Acţiune pauliană. Decizia nr. 252/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. P.

Judecător C. E. C.

Grefier G. G.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantele A. M.&Sons Ltd, . Lux” SRL și . (fostă M. Imobiliare SRL), precum și de pârâții C. M., C. C. D., C. R. M. și C. L. T., împotriva sentinței civile nr. 152 din 25 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul B., în dosarul civil nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 12 februarie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată.

În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 18 februarie 2015 și apoi pentru 23 februarie 2015.

CURTEA

Constată că, prin sentința civilă nr. 152/25.09.2014, Tribunalul B. a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins acțiunea civilă formulată de reclamantele A. M. & SONS LTD, P. A. de Lux SRL, M. D. SRL împotriva pârâților C. M., C. C. D., C. R. M. și C. L. T., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin cererea adresată acestei instanțe, reclamanții A. M. & Sons Ltd, P. A. de lux SRL și M. Development SRL au chemat în judecată pe pârâții C. M., C. C. D., C. R. M. și C. L. T. solicitând declararea inopozabilității contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 84/12.02.2009 de BNP T. SI ASOCIAȚII față de societățile reclamante, cu consecința revenirii în patrimoniul vânzătorilor C. M. și C. C. D. a imobilului situat în ., ., județul B., cu număr topografic 215, de la A+1, compus din teren în suprafața de 1123 mp și construcția edificată pe acest teren ce face obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 84/12.02.2009 de BNP T. SI ASOCIAȚII; obligarea pârâților la plata tuturor cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu în temeiul dispozițiilor art. 453 Noul Cod proc. civ.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune instanța a reținut următoarele:

Existența datoriei pârâtului C. M. față de reclamante a fost stabilită la data de 15 ianuarie 2013 prin decizia 7/2013 a Curții de apel București. Starea de insolvabilitate invocată de reclamante a fost cunoscută acestora în procedura de executare silită a deciziei indicată anterior.

Prezenta acțiune este una personală supusă termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958.

În conformitate cu prevederile art. 7 din actul normativ mai sus evocat, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.

În favoarea reclamantelor s-a născut dreptul de a promova prezenta acțiune la momentul constatării imposibilității executării creanței de către executorul judecătoresc, ulterior datei de 15.01.2013.

Acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 13.01.2014, cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani, astfel că excepția prescripției dreptului material la acțiune va fi respinsă.

Cu privire la fondul litigiului, instanța a reținut următoarea stare de fapt:

În perioada anilor 2003 – 2004, pârâtul C. M. a inițiat un proiect privind realizarea unei construcții de aproximativ 1800 mp.

La data de 28 noiembrie 2006, între societatea M. Imobiliare, în prezent reclamanta Mizescu Development SRL, pârâtul C. M. și MC Group Construct au încheiat un contract de parteneriat prin care au fost stabilite termenele și condițiile privind participarea părților semnatare la realizarea proiectului P. A. de Lux, intitulat Proiectul P..

Proiectul P. consta în realizarea unui ansamblu rezidențial de lux în zona P. din București, respectiv în .-36, în condițiile în care în anul 2004 toți proprietarii din imobilul situat în P. nr. 32 concesionase, în favoarea pârâtului C. M., cotele lor de coproprietate din curtea imobilului.

Odată cu contractul de parteneriat s-a încheiat, între aceleași părți, și un contract de prestări servicii prin care MC Group Construct SRL se obliga să acorde servicii de asistență și de intermediere în derularea proiectului.

În vederea garantării obligaților asumate, pârâții C. M. și C. C. D. au încheiat cu reclamanta M. Development SRL contractele de ipotecă 1048 și 1049 din 28.11.2006, ipoteca fiind instituită asupra imobilului situat în Bunești, înscris în CF 333, nr. cad. 613, 614, 615, 616 și 618/1.

În anul 2008 s-a constituit societatea reclamantă P. A. de Lux.

La data de 1.10.2008 între pârâtul C. M. și reclamanta A. M. & Sons s-a încheiat contractul de asociere în participațiune prin care părțile au convenit întemeierea unei asociații în participațiune în scopul comun de a obține câștiguri de pe urma activității desfășurată de aceasta. La art. 8 din acest contract s-a specificat obiectul de activitate ca fiind tranzacționarea, respectiv cumpărarea unui teren de 239 mp, situat în București, P., urmând c acest teren să fie transferat ulterior către societatea P. SRL.

La data de 7.10.2009 între MC Group Construct SRL și reclamanta P. A. de Lux SRL s-a încheiat un nou contract de prestări servicii.

MC Group Construct SRL a fost reprezentat de pârâtul C. R. M..

La data de 11.04.2011 între reclamante, pârâtul C. M. și V. M. M., persoană care nu are calitatea de parte în prezentul litigiu, s-a încheiat o convenție de colaborare al cărei obiect îl reprezintă angajamentul asumat de părți privind dezvoltarea unei investiții imobiliare comune pe teren sub forma edificării unei clădiri cu apartamente de lux.

La data de 1.11.2011 între reclamante și pârâtul C. M. s-a încheiat memorandumul de înțelegere prin care pârâtul s-a angajat să restituie reclamantelor suma de 5.062.139 euro stabilind un termen de grație de un an și o eșalonare pe 30 luni și constituirea unor garanții asupra unor imobile.

Deoarece garanțiile nu au fost constituite, la data de 27.01.2012 reclamantele au promovat acțiune în justiție împotriva pârâtului C. M.. Prin decizia civilă 7/2013 a Curții de Apel București s-au stabilit creanțele acestora împotriva pârâtului.

Prin încheierea din data de 15.03.2013 pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei Sector 3 București s-a încuviințat executarea silită în baza titlului executoriu constând în decizia civilă 7/2013.

Biroul Executorilor Judecătorești Asociați Aequitas, investită cu executarea silită menționată, a efectuat demersuri de identificare a bunurilor urmăribile la Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 5, Sector 6, Sector 3, Sector 4, Sector 2, Ilfov, la Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale, la Direcția Venituri Buget Local, la Primăria Ciolpani, la Primăria Voluntari, Primăria Domnești Ilfov, Primăria B., Primăria Chitila, Direcția Fiscală B., Primăria Comunei Tunari, Primăria P., Primăria P., Primăria 1 Decembrie, Primăria Corbeanca, Primăria Dobrotești, Primăria Cornetu, Primăria Brănești, Primăria Afumați, Primăria Chiajna, Primăria Otopeni, ITM București, Primăria Snagov, la Unicredit Ț. Bank, Credit EuropeBank, RBS, CEC Bank, Banca Transilania, Raiffeisen Bank, Leumi Bank, Bankpost, Intesa Sanpaolo Bank, BRD.

Din aceste verificări a rezultat că pârâtul M. C. nu are imobile în raza teritorială a verificat, însă are conturi deschise la CEC Bank, Banca Transilvania, Leumi Bank și BRD.

Contractul de vânzare cumpărare a cărei inopozabilitate se cere a se constata în prezentul litigiu a fost încheiat între pârâți și autentificat sub nr. 84/12.02.2009.

Prin acest contract, pârâții C. M. și C. C. D. au vândut pârâților C. R. M. și C. L. T., în cote egale, imobilul situat în ., ., jud. B., înscris în CF 2021 Bunești, nr. top 215, păstrându-și uzufructul viager, pentru prețul de 50.000 euro, părți pe care vânzătorii au declarat că l-au primit.

În aceeași zi și la același notar s-a mai încheiat între pârâți și contractul autentificat sub nr. 83/2009, prin care pârâții C. M. și C. C. D. au vândut pârâților C. R. M. și C. L. T., în cote egale, imobilul situat în comuna Snagov, ., cu păstrarea uzufructului viager, pentru prețul de 122.000 euro, achitat la data încheierii actului conform mențiunilor din contract.

Conform răspunsurile date la interogatorii de către pârâți și din declarațiile martorilor audiați la solicitarea acestora, contractele menționate au fost încheiate în scopul rezolvării unei situații existente în familia pârâților.

Pârâtul C. M. mai are un copil, numit tot C. M., ditr-o altă căsătorie. Acest fiu a locuit mult timp în străinătate și s-a stabilit în România în anul 2008, solicitându-i tatălui său să-l susțină financiar.

Pentru a rezolva situația creată de această solicitare, pârâții au încheiat contractele menționate, parte din prețul încasat de pârâtul C. M. fiind dat fiului din afara căsătoriei, precum și un autoturism.

Conform prevederilor art. 6 alin. 2 și 3 cod civil nou, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

Față de textele legale mai sus expuse, reținând și faptul că actul a cărui inopozabilitate se solicită a se constata a fost încheiat în anul 2009, anterior intrării în vigoare a noului cod civil, instanța conchide că incidente în cauză sunt prevederile vechiului cod civil, respectiv art. 974 – 975.

Creanța reclamantelor împotriva pârâtului există de la data semnării memorandului de înțelegere, respectiv de la data de 1.11.2011.

Contractul obiect al prezentului litigiu a fost încheiat anterior asumării acestei creanțe de către pârât, în anul 2009.

La acea dată reclamantele nu dețineau o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului C. M..

Așa cum am reținut mai sus, atunci când debitorul încheie actul fraudulos cu scopul de a prejudicia un creditor viitor, acesta poate ataca actul respectiv, chiar dacă este vorba despre un act încheiat anterior nașterii dreptului său de creanță. Pentru a constata existența acestei situații și a înlătura condiția anteriorității creanței trebuie ca reclamanții să dovedească încheierea contractului cu scopul prejudicierii lor.

Astfel era necesar ca reclamanții să dovedească faptul că pârâtul C. M. a determinat cu intenție blocarea proiectului P. și raportul creditori – debitor.

Din probele existente la dosar nu rezultă că pârâtul a urmărit acest scop.

În decizia civilă 7/2013 a Curții de Apel București, prin care a fost obligat pârâtul C. M. să plătească reclamantelor sumele de bani pentru care s-a pornit executarea silită, s-a reținut că Memorandumul de înțelegere este o convenție ce produce efecte juridice proprii, independente de convențiile anterioare existente între părți și nu există nici un raționament juridic pentru care executarea memorandumului să fie condiționată de analizarea raporturilor anterioare ale părților.

Din probele administrate rezultă că pârâtul C. M. s-a implicat în derularea proiectului P., a contribuit cu bani la susținerea acestuia, iar raporturile contractuale cu reclamantele au încetat datorită unor suspiciuni de fraudă.

Suspiciunile reclamantelor nu echivalează cu existența fraudei, iar existența fraudei nu a fost dovedită în cauză.

Astfel fiind, în cauză nu se poate reține că pârâtul, încă din anul 2009, a urmărit blocarea proiectului și aducerea sa în calitatea de debitor față de reclamante și că încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 84/2009 s-a făcut în scopul creării stării de insolvență, ceea ce duce la concluzia că în cauză nu s-a dovedit că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a acțiunii revocatorii.

Păstrarea uzufructului viager de către pârâții vânzători nu este de natură a demonstra că vânzarea este fictivă și cu atât mai puțin că vânzarea s-a făcut în frauda viitorilor creditori.

Reclamantele aveau obligația procesuală de a dovedi că pârâții au încheiat contractul de vânzare cumpărare 84/2009, anterior creanței, în scopul fraudării lor. Indicarea de către pârâți a scopului urmărit prin încheierea contractului nu era necesară.

Reclamanții au susținut că pentru a fi îndeplinită condiția fraudării creditorului nu este necesar ca atitudinea subiectivă a debitorului să îmbrace forma intenției de a-l păgubi pe creditor, frauda fiind dată de simpla cunoaștere de către debitor a rezultatului păgubitor al actului față de creditor.

Această susținere este aplicabilă în cazul în care creanța este anterioară încheierii contractului, anterioritate ce nu există în prezenta cauză.

Nefiind îndeplinită condiția anteriorității creanței față de contract și nici condițiile în care această anterioritate poate fii înlăturată, nu se mai impune a se analiza dacă sunt îndeplinite celelalte condiții.

A. Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termen, motivat, timbrat legal, pârâții C., criticând sentința pentru soluția dată excepției prescripției dreptului material la acțiune. Aceștia au solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, cu consecința respingerii ca prescrisă a acțiunii.

Raționamentul instanței de fond este nelegal atunci când aceasta apreciază ca nașterea dreptului la acțiune al reclamantelor este "momentul constatării imposibilității executării creanței de către executorul judecătoresc, ulterior datei de 15.01.2013 "

Apreciază ca fata de momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare a căror inopozabilitate se solicita, respectiv 12.02.2009, cat si fata de înscrierea operațiunilor translative de proprietate in Cartea funciara, este pe deplin aplicabil Decretul 167/1958 si imperativul termen de 3 ani prevăzut de legiuitor.

Singura problema de drept care se pune este momentul de la care curge termenul de prescripție, dar întrucât s-a efectuat înscrierea la Cartea funciara pentru opozabilitate fata de terți, momentul 12.02.2009 este cel de la care începe sa curgă termenul de prescripție, prezenta acțiune fiind introdusa după 5 ani de zile, cu mult după împlinirea termenului de prescripție.

In ceea ce privește legea aplicabilă in prezenta cauză, legiuitorul a stabilit ca regulă, aplicarea legii in vigoare la data încheierii actului juridic, nu numai in privința condițiilor de valabilitate, cât si, pe cale de consecința, a nulității, pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic, pentru alte cauze de ineficacitate sau pentru efectele actului juridic respectiv executarea obligațiilor asumate de părți.

Potrivit art. 7 din Decretul 167/1958 Prescripția începe sa curgă de la momentul in care se naște dreptul la acțiune, prin urmare, apreciează că in mod greșit instanța de fond a desconsiderat efectul juridic al înscrierii in Cartea funciara a contractului de vânzare-cumpărare atacat, de vreme ce acesta este opozabil reclamantelor încă de Ia data de 12.02.2009 si ar fi avut posibilitatea sa-i atace in termen de 3 ani de la momentul înregistrării, acesta fiind momentul nașterii dreptului la acțiune.

A aprecia că momentul nașterii dreptului la acțiune este dat de imposibilitatea executării creanței in procedura silita, ar însemna ca momentul de la care curge termenul de 3 ani depinde strict de voința creditorului si de momentul la care acesta solicita executarea silita, interpretare ce încălca flagrant voința legiuitorului.

B. împotriva aceleiași sentințe au formulat apel și reclamanții A. M.&Sons Ltd, . Lux” SRL și . (fostă M. Imobiliare SRL), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile apelate, în sensul admiterii acțiunii reclamanților și declarării inopozabilității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 84/12.02.2009 de BNP Tonescu și asociații, față de societățile reclamante, cu consecința revenirii în patrimoniul vânzătorilor C. a imobilului situat în Satul Bunești, Jud. B., ., cu plata cheltuielilor de judecată.

Invocă următoarele critici:

Instanța a reținut in mod greșit situația de fapt, neluând in considerare documentele si probele administrate la dosar.

In mod greșit instanța de fond a considerat că in speța sunt aplicabile prevederile vechiului cod civil.

Deși s-a născut anterior intrării in vigoare a Codului civil nou, creanța a devenit exigibilă ulterior datei de 01.10.2011, ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate prin Memorandumul de înțelegere din data de 01.11.2011, paratul a fost decăzut din beneficiul termenului de plata, iar prin Decizia Civila nr. 7/15 ianuarie 2013 pronunțata de Curtea de Apel București Secția a V a Civila, a fost obligat la plata sumei de totale de 5 062 139 Euro, a dobânzii legale si a cheltuielilor de judecată. Conform art. 116 din Legea de aplicare a codului civil, dispozițiile din noul cod civil referitoare la acțiunea revocatorie se vor aplica si creditorilor ale căror creanțe s-au născut înainte de data de 01.10.2011, daca scadenta acestora se situează după aceasta data. Prin urmare, sunt incidente norme speciale de aplicare a legii in timp, norme aplicabile exclusiv in materia acțiunilor revocatorii si nu are relevanta data la care a fost încheiat actul a cărui inopozabilitate se solicita, cum greșit a reținut instanța de fond.

Apreciază ca in prezenta cauza sunt aplicabile prevederile art.1562-1565 din Noul cod civil privind acțiunea revocatorie.

Cu privire la anterioritatea actului atacat, în mod greșit a reținut instanța faptul ca la momentul încheierii actului atacat subscrisele nu aveau o creanța împotriva paratului C. M..

Astfel cum s-a reținut si prin decizia civila nr. 7/2013 a Curții de Apel București „Convenția din 01.11.2011 - memorandumul(MOU) prevede in mod clar si indubitabil părțile contractante si obiectul ei, respectiv obligația de plata asumata de intimatul-parat, cauza acestei obligații fiind rambursarea sumelor datorate de intimatul-parat provenite din înțelegerile anterioare ale pârtilor si pana la momentul încheierii MOU, in scopul de a nu se mai solicita nicio alta suma din respectivele contracte."

In mod greșit a interpretat instanța de judecata faptul ca aceasta creanța exista de la data semnării MOU (din 2011). In realitate, acest MOU, chiar daca este „o convenție ce produce efecte juridice proprii", in cuprinsul acestui document se prevede foarte clar „suma totala pe care M. C. se angajează sa o ramburseze către M., P. si M. in temeiul contractelor precedente din 2006 si pana in prezent este de 5.062.136 euro”.

Intimatul-parat M. C. avea datorii fata de subscrisele in cuantum de aproximativ 1.200.000 euro la data de 12.02.2009 (data încheierii actului atacat).

Faptul ca in anul 2000 acesta a înstrăinat toate bunurile din patrimoniul sau, inclusiv apartamentul din P. care era inclus in acest proiect rezidențial P., iar singurul apartament rămas in patrimoniul sau, cel din . fost grevat de o ipoteca, este evident faptul ca acesta cunoștea rezultatul acțiunilor sale si a acționat in sensul de a-si sustrage toate bunurile de la posibilitatea de urmărire prin executare silita.

Culpa recunoscuta in nerealizarea proiectului nu mai poate fi pusa in discuție atâta timp cat prin acel memorandum de înțelegere a acceptat sa ne achite toți banii pe care i-a primit de la subscrisele si pentru reținerea cărora are nicio justificare faptica sau legala.

In stabilirea fraudei debitorului instanța de fond nu a avut in vedere toate documentele depuse la dosarul cauzei sau a interpretat in mod greșit probele administrate

Au fost depuse la dosarul cauzei mai multe e-mail-uri care nu au fost in niciun fel analizate de către instanța de fond, dar care sunt hotărâtoare in aprecierea atitudinii subiective a paratului C. M. pe parcursul desfășurării proiectului P.:

• e-mail din data de 30.01.2009 transmis de către paratul M. C. către reprezentanții subscriselor prin care solicita plata unor sume de bani in contul sau personal;
• e-mail din data de 18.01.2010 transmis de către paratul M. C. către reprezentanții subscriselor prin care paratul M. C. transmitea ca proiectul P. (P.) este aproape de final ( in condițiile in care, conform extraselor CF, inca din anul 2009 nu mai era niciun imobil pe numele paratului M. C..)
• e-mail din data de 19.04.2011 si e-mail din 20.04.2011 transmis de către paratul M. C. către reprezentanții subscriselor prin care paratul (contrar extraselor CF depuse la dosarul cauzei) susține in continuare faptul ca deține in proprietate patru apartamente in P. nr. 32 (P.).
• e-mail din data de 23.07.2011 transmis de către paratul M. C. către reprezentanții subscriselor prin care paratul susține ca a achiziționat sau este in curs de achiziționare a apartamentelor din .) (contrar extraselor CF).
• e-mail din data de 16.08.2011 transmis de către paratul M. C. către reprezentanții subscriselor prin care paratul susține ca a achiziționat apartamentele din .) pe numele sau (contrar extraselor CF) si îndeamnă partenerii sai de afaceri "sa stea in liniștiși calm".
• e-mail din data de 16.09.2011 prin care paratul M. C. către reprezentanții subscriselor prin care paratul susține ca a achiziționat apartamentele din .) pe numele sau (contrar extraselor CF).

Presupusele investiții făcute de către intimatul parat C. M. in acest proiect P. nu pot fi demonstrate cu martori sau interogatorii. Martorii au relatat ceea ce le-a fost prezentat tot de către intimatul parat C. M., iar interogatoriul paratului trebuie cenzurat de către instanța prin coroborarea cu documentele de la dosar.

Intimații - parați nu au urmărit executarea contraprestațiilor din contractul de vânzare cumpărare ci sustragerea bunului de la o eventuala executare silita

In ceea ce privește păstrarea uzufructului viager de către intimații parați vânzători precum si calitatea de rude ale intimaților parați cumpărători sunt de asemenea aspecte ce nu pot fi ignorate de către instanța de judecata, care se rezuma la a afirma ca aceste nu au relevanta si nu sunt de natura a demonstra ca vânzarea a fost fictiva si ca s-a efectuata in frauda creditorilor.

Prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încheierii actului juridic de către debitor

In materia acțiunii pauliene prejudiciul consta in aceea ca debitorul, prin încheierea actului atacat, si-a creat sau si-a mărit starea de insolvabilitate sau pur si simplu I-a adus pe creditor in imposibilitate de a-si incasa creanța.

Dovada stării de insolvabilitate

Starea de insolvabilitate a creditorului este dovedita cu prisosința in cauza prin actele de executare silita întocmite de executorul judecătoresc (Vol. I, filele 151-224) dar, mai ales de afirmațiile debitorului M. C.. Acesta răspunde la întrebarea nr. 11 din interogatoriul ce i-a fost administrat ca in prezent nu deține decât sedii ipotecate. Este cazul apartamentului din . București care este ipotecat la o valoare superioara fata de valoarea bunului. Paratul M. C. nu aduce nicio dovada in dosar ca ar mai deține si alte bunuri imobile urmăribile sau neurmăribile.

Același parat M. C. are o datorie neplătită fata de creditoarea Ș. V. in cuantum de 200.000 euro (Vol. II, filele 128-130 din dosar) in favoarea căreia este ipotecat apartamentul din . București dar si o datorie de 760.000 euro fata de creditoarele Alcon SA, Top Real Estate Development SRL, Long C. astfel cum rezulta din extrasul de pe portalul instanțelor de judecata depus la dosarul cauzei.

Starea de insolvabilitate nu este contrazisa de dobândirea imobilului ipotecat din .

Intimatul-parat M. C., în încercarea de a da naștere unor dubii in privința existentei stării de insolvabilitate (in loc sa facă in cel mai simplu mod dovada ca deține bunuri urmăribile mai valoroase decât datoriile sale), susține ca nu si-a creat o stare de insolvabilitate prin vânzarea Conacului din Bunesti si a Vilei din Snagov întrucât in aceeași perioada ar fi achiziționat un bun mai valoros si anume apartamentul din . sa menționeze ca bunul este ipotecat peste valoarea Iui.

Este de reținut si faptul ca atât paratul M. C. cat si soția sa știau încă din momentul cumpărării imobilului din . acesta va fi ipotecat si deci activul debitorului nu se va mari prin aceasta achiziție, fapt dovedit prin mențiunea existenta in cadrul contractului de împrumut autentificat de BNP I. M. C. sub nr.286/16.06.2009 – Vol. II, filele 128-130 din dosar: „Soții, C. C. - D. si C. M., declara ca au dobândit apartamentul in timpul căsătoriei, prin cumpărare, in baza contractului de vânzare-cumpărare nr.21/19.01.2009 - BNP I. T. pentru garantarea împrumutului ce face obiectul prezentului înscris" Bineînțeles ca acest împrumut in cuantum de 200.000 de euro nu a fost achitat împrumutătoarei Ș. V..

Starea de insolvabilitate nu este contrazisa de ipotecile instituite in noiembrie 2006 asupra imobilului din Bunesti, județ B..

Calificarea „Contractul de vânzare cumpărare" a Conacului din Bunesti — act oneros sau cu titlu gratuit

Cu privire la condiția complicității terților dobânditori la fraudarea creditorului, se face o distincție in funcție de natura actului atacat - daca este un act cu titlu gratuit sau un act oneros.

In primul rând, trebuie observat ca, in cauza, exista dubii serioase cu privire la realitatea plații prețului.

Intimații-parați încearcă sa dovedească plata prețului - 50.000 euro pentru imobilul din Bunesti si 122.000 euro pentru cel din Snagov prin propriile declarații si prin declarația martorului pe care l-au propus.

Prin dispozițiile art.845 din Codul Civil din 1864, legiuitorul instituie prezumția ca înstrăinarea cu titlu oneros făcuta unui moștenitor in linie dreapta reprezintă o donație deghizata daca înstrăinarea s-a realizat cu rezerva uzufructului.

Plata prețului nu poate fi dovedita prin declarațiile pârtilor din contract si ale martorilor propuși de acestea.

Toți cei patru intimați-parați locuiesc in același imobil si mai mult decât atât, astfel cum arata probele depuse la dosar, aceștia cunoșteau relațiile contractuale dintre subscrisele si intimatul-paratul M. C., fiii acestuia, intimații-parații C. R.-M. si C. L.-T. participând chiar la o parte dintre întâlnirile pe care le-am organizat pentru discutarea acestui proiect imobiliar.

Nu se poate nega nici faptul ca intimata-parata C. C. D. a fost prezenta in anul 2006 când s-au semnat atât contractele de ipoteca in care este parte dar si contractul de parteneriat si contractul de servicii (s-au semnat in aceeași zi, la același notar) si nici prezenta celor doi fii la întâlnirile avute de tatăl lor M. C. cu reprezentanții societăților, întâlnire in care s-au dezbătut demersurile privind proiectul rezidențial P..

Toate răspunsurile prin care cei doi fii ai intimatului-parat M. C. susțin ca nu erau implicați activ in discuțiile de afaceri cu apelantele-reclamante sunt contrazise de răspunsul dat chiar de tatăl lor la întrebarea nr.27 unde arătau ca cei doi copii îl ajutau la traduceri in cadrul întâlnirilor cu reclamantele, ceea ce înseamnă ca, cei doi copii, terții cumpărători aveau cunoștința de proiectele debitorului.

Față de apelul pârâților C., apelanții reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului acestora, arătând că sunt aplicabile dispozițiile art. 1564 C. civil nou, și art. 116 din Legea de aplicare a Noului Cod civil.

Termenul de prescripție de 1 an de la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat, a fost respectat.

Susțin că sunt respectate condițiile promovării în termen a acțiunii pauliene atât pe art. 8 din Decretul 167/1958, cât și pe art. 1564 C. civil.

Analizând apelul reclamanților, instanța constată că nu este fondat.

În speță, sunt aplicabile dispozițiile noului Cod civil, în ceea ce privește acțiunea revocatorie, așa cum rezultă din dispozițiile art. 116 din Legea nr. 71/2011, de punere în aplicare a Noului Cod civil. Suntem în situația unei creanțe născute înainte de . Noului Cod civil cu scadență situată după această dată, iar această interpretare în drept a stării de fapt reținute la fond, rezultă chiar din mențiunile făcute de apelanții reclamanți în cuprinsul întâmpinării din cadrul apelului – fila 113 din dosarul de apel. Astfel, prin încheierea „memorandumului de înțelegere” semnat la 1.11.2011 se recunoaște o creanță anterioară anului 2011, deci anterioară momentului intrării în vigoare a noului cod civil, dar se situează ca și scadență după 1.10.2011, după . noului cod civil.

Așadar, în speță, instanța de fond, în mod greșit, a reținut că sunt aplicabile prevederile vechiului cod.

În ceea ce privește normele aplicabile curgerii termenului de prescripție, rezultă că, indiferent de legea aplicabilă, termenul de prescripție se calculează în funcție de 2 momente alternative: data la care creditorul a cunoscut, respectiv data la care creditorul trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.

Așadar, ambele momente sunt raportate la data cunoașterii prejudiciului și nu la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare supus acțiunii pauliene sau la data publicării încheierii contractului de vânzare-cumpărare în CF (în speță 12.02.2009).

În speță, creditorii reclamanți au luat cunoștință de contractul 84/12.02.2009, cu ocazia începerii executării silite, când executorul judecătoresc căutând să identifice imobilele supuse executării silite a deciziei nr. 7/15.01.2013 a Curții de Apel București i-a fost comunicat contractul de vânzare-cumpărare în speță de către ONRC B., în data de 30 septembrie 2013, conform vizei aplicate de acea instituție pe filele contractului – filele 19-20 vol. I dosar de fond.

Aceasta este data de la care începe să curgă termenul de prescripție.

Nu poate fi primită susținerea apelanților reclamanți cu privire la curgerea prescripției din 12.02.2009 ( data înscrierii în CF a contractului) chiar dacă efectele înscrierii în CF sunt acelea de asigurare a opozabilității față de terți, deoarece la 12.02.2009 nu era întrunită condiția „cunoașterii prejudiciului” cauzat prin încheierea actului, cu atât mai mult cu cât prin „memorandumul de înțelegere” încheiat între părți în 1.11.2011, pârâtul se obliga să aducă garanții suplimentare ( pct. 4 din memorandum).

În ceea ce privește termenul de prescripție, se constată că, raportul de la data de 30.09.2013, termenul de prescripție este respectat atât în varianta de 1 an, potrivit art. 1564 Cod civil nou, cât și în varianta de 3 ani, conform art. 3 și 8 din Decretul 167/1958, acțiunea reclamanților privind revocarea contractului, fiind înregistrată la 13.01.2014.

Prin urmare, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a codului civil nou, sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

În speță s-a arătat că, indiferent de legea aplicabilă ( decretul 167/1958 sau Noul cod civil), termenul de prescripție ce începe să curgă în ambele variante legislative, de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul, este respectat raportat la data de 30.09.2013.

Decizia de RIL nr. 1/2014, nu trebuie interpretată conform susținerilor intimaților pârâți – fila 113 din dosarul de apel – pentru a justifica aplicarea vechiului Cod civil și pentru soluționarea prezentei acțiuni revocatorii, ci doar în interpretarea și aplicarea dispozițiilor din Noul Cod civil, referitoare la prescripția extinctivă, neputând reține că pentru identitate de rațiune cu argumentul Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căruia prescripțiile începute anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, împlinite sau neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse legii vechi, în speță art. 18 din Decretul 167/1958 și contractelor de vânzare-cumpărare încheiate sub imperiul legii vechi le sunt supuse dispozițiile legii vechi.

Așa cum s-a arătat mai sus, legea aplicabilă în materia”acțiunii pauliene” este Noul cod civil, conform art. 116 din Legea nr. 71/2011, inclusiv pentru termenul de prescripție reglementat special la art. 1564 Noul cod civil, în raport cu care acțiunea este formulată în termen.

Pentru toate aceste considerente se impune respingerea apelului pârâților și admiterea apelului reclamanților, conform celor din dispozitivul prezentei.

S-au dezlegat astfel și motivele de apel expuse la pct. I, II și III din conținutul cererii de apel, formulată de reclamanți ( greșita reținere a stării de fapt și greșita aplicare a normelor vechiului cod civil și existența unei creanțe anterioare actului atacat).

Prin încheierea din 15.03.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 3 București s-a încuviințat executarea silită în baza titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 7/2013.

Începând cu luna martie 2013, executorul judecătoresc a făcut cercetări pentru depistarea imobilelor debitorului ce pot fi valorificate prin executare silită, dar și a posibilelor sume de bani, venituri, depozite bancare așa cum rezultă din înscrisurile de la filele 149 – 223, din vol. I al dosarului de fond, toate scontate fără rezultat favorabil creditorilor.

Prin urmare, iată încă un argument în susținerea apărării reclamanților conform căruia excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de apelanții pârâți trebuie respinsă. Cunoașterea prejudiciului, a stării de insolvabilitate a debitorului a devenit evidentă după momentul încuviințării executării silite.

În ceea ce privește fondul cauzei, se constată că instanța de fond nu a interpretat corect probatoriul, iar temeiurile de drept ale acțiunii pauliene nu au fost aplicate corect stării de fapt, cu atât mai mult cu cât instanța de fond a reținut greșit că speței îi sunt aplicabile dispozițiilor vechi civil.

Astfel, în temeiul art. 975 Cod civil vechi aplicat de instanța de fond pentru admiterea acțiunii revocatorii, trebuie ca actul atacat să-i fi creat creditorului un prejudiciu, debitorul să-și mărească starea de insolvabilitate, să aibă reprezentarea rezultatului păgubitor față de creditor, dar ceea ce diferă de condițiile de admisibilitate a acțiunii revocatorii în accepțiunea noului Cod civil, este caracterul creanței, respectiv existența unei creanțe certe, lichide și exigibile. În legătură cu această condiție, instanța de fond a reținut că reclamanții nu dețineau împotriva pârâților o creanță certă, lichidă și exigibilă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare și nici la momentul 1.11.2011.

În actuala reglementare, pentru acțiunea revocatorie nu se mai prevede cerința potrivit căreia creanța creditorului care exercită o acțiune revocatorie, trebuie să fi exigibilă, ci doar ca respectiva creanță să fie certă la data introducerii acțiunii, or această condiție este îndeplinită în cauză.

Faptul că anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, anterior încheierii memorandumului, pârâții aveau o datorie față de reclamanți încă din 2006, rezultă din conținutul convenției (memorandumul).

Creanța reclamanților față de pârât nu s-a născut de la data semnării Memorandumului cum a reținut cum a reținut instanța de fond, ci prin memorandumul s-au totalizat obligațiile pârâtului față de reclamanți în temeiul contractelor precedente din 2006, până la momentul 1.11.2011, ca fiind în cuantum de 5.062.139 Euro și s-au oferit garanții de rambursare, un termen de rambursare de 30 luni începând cu 1.11.2011, cu o perioadă de grație de 12 luni.

Așadar, încă înainte de 1.11.2011 reclamantele aveau o creanță certă împotriva pârâtului, cu trimitere la contractul din 2006, autentificat sub nr. 1048/28.11.2006, pentru 238.000 Euro și contractul nr. 1049/28.11.2006 pentru 119.000 Euro.

Chiar dacă pentru aceste două contracte apelantul pârât a oferit garanții ipotecare, valoarea acestora de 300.000 Euro este sub nivelul creanței de 357.000 Euro. Cu toate acestea, imobilul ipotecat ( înscris în CF 333 Bunești, nr. cadastral 613, 614, 615, 616, 618/1, grădină și casă ( altul decât cel din prezenta cauză), a fost valorificat în etapa executării silite în 17.01.2014 cu suma de 200.000 lei sub valoarea creanței – fila 131 din vol. II.

Pe cale de consecință, nu poate fi primită apărarea pârâților referitoare la neîntrunirea condiției de „Anterioritate a creanței” pe motiv că în conținutul memorandumului nu se recunoaște o datorie, ci se recunoaște un aport financiar al pârâtului C. M., o cotă de participare pentru dezvoltarea în comun a mai multor proiecte.

Or, este lesne de observat din conținutul considerentelor deciziei nr. 7/15.01.2013 a Curții de Apel București ce constituie și titlu executoriu, argumentele instanței de apel pentru care a schimbat soluția Tribunalul Ilfov – fila 10 din considerente – și a stabilit înțelesul clauzelor din convenția din 1.11.2011 în sensul că a reținut că „MOU din 1.11.2011 își produce efectele independent de convențiile anterioare existente între părți” și este încheiată „în scopul stingerii datoriilor anterioare existente între părți”. Așadar, nu se poate interpreta altfel, pe baza unor declarații de martori, scopul pentru care s-a încheiat MOU, respectiv recunoașterea unei cote de participare.

Condițiile existenței fraudei debitorului și cauzarea stării de insolvabilitate a debitorului au fost apreciate greșit de instanța de fond ca neîndeplinite.

Astfel, potrivit convenției părților, în scopul derulării proiectului rezidențial din zona P., M. D. SRL, era finanțator, iar C. M. trebuia să întreprindă demersurile pentru dobândirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor/apartamentelor vecine imobilului său din .> Chiar dacă pârâtul face dovada inițierii unor proceduri administrative pentru proiectul rezidențial (obținere certificat de urbanism, PUZ și 3 autorizații de construire precum și declarații ale proprietarilor vecini pentru cesiunea dreptului de proprietate asupra terenului – vol. III dosar de fond ) nu se justifică intenția pârâtului de a finaliza proiectul.

La momentul anului 2009, când trebuiau cumpărate apartamentele și terenurile vecinilor din . apartamentul pârâtului deținut în acest cartier către . (contract nr. 2057/22.06.2009) cu suma de 580.736 lei – fila 123, vol. II fond.

Tot în acest an, 2009, în data de 12.02.2009, a fost vândut imobilul din Snagov și imobilul din Bunești, ., jud. B., de către C. M., către fiii săi, rămânând în patrimoniul pârâtului doar imobilul apartament din București, . de pârât în 19.01.2009, care însă la 16.06.2009 a fost grevat cu o ipotecă în valoare de 200.000 Euro, pentru garantarea unui împrumut, ceea ce atrage imposibilitatea urmăririi acestui bun de către reclamanți.

Sumele de bani încasate din aceste vânzări efectuate de pârâtul C. M., ar fi trebuit să intre în „activul” patrimoniului său, însă din probatoriul administrat, rezultă că pârâtul a donat o parte din prețul încasat ( 40.000 Euro și un autoturism) fiului său vitreg (M. C.), iar pentru restul nu se justifică aportul la derularea proiectului cu viramente de sume de bani. În ceea ce privește condiția fraudării creditorului, instanța de fond reține că nu a fost dovedită în cauză, însă reține că „pentru a fi îndeplinită condiția fraudării creditorului, nu este necesar ca atitudinea subiectivă a debitorului să îmbrace forma intenției de a-l păgubi pe creditor, frauda fiind dată de simpla cunoaștere de către debitor a rezultatului păgubitor al actului față de creditor”.

În speță, instanța de fond a înlăturat argumentele reclamantelor ce justificau fraudarea creditorului pentru simpla afirmație din finalul considerentelor sentinței în sensul că nu s-a dovedit anterioritatea creanței creditorilor, în raport cu momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, considerat fraudulos ( contract nr. 84/2009).

Or, greșeala instanței de fond în reținerea existenței condițiilor de fraudare a creditorului prin încheierea contractului atacat, rezultă din chiar greșita apreciere asupra îndeplinirii condiției de „anterioritate a creanței” despre care instanța de apel a făcut vorbire mai sus, arătând că este îndeplinită.

În ceea ce privește complicitatea terților la încheierea actului fraudulos, instanța constată că la fond nu s-a mai analizat și această condiție, considerându-se că „nefiind îndeplinită condiția anteriorității creanței față de contract, […] nu se poate mai impune a se analiza îndeplinirea celorlalte condiții”.

Reținerea instanței de fond este greșită, pornind de la considerentele pentru care, în apel au fost primite motivele de apel invocate de reclamanți referitoare la îndeplinirea condiției anteriorității creanței.

Așadar acțiunea revocatorie va reuși în condiții mai lesnicioase dacă se pune problema înlăturării opozabilității unor acte cu titlu gratuit, fiind suficient să se dovedească frauda săvârșită de către debitor, iar nu și participarea la fraudă a terțului dobânditor. În speță, chiar dacă nu avem un contract cu titlu gratuit încheiat de pârâți, vânzarea-cumpărarea atacată prin prezenta acțiune revocatorie este încheiată între părinți și fiii lor. În cauză, din probatoriul administrat, rezultă că cei doi fii, pârâți în cauză, nu erau străini de afacerile imobiliare ale părinților, asigurând chiar servicii de consultanță, traducere acte pentru derularea proiectului. Într-o situație de speță asemănătoare prezentei, Înalta Curte de Casație și Justiție ( decizia comercială nr. 3833/2004, www.scj.ro) a reținut că este îndeplinită condiția complicității terțului la fraudarea creditorului în situația în care, prin actele de înstrăinare a bunurilor către o societate comercială al cărei administrator este un membru al familiei vânzătorului, s-a urmărit împiedicarea creditorului la executarea creanței.

Complicitatea terților pârâți 3 și 4 în cauză la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 84/2009, este cu atât mai evidentă cu cât au participat în aceeași zi, în calitate de cumpărători ai nudei proprietăți la două contracte pentru două imobile, cel în cauză din B., com. Bunești, . și cel din București, . reprezentarea diminuării activului patrimoniului tatălui lor, implicat în proiectul P..

Așadar, la data de 12.02.2009, apelantul pârât M. C. avea datorii certe de cel puțin 1.200.000 euro și știa că va împrumuta de la reclamante, în cursul anului 2009, alte sume pentru „derularea proiectului”.

Referitor la sumele reiterate prin întâmpinare în apărare de pârâți, respectiv suma de 1.100.000 Euro și suma de 500.000 Euro, din patrimoniul pârâtului M. C. la nivelul anului 2009, notele de ședință depuse la fond și în apel – fila 281vol. final fond -, rezultă că suma de 500.000 Euro a fost investită în proiectul C., iar suma de 1.000.000 Euro a fost folosită la achiziția terenului pentru proiectul Teișani, însă pentru niciunul din aceste imobile pârâtul nu a putut oferi garanții reclamanților, când s-a încheiat „memorandumul” prin care pârâtul M. C. se obliga ca în scopul asigurării exigibilității creanței să încheie contracte de ipotecă pe alte imobile, având în vedere înstrăinarea imobilului din București, . foarte important în susținerea proiectului P. încheiat cu reclamanții ( pct. 4 din MOU 2011).

Pentru toate aceste considerente, fiind îndeplinite condițiile art. 1562, 1563, 1564 Cod civil, instanța va admite apelul reclamanților și va schimba în parte sentința conform celor din dispozitivul prezentei.

În temeiul art. 1565 – Cod civil, efectele admiterii acțiunii revocatorii este inopozabilitatea actului atacat față de reclamanții creditori, în sensul că bunul va putea fi urmărit de reclamanți ca și cum nu ar fi ieșit niciodată din patrimoniul debitorului, în scopul reparării prejudiciului suferit, fiind posibil, în funcție de disponibilitatea terțului dobânditor să păstreze bunul oferind creditorului suma de bani necesară satisfacerii creanței sale. În cauză, pârâții 3 și 4 nu au exprimat o astfel de voință.

În baza art. 451 alin. 2 și 453 alin. 1 cod procedură civilă, instanța va obliga pârâții în solidar, să plătească reclamanților suma de 8067 lei taxă judiciară de timbru pentru fond și apel raportat la valoarea din contract a imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 84/2009 și 6060 Euro sau echivalentul în lei la data plății – onorariu parțial de avocat pentru reclamanți pentru fond ( dată fiind valoarea foarte mare a onorariului avocațial pentru fond – 21.876 Euro – în raport cu onorariul avocațial pretins pentru apel) și integral în apel (în apel, onorariu integral – 2050 Euro și în fond, dublul celui din apel – 4010 Euro).

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanții pârâți C. M., C. C. D., C. R. M., C. L.-T., împotriva sentinței civile nr. 152/25.09.2014 a Tribunalului B..

Admite apelul formulat de apelanții reclamanți A. M. & Sons LTD, P. A. de Lux SRL și M. D. SRL, împotrivas aceleiași sentințe a Tribunalului B., pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantele A. M. & Sons LTD, P. A. de Lux SRL, M. D. SRL, în contradictoriu cu pârâții C. M., C. C. D., C. R. M., C. L. T. și în consecință:

Declară inopozabil față de reclamanți contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 84/12.02.2009 de BNP T. și asociații, ca efect al admiterii acțiunii pauliene (revocatorii).

Dispune revenirea în patrimoniul vânzătorilor C. M. și C. C.-D. a imobilului situat în ., ., jud. B., înscris în CF 2021 top 215 la A+1, compus din casă și teren de 1123mp, ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 84/12.02.2009.

Păstrează restul dispozițiilor sentinței cu privire la excepție.

Obligă pârâții să plătească reclamanților suma de 8067 lei taxă judiciară de timbru pentru fond și apel și suma de 6060Euro sau echivalentul în lei la data plății efective, reprezentând onorariu avocat, pentru fond parțial și apel integral.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 23.02.2015.

Red. .

Dact. GG – 28.04.2015

9 ex.