Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 713/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 713/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 27021/303/2010
Dosar nr._
(226/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.713
Ședința publică din data de 18.04.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - C. O.
GREFIER - C. I.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant-pârât M. M.-V., împotriva deciziei civile nr.941 A din 22.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă-reclamantă M. M..
P. are ca obiect – partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Bustea E., în calitate de reprezentant al recurentului-reclamant-pârât M. M.-V., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013 și avocat Răvescu M., în calitate de reprezentant al intimatei-pârâte-reclamante M. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/_.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentului-reclamant-pârât M. M. V. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul dispus de instanță prin rezoluția de primire a dosarului, chitanța . nr._ eliberată de D.G.I.T.L. Sector 1 București la data de 17.04.2013, fiind aplicat și timbru judiciar în valoare de 5,00 lei, pe care instanța le anulează.
Părțile, prin reprezentanți, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul-reclamant-pârât, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Intimata-pârâtă-reclamantă M. M., prin avocat, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei civile nr.941A/22.10.2012 a Tribunalului București. Precizează că motivele de recurs nu își găsesc susținere raportat la motivarea deciziei Tribunalului București și a Judecătoriei Sectorului 6 București, în sensul că nu există motive contradictorii, atât instanța de fond cât și cea de apel au făcut o corectă aplicare a legii în cauza de față. Depune note scrise și arată că solicită obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei, reprezentând onorariu avocat, pentru dovedirea cărora depune chitanța nr.7866/15.03.2013.
Avocatul recurentului solicită ca instanța să aprecieze asupra cererii părții adverse privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Deliberând, constată că prin cererea înregistrată la data de 23.12.2010 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, reclamantul M. M. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta M. M. partajarea apartamentului nr.265, situat în București, ..59, ., ., și a bunurilor mobile dobândite în timpul căsătoriei.
Pârâta a formulat cerere reconvențională solicitând să se constate cota sa majoritară de contribuție la dobândirea acestor bunuri, respectiv de 80% din valoarea lor, arătând că în timpul căsătoriei, atât anterior, cât și ulterior datei la care a intervenit separarea în fapt, veniturile sale au fost superioare celor realizate de reclamant, iar, pe de altă parte, după separarea în fapt a suportat în integralitate costul amenajărilor și taxele aferente imobilului; pârâta a solicitat, deopotrivă, atribuirea bunurilor și stabilirea unui termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, pentru plata sultei.
La rândul său, reclamantul a completat acțiunea solicitând obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a apartamentului, în cuantum de 450 lei/lună cu începere de la data de 01.01.2008, până la data partajului, precizând ulterior și valoarea pretenției, respectiv suma de 32.904 lei (prin modificarea cuantumului lunar al sumei avute în vedere, adică 914 lei/lună).
Prin sentința civilă nr.3079/03.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București s-a admis în parte atât cererea introductivă formulată de reclamantul-pârât M. M. V., cât și cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă M. M. și s-a constatat că reclamantul-pârât M. M. V. și pârâta-reclamantă M. M., au achiziționat în perioada căsătoriei, în cote de contribuție diferită, respectiv reclamantul-pârât 35% și pârâta-reclamantă 65% următoarele bunuri: imobil situat în municipiul București, Bulevardul I. M. nr. 59, ., etaj 5, apartament 265, Sector 6; două canapele, două fotolii și două biblioteci
S-a dispus partajarea bunurilor comune, dobândite de părți în timpul căsătoriei în sensul că au fost atribuite pârâtei-reclamante M. M., în întregime și în natură următoarele bunuri: imobil situat în municipiul București, Bulevardul I. M. nr. 59, ., etaj 5, apartament 265, Sector 6; două canapele, două fotolii și două biblioteci, aceasta urmând să achite reclamantului-pârât M. M. V. suma de 115.232,73 lei.
S-a respins capătul de cerere, privind pretențiile, ca urmare a lipsei de folosință, formulat de reclamantul-pârât, ca neîntemeiat și s-au compensat în întregime cheltuielile de judecată.
A reținut prima instanță că la data de 11.10.2011 s-a pronunțat încheierea prin care s-au stabilit bunurile supuse împărțelii, calitatea de proprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia, dispunându-se efectuarea expertizelor de specialitate.
Bunurile supuse partajului au fost atribuite către pârâta-reclamantă, determinat de împrejurarea că aceasta locuiește în apartamentul în discuție (în care se află și bunurile mobile), iar, pe de alată parte, de faptul că reclamantul a solicitat ca bunurile ce compun masa partajabilă să fie atribuite pârâtei.
În legătură cu solicitarea referitoare la plata contravalorii lipsei de folosință s-a apreciat că nu au fost administrare dovezi în acest sens de către reclamant, conform prevederilor art.1191 Cod civil.
Cheltuielile de judecată ocazionate în faza procesuală a fondului au fost integral compensate, grație calităților ambivalente ale părților litigante.
Împotriva sentinței pronunțate au declarat recurs ambele părți, reclamantul criticând, totodată, și încheierea de admitere în principiu.
1.Pârâta a criticat hotărârea arătând că în mod greșit s-a indicat în dispozitiv că aceasta este supusă recursului, câtă vreme valoarea bunurilor supuse partajului depășește suma de 100.000 lei, fiind astfel incidente prevederile art.2822 Cod procedură civilă care stabilesc în atare ipoteză că apelul este calea de atac, iar nu recursul.
Susține recurenta-pârâtă că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii referitoare la acordarea unui termen de grație pentru pronunțarea hotărârii, aceasta nefiind reținută nici în considerente și nici în dispozitiv.
Precizează că a fost eronat stabilită sulta pe care o datorează reclamantului.
Astfel, potrivit expertizelor necontestate de vreuna din părți, valoarea masei de partaj este de 263.739 lei (după scăderea contravalorii îmbunătățirilor efectuate exclusiv de pârâtă), iar prin aplicarea cotelor reținute în cuprinsul încheierii de admitere în principiu și în dispozitivul sentinței (cota de 35% pentru reclamant și cota de 65% pentru pârâtă) rezultă că valoarea sultei datorate este de 92.308,65 lei, iar nu aceea de 115.232,73 lei menționată în sentință.
Au fost invocate pentru susținerea în drept a cererii dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă.
2.Recurentul-reclamant a criticat sentința sub aspectul stabilirii cotelor de contribuție, arătând că în mod greșit s-a apreciat că acestea sunt diferențiate, în realitate părțile contribuind în mod egal la cheltuielile căsătoriei, veniturile acestora provenind din salarii și înstrăinarea unor bunuri proprii.
Arată recurentul că solicitarea privind evaluarea imobilelor bunuri proprii ale părților, ce au constituit obiect al contractului de schimb întocmit la data de 26 mai 1996, cu scopul de a se proba valoarea egală a bunurilor, a fost respinsă în mod nelegal.
Deopotrivă, valoarea stabilită pentru apartamentul de 4 camere nu corespunde cu valoarea de piață, expertul aplicând în mod greșit o . coeficienți care au condus la diminuarea artificială a valorii finale, astfel că se impune efectuarea unei alte expertize tehnice.
Recurentul precizează că a fost eronat respinsă cererea de acordare a contravalorii lipsei de folosință, de vreme ce pârâta nu i-a mai permis accesul în apartament, astfel că nu s-a putut bucura de toate prerogativele dreptului de proprietate.
Instanța nu a pus în discuție necesitatea administrării de probe pe aspectul contravalorii lipsei de folosință, soluționând această cerere prin încheierea interlocutorie din data de 11.10.2011, deși în acel moment procesual trebuia să aibă în vedere doar componența masei partajabile.
La data de 03.09.2012, tribunalul a pus în discuție calificarea căii de atac declarate, stabilind că este vorba de apel.
Prin decizia civilă nr.941/22.10.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât-reclamant M. M. Virigil, a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă M. M., a fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că sulta pe care pârâta-reclamantă o datorează reclamantului-pârât este de 93.078,65 lei, sultă ce urmează a fi plătită de aceasta în termen de 6 luni de la data pronunțării deciziei, menținând celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate referitoare la cotele de contribuție la dobândirea bunurilor comune, compunerea masei partajabile și atribuirea bunurilor comune, precum și cele referitoare la soluția dată capătului de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință.
În privința apelului declarat de reclamant, a reținut tribunalul că stabilirea cotelor de contribuție se realizează în funcție de aportul fiecărui soț la dobândirea bunurilor pe toată durata căsătoriei.
Se ține seama, deopotrivă, și de alte elemente, necuantificabile în bani sau nepatrimoniale, cum ar fi munca depusă în gospodărie, contribuția la creșterea și educarea copiilor rezultați din căsătorie, capacitatea de susținere a căsătoriei și prin alte mijloace decât cele de natură materială, respectiv sprijinul moral acordat.
Bunurile imobile proprii ale fiecăruia dintre foștii soți au fost apreciate la valoarea lor reală, iar nu formală, iar apartamentul cu 3 camere dobândit în timpul căsătoriei, are calitatea de bun comun dobândit însă, cu contribuția diferită a soților, fiind superioară cota de contribuție a pârâtei, întrucât valoarea bunului propriu al acesteia care s-a încorporat în valoarea bunului dobândit de soți a fost net superioară valorii garsonierei proprietatea reclamantului, aspect pe care prima instanță la evaluat în mod corect.
Din această perspectivă, tribunalul a apreciat că și apartamentul care intră în masa de partaj este bun comun, obținut în cote de contribuție diferențiate.
În raport de aceste considerații, stabilirea valorii de circulație a imobilelor bunuri poprii ale soților (apartamentul cu 2 camere și garsonieră) nu prezintă utilitate (valoarea lor reieșind cu claritate din contractele de vânzare-cumpărare autentice prin care au fost dobândite), iar o nouă evaluare a apartamentului supus partajului nu se impune dat fiind că niciuna una din părți nu a contestat valoarea stabilită prin expertiza deja efectuată, iar criticile aduse de reclamant nu sunt susținute de dovezi convingătoare.
De altfel, a conchis tribunalul, în contextul scăderii puterii de cumpărare a populației, o nouă expertiză ar avea drept rezultat o valoare mai mică a apartamentului, aspect defavorabil pentru reclamant căruia i se va crea astfel o situație mai grea în propria cale de atac, prin aceea că ar urma să primească o sultă mai mică.
În privința critici referitoare la lipsa de folosință a imobilului a apreciat instanța de apel că, de la data pronunțării divorțului părților (în anul 2002) și până la data introducerii acțiunii (în anul 2010), reclamantul a stat în pasivitate, nu a solicitat partajarea bunurilor comune, astfel că nu există un temei legal care să justifice cererea și nu se poate imputa pârâtei prejudicierea
comunității de bunuri, cu atât mai mult cu cât aceasta a adus îmbunătățiri imobilului bun comun potrivit probatoriului administrat.
În privința apelului declarat de pârâtă, s-a reținut că lotul valoric atribuit acesteia în urma partajului, care cuprinde imobilul și bunurile mobile, este de 265.939 lei, iar potrivit cotei sale de contribuție pârâta are dreptul la un lot valoric de 172.860,35 lei.
Cum reclamantul este îndreptățit la un lot valoric de 93.078,65 lei, cuantumul sultei datorate acestuia este de 96.078,65 lei, sumă pe care pârâta are obligația de a o achita în termen de 6 luni de la data pronunțării deciziei.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul criticând soluția pentru nelegalitate în considerarea prevederilor art.304 pct.7,8 și 9 Cod procedură civilă.
A susținut recurentul că motivarea deciziei este contradictorie în sensul că deși în considerente se arată că stabilirea cotelor de contribuție nu se face doar printr-un calcul matematic precis al banilor folosiți pentru achiziționarea unui bun sau prin compararea salariilor foștilor soți, ci și pe baza altor criterii, a soluționat apelul exclusiv pe baza metodelor menționate, analizând formal motivul referitor la stabilirea cotelor de contribuție ale soților.
Tribunalul a ignorat motivul de apel referitor la lipsa de folosință a bunului, din considerentele deciziei atacate nerezultând că această critică ar fi fost analizată.
În mod greșit a fost respinsă solicitarea de efectuare a expertizelor de evaluare a apartamentelor deținute de foștii soți (bunuri proprii) care au stat la baza achiziționării apartamentului ce face obiectul partajului; susținerea că imobilele prezentau valori egale nu poate fi dovedită decât printr-o expertiză evaluatorie, iar refuzul administrării acestor probe au semnificația încălcării dreptului la un proces echitabil.
Recurentul arată că în mod eronat au fost stabilite cote de contribuție diferențiate ale foștilor soți la dobândirea bunurilor comune, de vreme ce aceștia au suportat în mod egal cheltuielile căsătoriei, veniturile lor fiind comparabile.
Evaluarea apartamentului cu două camere, proprietatea exclusivă a intimatei și a garsonierei proprietatea exclusivă a recurentului, s-a realizat formal, pe baza grilei minime aflată la dispoziția notarilor.
În actul de vânzare - cumpărare a apartamentului cu 3 camere, obținut în urma întocmirii contractului de schimb, se precizează că dobândirea bunului s-a realizat cu contribuție egală.
Recurentul critică, totodată și modul de soluționare a cereri de acordare a contravalorii lipsei de folosință a imobilului, acest capăt de cerere fiind respins în ciuda faptului că la dosar exista un înscris din care rezultă că intimata a refuzat să-i permită accesul în locuință, fiind privat astfel de exercitarea prerogativelor dreptului său de proprietate.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.7,8 și 9 Cod procedură civilă.
Intimata – pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei pronunțate în apel, ca legală și temeinică.
A precizat că atât prima instanță, cât și instanța de apel au evaluat și interpretat corect probele administrate pe aspectul contribuției soților la dobândirea bunurilor comune, că tribunalul s-a pronunțat asupra criticii referitoare la respingerea cererii de acordare a contravalorii lipsei de folosință a imobilului, iar critica relativă la neîncuviințarea expertizei de evaluare a celor două imobile proprietatea personală a fiecăruia dintre soți, ce au făcut obiect al contractului de schimb perfectat în anul 1996 nu se circumscrie prevederilor art.304 Cod procedură civilă, o atare probă nemaiputând fi administrată la momentul actual și grație împrejurării că bunurile nu se mai află în patrimoniul acestora.
Examinând legalitatea deciziei în raport de criticile formulate, Curtea apreciază că recursul este nefondat.
Astfel, considerentele hotărârii judecătorești atacate, sub aspectul modalității concrete de stabilire a cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor comune, vizat de prima critică formulată, nu sunt contradictorii.
Tribunalul a arătat în motivarea deciziei pronunțate în soluționarea apelului că la stabilirea cotelor de contribuție se au în vedere mai multe criterii de apreciere, iar nu exclusiv cel fundamentat pe calculul matematic al sumelor utilizate la achiziționarea unui singur bun sau pe operațiunea de comparare a salariilor (veniturilor) foștilor soți.
Între aceste criterii au fost menționate „munca femeii în gospodărie”, „aportul foștilor soți la creșterea și educarea copilului rezultat din căsătorie”, dar și capacitatea acestora de a se sprijini din punct de vedere moral, iar nu numai sub aspect material.
În cauză, instanța de apel, dezvoltând argumentul potrivit căruia valoarea bunului propriu al pârâtei (apartament cu două camere) încorporată în valoarea bunului comun dobândit în urma perfectării contractului de schimb, a fost superioară celei a bunului propriu al reclamantului (garsonieră), nu a făcut decât să constate că acest criteriu este suficient pentru a se stabili o contribuție diferențiată la dobândirea bunurilor comune, în sens majoritar pentru pârâtă.
Cu alte cuvinte, în cauză luându-se în considerare chiar și numai acest element, fără a fi privit în interconexiune cu celelalte, rezultă o contribuție mai mare a pârâtei la dobândirea bunurilor care compun masa partajabilă.
Argumentul care combate această primă critică formulată în recurs, servește, deopotrivă pentru înlăturarea motivului legat de aprecierea eronată asupra cuantumului cotelor de contribuție.
Instanța de apel, ca și prima instanță au evaluat și valorificat dovezile administrate pe aspectul arătat, în calea de atac a recursului fiind extrasă controlului judiciar operațiunea de reevaluare și reapreciere a probelor.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la ignorarea motivului de apel ce vizează lipsa de folosință a bunului, dat fiind că din economia considerentelor deciziei atacate reiese că tribunalul a analizat acest motiv de apel, reținând că reclamantul a adoptat o atitudine pasivă ulterior pronunțării divorțului părților (în anul 2002), până la momentul promovării acțiunii pendinte, sens în care nu i se poate imputa pârâtei folosirea bunurilor comune, cu atât mai mult cu cât aceasta a adus îmbunătățiri imobilului.
Nu se poate reține, de asemenea, că reclamantului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prin refuzul administrării expertizei de evaluare a imobilelor proprietatea exclusivă a foștilor soți, ce au constituit obiect al contractului de schimb în urma căruia s-a dobândit proprietatea comună asupra apartamentului cu trei camere, înstrăinat ulterior în scopul cumpărării imobilului ce face parte din masa de partaj.
Astfel cum s-a reținut, susținerea privind egalitatea sub aspect valoric a celor două imobile a fost infirmată prin chiar prețuirea lor în cuprinsul actelor de dobândire.
Evaluarea bunului trebuie să reflecte valoarea acestuia în mod obiectiv, prin aplicarea unor indici, respectiv coeficienți de apreciere sau de corecție în strânsă legătură cu constatările nemijlocite ale evaluatorului, ori un atare procedeu de lucru nu mai poate fi incident în speță, aspect de natură a atrage o evaluare pur ipotetică.
În atare împrejurare, Curtea apreciază că instrumentul de apreciere ales de instanțele de fond și apel este unul obiectiv și răspunde exigenței cerute de modalitatea concretă de stabilire a contribuției soților la dobândirea bunurilor comune.
Aprecierea instanței asupra pertinenței și utilității unei dovezi sau asupra manierei concrete de administrare a acesteia nu poate fi asimilată conduitei procesuale susceptibile a fi circumscrisă actelor sau faptelor de natură a știrbi dreptul la un proces echitabil.
În sfârșit, critica vizând modul de soluționare a cererii de acordare a contravalorii lipsei de folosință a imobilului nu poate face obiect al cenzurii în calea de atac a recursului, fiind mai degrabă consecința interpretării dovezilor administrate în cauză.
În concluzie, în baza art.312 Cod procedură civilă cu referire la art.304 pct.7,8, și 9 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va obliga recurentul către intimată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - reclamant-pârât M. M.-V., împotriva deciziei civile nr.941 A din 22.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - pârâtă-reclamantă M. M..
Obligă recurentul către intimată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. C. O.
GREFIER
C. I.
Red.C.O.
Tehnored.C.S.
Ex.2/2013
T.B.Secția a IV-a Civilă - C. C.
- L. I. C.
Jud. sector 6 București - G.D. C.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1146/2013.... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 209/2013.... → |
|---|
