Anulare act. Decizia nr. 15/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 15/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 15/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.15 R
Ședința publică din data de 08.01.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. D. M.
JUDECĂTOR: M. A. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurentul reclamant-pârât C. M. și de recurentul pârât-reclamant C. F. împotriva deciziei civile nr.544A/06.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți S. C. A., . și V. 23 S. (fostă .), cauza având, ca obiect, „succesiune; acțiune în constatare; anulare act; partaj judiciar”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul reclamant-pârât C. M. reprezentat de avocat Ș. F., cu împuternicire avocațială la fila 20 dosar fond, vol.I, recurentul pârât-reclamant C. F. personal și asistat de avocat C. E., cu împuternicire avocațială la fila 23 dosar fond, vol.I, intimatul pârât S. C. A. prin avocat S. (A.) RuxandraAlina, care depune la dosar împuternicire avocațială și intimatele pârâte ., V. 23 S. reprezentate de avocat G. L., cu împuternicire avocațială la fila 46.
Procedura de citare este egal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că s-au depus și comunicat motivele de recurs formulate de ambii recurenți, conform dispozițiilor încheierii de ședință de la termenul anterior, precum și faptul că recurentul pârât-reclamant C. F. a depus întâmpinare la recursul declarat de recurentul reclamant-pârât, comunicată. De asemenea, învederează faptul că recursul declarat de recurentul reclamant-pârât C. M. este insuficient timbrat, fiind respinsă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de acesta.
Apărătorul recurentului reclamant-pârât C. M. precizează că nu a achitat diferența de taxă judiciară de timbru, întrucât a timbrat cu jumătate din suma plătită în fața instanței de fond și lasă la aprecierea instanței cu privire la acest aspect.
Apărătorul intimatei pârâtă V. 23 S. depune la dosar întâmpinare, comunicând și celorlalte părți câte un exemplar, care solicită să fie avută în vedere ca și concluzii scrise.
Curtea solicită lămuriri suplimentare în privința recursului declarat de recurentul pârât-reclamant C. F., respectiv dacă prin motivele de recurs se aduc critici suplimentare față de motivele de apel.
Apărătorul recurentului pârât-reclamant C. F. apreciază că ambele instanțe au făcut aceeași greșeală, hotărârile conținând dispoziții contradictorii între motivare și dispozitiv.
Curtea pune în discuția părților excepția nulității recursului declarat de recurentul reclamant-pârât C. M. pentru insuficienta timbrare și excepția nulității recursului declarat de recurentul pârât-reclamant C. F. pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art.304 C.pr.civ., iar în subsidiar, pe fondul acestui recurs.
Apărătorul recurentului reclamant-pârât C. M. solicită respingerea excepției insuficientei timbrări și judecarea recursului în limitele cererii formulate în recurs, respectiv doar cu privire la modalitatea de soluționare a partajului, nu și la modul de soluționare a cererii de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare, în sensul readucerii la masa succesorală a terenurilor înstrăinate. Astfel, în legătură cu taxa judiciară de timbru la care a fost obligat recurentul, solicită să se constate că nici în apel și nici în recurs acesta nu a adus critici modalității prin care s-a lămurit cererea privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, motiv pentru care apreciază că recursul este legal timbrat, în condițiile în care taxa judiciară de timbru la fond a fost de 19 lei, fiind o cerere simplă de partaj, iar în recurs a achitat ½ din această sumă. Apreciază că stabilirea taxei judiciare de timbru peste această sumă a fost excesivă și nelegală, iar instanța poate ignora stabilirea acestei taxe și să soluționeze recursul.
În ceea ce privește recursul declarat de partea adversă, apărătorul recurentului reclamant-pârât solicită admiterea excepției nulității, invocată din oficiu de către instanță, întrucât criticile invocate nu se subsumează niciunuia dintre motivele prevăzute de art.304 C.pr.civ., fiind simple referiri la probatorii și nefiind invocată nicio critică de nelegalitate a hotărârii recurate.
Apărătorul recurentului pârât-reclamant C. F. solicită admiterea excepției insuficientei timbrări a recursului declarat de recurentul reclamant-pârât și anularea acestuia, iar în ceea ce privește excepția nulității recursului declarat de pârâtul-reclamant, lasă la aprecierea instanței, însă precizează că a indicat temeiul dedrept, respectiv disp. art.304 pct.7 C.pr.civ. – hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii. Sub acest aspect, arată că instanța de fond stabilește în hotărâre valoarea bunurilor din masa partajabilă la data împărțelii la starea lor la momentul respectiv, însă practic hotărăște cu privire la valoarea bunurilor la data expertizării la starea bunurilor la respectiva dată, aceasta fiind contradicția la care a făcut referire. Mai arată că instanța de apel a menținut aceeași modalitate de partajare, stabilind că în vederea formării loturilor bunurile indivize urmează să fie evaluate, iar în caz de neînțelegere, urmează să se stabilească în urma unei expertize în funcție de valoarea de circulație la data împărțelii și după starea lor la data deschiderii succesiunii. Apreciază că aceste dispoziții se circumscriu cazului de casare invocat, deoarece deși se invocă un anumit temei juridic, la momentul aplicării legii, instanța nu ține cont de valoarea bunurilor de la data deschiderii moștenirii, ci de la data efectuării partajului.
Pe fondul recursului, arată că atât practica, cât și doctrina, au statuat că în caz de neînțelegere între comoștenitori, se efectuează un raport de expertiză judiciară și se stabilește valoarea bunurilor la data expertizării la starea bunurilor la data deschiderii succesiunii. Mai arată că cei doi frați au primit două terenuri arabile aflate în extravilanul Municipiului București, conform titlului de proprietate din 1995, or la data efectuării raportului de expertiză terenurile erau intravilane construibile. În subsidiar, apărătorul recurentului solicită să se constate că prin sumele achitate deja cu titlu de sultă s-a achitat tot ceea ce era de achitat și nu mai datorează părții reclamantului-pârât nicio sultă din suma de 75.000 euro.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, apărătorul recurentului pârât-reclamant C. F. arată că a fost invocat în subsidiar și vizează faptul că instanța de apel nu a ținut cont de cheltuielile efectuate cu scoaterea din circuitul agricol a terenului, cu vânzarea acestuia, dar a ținut cont la stabilirea valorii la data împărțelii de valoarea bunurilor în starea actuală. Sub acest aspect, arată că starea actuală a bunurilor, astfel cum a fost reținută de instanță, se datorează demersurilor efectuate de pârât pentru scoaterea terenului din circuitul agricol, demersuri cunoscut de reclamantul-pârât, prin semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare.
Referitor la suma de 10.000 USD, apărătorul recurentului pârât-reclamant arată că instanța a reținut că nu se pot preconstitui probe și este fără dubiu faptul că această sumă a fost achitată reclamantului-pârât, deși nu era datorată. Precizează că această sumă a fost plătită în contul terenurilor care au fost vândute cu acordul părții adverse și a fost achitată prin virament bancar.
Pentru toate aceste motive, apărătorul recurentului pârât-reclamant C. F. solicită să se constate că recursul este admisibil și fondat pe primul motiv invocat, iar în subsidiar, solicită admiterea celui de-al doilea motiv de recurs, cu cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru achitată în recurs.
Apărătorul intimatului S. C. A. solicită admiterea excepției insuficientei timbrări a recursului declarat de recurentul reclamant-pârât C. M., apreciind că această chestiune putea fi clarificată printr-o cerere precizatoare sau de renunțare la judecată față de cumpărătorul de bună-credință – intimatul pârât S.. În privința recursului declarat de recurentul pârât-reclamant C. F., solicită respingerea acestuia ca inadmisibil. Precizează că acesta este cumpărătorul de bună-credință din acest dosar, care din anul 2009 nu poate construi și nu poate înstrăina imobilul. Solicită să se țină cont, în privința valorii terenurilor, de concluziilor scrise depuse în fazele de fond și apel și solicită cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale, în cuantum de 12.400 lei, conform chitanțelor pe care le depune la dosar, culpa procesuală aparținând ambilor recurenți, având în vedere că una dintre părți a stat în pasivitate timp de 10 ani de zile, iar cealaltă nu a inclus în masa succesorală un bun.
Apărătorul intimatelor pârâte V. 23 S. și . solicită anularea recursului declarat de recurentul C. F. și respingerea recursului declarat de recurentul C. M., iar în situația admiterii recursurilor, solicită să se constate că niciuna dintre părți nu contestă decizia atacată sub aspectul atribuirii în natură a terenurilor. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul recurentului reclamant-pârât C. M. solicită respingerea recursului declarat de pârâtul-reclamant C. F., având în vedere că acesta a înstrăinat în mod fraudulos un teren și precizează că instanțele de fond și de apel au greșit doar la calcul. În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de intimatul pârât S., arată că recursul clientului său s-a limitat la critica privind soluția împotriva recurentului Croistache F., nu și împotriva intimaților pârâți. Depune la dosar note scrise.
Apărătorul recurentului pârât-reclamant C. F. solicită respingerea cheltuielilor de judecată solicitate, deoarece cadrul procesual a fost stabilit de reclamant, dar și prin intermediul clientului său, care, însă, nu a introdus în cauză nicio altă parte, nu a formulat nicio cerere de chemare în garanție. Mai mult, motivele de apel și de recurs formulate de clientul său nu au vizat situația intimaților pârâți, singura critică vizând modul de calcul.
În replică, apărătorul intimatului pârât S. C. A. arată că a fost nevoit să se prezinte în instanță în acest dosar începând din anul 2009, la fiecare termen, a formulat apărări și acte procedurale, iar pe de altă parte, recurenții puteau oricând să renunțe la judecată în contradictoriu cu clientul său. În ceea ce privește criticile aduse în recurs, apreciază că acestea sunt ambigue, dar se critică modalitatea de partajare, iar riscul pentru clientul său este determinat de posibilitatea anulării contractului de vânzare-cumpărare încheiat de acesta.
CURTEA
Deliberând asupra cererilor de recurs de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3, București, sub nr._, reclamantul C. M. a chemat în judecată pe pârâtul C. F., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate ca masa succesorala de pe urma defunctului C. N. este compusă din suprafața de 8500 mp teren situat in București, sector 3, T 273/6, P7, suprafața de 5000 mp Bucuresti, T 220, P 16, terenuri incluse in TP_/1995, ½ din imobilul situat in Bucuresti, .. 33, ., ., mobilier sufragerie, mobilier dormitor. Sa se dispună partajarea acestor bunuri, cu atribuirea întregii mase succesorale, mai putin bunurile mobile.
Pârâta a formulat cerere reconvenționala, prin care a solicitat sa se constate ca din masa succesorala fac parte și bunuri mobile și sume de bani, sa se dispună partajarea bunurilor, solicitând atribuirea cotei de ½ din imobil, sa se constate ca valoarea cotei de ½ din moștenire cuvenită reclamantului a fost acoperită prin plata sumelor de 75.000 de euro si 10.000 usd.
La termenul din 11.06.2009, reclamantul-pârât a formulat cerere completatoare și precizatoare a cererii de chemare în judecată prin care a învederat că înțelege să se judece și în contradictoriu cu pârâții . si S. C.-A. și că solicită și desființarea contractelor de vanzare cumpărare autentificate sub nr. 1305/2006, 1316/2003, 3938/13.12.2004, includerea în masa succesorala a 6 monede de aur, a unei brățări de aur de cca. 100 g.
La termenul din 04.02.2010, reclamantul a precizat ca obiectul acțiunii il constituie nulitatea absoluta a contractelor.
La termenul din 06.05.2010, reclamantul a invederat ca intelege sa se judece si in contradictoriu cu parata . și ca solicita si nulitatea partiala a contractului 1638/22.12.2004.
La termenul din 27.05.2010, reclamantul parat a aratat ca nu mai solicita sa se constate ca face parte din masa si cota de ½ din apartament, ci doar să se procedeze la partajarea ei.
Prin încheierea de admitere în principiu din data de 08.07.2010, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat ca rămasa fara obiect, a admis în principiu in parte cererea de chemare in judecata completata, a admis in principiu in parte cererea reconvenționala, a constatat masa succesorala ramasa de pe urma defunctului C. N., a respins cererea in nulitatea contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 1316/19.11.2003, 1638/22.12.2004, 3938/13.12.2004, 1305/ 21.07.2006 ca neîntemeiata, a stabilit că pe capătul de cerere privind acoperirea cotei de ½ cuvenita reclamantului parat prin pretinsa achitare a unor sume de bani de către pârâtul reclamant, instanța se va pronunța odata cu fondul cauzei și a dispus efectuarea unor expertize de specialitate merceologie, topografie și construcții.
Prin sentința civilă nr._/28.06.2012, Judecătoria Sectorului 3 București a admis în parte cererea principală privind pe reclamantul-pârât C. M., pârâtul-reclamant C. F. pârâții ., SC M. Consulting SRL, S. C.-A.; a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant C. F., în contradictoriu cu reclamantul-pârât C. M.; s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra bunurilor așa cum au fost reținute în încheierea de admitere în principiu care face parte din prezenta, bunuri identificate și evaluate prin expertiza merceologică A. I. (f. 35-42), expertiza construcții B. (f. 71-78, 82, 84), topografie cu supliment F. F. A. (f. 62-67, 117-119) și parte evaluate prin contraexpertiza I. Mai A., N. G., Paval S. rectificată de instanță (f. 272-290), în sensul că:
1.) – a atribuit reclamantului-pârât C. M.: tavă argint, trei monede aur, serviciu masă porțelan, evaluate la 1292 euro.
Total valoarea primită – 1292 euro. Are dreptul la 288.284,02 euro. Are dreptul la sulta de 286.992,02 euro.
2.) – a atribuit pârâtului-reclamant C. F.:
- terenul în suprafață de 8500 mp situat în București, sector 3, T 273/6 P7 – valoarea de 392.487,5 euro;
- terenul în suprafață de 5000 mp situat în București, sector 3, T 220 P 16 – valoare 162.434 euro;
- cota de ½ din apartamentul 266, din București, .. 33, ., ..436,54 euro;
- mobilier format din masă de 12 persoane, 12 scaune tapițate, dulap de sufragerie cu 4 uși, două fotolii, recamier, pat franțuzesc, șifonier, toate din lemn masiv sculptat evaluate la 918 euro.
Total valoarea primită – 575.276,04 euro. Are dreptul la 288.284,02 euro. Are obligația de a plăti sultă de 286.992,02 euro.
A dispus compensarea în parte a sultei de 286.992,02 euro datorată de pârâtul-reclamant reclamantului-pârât până la concurența sumei de 75.000 de euro și, pe cale de consecință, a obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantului-pârât sulta în cuantum de 211.992,02 euro, la cursul valutar BNR de la data plății, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței.
A obligat reclamantul-pârât să plătească pârâtului-reclamant suma de 8758,90 de lei, cheltuieli de judecată.
A respins cererea pârâtului S. de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
A obligat pe reclamantul-pârât să plătească pârâtei M. SRL suma de 2768,61 de lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul pârât C. F. și pârâtul reclamant C. M. iar prin decizia civilă nr. 544A din 06.05.2014, Tribunalul București – Secția a III-a Civilăa respins ca nefondate, apelurile formulate.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la critica pârâtului privind nereținerea la stabilirea valorii masei partajabile, respectiv a terenurilor vândute de pârât, a sumei de 10.500 euro la nivelul anului 1995, moment al eliberării titlului de proprietate, tribunalul a constatat că este nefondată. În mod corect instanța a reținut că valoarea care trebuie avută în vedere la partajul judiciar, este cea de la momentul efectuării acestei operațiuni.
În acest sens, tribunalul a pus în vedere apelantului pârât că pe lângă considerațiunile instanței de fond, absolut corecte, mai trebuie ținut cont și de faptul că, cel puțin raportat la cazul particular din speță, o astfel de măsură este singura echitabilă atâta vreme cât pârâtul, profitând de anumite împrejurări favorabile, a înstrăinat cele două terenuri însușindu-și integral prețul rezultat din vânzarea acestora, într-un cuantum considerabil.
Referitor la suma de 10.000 USD, cu privire la care a susținut i-ar fi dat-o părții adverse pe lângă cei 75.000 euro, întrucât, așa cum a reținut și prima instanță, dovada remiterii acestei sume nu s-a făcut și nici cu referire la natura sa, deși la interogatoriul – fila 120 verso – întrebarea 9 dosar fond, a afirmat că i-a fost depus în bancă, răspunsul fiind comun, identic, atât cu privire la cei 75.000 euro cât și cu privire la cei 10.000 USD.
Ca atare, tribunalul a găsit acest apel nefondat.
Referitor la criticile pârâtului-reclamant, tribunalul a avut în vedere în principal, că la stabilirea calității de moștenitor a părților, cotelor și componentei masei de împărțit, în mod corect instanța de fond a reținut aspectele cu putere de lucru judecat, ce rezultă din hotărârile judecătorești din litigiile purtate între părți, asupra chestiunii calității de moștenitor, cotelor și unora dintre bunurile deja reținute prin acestea, ca făcând parte din masa de împărțit, o nouă judecată asupra lor, în prezentul litigiu, nefiind posibilă ori admisibilă.
Referitor la problema lotizării și atribuirii bunurilor, instanța a reținut în mod corect că la partaj, se vor avea în vedere bunurile în materialitatea lor care au făcut obiectul unor vânzări de către unul din moștenitori, iar nu prețul obținut din vânzarea lor.
În această privință, funcționează regulile pe care și instanța de fond le-a aplicat și întrucât nu au existat motive temeinice care să justifice anularea contractelor de vânzare-cumpărare ale celor 2 terenuri, pentru o eventuală complicitate la fraudă din partea terțului dobânditor, în mod corect acestea (cu privire la care, de altfel, a și analizat cererile de anulare cu care a fost investită), au fost validate și s-a dispus atribuirea în lotul moștenitorului vânzător. Acesta este, de fapt și unul din motivele pentru care nici nu puteau face obiect al atribuirii în natură, către ceilalți moștenitori. De altfel, încheierea de admitere în principiu prin care s-au analizat contractele de vânzare-cumpărare încheiate de pârât, sub acest aspect nu a fost criticată.
Obiectivele eventuale de expertiză, privind problema posibilității de lotizare a terenurilor respective, nu prezintă relevanță, ele au fost dispuse în considerarea tuturor solicitărilor și pretențiilor deduse judecății, însă, în raport de întreaga analiză a cauzei, instanța nu era ținută să pronunțe o soluție prin raportare la existența și necesitatea lor și care au fost justificate de pretențiile deduse judecății.
Or, față de soluția adoptată în privința acestor terenuri, prin raportare la situația lor juridică de la momentul judecății, aspectul acesta, al posibilității de partajare și lotizare, a fost apreciat ca neprezentând relevanță.
Referitor la suma de 75.000 euro, s-a constatat că instanța a omologat în mod judicios, coroborat, probele administrate, remiterea acestei sume fiind dovedită, pe când ipoteza unui împrumut în favoarea pârâtului nu a fost susținută de nici una din probele administrate, nu a fost dovedită și, mai mult, prin înseși apărările reclamantului-pârât față de cererea reconvențională, acesta nu a pretins nici un moment că cei 75.000 euro ce i-au fost remiși de către fratele său, ar fi reprezentat restituirea vreunui împrumut, aceasta având, în realitate, caracterul unei apărări noi, pentru prima oară dedusă judecății în fața instanței de control judiciar, ceea ce contravine dispozițiilor art. 294 Cod procedură civilă și a fost apreciat inadmisibil.
Referitor la soluționarea problemei privind acordarea, respectiv compensarea cheltuielilor de judecată, de asemenea, instanța a apreciat corect prin raportare la cheltuielile dovedite în cauză și natura pricinii.
Referitor la problema neacordării taxelor de timbru privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare, în mod corect nu s-a dispus această măsură, câtă vreme soluția instanței pe aceste cereri a fost de respingere în privința lor, partea adversă neputând fi considerată ca fiind „căzută în pretenții”, în sensul legii.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamantul-pârât C. M. și pârâtul-reclamant C. F..
În motivarea recursului declarat de recurentul C. M., acesta a criticat decizia recurată sub următoarele aspecte:
- în mod eronat, instanța a diminuat valoarea sultei la care urmează a fi obligat apelantul pârât reclamant cu suma de 75.000 Euro;
- în mod eronat instanța de apel a validat prin respingerea apelului îmbogățirea fără justă cauză a pârâtului reclamant C. F. și nu a inclus în masa succesorală, valoarea terenului în suprafață de 2.500 mp, respectiv echivalentul în lei a sumei de 250.000 euro, la momentul efectuării partajului, sumă pe care a încasat-o efectiv;
- în mod eronat, instanța de fond a acordat pârâtului reclamant cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, în cuantum de 17.500 lei, raportat la prevederile art. 274 alin. 3 și art. 276 Cod procedură civilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și urm. Cod procedură civilă.
În motivarea recursului declarat de recurentul C. F., acesta a arătat că motivul pentru care se critică în parte, ca fiind netemeinică și nelegală atât decizia tribunalului, cât și sentința judecătoriei, îl constituie cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii).
Recurentul a arătat că, în concret, contradicția dintre dispozitiv și motivare constă în faptul că instanțele au reținut că valoarea bunurilor imobile ce trebuie avute în vedere la stabilirea sultei să fie cea de la data efectuării raportului de expertiză asupra bunurilor la starea la care se aflau ele la data expertizării, deși, în considerente se reține că valoarea bunurilor ce trebuie avută în vedere o reprezintă valoarea bunurilor de la data partajului, dar la starea la care se aflau bunurile, la data deschiderii succesiunii.
Astfel, prin sentința nr._/2012 se reține în motivare că „practica judiciară este unanimă, în sensul că regula clară în cazul partajului succesoral este că partajarea bunurilor se face în funcție de valoarea de la data partajului, raportat la starea bunurilor de la data deschiderii succesiunii, astfel că, eventualele sporuri sau diminuări de valoare să fie suportate, respectiv să profite tuturor”. Firesc ar fi fost față de această susținere a instanței, să fie avut în vedere raportul de expertiză întocmit de expert B. R., anexa 8, or, la stabilirea sultei, instanța a reținut o altă valoare, respectiv aceea calculată în raport de starea lor din momentul efectuării expertizei.
În decizia recurată, se reține „referitor la critica pârâtului privind nereținerea la stabilirea valorii masei partajabile, respectiv a terenurilor, a valorii de 10.500 euro, la nivelul anului 1995, moment al eliberării titlului de proprietate, tribunalul constată că este nefondată. În mod corect, instanța de fond a reținut că valoarea care trebuie avută în vedere la partajul judiciar este cea de la momentul efectuării acestei operațiuni”.
Recurentul susține că este evidentă contradicția existentă în cuprinsul considerentelor și între acestea și dispozitiv.
În continuare, recurentul a expus situația de fapt și făcut istoricul litigiului reluând în mare parte motivele de apel invocate.
Astfel, s-a arătat întocmai ca prin motivele de apel că instanța trebuia să aibă în vedere valoarea de circulație a bunurilor la data deschiderii moștenirii, care, potrivit raportului de expertiză a fost stabilită la 10.550 Ron, că deși intenția instanțelor a fost să omologheze valoarea stabilită prin raportul de expertiză, menționând acest lucru în considerentele hotărârii, prin sentință au fost omologate în mod greșit valorile bunurilor raportate la momentul actual, neținându-se seama de starea bunurilor evaluate la momentul deschiderii succesiunii (terenuri arabile situate în extravilanul municipiului București) și că, în final, valoarea totală a masei succesorale este de 24,028 euro, fiecărui comoștenitor urmând să îi revină jumătate.
De asemenea, recurentul a reiterat motivele de apel susținând că întrucât instanța a reținut în mod corect plata către intimatul C. M., consideră că nu mai poate fi obligat la plata nici unei sulte către acesta și că sulta stabilită de instanța de fond și menținută în apel, este netemeinică, fiind excesiv de mare, dat fiind faptul că a fost eronat calculată prin luarea în considerare a valorii terenurilor la starea lor actuală, deși regula este a luării în considerare a stării bunurilor la momentul deschiderii succesiunii.
În continuare recurentul a redat un pasaj din decizia recurată, si anume acela că ”tribunalul a pus în vedere apelantului pârât că pe lângă considerațiunile instanței de fond, absolut corecte, mai trebuie ținut cont și de faptul că, cel puțin raportat la cazul particular din speță, o astfel de măsură este singura echitabilă atâta vreme cât pârâtul, profitând de anumite împrejurări favorabile, a înstrăinat cele două terenuri însușindu-și integral prețul rezultat din vânzarea acestora, într-un cuantum considerabil”, arătând că această reținere relevă încă o dată contradicțiile din motivarea deciziei.
A mai arătat că lipsa consecvenței motivării continuă:” instanța constată că în mod judicios, coroborat cu probele administrate, pârâtul C. F. a remis suma de 75.000 euro către reclamantul C. M., în contul moștenirii, din banii încasați din vânzarea terenurilor.”
Recurentul a arătat că așa cum rezultă din actele din dosar, valoarea încasată în urma vânzării terenurilor este de 335.000 euro și 40.000 USD, iar conform cotei de ½ ar fi revenit fiecăruia câte 167.500 euro și 40.000 usd.Or, cum se poate face vorbire de o măsură echitabilă, respectiv să fie avută în vedere valoarea bunurilor de la data efectuării raportului de expertiză, la starea lor de la momentul partajului, adică 329.487,5 euro și 162.424 euro, când numai prin valoarea unuia dintre terenuri se depășește atât toată suma total încasată de pe toate terenurile, ca și valoarea celorlalte bunuri ce compun masa succesorală iar procedând astfel se poate ajunge la o îmbogățire fără justă cauză.
În ceea ce privește suma plătită de recurent către Ministerul Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale, se impunea ca aceasta să fie avută în vedere de instanță ca făcând parte din masa succesorală, ca pasiv, urmând să dispună în compensarea față de sultă și cu această sumă.
Numai că instanța de apel a reținut la pag. 2 a reținut că “ instanța nu va reține în masa, ca si pasiv, cheltuielile pe care pârâtul reclamant le-a făcut pentru a proceda la vânzarea terenurilor din masa succesorală, scoaterea din circuitul agricol, onorariul agenției imobiliare prin intermediul căreia reclamantul a vândut bunurile, în condițiile în care în nici un caz nu se poate considera că aceste sume reprezintă cheltuieli necesare și utile făcute de un coproprietar pentru a fi asigurată conservarea bunurilor succesorale.Au fost doar cheltuieli necesare pentru ca pârâtul reclamnat să poată vinde aceste terenuri, dar în condițiile în care a vândut bunuri care, de fapt, nu erau proprietatea sa exclusivă a vândut pe propriul risc si prin urmare pe propria sa cheltuială. Totodată vânzarea în aceste condiții a terenurilor în nici un caz nu le-a crescut valoarea, ci dimpotrivă evident acum au dobândit caracter litigios și s-a impus atragerea în proces a încă trei pârâți a căror situație concretă cu privire la terenuri în materialitatea lor este incertă.”
Recurentul susține că cele reținute sunt eronate, starea bunurilor de acum așa cum se reține ca valoare fiind ca urmare a demersurilor sale.Instanța a omis un mijloc de probă ce se afla la dosar și combate în mod ferm situația de fapt reținută.
Recurentul a mai arătat că soluția este greșită și pentru faptul că instanța nu a reținut că recurentul a achitat către intimatul reclamant și suma de 10.000 euro, deoarece nu ar fi făcut dovada remiterii acestei sume. În acest sens, recurentul a reluat întocmai motivele de apel, arătând că intimatul nu a negat expres în întâmpinare și nici în interogatoriu faptul că ar fi primit această sumă și că s-a aflat în imposibilitate morală de a preconstitui un înscris în vederea dovedirii plății în numerar către fratele său, data fiind relația de rudenie imediată, acestei situații fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 1198 din Codul civil din 1864, în raport cu care singura probă care a putut fi administrată a fost cea a interogatoriului în cadrul căruia intimatul nu a negat expres primirea acestei sume de bani.
Intimatul C. F. a formulat întâmpinare solicitând, în principal,
anularea recursului formulat de recurentul C. M., ca nemotivat în termen, iar în subsidiar, ca nefondat.
Recurentul C. M. a formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepției și a argumentelor expuse.
Intimata V. 23 S. SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea ambelor recursuri, ca nefondate.
În ședința publică din data de 08.01.2015, Curtea a pus în discuția părților excepția nulității recursului declarat de recurentul reclamant-pârât C. M. pentru insuficienta timbrare și excepția nulității recursului declarat de recurentul pârât-reclamant C. F. pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art.304 C.pr.civ., iar în subsidiar, pe fondul acestui recurs.
Examinând excepția nulității recursului declarat de recurentul reclamant-pârât C. M. pentru insuficienta timbrare, Curtea reține următoarele:
La primirea cererii de recurs, s-a dispus ca recurentul să achite până la primul termen de judecată taxa judiciară de timbru în cuantum de 12.105 lei și 2,5 lei timbru judiciar, pentru cererea de recurs formulată, conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 3 din OG nr. 32/1995.
Recurentul a achitat o taxă de timbru parțială de 10 lei și a formulat cerere de reexaminare împotriva modalității de stabilire a taxei de timbru, cerere ce a fost respinsa ca tardiv formulată prin încheierea din data de 14.11.2014.
Criticile formulate de recurentul prin notele scrise cu privire la modalitatea de stabilire a taxei de timbru, nu pot fi luate în considerare, reexaminarea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 146/1997 fiind singura posibilitate prevăzută de lege pentru cel nemulțumit de cuantumul taxei judiciare de timbru, cale de atac specifică, pe care recurentul a și utilizat-o.
Potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.146/1997 acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor de timbru prevăzute in lege și se taxează diferențiat, după cum obiectul lor este sau nu evaluabil in bani, cu excepțiile prevăzute de lege.
Conform art. 20 alin. 1, 2 și 3 din Legea 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat; dacă taxa de timbru nu a fost plătită in cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune in vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit sancționându-se cu anularea acțiunii sau a cererii.
Având în vedere că, deși a fost înștiințat cu privire la obligația de plată a taxei de timbru, recurentul nu s-a conformat dispozițiilor stabilite în sarcina sa, în baza prevederilor legale enunțate, Curtea va admite excepția nulității recursului invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va anula recursul formulat de recurentul-reclamant-pârât.
În ceea ce privește excepția nulității recursului declarat de recurentul pârât-reclamant C. F. pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art.304 C.pr.civ., Curtea constată următoarele:
Recurentul-pârât-reclamant a invocat ca temei juridic al recursului dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii).
În acest sens, recurentul a invocat contradicția dintre dispozitiv și motivare, arătând că instanțele au reținut că valoarea bunurilor imobile ce trebuie avută în vedere la stabilirea sultei să fie cea de la data efectuării raportului de expertiză asupra bunurilor la starea la care se aflau ele la data expertizării, deși, în considerente se reține că valoarea bunurilor ce trebuie avută în vedere o reprezintă valoarea bunurilor de la data partajului, dar la starea la care se aflau bunurile, la data deschiderii succesiunii.
Recurentul a făcut referire generic la hotărârile ambelor instanțe, deși obiectul recursului îl reprezintă decizia instanței de apel, cu privire la aceasta exercitându-se controlul judiciar în prezenta cale de atac.
Ca atare, pentru a se putea analiza incidența prevederilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, recurentul ar fi trebuit să motiveze în concret în ce constă contradicția între considerentele și dispozitivul deciziei de apel (prin care apelul a fost respins ca nefondat).
Or, dezvoltând motivul de recurs, recurentul face referire la sentința apelată și apoi la decizia tribunalului reluând câte un pasaj din considerentele fiecăreia și arată doar că este evidentă contradicția existentă în cuprinsul considerentelor și între acestea și dispozitiv.
O asemenea motivare a recursului nu corespunde exigențelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și art. 306 Cod procedură civilă.
În continuare, recurentul reia identic motivele de apel invocate referitoare la momentul în raport cu care ar fi trebuit stabilită valoarea sultei, ce au fost analizate de tribunal, ceea ce nu poate avea semnificația motivării recursului din perspectiva art. 304 Cod procedură civilă, câtă vreme obiectul celor două căi de atac este diferit.
Redând pasaje din cuprinsul deciziei recurate, recurentul se rezumă la a arăta că cele reținute de instanță relevă contradicțiile dintre motivare și lipsa consecvenței acesteia, fără însă a detalia în ce ar consta contradicțiile invocate.
Mai mult, referindu-se la ceea ce a reținut instanța de apel la pagina 2 a deciziei, recurentul redă, de fapt, un pasaj din considerentele primei hotărârii primei instanțe pe care tribunalul le-a preluat în cuprinsul deciziei recurate.
Or, criticile referitoare la sentința apelată au putut fi valorificate pe calea apelului, în recurs fiind necesar ca partea să releve motive de nelegalitate ale deciziei recurate raportat la considerentele acesteia.
În orice caz, aspectele referitoare la interpretarea probatoriului cu privire la existența pasivului succesoral și remiterea sumei de 10.000 euro și la evaluarea terenurilor, vizează temeinicia hotărârii și nu pot fi valorificate pe calea extraordinară a recursului, hotărârea atacată cu recurs putând fi modificată sau casată, numai pentru motive de nelegalitate.
Punctul 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din OUG 138/2000 aprobata prin Lg. 219/2005.
Prin urmare, criticile ce implică practic reanalizarea situației de fapt, în temeiul probatoriului deja administrat (control privind temeinicia a hotărârii atacate), exced limitelor presupuse de art. 304 C. pr. civ. și nu intră în atribuțiile instanței de recurs.
Pentru considerentele expuse mai sus, având în vedere că motivele de recurs invocate nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Curtea urmează să constate nulitatea recursului în condițiile art. 306 alin. 3 rap. la art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește solicitarea intimatului pârât S. C. A. de acordare a cheltuielilor de judecată, Curtea constată că aceasta este justificată doar cu privire la cheltuielile efectuate în recurs, nu și cu privire la cele făcute în fazele procesuale anterioare, pe care recurentul avea posibilitatea să le solicite la momentul respectiv.
Cheltuielile de judecată urmează a fi suportate exclusiv de recurentul recurentul C. F., având în vedere următoarele:
Astfel cum recurenții au invocat în cadrul dezbaterilor de la acest termen de judecată, prin recursurile formulate nu s-a criticat soluția în raport cu intimatul-pârât S. C. A..
Cu toate acestea, Curtea apreciază că recurentul C. F. datorează cheltuielile de judecată, deoarece acesta a fost cel care a declanșat litigiul, formulând cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu intimatul-pârât S. C. A., iar prin respingerea recursului a căzut în pretenții, în sensul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, fiind deci, în culpă procesuală în raport cu acest intimat-pârât, care participând în proces, a efectuat cheltuieli inclusiv în această fază procesuală.
În ceea ce îl privește pe recurentul pârât-reclamant C. F., Curtea apreciază că acesta nu datorează cheltuieli de judecată intimatului-pârât S. C. A., deoarece, la rândul său, recurentul a avut calitate de pârât și aceeași poziție procesuală cu intimatul, astfel încât, în condițiile în care critica din recursul său nu a vizat această parte, nu se poate vorbi de o culpă procesuală care să justifice aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.
În privința cuantumului cheltuielilor de judecată, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, apreciind că în raport cu valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat in faza procesuală a recursului (în condițiile în care partea a fost reprezentată la un singur termen de judecată și nu a fost formulată întâmpinare), se justifică acordarea sumei de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat, achitat conform facturii și chitanțelor aflate la filele 95 – 100 dosar C..
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul formulat de recurentul-reclamant-pârât C. M. împotriva deciziei civile nr. 544A/06.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. C. A., . și V. 23 S. (fostă .) și cu recurentul-pârât-reclamant C. F..
Constată nul recursul declarat de pârâtul-reclamant C. F. împotriva aceleiași decizii civile.
Obligă recurentul-reclamant C. M. la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, cu aplicarea art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, către intimatul-pârât S. C. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. D. M. M. A. M. S. G.
GREFIER,
M. D.
Red. MAM
Tehnored. MAM/PS/ 2 ex.
Jud. apel: C. T.
Ș. Ț.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 494/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 26/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
