Pretenţii. Hotărâre din 13-05-2015, Curtea de Apel BRAŞOV

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. B.

Judecător L. F.

Grefier I. I.

Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamantul T. V. și de pârâtul ORAȘUL Î. BUZĂULUI PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr. 97 din 12.02.2015 pronunțată de Tribunalul C..

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registraturii notă de concluzii scrise din partea apelantului reclamant.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 6 mai 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi. Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 13 mai 2015.

CURTEA

Prin acțiunea formulată la data de 16.01.2013 și înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul T. V. a chemat în judecată pe pârâtul Orașul Î. Buzăului prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 550.000 lei către reclamant cu titlu de daune (300.000 lei daune materiale și 250.000 lei daune morale) precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate disp. art. 998 și urm din Codul civil.

Prin sentința civilă nr. 97/12 februarie 2015 Tribunalul C. a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât prin întâmpinare.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T. V. cu domiciliul în Î. Buzăului ., . în contradictoriu cu pârâtul Orașul Î. Buzăului prin Primar cu sediul în Î. Buzăului .. 173, jud. C. ca neîntemeiată.

A obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele considerente:

În fapt, între reclamantul T. V. și pârâtul Orașul Î. Buzăului prin Primar s-a încheiat contractul de închiriere nr. 704/21.03.1990 prin care reclamantul a primit în locațiune suprafața de 5.000 mp teren situată în orașul Î. Buzăului și cunoscută ca Parcul tineretului, pe întreaga durată a existenței lucrărilor și dotărilor efectuate (fila 33-vol I). Pe suprafața respectivă de teren se afla Complexul de agrement. În contract se precizează că în situația în care într-o perioadă de 1 an funcționarea complexului este întreruptă contractul de închiriere va fi considerat reziliat de drept.

Ulterior încheierii acestui contract petentul a înființat, în anul 1992, ., societate care a deținut în patrimoniul său imobilul construcție–restaurant din cadrul Complexului de agrement (nu este cunoscută modalitatea în care acest imobil a intrat în patrimoniul societății, părțile nefăcând niciun fel de precizări în acest sens).

La data de 11.02.2003 s-a încheiat între părți actul adițional la contract ( fila 35-vol I), prin care părțile au convenit micșorarea suprafeței de 5.000 mp la 500 mp în vederea depozitării materialelor pentru regularizarea râului B. (suprafața practic aferentă restaurantului). Conform art.7 din acest act adițional, la încetarea contractului locatarul era obligat să elibereze în termen de 45 de zile spațiul închiriat pe cheltuiala proprie.

În urma executării silite a ., societate în faliment, imobilul construcție-restaurant a fost adjudecat de către Orașul Î. Buzăului la data de 11.02.2008.

În ședința Consiliului local al orașului Î. Buzăului din data de 30.09.2008 ( fila 94 și urm.), la care a participat și reclamantul T. V. în calitate de consilier local, s-a hotărât darea în folosință gratuită către ANL a suprafeței de 5.000 mp în vederea construirii a 4 blocuri de locuințe.

În acest sens, la data de 24.02.2010 (dată precizată de reclamant și necontestată de către pârât), firma de construcții ce urma să construiască aceste blocuri a demolat lucrările care se aflau pe terenul respectiv în vederea începerii construcției blocurilor.

Ca atare, reclamantul a introdus prezenta acțiune în răspundere civilă delictuală, solicitând obligarea pârâtului Orașul Î. Buzăului prin Primar la plata sumei de 550.000 lei către reclamant cu titlu de daune, respectiv 300.000 lei daune materiale și 250.000 lei daune morale.

Instanța reține că trebuie avute în vedere disp. art. 84 Cod proc. civ. ce stabilesc nu numai dreptul ci și obligația instanței de a da o calificare corectă cererii, independent de denumirea la care s-a oprit cel care a formulat-o, fără să confere însă instanței posibilitatea de a modifica împrejurările de fapt și de drept pe care reclamantul și-a întemeiat pretenția. Prin urmare, în conformitate cu principiul disponibilității, instanța de judecată este ținută de cauza acțiunii, pe care nu o poate schimba din oficiu, prin cauză înțelegând situația de fapt calificată juridic.

În speța de față, reclamantul, atât prin acțiunea introductivă de instanță cât și prin notele de ședință depuse pe parcursul judecății a precizat în mod expres că daunele respective reprezintă prejudiciul suferit ca urmare a faptei ilicite a pârâtului, temeiul juridic fiind art. 998,999 C.civil.

În consecință, instanța va analiza pretenția reclamantului prin prisma răspunderii civile delictuale și nu prin prisma răspunderii civile contractuale, cu toate că între părți a fost încheiat un contract.

Analizând prioritar excepția prescripției dreptului la acțiune prin raportare la temeiul de drept anterior reținut instanța constată că, potrivit art. 3 din D 167/1958, termenul de prescripție aplicabil acțiunilor personale care însoțesc drepturile subiective civile de creanță este de 3 ani, iar potrivit art. 8 din același decret prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Legiuitorul a stabilit astfel două momente alternative de la care începe să curgă prescripția, și anume momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea și momentul obiectiv (determinat judecătorește) al datei la care trebuia (ori putea) să cunoască aceste elemente.

Or, presupusa faptă ilicită a fost săvârșită la data de 24.02.2010, moment la care au fost demolate investițiile solicitate prin acțiune. De la acel moment începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani, fiind fără relevanță momentul la care a fost reziliat contractul dintre părți întrucât, așa cum am precizat anterior, nu suntem pe tărâmul răspunderii contractuale ci pe cel al răspunderii delictuale. În acest context toate susținerile pârâtului referitoare la atragerea răspunderii contractuale nu își găsesc aplicabilitate și nu vor face obiectul analizei instanței.

Prin urmare, acțiunea introdusă de reclamant la data de 16.01.2013 este introdusă în interiorul termenului de prescripție, motiv pentru care excepția urmează a fi respinsă.

Pe fond instanța reține că pentru angajarea răspunderii civile delictuale în conformitate cu art. 998,999 C.civil se cer a fi întrunite următoarele condiții și anume: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu precum și vinovăția autorului faptei ilicite.

În ceea ce privește fapta ilicită, reclamantul a susținut că aceasta ar consta în dispoziția pârâtului de a fi distruse investițiile arătate în acțiune.

În acest sens se impune a preciza următoarele: conform celor învederate instanței de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, la data demolării construcțiilor, contractul de închiriere nr. 704 era încă în vigoare. Prin urmare, orice prejudiciu produs de partea cocontractantă trebuia analizat prin prisma răspunderii contractuale, având în vedere faptul că între părți se presupune că actul își producea încă efectele juridice. Or, răspunderea civilă delictuală este angajată numai în măsura în care între părțile procesului nu există un contract. Ca atare, în condițiile în care reclamantul și-a fundamentat pretenția pe răspunderea civilă delictuală, trebuie pornit de la premisa că respectivul contract nu mai exista, fiind reziliat anterior.

Reținând această premisă, a rezilierii contractului, trebuie avute în vedere prevederile art. 7 din actul adițional potrivit cu care la încetarea contractului locatorul era obligat să elibereze în termen de 45 de zile spațiul închiriat pe cheltuiala proprie. Că nu s-a întâmplat astfel reprezintă o atitudine culpabilă a reclamantului.

Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că, prin actul adițional, suprafața închiriată a rămas de doar 500 mp în loc de 5.000 mp. Prin urmare, restul de 4.500 mp, suprafață de teren pe care se găseau o parte din lucrările ce au fost ulterior demolate, ar fi trebuit eliberați de acesta încă din anul 2003.

Cu alte cuvinte, reclamantul ar fi trebuit ca la momentul la care au demarat lucrările de demolare să fi ridicat singur, pe propria cheltuială, acele lucrări cu mulți ani înainte.

Trebuie amintit și aspectul, nu lipsit de importanță, că reclamantul a participat, în calitate de consilier local, la ședința Consiliului local al orașului Î. Buzăului din data de 30.09.2008, la care s-a hotărât darea în folosință gratuită către ANL a suprafeței de 5.000 mp în vederea construirii a 4 blocuri de locuințe . Hotărârea respectivă a constituit temeiul legal al demarării lucrărilor de construcție a celor 4 blocuri și implicit a lucrărilor de demolare. Or, reclamantul a votat pentru adoptarea acestei hotărâri, așa cum rezultă din procesul-verbal aflat la fila 97, singurele abțineri fiind din partea altor persoane. Prin urmare, cunoscând ce se va întâmpla cu terenul respectiv, cel mai târziu la acel moment ar fi trebuit să-și ridice lucrările. În plus, nu poate invoca ulterior în instanță existența unei „fapte ilicite” la care a concurat și el, prin votul dat în calitatea sa de consilier local, pentru simplul fapt că aceasta intră în directă coliziune cu principiul de drept consfințit prin adagiul latinesc „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, principiu conform căruia nimeni nu poate, prin apărările pe care le face în cadrul unui proces civil, să își invoce propria culpă.

În acest context, reținând că unitatea administrativ–teritorială și-a exercitat atributul dispoziției dreptului de proprietate asupra imobilului și a dispus eliberarea terenului în vederea construirii unor blocuri, fapt girat de însuși reclamantul prin votul său, instanța constată că nu se pune problema existenței vreunei fapte ilicite, premisă a atragerii răspunderii civile delictuale.

În ceea ce privește prejudiciul, instanța reține că, pentru a fi apt a se constitui într-o condiție necesară atragerii răspunderii civile delictuale, acesta trebuie să existe, să fie cert și actual. Or, în speță, instanța constată, de asemenea, că nici prejudiciul invocat nu este cert.

Astfel, în cauză a fost întocmit un Raport de expertiză tehnică care evaluat investițiile solicitate de către reclamant, în baza afirmațiilor acestora și a documentelor puse la dispoziție.

Însă, se constată că anumite investiții, ca de exemplu împrejmuirea perimetrului cu gard - fila 120- au la bază facturi eliberate pentru . și nu pentru T. V., patrimoniul persoanei fizice neputându-se confunda cu patrimoniul persoanei juridice.

Factura exhibată de reclamant ca indicând costul terenului de tenis menționează generic „lucrări de construcții”, la dosar neexistând nicio altă probă care să susțină valoarea acestei investiții sau pe cel care a realizat-o.

Existența pe terenul în litigiu a căsuțelor de camping menționate de reclamant nu este susținută de vreo altă probă administrată în cauză. De asemenea, nu există dovada că alimentarea cu apă, energie electrică și introducerea telefonului ca și canalizarea menajeră nu sunt investiții aferente restaurantului, or acest activ aparținea persoanei juridice . și nu persoanei fizice T. V., după distincțiile mai sus făcute.

Băncile, toboganele, panourile de la grădina de vară și gardul de fier au fost ridicate de către reclamant conform declarației martorului B. C. M. (fila 190).

Prin urmare, pe de o parte nu există documente justificative cu privire la o parte din investiții, pe de altă parte nu s-a dovedit cu certitudine că aceste investiții au și fost realizate de persoana fizică T. V. pentru ca distrugerea acestora să atragă producerea unui prejudiciu în patrimoniul acestora.

Cererea de acordare a daunelor morale este de asemenea neîntemeiată în lipsa unei fapte ilicite care să justifice acordarea acestora.

În consecință, reținând că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite și a unui prejudiciu, tribunalul va respinge ca neîntemeiată acțiunea de față, așa cum a fost ea formulată.

Conform art. 274 C.., față de soluția de admitere a acțiunii, instanța va. dispune obligarea reclamantului aflat în culpă procesuală la plata parțială a cheltuielilor de judecată către pârât, dat fiind faptul că la 15 termene de judecată pârâtul a fost reprezentat de consilier juridic, avocatul împuternicit fiind angajat doar pentru al 16-lea termen de judecată, la momentul când se formulase deja răspuns la obiecțiunile la Raportul de expertiză, deci practic întreg probatoriul era epuizat. Se constată că onorariul de avocat solicitat în cauză în cuantum de 7.000 lei este disproporționat față de munca prestată, nesubscriindu-se noțiunii de rezonabil prin raportare la obiectul litigiului și complexitatea acestuia, astfel că instanța apreciază că se impune obligarea reclamantului doar la plata sumei de 1.000 lei.

Se impune precizarea că stabilirea cuantumului onorariului de avocat nu numai că este permisă de lege conform dispoziției cuprinse în art. 274 alin.3 C.., ce reglementează reducerea onorariului avocațial potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale raportat la criteriile prevăzute de acest text de lege – valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, dar nici nu reprezintă o ingerință a judecătorului în contractul de asistență juridică. Astfel, reducând onorariul de avocat instanța nu modifică nicio clauză din contract și nu împiedică partea să achite acest onorariu avocatului său, ci doar nu obligă partea adversă să suporte acest onorariu atunci când îl consideră disproporționat față de munca prestată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile.

Prin apelul formulat, pârâtul Orașul Î. Buzăului a solicitat schimbarea în parte în sensul acordării cheltuielilor de judecată de 7000 lei

În motivarea apelului se arată următoarele:

Prin HCL 50/2014 s-a aprobat încheierea contractului de asistență juridică cu cabinetul de avocat Calini I. în care nu se specifică onorariul, ci doar avocatul. Onorariul de 7000a fost achitat cu OP 1830/5.11.2014, potrivit contractului de asistență 4/16.10.2014 atașatt apelului.

Fundamentul cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții adverse. Onorariul se poate acorda parțial dacă se dovedește abuzul de drept nedovedit în cauză, onorariul fiind de 1,27 % din obiectul cereri.

Valoarea actualizată a presupuselor investitții era conform expertizei de 703.000 lei

Cauza a avut 21 termene începând cu 14.02.2013 . Faptul că angajararea avocatului a intervenit la al 16- lea termen în condițiile în care în care reprezentarea a fost asigurată de jurist până atunci nu diminuează cheltuielile

În condițiile în care au parcurse toate căile procedurale privind excepțiile, probele și reclamantul totuși a insistat în cererea sa a fost necesară angajarea avocatului.

Nu s-au cerut și cheltuielile cu salariul juristului sau cheltuielile de deplasare.

Prin apelul formulat reclamantul T. V. prin care a solicitat schimbarea acesteia în sensul admiterii acțiunii

În motivarea apelului se arată următoarele:

Instanța a omis să precizeze dacă fapta a fost comisă în timpul derulării contractului sau după rezilierea unilaterală și când s-a reziliat, întrucât de la această dată se poate analiza faptul ilicit care poate fi o încălcare a obligaților contractuale sau o răspundere delictuală.

Dacă fapta ilicită s-a produs anterior rezilierii, este o răspundere contractuală, dacă s-a produs după acest moment o răspundere delictuală

Pârâta nu a precizat data rezilierii prin întâmpine .

În ce privește culpa, se arată că intră în atribuțiile reclamantului ridicarea lucrărilor, dar nu se arată de la ce dată se consideră reziliat contractul pentru a se calcula cele 45 zile

Prin necomunicarea măsurii de reziliere, a dispus demolarea lucrărilor ce constituie faptă ilicită .

Se adaugă incertitudinea locației terenului din HCL care determină o culpă a pârâtului

Toate planșele depuse la dosar de pârâtă se referă la . autorizația de demolare 3/24.07.2013, deși imobilul închiriat e pe .. 24 .

Chiar dacă rezilierea s-a produs în ședința consiliului local trebuie comunicat în scris chiriașului acest lucru . Reclamantul se află și acum în cadrul termenului de grație de ridicare a lucrărilor executate

Prin adresa 6653/2.03.2010 reclamantul a solicitat comunicarea actului de reziliere și motivul pentru care nu i s-a acordat termenul de grație de 45 zile conform contractului de închiriere, la care pârâta nu a răspuns .

În ce privește reducerea suprafeței, instanța nu ține cont că reducerea s-a realizat cu acordul primăriei și primarul de la acea dată în vederea staționării utilajelor folosite la lucrările hidrotehnice de amenajare a râului B. și că după finalizarea lucrărilor s-a revenit la suprafața inițială

2.În ceea ce privește fapta ilicită, la ședința de consiliu local reclamantul nu a votat, deoarece regulamentul interzice, fiind persoană interesată .

După acea ședință când se susține că a intervenit momentul rezilierii, reclamantul a continuat să funcționeze în complex până la demolare

Nu se analizează culpa pârâtului care a întocmit adresa de eliberare a terenului după comiterea faptului ilicit și comunicată reclamantului ulterior producerii prejudiciului, fapt confirmat și de organele de urmărire penale, probe câștigate care confirmă culpa și fapta ilicită a pârâtului .Deși inițial s-a dispus începerea urmării penale, ulterior inexplicabil un alt procuror desemnat în cauză a apreciat că soluția de scoatere de sub urmărire penală e bună

3.Cu privire la prejudiciu, deși reține existența acestor lucrări executate de reclamant, arată că sunt inexistente, nedovedite

După preluarea de către pârâtă a clădirii din lemn a restaurantului la licitația organizată de lichidator, a funcționat în continuare grădina de vară –terasă la care erau trase toate utilitățile de mai sus și care nu aparțineau societății, situație menționată în procesul verbal de finalizare a licitației și de descriere a obiectului licitației

Cu privire la rezilierea de drept a contractului înainte de a ajunge la termenul scadent din contract, e de menționat că imobilul restaurant și-a încetat activitatea nu datorită managementului defectuos cum se susține, ci datorită altor condiții comerciale obiective. Falimentul nu are legătură cu parcul unde s-au făcut aceste investiții distruse la dispoziția pârâtului și care a funcționat și după această dată până în momentul desfințării lor abuzive

Când s-a intrat cu buldozerul pe teren nu s-a procedat la dezafectarea normală a lucrărilor și obiectelor existente, ci în condițiile în care reclamantul nici nu a fost înștiințat decât ulterior faptului ilicit, au fost împinse și dezafectate toate lucrările cu lama buldozerului, astfel încât reclamantul nu le putea utiliza decât ca fier vechi sau lemn de foc ceea ce a și făcut, deci nu se poate afirma că aceste lucrări nu au existat

Reclamantul pentru realizarea complexului de agrement a întocmit un proiect, a solicitat și primit credit, a întocmit facturi pentru aceste lucrări, existența lor fiind de notorietate locală.Nerealizarea lucrărilor putea duce conform contractului la reziliere, dar reclamantul le-a realizat și sunt nerecunoscute pe fondul dușmăniilor politice

Expertiza a evidențiat lucrările, distrugerea lor și prejudiciul

Fapta ilicită și prejudiciul, necontestate de pârât, încearcă să o acopere prin susținerea rezilierii de drept, susținere nelegală care oricum nu îi dă dreptul să distrugă investițiile . E ca și când chiriașului căruia i s-a reziliat contractul, proprietarul îi distruge bunurile mobile aduse de acest în locuință .

Pârâtul Orașul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului reclamantului, arătând că instanța a dat curs principiului disponibilității, aplicând răspunderea delictuală, deși este contract ,pornind de la faptul că la data de 11.02.2013 contractul a fost reziliat, că există identitate între locația . locația . s-a dovedit majorarea suprafeței, iar din proiectul tehnic având ca obiect demolare clădire din lemn pe . din autorizație de demolare 3/24.07.2013 depuse la dosar rezultă că pe suprafața de 500 mp nu au existat alte obiecte decât cele care au fost demolate conform legii.

Curtea constată apelurile nefondate .

Prin contractul de închiriere nr. 704/21.03.1990 încheiat între locatorul Primăria orașului B. și locatarul T. V. s-a închiriat suprafața de 5000 m în zona Parcul Tineretului, pentru construirea unui complex de agrement, termenul fiind prelungit la 20 ani de la încheierea contractului, prin actul adițional din 10.04.1991

Cu privire la locația terenului, acesta este situat în zona Parcul Tineretului, pe . adițional, acest teren fiind localizat prin HCL pe . contractul pârâtei cu ANL, rezultând din depoziția martorului B. C. că s-a schimbat denumirea străzilor .

În contract s-a prevăzut că terenul se închiriază pe întreaga perioadă a existenței lucrărilor și dotărilor, iar în situația în care în anii următori se întrerupe în mod nejustificat funcționarea complexului conform destinației și se dă o altă întrebuințare terenului decât cea prevăzută în autorizație, contractul va fi considerat reziliat de drept, iar conform art. 14 din actul adițional 2/2003 contractul de închiriere contractul încetează de drept în cazul în care locatarul nu achită chiria pe o perioadă de un an .

Prin actul adițional 2/2003 s-a modificat suprafața închiriată de la 5000 mp la 500 mp cu o chirie de 0,3 dolari pe lună, stabilindu-se expres la art. 4 că în cazul în care locatarul solicită mărirea suprafeței ocupate, părțile convin la plata unei chirii majorate direct proporțional cu mărirea suprafeței la suprafața de 5000 mp, iar potrivit art. 7 la încetarea definitivă a contractului locatarul este obligat să elibereze în termen de 45 zile și pe cheltuiala proprie spațiul închiriat, iar contractul poate fi modificat numai prin acordul părților care se va materializa într-un act adițional, pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale părțile datorează despăgubiri .

În ceea ce privește reducerea suprafeței de la 5000 mp la 500 mp, susținerea reclamantului în sensul revenirii după finalizarea lucrărilor la suprafața inițială este neîntemeiată în lipsa unui act adițional prevăzut expres de actul adițional, nefiind făcută nici dovada plății unei chirii corespunzătoare întregii suprafețe de 5000 mp . Conform adresei_/16.10.2013 ultimele plăți cu titlu de chirie achitate pentru teren de către reclamant sunt din 12.07.2007

Reclamantul nu a dovedit plata după acest moment a chiriei

Prin procesul verbal de adjudecare încheiat la 11.02.2008 de către lichidatorul judiciar al debitoarei . s-a vândut către Primăria orașului B. construcția restaurant de pe terenul închiriat reclamantului .

În ședința Consiliului local al orașului Î. Buzăului din data de 30.09.2008 ( fila 94 și urm.), la care a participat și reclamantul T. V. în calitate de consilier local, s-a hotărât darea în folosință gratuită către ANL a suprafeței de 5.000 mp în vederea construirii a 4 blocuri de locuințe, hotărâre 43/2008 fiind votată și de către reclamant în calitate de consilier, din cei 13 consilieri prezenți fiind 11 voturi pentru și două abțineri din partea consilierilor B. G. și P. C., fiind corectă susținerea instanței de fond în sensul că cel mai târziu la 30.09.2008 contractul a încetat, reclamantul fiind obligat potrivit prevederilor contractuale să-și ridice lucrările, după această dată reclamantul nemaiavând titlu pentru ocuparea acestui teren, intervenind rezilierea de drept, spațiul nemaiputând fi folosit conform destinației .

Din depoziția martorului B. C. inginer la firmei care a construit blocurile rezultă că reclamantul a ridicat băncile, toboganele, panourile de la grădina de vară și gardul din fier și că la data dezafectării terenului a fost demontată pista de popice și spart terenul de tenis.

În încheierea din 15.05.2014 reclamantul a recunoscut că a ridicat băncile și toboganele, iar prin încheierea de la dezbaterea apelului susține că a ridicat gardul, căsuțele de camping, balansoarul

Prin expertiza tehnică s-au evaluat gardul, căsuțele camping, grupurile sanitare, fosele septice, pista de popice, terenul de tenis, platforma de gunoi, aleile și spațiile de verzi fiind stabilită valoarea actualizată a amenajărilor la_ lei, iar după scăderea uzurii în timp_ lei .

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998 cod civil care reglementează răspunderea delictuală, condițiile răspunderii delictuale fiind fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția

În condițiile în care raporturile dintre părți sunt reglementate de un contract, nu se poate face abstracție de prevederile contractuale în examinarea condițiilor răspunderii .

Existând obligația contractuală a ridicării lucrărilor de către reclamant după încetarea contractului, în speță contractul fiind reziliat de drept din 2008, nu poate fi reținută ca și faptă ilicită dezafectarea terenului care a avut loc la 24.02.2010, neavând relevanță faptul că reclamantul nu a fost notificat anterior, iar în lipsa faptei ilicite pârâtul nu răspunde civil .

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată

În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor acordate, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța de judecată este competentă să reducă onorariul de avocat atunci când constată că valoarea lui este disproporționată în raport de amplitudinea și complexitatea acesteia

Cheltuielile de judecată trebuie să fie necesare și să aibă o valoare rezonabilă .

La 15 termene de judecată pârâtul a fost reprezentat de consilier juridic, avocatul împuternicit fiind angajat doar pentru al 16-lea termen de judecată din cele 21 termen de judecată onorariul în cuantum de 7.000 lei fiind exagerat, fiind corectă reducerea cheltuielilor de judecată la 1000 lei

Onorariul se poate acorda parțial nu doar în caza de abuz, ci și în cazul în care este disproporționat față de complexitatea cauzei și munca avocatului .

Față de considerentele mai sus arătate, în baza art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelurile declarate de părți și va păstra sentința Tribunalului .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelurile declarate de reclamantul T. V. și de pârâtul Orașul Î. Buzăului prin Primar împotriva sentinței civ nr. 97/12 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul C., pe care o păstrează.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică astăzi 13.05.2015.

Red. L.F./13.05.2015

Dact. I.I./13.05.2015

Jud. fond: C.A.