numele ,,Societătii Anonime S. Singher ,adjudecatară a imobilelelor menționate, a edificat alte construcții constând ., a unui turn pentru rezervorul de apa si a unor ateliere care sa deservească fabrica propriu –zisă situație ce rezulta din înscrisurile depuse la ultimul termen-cereri de autorizații si planurile aferente.
Ulterior, la data de 25 03 1942 ,denumirea Societății Anonime S. Singher s-a modificat in Bacăul S A R ,Fabrica de postav ca urmare a intrării in vigoare a Legii 254/ 1941 privind trecerea proprietăților urbane evreiești în patrimoniul statului.
Imobilele ce au făcut obiectul Ordonanței de adjudecare și care s-au transmis Societății Anonime S. Singher redenumită ,,Bacăul S A R ,Fabrica de postav au fost naționalizate la data de 11 06 1948 conform Legii 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor ,ocazie cu care au fost încheiate mai multe procese verbale in legătura cu bunurile aparținând fabricii ,depuse de asemenea la dosar.
Este indubitabilă calitatea de moștenitor al reclamantului după Jean Singher,acesta făcând dovada filiației prin actul de naștere depus la dosar.
Bunurile descrise fac obiectul acțiunii pendinte,tribunalul apreciind ca preluarea acestora s-a făcut în mod abuziv astfel ca reclamantul are deschisa calea acțiunii in revendicare raportat la faptul ca dreptul de proprietate nu a ieșit din patrimoniul tatălui reclamantului fiind valabil transmis acestuia prin moștenire.
Deși in cauza s-a solicitat a se constata ,pe cale unei cereri separate, nevalabilitatea titlului statului, instanța a considerat ca acțiunea a fost îndreptata împotriva unei persoane care nu justifica calitate procesuala pasiva dat fiind faptul ca emitentul titlului –Legea 119/1948, este Statul ,reprezentat in justiție prin Ministerul Finanțelor si nu prin UAT mun. B.,astfel ca a respins ca atare aceasta cerere.
Insa cererea urmează a fi analizata pe cale incidentală ,dat fiind faptul că imobilul preluat de stat a fost înstrăinat către pârâta . acțiunii formulate împotriva subdobânditorului nu se poate face decât în temeiul dispozițiilor dreptului comun, prin compararea titlurilor de proprietate.
În ce privește titlul statului ,Tribunalul a reținut ca ,prin considerentele RIL 33/9 06 2008 ,ICCJ a stabilit ,din analiza practicii instanței europene de contencios ca,Protocolul nr. 1 la CEDO și principiul securității raporturilor juridice trebuie respectate în sensul că proprietarul imobilului nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Or, legea la data respectivă - Constituția din 1948 prevedea ca naționalizarea se impunea dosar ca o măsura excepționala si doar când interesul general o cerea. Actul de naționalizare nu reprezintă dacit o privare de bun abuziva întrucât la baza acestuia nu a stat interesul general ci o noua ideologie impusa prin forță.
Tribunalul a apreciat că Legea de naționalizare nu poate constitui,în opinia prezentei instanțe un titlu valabil al statului astfel ca Statul nu poate opune un titlu valabil reclamantului .Ca urmare, nici deținătorul actual al bunurilor naționalizate, pârâta . poate ,la rândul său ,să opună un titlul valabil reclamantului,tribunalul acordând preferință titlului acestuia.
In ce privește identificarea bunurilor pentru care se solicita revendicarea,tribunalul a reținut că în cauza au fost administrate probe cu expertiza topo si construcții . Deși in cauză a fost susținuta teza potrivit căreia construcțiile existente pe terenul aparținând reclamantului nu sunt aceleași cu cele preluate la data naționalizării, instanța a constatat atât din expertiza efectuata, din planurile exhibate de părți cit si din cercetarea la fata locului că, clădirea fostei fabrici de postav astfel cum a fost reconstruita de tatăl reclamantului in anul 1928 are aceeași configurație cu construcția de la momentul actual .
In concluzie instanța a constatat ca reclamantul are deschisa calea acțiunii in revendicare si ca acțiunea formulata este întemeiată dispunând restituirea proprietăților preluate abuziv astfel cum au fost identificate in rapoartele de expertiza menționată.
Pe cale de consecința a fost respinsa cererea de intervenție in interes alăturat.
Cazând in pretenții a fost obligată pârâta la cheltuieli de judecata reprezentând onorariul de expert. În ce privește cheltuielile de transport efectuate de apărătorul reclamantului instanța a dispus respingerea acestora întrucât nu s-a făcut dovada ca acestea nu sunt incluse in onorariul de avocat.
Împotriva sentinței au promovat recurs pârâta și intervenienta.
Prin încheierea din 19.09.2011, având în vedere obiectul cererii, în temeiul art. 2 alin.7 lit. b Cod procedură civilă, art. 282 alin.1 teza finală, art.2821 Cod procedură civilă s-a calificat calea de atac exercitată ca fiind apel și nu recurs, astfel cum s-a menționat în dispozitivul hotărârii atacate ( încheierea f.6 dosar Curtea de Apel B. – vol.V).
În motivarea apelului, astfel cum a fost completată ( f-48-60 vol.I.), societatea pârâtă S.C. „S.”S.A. B. a criticat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii, invocând, în esență:
- nelegal a fost respinsă excepția calității procesuale active a reclamantului și condițiile în care acesta a dobândit calitatea de proprietar al imobilelor revendicate sau de succesor al proprietarului, astfel, arată apelanta, autorul reclamantului nu figura în Registrul Comerțului de la epoca naționalizării ca asociat al fostei proprietare, ci doar ca director lichidator, de asemenea, există neconcordanțe cu privire la numele autorului reclamantului, astfel cum acesta apare în mai multe acte succesive ( J. Z. – asociat al S.C. S Singher S.A. în 1923, ulterior Jean Singher – director al Societății Anonime Singher ( 1924), J. Singher -1932;
- greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare în condițiile în care reclamantul avea deschisă calea legii speciale, Legea nr. 10/2001; în acest sens a invocat și decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;
- nelegal a fost admisă acțiunea în revendicare în contextul în care activele fostei S.C. Singher S.A. B. nu mai există, fiind demolate în perioada anului 1971, pe vechiul amplasament fiind edificate construcții noi ( perioada 1971-1972);
De altfel, conform actului de deschidere credit garantat cu gaj și ipotecă, activul Fabricii de Postav era amplasat la nr. 34,36,38, pe o suprafață de teren de 4526 m.p., S.C. S. fiind amplasată la nr. 38, pe o suprafață de 6233 m.p.; arată apelanta că, nesuprapunerea de numere, cât și diferența de suprafață sunt două elemente esențiale care au fost ignorate de prima instanță;
- acțiunea în revendicare a fost promovată cu depășirea termenului de un an și 6 luni prevăzut de art. 45 din Legea nr. 10/2001, republ.
Apelanta-intervenientă a invocat:
- calea de atac în speță este apelul și nu recursul, cum s-a menționat în dispozitivul sentinței atacate;
- inadmisibilitatea acțiunii în revendicare în raport de dispozițiile legii speciale nr. 10/2001, completată și modificată prin Legea nr. 247/2005;
- acțiunea a fost promovată de reclamant fără respectarea procedurii prealabile administrative;
- reclamantul, în condițiile legii speciale, era îndrituit doar la despăgubiri acordate de către instituțiile care au efectuat privatizarea;
- imobilele revendicare sunt în prezent în proprietatea S.C. „S.”S.A. B., al cărui acționar este, drept de proprietate dobândit în mod legal.
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea ca nefondate a apelurilor.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, intimatul-reclamant a învederat faptul că, fiind cetățean străin a intrat pentru prima oară în țară la data de 10 mai 2006, astfel că s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a exercita demersurile administrative pentru redobândirea imobilelor la data apariției Legii nr. 10/2001, republ., situația sa încadrându-se în ipoteza prevăzută la pct. 1 paragraful 13 al deciziei nr. 33/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii; a mai invocat intimatul-reclamant că, în însăși argumentația deciziei nr. 33/2008 a Î.C.C.J. se menționează că „ nu se poate aprecia că existența Legii nr. 10/2001, republ. nu exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiune în revendicare, că este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție”.
Pe fondul cauzei, intimatul-reclamant a învederat faptul că tatăl său, J. Z. a fost patronul ( proprietarul) fabricii naționalizate în baza Legii nr. 119/1948 sub emblema „Bacăul” S.A.R., fabrica, înființată de bunicul patern S. Singher și lăsată moștenitor celor 3 copii (J., Rasela și Max), fiind cunoscută sub titulatura de S.Singher S.A.; a mai arătat intimatul că moștenirea, constituind fondul industrial a fost dobândită în proprietate de Fabrica S. Singher S.A. de cei trei copii prin Ordonanța de adjudecare 2975/1923; s-a mai invocat faptul că, în anul 1924, fabrica a ars în întregime, fiind reconstruită de autorul său, cu credite luate în 1924, 1925, devenind singur proprietar al fabricii, de la care a fost, de altfel, naționalizată.
Totodată, intimatul a învederat și faptul că, potrivit actelor de la dosar, a făcut dovada calității de proprietar al imobilului revendicat a autorului său, precum și pe cea a calității sale de succesor în raport cu acesta.
În ce privește apelanții-pârâți, intimatul-reclamant a invocat calitatea acestora de detentori precari, atât timp cât actul de naționalizare a fost un act de preluare abuzivă, astfel cum menționează însăși legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, republ., trecerea imobilului de la data în proprietatea acestora, ca efect al privatizării, s-a făcut de la un neproprietar ( Statul Român) care nu avea un titlu valabil pentru deținerea bunului.
Referitor la inadvertențele cu privire la nume și prenume, astfel cum acestea au fost invocate de apelanți, intimatul-reclamant a învederat că acestea sunt clarificate prin înscrisurile depuse la dosar ( acte de stare civilă, decizia din 07.11.1963 a Consiliului Guvernului din Cantonul Aargau(Elveția) de schimbare a numelui de familie din Z. în Singher.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
1. Referitor la motivul de apel privind greșita respingere a lipsei calității procesuale active a intimatului-reclamant, atât în considerarea inadvertențelor de nume și prenume ale autorului în absența dovezii calității de succesor al reclamantului, cât și a nedovedirii calității de proprietar al fabricii al autorului intimatului-reclamant, instanța apreciază că acesta este nefondat în raport de actele de stare civilă, decizia nr. 3036/7.11.1963 a Consiliului Guvernului din Cantonul Aargau privind aprobarea schimbării numelui de familie S. pentru Johannes Zinger, depuse atât la fond cât și în apel ( cu opis – fila 112-1328 dosar apel), înscrisuri din care rezultă faptul că J. Z. este una și aceeași persoană cu J. Singher, Jean Z., Johannes S. sau Johann Z., cât și faptul că, intimatul-reclamant este una și aceeași persoană cu S. S., fiu al lui J. Z..
Cu privire ca calitatea autorului intimatului-reclamant de proprietar al imobilelor revendicate, se reține, de asemenea, potrivit înscrisurilor depuse în cauză, ( cu opis, f.119-210 dosar apel și celor depuse la instanța de fond), faptul că Societatea DS. Singher S.A. a fost constituită la 03.10.1923, actul constitutiv fiind autent5ificat cu nr._/3.10.1923 de către fostul Tribunal I. - secția notariat, conform acestuia fiind acționari J. Z. ș.a.
La data constituirii 03.10.1923, Fabrica S. Singher S.A. exploata vechea Fabrică de Postav a bunicului intimatului-reclamant S. Singher și al acționarului Piere Feldman ( fiica lui Solomn Singher).
Averea industrială a lui S. Singher ( decedat în 1921) a rămas în proprietatea celor trei descendenți ai acestuia, printre care și tatăl intimatului-reclamant, această avere fiind exploatată sub denumirea de S. Singher – succesori ( conform convenției de indiviziune din 9.03.1921, autentificată de Tribunalul B. cu nr. 509/10.043.1921) și transcris la grefa tribunalului).
La solicitarea celor 3 proprietari în indiviziune, activul industrial a fost scos la vânzare prin licitație publică, Ordonanța de adjudecare 2975/23.02.1925 reprezentând actul în temeiul căruia se constituia o nouă societate anonimă S. Singher S.A.
În contextul în care fabrica a ars în 1923, cei trei frați J., Max, Rasela Singher au r4econstruit fabrica distrusă de incendiu, în acest sens contractând două împrumuturi bancare ( 1924,1925), cu ipotecă asupra fondului industrial ( imobiliar și mobiliar).
În condițiile în care împrumutul nu a putut fi restituit până în anul 1942 ( când s-a și dispus radierea ipotecilor) s-a ajuns în situația ca împotriva societății anonime S. Singher să se pornească procedura falimentului, context în care, autorul intimatului-reclamant, care se ocupa de activitatea fabricii, figurează într-o . acte emise de societate ca director, respectiv ca lichidator al acesteia.
Urmare a fluctuațiilor în structura acționariatului în perioada 1923-1948, autorul intimatului a devenit din acționar minoritar al fabricii, patron al acesteia, calitate în care și apare în procesul verbal de naționalizare din 19 iunie 1948 ( f.134 dosar apel), în care societatea este menționată sub emblema de Fabrica de Postav Bacăul.
În raport de cele anterior arătate, în raport de înscrisurile depuse la dosar, de dispozițiile art. 23 lit.d din HG 250/2007 a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 247/2005, conform căruia sunt acte doveditoare în sensul legii „orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia, la data preluării abuzive ( extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul aparținea persoanei respective)”, nu poate fi reținută critica sentinței referitor la nelegala respingere de către prima instanță a calității procesuale active a intimatului-reclamant.
Nefondată este critica sentinței și cu privire la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare în raport de dispozițiile Legii speciale nr. 10/2001.
Respingerea, ca inadmisibilă, de plano și automat a acțiunii în revendicare, pe considerentul existenței căii speciale a Legii nr. 10/2001, republ., fără a verifica în concret caracterul efectiv al acestei proceduri ca situație particulară a intimatului-reclamant, este de natură să conducă la încălcarea dreptului garantat de art. 6 din C.E.D.O.
Însăși Decizia nr. 33/2008 a Î.C.C.J. pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, la punctul II 1) menționează că, instanțele învestite cu o cerere în revendicare imobiliară în baza dreptului comun, după . Legii nr. 10/2001, republ., sunt obligate să asigure reclamanților dreptul la acces la justiție.
Totodată, respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare și obligarea la parcurgerea procedurii prevăzute de Lege nr. 10/2001, republ., este, de asemenea, de natură să conducă și la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional C.E.D.O., în situația în care reclamantul cere un interes patrimonial suficient de bine stabilit în dreptul inter ( pentru a fi considerat bun în sensul Convenției).
Într-un asemenea context, instanța este datoare să analizeze, prin raportare la situația specifică a reclamantului, în ce măsură procedura Legii nr. 10/2001, republ., este eficientă și în ce măsură reclamantul are, fie un bun actual, fie o speranță legitimă de a dobândi un bun.
Caracterul eficient al procedurii speciale trebuie examinat de instanța națională în raport de starea legislației și a practicilor administrative ( apreciate în jurisprudența C.E.D.O. ca nefiind eficiente, având în vedere 2 elemente: absența despăgubirii efective și certitudinea cu privire la data la care acestea s-ar acorda), iar, în funcție de situația concretă a reclamantului, acesta poate invoca un bun sau o speranță legitimă ( în raport de calitatea de moștenitor, legalitatea naționalizării, dreptul de a primi despăgubiri sau restituirea imobilului).
În speță, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că intimatul-reclamant s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a exercita demersurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, republ., revenind în țară abia în anul 2006.
Împrejurarea că intimatul-reclamant nu a urmat demersurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, republ., în termenele astfel cum acestea au fost prorogate prin acte normative succesive, nu este de natură să îl înlăture de la beneficiul acțiunii în revendicare ( calea dreptului comun) în acest sens fiind și decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, așa cum rezultă din considerente, nu exclude posibilitatea existenței situației în care, raportându-se la prevederile C.E.D.O., părțile litigiului se prevalează de titluri ce le atestă drepturi de proprietate protejate de dreptul internațional.
Ori, în raport de circumstanțele speței, singurul remediu efectiv, aflat la dispoziția intimatului-reclamant, pentru accesul la justiție și recunoașterea dreptului său, îl reprezintă numai acțiunea în revendicare, acțiune cu caracter imprescriptibil, considerent pentru care se apreciază că excepția inadmisibilității acțiunii a fost corect respinsă de către instanța de fond.
Cu privire la vocația intimatului-reclamant de a redobândi bunurile imobile, se apreciază că aceasta subzistă atât timp cât în actul naționalizării bunurilor imobile(Legea 118/11.06.1948) este prevăzută preluarea abuzivă a acestora, atât în Legea specială 247/2005, republ., cât și Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG 250/2007, bunurile fiind deținute de stat abuziv, caracter abuziv ce trebuie privit și prin prisma art. 8 al Constituției din 1948, care prevedea că proprietatea particulară este garantată prin lege.
Procedându-se la compararea titlurilor de proprietate de care se prevalează părțile în susținerea acțiunii, respectiv a apărării, comparare a titlurilor ce prevalează în acțiunea în revendicare, este de reținut preferința, prevalența titlului de proprietate invocat de intimatul-reclamant, avut anterior celui învederat de pârâtă ( respectiv contractele de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 229/1994, 126/1994, intervenite între Asociația S. – P.A.S. și F.P.S., transcris în C.F._, cu nr. cadastral_).
Referitor la inadvertențele privind numărul la care era amplasat activul Fabricii de postav și delimitările acestora, se reține că, în cauză, s-a efectuat atât expertiză topo-cadastrală, cât și cercetare la fața locului (f.317-337), în urma cărora s-a constatat că amplasamentul actual al imobilelor este același cu cel vechi, în aceeași suprafață, construcțiilor vechi aducându-li-se, după privatizare, o . îmbunătățiri ( corpul A-B-C), construcțiile noi fiind garaj, centrală termică, șoproane, două magazii.
Referitor la tardivitatea promovării acțiunii în revendicare în raport de dispozițiile art. 45 alin.5 din Legea nr. 10/2001, republ., invocată de apelanți, se reține că aceasta nu este aplicabilă, în speță acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil, care este imprescriptibilă, termenul de un an fiind stipulat pentru acțiunile în constatarea nulității actelor juridice de înstrăinare la care face referire textul normativ anterior menționat.
Având în vedere cele anterior menționate, apreciind, în raport de motivele invocate și întregul probatoriu administrat că, în speță, nu se impune schimbarea sentinței atacate, instanța, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondate ambele apeluri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ambele apeluri promovate de intervenienta C. E. și pârâta S.C. S. SA B. împotriva sentinței civile nr. 2079/D din 15 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. ( Z.)S. și intimatul-pârât M. B. – PRIN PRIMAR, ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,azi, 26.01.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
S. C. L. C.
Pt. GREFIER
C. T., aflat în C.M.
P.-Grefier,
Red.sent. G.D.
Red.apel L.C./29.02.
Tehnored.M.D./7 ex./5.03.
| ← Strămutare. Sentința nr. 78/2014. Curtea de Apel BACĂU | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 690/2012. Curtea de... → |
|---|
