Grăniţuire. Decizia nr. 140/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 140/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 120/305/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA CIVILĂ
Decizia nr. 140/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 03 martie 2015
Complet constituit din:
Președinte: G. Ștefănită - judecător
C. V. - judecător
M. L. - judecător
G. P. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de repunere pe rol a cauzei formulată de recurenții pârâți precum și a recursurilor declarate de pârâții B. V., B. I. E. și Direcția G. a Finanțelor Publice C. împotriva deciziei civile nr. 64/A din 11 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare,se constată lipsa părților.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 24 februarie 2015, consemnările din încheierea de ședință din acea zi fac parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în baza art. 146 Cod procedură civilă, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, potrivit art. 260 alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru astăzi, 03.03.2015.
CURTEA :
Asupra recursului de față:
Prin decizia civilă nr. 64/A din 11 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamantul K. L. și pârâții B. V., B. I. E., respectiv Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția G. a Finanțelor Publice C., care a fost păstrată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele considerente:
Instanța de apel a arătat că susținerea apelanților B. V. și B. I. E. că acțiunea introductivă este inadmisibilă, întrucât reclamantul nu este proprietatea terenului, proprietar fiind Statul Român, a fost lipsită de temei.
În înțelesul art. 584 cod civil vechi, acțiunea în grănițuire este inadmisibilă doar între coproprietarii aceluiași teren, putând fi utilizată de proprietar, uzufructar, posesor împotriva titularului unui alt drept real, cu condiția ca să fie introdus în cauză și proprietarul.
În cauza de față reclamantul K. L. și pârâții B. V. și B. I. E. sunt posesorii terenurilor învecinate, proprietar fiind Statul Român, conform înscrierii în cartea funciară. Pârâtul Statul Român este parte în procesul de față, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local al orașului B., deci sunt îndeplinite condițiile admisibilității acțiunii în grănițuire promovată de reclamantul K. L., critica din apel fiind neîntemeiată.
Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamantul este proprietarul casei înscrisă în C.F. nr._ B., nr. top 599, 600/1, 602, 601/1 și 603/1, proprietar al terenului fiind Statul Român. Pârâții B. V. și B. I. E. sunt proprietari ai casei înscrisă în C.F. nr._ B. nr. top 607/2 și 608, terenul constituind proprietatea Statului Român.
Așa cum a rezultat din expertiza administrată în cauză de către prima instanță, întocmită de expert ing. A. A. C., și cum a putut constata și instanța de apel cu ocazia cercetării la fața locului, linia de hotar pe zona din litigiu este așa cum este folosit și în prezent. Pe aliniamentul contestat de pârâții B. V. și B. I. E. există un gard ridicat chiar de către aceștia în anii 1980. Susținerea lor că este doar un gard provizoriu, montat doar pentru a proteja grădina de păsări și alte animale este neverosimilă, pe de o parte s-a constatat că acest provizorat dăinuie de aproximativ 30 de ani, iar pe de altă parte nimeni nu ridică un gard în mijlocul terenului său, ci pe linia care îl separă de vecinătăți.
În aceeași ordine de idei s-a arătat că hotarul stabilit de expert și însușit de prima instanță a fost confirmat și de martorii audiați în cauză, foștii proprietari care au înstrăinat imobilul.
În concluzie, constatând că acțiunea în grănițuire promovată de reclamant a fost temeinic și legal soluționată de prima instanță, cu analizarea vastului probatoriu administrat, criticile formulate în apel de pârâții B. V. și B. I. E. au fost nefondate, pentru care apelul lor a fost respins conform art. 296 din Codul de procedură civilă.
Analizând apelul reclamanților, prin care critică modul de acordare a cheltuielilor de judecată, trebuie observat că, potrivit art. 584 Cod civil vechi, cheltuielile de grănițuire se vor face pe jumătate, astfel că prima instanță corect le-a cuantificat în sarcina pârâților, pentru care apelul a fost nefondat și a fost respins conform art. 296 Cod procedură civilă.
Trecând la analiza apelului formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția G. a Finanțelor Publice C. prin care s-a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de acesta, solicitarea a fost vădit nefondată, cât timp proprietar al celor două fonduri învecinate este chiar Statul Român, conform evidențelor de carte funciară, iar problema reprezentării pârâtului – apelant Statul Român cade în sarcina acestuia, iar în fața primei instanțe nu s-a ridicat această chestiune, pentru care și apelul Statului Român a fost respins, conform art. 294 și art. 296 din Codul de procedură civilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții pârâții B. V., B. I. E. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP C., considerând-o nelegală.
În esență, în motivarea recursului, pârâtul Statul Român critică decizia sub aspectul greșitei respingeri a excepțiilor lipsei de calitate procesuală pasivă a statului, prin Ministerul Finanțelor Publice și a lipsei calității de reprezentant a ministerului Finanțelor Publice, statul fiind reprezentat de unitatea administrativ teritorială.
Pârâții B. V. și B. I. E. critică hotărârea pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 5-9 C. pr. civ., susținând în esență că acțiunea în grănițuire este inadmisibilă, terenurile a căror grănițuire se solicită făcând obiect al legilor fondului funciar, iar în cartea funciară proprietar este statul, fondul pricinii nu a fost soluționat pe motiv că probele nu au fost administrate nemijlocit, că nu au fost emise titluri de proprietate, iar în condițiile în care se pune în discuție restituirea unei suprafețe de teren, era necesar ca reclamantul să facă dovada dreptului său de proprietate, prezenta acțiune fiind una petitorie, cu caracter revendicativ și nu una posesorie.
La termenul din 23.04.2013, judecata recursurilor a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a litigiului ce a format obiect al dosarului nr._, în care s-a pus în discuție dreptul de proprietate al pârâților, prin obligarea prefectului să emită ordinul conform art. 36 din Legea nr. 18/1991, proces soluționat prin Sentința civilă nr. 200/2013, rămasă irevocabilă.
Recursurile sunt fondate potrivit considerentelor ce urmează:
Conform art. 584 C. civ., orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa.
În accepțiunea textului, grănițuirea constă în determinarea semnelor exterioare a limitelor dintre proprietățile învecinate și aceasta, nu numai atunci când nu există semne exterioare, vizibile de hotar, ci și în situația în care asemenea semne există, dar există controverse asupra poziționării lor, în acest ultim caz, grănițuirea implicând și revendicarea. Grănițuirea reprezintă o acțiune petitorie, întrucât are ca fundament dreptul de proprietate al vecinilor, părți în proces și ea tinde la stabilirea unui hotar real ce ar urma să separe fondurile supuse delimitării prin semne exterioare.
În sistemul cărților funciare, dreptul de proprietate, ce conferă dreptul la acțiune în grănițuire, se dovedește cu extrasul de carte funciară, părțile trebuind deci să aibă calitatea de proprietar tabular, dat fiind că, de principiu, numai prin înscriere în cartea funciară dreptul real se prezumă că există în favoarea părților litigante, cum statuează art. 30 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 (în vigoare la data promovării acțiunii). Prin excepție, acțiunea în grănițuire este la îndemâna și a titularilor drepturilor extratabulare, cum sunt cele provenite din succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune (art. 26 alin. 1 din Legea nr. 7/1996), sau chiar a unui uzufructuar sau titular al unui drept de superficie, însă în aceste situații, este cazul unui drept de proprietate, respectiv a unor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, susceptibile de înscriere în cartea funciară.
În speță, nici una dintre părțile persoane fizice - reclamant și pârâți - nu au calitatea de proprietari asupra terenurilor pe care le folosesc, dreptul de proprietate aparținând Statului român cum reiese din extrasele de carte funciară, depuse la dosarul cauzei. D. urmare, atât reclamantul K. L. cât și pârâții B. nu dețin în proprietate terenurile și nici nu sunt titularii vreunui dezmembrământ al dreptului de proprietate, din cele menționate mai sus, ci doar le folosesc, în suprafața înscrisă în favoarea statului, în condițiile în care, prin contractele de vânzare-cumpărare și în aplicarea prevederilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, li s-a atribuit în folosință pe durata existenței construcțiilor numai o suprafață de 250 m.p. Reiese că atât reclamantul cât și pârâții, nu au situația juridică rezolvată asupra terenurilor a căror grănițuire se cere, nu li s-a emis vreun ordin al prefectului, în condițiile Legii nr. 18/1991, pentru a-și dobândi dreptul de proprietate, încât situația incertă nu poate conduce la admiterea vreunei acțiuni în grănițuire, pentru simplu motiv că nu se știe care este întinderea dreptului de proprietate. Mai mult, în litigiu este și o suprafață de teren de 95 m.p., controversată în ce privește viitorul titular al ei și posibilitatea de revendicare, încât în cauză se impune obligatoriu ca părțile să aibă calitatea de titulari ai dreptului de proprietate, dovedită cu extrasul de carte funciară și celelalte documente ce îl însoțesc, cu precădere planul de situație, cerințe care la acest moment nu sunt îndeplinite. Nu poate fi primită apărarea reclamantului că în cauză a fost introdus în proces și titularul dreptului de proprietate, respectiv Statul Român, întrucât situația rămâne neschimbată, fiind de amintit că statul este titularul ambelor fonduri învecinate, iar reclamantul și pârâții B. doar simpli detentori precari, având în vedere că dreptul de folosință li s-a acordat nu pentru toată suprafața tabulară, ci numai pentru 250 m.p.(considerent existent și în Decizia civilă nr. 650/R/2013, dată de Tribunalul C. în litigiul ce a determinat suspendarea judecății prezentelor recursuri) și deci și ca întindere a dreptul lor de folosință este unul pus sub semnul întrebării, astfel că în prezent, acțiunea în grănițuire este una inadmisibilă, cum corect se critică în recurs.
Față de considerentele expuse, curtea reține că recursul pârâților este fondat sub aspectul caracterului inadmisibil al acțiunii, fiind nesocotite prevederile art. 584 C. civ., fapt ce atrage incidența motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct.9 C. pr. civ., nemaifiind cazul analizării celorlalte motive și, pe acest considerent, va fi admis și recursul statului, dat fiind că în fața excepțiilor invocate primează soluția ce va fi adoptată.
În consecință, văzând prevederile art. 312 alin. 2 și 3 C. pr. civ., curtea va admite ambele recursuri și va modifica decizia instanței de apel, cu consecința finală a respingerii acțiunii, conform dispozitivului prezentei decizii, menținându-se din decizia atacată dispoziția de respingere a apelului reclamantului, iar din sentință pe cea de respingere a excepției lipsei de calitate procesuală activă, înlăturându-se, ca urmare a respingerii acțiunii, dispoziția prin care pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții B. V., B. I. E. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP C. împotriva Deciziei civile nr. 64/A/2012, a Tribunalului C., pe care o modifică în parte, în sensul că admite apelurile declarate de aceeași pârâți împotriva Sentinței civile nr. 265/2012, a Judecătoriei S. G., pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge acțiunea în grănițuire formulată de reclamantul K. L. în contradictoriu cu aceeași pârâți și pârâtul Orașul B. prin primar.
Păstrează din sentință dispoziția de respingere a excepției lipsei de calitate procesuală activă.
Înlătură din sentință dispoziția de obligare a pârâților B. V. și B. I. E. la plata cheltuielilor de judecată.
Menține din decizia din apel dispoziția de respingere a apelului declarat de reclamantul K. L..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 03.03.2015.
Președinte Judecător Judecător
G. Ș. C. V. M. L.
Grefier
G. P.
Red.ML/05.03.2015
Dact.GP/05.03.2015/2ex
Jud.fond:J.C.
Jud.apel:G.U.,L.A.Ö.
| ← Partide politice. Decizia nr. 200/2015. Curtea de Apel BRAŞOV | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 132/2015. Curtea de... → |
|---|
