Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Hotărâre din 22-04-2015, Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 5517/62/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 562/Ap. Dosar nr._
Ședința publică din 22 aprilie 2015
Completul compus din:
Președinte- C. M. T.
Judecător- A. P.
Grefier- M. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea după casarea cu trimitere spre rejudecare a apelului formulat de reclamantul C. C. împotriva sentinței civile nr. 55/S din 4 martie 2013 pronunțată de Tribunalul. B. în dosarul nr._
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 2 aprilie 2015 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 26o alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru 8 aprilie 2015, 15 aprilie 2015 și ulterior pentru astăzi 22 aprilie 2015.
CURTEA
Asupra apelului civil de față ;
Constată că prin sentința civilă nr.55/S din 4 martie 2013 Tribunalul B., Secția I civilă a respins excepțiile autorității de lucru judecat și de litispendență, invocate de pârâtul T. I. prin întâmpinare .
A respins cererea formulată de reclamantul C. C. în contradictoriu cu pârâtul T. I...
A respins cererea formulată de pârâtul T. I. de obligare a reclamantului C. C. la plata de daune materiale și morale, ca inadmisibilă .
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Cerera are ca obiect recunoașterea Hotărârii judecătorești pronunțată la data de 06.09. 2006 în dosarul judiciar și de caz nr. 31 –_ al Curții Supreme de Justiție Ontario, prin care s-a decis că toate obligațiile financiare ale reclamantului, ca persoană în stare de faliment, sunt în mod oficial stinse ( filele 7 – 11 ) .
Prin Decizia civilă nr. 245/R din 2008 a Curții de Apel B., a fost învestită cu formulă executorie hotărârea pronunțată la 30 mai 2003 de către Curtea Supremă de Justiție Ontario în dosar nr.02-CV-238710SR și respinsă cererea de încuviințare a începerii executării silite imobiliare împotriva pârâtului C. C., reclamantul din prezenta cauză .
Inexistența aceluiași obiect al celor două cereri determină lipsa îndeplinirii condițiilor intervenirii puterii lucrului judecat ca și a celor ce vizează litispendența, nefiind îndeplinită condiția triplei identități de parte, obiect și cauză,în condițiile unui obiect distinct al dosarelor menționate .
În consecință, cele două excepții au fost respinse, iar pentru aceleași considerente au fos respinse ca inadmisibile și cererile vizând daunele materiale și morale ale pârâtului .
Instanța investită cu soluționarea unor astfel de cereri nu este abilitată să analizeze fondul litigiului dintre părți, ci doar verifică îndeplinirea sau nu a condițiilor privind recunoașterea acestor hotărâri în dreptul intern, pentru a produce efecte juridice între părțile litigiului . Astfel, nu pot fi reținute susținerile pârâtului cu privire la neregularități ale ordinului a cărui recunoaștere se solicită, fraudarea intereselor sale prin falsificarea instrumentelor de autentificare a actelor depuse la dosar, cu consecințe asupra hotărârii a cărei recunoaștere se solicită, din perspectiva prevederilor art.169 alin.5 din Legea nr.105/1992 ( „Sub rezerva verificării condițiilor prevăzute de art.167 și 168, instanța română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine și nici la modificarea ei „ ) .
Pe fond, instanța a reținut că, potrivit art. 165 din Legea nr. 105/1992 termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicție ale instanțelor judecătorești, notariatelor sau oricăror autorități competente dintr-un alt stat, hotărârea a cărei recunoaștere se solicită îndeplinind această condiție .
Potrivit art.167 din aceeași lege, hotărârile referitoare la alte procese decât cele privind statutul civil arătate în art. 166, pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- hotărârea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunțată;
- instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii menționate, competența să judece procesul;
- există reciprocitate în ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.
În speță, primele două condiții legale care să atragă recunoașterea hotărârii străine sunt îndeplinite, nefiind îndeplinită cea de-a treia condiție care vizează reciprocitatea, întrucât în dreptul românesc nu este reglementat falimentul persoanei fizice, astfel că nu poate fi reținută reciprocitatea efectelor unor astfel de hotărâri între România și statul canadian în care a fost pronunțată hotărârea .
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului se susține că instanța de prim grad a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 167 lit. c din Legea nr.105/1992.
Reciprocitatea nu înseamnă existența în dreptul nostru a instituției falimentului persoanei fizice ci susceptibilitatea unei hotărâri străine de a atrage efectele juridice în România.
Actele de jurisdicție ale instanțelor judecătorești, notarilor și ale oricăror autorități competente din Canada sunt recunoscute în România.
Tribunalul B. nu a luat în seamă dispozițiile art.166 teza I-a din Legea nr.105/1992, potrivit cărora hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România dacă se referă la statutul civil al cetățenilor statului unde au fost pronunțate.
Recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată în România doar în ipotezele menționate de art. 168 din Legea nr.105/1992, ceea ce nu este cazul în speță.
Ca urmare, apelantul solicită schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii sale.
Prin decizia civilă nr.146/. 2014 Curtea de Apel B. a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, lipsei de interes și inadmisibilității acțiunii invocate de intimatul T. I..
A respins apelul declarat de reclamantul C. C. împotriva sentinței civile nr.55/S/2012 a Tribunalului B. – Secția I Civilă, pe care a păstrat-o.
A obligat pe apelantul C. C. să-i plătească intimatului T. I. suma de 4436 lei, cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr.397/10 februarie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurentul reclamant C. C. împotriva deciziei civile nr. 146/. 2014 pronunțată de Curtea de Apel B., pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
La pronunțarea acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut încălcarea de către instanța de apel a principiului contradictorialității, prin nepunerea în dezbaterea părților a a unor aspecte menționate în considerentele deciziei . Pe de altă parte s-a reținut că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită, fiind necesară reevaluarea probatoriilor.
Cu ocazia rejudecării apelului, analizând cu precădere excepțiile invocate, instanța reține următoarele:
Calitatea procesuală desemnează titlul sau modul în care o persoană participă într-un anume raport juridic, îndreptățind-o să fie parte în proces. Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul aceluiași raport juridic.
Din procesul verbal încheiat la data de 31 mai 2006 de Curtea Superioară de Justiție din Toronto, Canada rezultă că pârâtul T. I. a fost înscris în tabelul creditorilor în cadrul procedurii falimentului debitorului C. C. și că a formulat opoziție la cererea acestuia de scutire de plăți. Ca urmare, Ordinul pronunțat la data de 6 septembrie 2oo6, a cărei recunoaștere se solicită, este opozabil pârâtului în calitate de creditor, care, în acest fel justifică calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză .
Interesul reclamantului în formularea acestei cereri ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile este evident, întrucât prin Ordinul ce face obiect al prezentei proceduri de exequatur se decide stingerea tuturor obligațiilor financiare ale debitorului aflat în stare de faliment, astfel că prin recunoașterea acestui ordin, reclamantul nu ar mai putea fi urmărit nici pe teritoriul României pentru obligațiile sale bănești.
Inadmisibilitatea acțiunii motivată de pârâtul T. I. prin aceea că Ordinul din 6 septembrie 2006 al Curții Superioare de Justiție Ontario nu este o hotărâre judecătorească, nu poate fi reținută de instanță în raport de dispozițiile art.165 din Legea nr.105/1992 și de art.187 alin.7 din Legea canadiană a falimentului și insolvenței .
Astfel, Ordinul a cărui recunoaștere se solicită în prezenta procedură de exequatur este un act jurisdicțional emis de Curtea Supremă de Justiție din Toronto, Canada, în cadrul procedurii de insolvență.
Titulatura actului invocat nu este aptă să schimbe natura acestuia, procedura reglementată de art.165 din Legea nr.105/1992 incluzând toate actele de jurisdicție ale instanțelor judecătorești, notariatelor sau oricăror autorități competente din alt stat. Susținerea pârâtului T. I., în sensul că Ordinul nu poate fi asimilat unei hotărâri judecătorești este contrară dispozițiilor art. 165 menționate, care nu prevăd o astfel de distincție și încalcă principiul de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debenus”, ceea este nelegal .
Pe de altă parte art.192 alin.5 din Legea canadiană a falimentului și insolvenței prevede că un ordin emis sau act realizat de către un grefier în realizarea competențelor sale se consideră a fi un ordin sau un act al instanței de judecată (fila 173 dosar ICCJ).
Cu privire la ordinele pronunțate de instanța judecătorească în materia falimentului și a insolvenței, art.187 alin.7 din aceeași lege prevede că acestea pot fi puse în executare ca orice hotărâre a instanței, asimilându-le hotărârilor judecătorești.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost invocată de pârâtul T. I. la data de 15. 11 2014 în dosarul de recurs, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1 și 3 din Legea nr.167/1958 și art. 147 din Legea nr.105/1992, dispoziții care au fost reiterate în prezentul dosar în ședința publică din 2 aprilie 2015 de către reprezentantul intimatului pârât.
Analizând dispozițiile art.147 din Legea nr.1o5/1992 instanța reține că acestea sunt reglementate în Capitolul 11 intitulat „Prescripția achizitivă și extinctivă” din secțiunea I a legii și se referă la uzucapiune, neavând nicio legătură cu secțiunea a II a a aceleași legi numită „Legea aplicabilă în procesele de drept internațional privat” și cu secțiunea a IV a intitulată „Efectele hotărârilor străine”. În consecință nici dispozițiile art.147 din Legea nr. 105/1992 și nici ale art. 1,3 din Legea nr.167/1958 nu sunt aplicabile în cauză. Legea specială cuprinde dispoziții referitoare la prescripția extinctivă doar în ceea ce privește cererea de executare a hotărârii străine la art. 174.
Cu privire la fondul cauzei Curtea reține următoarele:
Pentru a putea fi recunoscut pe teritoriul României, Ordinul pronunțat la data de 6 septembrie 2oo9 de Curtea Superioară de Justiție din Ontario, Canada, trebuie să întrunească cumulativ condițiile prevăzute de art.167 din Legea nr.1o5/1992, iar cererea formulată de reclamant să fie însoțită de actele prevăzute la art. 17 din același act normativ.
Prima condiție impusă de textul de lege, acea ca hotărârea să fie definitivă potrivit statului unde a fost pronunțată este îndeplinită în cauză, dovadă în acest sens este „certificatul de neapelare” emis la data de 3o ianuarie 2014 de Curtea de Apel Ontario (fila 2o8 dosar apel în primul ciclu procesual ), care certifică faptul că nici un apel sau altă cerere nu au fost depuse la Curtea de Apel Ontario referitor la hotărârea judecătorească pronunțată la data de 6 septembrie 2oo6 la Toronto, Ontario. Instanța reține că în cuprinsul acestui certificat, se menționează expres că Ordinul din 6 septembrie 2oo6 este o hotărâre judecătorească emisă de Curtea Supremă de Justiție,ceea ce întărește argumentele mai sus expuse în respingerea excepției inadmisibilității.
Instanța care a pronunțat Ordinul din 6 septembrie 2oo6 a avut, potrivit art. 183 alin.1 lit. a din Legea canadiană a falimentului și insolvenței, competența să judece procesul, având în vedere și domiciliului debitorului, care este în Toronto, Ontario.
Reciprocitatea în ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea este confirmată de Adresa nr._/17 iulie 2o13 emisă de Serviciul de Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției, care menționează recunoașterea de către autoritățile canadiene a hotărârilor judecătorești române ( fila 45 dosar Curtea de Apel B. în primul ciclu procesual). Pe de altă parte, art.167 din Legea nr.1o5/1992 nu are în vedere identitatea instituțiilor juridice în sistemele de drept ale celor două state în discuție, ci aptitudinea unei hotărâri străine de a produce efecte juridice pe teritoriul altui stat.
Instanța constată că Ordinul a cărei recunoaștere se solicită nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 167 alin. 2 din Legea nr.1o5/1992 pentru următoarele considerente:
La data de 12 decembrie 2oo3 reclamantul C. C. a formulat o cerere de intrare în stare de faliment iar în funcția de administrator al tuturor bunurilor debitorului a fost numit Shiner Kideckel Zwig Inc.
În cadrul procedurii de faliment a fost formulată opoziție de către pârâtul din prezenta cauză, T. I., care invocă o hotărâre judecătorească împotriva falitului în legătură cu o schemă de investiții financiare, potrivit procesului verbal încheiat în ședința din 31 mai 2oo6 a Curții Supreme de Justiție din Toronto, Canada (fila 79 dosar prima instanță). În acest proces verbal se menționează că nu există nici un motiv întemeiat care să justifice blocarea cererii de faliment și se stabilește obligația pentru debitor de a depune suma de 5ooo $ în contul administratorului judiciar de faliment, ca o condiție a acceptării cererii de faliment, sumă care trebuie achitată în rate lunare de 4oo$ începând cu data de 1 septembrie 2oo6.
În această ședință au fost prezenți atât debitorul C. C. cât și creditorul T. I. și administratorul judiciar de faliment, însă nu se face mențiune despre acordarea vreunui termen de judecată dat în cunoștința părților pentru o dată ulterioară.
La data de 6 septembrie 2006 a fost pronunțat Ordinul care face obiectul prezentei proceduri de exequatur, în care se arată că debitorul s-a conformat tuturor clauzelor stabilite în ordinul judecătoresc pronunțat la data de 31 mai 2oo6 și că toate obligațiile financiare ale debitorului C. C., în stare de faliment, sunt declarate oficial stinse. Acest ordin nu face nicio mențiune despre citarea părților, înfățișarea acestora în ședință și posibilitatea creditorului de a se apăra.
Se constată că Ordinul din 6 septembrie 2oo6 a fost emis în continuarea procedurii în care s-a pronunțat ordinul din ședința din 31 mai 2006, procedură care a avut caracter contencios, fiind prezent atât debitorul C. C. cât și creditorul Trap I..
Pentru data de 6 septembrie 2oo6 nu se face nici o mențiune a citării părților și din înscrisurile depuse la dosar, respectiv dispozițiile din Legea canadiană a falimentului și insolvenței, depuse în extras la dosar, nu rezultă caracterul necontencios al procedurii desfășurată în data de 6 septembrie 2oo6 sau faptul că părțile ar fi avut termen în cunoștință. Caracterele ordinului trebuie apreciate raportat la elementele intrinseci ale acestuia și dispozițiile legale în vigoare în statul emitent.
Pe de altă parte instanța apreciază că reclamantul C. C. avea la dispoziție, pentru a dovedi caracterul necontencios al procedurii desfășurată la data de 6 septembrie 2oo6, posibilitatea de a uza de procedura informațiilor asupra dreptului străin ( a certificatelor de legislație) în cadrul căreia să poată fi obținut punctul de vedere al autorităților competente din Canada cu privire la natura juridică a Ordinului.
Ca urmare, instanța reține faptul că în cauză nu s-a făcut dovada că citația a fost înmânată creditorului Trap I. pentru ultimul termen în cadrul procedurii falimentului privind stingerea obligațiilor financiare ale debitorului și că acestui creditor i s-a dat posibilitatea de a se apăra.
Esențial în soluționarea cauzei este faptul că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă de comunicare către creditorul T. I. a Ordinului pronunțat la data de 6 septembrie 2oo6 de Curtea Superioară de Justiție din Ontario, astfel că în cauză nu este îndeplinită nici condiția prevăzută de art.167 alin. 2,respectiv aceea de a se asigura părții posibilitatea de a exercita calea de atac împotriva Ordinului. Deși instanța a pus în vedere apelantului reclamant C. C., la rejudecarea apelului, să facă dovada existenței unei astfel de dovezi de comunicare, nu au mai fost depuse alte dovezi la dosar.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă instanța va respinge excepțiile invocate în cauză de intimatul pârât T. I. și apelul declarat de apelantul reclamant C. C. împotriva sentinței civile nr.55/S/4 martie 2013 pronunțată de Tribunalul B., Secția I civilă. Se reține faptul că, deși greșit motivată, soluția primei instanțe de respingere a cererii este corectă, urmează a fi păstrată, însă pentru considerentele mai sus expuse.
În baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, instanța va obliga apelantul reclamant C. C. la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul T. I., respectiv 11.496 lei onorar de avocat și la contravaloarea în lei, la data plății a sumei de 378,73 $ reprezentând cheltuieli poștale și cheltuieli de traduceri potrivit înscrisurilor depuse la dosar.(filele 250-262 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive, lipsei de interes, inadmisibilității acțiunii și prescripției dreptului la acțiune, invocate de intimatul pârât T. I. .
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant C. C. împotriva sentinței civile nr. 55/S/4.03.2013 pronunțată de Tribunalul B., Secția I civilă, pe care o păstrează.
Obligă apelantul reclamant C. C. la plata către intimatul T. I., cu titlu de cheltuieli de judecată, a sumei de 11.496 lei reprezentând onorar de avocat și a contravalorii în lei, la data plății, a sumei de 378,73 dolari reprezentând cheltuieli poștale și pentru traduceri .
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința, publică azi, 22.04.2015
Președinte, Judecător, Grefier,
C. M. T. A. PârvulescuMihaela C.
red. C.M.T – 15.06.2015
tehnored. M.C – 16.06.2015
4 exemplare
| ← Strămutare. Sentința nr. 21/2015. Curtea de Apel BRAŞOV | Succesiune. Decizia nr. 203/2015. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
