Revendicare imobiliară. Hotărâre din 02-03-2015, Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 12755/62/2011*
ROMANIA
CURTEA DE APEL B.
- SECȚIA CIVILĂ -
DECIZIA CIVILĂ NR.309/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din 2 martie 2015
PREȘEDINTE C. E. C. - judecător
G. C. - judecător
C. N. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanții G. D., F. A. G., F. I. Ș. și F. (fostă SHAFIR) A. C. împotriva sentinței civile nr.67/D din data de 29 martie 2013 pronunțată de Tribunalul B., în dosarul nr._ – după casare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 17 februarie 2015, când părțile prezente au pus concluzii, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 23 februarie 2015 și apoi la 2 martie 2015.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr.67/D/29 martie 2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosar nr._ s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții G. Dominica, F. A. G., Shafir A. C., F. I. Ș. în contradictoriu cu pârâții S. R., reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, N. V., M. I., M. E..
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Din înscrisurile depuse la dosar în cadrul probatoriului administrat în vederea soluționării excepției de fond, respectiv a excepției de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată supusă analizei, a reieșit că bunul imobil din litigiu, identificat prin numerele topografice 7513/2/27, 7513/2/28, s-a aflat, în data de 01.01.1990, în patrimoniul fostei Cooperative Agricole de Producție și a făcut obiectul legii nr. 1/1991.
Astfel, potrivit înscrisurilor ce compun documentația de carte funciară aferentă imobilului din litigiu, acest imobil a intrat în patrimoniul pârâtului N. V. cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate în conformitate cu legile speciale ale fondului funciar, potrivit Titlului de Proprietate nr._/2004 emis de Comisia județeană B. de Aplicare a legilor fondului funciar.
La data de 21.02.2006, pârâtul anterior indicat a înstrăinat acest imobil, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1052, de către Notarul Public C. Nicușor, pârâților M. I., M. E. și I. D..
De altfel, prin nota de ședință pe care reclamanții au depus-o la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 22 .03.2013, aceste părți au arătat că bunul imobil în litigiu a ieșit din patrimoniul antecesoarei lor – E. Filotii - în anul 1960 și a intrat în administrarea fostei CAP și că, pentru reconstituirea, în favoarea lor, a dreptului de proprietate asupra acestui imobil, au formulat, în data de 31.03.1998, o cerere în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 și, întrucât nu au primit un răspuns la cererea astfel formulată, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, au promovat o notificare și în temeiul acestui act normativ.
Reclamanții nu au atac în justiției, în condițiile și în termenele instituite de legile fondului funciar, refuzul comisiei locale de a soluționa cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pe care au formulat-o în temeiul acestor acte normative, ci, la un interval de 8 ani de la data promovării acestei cereri, au înregistrat pe rolul instanțelor judecătorești prezenta acțiune în revendicare, prin care au solicitat ca, în conformitate cu prevederile art. 480 Cod civil, pârâții să le lase în deplină proprietate și posesie imobilele mai sus identificate.
Legile fondului funciar reglementează în mod general modalitatea de restituire a imobilelor preluate de stat, atât cu titlu valabil cât și fără titlu valabil, imobile care, la data de 1 ianuarie 1990, se găseau în patrimoniul cooperativelor agricole de producție, instituind în acest sens o procedură specială. Procedura de restituire instituită de legile fondului funciar cuprinde două etape distincte, și anume: procedura prealabilă, care are un caracter obligatoriu, astfel încât, de la data intrării în vigoare a legii, cererile de reconstituire a dreptului de proprietate, inclusiv acțiunile în revendicarea imobilelor preluate fără titlul valabil formulate împotriva persoanelor juridice deținătoare, direct la instanțele judecătorești, sunt inadmisibile și procedura judiciară, care este ulterioară, facultativă și subsidiară, persoanele nemulțumite de modul de soluționare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, putând ataca în justiție, în termenele și în modalitățile prevăzute de lege, hotărârile emise de comisiile de aplicare a legilor fondului funciar sau, după caz, refuzul nejustificat al acestora de a soluționa cererile de reconstituire a dreptului de proprietate.
Din considerentele ce preced, a rezultat că imobilele din litigiu, ce au destinația de terenuri situate în extravilanul Orașului Râșnov, fac parte din categoria imobilelor ce formează obiectul de reglementare al legilor fondului funciar.
Legile fondului funciar constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor cu destinația de terenuri ce au fost preluate de stat în perioada de referință a acestor legi, astfel că revendicarea acestor imobile nu se poate realiza decât în condițiile stipulate de aceste acte normative.
De asemenea, din starea de fapt mai sus expusă, a reieșit că reclamanții au uzat de procedura specială instituită de aceste legi speciale de reparației pentru a obține reconstituirea dreptului lor de proprietate asupra imobilelor din litigiu, astfel că, în conformitate cu regulile non bis in idem, electa una via și cu principul securității juridice, ei nu pot promova, în condițiile reglementate de dreptul comun, o acțiune în revendicarea acestor imobile.
Legile fondului funciar suprimă acțiunea în revendicare promovată în condițiile dreptului comun, dar asigură accesul la un proces echitabil, deoarece instituie controlul judecătoresc asupra măsurilor reparatorii ce au fost stabilite de comisiile de aplicare a acestor legi, precum și asupra refuzului unităților abilitate cu soluționarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate de a se pronunța cu privire la aceste cereri.
În consecință, reclamanții au avut posibilitatea de a supune controlului judecătoresc refuzul comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar de a soluționa cererea pe care au promovat-o în temeiul acestor acte normative, însă, părțile menționate nu au uzat de procedura judiciară instituită de legile fondului funciar.
Așa fiind, tribunalul, față de considerentele ce preced, considerente din care a rezultat că imobilele din litigiu fac parte din categoria imobilelor ce constituie obiectul de reglementare al legilor funciar, a reținut că promovarea unei acțiuni în revendicarea imobilelor din litigiu în condițiile dreptului comun este inadmisibilă, excepția de fond pe care pârâții au întemeiat poziția procesuală pe care au adoptat-o fiind întemeiată, astfel că cererea de chemare în judecată ce constituie obiectul prezentului dosar a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, reclamanții G. D., F. A. G., F. (fostă Shafir) A. C. și F. I. Ș..
În motivare apelanții au arătat, prin motivele de apel depuse la data de 23 august 2013, că instanța de fond a considerat că neutralizarea procedurii instituite de legile fondului funciar de către apelanții reclamanți s-ar constitui într-un fine de neprimire pentru acțiunea introductivă de instanță. Aceștia au susținut că o asemenea abordare a acțiunii nu constituie o soluționare pe fond a acesteia, fiind de fapt o încălcare a accesului liber la justiție, o denegare de dreptate.
Din acest motiv, constatând că nu au urmat până la capăt procedura prealabilă instituită de legile fondului funciar și nici nu au uzat de căile de atac puse la dispoziție de legislația specială, instanța de fond a respins acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun ca inadmisibilă și a refuzat în felul acesta să soluționeze toate capetele de cerere.
Apelanții au susținut că prin aceasta a fost încălcat principiul accesului liber la justiție, încălcându-se atât art. 21 din Constituția României, cât și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Documentația invocată de instanța de fond nu confirmă deloc că, vreodată, acest teren ar fi intrat în patrimoniul Cooperativei Agricole de Producție, fără a fi indicată acea cooperativă.
Din actele existente la dosar rezultă că terenul în suprafața de 4.600 mp a fost cumpărat de autoarea apelanților, E. E. F., de la numitul V. G. în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/12.08.1940 de Tribunalul Ilfov – secția a X-a notariat, fiind întabulat în CF Râșnov_, nr. top 7513/2/27.
Intabularea dreptului de proprietate pe numele autoarei apelanților, E. E. F., a rămas valabilă și nealterată până la data de 12.12.2005, când în mod nejustificat apare întabulat S. R., ca urmare a unei operațiuni ilegale de contopire.
Apelanții au susținut că dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv nu a fost niciodată pierdut de către autoarea acestora, nefiind necesară folosirea procedurii restituirii dreptului de proprietate sau cea a restituirii pe calea Legii nr. 10/2001.
Împrejurarea că au fost la început utilizate cereri întemeiate pe legile fondului funciar și/sau pe Legea nr. 10/2001 nu este de natură a constitui un fine de neprimire pentru acțiunea de drept comun în restabilirea situației corecte de carte funciară, de vreme ce acele proceduri nu pot avea ca obiect fapte și acte de preluare ce au avut loc după ..
În sprijinul concluziei că autoarea apelanților nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului este și împrejurarea că regimul dreptului său este guvernat de dispozițiile Decretului-Lege nr. 115/1938, care în opinia apelanților ultraactivează, conform și celor ce rezultă din Decizia nr. XXI din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, pronunțată în procedura recursului în interesul legii, obligatorie pentru instanțe.
Din această perspectivă, efectul constitutiv (nu doar de opozabilitate) al intabulării dreptului de proprietate în favoarea autoarei apelanților, a împiedicat orice „transfer” al dreptului către altă persoană, fizică sau juridică, în absența radierii prealabile a dreptului inițial intabulat în favoarea autoarei acestora, pe care de altfel au moștenit-o conform certificatului de moștenitor nr. 6 din 11.02.2004 în cuprinsul căruia este prevăzut ca făcând parte din masa succesorală imobilul ce formează obiectul acestui proces.
Prin decizia civilă nr. 87/. pronunțată de Curtea de Apel B. în dosarul nr._ s-a respins apelul formulat de reclamanții F. I. Ș., F. A. G., G. D. și F. A.-C. împotriva sentinței civile nr. 67/D/29.03.2013 a Tribunalului B., pe care a menținut-o, apelanții au fost obligați să plătească intimaților M. I., Mohaora E. și I. D. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții G. D., F. A. G., F. (fostă Shafir) A. C. și Filotii I. Ș..
Prin decizia nr. 985/26 martie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._ s-a admis recursul declarat de reclamanții G. D., F. A. G., F. (fostă Shafir) A. C. și Filotii I. Ș. împotriva deciziei nr. 87/. a Curții de Apel B. – Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele considerente:
Astfel, instanța de apel nu a examinat criticile conform cărora imobilul nu era susceptibil de restituire în procedura legii fondului funciar sau a Legii nr. 10/2001, tocmai pentru că nu ar fi fost preluat de Stat în perioada de referință a acestor acte normative, câtă vreme în cartea funciară autoarea acestora a rămas intabulată până în anul 2005.
În acest context, susținerea apelanților a fost că demersurile pe care le-au făcut pentru recuperarea unui bun, acționând inclusiv în temeiul unor legi - care, prin sfera și obiectul de reglementare nu le erau aplicabile - nu sunt apte să modifice regimul juridic al imobilului.
Ignorând inclusiv această apărare, instanța de apel și-a bazat statuările asupra situației de fapt pe elemente colaterale, indirecte - deduse din formularea unei cerere și transmiterea unei notificări - fără să verifice, în limitele devoluțiunii fixate de părți prin criticile formulate, starea de fapt relevantă în legătură cu preluarea imobilului de către Stat, data la care a avut loc, deținătorul acestui bun.
Or, pentru a stabili incidența legilor speciale, instanța era obligată - analizând și răspunzând criticilor formulate - să stabilească valoarea înscrierii în cartea funciară pe numele autoarei reclamanților, E. E. F., înscriere care, potrivit susținerii acestora, a rămas „valabilă și nealterată până în anul 2005, când S. s-a intabulat abuziv”.
De asemenea, a rămas fără răspuns din partea instanței de apel critica reclamanților conform căreia intabularea Statului la nivelul anului 2005 a fost rezultatul unei operațiuni ilegale de contopire a nr. top 7513/2/27 (proprietatea autoarei lor) cu nr. top 7513/2/28, urmată de intabularea Statului asupra celor două parcele contopite sub nr. top 7513/2/27.
Cu referire la această operațiune de „comasare” s-a susținut, prin motivele de apel, că ea nu a respectat dispozițiile art. 17 și 19 din Decretul - Lege nr.115/1938 și că, în plus, înscrierea în cartea funciară a statului s-a făcut în baza unei cereri (nr.7296/12.12.2005) formulată de o persoană fizică, F. G. E., cu domiciliul în Germania, conform înscrisurilor aflate în dosarul instanței de fond.
Nici acest motiv de apel nu a fost analizat, deși el era subsumabil aceleiași chestiuni de drept legate de regimul juridic al terenului și de caracterul admisibil sau inadmisibil al acțiunii în instanță.
Tot astfel, a rămas fără cercetare din partea instanței de apel aspectul învederat de către reclamanți, cu referire punctuală la probatoriul administrat, vizând modificarea evidențelor de carte funciară în anul 2005, faptul că reclamanții sunt și în prezent, ca moștenitori ai fostului proprietar, cei care apar în evidențele fiscale ale imobilului, precum și plătitorii de impozite.
Toate aceste critici menționate, care au fixat cadrul judecății în apel și în limitele cărora, în aplicarea principiului tantum devolutum quantum apellatum, trebuia să aibă loc devoluțiunea judecății, au rămas neanalizate de către instanță.
În felul acesta, decizia din apel care stabilește că bunului în litigiu îi sunt incidente dispozițiile unor legi speciale, ceea ce face ca demersul întemeiat pe dreptul comun să fie inadmisibil, este lipsită de argumentele justificative.
Determinarea regimului juridic al unui bun - pentru a putea fi stabilită legea aplicabilă - nu se poate face doar prin luarea în considerare a unor elemente exterioare, decurgând din transmiterea unor cereri sau notificări, ignorându-se probatoriul administrat care, în opinia reclamanților, ar fi demonstrat o altă situație, motiv pentru care au dedus judecății în apel toate aspectele arătate.
Răspunzând printr-un considerent general, fără preocupare pentru o analiză punctuală a criticilor formulate, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nemotivată, cu încălcarea art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă.
Or, un asemenea act jurisdicțional afectat de viciul nemotivării se constituie, așa cum în mod constant s-a afirmat în jurisprudența instanței de contencios european, într-o încălcare a dreptului la un proces echitabil, care presupune „ca o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare" (Hotărârea Albina c. României, par.34, publicată în Monitorul Oficial nr.1049/25.11.2005).
În speță, confirmând soluția tribunalului, instanța de apel nu a examinat în niciun fel problemele esențiale care se constituiseră în critici și care vizau tocmai regimul juridic al imobilului (element esențial, determinant, în considerarea căruia fusese adoptată sentința apelată).
Fiind vorba, așadar, de o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină, devine incident în cauză art. 304 pct. 7 teza I Cod procedură civilă.
În același timp, modalitatea de redactare a deciziei face imposibilă exercitarea controlului judiciar, deoarece lasă neelucidate elementele de fapt ale pricinii.
Întrucât, potrivit art. 314 Cod procedură civilă, Înalta Curte hotărăște asupra fondului pricinii numai atunci când împrejurările de fapt sunt pe deplin stabilite, față de cele menționate anterior, recursul a fost admis iar decizia a fost casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. La reluarea judecății, instanța va avea în vedere analiza tuturor criticilor ce au învestit-o, astfel încât hotărârea acesteia să conțină, într-o argumentare punctuală, motivele de fapt și de drept care să justifice soluția, determinarea situației de fapt și pe baza acesteia, stabilirea legii incidente.
- în ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, s-a constatat că argumentele dezvoltate în susținerea acestuia vizează aspecte de fond ale pricinii, legate de deținerea unui drept actual, de un bun în sensul Convenției, de către reclamanți, ceea ce ar trebui să aibă drept consecință admiterea acțiunii în revendicare.
Față de aspectul de ordin formal legat de redactarea hotărârii, ce sa impus examinării cu prioritate în instanța de recurs, cele care vizează fondul pricinii vor fi avute în vedere la rejudecare (în măsura în care în urma devoluării fondului, se va constata depășit impedimentul inadmisibilității).
În rejudecare s-a administrat proba cu înscrisuri, respectiv corespondență, extras CF_ Râșnov, extras din registrul cererilor Legii nr. 18/1991, registrul de adeverințe Legea nr. 18/1991, proces verbal de punere în posesie, anexa nr. 19 poziția 163, hotărârea nr. 55/1991.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel invocate și a dispozițiilor art. Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că apelul promovat împotriva sentinței civile nr. 67/D/29 martie 2013 a Tribunalului B. este nefondat.
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Zărnești reclamanții Ghimbuș D., F. A. G., F. (fostă Shafir) A. C. și F. I. Ș. au solicitat în contradictoriu cu pârâții statul român, N. V., M. I., M. E. și I. D.:
- să se constate că reclamanții sunt moștenitorii defunctei lor mame, E. E. Filotii, decedată la data de 30.11.1992, potrivit certificatului de moștenitor nr. 6/11.02.2004, eliberat de Biroul Notarului Public Bănuța G., fiecare dintre ei deținând câte o cotă de ¼ parte din imobilul cu destinația de loc de casă, în suprafață de 4624, 344mp, situat în Orașul Predeal, (fosta Râșnov), parcelarea Izvorul R., județul B., identificat cu nr. top. 7513/2/27, înscris în cartea funciară nr._ Râșnov,
- să se constate că imobilul mai sus identificat a fost expropriat în mod abuziv de către pârâtul S. R., fără a preveni sau consulta proprietarul și fără a plăti vreo despăgubire,
- să se procedeze la compararea titlurilor de proprietate pe care părțile le dețin asupra imobilului, respectiv a titlului reclamanților dobândit prin moștenire și a titlului deținut de pârâții persoane fizice, ce a fost dobândit de către aceștia în temeiul legilor fondului funciar, respectiv prin cumpărare,
- să se restabilească dreptul lor de proprietate asupra imobilului, să dispună întabularea acestui drept în evidențele de carte funciară,
- să fie obligat pârâtul S. R. ca, în termen de 6 luni, să procedeze la predarea imobilului în starea în care acesta s-a aflat anterior exproprierii, prin ridicarea sau dărâmarea pe cheltuiala sa a construcțiilor efectuate de actualii proprietari, care sunt pârâții persoane fizice,
- să fie obligat același pârât la plata unor daune materiale în cuantum de 1.331.712 lei și a unor daune morale de 400.000, rezultate din exproprierea abuzivă a imobilului, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
Prin sentința civilă nr. 378/22 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosar nr._ s-a admis excepția necompetenței materiale, invocate de pârâții M. și, în consecință, s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului B..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._ .
Prezenta acțiune, astfel cum a fost calificată de instanța de fond prin încheierea din 22 martie 2013, este o acțiune în revendicare imobiliară, întemeiată pe compararea titlurilor de proprietate, respectiv a certificatului de moștenitor, deținut de reclamanți, și a titlului de proprietate deținut de pârâtul N. V., respectiv a contractului de vânzare cumpărare încheiat de pârâtul N. V., în calitate de vânzător, cu pârâții M. I., M. E. și I. D., în calitate de cumpărători.
Prin nota de ședință depusă de apelanții reclamanți aceștia au precizat că terenul în suprafață de 4624,344 mp situat în Râșnov Pârâul R. a fost expropriat abuziv de la autoarea lor, Filloti E., în anul 1960, intrând în administrarea Gospodăriei Agricole C..
Aceștia au mai arătat, prin aceeași notă de ședință, că au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, necunoscând situația juridică a terenului, în temeiul Legii nr. 18/1991, completată cu Legea nr. 169/1997, la data de 31.03.1998, cerere la care nu au primit nici un răspuns.
Apelanții reclamanți au menționat că au solicitat prin cererea nr. 8834/9.11.2001, înregistrată la Primăria Râșnov, restituirea în natură a terenului loc de casă, în suprafață de 4600 mp, înscris în CF nr._ a Orașului Râșnov. Din cuprinsul acestei cereri, aflată la fila 122 dosar nr._ al Tribunalului B., rezultă că reclamanții și-au întemeiat solicitarea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
La termenul de judecată din 22 martie 2013 reclamanții, prin reprezentatul convențional, au susținut că în momentul în care au reușit să studieze cartea funciară, au observat că autoarea lor a fost proprietară tabulară până în anul 2005, când acest teren a fost preluat de către Stat. Aceștia au concluzionat că anterior anului 2005 terenul nu a ieșit niciodată din proprietatea lor, deși a fost preluat abuziv de către Stat.
Analizând susținerile apelanților reclamanți formulate atât în fața instanței de fond cât și prin motivele de apel, precum și înscrisurile administrate în probațiune, Curtea constată că soluția pronunțată de instanța de fond este corectă.
Apelanții reclamanți au susținut pe de o parte că nu au avut acces la cartea funciară și că potrivit mențiunilor din CF nr._ Râșnov până în anul 2005 autoarea acestora a fost proprietara imobilului, loc de casă, nr. top 7513/2/27.
Pe de altă parte aceștia au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate a terenului în suprafață de 4600 mp, inițial în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 169/1997 (fila 119 dosar nr._ al Tribunalului B.) și ulterior, respectiv la data de 9.11.2001, în temeiul Legii nr. 10/2001 (fila 122 dosar nr._ al Tribunalului B.).
În această situația apelanții reclamanți au avut o poziție oscilantă atât în ceea ce privește demersurile efectuate, cât și susținerile formulate în fața instanțelor de judecată.
Din probele administrate rezultă că în fapt, imobilul în litigiu a aparținut antecesoarei reclamanților E. F., fiind cumpărat de aceasta la data de 18 august 1940, astfel cum rezultă din menținea de la B+1 din CF nr._ Râșnov (fila 133 dosar nr._ ).
În perioada regimului comunist acest imobil a fost preluată de către S. R., fără ca această preluare să fi fost înscrisă în cartea funciară.
Susținerea reclamanților că antecesoarea lor nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului, având în vedere că a rămas intabulată în cartea funciară nu poate fi primită, față de dispozițiile art.26 din Decretul-lege nr.115/1938, în conformitate cu care, în caz de expropriere drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară.
Ca urmare, chiar daca autoarea reclamanților a figurat în cartea funciară ca proprietar tabular asupra imobilului în litigiu până în anul 2005 dreptul său a fost golit de conținut, întrucât nu era beneficiara prerogativelor dreptului de proprietate și anume dispoziția, posesia și folosința. Lipsa intabulării în CF a dreptului de proprietate al Statului R., nu impietează asupra existentei dreptului in patrimoniul acestuia, întrucât el a dobândit un drept de proprietate extratabular, ca o excepție de la principiul efectului constitutiv de drepturi al înscrierii in cartea funciara, consacrat de art.17 din Decretul-lege nr.115/1938.
Apelanții reclamanți nu au dovedit că în perioada în care terenul a fost în posesia CAP-ului aceștia, respectiv autoarea lor, au achitat impozit pe acest teren.
Nici împrejurarea că nu a fost emis vreun act administrativ de preluare a imobilului în litigiu nu îl scoate de sub incidența legilor speciale de reconstituire a dreptului de proprietate. Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, această lege se aplică imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 iar art. 2 lit. i include în noțiunea de imobile preluate în mod abuziv de stat orice imobile preluate fără titlu valabil.
De asemenea, art. 11 alin. 2^1 din Legea nr. 18/1991 prevede că „Terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.” Or, terenul în litigiu se află tocmai în această situație.
Aplicabilitatea în speță a legilor speciale de reconstituire a dreptului de proprietate a fost recunoscută chiar de către apelanții reclamanți, care în calitate de moștenitori ai proprietarei tabulare F. E., au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate inițial în temeiul Legii nr. 18/1991 și ulterior în temeiul Legii nr. 10/2001 (prin notificarea nr. 8834/2001 adresată Orașului Râșnov – fila 122 dosar nr._ al Tribunalului B.). Demersurile apelanților reclamanți pe cele două legi speciale nu au fost finalizate, iar aceștia nu au continuat demersul în contradictoriu cu entitățile legal instituite, în justiției în vederea soluționării cererilor.
În această situație, instanța de fond, în mod corect a reținut că promovarea unei acțiuni în revendicare imobiliară, pe dreptul comun, a unui imobil ce face obiectul legilor speciale de retrocedare, după parcurgerea parțială a procedurii reglementate de dispozițiile speciale, este inadmisibilă.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 33/2008, pronunțată în recursul în interesul legii, statuând astfel:
„Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea nr. 10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice”.
Potrivit deciziei pronunțate în recursul în interesul legii, în situația în care pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 s-au adoptat legi speciale, care reglementează procedura ce trebuie parcursă, respectiv condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca imobilele să poată fi restituite în natură persoanelor îndreptățite, legea specială derogatorie nu se poate aplica în concurs cu dreptul comun.
Numai persoanele exceptate de la Legea nr. 18/1991 respectiv de la Legea nr. 10/2001 precum și cele care din motive independente de voința lor, nu au putut în termenele legale să utilizeze procedurile prevăzute de aceste acte normative cu caracter special au deschisă calea acțiunii în revendicare/retrocedare a imobilului, dacă acesta nu a fost restituit respectiv cumpărat cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor legale sau dacă nu a trecut în patrimoniul unei terțe persoane într-o altă modalitate prevăzută de lege.
Cu atât mai mult nu pot fi exercitate acțiuni în revendicare după . Legii nr. 18/1991, respectiv a Legii nr. 10/2001 de persoanele care au utilizat procedura din această lege specială, soluție conformă cu regulile non bis in idem, respectiv electa una via non datur recursus ad alteram precum și cu principiul securității juridice consacrat în jurisprudența CEDO (cauza Brumărescu).
Curtea constată că în speță nu a fost îngrădit accesul apelanților reclamanți la justiție și nici nu a fost încălcat dreptul acestora la un proces, fiind respectate dispozițiile legale și principiile de drept potrivit cărora aplicarea dreptului comun în materia revendicării, cu ignorarea efectelor create prin aplicarea legilor speciale de reparație ar aduce grave atingeri principiului securității raporturilor juridice precum și drepturilor de proprietate ale terților dobânditori de bună-credință ale căror titluri de proprietate nu au fost desființate în vreun fel.
Referitor la critica apelanților ce vizează ilegala contopire a nr. top.7513/2/27 (proprietatea autoarei lor) cu nr. top. 7513/2/28, urmată de intabularea Statului asupra celor două parcele contopite sub nr. top. 7513/2/27 Curtea reține următoarele:
La data de 12.12.2005 s-au efectuat anumite notări în cartea funciară, respectiv s-a notat la A+2 nr. top. 7513/2/27 în suprafața de 5523,156 mp pășune, provenită, astfel cum rezultă din mențiunea de la B+2 prin contopirea imobilului de la A+1 cu nr. top 7513/2/28 din CF nr._, proprietar fiind statul R.. Această mențiune a pus în acord realitatea cu evidențele de carte funciară.
Ulterior, imobilul de la A+2 s-a dezmembrat în A+3 nr. top. 7513/2/27/1 pășune în suprafață de 3923.156 mp și A+4 nr. top. 7513/2/27/2 pășune în suprafață de 1600 mp.
Imobilul de la A+4 s-a transcris în CF nou_ N Râșnov, iar imobilul de la A+3 s-a convertit în CF_ Râșnov.
Imobilul transcris în CF nr._ Râșnov a fost intabulat cu titlu de reconstituire, în temeiul Legii nr. 18/1991, în favoarea lui N. V. și ulterior, ca urmare a încheierii contractului de vânzare cumpărare, în favoarea intimaților pârâți M. I., M. E., cota de 1/2 și I. D., cota de ½.
De altfel, în contextul în care acțiunea în revendicare este inadmisibilă, pentru motivele mai sus expuse, reclamanții nu justifică interesul de a ataca operațiunea de contopire a numerelor topo, urmate de intabularea dreptului de proprietate al Statului R..
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat în termen legal de reclamanții G. D., F. A. G., F. (fostă Shafir) A. C. și F. I. Ș. împotriva sentinței civile nr. 67/D/29 martie 2013 a Tribunalului B..
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții G. D., F. A. G., Shafir A. C. și F. I. împotriva sentinței civile nr.67/D/29 martie 2013, pronunțată de Tribunalul B. – secția I civilă, în dosarul nr._ .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. E. C. G. C.
GREFIER,
C. N.
Red. C.C. /02.04.2015
Dact. C.N./16.04.2015
- 14 exemplare -
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 132/2015. Curtea de... | Partaj judiciar. Decizia nr. 180/2015. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
