Obligaţie de a face. Decizia nr. 55/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 55/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 75234/3/2011
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 55 R
Ședința publică de la 14.01.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
GREFIER – S. V.
……………………..
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții pârâți M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 1479/05.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. E. și . SA, având ca obiect „Legea nr. 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata reclamantă C. E. reprezentată de avocat Toia P., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurenții pârâți M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și intimata reclamantă . SA.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către recurenta pârâtă S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor o cerere prin care se solicită introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, având în vedere dispozițiile Legii nr. 165/2013.
Apărătorul intimatei reclamante C. E. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul intimatei reclamante C. E., cu privire la recursul formulat de pârâtul M. București prin Primarul General solicită respingerea acestuia ca nefondat, iar cu privire la recursul declarat de recurenta pârâtă S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicită admiterea excepției lipsei de interes și să se respingă recursul ca fiind lipsit de interes și în subsidiar ca nefondat.
Să se constate că motivele de recurs formulate de recurentul pârât M. București prin Primarul General sunt neîntemeiate. Motivul de recurs care vizează o pretinsă prematuritate a cererii de chemare în judecată o apreciază ca nefondată având în vedere că această cauza a fost soluționată la data de 05.09.2013 și pârâtul M. București prin Primarul General nu a ridicat excepția prematurității acțiunii, deși legea nr. 165/2013 era în vigoare. Consideră că nu este admisibilă această excepție pentru că o pretinsă prematuritate a acțiunii trebuie analizată în raport de dispozițiile legale în vigoare de la momentul înregistrării cererii. Arată că acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței în anul 2011 și a fost soluționată după . Legii nr. 165/2013, dar prematuritatea acțiunii nu poate interveni pe parcursul soluționării cauzei.
O lege care intră în vigoare pe parcursul soluționării unei cauze nu poate să retroactiveze în ceea ce privește dreptul unei persoane de a se adresa instanței pe o acțiune care era formulată cu 2 ani în urmă.
Arată că instanța de fond a reținut în mod corect că atâta timp cât notificarea este soluționată pe fond nu se mai impune efectuarea controlului de legalitate. Apreciază că se impune efectuarea controlului de legalitate atunci când există o dispoziție emisă de Primar care a soluționat pe cale administrativă notificarea. În prezenta cauză notificarea este soluționată pe cale judecătorească și nu se impune efectuarea controlului de legalitate.
Consideră că în cauză cheltuielile au fost acordate în mod legal.
Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar note scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05.12.2011, reclamanții C. E. și . SA au chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să soluționeze pe fond notificarea nr. 1930/07.11.2001 privind terenul în suprafață de 625 mp situat în București, .. 84B, sector 3, în sensul de a constata calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent potrivit Legii nr. 10/2001, să dispună obligarea Municipiului București să transmită imediat și direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul aferent notificării însoțit de hotărârea ce se va pronunța în cauză, să fie obligat S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să înregistreze acest dosar și să fie obligat M. București în solidar cu Primarul General la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa până în prezent notificarea.
In privința acestei din urmă solicitări, reclamanta a renunțat la judecată la termenul din data de 11.04.2013.
Prin sentința civilă nr. 1479 din 05.09.2013, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis cererea precizată formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pe pârâtul M. București prin Primar General să acorde reclamanților în condițiile Legii nr. 165/2013 măsuri compensatorii pentru terenul în suprafață de 625 mp situat în București, .. 84 B, sector 3 și să transmită deîndată dosarul aferent notificării către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor însoțit de o copie a hotărârii pronunțate în prezenta cauză. Totodată, a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea capătului 4 din cerere și a obligat pe pârâtul M. București la 2000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a retinut in esenta urmatoarele:
In raport de data formulării notificării – 07.11.2011 și data introducerii prezentei acțiuni, pârâtul M. București nu a înțeles să respecte termenul prevăzut de art. 25-26 din Legea nr. 10/2001 înăuntrul căruia avea obligația să emită o dispoziție motivată de soluționare a acestora, deși la dosar erau depuse toate actele necesare în dovedirea cererii formulate, astfel încât sub acest aspect cererea reclamantei este întemeiată, fata de decizia nr. XX/19.03.2007 dată în recursul în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Instanta constata că în cauză reclamanta a făcut dovada cu actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 645/18.05.1954 că autorii săi, N. C. și N. A. au dobândit proprietatea asupra unui teren în suprafață de 625 mp, iar potrivit certificatelor de moștenitor nr. 12/21.02.2008 și nr. 314/03.10.1996 reclamanta a făcut dovada că este succesoarea autorilor săi, dobândind în acest mod calitatea de persoană îndreptățită la obținerea de măsuri reparatorii.
În ce privește preluarea de către stat a terenului, din suprafața totală de teren de 625 mp. s-a trecut în proprietatea statului conform Decretului nr. 125/1964 suprafața de 162 mp, iar prin Decretul nr. 404/1967 s-a trecut în proprietatea statului suprafața de 189 mp, pentru restul de teren de 274 mp. statul nedeținând nici un titlu, iar în privința despăgubirilor reclamanta a arătat prin declarația autentificată sub nr. 567/14.05.2009 că nu a încasat astfel de despăgubiri.
Potrivit raportului de expertiză topo întocmit în cauză terenul în discuție a fost identificat prin dimensiuni și vecinătăți, ca având în prezent o suprafață de 633,15 mp, în prezent terenul este afectat de rețele edilitare și domeniul public privat al Municipiului București și nu poate fi restituit în natură.
În aceste condiții, tribunalul apreciază că potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, reclamanta este îndreptățită la obținerea de măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru suprafața de teren astfel cum aceasta a fost menționată în actul de vânzare cumpărare respectiv 625 mp.
Admițând cererea în acest mod, tribunalul văzând și dispozițiile art. 17 din Legea nr. 165/2013 conform cărora prin acest act normativ s-a statuat faptul că atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au fost preluate de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor dispune obligarea pârâtului M. București să transmită imediat și direct către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor dosarul aferent notificării reclamantei însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în această cauză.
Împotriva sentinței tribunalului au declarat, in termen legal, prezentele recursuri pârâții M. București, prin Primarul General și S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care au susținut următoarele:
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a criticat sentința arătând că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 16 alin. 21 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, respectiv dispozițiile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 (art. 304, pct. 9 Cod procedură civilă).
La momentul promovării prezentei cauze erau în vigoare dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
1. Pentru realizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor era necesară parcurgerea etapelor specifice prevăzute de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 precum și acelea prevăzute de noua legislație în vigoare, Legea nr. 165/2013.
Trimiterea dosarelor de despăgubire trebuia făcută cu respectarea dispozițiilor art. 16 alin. 21 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora dispozițiile emise de către unitatea deținătoare și întreaga documentație aferentă acestora se transmiteau către prefect, pentru centralizare și exercitarea controlului de legalitate.
In practica judiciară s-a conturat opinia constantă în sensul respectării etapelor administrative prevăzute în mod expres de lege, "neexistând nici un motiv pentru care condiția avizului de legalitate să nu fie respectată în procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005".
2. Ca urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege.
Mai mult decât atât, dispozițiile noii legi se aplică inclusiv "cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor ( ... ) la data intrării în vigoare a prezentei legi" (art. 4).
Totodată, arată recurenta, așa cum a precizat mai sus, se înființează Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuțiile sale.
Conform art. 17 alin. 1 lit. a - b din lege, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
3. Se citeaza dispozițiile art. 21 alin. 1, 2 si 3 din Legea nr. 165/2013 si se sustine ca in cauza dosarul de despăgubire al reclamanților nu a fost soluționat de primărie. Potrivit noilor dispoziții legale în vigoare, entitățile învestite cu soluționarea notificării au obligația de a soluționa notificarea în termen de 36 de luni de la momentul adoptării Legii nr. 165/2013.
Notificarea va fi soluționată cu respectarea Legii nr. 165/2013.
Ulterior înaintării dosarului de despăgubire, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor va emite o decizie de validare/invalidare în termen de 60 de luni de la data înregistrării dosarului de despăgubire în cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Până atunci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și implicit, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor nu poate cădea în pretenții, întrucât pârâtul, care poate fi obligat la executarea unei obligații în cadrul unui proces, trebuie să fie titularul unei obligații legale sau convenționale. Or, cum nu există vreo obligație în acest sens, în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța obliga o parte la o prestație imposibil de adus la îndeplinire.
Prin recursul declarat de M. Bucuresti se invoca urmatoarele critici:
Se invoca excepția prematurității cererii, față de . Legii nr. 165/2013, aplicabilă și cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, la data intrării în vigoare a acestei legi.
Prin dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 s-a instituit un nou termen în sarcina unitatii deținătoare, altul decat cel stabilit prin art.25.1 din legea nr.10/2001 mai mult prin art.32.1 din legea 165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativa de 90 zile în care persoanele care se considera îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege.
In consecință,câta vreme analiza notificărilor întemeiate pe legea nr.10/2001 se face din perspectiva unui nou act normativ privind masurile reparatorii pentru finalizarea procesului de restituire, respectiv legea nr.165/2013 începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Mai mult prin dispoziția art.4 din legea nr.165/2013,dispozițiile prezentei legi se aplica cererilor formulate și depuse în termen legal,la entitățile investite de lege,nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi,cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv,aflate pe rolul instanțelor,precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12 octombrie 2010 pronunțata în cauza M. A. împotriva României,la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Astfel, dreptul persoanelor care se considera îndreptățite la măsuri reparatorii în soluționarea notificărilor nu s-a născut.
In al doilea rand, in ce priveste inaintarea directa a dosarului catre CCSD, se arata ca paratul are obligatia sa inainteze dosarul pentru avizul de legalitate al Prefectului, conform art. 16 alin. 2 indice 1 din OUG nr. 81/ 2007, atributia exercitarii controlului de legalitate fiind acordata prefectului si de Legea nr. 215/ 2001.
Soluționând recursurile formulate de parati, în raport de criticile dezvoltate, Curtea constată următoarele:
In ce priveste exceptia prematuritatii cererii de chemare in judecata, invocata de paratul M. Bucuresti, Curtea constata urmatoarele:
Pe planul dreptului intertemporal, fiind vorba de un trecut juridic (facta praeterita), în mod logic, potrivit regulilor de aplicare a legii civile în timp, acesta rămâne guvernat, conform regulii tempus regit actum, de legea veche. Dacă un fapt trecut ar produce efecte necunoscute legii sub imperiul căreia s-a născut, aceasta ar impune, în mod vădit nelegal și nefiresc, violarea regulii neretroactivității înscrise imperativ în art. 1 C.civ.
În speță, la data introducerii cererii de chemare în judecată erau în vigoare dispozițiile art. 23 alin.1 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora unitatea deținătoare este obligată ca în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art.22 să se pronunțe prin decizie sau după caz prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, formulată de autorul intimaților reclamanți la data de 06.08.2001.
Acest termen era împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul legii vechi, motiv pentru care Curtea apreciază că prezenta cerere scapă acțiunii legii noi, neputându-se refuza persoanei îndreptatite dreptul de a se adresa instantei competente pe motiv ca plângerea este prematura sau inadmisibila, temporizarea solutionarii notificarilor adresate persoanelor detinatoare ale imobilelor conducând la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire.
Lipsa raspunsului unitatii detinatoare, respectiv al entitatii investite cu solutionarea notificarii, echivaleaza cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate ramane necenzurat, pentru ca nicio dispozitie legala nu limiteaza dreptul celui care se considera nedreptatit de a se adresa instantei competente, ci, dimpotriva, insasi Constitutia prevede, la art. 21 alin. (2), ca nicio lege nu poate ingradi exercitarea dreptului oricarei persoane de a se adresa justitiei pentru apararea intereselor sale legitime.
Același raționament a fost avut în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin decizia XX din 19 martie 2007, a statuat asupra admisibilității actiunii persoanei indreptatite, in cazul refuzului nejustificat al unitatii detinatoare sau al entitatii investite cu solutionarea, de a raspunde la notificarea persoanei indreptatite, reținând că respingerea actiunii ca inadmisibila sau prematur introdusa ar contraveni si principiului solutionarii cauzei ., consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, la care Romania a devenit parte.
Prin urmare, susținerea caracterului prematur al actiunii pe considerentul ca nu a fost finalizată procedura prealabila si obligatorie a notificarii, reglementată printr-un act normativ intervenit ulterior sesizării instanței de judecată, este gresita, în conditiile în care nu li se poate imputa intimaților reclamanți neîndeplinirea de catre recurentul pârât, în calitate de persoana juridica notificata, a obligatiei instituite prin art. 23 alin. 1 din lege.
In ce priveste termenele prevazute de art. 33 din Legea nr. 165/ 2013, acestea trebuie considerate ca aplicabile, fata de dispozitiile art. 4 din lege, doar perioadei in care notificarea se afla inca, la data intrarii in vigoare a legii noi, in fata unitatii detinatoare spre solutionare.
In acest fel, dispozitiile legale in discutie apar logice si coerente, caci acestea prevad obligatia unitatilor detinatoare de a solutiona in acele termene notificarile pe care le au inca de solutionat.
Or, in cauzele ca cea prezenta, notificarea se afla deja in fata instantei de judecata spre solutionare. Or, asa cum a aratat si instanta suprema in decizia in recurs in interesul legii nr. 20/ 2007, odata investita instanta cu cererea notificatorului de solutionare a notificarii ramasa nesolutionata de catre unitatea detinatoare, instanta capata plenitudine de competenta si nesolutionarea notificarii de catre unitatea detinatoare este echivalata unui refuz de restituire.
Față de cele reținute, Curtea respinge criticile recurentului parat M. Bucuresti referitoare la exceptia prematuritatii.
In ce priveste solutia de inaintare directa a dosarului catre CNCI, Curtea constata ca in cauza intregul control de legalitate, sub toate aspectele cauzei, a fost efectuat in mod direct de catre instanta de judecata, situatie in care controlul de legalitate din partea Prefectului nu mai poate fi efectuat, fiind asadar nu doar inutil, ci in mod legal imposibil de efectuat. Aceasta intrucat ar fi de neconceput ca acest control de legalitate din partea organului administratiei publice sa cenzureze insasi hotararea instantei de judecata, dupa cum nu exista vreo cale de atac pe care Prefectul sa o poata exercita impotriva sentintei tribunalului ( controlul de legalitate conferit de lege in atributiile Prefectului in domeniul Legii nr. 10/ 2001 fiind conceput ca un control exclusiv pentru faza administrativa a procedurii Legii nr. 10/ 2001, cand prefectul poate contesta dispozițiilor de restituire emise de primari ).
In cauza prezenta toate aspectele puse in discutie in cauza, de la dreptul la masuri reparatorii al reclamantilor, calitatea acestora de persoane indreptatite si natura masurilor reparatorii cuvenite, au fost transate de instanta de judecata, solutionarea propriu-zisa si efectiva, in mod irevocabil, a notificarii s-au facut de catre instanta de judecata competenta, prin hotarare judecatoreasca, asadar legalitatea acordarii de masuri reparatorii a fost stabilita de instanta. Asa fiind, este exclusa procedura de inaintare a documentatiei notificarii catre Prefect pentru exercitarea controlului de legalitate, acest control de legalitate exercitandu-se exclusiv asupra actelor emise de primari si fiind exclus a se concepe un control de legalitate pe care Prefectul l-ar exercita asupra hotararii judecatoresti.
Este, in mod evident, excesiv si total nejustificat in contextul cerintelor impuse de art. 6 din CEDO, sa fie inaintata documentatia catre Prefect doar ca aceasta institutie sa o inainteze in mod centralizat catre Comisia N. pentru Compensarea Imobilelor, centralizarea la nivelul Prefectului a documentatiilor administrative nefiind un scop in sine, o etapa delimitata ca atare – cu un anumit scop- in cadrul procedurii, ci inaintarea documentatiei catre Prefect are ca scop controlul de legalitate, centralizarea reprezentand o simpla metoda de lucru.
In ce priveste dispozitiile Legii nr. 165/ 2013, Curtea constata ca aceasta lege contine prevederi absolut similare celor anterioare din Legea nr. 247/ 2005, in art. 21 alin. 3 din Lege reglementandu-se ca dispozitiile autoritatilor administratiei publice locale emise potrivit Legii nr. 10/ 2001 se transmit Secretariatului Comisiei Nationale dupa exercitarea controlului de legalitate de catre prefect.
Asadar, aceleasi argumente dezvoltate mai sus raman pe deplin valabile si la acest moment in contextul Legii nr. 165/ 2013, cu singura diferenta ca se impune inaintarea catre entitatea nou creata prin aceasta lege noua, in locul celei indicate la declansarea litigiului.
În concluzie, în baza art. 312 Cod procedură civilă, vor fi respinse recursurile paratilor, ca nefondate.
In baza art. 274 C.pr.civ. vor fi obligati recurentii la cheltuielile de judecata efectuate de intimata reclamanta in recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenții-pârâții M. București, prin Primarul General și S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 1479 din 05.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele-reclamante C. E. și . SA.
Obligă pe recurenți la 400 lei cheltuieli de judecată către reclamanta C. E..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. F. G. F. C. D. L. M.
GREFIER,
S. V.
Red. DFG
Tehnored. DFG/PS 2 ex.
23.01.2014
Jud. fond: M. P.
| ← Cereri. Decizia nr. 1636/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 187/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
