Legea 10/2001. Hotărâre din 09-04-2015, Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 8095/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 519/AP DOSAR NR._
Ședința publică din data de 09 aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. E. C. - judecător
Judecător: N. G.
Grefier: N. A.
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul V. A. împotriva sentinței civile nr.176/S din data de 23 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul B., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 6 aprilie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 9 aprilie 2015.
CURTEA :
P. sentința civilă nr. 176/S/23 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosar nr._ a fost admisă excepția lipsei de interes a reclamatului V. A., privind cererea de constatare că reclamantul în nume propriu și în calitate de succesor legal al defunctei V. V., este persoană îndreptățită la măsuri reparatori constând în despăgubiri conform Legii 10/2001 pentru suprafața de 2469,6 mp teren intravilan din CF 4615 F. și în consecință a respins această cerere formulată în contradictoriu cu pârâta .>
Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantului formulate prin cererea de chemare în judecată și prin completarea de acțiune depusă la dosar la data de 20.02.2014, ca neîntemeiate.
A fost respinsă cererea pârâtei de acordate a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes invocată prin întâmpinare și pusă în discuția părților la ultimul termen de judecată, instanța a reținut următoarele:
P. cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se constate că reclamantul, în nume propriu și în calitate de succesor legal al defunctei V. V., este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii constând în despăgubiri conform Legii 10/2001, pentru suprafața de teren de 2469,6 mp teren intravilan situat în F., . CF 4615 F., preluat abuziv de Statul Român, despăgubiri care urmează a fi stabilite și plătite în condițiile art. 16, Titlul VII din Legea 247/2005, iar apoi, prin completarea de acțiune depusă la dosar la data de 20.02.2014 s-a solicitat să se constate că reclamantul, în nume propriu și în calitate de succesor legal al defunctei V. V., este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii constând în despăgubiri conform Legii 10/2001, reprezentând valoarea de piață a terenului de 2469,6 mp teren intravilan situat în F., . CF 4615 F., nr. top 1245/2/2, 1246/2/2, 1247/3/2 și în CF 4120 F., nr. top 1247/2, 1248/2 preluat abuziv de Statul Român, despăgubiri care urmează a fi stabilite și plătite în condițiile art. 16, Titlul VII din Legea 247/2005, completate de Legea 165/2013.
P. sentința civilă 35/S/2007 a Tribunalului B., devenită irevocabilă prin respingerea căilor de atac exercitate împotriva sa, a fost obligată pârâta . emită o decizie privind restituirea în natură a suprafeței de teren de 1202,4 mp, înscrisă sub nr. top 1245/2/2, 1246/2/2, 1247/3/2 și 1248/3/2, conform expertizei tehnice întocmită de expert ing. M. E. și să propună acordarea de despăgubiri reprezentând valoarea de piață a terenului pentru suprafața de 2469,6 mp, identificat conform aceleiași expertize, la data acordării acestora.
După promovarea prezentului litigiu, pârâta a emis Decizia 157/23.12.2013 prin care reclamantului, în calitate de persoană îndreptățită în nume propriu și în calitate de descendent al defunctei V. V., s-a propus acordarea de despăgubiri bănești în conformitate cu dispozițiile sentinței civile 35/S/2007.
Îndreptățirea la măsurii reparatorii pentru suprafața de teren de 2469,6 mp a fost recunoscută și stabilită în favoarea reclamantului și a autoarei sale prin sentința menționată, astfel că folosul practic urmărit de reclamant prin formularea acestui petit nu există.
Calitatea de unic moștenitor a reclamantului după defuncta V. V. este atestată de certificatul de moștenitor 98/2012 și recunoscută ca atare de pârâtă prin decizia 157/2013.
În consecință, interesul reclamantului de a solicita să se constate că reclamantul, în nume propriu și în calitate de succesor legal al defunctei V. V., este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii constând în despăgubiri conform Legii 10/2001, pentru suprafața de teren de 2469,6 mp teren intravilan situat în F., . CF 4615 F., preluat abuziv de Statul Român, despăgubiri care urmează a fi stabilite și plătite în condițiile art. 16, Titlul VII din Legea 247/2005, petit completat cu identificarea detaliată a terenului cu date de carte funciară complete, nu este justificat.
Astfel fiind, instanța a admis excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea acestui petit, cu consecința respingerii acestuia.
În ceea ce privește cererea de anulare a deciziei 157/2013 emisă de pârâtă, instanța a reținut că aceasta nu este întemeiată pentru următoarele motive:
Faptul că decizia menționată nu este completă, în sensul că nu au fost invocate ambele cărți funciare în care este înscris imobilul, nu constituie motiv de anulare a deciziei.
Reclamantul avea posibilitatea să solicite completarea datelor de identificare a terenului.
De altfel, în decizie s-a preluat dispoziția din sentința civilă 35/2007 și referirea la expertiza de identificare a terenurilor, astfel că indicarea parțială a datelor de carte funciară nu este de natură să-l prejudicieze pe reclamant.
Contrar susținerilor reclamantului, în decizie s-a menționat că se propune acordarea de despăgubiri bănești la valoarea de piață, conform sentinței civile 35/S/2007, d-lui V. A. atât în nume propriu cât și în calitate de descendent al defunctei V. V., astfel că nici sub acest aspect nu se impune anularea deciziei.
În consecință, instanța a respins cererea de anulare a deciziei 157/2013 emisă de pârâtă.
Cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă deoarece nu s-a făcut dovada cheltuielilor ocazionate de prezentul litigiu.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul V. A. solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, iar în subsidiar anularea sentinței și rejudecarea cauzei pe fond.
În motivare apelantul a arătat că prin sentința civilă nr.35/2007 a Tribunalului B. i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri care urmează a-i fi acordate în condițiile Legii nr.10/2001, prin dispoziție emisă de intimată dar nu poate beneficia de aceste despăgubiri deoarece nu are o decizie executorie. Prezenta acțiune i-a fost respinsă pentru considerentul că s-a emis dispoziție.
Apelantul a susținut că este privat de dreptul de a se înscrie la ANPR pentru despăgubiri de peste 7 ani, datorită faptului că pârâta nu a emis dispoziția la care a fost obligată prin hotărârea judecătorească menționată.
Intimata . depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii.
Având în vedere principiul disponibilității și modalitatea în care au fost formulate solicitările în cauză acțiunea apelantului reclamant este lipsită de interes. Acesta a solicitat să se constate că este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, ori acest lucru a fost deja constatat prin sentința civilă nr.35/S/22.01.2007 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ prin care instanța a obligat . emită decizie privind restituirea în natură a suprafeței de teren de 1202,4 m.p. și să propună despăgubiri reprezentând valoarea de piață a terenului în suprafață de 2469,60 m.p.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel invocate și a dispozițiilor art.476 din Noul Cod de procedură civilă, instanța de control judiciar constată că apelul promovat împotriva sentinței civile nr. 176/S/23 octombrie 2014 a Tribunalului B. este nefondat.
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._ reclamantul V. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta .>
- să se constate că reclamantul, în nume propriu și în calitate de succesor legal al defunctei V. V., este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii constând în despăgubiri conform Legii 10/2001, pentru suprafața de teren de 2469,6 mp teren intravilan situat în F., . CF 4615 F., preluat abuziv de Statul Român, despăgubiri care urmează a fi stabilite și plătite în condițiile art. 16, Titlul VII din Legea 247/2005.
În mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei de interes în promovarea prezentei acțiuni având în vedere pe de o parte petitul acțiunii, astfel cum a fost formulat de apelantul reclamant, și pe de altă parte faptul că în favoarea acestuia s-a pronunțat sentința civilă nr. 35/S/22 ianuarie 2007 a Tribunalului B. în dosar nr._ rămasă irevocabilă prin respingerea căilor de atac exercitate împotriva sa, pârâta . obligată să emită o decizie privind restituirea în natură a suprafeței de teren de 1202,4 mp, înscrisă sub nr. top 1245/2/2, 1246/2/2, 1247/3/2 și 1248/3/2, conform expertizei tehnice întocmită de expert ing. M. E. și să propună acordarea de despăgubiri reprezentând valoarea de piață a terenului pentru suprafața de 2469,6 mp, identificat conform aceleiași expertize, la data acordării acestora.
După promovarea prezentei acțiuni intimata pârâtă a emis Decizia 157/23 decembrie 2013 prin care în favoarea reclamantului, în calitate de persoană îndreptățită în nume propriu și în calitate de descendent al defunctei V. V., s-a propus acordarea de despăgubiri bănești în conformitate cu dispozițiile sentinței civile 35/S/2007.
P. precizarea și completarea de acțiune formulată de reclamant la data de 20 februarie 2014 acesta a solicitat anularea deciziei nr. 157/23 decembrie 2013 afirmând că această decizie este incompletă.
P. precizarea și completarea de acțiune formulată de reclamant la data de 20 august 2014 acesta a solicitat anularea deciziei nr. 69/27 mai 2014, emisă de pârâtă privind propunerea pentru atribuirea în natură a terenului în suprafață de 2469,60 mp.
În mod corect instanța de fond a constatat că precizarea de acțiune depusă la dosar la data de 21 august_ este tardivă, având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 1 din noul Cod de procedură civilă.
Apelantul, prin reprezentant, a precizat în fața instanței de apel că nu a promovat o acțiune distinctă pentru anularea deciziei nr. 69/27 mai 2014, emisă de intimata pârâtă privind propunerea pentru atribuirea în natură a terenului în suprafață de 2469,60 mp.
În această situație, Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de fond că este lipsită de interes cererea de constatare că reclamantul în nume propriu și în calitate de succesor legal al defunctei V. V., este persoană îndreptățită la măsuri reparatori constând în despăgubiri conform Legii 10/2001 pentru suprafața de 2469,6 mp teren intravilan din CF 4615 F. și a respins ca neîntemeiate celelalte pretenții ale reclamantului formulate prin cererea de chemare în judecată și prin completarea de acțiune depusă la dosar la data de 20 februarie 2014.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, reclamantul având posibilitatea de a stabili cadrul procesual și obiectul cererii de chemare în judecată.
Ori cererea principală a apelantului reclamant a fost deja soluționată printr-o hotărâre judecătorească prin care s-au stabilit anumite obligații în sarcina intimatei pârâte. Modalitatea concretă în care intimata pârâtă își îndeplinește obligațiile stabilite în sarcina sa poate face obiectul unui alt demers juridic, reiterarea acelorași pretenții ce au fost deja soluționate aducând atingere și principiului puterii lucrului judecat. Formularea unei cereri având aceleași obiect nu poate avea drept finalitate executarea obligațiilor stabilite în sarcina intimatei printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constatând că motivele de apel invocate sunt nefondate și că soluția primei instanțe este dată cu respectarea legii, în temeiul art. 480 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă va respinge apelul declarat de apelantul V. A. împotriva sentinței civile nr. 176/S/23 octombrie 2014 a Tribunalului B..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul declarat de apelantul V. A. împotriva sentinței civile nr.176/S/23 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul B. - secția I civilă, în dosarul nr._, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2015.
Președinte, C. E. C. | Judecător, N. G. | |
Grefier, N. A. |
Red.C.E.C./20.04.2015
Tehnored.N.A. 22 Aprilie 2015-4 ex.
Jud fond S.N.
← Succesiune. Decizia nr. 203/2015. Curtea de Apel BRAŞOV | Legea 10/2001. Decizia nr. 207/2015. Curtea de Apel BRAŞOV → |
---|