Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1816/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1816/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 1968/249/2011
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1816 R
Ședința publică de la 29.10.2013
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
GREFIER – S. V.
……………………..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți Asociația Moștenitorilor Proprietarilor Bălții Scursoarea Vânătă, A. M., A. D., B. M., B. C., C. I., C. D., C. R., D. V., D. A., D. I. S., D. M., D. M., D. N., D. Z., D. M. E., D. M., D. V., F. M., F. A. M., G. P. G., G. Ș., G. I., G. V., G. P., I. C. M., I. S., I. A., I. C. F., I. S., I. G., I. Ș., I. C., I. M., I. P., I. T., L. D., M. M., M. A., N. M., N. I., N. G. L., P. D. M., D. M., P. G., R. E., R. M., R. S., S. A. M., S. G., S. N. G., S. m. G., T. Gh. T., T. P., V. C., V. M., V. Z. P. și V. Z. V., împotriva deciziei civile nr. 88/21.11.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Administrația Națională Apele Române, M. M. și Schimbărilor Climatice, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Administrația B. de A. B. – Ialomița și Județul Călărași prin Președintele Consiliului Județean Călărași, având ca obiect „revendicare imobiliară”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții reclamanți Asociația Moștenitorilor Proprietarilor Bălții Scursoarea Vânătă, A. M., A. D., B. M., B. C., C. I., C. D., C. R., D. V., D. A., D. I. S., D. M., D. M., D. N., D. Z., D. M. E., D. M., D. V., F. M., F. A. M., G. P. G., G. Ș., G. I., G. V., G. P., I. C. M., I. S., I. A., I. C. F., I. S., I. G., I. Ș., I. C., I. M., I. P., I. T., L. D., M. M., M. A., N. M., N. I., N. G. L., P. D. M., D. M., P. G., R. E., R. M., R. S., S. A. M., S. G., S. N. G., S. m. G., T. Gh. T., T. P., V. C., V. M., V. Z. P. și V. Z. V. reprezentați de avocat C. A., cu împuternicire avocațială la dosar, intimații pârâți Administrația Națională Apele Române și Administrația B. de A. B. – Ialomița prin consilier juridic C. C. F., cu împuternicire la dosar, lipsind intimații pârâți M. M. și Schimbărilor Climatice, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Județul Călărași prin Președintele Consiliului Județean Călărași.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către intimatul pârât M. M. și Schimbărilor Climatice o cerere prin care se arată că intimat în cauză este Departamentul pentru ape, păduri și piscicultură.
În legătură cu calitatea de intimat pârât a Departamentului pentru ape, păduri și piscicultură, Curtea constată că această calitate procesuală aparține Ministerului M. și Schimbărilor Climatice și nu poate fi schimbată calitatea procesuală cu altă parte, atâta vreme cât această instituție există și are personalitate juridică.
Apărătorul recurenților reclamanți depune la dosar înscrisuri și comunică și părții adverse o copie de pe acestea. Din verificările efectuate a rezultat faptul că împotriva sentinței nr. 1022/2007, pronunțată în dosarul nr._, nici Comisia Județeană Călărași, nici Comisia Locală Valea Argotei nu au înțeles să formuleze o cale de atac. În anul 2008 s-a emis o nouă hotărâre de către Instituția Prefectului nr. 1025/11.07.2008 împotriva căreia Asociația Moștenitorilor Proprietarilor Bălții Scursoarea Vânătă a formulat plângere, care a fost soluționată în fond de Judecătoria L. Gară, în dosarul nr._ prin admiterea unei excepții și s-a declarat recurs, care a fost soluționat prin decizia nr. 265R/04.03.2009, prin care se respinge recursul. Arată că este o eroare materială cu privire la numărul hotărârii din 2007 care a fost anulată, prin sentința depusă la termenul anterior.
Reprezentantul intimaților pârâți Administrația Națională Apele Române și Administrația B. de A. B. – Ialomița solicită acordarea unui termen pentru a lua la cunoștință de înscrisurile comunicate astăzi și pentru pregătirea apărării.
Deliberând asupra cererii de amânare formulată de reprezentantul intimaților, Curtea respinge această cerere și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurenților reclamanți depune la dosar concluzii scrise. Critică hotărârea atacată pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, pentru că li s-a încălcat posibilitatea de a apela la dispozițiile prevăzute de Codul civil în obținerea dreptului lor. Din punctul lor de vedere, chiar dacă există o lege specială care reglementează acest domeniu, nu există o dispoziție legală care să îngrădească posibilitatea de a apela la dispozițiile codului civil, respectiv această acțiune în revendicare pentru recunoașterea unui drept legitim, având în vedere că părțile dețin un contract de vânzare cumpărare și că până la acest moment nu au apucat să se judece pe fond și să-și facă apărări.
Modalitatea în care cererea părților a fost soluționată pe cale administrativă, este o cale care a fost făcută cu subiectivism. Cercetând înscrisurile pe care le-au depus instanța va constata faptul că atât Comisia Locală, cât și Comisia Județeană venite să soluționeze cererea lor, au hotărâri contrare. Comisia Locală încuviințează cererea lor și trimite dosarul, iar Comisia Județeană respinge cererea fără a face verificări și le pune în vedere să completeze dosarul și să depună dovada calității de reprezentant. Arată că prin hotărârea nr. 1025 li se respinge punerea în posesie, având în vedere că nu fac dovada calității de reprezentant, deși nu li s-a pus în vedere să facă această dovadă. Se face vorbire în hotărâre de o adresă eliberată de Apele Române prin care suprafața este trecută în domeniul public al statului, dar nu există atașat acel act.
Să se constate că s-a pronunțat o hotărâre care le îndreptățește în mod vădit interesele. Pentru aceste motive solicită admiterea recursului. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentantul intimaților pârâți Administrația Națională Apele Române și Administrația B. de A. B. – Ialomița solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică. Să se constate că s-a folosit calea de revendicare pe Legea nr. 18 și a fost respinsă acțiunea în mod irevocabil.
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria L. Gară sub nr._ /03.11.2011, reclamanții A. D., domiciliat în . Argovei, ., jud. Călărași, D. C S., domiciliat în or. P., ., jud. Ilfov, G. P. G., domiciliat în mun. București, ..21, ., ., G. S., domiciliat în . Siliștea, ., jud. Călărași, D. Z., domiciliat în . Siliștea ., jud. Călărași, D. N., domiciliat în . Siliștea, ., jud. Călărași, S. M.G., domiciliat . Siliștea, ., jud. Călărași, N. N. N., domiciliat în . Siliștea ., jud. Călărași, I. P., domiciliat în . Siliștea, ., jud. Călărași, I. C. F., domiciliat în . Siliștea ., jud. Călărași, B. M., domiciliat în . Siliștea ., jud. Călărași; I. M., domiciliat în . Siliștea ., jud. Călărași, S. N. G., domiciliat în . Siliștea ., jud. Călărași, C. D., domiciliat în . Siliștea ., jud. Călărași, L. M., domiciliat în . Siliștea, ., jud. Călărași, I. G., domiciliat în . Siliștea, ., jud. Călărași, S. R., domiciliat în . Siliștea ., jud. Călărași, D. V., domiciliat în . Siliștea ., jud. Călărași, I. A., domiciliat în . Siliștea, ., jud. Călărași, I. S., domiciliat în . Siliștea ., jud. Călărași, D. M., domiciliat în . Siliștea ., jud. Călărași, B. M., domiciliat în . Siliștea, ., jud. Călărași, R. E., domiciliată în . Siliștea ., jud. Călărași, D. M., domiciliat în . Siliștea, ., jud.Călărași, S. A.-M., domiciliată în mun. București, ..12, ., ., sectorul 3, M. M., domiciliat în mun. București, ..16-A, ., ., sector 1, I. M. I., domiciliat în . Siliștea, ., jud. Călărași, D. A., domiciliată în or. P., ., jud. Ilfov, T. Gh. T., domiciliat în . Siliștea ., jud. Călărași, D. I. S., domiciliată în mun. București, ..31, .. A, ., sector 3, D. V., domiciliată în . Siliștea ., jud. Călărași, F. M., domiciliat în . Siliștea ., jud. Călărași, S. G., domiciliată în . Siliștea, ., jud. Călărași, L. D., domiciliat în . Siliștea ., jud.Călărași, R. S., domiciliat în . Siliștea ., jud. Călărași, N. I., domiciliată în . Siliștea, ., jud. Călărași, P. D. M., domiciliat în . Siliștea, ., jud. Călărași, G. P., domiciliat în . Siliștea, ., jud. Călărași, C. R., domiciliat în . Siliștea, ., jud. Călărași, A. M., domiciliat în . Siliștea ., jud. Călărași, I. P., domiciliat în . Siliștea, ., jud. Călărași, I. T., domiciliat în . Siliștea ., jud. Călărași, G. I., domiciliată în . Siliștea ., jud. Călărași, C. I., domiciliat în . Siliștea ., jud. Călărași, I. S., domiciliat în . Siliștea ., jud. Călărași, R. M., domiciliată în mun. București, ., ..2, ., sector 2, I. C. M., domiciliat în mun. București, . Sus, nr.2, .. F, ., G. N., domiciliat în or. L. Gară, ., jud. Călărași, I. C., domiciliat în or. L. Gară, ., jud. Călărași, P. G., domiciliat în or. L. Gară, ., jud. Călărași, V. Z., domiciliat în or. L. Gară, ., jud. Călărași; M. A., domiciliat în or.L. Gară, ., jud. Călărași, T. P., domiciliat în . Siliștea ., jud. Călărași și Asociația Moștenitorilor Proprietarilor Bălții Scursoarea Vânătă, . (fost satul Obilești, .), cu sediul în or. L. Gară, ., jud. Călărași prin președintele asociației M. M., cu sediul procesual ales în mun. București, ..16-A, ., ., sector 1, i-au chemat în judecată pe pârâții M. M. și Pădurilor, cu sediul în București, Bld. Libertății, nr. 12, sector 5, Administrația Națională „Apele Române”, cu sediul în București, ..6, sector 1, Administrația B. de A. B.-Ialomița, cu sediul în B., . bis, județul B., Județul Călărași, prin Președintele Consiliului Județean Călărași, cu sediul în Călărași, ., nr. 1, județul Călărași, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sect. 5.
În motivarea cererii, reclamanții arată că sunt fiecare în parte moștenitori ai celor 300 de autori, care au dobândit, prin act translativ de proprietate - contractul de vânzare-cumpărare autentic încheiat sub nr. 6039/10.03.1931 de către fostul Tribunal Ilfov-Secția notariat (act transcris în registrul de transcripțiuni al vremii sub nr. 2928/10.03.1931), o porțiune de 50 ha din fosta baltă denumită Scursoarea Vânătă, prin cumpărare de la C. B. B., baltă situată, la data perfectării actului, în ., jud. Ilfov, amplasamentul bălții fiind identificat prin actul de cumpărare între digul construit de vânzător și podul C..
Conform modificărilor aduse la norma de drept material prin noul cod civil privitoare la condițiile exercițiului dreptului la acțiunea în revendicare în cazul coproprietății (proprietatea pe cote-părți), spre deosebire de jurisprudența aferentă vechiului cod civil care consacra regula unanimității, prin perspectiva reglementării din art. 563 și urm. din legea nr. 287/2009, în cazul acțiunii în revendicare, fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea sa procesuală (activă sau pasivă) și independent de ceilalți coproprietari, astfel încât fiecare coproprietar este ținut în a-și justifica propria calitate procesuală activă, iar nu și a celorlalți, în caz contrar sancțiunea nemaifiind respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale active (așa cum opera în practica judiciară aferentă vechiului Cod civil).
Mai arată reclamanții că nu au pierdut niciodată, în mod legal, dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, pârâtul, S. R., prin autoritățile publice centrale sau locale chemate în judecată ca pârâți, exercitând fără drept prerogativele dreptului de proprietate publică asupra acestui bun (luciul de apă și cuveta aferentă celor 50 de ha).
Prin toate demersurile oficiale exercitate de asociația care reprezintă interesele în numele moștenitorilor proprietarilor asupra imobilului Balta Scursoarea Vânătă, nu a reieșit existența vreunei legi sau alt act normativ de expropriere pentru cauză de utilitate publică, intervenită în intervalul 6 martie 1945 - 1990, în favoarea S. R., în autoritățile sale publice centrale sau locale, cu privire la suprafața de baltă revendicată.
În aceste condiții, referirile din corespondența oficială cu Administrația Națională „Apele Române" - Direcția Apelor B. Ialomița, potrivit căreia bunul imobil „Scursoara Vânătă" ar face parte din cuveta lacului de acumulare Frăsinet, fiind „amenajare hidrotehnică de interes național, care la rândul său constituie domeniul public al statului", fiind citată ca bază legală legea nr. 213/1998, nu pot constitui preluare cu just titlu de către S. R. a acestui bun, legea de expropriere trebuind să fie expresă și cu prealabilă și dreaptă despăgubire față de coproprietari, ceea ce nu s-a întâmplat, în cazul reclamanților.
Conform art. 6 alin. 2 din legea nr. 213/1998, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. În speță, legile speciale de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, adoptate de România după 1990, în conformitate cu angajamentele internaționale asumate, se referă la bunurile preluate de S. R. sau de fostele C.A.P.-uri, cu sau fără titlu, în intervalul anilor 1945 – 1990, pentru bunurile imobile preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, anterior intervalului de referință (1945-1990) nu există o legislație specială de repara tie de restituire în na tură sau de despăgubire.
Ca atare reiese că în asemenea situații, cum este cazul și în speță, devin incidente normele dreptului comun, adică dispozițiile Noului Cod civil cu privire la condițiile de exercitare a acțiunii în revendicare de către proprietarul neposesor, care nu a fost legal deposedat niciodată de dreptul său de proprietate, împotriva posesorului neproprietar, S. R., prin autoritățile sale publice centrale și/sau locale, care deține bunul imobil revendicat fără drept, acesta urmând a fi obligat fie la restituirea în natură a bunului către succesorii legali ai foștilor proprietari, fie la o dreaptă despăgubire pentru exproprierea nelegală, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă (din motive juridice ori din cauză că suprafața de 50 ha baltă nu mai există în ființă, pe vechiul amplasament).
Legea nr. 213/1998 reprezintă cadrul legal în baza cărora se emit legile privind exproprierea, dar ea, în sine, nu reprezintă în mod singular legea în baza căreia statul român preia, cu titlu de proprietar, un bun în propriul patrimoniu, ca bun și obiect exclusiv al proprietății publice.
Pentru a fi incidente dispozițiile art. 3 și din anexa la care se face trimitere din legea nr. 213/1998, cu privire la apele curgătoare și albiile lor, precum și la lacurile care constituie, de drept, obiect al proprietății publice exclusive a statului, ar trebui ca prin lege specială să se declare „interesul național" cu privire la „apele cu potențial energetic valorificabil", care fac parte de drept din domeniul exclusiv al proprietății publice, cum dispune art. 136 alin. 3 din Constituția României. pct. 3 din lista anexă la Legea nr. 213/1998 declară că obiect al domeniului public al statului suprafața și cuveta lacurilor, dar de unde rezultă că legea specială nu poate constituit prin ea însăși, modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate publică a Statului R. asupra bălții Scursoarea Vânătă.
De altfel, Legea apelor nr. 107/1996 reglementează la art. 3 alin. 2 existenta unui drept de proprietate privată asupra luciului de apă și cuvetei aferente, în anumite condiții de suprafață și apă necurgătoare: albiile minore, cu lungimi mai mici de 5 km2 și cu bazine hidrografice ce nu depășesc suprafața de 10 km2, pe care apele nu curg permanent, aparțin deținătorilor, cu orice titlu, al terenurilor pe care se formează sau curg.
Din această interpretare sistematică și coroborată a unor prevederi din legile speciale în materie, reiese că, după . legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, adică după 1990 (când legile speciale de reparație nr. 18/1991, nr. 1/2000 și nr. 10/2001 nu își extind câmpul de aplicare), orice expropriere a unor bunuri imobile de la persoane fizice ori din domeniul privat al statului și al unităților sale administrativ-teritoriale poate avea loc numai după declararea exproprierii de utilitate publică, conform legii, și numai pe baza unei hotărâri judecătorești, prin care se va dispune asupra condițiilor exproprierii și despăgubirilor prealabile și juste datorate celor expropriați. Așadar, și în cazul de față, chiar și în limitele stabilite prin art. 3 alin. 2 din legea apelor, reclamanții persoane fizice, în calitate de succesori în drepturi ai coproprietarilor care au dobândit prin act translativ de proprietate un drept de proprietate privată asupra bălții în suprafață de 50 ha, ar fi trebuit să notifice reclamanții în legătură cu inițierea de către S. R., prin autoritățile centrale cu atribuții în domeniu, a unor proceduri de expropriere cu privire la cuveta și luciul de apă care constituiau, în mod legal, obiect al dreptului lor de proprietate privată.
Reclamanții arată că nici ei și nici asociația care le reprezintă interesele, nu au cunoștință despre existența unei hotărâri judecătorești de expropriere și nici despre inițierea vreunei proceduri prealabile de despăgubire de către organele abilitate ale statului, în prealabil preluării suprafeței de 50 ha luciu baltă și cuveta aferentă, pentru imobilul Scursoarea Vânătă.
Art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificat de România prin Legea nr. 30/1994, apără dreptul de proprietate privată al persoanei la nivel de cartă fundamentală a drepturilor omului. Art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție include 3 norme generale de protejare a dreptului de proprietate: una care vizează dreptul unei persoane de a dispune de drepturile sale; una care interzice, ca regulă, privarea de proprietate asupra unui bun; una care permite în anumite condiții reglementarea folosinței bunului.
În jurisprudența proprie a C.E.D.O. s-a statuat că, independent de jurisprudența și chiar legislația națională a unui stat membru, Curtea recunoaște existența unui drept de proprietate asupra unui bun și, indirect, însăși existența unui bun, prin accepțiunea de bun având conotație specifică și bunul imobil, cum este în speță, bunul revendicat de reclamanți.
De asemenea, printre condițiile de aplicare și invocare a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, intră și speranța legitimă de a obține un bun, în accepțiunea dată de jurisprudența Curții potrivit căreia, deși acest articol ar trebui să vizeze un drept de proprietate actual, din moment ce, ca regulă, Convenția nu garantează dreptul de a obține proprietatea unui bun, prin excepție Convenția garantează speranța legitimă de a obține un bun ori o creanță certă cu valoare patrimonială.
În drept, se invocă dispozițiile art. 4-5, art. 563, art. 566 din Legea nr. 287/2009 C.civ., art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificat de România prin legea nr. 30/1994, art. 136 alin. 3 din Constituția României, Legea nr. 33/1994 republicată privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, art. 3 alin. 2 din Legea apelor nr. 107/1996.
La data de 30.11.2011 pârâtul Consiliul Județean Călărași a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Județului Călărași, întrucât acesta este titularul dreptului de proprietate numai asupra bunurilor din domeniul public al județului, titularul dreptului de administrare fiind consiliul județean.
Pe fond, pârâtul arată că reclamanții nu fac dovada că Județul Călărași, prin autoritatea deliberativă - consiliul județean, sau prin autoritatea executivă - președintele consiliului județean, nu a adoptat/emis acte administrative în legătură cu imobilul aflat în litigiu, acesta nefiind înscris în domeniul public al județului.
Cât privește plata cheltuielilor de judecată aceasta nu poate fi pusă în sarcina pârâtului, întrucât nu a produs prejudicii reclamanților prin adoptarea/emiterea de acte administrative, ori prin refuzul emiterii sau adoptării de acte administrative de către Președintele Consiliul Județean Călărași, respectiv Consiliul Județean Călărași, cu privire la imobilul aflat în litigiu.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115-118 din C.pr.civ.
La data de 02.12.2011, pârâtul M. M. și al Pădurilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal respingerea acțiunii ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că este adevărat că, își desfășoară activitatea și în domeniul gospodăririi apelor, dar responsabilitatea coordonării efective a acestei activități revine Administrației Naționale „Apele Române”, unitate care funcționează în coordonarea Ministerului M. și Pădurilor, potrivit Anexei nr. 2 la HG nr. 1635/2009.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 133 C. proc. civ., art. 861 C. civ., art, 1 din HG nr, 1635/2009, art. 1 și 2 din OUG nr. 107/2002.
La data de 05.12.2011, pârâta Administrația Națională „Apele Române” a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că o parte din reclamanți au formulat notificare în baza Lg. 247/2005 la M. M. și Gospodării Apelor, notificare ce i-a fost transmisă pentru soluționare și apoi la Direcția Apelor B. – Ialomița, iar după analizarea notificării, a actelor depuse și a constatărilor efectuate la fața locului comisia constituită la Direcția Apelor B. – Ialomița, a transmis notificarea spre competenta soluționare Primăriei .>
De asemenea pârâta a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât proprietar de drept este S. R. conform Legii nr.213/1998, noului Cod civil și Anexei nr.12 la HG nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, Administrația Națională „Apele Române” București - A.B.A.B. - Ialomița fiind doar administratorul acestui bun. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin compartimentul arhivă Direcția Generala a Finanțelor Publice Călărași a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii formulată de reclamanți, iar pe cale de excepție, invocă excepția inadmisibilității acțiunii.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.206/2012, Judecătoria L. Gară a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților: Județul Călărași (cu sediul în mun. Călărași, ., jud. Călărași), Ministerului M. și Pădurilor (cu sediul în mun. București, Bld. Libertății, nr.12, sector 5) și Administrația Națională „Apele Române”.
A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți împotriva pârâților Județul Călărași, Ministerului M. și Pădurilor și Administrația Națională „Apele Române” ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A admis excepția inadmisibilității cererii reclamanților formulată de pârâții S. R. prin DGFP Călărași și Administrația Națională Apele Române – Administrația B. B.-Ialomița.
A respins cererea reclamanților A. D., D. C S., Gerogescu P G., G. S., D. Z., D. N., S. M.G., N. N.N., I. P., I. C F., B. M., I. M., S. N G., C. D., L. M., I. G., S. R., D. V., I. A., I. S., D. M., B. M., R. E., D. M., S. A.-M., M. M., I. M .I., D. A., T. Gh.T., D. I.S., D. V., F. M., S. G., L. D. R. S., N. I., P. D. M., G. P., C. R., A. M., I. P., I. T., G. I., C. I., I. S., R. M., I. C. M., G. N., I. C., P. G., V. Z., M. A., T. P. Și Asociația Moștenitorilor Proprietarilor Bălții Scursoarea Vânătă, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal, la 2 iulie 2012 reclamanții.
Prin decizia civilă nr. 88 din 21 Noiembrie 2012, Tribunalul Călărași – Secția Civilă a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că esența cauzei stă în determinarea legii aplicabile demersului reclamanților de intrare în posesia imobilului în litigiu, sens în care și noi apreciem că este legea specială.
Din această perspectivă prima critică adusă soluției primei instanțe se dovedește nefondată, pro causa. De-a lungul ultimilor ani a fost adoptată o multitudine de legi speciale de reparație, de care s-a beneficiat în mod cert. În condițiile în care o instanță este datoare să se pronunțe, să soluționeze tot și exclusiv ceea ce a făcut obiectul învestirii sale este fără echivoc că ea nu are aptitudinea să indice părții calea de urmat, legea specială concretă de aplicare, ci numai corectitudinea ori incorectitudinea căii folosite atunci, dar menționăm două legi speciale aplicabile restituirii imobilelor, indiferent de maniera preluării(cu titlu ori fără titlu)-Legea nr.18/91 și Legea nr.10/01, de ale căror dispoziții puteau beneficia și reclamanții de față. Recurgerea la dreptul comun în situația imobilului în cauză sau aplicabilitatea unei legi speciale nu este dependentă de maniera preluării imobilului, cu sau fără titlu, neavând nici o relevanță acest aspect, ci de actualitatea titlului de proprietate al părților, de valoarea lui juridică actuală. Constatăm astfel că în aplicarea dispozițiilor Legii nr.7/96 reclamanții aveau obligația intabulării dreptului de proprietate, extrasul întocmit bucurându-se de un regim juridic În aceste condiții, în mod corect a fost apreciată aplicabilă cu prioritate legea specială.
Sub aspectul celei de-a doua critici, reclamanții nu au dovedit continuitatea, spre exemplu până în 1945, a dreptului de proprietate conferit de actul de cumpărare din 1931, mai ales în contextul multiplelor intervenții legislative în materia proprietății-cooperativizarea, naționalizarea, exproprierea, fiind de notorietate preluarea la stat ori c.a.p.-uri a tuturor terenurilor din regiune de natura celui în litigiu. Nu mai puțin importantă este practica judiciară în materie, multe alte terenuri de acest gen făcând obiect cu succes al aplicării legilor speciale. Este adevărat că se poate recurge la dreptul comun, ca regulă, nici o dispoziție legală neinterzicând-o, dar nu neapărat cu succes atât timp cât legile specială circumstanțiază condițiile aplicare, cât timp titlul invocat este unul din anul 1931 nesusținut de alte probe ale continuității atât a dreptului, cât și a posesiei, comparativ cu titlurile date de actele invocate în apărare de pârâți. Subliniem că în spiritul art.1169 c.civil reclamantul este dator să facă proba celor pretinse, până atunci adversarul putându-și permite totală pasivitate. Pe de altă parte, judecătorul învestit cu o cerere nu-și poate permite să indice alt mijloc legal apreciat aplicabil, ori altă probă la care trebuie să recurgă reclamantul, așa cum arătam mai înainte, fiind contrar art.129 c.p.civilă.
Urmează a fi respinsă și critica încălcării dreptului la un proces echitabil, a dreptului de proprietate, fiind superficială. Trebuie observat că în cauză au fost respectate toate regulile procesuale, inclusiv sub aspect probatoriu, numai că a fost aplicată dispoziția art.137 c.pcivilă privind soluționarea cu prioritate a excepțiilor, iar în soluționarea celei de față s-a apreciat că restituirea bunului în cauză, în raport de natura lui, de motivația reclamanților, de afirmațiile acestora, de probatoriul administrat, nu poate face obiect al acțiunii în revendicare de drept comun. Nu există echivalență între respingerea acțiunii ca interzisă și respingerea ca inadmisibilă, prima nefiind prevăzută de lege, a doua însă fiind prevăzută, fiind în litera dispozițiilor art.109 și urm, dar în special ale art.137 c.p.civilă.
Referitor la neobservarea preluării la stat a bunului fără titlu, critica este injustă, fiind luată în calcul, dar fiind fără relevanță din perspectiva legislației aplicabile atât timp cât atât bunurilor preluate fără titlu, cât și pentru cele preluate cu titlu li se aplică aceeași legislație. Nici Legea nr.18/91, nici Legea nr.10/01 spre exemplu nu fac distincție, în titlu ori în economia lor, între unele și altele din aceste bunuri.
În fine, cât privește aplicabilitatea convențiilor europene, aceasta este fără discuție, chiar și atunci când sânt în contradicție cu legislația europeană, și astfel s-a procedat în cauză, bunului în cauză aplicându-i-se, așa cum arătam în raport de specificul său, legea adoptată pentru bunuri ca acesta și nu alta.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. D., D. C S., Gerogescu P G., G. S., D. Z., D. N., S. M.G., N. N.N., I. P., I. C F., B. M., I. M., S. N G., C. D., L. M., I. G., S. R., D. V., I. A., I. S., D. M., B. M., R. E., D. M., S. A.-M., M. M., I. M .I., D. A., T. Gh.T., D. I.S., D. V., F. M., S. G., L. D. R. S., N. I., P. D. M., G. P., C. R., A. M., I. P., I. T., G. I., C. I., I. S., R. M., I. C. M., G. N., I. C., P. G., V. Z., M. A., T. P. și Asociația Moștenitorilor Proprietarilor Bălții Scursoarea Vânătă
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că soluția așa cum este ea dată, duce la încălcarea dreptului la un proces echitabil și implicit a dreptului reclamanților de proprietate, drepturi ocrotite atât de legislația internă, cât și de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, avându-se în vedere art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul Adițional la Convenție.
Această susținere se bazează pe faptul că, la acest moment nu exista nici o dispoziție legală care să interzică formularea unei acțiuni în revendicare conform dreptului comun, chiar și în situația în care exista o lege specială. De altfel, nici legea specială nu are cum să limiteze dispozițiile dreptului comun, justițiabilul fiind singurul care își alege haina juridică pe care înțelege să o îmbrace în promovarea acțiunilor sale.
Pornind de la aceste prevederi de neînlăturat, reclamanții au ajuns în situația clasică a justițiabilului lipsit de influență, putere și bani, care cu titlu de proprietate asupra bunului său nu reușește să intre în posesia acestuia, creând o situație contrară precedentului creat de aceiași instanță, dar pentru alte bălți care au fost restituite foștilor proprietari.
Până la acest moment toate instanțele investite cu judecarea cauzei nu au făcut altceva decât să găsească soluția cea mai facilă de a scăpa de dosar, rămânând în pronunțare totdeauna pe excepții și neintrând niciodată în judecarea fondului, astfel ajungându-se la încălcarea dispozițiilor deciziei în interesul legii nr. 33/2008 a ÎCCJ, decizie obligatorie pentru instanță, prin ea consacrându-se principiul că legea specială nu exclude ...posibilitatea de a recurge la acțiunea în revendicare, reclamantului trebuind să i se garanteze un acces liber la justiție, singura analiză necesară fiind a se aprecia dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit sau securizat de lege.
Mergând pe excepții, instanța nu analizează titlul de proprietate al reclamanților, modul de preluare a acestuia de către stat, el fiind preluat fără titlu, însă reține că balta face parte din Barajul hodografic Frăsinet în condițiile în care nu există nici un mijloc de probă care să dovedească această afirmație și mai mult nu se face dovada că suprafața revendicată este în domeniul public al statului.
Se încalcă de asemenea și decizia Curții Constituționale nr. 73, publicată în M.Of. nr. 177 din 08.08.1995, partea I unde se recunoaște că dreptul de proprietate a fostului proprietar nu a încetat niciodată să existe atunci când imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, cu atât mai mult în situația reclamanților unde se impune o recunoaștere a titlului de proprietate în condițiile în care statul pârât nu are nici un fel de titlu asupra imobilului revendicat.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Curtea urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Recurenții reclamanți apelanți au promovat o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, prin care au solicitat obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul în suprafață de 50 ha luciu de baltă și cuveta aferentă pentru imobilul Scursoarea Vânătă.
Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, indicat de recurenți, vizează dispozițiile art. 480 C. civil și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului (cu privire la garantarea dreptului de proprietate).
Legiuitorul român a adoptat un act normativ special, Legea nr. 18/1991, care instituie o procedură administrativă, prealabilă și obligatorie pentru restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, procedură care se finalizează prin emiterea unui titlu de proprietate sau printr-o hotărâre a comisiei locale sau a comisiei județene, care poate fi atacată în instanță.
Legea nr. 18/1991 a înțeles să reglementeze toate situațiile juridice în legătură cu regimul juridic al terenurilor, astfel că după anul 1991, persoanele îndreptățite la retrocedarea în natură sau prin echivalent au fost obligate să se conformeze condițiilor, procedurii și termenelor stabilite prin acest act normativ sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau în echivalent.
Prin urmare, reclamanții nu pot solicita instanței, aplicarea normelor dreptului comun, respectiv art. 480 C. civ. astfel s-ar încălca principiul specilia generalibus derogant.
Astfel, mecanismul instituit prin Legea nr. 18/1991, respectiv art. II alin. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora „despăgubirile acordate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificări și completări ulterioare, a Legii nr. 1/2000 vor urma procedura și se va supune dispozițiilor privind acordarea despăgubirilor din această lege, nu relevă o încălcare a dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenție, deoarece accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil este asigurat, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzute de Legea nr. 18/1991, deci în condițiile și prin căile prevăzute de legea specială.
Prin urmare, Curtea a constatat că instanța de apel a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale incidente și a stabilit în mod legal, în acord cu principiul specialia generalibus derogant, că dispozițiile Legii nr. 18/1991 în concurs cu normele dreptului comun, se aplică în mod prioritar, astfel că după adoptarea legii de reparație nu mai există posibilitatea unei opțiuni între a urma procedura Legii nr. 18/1991 și a recurge în continuare la dreptul comun, respectiv promovarea unei acțiuni întemeiată pe Codul civil.
Aplicarea principiului specialia generalibus derogant nu încalcă art. 6 din Convenție.
În recenta cauză M. A. și alții împotriva României (paragraful 115) s-a subliniat de instanța europeană că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de CEDO, ale dreptului de acces la o instanță.
De asemenea, raportul între legea specială și dreptul comun a fost tranșat de către instanța supremă prin mai multe decizii în interesul legii (pe deplin aplicabile în speță) în sensul că, în principiu, nu există posibilitatea de a opta între legea specială și dreptul comun în materia revendicării căci ar însemna să se încalce principiul specialia generalibus derogant.
Față de cele reținute, apreciind că nu există motive prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, care să atragă modificarea sau casarea deciziei și nici motive prevăzute de art.306 Cod procedură civilă, Curtea în baza art.312 alin.1 din codul de procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții reclamanți Asociația Moștenitorilor Proprietarilor Bălții Scursoarea Vânătă, A. M., A. D., B. M., B. C., C. I., C. D., C. R., D. V., D. A., D. I. S., D. M., D. M., D. N., D. Z., D. M. E., D. M., D. V., F. M., F. A. M., G. P. G., G. Ș., G. I., G. V., G. P., I. C. M., I. S., I. A., I. C. F., I. S., I. G., I. Ș., I. C., I. M., I. P., I. T., L. D., M. M., M. A., N. M., N. I., N. G. L., P. D. M., D. M., P. G., R. E., R. M., R. S., S. A. M., S. G., S. N. G., S. m. G., T. Gh. T., T. P., V. C., V. M., V. Z. P. și V. Z. V., împotriva deciziei civile nr. 88/21.11.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Administrația Națională Apele Române, M. M. și Schimbărilor Climatice, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Administrația B. de A. B. – Ialomița și Județul Călărași prin Președintele Consiliului Județean Călărași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 octombrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. L. M. D. F. G. F. C.
GREFIER
S. V.
Red. D.L.M.
Tehnored. T.I.
2 ex./18.11.2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 861/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Validare poprire. Decizia nr. 2037/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
