Acţiune în constatare. Decizia nr. 401/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 401/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 401/2015
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 401 R
Ședința publică de la 31.03.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – D. L. M.
JUDECĂTOR – D. Z.
JUDECĂTOR – D. F. G.
GREFIER – S. V.
……………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant P. B. C., împotriva deciziei civile nr. 789A/18.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. M., P. E. R. și D. (fostă P.) V. G., având ca obiect „acțiune în constatare – drept retenție”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant P. B. C. reprezentat de avocat M. R. C., cu împuternicire avocațială la dosar și intimații pârâți D. M., P. E. R. și D. (fostă P.) V. G. reprezentați de avocat D. I. M., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului reclamant P. B. C. solicită admiterea recursului și desființarea deciziei atacate ca fiind nelegală și netemeinică. Solicită a se observa că în aprecierea probatoriului pe care l-a făcut atât instanța de fond, cât și instanța de apel nu s-a ținut cont și nu s-a apreciat în mod concret asupra concludenței și pertinenței probelor administrate în dosar.
Apreciază că în mod nelegal au fost îndepărtate și prezumțiile pe care le-au invocat. Consideră că au făcut dovada transferului dreptului de proprietate de la familia D. la familia P., prin schimbul celor două apartamente. Arată că au depus la dosar care a fost succesiunea proprietăților.
Să se constate că familia P. a deținut un apartament de 2 camere pe care ulterior l-a schimbat cu familia D. contra unui apartament de 3 camere. Arată că au făcut îmbunătățiri în acest imobil de unde rezultă o prezumție clară asupra faptului că se comportau ca adevărații proprietari și că făceau aceste investiții în considerarea faptului că vor locui în acel apartament.
Consideră că au fost în mod nelegal îndepărtate aceste probe. Arată că în cauză s-a administrat proba cu martori, care au relatat care au fost intențiile părților. A invocat faptul că datorită imposibilității morale, la acel moment, nu s-a constituit un înscris în acest sens, nefiind o achiziție singulară, ci un schimb de proprietăți, a fost o înțelegere familială, iar instanța de apel în mod nelegal a îndepărtat aceste probe. În lipsa acestora au rămas fără nici un element probatoriu și acest aspect consideră că este nelegal.
Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimaților pârâți D. M., P. E. R. și D. (fostă P.) V. G. solicită respingerea recursului ca neîntemeiat pentru motivele arătate și dezvoltate pe larg prin întâmpinare. Să se constate că nici unul din cele trei motive, respectiv lipsa de procedură și încălcări ale drepturilor procedurale nu s-au dovedit în cauză.
Referitor la declarațiile de martori, la care se referă recurentul, sunt neconcludente și instanța a suplimentat proba cu martori pentru a se verifica cele susținute de apelant la acel moment și a constatat că aceste depoziții de martori nu sunt concludente. Arată că unul dintre martori se referă numai la aspecte cunoscute de la soții P., iar ceilalți martori nu pomenesc de intimați și nu cunosc raporturile dintre părți.
Arată că recurentul consideră că în anul 2001 a avut loc schimbul de proprietate, ca și act împlinit. În mod corect instanțele au apreciat că nu s-au făcut dovezi în acest sens. Consideră că nu s-a identificat nici un motiv de nelegalitate și instanțele s-au aplecat suficient asupra probatoriului.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub număr_ la Judecătoria Sectorului 6 București, la data de 11.06.2010, reclamantul P. B. C. a chemat în judecată pe pârâții D. M., P. E. R. și P. V. G., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța: să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 147.700 lei, reprezentând echivalentul a 35.000 Euro curs valutar BNR din data de 10.06.2010, cu titlu de valoarea de piață a jumătate din imobilul situat în mun.București, . nr. 13 . ., precum și îmbunătățirile efectuate asupra imobilului; să constate existența unui drept de retenție asupra imobilului susmenționat, până la data la care pârâtele vor achita valoarea creanței în cuantum de 147.700 lei. Au fost solicitate și cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a motivat cererea arătând că în 1999, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat între P. E. R. și P. A., în calitate de vânzători, și reclamant, în calitate de cumpărător, a achiziționat cota de ½ din apartamentul nr.56, cu două camere, în imobilul situat în mun.București, . nr. 13 ., Sector 6. Cealalată cotă de ½ din acest apartament era deținută de soția reclamantului, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2484/17.09.1998 încheiat cu bunicii paterni, D. N. și D. E.. Învecinat cu apartamentul reclamantului se află apartamentul nr.57, al socrilor acestuia, D. C. și D. M., respectiv un imobil cu trei camere.
A mai arătat reclamantul că a locuit în apartamentul nr. 56 până când s-a născut al doilea copil, în anul 2001. S-a convenit atunci cu socrii reclamantului ca familia acestuia din urmă să se mute în apartamentul cu trei camere, nr. 57, iar socri să se mute în apartamentul cu două camere, nr.56.Această înțelegere nu a fost încheiată în formă scrisă, respectiv apartamentul cu două camere a rămas pe numele reclamantului și al soției sale, iar apartamentul cu trei camere a rămas pe numele socrilor.
La mutarea în apartamentul cu trei camere, având în vedere starea de degradare în care se afla, reclamantul și soția sa au făcut îmbunătățiri, renovând apartamentul, cheltuind în acest sens 12.300 Euro, venituri proprii.
La data de 15.08.2005, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare cu rezervarea dreptului de uzufruct viager, autentificat de notar public N. D. și încheiat cu D. C. și D. M. în calitate de nuzi vânzător și reclamant, în calitate de nud cumpărător, reclamantul a achiziționat nuda proprietate asupra unui teren intravilan, compus din 500 mp teren și construcții în ..Dâmbovița.
Ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub număr 1305/06.07.2006, reclamantul și soția sa au vândut imobilul apartament cu două camere, nr. 57, iar socrii s-au mutat cu cei doi în apartamentul de trei camere, nr. 56, până la finalizarea construcției cu destinația de locuință din com.Sălcioara, ..Dâmbovița.
Reclamantul a învederat instanței că suma pentru care a fost vândut apartamentul susmenționat a fost împărțită astfel: 18.250 Euro cumnatei reclamantului, P. R.; suma de 18.250 Euro a fost virată într-un cont, pe numele soacrei reclamantului. Scopul pentru care banii, obținuți din vânzarea apartamentului reclamantului și soției sale, au fost încasați de socri și de cumnata acestuia a fost acela că reclamantul și soția lui au dobândit în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 57, în baza unei convenții, care nu a fost constatată în scris din cauza imposibilității morale, determinate de relația de rudenie a părților. Profitând de relația de rudenie și de încrederea acordată pârâtelor, la decesul socrului, D. C., survenit la data de 01.10.2007, moștenitoarele acestuia, D. M., soție supraviețuitoare, P. E. R. și P. V. G. au solicitat eliberarea unui certificat de moștenitor în cuprinsul căruia a fost menționat ca bun ce face parte din masa partajabilă și imobilul de trei camere situat în mun.București, . nr.13, . etaj 3 ., imobil în care în prezent locuiesc reclamantul, soția acestuia și cei doi copii.Până la momentul la care cele trei moștenitoare vor restitui sumele primite cu titlu de despăgubire, precum și cheltuielile cu conservarea, întreținerea și îmbunătățirea imobilului, reclamantul este îndreptățit să refuze restituirea imobilului.
Interesul reclamantului este unul legitim, născut și actual, deoarece soția sa, care are calitatea de pârâtă reclamantă în dosarul de divorț nr. 6354/ 303/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, evacuarea reclamantului din apartamentul nr. 57.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 111, art. 112 și urm. C.pr.civ., art. 1073 Cod civil.
Pârâtele au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958. În apărare, pârâtele au arătat că, de la data vânzării apartamentului nr. 56, 15.07.2006, și până în prezent, au trecut mai mult de trei ani, timpul în care reclamantul ar fi putut formulat acțiune în justiție pentru pretențiile din prezentul dosar. S-a mai arătat că la data căsătoriei reclamantului cu pârâta P. V. G., pârâtele dețineau în proprietate trei apartamente achitate integral, în timp ce reclamantul deținea doar un loc de muncă unde câștiga salariul mediu pe economie.Cei doi soți P. au cumpărat cota de ½ din apartamentul nr. 56 de la pârâta P. E. R., contra sumei de 400 dolari, rămânând să mai plătească o sumă de bani, pe care însă nu au plătit-o niciodată.
Pârâta P. V. G. se află în proces de divorț cu reclamantul, iar partajul bunurilor comune și al eventualelor datorii ale acestora se va discuta după divorț, astfel că, în raport de existența actuală a comunității de bunuri, pretențiile reclamantului sunt premature. Chiar din motivarea cererii de chemare în judecată de către reclamant rezultă că acesta nu i-a dat soției sale nicio sumă de bani din prețul obținut pe apartamentul nr. 56.Apartamentul nr. 56 a aparținut soției reclamantului, pârâta P. V. G., în proporție de 75%, iar reclamantul, nici pârâta P. V. G. nu a dat mamei și surorii, respectiv pârâtele D. M. și P. E. R., vreo sumă de bani din prețul obținut pentru apartamentul nr. 56.Banii au fost folosiți de soți pentru a achita împrumuturile la bancă, pentru achiziționarea unei mașini și pentru diverse cununii civile și religioase.
În anul 2000, la insistențele reclamantului, pentru că venise pe lume primul copil al soților P., s-a convenit ca cei doi să se mute în apartamentul de 3 camere în care locuiau pârâta D. M. și soțul acesteia, nefiind vorba să se vândă proprietatea asupra acestuia. În anul 2005, tot la insistențele reclamantului, au fost întocmite acte de vânzare-cumpărare pentru proprietatea de la țară, iar pentru achiziționarea acesteia a făcut împrumut la Credit Bank, girând cu apartamentul de 3 camere. Pentru că dobânda s-a ridicat de la 43% la 123%, soții D. au fost nevoiți să achite împrumutul, iar acest lucru s-a realizat cu bani de la socrul pârâtei D. M., ajutați de P. R., pentru că pierdeau casa girată, iar nu cu ajutorul reclamantului. La încheierea actelor de vânzare cumpărare pentru proprietatea de la țară, soții P. nu au plătit nici un ban, aceasta fiind o donație deghizată.; înțelegerea a fost să fie despăgubită pârâta Pezrescu R., care participase la achiziționarea imobilului, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.
În anul 2005, reclamantul și soția sa, pârâta P. V. G., au făcut un împrumut la bancă, pentru a construi casa de la țară, dar acest lucru nu s-a mai realizat, pentru că banii au fost cheltuiți pentru cumpărarea unui autoturism și plata despăgubirilor și cheltuielilor de judecată către bărbatul pe care reclamantul l-a accidentat.
La data de 6 iulie 2006, reclamantul și soția acestuia au vândut apartamentul nr. 56, iar cu banii obținuți și-au achitat împrumuturile la bănci, deși înțelegerea a fost să construiască 2 camere cu mansardă, garaj și un gard de cărămidă la construcția de la țară. Acestea s-ar realizat ulterior, parțial, din banii pârâtei, pe care aceasta i-a avut pe un card și de pe care reclamantul a extras diferite sume de bani, pentru achiziționarea de materiale de construcție. Pârâta D. M. a achiziționat din fonduri proprii majoritatea materialelor de construcție și a dat bani pentru finalizarea parțială a acesteia, astfel că „ traiul parțial decent” de care reclamantul vorbește în acțiune a fost asigurat de aceasta, iar nu de reclamant. Îmbunătățirile la imobil nu au fost făcute, dimpotrivă, s-a contribuit din plin la degradarea acestuia, iar în plus, pârâta D. M. a fost cea care a întreținut permanent pe soții P., achitând întreținerea și celelalte cheltuieli curente ale casei și asigurând hrana acestora cu produse cultivate la țară. De altfel, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare al apartamentului nr. 56, pârâta P. R. nu se afla în țară, fiind plecată în străinătate, astfel că nici nu ar fi fost posibil să îi fie predată acesteia o sumă de bani de către reclamant.
La termenul de judecată din data de 15.11.2010, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare, solicitând: constatarea existenței unui drept de proprietate devălmașă a reclamantului asupra imobilului situat în mun.București, . nr. 13 . ., precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces; să se ia act de renunțarea la judecata capetelor de cerere din acțiunea principală, având ca obiect obligarea pârâtelor la plata sumei de 147.700 lei, echivalentul a 35.000 Euro curs valutar BNR la 10.06.20]0, reprezentând valoarea de piață a jumătate din imobilul situat în mun.București, . nr. 13 . etaj 3 ., precum și îmbunătățirile efectuate asupra imobilului ; constatarea existenței unui drept de retenție asupra imobilului situat în mun.București, . nr. 13 . etaj 3 ., până la data achitării către reclamant a sumei de 147.700 lei, echivalentul a 35.000 Euro.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 11 și art. 112 C.pr.civ., precum și art. 1073 Cod civil.
Pârâtele au depus la dosar întâmpinarea la precizarea de acțiune, solicitând respingerea cererii de recunoaștere a unui drept de proprietate devălmașă al reclamantului asupra apartamentului în litigiu.
Prin încheierea de ședință din data de 27.02.2012, instanța a calificat cererea de chemare în judecată, precizată, ca fiind o acțiune în constatare, iar prin încheierea de ședință din 14.05.2012, instanța a luat act că pârâtele au renunțat la excepțiile invocate prin întâmpinare.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, interogatoriile părților, precum și proba testimonială cu martorii M. T. M., M. D., S. N., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr._/18.12.2012, Judecătoria Sectorului 6 București - Secția Civilăa respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că, potrivit sentinței civile nr. 9483/16.12.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București și deciziei civile nr. 580A/ 20.06.2011 a Tribunalului București, reclamantul P. B.-C. și pârâta P. V.-G. au fost căsătoriți în perioada 10.06._11.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub număr 299/18.02.1999, pârâta P. E. –R. și P. A. au vândut către reclamant cota de ½ din imobilul situat în mun.București, . nr. 13 . etaj 3 ., compus din două camere și dependințe. Se menționează în contract faptul că întregul apartament a fost dobândit de către P. E.-R. în timpul căsătoriei cu P. A., în indiviziune și în cote egale cu sora sa, D. V.-G., prin contract de vânzare-cumpărare, de la bunicii paterni, D. N. și D. E..
Prin contractul de vânzare-cumpărare cu rezervarea dreptului de uzufruct viager autentificat sub număr 4304/ 15.08.2005, D. C. și D. M. au vândut către P. B.-C., căsătorit cu P. V. –G., nuda proprietate asupra unui teren, intravilan situat în com.Sălcioara ..Dâmbovița, compus din teren de 500 mp curți și construcții și construcția situată pe acest teren.
La data de 06.07.2006, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub număr 1305/ 06.07.2006, P. B.-C. și P. V.-G. ( fostă D.) au vândut către C. E. imobilul apartament cu două camere, situat în mun.București, . nr. 13 . etaj 3 ., contra prețului de 32.000 Euro.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._ și procesul-verbal de predare-primire a locuinței, numiții D. C. și D. M. au achiziționat în anul 1991 apartamentul cu trei camere situat în mun.București, . nr. 13 . etaj 3 .. Acest apartament se învecina cu apartamentul nr. 56 deținut în indiviziune, în cote egale, de soții P..
Un aspect necontestat în cauză este acela că D. M. și D. C. sunt părinții pârâtei P. V.-G., iar pârâta P. E. R. este cumnata reclamantului, fiica pârâtei D. M..
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv autorizație de construire nr. 22/16.08.2007, facturi fiscale, chitanțe de plată, și din depozițiile martorilor și răspunsurile părților la interogatoriu, rezultă că ulterior vânzării de către soții P. a apartamentului nr. 56, pe terenul situat în com.Sălcioara ..Dâmbovița, proprietatea soților P., aceștia au construit o casă, în care s-au mutat D. M. și D. C., acesta din urmă fiind în prezent decedat.
Reclamantul a susținut în cererea de chemare în judecată că în anul 2001 a intervenit o înțelegere între acesta și soție, pe de o parte, și D. M. și D. C., pe de altă parte, în sensul efectuării unui schimb între apartamentele 56 și 57. Această susținere a reclamantului nu a fost dovedită prin nici un mijloc de probă. Astfel, declarația martorului M. T. – M. nu este concludentă, pentru că acesta a arătat că aspectele prezentate le cunoaște exclusiv de la reclamant, nefiind percepute prin propriile simțuri; pe de altă parte, declarația martorului a fost în sensul că reclamantul a dat socrilor săi apartamentul de două camere și o sumă de bani, aspect contrazis de înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că acest apartament de două camere a fost vândut în anul 2006 numitei C. E.. Nu este concludentă nici depoziția martorului M. D., care a arătat că are cunoștință de aspectele relatate doar de la soții P..
Chiar afirmațiile și faptele reclamantului duc la concluzia netemeiniciei acțiunii. Astfel, dacă s-ar accepta că a existat schimbul între ..57, ar însemna că în anul 2006, când a avut loc vânzarea apartamentului nr. 56 de două camere, acesta apartament aparținea soților D., care, deci, erau singurii îndreptățiți să încaseze prețul din vânzarea apartamentului. Or, reclamantul însuși a susținut că a încasat chiar el prețul, pe care l-a împărțit în trei părți egale, din care una a revenit pârâtei D. M., una a revenit pârâtei P. E., iar a treia a revenit reclamantului și soției acestuia. Or, în cazul unui schimba, reclamantul nu ar mai fi fost îndreptățit să încaseze suma obținută prin vânzarea apartamentului nr. 56. Aceste aspecte dovedesc că schimbul nu s-a realizat, părțile neavând reprezentarea faptul că a operat un transfer al dreptului de proprietate, iar faptul că reclamantul și soția sa au rămas în continuare proprietari asupra . de încasarea de către reclamant a prețului obținut din vânzarea acestui apartament, în timp ce soții D. au rămas în continuare proprietari pe . există o coerență în afirmațiile reclamantului, care, pe de o parte, susține că suma de bani obținută din vânzarea . împărțită în trei părți egale, iar pe de altă parte, că a dat soacrei sale suma de 18.500 lei, iar cumnatei 18.500 lei.Adunate, cele două părți reprezintă 37.000, adică mai mult decât suma obținută prin vânzarea apartamentului. De asemenea, în răspunsul la interogatoriu (f. 172), reclamantul a susținut că a dat bani pentru ca soacra și cumnata sa să nu mai aibă pretenții asupra apartamentului nr. 57, însă banii astfel dați ar fi fost obținuți din vânzarea apartamentului nr.56, care însă nu îi mai aparținea, în ideea că între părți s-ar fi realizat schimbul de apartamente. La întrebarea nr. 1 de la interogatoriu (f. 171), reclamantul a arătat că a construit în . soacra sa, pârâta D. M., cu scopul de a o despăgubi, însă, după decesul soacrei, casa rămânea reclamantului și soției acestuia. Așadar, pârâta D. M. s-ar fi bucurat doar de dreptul de a se folosi de construcție pe perioada vieții, fapt care nu constituie o despăgubire.
Răspunsurile date la interogatoriu de pârâta D. M. (f. 174, întrebarea nr. 5) se coroborează cu răspunsurile date la interogatoriu de pârâta P. E. ( f. 177, întrebarea nr. 6), iar din aceste răspunsurile rezultă că soții P. au vândut . suma obținută ca preț au construit casa din . pe soții D. M. și D. C. să locuiască aici, iar soții P. au rămas în ., în realitate, intenția socrilor a fost doar să îi lase pe reclamant și pe pârâta P. V.-G. să locuiască în . să facă un schimb de locuințe. Așa se explică și de ce reclamantul a încasat banii din vânzarea . rămas să folosească . schimb, au asigurat socrilor folosința unei locuințe la țară. În acest scop, pentru a obține venituri în vederea construirii casei, și-au vândut propriul apartament. După decesul soacrei, casa construită la țară ar fi rămas familiei P., iar . rămas în continuare proprietatea familiei D..
Din înscrisul depus la fila 182 dosar reiese că depozitul de 36.500 Euro a fost constituit pe numele soacrei, la o zi după vânzarea apartamentului, dar nu rezultă motivul constituirii acestui depozit, nu s-a dovedit cu ce titlu s-a constituit și nici motivul pentru care este depusă o sumă de bani mai mare decât cea obținută din vânzarea . class="Frspaiere"> Nu s-a dovedit în cauză nici faptul că reclamantul sau soții P. ar fi dat o sumă de bani pârâtei P. cu titlu de despăgubire, pentru ca aceasta să nu mai aibă pretenții asupra apartamentului nr. 57, depozițiile martorilor nefiind concludente pe acest aspect, niciunul din martori nefiind prezent la plata unei astfel de sume, respectiv toți martorii au declarat că doar indirect au cunoștință de această plată.
Împotriva sentinței civile susmenționate a formulat recurs reclamantul P. B.-C., recalificat apel la termenul de judecată din data de 14 mai 2014.
Intimatele pârâte D. M., D. ( fostă P.) V. G. și P. E. R. au depus la dosar întâmpinare (f. 42), solicitând respingerea apelului și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
În apel au fost audiați martorii N. G., pentru apelantul reclamant, și L. M., pentru intimate.
Prin decizia civilă nr. 789 A din 18.06.2014, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, prin acțiunea precizată, apelantul reclamant P. B.-C. a solicitat constatarea existenței unui drept de proprietate devălmașă a reclamantului asupra imobilului situat în mun.București, . nr. 13 . etaj 3 ., precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
Apartamentul susmenționat a fost dobândit de soții D. M. și D. C., socrii apelantului reclamant, în baza Contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 9259/6/04.06.1992, preluat cu proces-verbal de predare-primire a locuinței cu același număr .Ulterior, urmare decesului lui D. C., la 01.10.2007, cota indiviză de ½ a acestuia a fost dobândită de moștenitorii D. M., P. E.-R. și P. V.- G., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 299/03.12.2007 emis de N. public Danacica M.- D.( f. 14 dosar fond).
Apelantul invocă un drept de coproprietate devălmașă asupra apartamentului susmenționat, deși în actele de dobândire nu apare și numele său, iar numele soției apelantului, pârâta D. V.-G. (fostă P.) figurează doar ca moștenitor al cumpărătorului D. C..Argumentația cuprinsă în precizarea de acțiune ( f. 46 dosar fond), este în sensul că inițial, soții P. au deținut apartamentul nr. 56, de două camere, învecinat cu apartamentul nr. 57 .În anul 2001, când s-a născut cel de al doilea copil al soților P., aceștia din urmă au convenit cu D. M. și D. C. să se mute, fiecare familie, în apartamentul celeilalte. Această înțelegere nu îmbracă forma scrisă, situație explicată de apelantul reclamant prin imposibilitatea morală de preconstituire a dovezii scrise, în considerarea relației de rudenie dintre cele două familii.
Nu invocă apelantul reclamant că înțelegerea ar fi fost în sensul că nu s-a schimbat doar folosința apartamentelor, ci chiar proprietatea asupra acestora, nici că această înțelegere a cuprins la acel moment și obligația unei familii de a plăti celeilalte o sumă de bani, în compensare pentru faptul că unul din apartamente era mai mare.
Pe de altă parte, însă, apelantul a precizat că, pentru ca acesta și soția sa să rămână proprietarii apartamentului nr. 57, de 3 camere, ar fi vândut apartamentul de 2 camere, pentru ca din banii obținuți să edifice o casă în care să locuiască socrii, proprietarii apartamentului 57. Această casă ar fi trebuit construită pe terenul de 500 mp, în com.Sălcioara ..Dâmbovița, cu privire la care soții P. au dobândit chiar de la soții D. nuda proprietate, iar aceștia din urmă și-au rezervat uzufructul viager, în baza contractului autentificat sub număr 4304/ 15 august 2005 ( f. 11-13). În același timp însă, și contrazicând afirmația că banii din vânzarea apartamentului 56 erau destinați executării construcției în . afirmat în aceeași precizare de acțiune că suma de bani obținută din vânzarea apartamentului de două camere a fost împărțită între soacra acestuia, D. M., și cumnata acestuia, R. P., respectiv câte 18.250 Euro fiecare. Vânzarea apartamentului de două camere a avut loc în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub număr 1305/06.07.2006 la BNP M. P., pentru prețul de 32.000 Euro ( f. 16 dosar fond), adică pentru o sumă de bani mai mică decât 36.500 Euro cât afirmă apelantul că ar fi împărțit între soacra și cumnata acestuia, fără o explicație din partea apelantului reclamant.
Nu există un înscris doveditor pentru înțelegerea la care face referire apelantul reclamant, pretins intervenită între soții P. și soții D., în anul 2001, având ca obiect schimbul de apartamente. În legătură cu această împrejurare, apelantul a invocat imposibilitatea morală de preconstituire a dovezii scrise, respectiv relația de rudenie dintre părți, familia D. fiind socrii apelantului reclamant și, respectiv, părinții soției acestuia. Or, această relație de rudenie a existat și în anul 2005, când aceleași părți au încheiat totuși contractul de vânzare-cumpărare cu rezervarea dreptului de uzufruct viager, pentru terenul din . reclamant ca o punere în aplicare a înțelegerii de schimb al apartamentelor.Și în anul 2001 și în anul 2005, soții P. se înțelegeau bine, deoarece, potrivit sentinței de divorț ( f. 115 dosar fond), neînțelegerile dintre aceștia au apărut în anul 2008.
Aspectele susmenționate îndreptățesc instanța să aprecieze că în mod corect prima instanță a reținut că apelantul reclamant nu este consecvent în prezentarea stării de fapt, respectiv explicațiile sale se contrazic.
Practic, înscrisul constatator pentru dobândirea dreptului de uzufruct asupra terenului din . imposibilității morale de preconstituire a înscrisului constatator pentru schimbul de apartamente, care ar fi permis administrarea probei testimoniale .
Mai mult, apelantul reclamant nu a oferit o explicație pentru faptul că, în anul 2006, când a fost vândut apartamentul de 2 camere, prețul astfel obținut a fost împărțit doar între soacra și cumnata acestuia, fără a fi inclus aici și D. C., care era la acea dată în viață și codevălmaș asupra apartamentului 57; împărțirea banilor doar între soacra și cumnata apelantului, în scopul ca acestea să nu mai aibă pretenții asupra proprietății apartamentului 57, fără a fi inclus și D. C., echivalează cu o înțelegere asupra succesiunii lui D. C., care a decedat la 01.10.2007, deci ulterior înțelegerii. Astfel, înțelegerea la care apelantul face referire apare ca un pact asupra unei succesiuni viitoare, nedeschise încă, interzisă de Codul civil de la 1864, aplicabil în raport de data deschiderii succesiunii, astfel că o asemenea operațiune ilegală nu poate fi protejată în justiție.
Cât privește proba testimonială, tribunalul a reținut că, audiat fiind de instanța de apel, martorul N. G., propus chiar de către apelantul reclamant, a declarat că atunci când socrii apelantului s-au mutat în construcția de lângă București, în satul M. V., edificată de apelant, înțelegerea a fost ca această mutare să le asigure un spațiu de locuit, iar nu ca respectiva construcție să devină proprietatea apelantului. Astfel, martorul propus de apelant pentru a-și dovedi susținerile din precizarea de acțiune a contrazis respectivele afirmații.
Pe baza raționamentului susmenționat, tribunalul a apreciat că apelantul reclamant nu a dovedit în speță înțelegerea privind schimbul de apartamente, în baza căreia ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 57, astfel că în mod corect prima instanță a respins acțiunea ca nefondată. În cuprinsul sentinței apelate se regăsesc atât motivele de fapt, cât și motivele de drept care au stat la baza adoptării soluției apelate, fiind posibilă exercitarea controlului judiciar, contrar susținerilor apelantului.
Totodată, tribunalul a apreciat, în raport de reținerea afirmațiilor contradictorii ale apelantului reclamant, precum și de faptul că probatoriul administrat în cauză nu susține existența imposibilității morale de preconstituire a dovezii scrise, că nu se poate reține că proba testimonială și interogatoriile se coroborează în sensul admiterii pretențiilor apelantului, tocmai pentru că argumentarea acestor pretenții este contradictorie.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. B. C..
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat, în esență, că hotărârea atacată cu recurs este lovită de nulitate, întrucât instanța de apel nu a analizat probatoriul și nu a administrat probele în mod corect.
De asemenea, instanța nu a motivat și argumentat măsura respingerii administrării probelor încuviințate.
Astfel, recurentul reclamant consideră că a dovedit că prețul obținut din vânzarea apartamentului nr. 56 au fost transferați către cumnata sa și către socrii săi, pentru a interveni transferul dreptului de proprietate a apartamentului nr. 57 față de soții P., aceștia devenind proprietarii de drept al acestuia conform art. 1405 – 1409 C.fam, iar recurentul a devenit astfel proprietar în devălmășie conform art. 30 alin. 1 C.fam.
În acest sens, recurentul arată că, potrivit înscrisului emis de ING Bank, la data de 07.07.2006, a fost depusă în bancă, pe numele soacrei D. M., suma de 36.500 Euro, aceasta ,declarând că sursa fondurilor este din „vânzare apartament proprietate”, practic a recunoscut, deoarece urma să aibă o casă, ceea ce s-a și întâmplat.
Intimatele pârâte nu au făcut dovada că sumele astfel depuse la bancă ar proveni din vânzarea unui imobil proprietate personală. Mai mult, apelantul reclamant a învederat instanței ( prezumție simplă) că acești bani provin din vânzarea apartamentului nr. 56 cu două camere, vânzare care a avut loc cu două zile înainte de constituirea depozitului bancar, respectiv la 06.07.2006.
Înscrisurile depuse la dosar și care dovedesc că între părți a existat o înțelegere privind schimbul între ..57 sunt următoarele: contractul de vânzare-cumpărare încheiat între P. E. R. și P. A., în calitate de vânzători, și P. B. C., în calitate de cumpărător, autentificat sub număr 299/18.02.1999 de BNP” M. V.”, certificat de moștenitor nr. 299/2007 eliberat de BNP „ Danacica M.-D.”, contract de vânzare-cumpărare încheiat între P. B. C. și P. V. G., în calitate de vânzători, iar pe de altă parte, C. E., în calitate de cumpărătoare ; contract de vânzare-cumpărare cu rezervarea dreptului de uzufruct viager, încheiat între D. C. și D. M., în calitate de nuzi vânzători, și P. B. C., în calitate de cumpărător, autentificat sub număr 4304/15.08.2005; proiect împrejmuire teren anexe, situat în localitatea Sălcioara . mai 2007, elaborat de .; certificat de urbanism 26/19.08.2007, eliberat de Primăria .; autorizația de construire nr.22/16.08.2007, eliberată de Primăria . M. D. ; extras bancar emis de ING Bank, la 07.07.2006, pentru un depozit de 36.500 Euro din „ vânzare apartament proprietate”, pe numele mamei.
De asemenea, declarațiile martorilor audiați atât în fața instanței de fond cât și a instanței de apel, evidențiază înțelegerea cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 57.
Cu privire la martorul M. T.-M., instanța a apreciat că depoziția sa este neconcludentă, deoarece cele relatate nu au fost percepute de martor prin propriile simțuri. O asemenea concluzie este greșită, mai ales că proba cu martori a fost încuviințată pentru s-a apreciat cp este concludentă. Mai precis, proba nu trebuia respinsă, ci trebuia supusă unei analize mai riguroase, prin raportarea acesteia cu întregul material probator administrat.
Martorul este coleg de serviciu cu apelantul de mai mulți ani, astfel că a discutat în toți acești ani cu recurentul despre aspectele relatate în fața instanței de judecată. Cât privește statuarea instanței, că depoziția martorului nu se coroborează cu înscrisurile de la dosar, nici aceasta nu este un motiv de înlăturare a martorului, câtă vreme depoziția putea fi coroborată cu declarația celui de al doilea martor, dar și cu înscrisurile depuse.
Cât privește depoziția martorului M. D., în mod greșit a apreciat prima instanță că nu este concludentă, deoarece cunoaște cele relatate doar din discuțiile purtate cu soții P.. În realitate, martorul a declarat că ceea ce știe „este din discuțiile cu părțile”.Prin părți se înțeleg atât soții, dar și soacra și cumnata reclamantului, iar în plus, soția reclamantului are și calitatea de pârâtă. În plus, martorul a arătat că le cunoaște pe părți de 15, respectiv 10 ani, deci mult înainte de a se naște raportul juridic ce face obiectul prezentei cauze, ceea ce demonstrează atitudinea obiectivă a martorului și sinceritatea cu care părțile i-au relatat cele întâmplate. Acest martor a arătat că a ajutat părțile de mai multe ori, atât în casă, cât și la apartamente, iar din declarația acestuia rezultă că are cunoștință de înțelegerea intervenită între părți, adică de voința reală a părților de a face schimbul de apartamente și de a împărți banii în scopul materializării acestei voințe, nefiind relevantă absența martorului la momentul împărțirii banilor.
Instanța nu face nicio referire la depoziția martorului S. N., propus de pârâte, care a răspuns la întrebările instanței în mod trunchiat. Deși este finul părților și îi cunoaște de mai bine de 20 ani, respectiv știe că reclamantul, fosta soție și copiii s-au mutat în apartamentul socrilor, dar nu cunoaște motivul.
Nu a fost încheiat un înscris doveditor al transferului dreptului de proprietate având în vedere imposibilitatea morală de preconstituire a acestuia, date fiind relațiile de rudenie și afective dintre părți.
În consecință, analiza efectuată de instanța de judecată cu privire la declarațiile martorilor nu a fost una riguroasă, în sensul că judecătorul nu a stabilit dacă martorii sunt sinceri și dacă mărturia corespunde adevărului, ci s-a rezumat la a înlătura depozițiile martorilor pentru motive părtinitoare, neîntemeiate.
Din interogatoriile administrate rezultă atitudinea complet nesinceră și neavenită a pârâtelor, însă interogatoriile nu au fost luate în considerare de către instanță.
Există în speță prezumții simple, în sensul că prin depunerea banilor în contul pârâtelor și prin construirea casei de la țară în care să locuiască socrii, părțile s-au înțeles ca apartamentul de la nr. 57 să rămână apelantului și soției sale, având doi copii minori.
Instanța de apel a înlăturat aceste prezumții, suprimând astfel garanția constituțională a dreptului la apărare.
Instanță nu a analizat raportul juridic dedus judecății inter partes și nu a procedat la stabilirea voinței reale a părților. Intenția de a se realiza un schimb de apartamente este dovedită de virarea banilor obținuți din vânzarea apartamentului 56 pe numele soacrei la doar o zi după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, conform extrasului bancar emis la 07.07.2006 de ING Bank. Dacă ar fi fost analizate raportul juridic dedus judecății și probele administrate în cauză, s-ar fi constatat că pe chiar extrasul de cont susmenționat s-a consemnat, la rubrica explicații, care este proveniența banilor: „vânzare apartament proprietate”.
Câtă vreme nu s-a dovedit că D. M. ar fi avut o altă proprietate pe care să o fi vândut în acea perioadă, din care să fie obținute sumele de bani depuși la bancă, iar din administrarea probei testimoniale rezultă că prețul apartamentului de la nr. 56 a fost împărțit între soți, socri și cumnata reclamantului, înseamnă că s-a demonstrat raportul juridic existent și faptul că părțile aveau reprezentarea că apartamentul cu nr. 56 a rămas socrilor, iar apartamentul nr. 57 a rămas soților. Astfel, între părți a existat o înțelegere cu privire la schimb, care nu a îmbrăcat forma scrisă având în vedere imposibilitatea preconstituirii de ordin moral și afectiv; această imposibilitate a preconstituirii s-a datorat relațiilor de rudenie și afective dintre părți, care presupun o anumită încredere reciprocă. Prețul vânzării a fost distribuit către soacra și cumnata reclamantului apelant tocmai în baza înțelegerii dintre părți .
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Prealabil analizării motivelor de recurs, Curtea ține să precizeze că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, care presupune dreptul reclamantului de a determina întinderea obiectului judecății și persoana sau persoanele cu care se confruntă în instanță, iar cererea de chemare în judecată este actul procedural prin care reclamantul învestește instanța de judecată cu pretenția sa și care determină cadrul procesual în limitele căruia se va desfășura judecata, inclusiv sub aspectul obiectului și cauzei juridice a cererii.
În speță, prin acțiunea precizată, recurentul reclamant P. B.-C. a solicitat, în temeiul art. 111 C.proc.civ., constatarea existenței unui drept de proprietate devălmașă asupra apartamentului 57 situat în mun.București, . nr. 13, ., etaj 3, Sector 6.
Acțiunea în constatare, este acea acțiune în justiție prin care reclamantul solicită instanței doar să constate existența unui drept subiectiv al său față de pârât ori, după caz, inexistența unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa.
În speță, apartamentul asupra căruia recurentul reclamant pretinde un drept de coproprietate a fost dobândit, însă, de soții D. M. și D. C., socrii recurentului reclamant, în baza Contractului de vânzare - cumpărare cu plata în rate nr. 9259/6/04.06.1992.
Recurentul reclamant, împreună cu fosta soție, intimata P. V. G., au fost proprietarii apartamentului nr. 56 situat în același imobil cu apartamentul în litigiu.
În anul 2001, soții P. au convenit cu soții D. (socrii recurentului reclamant) un schimb de folosință între cele două apartamente, fiecare familie mutându-se în apartamentul celeilalte.
Recurentul reclamant a susținut că această înțelegere a avut, în realitate, natura unui schimb între cele două proprietăți, însă această înțelegere nu îmbracă forma scrisă.
Deși aparent, datorită relațiilor de rudenie dintre părți, ar putea opera prezumția imposibilității morale a preconstituirii unui înscris doveditor, în realitate, astfel cum a reținut și instanța de apel, această prezumție nu poate fi reținută, întrucât, aceleași relații de rudenie existau și în anul 2005, când aceleași părți au încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru terenul din . de către socrii recurentului, în calitate de vânzători, a dreptului de uzufruct viager.
În ceea ce privește depunerea sumei de 36.500 euro în contul intimatei D. M., soacra recurentului reclamant, a doua zi după înstrăinarea apartamentului nr. 56, chiar dacă s-ar admite că aceasta constituie suma obținută din vânzarea apartamentului nr. 56, nu este suficient pentru a se aprecia că a intervenit transferul dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 57 față de soții P., întrucât nu s-a făcut dovada înțelegerii părților în acest sens.
În acest sens, Curtea reține, astfel cum rezultă din extrasul de cont al căror beneficiare sunt intimatele P. V. G. și D. M. (fila 26 – dosar fond), că o parte din suma de 36.500 euro, depusă în acest cont a doua zi după vânzarea apartamentului nr. 56, respectiv suma de 64.787 lei a fost transferată în contul recurentului reclamant la aceeași dată.
Or, astfel cum a reținut și instanța de apel, dacă ar fi operat un transfer al dreptului de proprietate, în urma căruia soții D. să fi devenit proprietarii apartamentului nr. 56, recurentul reclamant nu mai era îndreptățit să primească vreo sumă de bani din prețul acestui imobil, cu atât mai mult cu cât acesta avea două camere, iar apartamentul nr. 57, asupra căruia recurentul reclamant pretinde că a dobândit prin schimb un drept de proprietate în codevălmășie cu intimata pârâtă P. V. G., are trei camere și, în consecință, o valoare mai mare.
Împrejurarea că recurentul reclamant a beneficiat de o parte din prețul încasat pentru apartamentul nr. 56, a fost recunoscută chiar de către acesta, care a afirmat că a folosit o parte din sumă pentru construcția ridicată pe terenul din comuna Sălcioara,.. Dâmbovița, dobândit în proprietate de acesta, împreună cu intimata P. V. G., prin contractul de vânzare-cumpărare cu rezervarea dreptului de uzufruct viager autentificat sub număr 4304/ 15.08.2005.
Or, dacă voința părților ar fi fost aceea de a încheia un contract de schimb între proprietățile asupra apartamentelor 56 și 57, atunci construcția ridicată pe terenul din comuna Sălcioara,.. Dâmbovița, cu suma de bani încasată cu titlu de preț din vânzarea apartamentului 56, ar fi trebuit să figureze în proprietatea celor care au deținut apartamentul 56 în proprietate, din vânzarea căruia au provenit banii folosință pentru ridicarea acestei construcții, respectiv soții D..
Însă, astfel cu rezultă din înscrisurile de la dosar, această construcție figurează ca fiind proprietatea foștilor soți P., ceea ce vine să confirme concluzia instanțelor de fond, că apartamentul nr. 57 a rămas proprietatea soților D., recurentul reclamant nefăcând dovada acordului de voință în sensul schimbului de proprietăți.
Contrar celor susținute de recurent, Curtea constată că dreptul la aparare al recurentului reclamant a fost respectat de catre instanta de apel, care a încuviințat cererea de probatorii formulată de reclamant în faza apelului, administrând proba testimonială, pentru lămurirea situației de fapt.
De asemenea, Curtea constată că instanța de apel a făcut o analiză atentă a tuturor probelor, arătând argumentele pentru care a înlăturat declarațiile martorilor propuși de reclamant, care au relatat aspecte cunoscute de la recurentul reclamant, iar nu percepute prin propriile simțuri.
În consecință, apreciind că nu există motive prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, care să atragă modificarea sau casarea deciziei și nici motive prevăzute de art.306 Cod procedură civilă, Curtea în baza art.312 alin.1 din codul de procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
În baza art.274 Cod procedură civilă, va fi obligat recurentul, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de judecata în recurs către intimatele D. V. și P. E. R., reprezentând onorariu avocat, conform chitanței doveditoare de la fila 53.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul ca nefondat formulat de recurentul reclamant P. B. C., împotriva deciziei civile nr. 789A/18.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. M., P. E. R. și D. (fostă P.) V. G..
Obligă recurentul la 3000 lei cheltuieli de judecata în recurs către intimatele D. V. și P. E. R..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31 martie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. L. M. D. Z. D. F. G.
GREFIER
S. V.
RED.DLM
Tehnored.DLM/MȘ/ 2 ex.
22.06.2015
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 942/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 400/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
