Succesiune. Decizia nr. 203/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 203/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 3501/197/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 203/RDosar nr._
Ședința publică din data de 07 aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș.
Judecător N. G.
Judecător C. E. C.
Grefier E. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declara de pârâtul M. T., împotriva deciziei civile nr. 49/A din data de 22 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 6.04.2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi. Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 7.04.2015.
CURTEA :
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr._/2013 pronunțată de Judecătoria B. s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul M. G. în contradictoriu cu pârâții M. T. și M. M..
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată și precizată de pârâtul reclamant reconvențional M. T. în contradictoriu cu reclamantul M. G..
S-a constatat că reclamantul M. G. și pârâții M. T. și M. M. au calitatea de moștenitori legali ai defunctei L. M. decedată la data de 16.06.2004, cu ultimul domiciliu în B., jud. B., în calitate de descendenți cu cote egale de 1/3 din masa succesorală.
S-a constatat că masa succesorală după defuncta L. M. se compune din imobilul situat în B., ., ., înscris în CF nr._ provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ B. cu nr. top 8782/1/b/2/5/2/1/1/8/LXXVIII, cu o valoare de piață de 137.400 lei, ( stabilită conform raportului de expertiză nr._ din data de 08.08.2013, întocmit de expert Climovici L.).
S-a dispus partajarea imobilului prin atribuirea acestuia în natură către pârâtul M. T..
S-a dispus obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului M. G. a sumei de 45.800 lei cu titlu de sultă.
S-a dispus obligarea pârâtului la plata în favoarea pârâtei M. M. a sumei de 45.800 lei cu titlu de sultă.
S-a dispus obligarea pârâtului M. T. la plata în favoarea reclamantului a sumei de 561 lei reprezentând contravaloare cheltuieli reabilitare termică a imobilului ce compune masa partajabilă.
S-a dispus obligarea pârâtei M. M. la plata în favoarea reclamantului a sumei de 561 lei reprezentând contravaloare cheltuieli reabilitare termică a imobilului ce compune masa partajabilă.
S-au respins ca neîntemeiate pretențiile reclamantului având ca obiect obligarea pârâților la plata cheltuielilor de întreținere și impozit pe clădire.
S-a dispus obligarea pârâții M. T. și M. M. la plata către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată a sumei de câte 433,33 lei fiecare, reprezentând cotă parte onorariu expert, a sumei de 2.500 lei ( câte 1250 lei fiecare ) reprezentând onorariu apărător și a sumei de câte 1.250,16 lei fiecare lei reprezentând cotă parte din cuantumul taxei judiciare.
În temeiul art. 19 alin. 1 din OUG 51 din 2008, s-a dispus suma de 2.932,96 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii reconvenționale, pentru care a fost admis pentru pârâtul reclamant reconvențional cererea de ajutor public judiciar, să rămâne în sarcina statului.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat apel de apelantul M. T. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 49/2015 pronunțată de Tribunalul B. a fost respins apelul formulat de către apelantul M. T., în contradictoriu cu intimații M. G. și M. M., împotriva s.c._/13.11.2013 a Judecătoriei B., ca fiind nefondat.
În baza art. 19 alin. 1 OUG 51/2008 s-a dispus ca cheltuielile procesuale avansate de stat pentru apelant, constând în taxa de timbru și timbru judiciar în cuantum de 1.721,9 lei aferente cererii de apel, precum și onorariul avocațial în cuantum de 500 lei avansat pentru apărătorul desemnat de Baroul B., să rămână în sarcina statului.
A fost respinsă cererea intimatului M. G. de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța astfel instanța de apel a reținut următoarele:
În mod corect prima instanța a constatat calitatea de moștenitori legali ai părților, în calitate de fii, după defuncta L. M. și, a dispus sistarea stării de indiviziune prin atribuirea apartamentului ce constituie masa succesorală recurentului pârât că urmare a faptului că acesta a solicitat a-i fi atribuit în natură, iar celelalte părți nu au contestat această modalitate de partajare.
În ceea ce privește motivul de apel privind faptul că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea sa la plata sultelor cuvenite către ceilalți coindivizari, instanța de apel constată că acest motiv este nefondat.
În primul rând, pârâtul nu a formulat în fața instanței de fond un petit care să vizeze eventual constatarea unui drept de creanță asupra patrimoniului defunctei, având ca obiect restituirea sumei pretins împrumutate, ci acesta a solicitat prin cererea reconvențională doar atribuirea apartamentului, și intabularea în evidențele de carte funciară a dreptului său de proprietate exclusivă ( f. 15 dosar fond).
În al doilea rând, chiar dacă se admite că din motivarea sumară a acestei cereri ar putea rezulta că recurentul pretinde un drept de creanță având ca obiect restituirea sumei împrumutate defunctei în vederea achiziționării apartamentului în litigiu, sens în care acesta a depus la dosar înscrisul intitulat “chitanță” întocmit la data de 5.03.1993, semnat de către autoarea sa, din examinarea acestuia nu rezultă că autoarea s-ar fi obligat la restituirea sumei împrumutate.
Din cuprinsul actului menționat rezultă că autoarea recunoaște că a luat suma de 99.000 lei cu titlu de împrumut de la fiul său, în vederea achitării ratelor la apartamentul în litigiu, însă, arată că i-l lasă drept moștenire ca datorie, deci în nici un caz nu se obligă la restituire.
D. urmare, înscrisul intitulat chitanță nu constituie un contract de împrumut, deoarece nu cuprinde obligația împrumutatului de a restitui la scadență lucruri de același gen, în aceeași cantitate și de aceeași calitate, așa cum dispune art. 1584 C.civ.
Pe de altă parte, deși în cererea de apel se face referire și la faptul că apartamentul nu ar face parte din masa succesorală tocmai ca urmare a existenței acestui înscris (deși, după cum s-a arătat anterior, apelantul afirmând că acest act ar fi un contract de împrumut nu poate deci să afirme decât că ar avea un drept de creanță având ca obiect restituirea sumei împrumutate), instanța de apel constată că acest motiv este evident neîntemeiat.
Astfel, prin s.c. 3493/2006 a Judecătoriei B., irevocabilă prin decizia civilă nr.711/R/2006 a Tribunalului B., a fost respinsă cererea apelantului de a se constata că, în calitate de chiriaș al apartamentului din B., ., ., apt. 18 ar fi fost îndreptățit să cumpere acest apartament, și, pe cale de consecință și constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzăre-cumpărare încheiat de către autoarea părților cu ..
Prin urmare, apelantul nu are recunoscut în patrimoniul său nici un drept de proprietate asupra apartamentului, și în mod corect bunul imobil menționat anterior a fost inclus în masa succesorală a defunctei L. M..
În ceea ce privește motivul referitor la faptul că recurentul nu are posibilitatea de a achita sulta la plata căreia a fost obligat, instanța de apel de asemenea, a reținut că acest motiv este neîntemeiat, recurentul fiind cel care a solicitat atribuirea imobilului în natură.
Împotriva acestei decizii s-a declarat recurs de recurentul M. T. criticându-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs sentința este criticată pentru faptul că instanța de apel în mod eronat a apreciat că nu s-a solicitat printr-o cerere reconvențională constatarea unui drept de creanță asupra patrimoniului defunctei având ca obiect restituirea sumei pretinse. Instanța de apel nu a avut în vedere că la momentul formulării cererii reconvenționale, prezentul recurent nu a fost asistat de avocat. Se mai arată că instanța putea înțelege din modul de redactare că, în esență s-a solicitat să se aibă în vedere împrumutul acordat mamei sale iar acest lucru nu poate fi considerat o cerere nouă în apel.
O altă critică vizează motivarea contradictorie a deciziei pronunțată în apel și interpretarea greșită a actului dedus judecății respectiv a chitanței din 05.03.1993. Faptul că defuncta a înțeles să restituie suma împrumutată de la recurent și că acea sumă a fost împrumutată pentru a plăti ratele la apartament, dovedește faptul că la acel moment avea o datorie față de recurent.
Examinând decizia atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că apelul nu este întemeiat și în consecință va fi respins iar decizia atacată va fi menținută ca legală și temeinică în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Recursul este o cale extraordinară de atac de care părțile pot uza numai în cazul în care există motive de nelegalitate a deciziei atacate, care sunt enumerate în mod limitativ în dispozițiilor art. 304 din Codul de procedură civilă.
În esență criticile din prezentul recurs vizează calificarea și interpretarea greșită a unui înscris intitulat chitanță cu care recurentul pretinde că a împrumutat-o pe defunctă în vederea achiziționării apartamentului ce face obiectul masei succesorale. Ori calificarea juridică a unui act, în speță a unui înscris sub semnătură privată, nu poate fi considerată ca fiind motiv de nelegalitate, chiar și dacă această calificare s-ar fi realizat în mod eronat, ci ține mai degrabă de aprecierea și interpretarea probatoriului administrat în cauză, implicit de netemeinicia deciziei.
De altfel instanța de apel, în mod corect a arătat că cererea reconvențională aflată la dosarul de fond la fila 15 nu reprezintă o cerere prin care se tinde a fi valorificată creanța stabilită prin acel înscris sub semnătură privată, ci pur și simplu se solicită atribuirea imobilului. Lipsa de pregătire juridică a părții nu este o scuză că, acesta nu și-a pregătit apărarea și nu a știut în ce modalitate să își valorifice drepturile, iar instanța nu putea să se substituie voinței sale mai cu seamă în procesul civil în care primează principiul disponibilității părților.
Instanța nici nu avea obligația să analizeze conținutul acelui înscris atâta timp cât nu a fost învestită cu un capăt de cerere în acest sens, astfel că în mod corect s-a menționat în considerentele deciziei atacate că în cadrul apelului nu pot fi formulate cereri noi.
Pentru toate aceste considerente instanța va respinge recursul și va păstra decizia atacată ca legală și temeinică în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă obligând recurentul la plata cheltuielilor de judecată în baza dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurentul M. T. împotriva deciziei civile nr.49/A/22.01.2015 pronunțată de Tribunalul B..
Obligă recurentul la plata către intimatul M. G. a cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 1000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 7.04.2015.
Președinte, C. Ș. | Judecător, N. G. | Judecător, C. E. C. |
Grefier, E. P. |
Red.N.G./10.04.2015
Tehnored.E.P./15.04.2015 – 4 ex.
Jud. apel L. P., D. M.
Jud. fond M. L.
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Legea 10/2001. Hotărâre din 09-04-2015, Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
