Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 28/2012. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2012 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 09-01-2012 în dosarul nr. 28/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 28/2012
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE - D. P. - JUDECĂTOR
- S. C. - JUDECĂTOR
- L. C. - JUDECĂTOR
GREFIER - C. B.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de recurenta-reclamantă S. C. împotriva sentinței civile nr.1151 din 27.06.2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că:
- procedura de citare legal îndeplinită,
- în cauză recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă ( fl.8 dosar), după care:
Se va rectifica conceptul de citare, în sensul că se va trece S. R. prin MFP- reprezentat prin DGFP Bacău.
Nefiind alte cereri și/sau excepții de analizat și văzând că prin cererea depusă la fila 8 dosar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza în deliberare.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1151/27.06.2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ s-a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă privind pe reclamanta S. C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr._ din 11.05.2011 reclamanta S. C. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce sa va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a unei sume de 384.00 euro reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a unei condamnări politice.
În motivarea cererii reclamanta a precizat următoarele:
Soțul său, S. I., născut la 03.07.1925 a fost arestat la 04.06.1948, anchetat 10 luni după care în baza sentinței penale nr. 388/29.03.1949 a executat 16 ani de închisoare, acuzația adusă fiind aceea de crimă de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 3 Cod penal, crimă de înaltă trădare pre văzută de art. 190 Cod penal.
A cunoscut întregul univers concentraționar al închisorilor comuniste: Aiud, Sighet, Periprava, etc. a fost eliberat din închisoare cu probleme mari de sănătate, cu semipareză facială. Întreaga sa viață a fost distrusă, reușind să-și întemeieze o familie abia la 54 de ani.
În drept se invocă prevederile art. 1, 2 și 5 din Legea nr. 221/2009.
În susținerea acțiunii s-au depus la dosar: cazier judiciar, extras din sentința penală nr. 388/29.03.1949, acte de stare civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut:
La termenul din 27 .06.2011 instanța din oficiu, având în vedere data promovării acțiunii 11.05.2011 și prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 1360/21 oct. 2010 a invocat inadmisibilitatea acțiunii.
Față de prevederile art.137 C. pr. civ s-a analizat cu prioritate această excepție și a fost admisă pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 1358/21.10.2010 Curtea Constituțională a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 contravine art.1 (alin.3) din Legea fundamentală.
Curtea apreciază ca nu poate exista decât o obligație ”morală” a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate in perioada comunistă. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 in Cauza Ernewein si alții împotriva Germaniei si prin Hotărârea din 2 februarie 2010 in Cauza K. si Iouri Kliadze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată instanța de la Strasbourg are o jurisprudență constantă in sensul că art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 in Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 in Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.
La 45 de zile de la publicarea deciziei C.C., întrucât Parlamentul nu a pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, prevederile art.5 alin.1 lit.a teza I din lg.221/2009 constatate ca fiind neconstituționale și-au încetat efectele juridice, intenția legiuitorului de a nu acorda daune morale fiind evidentă.
Prin urmare la data formulării cererii reclamantei, instanța nu a avut un cadru legal în temeiul cărei să acorde daune morale, prevederile declarate neconstituționale nefiind modificate.
Instanțele naționale au posibilitatea ca din proprie inițiativă să lase neaplicate orice dispoziție a legii naționale contrare normei comunitare, fără a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau constituțională (hot. C.E.J. Simmenthal).
Nu a putut fi însă aplicată o normă declarată neconstituțională.
Conform art.31 din Lg. nr 47/1992 decizia C.C. este „obligatorie”, fiind opozabilă erga omnes în vederea asigurării supremației Constituției, instanta aplicând legea în vigoare la momentul formulării cererii reclamantei.
Temeiul de drept al reclamanților îl constituie Legea 221/2009 – lege specială adoptată in vederea reparării prejudiciilor produse cetățenilor români ca urmare a condamnărilor cu caracter politic. Această lege repune în termenul legal victimele regimului comunist doar în ce privește daunele materiale.
La rândul lor Pactele Internaționale la care România este parte ca urmare a aderării au caracter de recomandare pentru statul român, înscriindu-se în marja de apreciere a acestuia neputând constitui temei de drept pentru reparații de ordin moral.
Pentru considerentele expuse, instanta a admis excepția inadmisibilității si in consecință a respins cererea reclamantei de acordare a daunelor morale, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea S. C., recurs declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru și înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr._ .
A fost criticată soluția primei instanțe, susținându-se faptul că Legea 221/2009 – în baza căreia a promovat acțiunea – îi dă dreptul la despăgubiri morale pentru daune și suferințele suportate ca soție de deținut politic, care a executat peste 16 ani de închisoare.
Face recurenta și o paralelă cu despăgubirile morale atribuite în cazul denunțurilor calomnioase și a violului. Se mai invocă faptul că dispozițiile art. 998 și următoarele C.civil care nu fac nicio distincție între despăgubirea materială și cea morală.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.6 și următoarele Cod pr.civilă.
Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor art. 304, 3041 și 312 Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:
Contestatoarea S. C. și-a fundamentat cererea de acordare a daunelor morale exclusiv pe dispozițiile art.5 din Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, prevederi care la momentul publicării aveau următoarea redactare:
"(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr.214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare;".
Dispozițiile art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009 au fost modificate prin art.I pct.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare:
"Art.I Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»".
Art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009, astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.62/2010 - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri - a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.62/2010 - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009 - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate.
Prin Decizia Curții Constituționale nr.1358/21.10.2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010 și prin Decizia Curții Constituționale nr. 1360/21.10.2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din Legea fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de Parlament cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1358/2010, aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția României prevede următoarele:
„(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. Tratatul sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.
Art. 31 din Legea nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele:
„(1) Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei Curții Constituționale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.”
Din interpretarea art. 147 din Constituția României cu art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Așadar, Deciziile Curții Constituționale pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci sunt general obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Iar neconstituționalitatea afectează actul normativ încă de la ., nu doar după publicarea deciziei Curții Constituționale; această concluzie a fost consfințită de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii - Dec. 3/2011 ( „De aceea, sunt lipsite de suport legal și hotărârile instanțelor de judecată prin care s-a dat eficiență, pe o anumită perioadă, actelor normative declarate neconstituționale .
Dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre . și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată”) și de Curtea Constituțională (Dec. 989/2009 - "ar fi discriminatoriu ca numai unele prevederi dintr-o ordonanță de urgență să se aplice și să își producă efectele pentru perioada de până la 30 aprilie 2009 și celelalte care vizează perioada de după 1 mai 2009 să fie neconstituționale și să își înceteze aplicabilitatea, prin efectul unei decizii de admitere" )
De altfel, Curtea Constituțională prin Decizia nr.169/02.11.1999, publicată în M. Of. nr.151/12.04.2000 și prin Decizia nr.186/18.11.1999, publicată în M. Of. nr.213/16.05.2000 a statuat obligativitatea deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele judecătorești, dar și pentru celelalte persoane fizice sau juridice.
În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 cu dispozițiile constituționale, astfel încât textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 și-a încetat efectele juridice.
D. urmare, la momentul sesizării de către contestatoare a instanței, nu exista un temei juridic în legea specială, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 221/2009, având ca obiect acordarea de despăgubiri morale, ceea ce corect a reținut prima instanță.
Totodată, nu poate fi reținută nici argumentația referitoare la despăgubirilor acordate în cazul denunțurilor calomnioase și a violului, recurenta neprecizând situații similare sau identice în raport de care să se constate plasarea sa într-o situație discriminatorie.
În ce privește criticile invocate de asemenea, de recurentă, referitoare la dreptul de a primi o reparație efectivă, se reține că Legea nr.221/2009 nu îngrădește în nici un mod dreptul recurentului de a obține despăgubiri în măsura în care se dovedește justețea acestora, legiuitorul român, consacrând printr-o . acte normative ( Decretul-lege nr.118/1990, OUG nr.631/2009, OUG nr.219/_), aprobată prin Legea 568/2001, posibilitatea de acordări de despăgubiri.
Invocarea dispozițiilor art. 998 cod civil în faza de judecată a recursului va fi înlăturată, atâta timp cât în fața primei instanțe contestatorul și-a întemeiat cererea exclusiv pe dispozițiile Legii 221/2009 prin raportare la dispozițiile art. 316 cu art. 294 Cod pr.civilă.
Va fi înlăturată susținerea recurentei conform cu care – citez „ motivarea este greșită „ și în ” sprijinul jurisprudenței naționale de dinainte de 1989 „, atâta timp cât Tribunalul Bacău a arătat în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, instanța de recurs putând astfel analiza – așa cum s-a arătat mai sus – legalitatea și temeinicia acesteia.
Pentru considerentele sus-arătate, în baza dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă va fi respins ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurenta-reclamantă S. C. împotriva sentinței civile nr.1151 din 27.06.2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 09.01.2012.
Președinte, D. P. | Judecător, S. C. | Judecător, L. C. |
Grefier, C. B. |
Red.sent. – A.R.A.
Red.dec.rec.- S.C./ 18. 01.2012
Tehnored. BC/ 2 ex/ 20. 01.2012
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 690/2012. Curtea de... | Servitute. Decizia nr. 750/2012. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
