Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 52/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 52/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 52/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia nr. 52/RDosar nr._
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2015
Completul constituit din:
Președinte: M. L. - judecător
G. Ș. - judecător
C. V. - judecător
G. P. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta C.N. R. S.A. – F. S.C. Carfil S.A., pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală București și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. și de intervenienții V. A. I., V. M. și G. M. M. împotriva deciziei civile nr.142/..2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._ .
Procedura legal îndeplinită.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare,se constată lipsa părților.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 13 ianuarie 2015, consemnările din încheierea de ședință din acea zi fac parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în baza art. 146 Cod procedură civilă, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, potrivit art. 260 alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru 20.01.2015 și, față de imposibilitatea constituirii completului de judecată, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27.01.2015.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față.
Prin Decizia civilă nr. 142/. B. s-a admis apelul formulat de apelanții-intervenienți G. M. M. și V. M. și V. A.-I. (moștenitorii apelantei V. E. decedată în timpul procesului) împotriva Sentinței civile nr._ din data de 25.06.2013 pronunțată de Judecătoria B., care a fost schimbată în parte cu privire la soluționarea cererii de intervenție și, în consecință:
S-a admis cererea de intervenție principală formulată și precizată de intervenientele V. E. (decedată în timpul procesului și continuată de V. M. și V. A.-I. ) și G. M. M. și reclamanta C.N. R. S.A.- F. S.C. Carfil S.A (pârâtă în cererea de intervenție) a fost obligată să plătească intervenienților suma de 15.733,93 Euro la cursul BNR din data efectuării plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a suprafeței de 1.446 mp teren ce face obiectul deciziei de restituire, pentru perioada 01.10._12.
Reclamanta C.N. R. S.A.- F. S.C. Carfil S.A (pârâtă în cererea de intervenție) a fost obligată să plătească intervenienților suma de 582 euro pe lună la cursul BNR din data efectuării plății, începând cu luna ianuarie 2013 și până la punerea efectivă în posesie cu această suprafață.
Reclamanta C.N. R. S.A.- F. S.C. Carfil S.A a fost obligată să plătească intervenienților V. M., V. A.-I. și G. M. M. suma de 13.406 lei reprezentând taxe de timbru, onorarii apărător și expert la instanța de fond .
A menținut restul dispozițiilor Sentinței civile nr._ din data de 25.06.2013 a Judecătoriei B., care nu au contravenit dispozițiilor deciziei.
S-au respins apelurile formulate de apelantele-pârâte C.N. R. S.A.- F. S.C. Carfil S.A., Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice B..
Apelanta C.N. R. S.A.- F. S.C. CARFIL S.A. a fost obligată la plata sumei de 2529 lei către V. M., V. A.-I. și G. M. M., cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prima instanță a reținut în mod corect, potrivit expertizei de identificare a bunurile restituite în natură de către reclamantă în favoarea pârâtelor prin Deciziile 45 din 19.03.2004 și 47 din 13.12.2010, că din cele trei parcele supuse restituirii în natură doar una este afectată de dreptul de ipotecă legală al pârâtelor, respectiv suprafața de 1.446 mp, intervenientele restrângându-și pretențiile aferente acestei suprafețe în fața instanței de fond și criticând soluția acesteia cu privire la suprafața menționată pentru care nu s-au acordat în totalitate despăgubirile stabilite prin expertiză și pentru viitor potrivit aceleiași lucrări.
A apreciat că, față de reclamantă, cererea de obligare la plata echivalentului lipsei de folosință a fost întemeiată în considerarea dispozițiilor Legii 10/2001 și a admis acest petit la nivelul cuantumului precizat, obligând-o pe aceasta la plata sumei de 15.700 Euro la cursul BNR din data efectuării efective a plății.
Prin Raportul de expertiză tehnică întocmit de expert Climovici L. sub nr._ din 09.01.2013 a fost stabilit cuantumul despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilelor în litigiu la nivelul sumei de 100.700 euro, pentru ca, urmare precizării cererii intervenientelor pentru termenul de judecată din data de 26.02.2013 ( fila 336 vol. I dosar fond), să se suplimenteze raportul de expertiză, expertul stabilind cuantumul despăgubirilor aferente suprafeței de terne de 1.446 mp la nivelul sumei de 15.733,93 euro ( fila 28 vol. II dosar fond, sumă solicitată de intervenienete prin concluziile depuse în fața instanței de fond.
Această sumă a fost considerată ca exprimând contravaloarea lipsei de folosință calculată potrivit chiriei medii și în raport de variația pieței imobiliare în perioada de referință și a fost obligată reclamanta-apelantă la plata acesteia precum și în continuare până la punerea efectivă în posesie a sumei de câte 582 euro lunar, cu același titlu, sumă rezultată din calculele aceluiași supliment de expertiză.
Prejudiciul creat intervenientelor a constat tocmai în lipsirea acestora de exercițiul concret al dreptului de folosință ca atribut al dreptului de proprietate pentru terenul preluat abuziv de stat, restituit prin deciziile menționate dar care nu a fost predat intervenientelor din culpa reclamantei-apelante, existența ipotecii instituite asupra acestuia nefiind de natură a împiedica transmiterea efectivă în posesia titularelor dreptului din perspectiva prevederilor art. 9 din Legea 10/2001 care prevede că „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini”.
Potrivit art. 9.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin H.G. nr. 250/2007 „Sintagma libere de orice sarcini nu are semnificația exonerării de răspundere a unității deținătoare în raport cu terțe persoane ca urmare a neexecutării unor contracte civile sau comerciale care vizau imobilul respectiv. În cazul societăților comerciale cu capital de stat (majoritar sau minoritar - cazul în care cota deținută de stat acoperă valoarea imobilului), această sintagmă instituie prevalența restituirii în natură a imobilului către persoana îndreptățită, indiferent dacă aceasta s-ar afla în concurs cu alți creditori ai persoanei juridice debitoare (creditori ipotecari sau cu garanții privilegiate, inclusiv creditorii unității debitoare în cadrul procedurii falimentului). Prevalența restituirii în natură în raport cu alte proceduri legale este o consecință și a prevederii art. 52 din lege care înlătură de la aplicare orice alte prevederi contrare, care tind să indisponibilizeze bunul de la restituirea în natură”.
Fapta ilicită a societății a constat în deținerea în continuare a terenului restituit prin deciziile indicate, atitudine imputabilă acesteia în condițiile obligației legale de predare către titularele dreptului, cum rezultă din prevederile art. 25 al. 5 din Legea 10/2001, atitudine care a generat, printre altele, imposibilitatea intervenientelor de a se bucura de bunul imobil care le aparținea și de care au fost lipsite o perioadă foarte mare de timp urmare preluării abuzive de către stat a acestuia. În aceste condiții, reclamanta și-a asumat riscul de a păstra un bun pentru care nu justifica dreptul de proprietate sau vreunul dintre atributele acestuia.
Asumarea acestui risc a avut drept consecință aplicarea efectelor juridice ale răspunderii civile delictuale care presupune dovedirea întrunirii condițiilor generale ale acesteia, astfel cum sunt reglementate în art. 998 - 999 din Codul civil, respectiv: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între primele două și a vinovăției celui care a provocat prejudiciul, în oricare dintre formele prevăzute de lege.
Potrivit considerentelor mai sus expuse, în speță au fost aplicabile aceste dispoziții legale, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale astfel că a fost justificată cererea intevenientelor, cele ale Legii 10/2001 neconținând niciun remediu pentru repararea prejudiciului determinat de lipsa de folosință a terenului în litigiu, produs în perioada cuprinsă între momentul restituirii imobilului prin decizie și cel al predării bunului către titularii dreptului de proprietate.
Pentru aceleași considerente nu s-a putut reține culpa celorlalți pârâte-intimate și obligarea și a acestora la repararea prejudiciului, cum au susținut intevenienții.
Critica vizând soluția de respingere a cererii de constatare a nulității încheierii de carte funciară nu a fost fondată, prima instanță reținând în mod corect că au fost invocate drept cauze de nulitate stări de fapt ulterioare datei emiterii actului, în condițiile în care cauzele de nulitate sunt anterioare și concomitente încheierii actului.
Pentru aceste considerente, apelul intevenienților a fost admis cu consecința schimbării sentinței atacate în maniera arătată cu privire la cuantumul despăgubirilor și titulara acestei obligații.
Celelalte apeluri ale reclamantei C.N. R. S.A.- F. S.C. Carfil S.A. și pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice B. s-au dovedit nefondate și au fost respinse.
Apelul reclamantei C.N. R. S.A.- F. S.C. Carfil S.A. s-a impus a fi respins pentru considerentele dezvoltate mai sus când s-a analizat temeinicia solicitărilor intervenienților în raport cu această parte urmare intervenirii răspunderii delictuale a acesteia.
Apelurile pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice B. au conținut o critică comună vizând soluția dată cererii de radiere a ipotecii legale asupra imobilului în litigiu.
Soluția de rectificare a înscrierilor în privința imobilului nr. cad. 3146, nr. top.8741/2/a/1 de la A1 C2 din CF nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._, provenită din CF nr._) a localității B., în sensul radierii dreptului de ipotecă legală înscris în favoarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generala a Finanțelor Publice B., înscris ca urmare a Încheierii nr. 5479/21.02.2005 dată de OCPI B. a fost temeinică și legală raportat la prevederile Legii 10/2001 mai sus evocate și reprezentate de art. 9 din lege și art. 9.2 din Norme.
Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 21 al. 5 din Legea 10/2012 este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de această lege, sub sancțiunea nulității absolute.
Există două derogării de la aceste prevederi legale reprezentate de art. art. 5 alin. (8) din Legea nr. 210/2010 și art. 19 alin. (9) din Legea nr. 255/2010, prevederi ce vizează exproprierea pentru utilitate publică, situație ce nu s-a regăsit în speță.
Prevederile art. 21 al. 5 din lege au fost detaliate prin cele ale art. 21.1. din Normele de aplicarea Legii 10/2001, legiuitorul stabilind că această prevedere legală are multiple semnificații juridice, „respectiv:
a) statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane, altele decât cele îndreptățite potrivit legii; ca atare, sunt înlăturate de la aplicare cu privire la aceste bunuri prevederile Legii nr. 64/1995 sau ale Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare;
b) indisponibilizarea respectivă operează începând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară;
c) indisponibilizarea acestor bunuri are drept scop primordial îndeplinirea obligației de restituire în natură către adevăratul proprietar;
d) în cazul în care unitatea deținătoare este regie autonomă, societate sau companie națională, societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale ori locale este acționar sau asociat majoritar ori organizație cooperatistă sau orice altă persoană juridică de drept public (entități de drept public - ministere, prefecturi, Agenția Domeniilor Statului și altele asemenea) și restituirea în natură este posibilă potrivit legii, această măsură este obligatorie, obligația legală de restituire prevalând asupra oricărei alte opțiuni a deținătorului bunului imobil solicitat”.
A rezultat că înscrierea ipotecii asupra imobilului în litigiu s-a făcut cu încălcarea unor norme imperative de către autoritățile menționate, legiuitorul prevăzând în mod expres sancțiunea încălcării acestora, respectiv nulitatea absolută cu consecința lipsirii de efecte juridice a actului care a stat la baza înscrierii, astfel că s-a jutificat radierea dreptului de ipotecă în temeiul art. 34 al. 1 din Legea 7/1996, potrivit căruia orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, text aplicabil speței în raport de data promovării acțiunii.
Apelanta pârâtă Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice B. a mai criticat sentința primei instanțe și sub aspectul soluției de respingere a excepțiilor lipsei calității procesual pasive a acestei pârâte și inadmisibilității cererii reclamantei, critici ce nu au putut fi reținute din perspectiva datei la care s-a întocmit dosarul fiscal al reclamantei și dispozițiilor legale mai sus evocate care reglementează procedura rectificării de carte funciară.
Soluția dată de prima instanță celor două excepții a fost temeinică și legală, raportat la prevederile legale mai sus analizate în raport de data formării dosarului fiscal și evidențelor de carte funciară precum și la cele care reglementează posibilitatea rectificării de carte funciară reprezentate de Legea 7/1996 în forma aplicabilă la data promovării acțiunii prezente, intervenienții urmărind realizarea dreptului lor, potrivit prevederilor art. 111 Cod procedură civilă, prin radierea ipotecii înscrise cu încălcarea normelor imperative ale Legii10/2001, cum s-a arătat mai sus.
Celelalte dispoziții ale Sentinței civile nr._ din data de 25.06.2013 a Judecătoriei B., care nu au contravenit dispozițiilor deciziei instanței de apel, au fost menținute.
Raportat la soluția dată apelului intervenienților cu consecința modificării celei de la fond în sensul admiterii integrale a cereri acestora și obligării reclamantei la plata despăgubirilor potrivit concluziilor expertului, în temeiul prevederile art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat reclamanta C.N. R. S.A.- F. S.C. Carfil S.A să plătească intervenienților V. M., V. A.-I. și G. M. M. suma de 13.406 lei reprezentând taxe de timbru, onorarii apărător și expert la instanța de fond, precum și suma de 2529 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu redus la 2000 lei față de 4500 lei solicitat ( fila 80 ) și taxe de timbru și timbru judiciar de 529 lei ( fila 64 ).
Articolul 274 alin.(3) Cod procedură civilă permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită, este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului. În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului, elemente recunoscute de doctrina juridică în aprecierea volumului de muncă.
Prin aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă instanța nu intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și client, care se menține în integralitate, ci doar apreciază în ce măsură onorariul stabilit de partea care a avut câștig de cauză trebuie suportat de partea adversă, ținând seama de natura si complexitatea prestației avocatului acestuia. În acest sens în jurisprudența CEDO s-a statuat ca partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Raportat la complexitatea medie a cauzei, lipsa caracterului de noutate al acesteia și eforturile depuse de apărător constând în redactarea apelului, a întâmpinărilor la celelalte apeluri și prezența le trei termene de judecată la care nu s-au pus în discuție chestiuni complexe care să sporească implicit și complexitatea litigiului, instanța a apreciat că onorariul achitat de intervenienți depășește efortul depus de avocatul acestora, și-n consecință a fost redus la suma de 2.000 lei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta, pârâtele și intervenienții considerând-o nelegală.
În esență, în motivarea recursului, reclamanta susține că nu se impunea obligarea la despăgubiri, responsabilă fiind pârâta DGFP B., care a imobilizat imobilul, deși s-a purtat corespondență că imobilul trebuie retrocedat fără sarcini.
Pârâtele DGFP B. și ANAF critică sentința sub aspectul greșitei respingeri a excepțiilor lipsei de calitate procesual-pasivă și inadmisibilității acțiunii, iar pe fond se susține că eronat s-a dispus radierea ipotecii, întrucât înscrierea s-a făcut în condiții de legalitate, iar obligațiile bugetare ale reclamantei nu sunt stinse.
Intervenienții susțin, în esență, că se impunea obligarea reclamantei în solidar cu pârâtele care au solicitat înscrierea ipotecii.
Recursurile nu sunt fondate.
- cu privire la recursul reclamantei:
Recursul este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată doar în cazurile expres prevăzute de lege, cererea de recurs trebuind să cuprindă cel puțin unul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, ce determină limitele cadrului procesual. Acest caracter nu mai permite reanalizarea stării de fapt, care rămâne de atributul exclusiv al instanțelor de fond – prima instanță și cea de apel, având în vedere că dispozițiile pct.10 și 11 din art. 304 C. pr. civ., care priveau temeinicia hotărârii, au fost abrogate succesiv, iar norma procedurală statuează expres că recursul poate fi exercitat numai pentru nelegalitate.
Nu este suficient să se indice vreunul din motivele de nelegalitate arătate în art. 304 C. pr. civ., ci efectiv trebuie să se arate norma de drept substanțial încălcată, dacă se invocă pct.9 sau cel puțin motivul să poată fi încadrat în dispozițiile textului, chiar dacă este indicat greșit. Dacă din dezvoltarea recursului nu reiese care este dispoziția de drept material încălcată sau chiar indicată o atare prevedere nu rezultă că ar fi fost nesocotită ori se critică sub aspectul stării de fapt, respectiv pe analiza probelor, recursul nu este de primit, știut fiind că în recurs nu se judecă procesul, ci hotărârea.
În speță, întreaga motivare a petiției de recurs vizează starea de fapt, nu se arată
în ce constă nelegalitatea deciziei din apel, ci se fac doar aprecieri asupra stării imobilului, lipsei acordului pentru dezmembrare, corespondenței în ce privește obligația de retrocedare, însă nu se arată în concret norma de drept încălcată pentru a permite controlul judiciar. Nimic nu a împiedicat-o pe reclamantă să predea imobilul în termen, cum statuează art. 25 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, deși în puterea legii, respectiv art. 9 din același act normativ, sunt retrocedate libere de orice sarcină, și aici este de amintit că despăgubirile au fost acordate de instanță pe motivul lipsei de folosință, față de care nu se aduce vreo critică în recurs. Altfel s-ar fi pus problema dacă s-ar fi ridicat apărarea, în primă instanță și apoi în căile de atac asupra interpretării sintagmei din finalul textului art. 25 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, respectiv dacă intervenienții puteau să se adreseze executorului judecătoresc pentru preluarea unilaterală a imobilului și în consecință evitarea lipsei de folosință, însă chestiunea de drept nu a fost supusă vreunei analize, astfel că recursul va fi respins.
- Cu privire la recursul pârâtelor:
- Excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a fost corect respinsă, din moment ce ipoteca a fost înscrisă la inițiativa acestora, or radierea ipotecii nu se poate dispune decât în contradictoriu cu titularul ei, evitându-se cauzarea cel puțin a unui prejudiciu procesual, neavând importanță că ulterior a intervenit un protocol de predare-primire a dosarului fiscal al reclamantei.
- Corect a fost respinsă și excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât prin aceasta se urmărește o rectificare de carte funciară, în sensul radierii dreptului real de ipotecă, înscris nelegal, or o asemenea operațiune nu se poate dispune decât într-o procedură contencioasă și nu una necontencioasă, cum este cea a plângerii împotriva încheierilor de carte funciară și care nu este una obligatorie cum contrar se afirmă în recurs.
- Pe fond, instanțele de fond au procedat legal la admiterea acțiunii și rectificarea situației de carte funciară, având în vedere că ipoteca a fost înscrisă nelegal, contrar prevederilor imperative ale art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, care interzic ipotecarea imobilelor ce fac obiect al acestui act normativ, până la soluționarea procedurilor de restituire și în consecință, prevederile art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, sunt pe deplin aplicabile, impunându-se rectificarea situației de carte funciară. Nu mai puțin, dispozițiile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, prevăd că imobilele se restituie libere de orice sarcină, încât, în puterea legii, ipoteca rămâne fără efect juridic și nu poate fi opusă persoanei îndreptățite, încât și din acest motiv se impune rectificarea situației din cartea funciară. Nu prezintă nici o relevanță că reclamanta nu a stins toate obligațiile fiscale, obligații care creează raporturi juridice numai între aceasta și organele fiscale (pârâtele în cauză), însă sunt lipsite de efecte față de persoana îndreptățită căreia i se restituie imobilul, cum corect a reținut și instanța de apel, încât și recursurile pârâtelor vor fi respinse.
- Cu privire la recursul intervenienților:
Va fi respins, întrucât plata de despăgubiri a fost atrasă pentru lipsa de folosință, iar predarea imobilului trebuia realizată între reclamantă și intervenienți, conform art. 25 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, pârâtele neavând nicio atribuție în acest sens și nici o culpă, mai ales că au acționat în virtutea legii pentru înscrierea ipotecii, însă este de reamintit că aceasta era oricum fără efect, cum s-a arătat deja mai sus și deci imobilul putea fi predat.
Lipsa vreunei fapte ilicite, care să atragă răspunderea delictuală a pârâtelor, înlătură solidaritatea prevăzută de art. 1382 C. civ., încât critica din recurs nu poate fi primită.
Față de considerentele expuse, văzând prevederile art. 312 alin. 1 C. pr. civ., recursurile vor fi respinse, menținându-se decizia din apel ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta CN R. - filiala S.C. Carfil SA, pârâții DGRFP B. și Agenția Națională de Administrare Fiscală București și intervenienții V. M., V. A. I. și G. M. M. împotriva Deciziei civile nr. 142/. B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 27.01.2015.
Președinte Judecător Judecător
M. L. G. Ș. C. V.
Grefier
G. P.
Red.M.L./09.02.2015
Dact.GP/ 09.02.2015/2ex
Jud.fond:C.D.T.
Jud.apel D.N.,V.M.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 116/2015. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 73/2015. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
