Acţiune în constatare. Decizia nr. 1712/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1712/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 32045/3/2009
Dosar nr._
(1556/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr. 1712
Ședința publică de la 29.10.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - GEORGETA STEGARU
JUDECĂTOR - I.-A. H.-P.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - I. N. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurentul pârât H. M. împotriva încheierii din 26.06.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - reclamanți A. G., P. (fostă A.) R. I. E. și cu intimatul - pârât M. București, prin Primar General.
P. are ca obiect - acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul - pârât, personal și asistat de avocat R. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 emise de Baroul București și consilier juridic M. I., în baza delegației ce o depune la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată, iar recursul motivat a fost comunicat intimaților.
Curtea constată că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul - pârât, prin avocat, apreciază că instanța de fond a procedat în mod greșit la suspendarea judecății cauzei în baza art.1551 Cod procedură civilă, având în vedere calificarea dată acțiunii de instanța de recurs prin decizia de casare nr. 209/06.02.2009 ca fiind o „contestație în procedura Legii speciale nr. 10/2001 și că obiectul și temeiul juridic al cererii nu justifică în nici un mod calificarea juridică a cererii ca fiind întemeiată pe dispozițiile art.480 cod civil”. O altă precizare a reclamanților nu poate înlătura efectul deciziei de casare.
Solicită a se observa că, prin suspendarea cauzei fără un motiv temeinic, instanța de fond prelungește soluționarea cauzei și așa vechi, de peste 10 ani, lucru de natură a-l prejudicia, prin prelungirea pe termen nedefinit a unei situații litigioase. Arată că apărătorul reclamanților, avocat M. V., cunoștea foarte bine actele dosarului, având trei delegații depuse, acțiunea de chemare în judecară fiind semnată de dumneaei, fapt ce denotă lipsa bunei credințe în exercitarea drepturilor procedurale și intenția de tergiversare a acestui proces.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de suspendare și pe cale de consecință să se dispună repunerea pe rol a cauzei și continuarea judecății, cu darea unei îndrumări către instanța de fond în sensul pe care Curtea deja l-a reținut în privința calificării acțiunii.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, sens în care depune la dosar chitanța nr. 7/25.10.2013.
Reprezentantul intimatului - pârât M. București, prin Primar General, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că instanța de fond în mod corect și legal a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1551 Cod procedură civilă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09.10.2006 pe rolul Judecătoriei Sector 1 București sub nr._/299/2006, reclamanții A. G. și A. N. au chemat în judecata pe pârâții M. București, prin Primarul General și H. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a titlului de proprietate al statului, cu consecința preluării fără titlu valabil a imobilului situat în București, .-3, ., sector 1 și să îl oblige pe pârâtul H. M. să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul menționat, compus din vestibul, culoar, bucătărie, debara, baie, 2 camere, boxă, cotă de 12,34 m.p. teren sub construcție, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la termenul din 26.01.2007, pârâtul H. M. a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii.
În ședința publică de la 30.03.2007, prima instanță a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale a instanței, iar în ședința publică de la 04.05.2007 a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii și a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului H. M..
Prin sentința civilă nr._/21.09.2007, Judecătoria Sectorului 1 București a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, ca neîntemeiate, a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a preluării de către stat a imobilului, a obligat pârâtul să restituie reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, .-3, ., sector 1 (vestibul, culoar, bucătărie, debara, baie, 2 camere, boxă, cotă de 12,34 m.p. teren sub construcție) și la plata către reclamanți a sumei de 1.195 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, la data de 12.11.2007 a formulat apel pârâtul H. M. și la data de 14.11.2007 a formulat apel pârâtul M. București, prin Primarul General, cererile acestora fiind înregistrate la 07.12.2007 pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă.
Prin decizia civilă nr. 475/25.03.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelurile și a schimbat în tot sentința atacată în sensul: a admis excepția lipsei de interes pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al statului, cu consecința preluării fără titlu valabil a imobilului situat în București, .-3, . și a respins ca fiind lipsit de interes capătul de cerere menționat anterior și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect revendicarea imobilului.
Împotriva acestei decizii, la data de 19.06.2008 au declarat recurs intimații reclamanți, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă la data de 01.10.2008.
Prin decizia civilă nr. 209 din 06.02.2009, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, în majoritate, a admis recursul, a casat ambele hotărâri și a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul București pentru soluționarea cauzei în primă instanță.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanții au solicitat în contradictoriu cu M. București, prin Primarul General și cu pârâtul H. M. să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate al statului și revendicarea imobilului deținut de pârât.
S-a mai susținut că reclamanții au inițiat pentru redobândirea imobilului în litigiu și procedurile cerute de Legea nr. 10/2001.
În drept, au fost invocate atât dispozițiile dreptului comun (art. 480, art. 481 Cod civil), cât și cele ale Legii nr. 213/1998 și ale Legii nr.10/2001.
Prin urmare, în speță, obiectul și cauza (temeiul juridic) cererii formulate nu justifică în niciun mod calificarea juridică a cererii ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil, adică formulată în procedura de drept comun, cu toate consecințele specifice unei asemenea calificări, întrucât reclamanții au dedus judecății o contestație în procedura Legii nr. 10/2001, chiar dacă până în prezent notificarea nu a fost soluționată.
Refuzul entității deținătoare de a răspunde la notificare nu poate conduce la concluzia unei alte competențe materiale decât cea prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, întrucât instanța, abilitată să cenzureze actul însuși, este în egală măsură competentă să soluționeze și atitudinea omisivă persoanei juridice notificate, în acest sens fiind și decizia în interesul legii nr. XX/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Așa fiind, cum instanțele au ignorat petitul acțiunii, respectiv limitele cererii de chemare în judecată, astfel cum el a fost determinat de petenți, combinând în mod nelegal chestiuni de fapt și de drept specifice unor proceduri judiciare distincte, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, raportat la art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, Curtea, în majoritate a admis recursul, a casat decizia, a admis apelul și a trimis cauza spre soluționare în fond a cauzei.
Cauza a fost reînregistrată la data de 11.03.2009 pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub nr._/299/2006.
Prin încheierea din 09.06.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a scos cauza de pe rol și a dispus trimiterea dosarului la registratura generală în vederea repartizării aleatorii pe un complet de fond.
Cauza a fost reînregistrată la data de 31.07.2009 pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._ .
La data de 07.12.2009 reclamanții au formulat note de ședință, prin care au invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București. Aceștia au menționat expres că acțiunea formulată are natura juridică a unei revendicări pe calea dreptului comun, întemeiată pe dispozițiile art. 480 și 481 Cod civil, aceasta nereprezentând în niciun caz o contestație formulată în procedura instituită de Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 316/08.03.2010, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, fiind vorba despre o acțiune evaluabilă în bani, în vederea stabilirii competenței, devine aplicabil criteriul valoric prevăzut de art. 1 și 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă.
Constatând că obiectul cererii de chemare în judecată, imobilul situat în București, .-3, ., sector 1, a fost evaluat în condițiile art. 112 pct. 3 Cod procedură civilă la suma de 180.000 lei, că această evaluare nu a fost contestată de pârâți, tribunalul a reținut competența materială a judecătoriei.
În ceea ce privește aplicabilitatea art. 315 Cod procedură civilă, Tribunalul a reținut următoarele:
Într-adevăr, prin decizia civilă nr. 209/06.02.2009 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă s-a rezolvat o problemă de drept - natura juridică a acțiunii formulate - ce a devenit obligatorie pentru instanța la care a fost înaintat dosarul în urma casării.
S-a constatat însă că, la prima zi de înfățișare, reclamanții, prin notele scrise formulate, au precizat expres acțiunea ca fiind revendicare pe calea dreptului comun și nu contestație în baza Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, întrucât aceste elemente de clarificare au intervenit ulterior pronunțării hotărârii Curții de Apel, nemaiexistând niciun dubiu asupra obiectului și cauzei, în vederea respectării principiului disponibilității, Tribunalul a admis excepția.
Cauza a fost reînregistrată la data de 02.06.2010 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._/299/2010.
Prin sentința civilă nr._/03.11.2010, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel București în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că Tribunalul București, dând prevalență principiului disponibilității în detrimentul obligativității problemelor de drept dezlegate de instanța de control judiciar, a declinat competența soluționării cauzei contrar dispozițiilor irevocabile obligatorii ale Curții de Apel, care a trimis spre rejudecare aceeași acțiune, însă spre a fi judecată potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001(tocmai acesta fiind motivul casării, respectiv acela că în primul ciclu procesual s-a judecat în mod greșit acțiune în revendicare în loc de contestație la refuzul de a răspunde notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001).
Prin sentința civilă nr. 2F/14.01.2011, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă.
Pentru a decide astfel, a reținut că, prin decizia de casare, Curtea de Apel a dezlegat în mod irevocabil două probleme de drept: 1. calificarea juridică a acțiunii și 2. instanța competentă din punct de vedere material să judece cauza în primă instanță.
Față de cele reținute, Curtea a constatat că instanța de trimitere, Tribunalul București, nu era îndreptățită să reexamineze o problemă de drept ce fusese dezlegată în mod irevocabil prin decizia din recurs, iar prin reținerea unui alt temei juridic decât cel stabilit de instanța de recurs a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare.
Nu se poate considera că reclamanții, în rejudecare, s-ar afla la prima zi de înfățișare pentru a-și putea preciza acțiunea ca fiind o revendicare de drept comun și nu o contestație în baza Legii nr. 10/2001, deoarece acest lucru echivalează cu eludarea principiului de drept consacrat prin dispozițiile art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă și a dezlegărilor cu caracter irevocabil cu privire la problema de drept privind legea aplicabilă raportului juridic dedus judecății, intrate în puterea lucrului judecat.
Împotriva acestei sentințe, la data de 21.02.2011 au declarat recurs reclamanții A. G. și A. N., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 03.03.2011.
Prin decizia nr. 3780/09.05.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că decizia de casare nr. 209 din 06.02.2009 a intrat în puterea lucrului judecat în condițiile prevăzute de art. 315 Cod procedură civilă, astfel că dezlegarea de drept dată în ce privește competența materială a tribunalului ca primă instanță în soluționarea cauzei era obligatorie pentru instanța căreia i s-a trimis cauza spre rejudecare.
Din perspectiva celor expuse și a incidenței dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă, susținerile recurenților sunt nefondate.
Cauza a fost reînregistrată la data de 14.07.2011 pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._ .
La data de 20.06.2011 a decedat reclamantul A. N., astfel că la termenul din 27.02.2013 a fost introdusă în cauză succesoarea acestuia P. R. I. E., potrivit certificatului de moștenitor nr. 01/07.01.2013 eliberat de notar public M. D..
După reținerea cauzei spre soluționare, la data de 06.03.2013 Tribunalul a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea punerii în discuție a calificării obiectului cauzei potrivit deciziei de casare nr. 209/06.02.2009.
Prin încheierea de ședință din 29.05.2013, instanța a dispus citarea reclamanților cu mențiunea dacă insistă în soluționarea prezentei cauze astfel cum a fost calificată prin decizia de casare, sub sancțiunea suspendării în temeiul dispozițiilor art. 1551 Cod procedură civilă.
Prin încheierea din 26.06.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, constatând că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante.
Împotriva acestei încheieri, la data de 16.07.2013 a declarat recurs pârâtul H. M., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 01.08.2013.
În motivarea cererii sale, recurentul pârât a arătat că în raport decizia de casare nr. 209/06.02.2009 calificarea acțiunii reclamanților ca fiind o „contestație în procedura Legii special nr. 10/2001 și că obiectul și temeiul juridic al cererii nu justifică în niciun mod calificarea juridică a cererii ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil." are caracter irevocabil, fiind definitivă și obligatorie pentru părți și pentru instanța de rejudecare. Pe cale de consecință, solicitarea instanței cu privire la poziția reclamanților față de această calificare apare ca fiind lipsită de interes, căci o asemenea precizare nu poate înlătura efectul deciziei de casare al deciziei sus menționate.
Chiar și în lipsa unei astfel de precizări, judecătorul fondului poate trece la soluționare cauzei, ținând seama de caracterul irevocabil al calificării juridice a acțiunii făcute prin decizia de casare de către instanța de recurs, pronunțând o hotărâre pe baza probatoriului administrat în cauză.
O astfel de precizare, cu mult după momentul procedural al primei zi de înfățișare, este netemeinică și vădit nelegală, întrucât încalcă dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă.
Chiar dacă reclamanții ar fi formulat o atare precizare - solicitată de către instanța de fond sub sancțiunea suspendării - cu o altă poziție decât cea stabilită de către instanța de recurs în mod irevocabil, aceasta nu ar fi putut avea alt efect decât acela al respingerii cererii ca inadmisibile în raport de practica constantă a instanțelor naționale în materia revendicărilor imobiliare, după apariția deciziei în interesul legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite.
Prin suspendarea cauzei fără un motiv temeinic, instanța de fond prelungește soluționarea unei cauze și așa vechi, refuzând în fapt soluționarea cauzei, chestiune de natură să îl prejudicieze pe pârât.
Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Cu titlu prealabil, se reține că Tribunalul a suspendat judecarea cauzei nu pentru că reclamanții nu și-au precizat poziția în legătură cu calificarea acțiunii, ci pentru că nu au arătat dacă insistă în soluționarea acesteia astfel cum a fost calificată prin decizia de casare.
Ipoteza normativă a art. 1551 Cod procedură civilă este aceea ca desfășurarea normală a procesului să fie împiedicată din vina părții reclamante.
Or, neformularea de către reclamanți a unei opțiuni în sensul dacă insistă sau nu în soluționarea cauzei nu corespunde acestei ipoteze, pentru că și în absența manifestării lor de voință procesul poate continua, urmând ca instanța să soluționeze acțiunea cu care a fost învestită astfel cum a fost calificată de instanța de casare. Este de menționat și că de principiu pot fi avute în vedere elemente ulterioare pronunțării unei decizii de casare, tocmai pentru că în regulă generală ele nu aduc atingere autorității de lucru judecat. Atunci când precizarea ulterioară a acțiunii pune însă în discuție aceeași problemă de drept a încadrării sale juridice, iar raționamentul logico-juridic care o susține este incompatibil cu cel al instanței de recurs, sunt încălcate dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă.
Față de aceste considerente, reținând că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1551 Cod procedură civilă, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 alin. 1 și 5 Cod procedură civilă, să admită recursul, să caseze încheierea recurată și să trimită cauza spre soluționarea judecății la același tribunal.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, trebuie să se țină seama de faptul că art. 274 Cod procedură civilă (text ce prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească toate cheltuielile de judecată), astfel cum este interpretat printr-o jurisprudență constantă, are în vedere partea care a câștigat irevocabil procesul. Or, dacă s-ar statua în mod favorabil la momentul actual asupra solicitării formulate de recurentul pârât, această regulă de drept, pentru ipoteza admiterii acțiunii, nu ar mai fi respectată, întrucât nu există într-un asemenea caz niciun mijloc procedural ce ar putea fi folosit de cealaltă parte (intimații reclamanți) pentru a înlătura respectiva dispoziție a instanței ce a trimis cauza spre rejudecare, cu privire la cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul - pârât H. M. împotriva încheierii din 26.06.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - reclamanți A. G., P. (fostă A.) R. I. E. și cu intimatul - pârât M. București, prin Primar General.
Casează încheierea recurată și trimite cauza spre soluționarea judecății la același tribunal.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 29.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. I.-A. H.-P. C. G.
GREFIER,
N. C. I.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./C.G.
Ex. 2/29.11.2013
T.B.Secția a IV-a Civilă – E.A.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 894/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 415/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
