Legea 10/2001. Decizia nr. 260/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 260/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 260/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 260 R
Ședința publică de la 26 februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. C. B.
JUDECATOR - G. S.
JUDECĂTOR - D. M. G.
GREFIER - G. C. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant G. A. împotriva deciziei civile nr.1664 din 10.12.2014 pronunțată Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. pentru Administrarea activelor Statului.
Cererea de chemare în judecată are ca obiect:„Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea având în vedere că prin motivele de recurs se solicită judecarea și în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă sub nr._ /2013 la data de 09.10.2012, reclamantul G. A. a solicitat anularea deciziei nr. 118/13.04.2009 emisă de A. (actualmente AAAS). În motivare a indicat că a depus în anul 2001 notificarea nr. 496/2001 prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului teren înscris în CF nr. 2330 cu nr. Top. 394/1/1/1 și 394/1/2/1, imobil transferat prin efectul HG nr. 394/1991 în CF_, în suprafață de 60 mp. La data de 13.09.2012 a primit decizia nr. 118/2009 prin care a fost respinsă notificarea nr. 496/2001 motivată de aspectul că nu a fost dovedită preluarea abuzivă a terenului.
La 08.04.2013 a fost depusă precizare la acțiune în care reclamantul a arătat că solicită să fie obligată A. P. Valorificarea Activelor Statului să anuleze decizia nr. 118/13.04.2009, obligarea pârâtului să dea o nouă dispoziție prin care să i se restituie terenul de 60 mp înscris în CF 2330 transferat prin efectul HG nr. 394/1991 în CF_.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat următoarele:
Prin decizia civilă nr._/A/01.09.2004 a Curții de Apel A. I. s-a reținut au putere de lucru judecat că tatăl reclamantului, G. E. a cumpărat imobilul situat în A. I. . înscris în CF 2330 nr. top. 394/1/1 și 394/1/2 casă și grădină de la C. H. Ș. și C. A. M., obiectul vânzării fiind cota de 1/1 părți din construcții cu mențiunea că Statul Român era proprietar asupra 250/622 mp de teren. Ulterior, în 17 august 1993 cu încheierea nr. 7004 G. E. și-a întabulat proprietatea asupra terenului de sub B 9, respectiv cota de 250/662 mp cu titlu de împroprietărire în baza Ordinului nr. 2051/1992 a Prefecturii Județului A.. Terenul înscris în CF 2330 A. I. a fost parcelat în 24 septembrie 1973 cu încheierea nr. 8096 în ./1/1 și nr. 394/1/2/1 grădină de 60 mp și . nou 394/1/1/2 și 394/1/2/2 grădină de 380 mp și . nou nr. 394/1/2/3 casă și curte de 468 mp, . 394/1/1/4 spații comerciale de 210 mp, iar parcelele nou formate s-au înscris sub nr. de ordine A +3, 4, 5 și 6. G. E. a decedat la 03.10.1995.
Potrivit extrasului de carte funciară depus la dosarul administrativ parcelele cu nr. top 394/1/1/1 și 193/1/2/1 reprezintă grădină cu suprafața de 60 mp..
G. E., tatăl reclamantului a fost înscris asupra altor parcele cu privire la care în urma atribuirii în proprietate a cotei de 250/662 mp cu titlu de împroprietărire în baza Ordinului nr. 2051/1992 a Prefecturii Județului a devenit proprietarul asupra parcelelor cumpărate în cotă de 1/1. Este vorba de un teren aflat sub B 9 cumpărat însă de G. E. de la soții C., terenul de sub B 12 fiind atribuit în proprietate lui G. E..
Imobilul A+2 se afla la nivelul anului 1949 în proprietatea Kast M. și D. F.. În 1981 se notează proprietatea în favoarea lui Kast F. asupra construcțiilor de la A+2 și 125/622 părți teren. În 1990 este notat G. A. ca proprietar asupra construcțiilor, iar Statul Român asupra 250/662 părți teren. În 1993 este notat însă G. E. ca dobânditor prin atribuire a proprietății asupra terenului de sub B12.
Imobilul A+2 s-a dezmembrat ulterior în 1993 rezultând parcelele cu nr. top. noi: ./1/1 și 394/1/2/1 – grădină de 60 mp; ./1/2 și 394/1/2/2 grădină de 380 mp; ./1/3 și 394/1/2/4 spații comerciale de 210 mp.. Reclamantul nu dovedește decât aspectul că este moștenitorul lui G. E. care a cumpărat imobilul B 10,11 de la soții C. notați în CF în dreptul B 12. Nu s-a notat în Cartea Funciară preluarea terenului de sub A+2 de către stat și nici vânzarea de către proprietarii inițiali Kast M. și D. F. a terenului către soții C..
Prin sentința civilă nr. 1664 din 10.12.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III -a Civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul G. A. în contradictoriu cu pârâta AAAS.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul - reclamant G. A..
În motivarea recursului se arată că s-a reținut o stare de fapt greșită care a dus la o soluționare greșită.
Se arată că reclamantul a făcut demersuri în calitate de moștenitor al proprietarilor tabulari din anul 1949 și respectiv 1981 și anume Kast M. și Kast F. și că deposedarea faptică s-a făcut la data înființării . 1990, iar scriptic după acest an. Se arată că s-au anexat notificării și declarațiile autentificate ale numitelor J. E. și P. E. în sensul mai sus arătat.
Se mai arată că instanța nu a analizat toate capetele de cerere cu care a fost investită.
Pe lângă precizarea de acțiune din aprilie 2013, s-a mai formulat și o altă precizare de acțiune solicitându-se anularea deciziei 118/2009, constatarea faptului că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin restituirea în natură a terenului, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie motivată de restituire a terenului de 60 m.p. și constatarea faptului că unitatea deținătoare a terenului în cauză era la data formulării notificării .>
Analizând recursul de față care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 7 Cod procedură civilă, Curtea de Apel reține următoarele considerente:
Prin acțiunea înregistrată în anul 2003 reclamantul G. A. a solicitat să se constate că imobilul în cauză a trecut fără titlu valabil în proprietatea statului, să se restituie în natură sau prin echivalent imobilul, să se recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului trecut abuziv în proprietatea statului și apoi în folosința .>
Prin ultima precizare de acțiune din anul 2014, petentul a solicitat anularea deciziei nr. 118/2009 emisă de către pârâtă, constatarea îndreptățirii la măsuri reparatorii prin restituirea în natură a terenului în suprafață de 60 m.p. și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie motivată, cât și constatarea faptului că unitatea deținătoare era .>
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 precum și cele preluate de stat în baza legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi.
Așadar, domeniul de aplicare prevăzut la art. 1 alin. 1 din lege este stabilit numai la acele preluări abuzive produse în intervalul 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, singura excepție expresă admisă de lege fiind rechizițiile efectuate în temeiul Legii nr. 139/1940.
În speță, reclamantul trebuia să dovedească perioada de referință și anume faptul că preluarea abuzivă s-a făcut în interiorul acesteia, mai precis între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Incidența „preluării abuzive” nu este una prezumată, ci rezultă din probele administrate în funcție de fiecare situație în parte.
În cazul de față reclamantul nu a dovedit faptul că a existat o preluare abuzivă în perioada mai sus menționată.
Din probele administrate și anume din adresa nr._/13.10.2005 emisă de . A. atașată la fila 35 din dosarul tribunalului, reiese că imobilul a fost preluat după anul 1989.
În urma admiterii apelului Municipiului A. I. împotriva sentinței 631/2003, prin decizia nr. 1176/2004 a Curții de Apel A. I. (atașată la filele 53-61 din dosarul Tribunalului București) și a schimbării sentinței atacate s-a respins în întregime contestația lui G. A., reținându-se în considerentele acestei decizii că antecesorul reclamantului G. E. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu după 22 decembrie 1989, nefiind incidente prevederile Legii nr. 10/2001.
Nici în prezentul litigiu nu se poate constata față de cele menționate anterior că această lege este aplicabilă în cauză, reclamantul apelant neaducând probe în acest sens.
Față de considerentul expus, reiese că este neîntemeiată și critica privind o eventuală nepronunțare a instanțelor asupra tuturor cererilor formulate, atât în principal cât și în subsidiar, cât timp s-a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului în perioada 1945 – 1989.
Astfel fiind, Curtea de Apel București va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
P. ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant G. A. împotriva deciziei civile nr.1664 din 10.12.2014 pronunțată Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. pentru Administrarea activelor Statului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. C. B. G. S. D. M. G.
GREFIER
G. C. A.
Red. G.S.
Tehnored. T.I.
2 ex./04.03.2015
Jud. fond:
R. M. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 400/2015. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 296/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
