Anulare act. Decizia nr. 383/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 383/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-09-2015 în dosarul nr. 11922/3/2014
Dosar nr._
(978/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr. 383 A
Ședința publică din 01.09.2015
Curtea constituită din:
Președinte- I. S.
Judecător- C. G.
Grefier - N. - C. I.
************
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelanta-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței civile nr. 1456 din 30.10.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Muciuciora C..
Cauza are ca obiect anulare act - Legea nr. 165/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier, arătându-se obiectul și stadiul procesual al dosarului precum și faptul că apelanta-pârâtă a solicitat prin motivele de apel aplicarea dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 noul Cod procedură civilă privind judecata și în lipsă.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07.04.2014 pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr._, reclamantul Muciuciora C., în contradictoriu cu pârâta C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor, a formulat contestație împotriva deciziei de invalidare nr. 315/2014 emise de pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 1456/30.10.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis cererea; a dispus anularea deciziei de invalidare nr. 315/31.01.2014 emise de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor și a obligat pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită o nouă decizie de despăgubire în echivalent valoric în puncte conform dispozițiilor nr. 21 din Legea nr. 165/2013.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în urma soluționării notificării nr. 960/2001 formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantului i s-a recunoscut dreptul la acordarea de despăgubiri bănești în valoare estimativă de 6119 USD prin decizia nr. 153/16.08.2002 emisă de S.C. Electrica Oltenia S.A. în calitate de unitate deținătoare, pentru terenul în suprafață de 1817 m.p. situat în ., ce a făcut obiectul notificării mai sus menționate.
Prin sentința civilă nr. 568/08.11.2011, Curtea de Apel C. a admis cererea formulată de reclamantul din cauza de față și a dispus obligarea pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Proprietăților să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul teren în suprafață de 1817 m.p. situat în ., conform deciziei nr. 153/16.08.2002 emise de Electrica Oltenia S.A.
Această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de C. Centrală pentru Stabilirea Proprietăților prin decizia civilă nr. 5405/14.12.2012, astfel cum reiese din extrasul de pe portalul ww.scj.ro depus la dosarul cauzei.
După rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 568/8.11.2011 a Curții de Apel C., C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis titlul de despăgubire, fapt necontestat de niciuna dintre părți, iar după . Legii nr. 165/2013 C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a emis decizia nr. 315/31.01.2014 prin care a invalidat decizia nr. 153/16.08.2002 emisă de S.C. Electrica Oltenia S.A., reținând în esență că imobilul teren în suprafață de 1817 m.p. situat în . nu făcea obiectul Legii nr. 10/2001, astfel încât nu pot fi acordate despăgubiri în temeiul acestui act normativ, ci în temeiul Legii nr. 18/1991 a fondului funciar.
În privința legalității deciziei nr. 315/31.01.2014, tribunalul a constatat în prealabil că emiterea acesteia în condițiile Legii nr. 165/2013 este consecința regulilor de aplicare în timp a acestui act normativ, care este incident și situației reclamantului, conform articolului său 4.
În egală măsură, tribunalul a reținut că, potrivit art. 41 alin. 5 din Legea nr. 165/2013, obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21 din același act normativ.
În cauza de față, tribunalul a constatat că prin sentința civilă nr. 568/8.11.2011 Curtea de Apel C. a analizat legalitatea deciziei nr. 153/16.08.2002 emise de S.C. Electrica Oltenia S.A. din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
În plus, tribunalul a constatat că analiza Curții de Apel C. a fost făcută în contextul în care după înaintarea dosarului la C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de către S.C. Electrica Oltenia S.A., acesta a fost retransmis către S.C. Electrica Oltenia S.A. pentru reanalizarea dosarului în contextul în care autoritatea administrativă menționată considera că terenul nu făcea obiectul Legii nr. 10/2001, acesta fiind și motivul pentru care dosarul nu a fost soluționat până la data sesizării Curții de Apel C. cu cererea care a făcut obiectul dosarului nr._, precum și motivul pentru care reclamantul a sesizat instanța cu cererea sa prin care solicita obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia privind titlul de despăgubire pentru terenul său din ..
Sub aspectul menționat, Curtea de Apel C., prin sentința menționată, rămasă irevocabilă, a reținut în mod expres faptul că decizia S.C. Electrica Oltenia S.A. nu mai putea fi revocată întrucât constituie un act de natură civilă ce a intrat în circuitul civil și a înlăturat apărările pârâtei C. centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (antecesoarea pârâtei din cauza de față) prin care se invocă caracterul neîntemeiat al cererii promovate de reclamant privind obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Așa fiind, rezultă că în cauză există autoritatea de lucru judecat cu privire la legalitatea emiterii deciziei nr. 153/16.08.2002 de către S.C. Electrica Oltenia S.A. precum și cu privire la obligația pârâtei, în calitate de succesor al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, de emitere a titlului de despăgubire, iar încadrarea în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 a terenului pentru care s-a stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri nu mai poate fi repusă în discuție.
Ca atare, chiar dacă dispozițiile art. 41 alin. 5 din Legea nr. 165/2013 fac trimitere la art. 21 din același act normativ, articol al cărui alineat 8 prevede că ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin.(7), totuși această prevedere legală nu își găsește aplicarea în cauza de față, în condițiile în care cu privire la motivul de invalidare a deciziei nr. 153/16.08.2002, și anume încadrarea terenului în litigiu în domeniul de aplicare a Legii nr. 18/1991, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că acesta face parte din domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentințe, la data de 12.06.2015 a declarat apel pârâta C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.), care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 18.06.2015.
I. În motivarea cererii sale, apelanta-pârâtă a arătat că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a reținut autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 568/2011 pronunțate de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
1. Sentința civilă nr. 568/8.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel C., prin care C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul teren în suprafață de 1817 m.p. situat în ., conform deciziei nr. 153/16.08.2002 emise de S.C. Electrica Oltenia S.A., a fost pronunțată sub imperiul dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut faptul că îndreptățirea reclamantului la acordarea de despăgubiri nu poate fi pusă în discuție întrucât atribuțiile C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor erau limitate de lege la verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură. A mai reținut instanța că S.C. Electrica Oltenia S.A. nu mai putea revoca decizia nr. 153/2002, dată fiind natura civilă a acestui act.
În dosarul pendinte, instanța de fond a reținut autoritatea de lucru judecat cu privire la legalitatea emiterii deciziei nr. 153/2002 emise de S.C. Electrica Oltenia S.A.
Dacă am accepta ca temeinic și legal punctul de vedere al instanței de fond, pentru identitate de rațiune s-ar impune, dată fiind natura juridică civilă a actelor prin care au fost propuse măsuri reparatorii notificatorilor, ca în toate dosarele de despăgubire transmise Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, aceasta să nu mai verifice existența dreptului persoanei ce se consideră îndreptățită.
Or, o asemenea ipoteză ar lăsa fără efecte nu numai Legea nr.165/2013, ci și deciziile Curții Constituționale pronunțate în materie, respectiv decizia nr. 686/2014.
În speța de față, în dosarul având ca obiect obligație de a face (_ ), instanța nu a statuat în sensul celor mai sus arătate. Este adevărat că a pus în discuție caracterul civil al deciziei emise de S.C. Electrica Oltenia S.A., dar doar în lumina dispozițiilor legale în vigoare la acel moment. Or, prin Legea nr.165/2013, legislația în materia proprietăților a fost modificată substanțial, C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor dobândind atribuții de verificare și control asupra actelor emise în procedura de soluționare a notificărilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, putând deci chiar invalida aceste decizii/dispoziții.
De altfel, chiar instanța de fond a reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 41 alin. 5 raportat la art. 21 din Legea nr. 165/2013, dar în același timp a înlăturat de la aplicare tocmai esența acestor norme, respectiv verificarea dreptului persoanei ce se consideră îndreptățită (art. 21 alin. 5), interpretarea textului de lege fiind făcută într-o manieră străină de ceea ce a dorit legiuitorul să reglementeze.
2. Adoptarea Legii nr. 165/2013 nu are ca efect privarea persoanelor de dreptul de proprietate, garantat și apărat atât prin legea fundamentală, cât și prin exercițiul instanțelor de judecată, ci doar stabilește o modalitate prin care statul român, în acord cu soluțiile pronunțate de către instanțele de judecată, garantează realizarea dreptului persoanelor fizice.
Prin abrogarea dispozițiilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ce reglementau procedura de emitere a titlurilor de despăgubire de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și în lipsa prevederilor art. 41 alin. 5 din Legea nr. 165/2013, sentințele judecătorești rămase definitive și irevocabile ce au obligat la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire ar fi rămas fără efect, întrucât C. Națională pentru Compensarea Imobilelor s-ar fi aflat în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile.
În condițiile în care legiuitorul aînțeles să respecte puterea judecătorească, dând eficacitate autorității de lucru judecat, iar C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor a soluționat dosarul de despăgubire al reclamantului în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. 5 din Legea nr. 165/2013, apelanta-pârâtă consideră că nu se află în situația precizată mai sus.
Pentru o mai bună înțelegere a modificărilor aduse de Legea nr. 165/2013 asupra competențelor Secretariatului Comisiei, apelanta-pârâtă a arătat că, sub incidența art. 16 alin. 6 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, secretariatul solicita completarea cu acte exclusiv pentru probarea legalității respingerii cererii de restituire în natură, iar în situația în care de la dosarul de despăgubire lipseau documente care să justifice soluția adoptată prin dispoziția emisă de primar, dosarele de despăgubire erau restituite, în original, pentru completare.
Prin noua lege (art. 21 alin. 5 din Legea nr. 165/2013) s-a dat posibilitatea secretariatului de a solicita documente și pentru probarea existenței și întinderii dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii.
Prin decizia nr. 269/2014 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 7 alin. 1, art. 11 alin. 1 și 2, art. 16, art. 17 alin. 1 lit. a), art. 21 alin. 6 și 8, art. 31 alin. 5, art. 34 alin. 1, art. 35 alin. 2 și art. 50 lit. b) teza întâi din Legea nr. 165/2013.
Astfel, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 165/2013, C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor are obligația „de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora".
Această interpretare dată de Curtea Constituțională cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 este pe deplin aplicabilă și situațiilor reglementate de legiuitor la art. 41 alin. 5, întrucât au la bază același temei juridic, respectiv dispozițiile art. 21 din lege.
Legiuitorul, prin instituirea unor dispoziții tranzitorii, a înțeles să reglementeze inclusiv situația dosarelor în care C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată la emiterea titlurilor de despăgubire, instituind obligația și în aceste cazuri a parcurgerii procedurii prevăzute la art. 21, respectiv verificarea dosarelor de despăgubire sub toate aspectele.
Același legiuitor a reglementat cu titlu de excepție situațiile în care C. Națională pentru Compensarea Imobilelor poate emite titluri de despăgubire, situația de față neîncadrându-se în aceste situații excepționale (art. 41 alin. 1-3).
În concluzie, apelanta-pârâtă apreciază că deciziile Curții Constituționale nr. 269/2013 și nr.686/2014 vin și confirmă faptul că procedura de soluționare a acestor dosare aflate în situația tranzitorie reglementată de art. 41 alin. 5 din Legea nr. 165/2013, modificată și completată, este una corectă.
II. Instanța de fond a dispus în mod netemeinic și nelegal anularea deciziei de invalidare nr. 315/2014 și a obligat pârâta să emită o nouă decizie de despăgubire în echivalent valoric în puncte, conform prevederilor art. 21 din Legea nr. 165/2013.
Potrivit celor dispuse de C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor în ședința din 24.10.2013, prin adresa nr._/CC/01.11.2013 au fost solicitate documente din care să reiasă dacă imobilul teren era situat în intravilanul localității la momentul preluării de către stat, precum și înscrisuri din care să reiasă destinația întregii suprafețe de teren la data preluării.
Potrivit relațiilor transmise apelantei-pârâte și înregistrate cu nr._/RG/17.12.2013, la data ocupării terenului în anul 1976 folosința terenului era de pășune naturală întreținută.
Mai mult decât atât, potrivit situației juridice existente la dosar, transmise de către Primăria Orașului Tismana, suprafața de 1817 m.p. se afla la data preluării în extravilanul localității.
III. Instanța de fond a reținut în mod netemeinic și nelegal faptul că reclamantului i s-ar fi recunoscut dreptul la acordarea de despăgubiri bănești prin decizia nr. 163/2002 a S.C. Electrica Oltenia S.A.
Conform art. 17 alin. 1 lit. a-b din Legea nr.165/2013, C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
Prin decizia nr. 269/2013, Curtea Constituțională a constatat faptul că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câștigat, câtă vreme decizia/dispoziția entității învestite cu soluționarea notificării, conținând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptățite la restituire. Aceasta deoarece până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr.247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor – ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptățită la restituire are o simplă expectanță de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanță izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, Legii nr. 247/2005, H.G. nr. 1095/2005, art. 466 Cod procedură civilă, Legii nr. 165/2013.
La data de 06.07.2015, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivare, intimatul-reclamant a arătat că apreciază ca fiind intrat în puterea lucrului dezlegat în drept de instanțele de judecată, dar și în autoritatea lucrului judecat, în raport cu C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nimeni alta decât „autoarea” apelantei-pârâte, dreptul său de a fi despăgubit în echivalent valoric cu 6119 USD pentru acest teren.
Astfel, în procedura inițială a Legii nr. 10/2001, însuși deținătorul, fosta S.C. Electrica S.A. Oltenia, a apreciat că dreptul intimatului de despăgubire intră sub incidența Legii nr. 10/2001, pentru că la data promulgării Legii nr. 10/2001 terenul se afla și se află într-o zonă intravilană, construibilă, a orașului Tismana, fiind afectat de construcții autorizate încă de la data edificării Stației de Transformare Electrica.
Or, dacă pentru aceste construcții industriale s-a emis o autorizație de construcție, deținătoarea terenului, S.C. Electrica S.A., a apreciat că la data efectivei afectațiuni prin construirea Stației de Transformare Electrica terenul era unul de regim intravilan, indiferent de includerea lui în Planul Urbanistic intravilan al fostei comune Tismana.
Modificările aduse de Legea nr. 165/2013 vizează doar modalitatea de despăgubire, care va fi una pe puncte valorice.
Prin Legea nr.165/2013 a fost reglementată o nouă modalitate de despăgubire, aceea pe puncte valorice, dar care vizează toate terenurile ce nu pot fi restituite fizic, nici pe un alt amplasament, indiferent de calificarea lor ca intravilan sau extravilan la data preluării.
Cum legea nu distinge expres și imperativ, nici instanțele nu o pot face.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 476 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
I. În mod temeinic a reținut prima instanță în ceea ce privește situația de faptcă, în urma soluționării notificării nr. 960/2001 formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantului i s-a recunoscut dreptul la acordarea de despăgubiri bănești în valoare estimativă de 6119 USD prin decizia nr. 153/16.08.2002 emisă de S.C. Electrica Oltenia S.A. în calitate de unitate deținătoare, pentru terenul în suprafață de 1817 m.p. situat în ., ce a făcut obiectul notificării mai sus menționate.
Prin sentința civilă nr. 568/08.11.2011 pronunțată în dosarul nr._ (rămasă irevocabilă prin decizia nr. 5405/14.12.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal), Curtea de Apel C. - Secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul din cauza de față și a dispus obligarea pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Proprietăților să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul teren în suprafață de 1817 m.p. situat în ., conform deciziei nr. 153/16.08.2002 emise de Electrica Oltenia S.A., cu motivarea că nu se poate contesta de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor calitatea reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii la care în prealabil s-a reținut a fi îndreptățită potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, controlul său fiind limitat la verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură.
C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis titlul de despăgubire până la . Legii nr. 165/2013.
II.1. Potrivit art. 41 alin. 5 din Legea nr. 165/2013: „Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21”.
Este adevărat că art. 21 alin. 5 din același act normativ prevede că: „Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii” și că, prin urmare, actuala procedură se deosebește de cea reglementată de Legea nr. 247/2005 privind controlul dosarelor administrative de către Secretariatul Comisiei Centrale, care prevedea în art. 16 alin. 4 din Titlul VII că: „Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. 1 și 2 în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură”.
Dispozițiile art. 41 alin. 5 din Legea nr. 165/2013 nu fac însă trimitere și la alineatul 5 al art. 21, întrucât acesta nu reglementează o modalitate de executare a obligației stabilite printr-o hotărâre judecătorească. Din contră, aplicarea acestuia ar putea conduce la lăsarea neexecutată a unei asemenea obligații, cum s-ar întâmpla și în prezenta cauză dacă s-ar recunoaște valabilitatea deciziei de invalidare, motivată cu argumentul că reclamantul nu era persoană îndreptățită la obținerea unor măsuri reperatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Or, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, articolul 6 par. 1 din Convenție garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil; el consacră în acest fel „dreptul la o instanță”, unul din aspectele acestui drept fiind dreptul de acces, adică dreptul de a sesiza o instanță în materie civilă (hotărârea Philis împotriva Greciei din 27 august 1991). Totuși, acest drept ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă (fără efect) în detrimentul uneia dintre părți.
Astfel, trimiterea la art. 21 se limitează strict la partea din acest text de lege care presupune o formă de punere în executare a hotărârii judecătorești, și anume evaluarea și emiterea deciziei de compensare.
Cu alte cuvinte, odată ce soluționarea unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 a trecut de faza verificării deciziei emise de unitatea deținătoare de către Secretariatul Comisiei Centrale, conform legii în vigoare la data desfășurării procedurii corespunzătoare (în speță, Titlul VII din Legea nr. 247/2005) și a ajuns, în baza unei hotărâri judecătorești, în etapa de evaluare a despăgubirilor, nu se mai poate întoarce la faza verificării deciziei în temeiul unei legi noi, care impune în plus un control mai extins, astfel că legea nouă (Legea nr.165/2013) se aplică numai în privința etapei evaluării, în sensul că nu se mai emite un titlu de despăgubire, cum stabilise hotărârea judecătorească, ci un act echivalent, respectiv decizia de compensare.
Din această perspectivă, dacă nu se poate reține autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 568/08.11.2011 pronunțate de Curtea de Apel C. - Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ sub aspectul verificării legalității deciziei nr. 153/16.08.2002 emise de S.C. Electrica Oltenia S.A. (nerealizându-se o examinare pe fond a temeiniciei și legalității acesteia), în schimb există autoritate de lucru judecat în chestiunea dreptului reclamantului de a obține măsuri reparatorii (compensatorii) în baza deciziei în discuție.
Decizia Curții Constituționale nr. 686 din 26 noiembrie 2014 are în vedere, referindu-se la dispozițiile art. 21 alin. 5 și 8 din Legea nr. 165/2013, situația notificărilor aflate în faza verificării deciziilor emise de unitățile deținătoare, excluzând din câmpul controlului exercitat de Secretariatul Comisiei Naționale pe cele emise în executarea unor hotărâri judecătorești. În cauză însă se pune problema aplicării art. 41 alin. 5, ce privește situația dosarelor ce au depășit această etapă și instituie o normă de trimitere la acele părți din art. 21 care pot constitui conceptual o formă de executare a unei hotărâri judecătorești.
De asemenea, decizia Curții Constituționale nr. 269 din 7 mai 2014 vizează o altă ipoteză, cea a notificărilor aflate în aceeași fază a verificării deciziilor emise de unitățile deținătoare, dar pentru cazurile în care s-au formulat acțiuni în instanță îndreptate împotriva refuzului fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a soluționa dosarele de despăgubire, refuz dedus din lipsa oricărui răspuns cu privire la emiterea titlului de despăgubire cuvenit.
2. D. fiind că stadiul soluționării notificării formulate de reclamant în prezenta cauză la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 nu mai permite conform celor expuse mai sus verificarea existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, Curtea constată un impediment de ordin legal în examinarea pe fond a celui de-al doilea motiv de apel.
3. Cel de-al treilea motiv de apel vizează greșita recunoaștere de către prima instanță a dreptului intimatului-reclamant de a obține despăgubiri bănești. Or, tribunalul nu a procedat astfel, acesta dispunând obligarea apelantei-pârâte să emită o nouă decizie de despăgubire în echivalent valoric în puncte conform dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013, ceea ce înseamnă că toate criticile formulate sunt lipsite de obiect (obiectul fiind reprezentat de dispozițiile instanței, respectiv de argumentele, în fapt și în drept, care fundamentează hotărârea judecătorească atacată).
Față de aceste considerente, nereținând criticile formulate, Curtea urmează ca, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în București, .. 202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1456/30.10.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant MUCIUCIORA C., CNP_, domiciliat în orașul Tismana, ., județ Gorj, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 01.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. S. C. G.
GREFIER
N.-C. I.
Red. C.G.
Tehnored. C.G./B.I.
4 ex./21.09.2015
------------------------------------------------
T.B.- Secția a III-a - M. S.
| ← Succesiune. Decizia nr. 929/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 836/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
