Pretenţii. Decizia nr. 415/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 415/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 34989/3/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 415R
Ședința publică de la 25 februarie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - DIANA FLOREA-BURGAZLI
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - I. P.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul reclamant G. S. împotriva deciziei civile nr. A763/06.10.2011 pronunțate de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect: pretenții, acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant personal, în stare de arest, lipsind intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Recurentul reclamant arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 20.01.2009 și înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, sub nr._, reclamantul G. S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. român prin Ministerul Finanțelor Publice, sancționarea medicilor din Spitalul Jilava care au stabilit că afecțiunile de care suferă se pot trata în rețeaua ANP.
La termenul din 21.04.2009, reclamantul a precizat cuantumul pretențiilor sale ca fiind de 1 RON (fila nr. 10 din dosarul Tribunalului Bucuresti).
Prin sentința civilă nr. 595/21.04.2009, Tribunalul București, Sectia a IV-a Civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucuresti, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe la 17.06.2009.
La termenul din 13.11.2009, reclamantul a formulat o cerere precizatoare (fila nr. 10), prin care a solicitat anularea parțială a raportului de expertiza medico - legală nr. A_, obligarea pârâtului la plata sumei de 400.000 Euro cu titlu de daune materiale și morale, precum și la plata sumei de 3.000 RON lunar, reprezentând pensie pe caz de boală. În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că viața sa este pusă în pericol, din cauză că nu beneficiază de tratament corespunzător afecțiunilor de care suferă.
La termenul din 15.01.2010, reclamantul a formulat o nouă cerere precizatoare (fila nr. 35), prin care și-a menținut pretențiile privind obligarea pârâtului la plata sumei de 1.700.000 RON și prestației lunare de 3.000 RON. Reclamantul a invocat încălcarea dreptului său la viață și la integritate fizică și psihică prevăzut de art. 2 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 11, 20, 22 și 53 din Constituție.
Prin încheierea din 15.01.2020, instanța a luat act că reclamantul renunță la capetele de cerere privind anularea raportului de expertiză și obligarea pârâtului la plata unei pensii pe caz de boală.
Prin sentința civilă nr. 2961/23.04.2010, Judecătoria Sectorului 5 București a respins ca neîntemeiată cererea precizată.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria a reținut că reclamantul G. S. se afla încarcerat in Penitenciarul G. în executarea unei pedepse privative de libertate. După cum rezultă din concluziile raportului de expertiză medico - legală nr. A_ (filele nr. 27 – 29 ) și din dosarul medical înaintat de locul de detenție (filele nr. 50 – 80), reclamantului i-a fost pus diagnosticul de angină de efort, infarct miocardic anterior vechi, leziune unicoronariana, hipertensiune arterială severă, cardiopatie hipertensivă, dislipidemie mixta, bronșita cronică și hernie de disc lombară L4 – L5. Pentru toate aceste afecțiuni, are recomandare de la medicul specialist de regim alimentar desodat și tratament medicamentos cronic.
Judecătoria a reținut că, pe lângă faptul că nu a sesizat judecătorul delegat cu privire la presupusa încălcare a dreptului său la asistență medicală, după cum rezultă din adresa Penitenciarului G. – fila nr. 47, din probele administrate în cauză nu rezultă că ar fi fost lipsit de îngrijire medicală în vederea ameliorării stării de sănătate.
Judecătoria a reținut că, în cuprinsul dosarului medical se află rezultatele investigațiilor de specialitate la care a fost supus reclamantul, precum și recomandările de tratament formulate de medicii specialiști. Chiar dacă nu a mai fost susținut capătul de cerere inițial privind anularea raportului de expertiză medico – legală, instanța a reținut că acesta putea fi analizat doar într-o eventuală cerere de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale și, cât timp nu a fost infirmat de instanța de judecată, acordarea tratamentului medical exclusiv în rețeaua ANP nu constituie o faptă ilicită, care să dea naștere dreptului reclamantului de a solicita repararea unui prejudiciu prin acordarea de despăgubiri.
Prin decizia civilă nr. 763A/6.10.2011, Tribunalul București, Secția a IV a Civilă, a respins apelul reclamantului, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, Tribunalul București a constatat că ultima precizare a acțiunii a fost formulată de reclamant, în fața primei instanțe, la data de 15.01.2010, astfel încât analiza nașterii răspunderii civile delictuale a pârâtului se face în raport de situația de fapt existentă cel mai târziu la acel moment.
Tribunalul a reținut că, din dosarul medical al reclamantului, deținut în cadrul Penitenciarului G., rezultă că acesta a fost internat în spitale penitenciare pentru evaluarea situației sale de sănătate, a fost investigat și expertizat medico – legal (la acel moment, expertiza efectuată la 22 iunie 2009 concluziona că nu se impune întreruperea pedepsei - fila 27-29 dosar fond), i se asigură diferite tratamente recomandate de medici specialiști (fila 51-78 dosar fond). În aceste condiții, susținerile privind neasigurarea asistenței medicale corespunzătoare nu se confirmă.
Tribunalul a reținut că reclamantul nu s-a adresat până la acel moment judecătorului delegat conform procedurii specifice prevăzute de Legea nr. 275/2006 pentru a se plânge de neacordarea unei asistențe medicale corespunzătoare și nici nu a obținut vreo întrerupere de pedeapsă în baza unui raport de expertiză medico – legală care să recomande acest lucru.
În consecință, Tribunalul a reținut că nu există vreo faptă culpabilă a pârâtului care să atragă răspunderea sa în condițiile art. 998-999 din Codul civil.
În ceea ce privește probele și apărările invocate direct în apel, respectiv raportul medico-legal A_ din 19.11.2010, ce a stat la baza deciziei nr. 105/R/19.01.2011 a Curții de Apel București, secția I penală, de respingere a unei cereri de întrerupere a executării pedepsei și încheierea nr. 180/2011 a judecătorului delegat de respingere a unei plângeri, Tribunalul a considerat că toate aceste elemente conturează o nouă situație de fapt ce excede cadrului procesual stabilit în primă instanță, fiind ulterioară acestuia (elementele invocate în apel vizează aspecte din anul 2011, în timp ce judecătoria a fost învestită cu un pretins delict săvârșit de pârât în anii 2009 - început de an 2010) și care nu poate fi analizată direct în apel, față de dispozițiile art. 294 alin. 1 din codul de procedură civilă și interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 294 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că există acte la dosar și recomandări de la medicii specialiști, o expertiză medico-legală, precum și acordul său pentru a fi operat, însă, cu toate acestea, până în prezent, cele două operații nu au fost făcute. Recurentul reclamant a arătat că a formulat plângere adresată judecătorului delegat, însă nu a contestat rezoluția acestuia.
Prin încheierea din 3.12.2012, recurentul a fost scutit de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește cadrul procesual, Curtea constată că, prin precizarea din data de 25.09.2009, aflată la fila 10 din dosarul judecătoriei, reclamantul a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului S. român pentru neacordarea asistenței medicale corespunzătoare, care a avut drept rezultat înrăutățirea stării sale de sănătate.
Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului se cer a fi întrunite cumulativ condițiile rezultate din art. 998, 999 din Codul civil, și anume, existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
În ceea ce privește momentul la care se apreciază întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, astfel cum corect a reținut tribunalul, trebuie avută în vedere situația de fapt existentă la momentul judecății în primă instanță, săvârșirea unor pretinse noi fapte ilicite după această dată neputând fi analizată în cadrul prezentului proces, întrucât ar presupune schimbarea cauzei acțiunii reclamantului, schimbare interzisă de art. 294 din Codul de procedură civilă.
Fapta ilicită constă în orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. În cauză, recurentul reclamant a pretins că fapta ilicită constă în neacordarea asistenței medicale corespunzătoare, având drept rezultat agravarea stării sale de sănătate.
Într-adevăr, în sarcina autorităților revine obligația de a proteja sănătatea unei persoane private de libertate.
În cauză, recurentul reclamant a fost condamnat prin sentința penală nr. 974/6 iulie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia nr. 6909/8.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la executarea unei pedepse de 14 ani închisoare pentru infracțiuni concurente de omor calificat în loc public și tentativă la infracțiunea de omor calificat, aspecte ce rezultă din decizia penală nr. 105/19.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, de la filele 39, 40 din dosarul tribunalului.
În executarea sentinței menționate, la data de 21.12.2005, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii.
În perioada 20.11.2006 – 22.11.2006, recurentul reclamant a fost internat, la externare având diagnosticul angor agravat, infarct miocardic anterior trombolizat (2003), stenoza 60%, insuficiență cardiacă clasa II NYHA, hipertensiune arterială grad III, risc adițional foarte înalt, dislipidemie în tratament, recomandându-i-se efort fizic în limitele tolerabilității, renunțarea la fumat, dietă hiposodată, tratament medicamentos, control medical periodic, astfel cum rezultă din biletul de ieșire din spital de la fila 26 din dosarul primei instanțe.
În scrisoarea medicală de la fila 76 din dosarul primei instanțe s-a consemnat faptul că recurentul reclamant a fost internat în perioada 7.04.2007 – 28.04.2007, recomandându-i-se regim alimentar și tratament medicamentos.
În scrisoarea medicală de la fila 63 din dosarul primei instanțe s-a consemnat faptul că recurentul reclamant a fost internat în perioada 11.06.2008 – 10.07.2008, recomandându-i-se regim alimentar și tratament medicamentos.
În scrisoarea medicală de la fila 62 din dosarul primei instanțe s-a consemnat faptul că recurentul reclamant a fost internat în perioada 1.08.2008 – 7.08.2008, recomandându-i-se regim alimentar și tratament medicamentos.
În Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A._ întocmit de Institutul Național de medicină legală “M. Minovici” București rezultă că, în perioada 2005 – 2009, recurentul reclamant a fost supus examinărilor medicale, concluziile rapoartelor medico-legale întocmite în urma acestor examinări fiind în sensul că nu se impune întreruperea executării pedepsei privative de libertate, acesta putând fi tratat în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Din actele medicale prezentate la întocmirea raportului menționat, s-a constatat că, în urma consultului neurochirurgical, la data de 16.01.2009, recurentul reclamant a fost programat pentru intervenție neurochirurgicală la 23.02.2009, intervenția fiind reprogramată la 5.05.2009, necesitând reevaluare cardiologică în vederea anesteziei generale și a operației. La data de 5.05.2009 operația a fost amânată după rezolvarea patologiei cardiovasculare. Ulterior, recurentul a fost supus la 7.05.2009 și 28.05.2009 unor consulturi de specialitate constatându-se riscul chirurgical suplimentar prin cardiopatia ischemică și hipertensiunea arterială, propunându-se continuarea terapiei.
În perioada 8.10.2009 – 26.10.2009, recurentul reclamant a fost reevaluat pentru afecțiunea cardiacă, la Spitalul Penitenciar Jilava, iar în perioada 5.11.2009 – 23.11.2009 recurentul reclamant a fost internat pentru reevaluarea afecțiunii coloanei vertebrale.
La data de 20.01.2009, reclamantul a formulat prezenta acțiune, precizată la 25.09.2009, invocând faptul că asistența medicală acordată nu a fost corespunzătoare.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea reține că, în perioada vizată, respectiv până la data precizării acțiunii la prima instanță, reclamantul a beneficiat de acordarea îngrijirilor medicale pentru ameliorarea stării sale de sănătate. Astfel, constatând că obligația de a proteja viața persoanelor aflate în detenție presupune, de asemenea, să li se acorde cu diligență îngrijirile medicale care să prevină un deznodământ nefericit, în speță, Curtea reține că, în speță, autoritățile și-au îndeplinit obligația pozitivă de a proteja sănătatea reclamantului, acordându-i acestuia, pe parcursul perioadei de detenție în discuție, îngrijiri medicale adecvate.
Din actele medicale examinate rezultă că starea reclamantului de sănătate necesita supraveghere și tratament medical adecvat, iar autoritățile au acordat îngrijirile medicale impuse de starea de sănătate fizică a reclamantului, stare a cărei gravitate nu a fost omisă, reclamantul primind tratament specific și adecvat pentru afecțiunile de care suferea, fiind examinat periodic de medici și efectuându-se tratamentul necesar, astfel cum au considerat aceștia.
Ținând seama de responsabilitatea care le revine autorităților penitenciare și medicale, Curtea consideră că autoritățile au acționat cu diligența necesară pentru a-i asigura reclamantului îngrijirile medicale necesare, în baza dosarului medical al acestuia, stării sale de sănătate și simptomelor sale, precum și a recomandărilor medicilor specialiști. În consecință, autoritățile în cauză și-au respectat obligația de a proteja sănătatea unei persoane private de libertate.
Prin urmare, Curtea consideră că autoritățile au luat măsurile efective impuse de starea de sănătate a reclamantului, și-au îndeplinit obligația de a proteja sănătatea unei persoane private de libertate, iar modalitatea în care autoritățile penitenciare și medicale s-au ocupat de reclamant nu a încălcat obligația pozitivă care le revenea în temeiul articolului 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune statului să se asigure că orice prizonier este deținut în condiții care sunt compatibile cu respectarea demnității umane, că modalitățile de executare a pedepsei nu supun persoana în cauză unei suferințe sau unei încercări de o intensitate care să depășească nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și că, ținând seama de cerințele practice din închisoare, sănătatea și confortul prizonierului sunt asigurate în mod corespunzător (cauza Kudła împotriva Poloniei, nr._/96, pct. 92-94).
În cauză, Curtea nu poate reține că afirmațiile reclamantului privind neasigurarea asistenței medicale în penitenciar sunt întemeiate, având în vedere că aceste împrejurări nu rezultă din probele administrate. În cauză, nu s-a dovedit că respectivele condiții de detenție, pe care reclamantul a trebuit să le suporte, l-au supus unei încercări de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției, sau că i-ar fi cauzat sau agravat afecțiunile de care acesta suferă.
Astfel, recurentul reclamant a fost supus cu regularitate investigațiilor medicale și a fost tratat în conformitate cu recomandările medicilor specialiști.
Susținerile recurentului reclamant privind încălcarea Legii nr. 275/2006 de către judecătorul delegat nu pot fi reținute. Astfel, prin încheierea nr. 180/28.03.2011, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate pentru Penitenciarul G. a respins plângerea petentului, reținând că nu i-au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 50 – 52 din Legea nr. 275/2006. În măsura în care recurentul reclamant nu este mulțumit de soluția pronunțată, aceasta poate formula contestație împotriva încheierii, adresată judecătoriei, în temeiul art. 38 alin. 7 din Legea nr. 275/2006, mijloc procedural de care însă acesta a arătat că nu a înțeles să uzeze.
Față de faptul că din probatoriul administrat nu rezultă săvârșirea unei fapte ilicite de către pârât și nici o legătură de cauzalitate între afecțiunile de care suferă recurentul reclamant și condițiile de detenție, Curtea constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998 și 999 din Codul civil, pentru a fi antrenată răspunderea delictuală a pârâtului.
În consecință, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, motivele de recurs invocate, examinate în condițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, nefiind întemeiate, văzând prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant G. S. împotriva deciziei civile nr. A763/06.10.2011 pronunțate de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant G. S. împotriva deciziei civile nr. A763/06.10.2011 pronunțate de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. B. C. M. S. I. P.
GREFIER
V. Ș.
RED.DFB
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
25.03.2013
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1712/2013. Curtea de Apel... | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1131/2013. Curtea de... → |
|---|
