Legea 10/2001. Decizia nr. 302/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 302/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 2058/3/2014
Dosar nr._
(560/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.302 A
Ședința publică de la 8 iunie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.1550 din 21.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți I. G. și I. I..
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul reclamant I. G., personal și asistat de avocatul B. R., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 08.06.2015, emisă de Baroul C., pe care o depune la dosar, același avocat reprezentând și interesele intimatului reclamant I. I., lipsind reprezentantul apelantului pârât P. G. al Municipiului București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apărătorul intimaților reclamanți arată că nu mai are cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de apel.
Apărătorul intimaților reclamanți solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Menționează că reclamanți au depus la dosar toate documentele din care rezultă că au respectat procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 pentru soluționarea dosarului administrativ.
Mai arată că imobilul din litigiu nu este grevat de nici o sarcină și poate fi restituit în natură astfel cum se menționează și în raportul de expertiză efectuat la instanța de fond.
În ceea ce privește susținerea referitoare la cheltuielile de judecată, arată că, pârâtul are cunoștință de cuantumul onorariilor avocațiale în cazurile de restituiri, iar referitor la onorariu de expertiză acesta a fost stabilit de către instanța de fond și achitat de către reclamanți; pârâtul căzând în pretenții a fost obligat în mod corect și la plata acestei sume de bani.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti-Sectia a III a Civila sub nr._, la data de 23.01.2014, reclamantii I. G. și I. I., în contradictoriu cu pârâtul P. G. al Municipiului București, au solicitat ca pe baza hotărârii judecătorești ce se va pronunța sa se dispuna obligarea paratului la emiterea unei decizii in baza Legii nr. 10/2001 prin care sa le fie recunoscuta calitatea de proprietari asupra imobilului teren in suprafata de 257,54 mp, situat in ., sector 6, Bucuresti.
În motivarea acțiunii, reclamantii au arătat că au depus la data de 12.09.2005 la Primaria Municipiului Bucuresti notificarea nr. 43/2005 si nu au primit raspuns la aceasta.
Se arata ca sunt mostenitorii legali ai parintilor I. F. si I. I. care au fost proprietarii acestui teren conform actului de vanzare-cumparare autentificat la notariatul de stat Bucuresti sub nr. 2190/470 din 15.05.1957 iar drepturile de succesori sunt confirmate de certificatul de mostenitor nr. 41/05.09.2002.
Parintii reclamantilor au edificat o casa pe acest teren ce a fost demolata de catre ICRAL Giulesti in anul 1988.
In drept au fost invocate disp. din Legea 10/2001.
Paratul Municipiul Bucuresti prin P. G. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii, ca neintemeiata.
Se arata ca este permisa revendicarea imobilelor preluate abuziv numai in conditiile Legii nr. 10/2001 iar reclamantii nu au respectat termenul de 6 luni prevazut de art. 21 din Legea 10/2001, care a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 si OUG nr. 145/2001 pana la data de 14.02.2002 iar Legea nr. 247/2005 nu prevede o prelungire a acestui termen sau o repunere in termenul de formulare a notificarii, fiind decazuti din dreptul de a mai beneficia de masuri reparatorii.
In susținerea cererii au fost depuse înscrisuri.
A fost incuviintata proba cu inscrisuri si proba cu expertiza in specialitatea topografie, fiind stabilite ca obiective: identificarea imobilului; sa se precizeze daca acesta este afectat de lucrari de sistematizare sau constructii de utilitate publica si daca poate fi restituit in natura, total sau partial.
Concluziile expertului in specialitatea topografie au fost cuprinse in cuprinsul raportului de expertiza din 23.10.2014 întocmit de expertul Cioanca N.(filele 161-170).
A fost atașat dosarul administrativ nr._/2001 (filele 61-150).
Tribunalul București - secția a III-a Civilă prin sentința civilă nr.1550/21.11.2014 a admis acțiunea formulată de reclamanții I. G. și I. I. în contradictoriu cu pârâtul P. G. al Municipiului București; a obligat paratul P. G. al Municipiului București sa emită in favoarea reclamanților dispoziție motivata, prin care sa propună restituirea in natura a imobilului teren in suprafața de 257,37 mp situat la fosta adresa poștala din București, ., sector 6 si identificat conform raportului de expertiza din 23.10.2014 întocmit de expertul Cioanca N. ; a obligat paratul la plata către reclamanți a sumei de 2200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
În considerentele sentinței s-a reținut că, potrivit disp. art. 22 din Legea 10/2001(1) Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
(2) Notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia.
(3) Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea și o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării.
(4) Notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.
(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Pe de alta parte, textul, devenit art. 22 ca urmare a republicării actului normativ, a stabilit că persoanele îndreptățite să ceară restituirea imobilelor preluate abuziv de stat trebuie să notifice unitatea deținătoare, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 și împlinit așadar la 14 februarie 2002, astfel, tribunalul retine ca termenul pentru depunerea notificării este cel rezultat în urma prelungirii termenului inițial prevăzut de art. 22 alin. (1), respectiv 12 luni de la . respectivei legi (6 + 3 + 3 = 12 luni), deci până la 14 februarie 2002.
Termenul pentru formularea notificării,prev. de art.22 alin.1 din legea 10/2001 este un termen de decădere si art.103 Cod procedură civilă, nu se aplică acestuia, iar potrivit art. 22 alin.5 din aceeași lege nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
In acest sens, prin decizia civilă nr. 6766 din 15 septembrie 2005 a Î.C.C.J. – Secția civilă și de proprietate intelectuală s-a arătat de altfel că, spre deosebire de termenele de prescripție extinctivă, termenele de decădere sunt mai riguroase, nesusceptibile de suspendare, întreruperi sau repunere în termen. Sancțiunea decăderii constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege, pe când prescripția extinctivă stinge dreptul material la acțiune, astfel că forța majoră, ca și caz de suspendare a cursului prescripției, nu poate fi aplicabilă.
Înalta Curte a arătat că, din acest punct de vedere, termenul prevăzut de art.21 alin. 5 din Legea nr.10/2001, este incompatibil cu instituția repunerii în termen. Rațiunea pentru care a fost instituit ca fiind termen de decădere rezultă din preocuparea legiuitorului de a dinamiza procedurile de punere în aplicare și finalizare a operațiunilor de retrocedare în natură sau prin echivalent a bunurilor trecute în proprietatea statului sau preluate în orice mod de acesta.
Tribunalul a reținut ca desii reclamantii au formulat notificarea nr. 43/2005, aceasta nu era decat o revenire cu privire la notificarea nr.1255/12.07.2001(fila 64) formualta de I. G. prin care a cerut masuri reparatorii pentru terenul in suprafata de 257,54 mp, situat in Bucuresti, ., sector 6, astfel ca notificarea pentru imobilul respectiv a fost formulata in termenul de 6 luni prevazut de lege.
Potrivit art.1 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Potrivit art.3, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, printre altele persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.
Totodată, potrivit art.22, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
Potrivit art.25 din același act normativ, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art.23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Tribunalul a constatat că pe de o parte termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire este un termen imperativ și poate avea două date de referință fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, iar pe de altă parte în prezenta cauză nici nu se poate interpreta că a fost prorogat conform art.25 pct.1 din HG 250/2007.
De asemenea în cazul în care pârâta consideră că nu au fost depuse toate actelor solicitate acesta are posibilitatea emiterii unei dispoziții prin care să respingă notificarea, astfel încât reclamanta să poată contesta această dispoziție prin căile prevăzute de lege și nu de rămânere în pasivitate.
În consecință, în raport de considerentele arătate în cele ce de mai sus, tribunalul a constatat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001 si avand in vedere dispozitiile Deciziei XX din 19.03.2007 a ICCJ prin care s-a stabilit ca in aplicarea dispozitiilor art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia impotriva deciziei sau dispozitiei de respingere ci si actiunea persoanei indreptatite in cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate, instanta va analiza pe fond cererea de obligare a pârâtei să emită o dispoziție motivată privind restituirea in natura sau stabilirea de despăgubiri.
În ceea ce privește calitatea de persoane îndreptățite in sensul art.3 din Legea 10/2001, tribunalul a constatat ca in baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2190/470 din 15.05.1957 la Notariatul de Stat Bucuresti, autorii reclamantilor I. F. si I. I. au cumparat terenul viran in suprafata de 257,37 mp situat in Bucuresti, ., raionul G. G.-D. pe care au edificat o contructie conform autorizatiei de construire nr. 38.T/2563 din 13.12.1973 iasr cladirea a fost impusa in baza declaratiei nr._/16.08.1957.
Conform actelor aflate la dosarul cauzei imobilul a fost preluat de stat prin Hotararea Guvernului nr. 556/17.05.1990, in a carei anexa 20bis, la pozitia 122, sunt inscrisi I. F. si I. I., cu teren in suprafata de 258 mp si constructii in suprafata desfasurata de 153,27 mp., ce a fost demolata.
Tot din actele dosarului rezulta ca a fost acordata o despagubire in cuantum de_ lei suma ce a fost ridicata la data de 06.02.1992, insa aceasta despagubirie este aferenta doar constructiei demolate, pentru care reclamantii nu au solicitat masuri reparatorii, nefiind acordata si pentru terenul preluat in fapt.
Conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, se instituie o prezumție de proprietate, în absența unor probe contrare, atât în ceea ce privește calitatea de proprietar cât și în ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate, în persoana care a fost individualizată în actul prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Astfel conform acestui articol „în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.”
Tribunalul a reținut că aceasta este o preluare abuziva, deoarece art. 2 alin.1 lit. h din Legea nr. 10/2001, nu conditioneaza caracterul abuziv al preluarii de imprejurarea ca statul a platiti o suma de bani in schimbul imobilului si de valoarea acesteia.
Prin urmare, avand in vedere ca in actul de vanzare-cumparare, autorii reclamntilor figurau cu un teren in suprafata de 257,37 mp, tribunalul retine ca acestia sunt indreptatiti la aceasta suprafata, desi in actul de preluare apare consemnata o suprafata de 258 mp.
In ceea ce îi privește pe reclamanti, instanța reține că acestia și-au justificat calitatea de persoane îndreptățite conform disp. Legii nr. 10/2001, prin actele depuse la dosar.
Astfel, potrivit certificatului de mostenitor nr. 2437/26.11.1992, de pe urma defunctuluiordache F., decedat la 19.07.1992, au ramas ca mostenitori I. I., sotie supravietuitoare si reclamantii I. I. si I. G., in calitate de fii iar de pe urma defunctei I. I., decedata la 24.01.1999, au ramas ca mostenitori reclamantii I. I. si I. G., in calitate de fii, astfel cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. 41/05.09.2002.
Prin urmare, instanța reține că reclamantii au făcut dovada calității de proprietari a autorilor lor la momentul preluarii abuzive a terenului in suprafata de 257,37 mp situat in Bucuresti, ..
Potrivit dispozitiilor art.1 din Legea nr. 165/2013 (1) Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură.(2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.(3) În situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4).
Conform art. 16 din aceeasi lege, cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7).
Tribunalul a reținut ca dispozitiile acestei legi sunt incidente in cauza avand in vedere ca potrivit disp. art. 4 din lege se prevede expres ca dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Ca urmare a modificarilor legislative intervenite conform Legii nr. 165/2013, in cazul in care restituirea in natura nu este posibila, singura masura reparatorie prevazuta este acordarea de puncte compensatorii, nefiind posibila atribuirea unui alt imobil in compensare, astfel cum prevedeau dispozitiile din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a reținut ca s-a prevazut in noua lege ca masura reparatorie restituirea in natura, ceea ce reprezinta transpunerea in plan legislativ a dispozitiilor din Legea 10/2001, care reglementau acest principiu al restituirii in natura.
Astfel, conform disp. art. 7 alin.1 din Legea nr. 10/2001 de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură iar potrivit alin.2 dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de prezenta lege. Potrivit alin. 5 nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare
Conform disp. art. 9 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini iar conform disp. art. 21 alin.1 imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.
Din aceste texte legale, reiese că regula este restituirea în natură, Astfel, din coroborarea prevederilor art. 7, art.9 și art. 18 din Legea nr. 10/2001 republicată, rezultă că, în cazul în care imobilul nu este înstrăinat și se află în continuare în patrimoniul unității deținătoare, notificată cu respectarea legii, aceasta din urmă va proceda la restituirea în natură a imobilului către persoana îndreptățită
Conform concluziilor raportului de expertiza efectuat de expertul in specialitatea topografie C. N. terenul nu este afectat de elemente de sistematizare sau constructii de utilitate publica, putand fi restituiti integral in natura, avand acces la drumul public.
Prin urmare, instanta a admis cererea si va obliga paratul P. G. al Municipiului Bucuresti sa emită in favoarea reclamantilor dispozitie motivata, prin care sa propună restituirea in natura a imobilului teren in suprafața de 257,37 mp situat la fosta adresa poștala din Bucuresti, ., sector 6 si identificat conform raportului de expertiza din 23.10.2014 întocmit de expertul Cioanca N..
Conform art. 451 Cod proc. Civ. avand in vedere culpa procesuala, tribunalul a obligat paratul la plata către reclamanti a sumei de 2200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, constand in onorariu de expert in cuantum de 1200 lei si onorariu avocat in cuantum de 1000 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul București prin P. G..
În motivele de apel se arată că în raport de data introducerii acțiunii 23.01.2014, decizia Curții Constituționale nr.88/27.02.2014 și . Legii nr.165/2013 acțiunea este prematură, excepție pe care apelanta a invocat-o prin motivele de apel însă instanța a omis a se pronunța asupra ei.
Prin dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.165/2013, entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr.10/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de
soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5000 de cereri;
c) în termen de 36 luni, entitățile învestite de lege care mai au de
soluționat un număr de peste 5.000 de cereri în cazul Primăriei Municipiului
București.
Astfel, se constată că pentru soluționarea notificării, s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art.25.1 din Legea nr.10/2001 mai mult prin art.32.1 din Legea 165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativă de 90 zile în care persoanele care se considera îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege.
În consecința, câtă vreme analiza notificărilor întemeiate pe Legea nr.10/2001 se face din perspectiva unui nou act normativ privind masurile reparatorii pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România respectiv Legea nr.165/2013 începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Mai mult, prin dispoziția art.4 din Legea nr.165/2013, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12 octombrie 2010 pronunțată în cauza M. A. împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Astfel, apelantul pârât apreciază că dreptul persoanelor care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii în soluționarea notificărilor nu s-a născut.
Mai mult decât atât, prin raportare la dispozițiile art.33 alin.4, „cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin.1, respectiv entitățile învestite cu soluționarea cererilor formulate, potrivit Legii nr.10/2001”.
Față de textul de lege invocat, apelantul pârât consideră că nu poate fi obligat la a soluționa dosarul reclamanților, câtă vreme legiuitorul a stabilit ca rezolvarea cererilor formulate în temeiul Legii nr.10/2001 să se facă în ordinea depunerii acestora.
Prin cererea formulată, reclamanții solicită obligarea pârâtului la emiterea unei decizii în baza Legii nr.10/2001, prin care să li se recunoască calitatea de proprietari asupra imobilului teren în suprafață de 257,54 m.p., situat în ., sector 6.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de restituire în natură, în opinia apelantului, trebuie clarificată situația juridică a acestuia în raport de concluziile raportului de expertiză care identifică efectiv imobilul solicitat.
Apelantul apreciază ca utilă emiterea unei adrese către Direcția Patrimoniu în raport de concluziile raportului de expertiză care să identifice efectiv imobilul.
De asemenea, la momentul pronunțării în ceea ce privește restituirea în natură a terenului trebuia să se stabilească și afectarea sau nu a bunului de utilități publice, aspecte ce urmau a fi lămurite numai în măsura în care acestea rezultă din adrese ce emană de la societățile abilitate în acest sens respectiv S.C. APA N. S.A, S.C. DISTRIGAZ S.A. și S.C. ELECTRICA S.A.
Aspectele ce țin de existența unor rețele edilitare subterane, nu pot fi observate prin expertizarea imobilului la fața locului, acestea rezultă doar din date concrete ce emană de la societățile abilitate în acest sens.
Or, în aceste condiții, apelantul consideră util ca aspectele ce țin de afectarea sau nu a bunului litigios de rețele edilitare să fie reglementată pe baza unor adrese care să emane de la S.C. APA N. S.A, S.C. DISTRIGAZ S.A. și S.C. ELECTRICA S.A.
Necesitatea unor astfel de relații, în opinia apelantului, rezidă din faptul că existența de rețele edilitare neidentificate sau nespecificate duce ulterior la imposibilitatea punerii în executare a unor astfel de hotărâri, iar o neidentificare concretă a bunului poate duce la încălcarea dreptului de proprietate al unor terțe persoane.
Referitor la obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată, apelantul consideră că în mod greșit instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții, or în cazul de față nu se poate reține culpa instituției, reclamanții având obligația de a depune la Serviciul de analiză a notificărilor toate actele prevăzute de art.22 din Legea nr.10/2001 pentru soluționarea notificării.
Apelantul pârât invocă jurisprudența C.E.D.O., care prevede că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, decât in măsura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.
În cazul onorariului de avocat nepotrivit de mare, sancțiunea este reglementată de art.274 alin.3 C.proc.civ. și constă în dreptul suveran al instanței de judecată de a micșora onorariul, dacă este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Cheltuielile de judecată sunt o sumă de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a făcut cu ocazia litigiului soluționat prin hotărâre judecătorească, fundamentul fiind culpa procesuala a părții care cade în pretenții.
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea practicării unor onorarii încadrate în anumite limite, însă în mod cert a avut în vedere complexitatea cauzei și a actelor de executare, reflectate în demersurile efectuate și munca prestată.
Realitatea cheltuielilor ține de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului, o garanție a succesului său.
Prin urmare, nu este nici etic, nici moral și nici legal ca apelantul pârât să fie obligat la plata unor sume nejustificate, din banii publici cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea va admite apelul având în vedere faptul că acțiunea a fost înregistrată pe rolul tribunalului la 23.01.2014 după data intrării în vigoare a legii nr.165/2013, respectiv 16 mai 2013.
În raport cu această situație de fapt Curtea apreciază că soluția pronunțată nu este legală având în vedere Deciziile Curții Constituționale nr.88/2014, general obligatorie de la data publicării lor în Monitorul Oficial,precum și decizia în interesul legii nr.5/16.03.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,obligatorie pentru instanțe conform art.517 alin.4 Cod procedură civilă .
În considerentele Deciziei nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014 Curtea Constituțională a reținut, referindu-se la noile termene în care, potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care aceste termene nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
Așadar, în ce privește litigiile aflate deja pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, judecătorul cauzei va trebui să urmărească păstrarea echilibrului procesual, care poate fi grav afectat printr-o interpretare neconstituțională a noii reglementări. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că rolul său este acela de a stabili dacă prevederile de lege criticate sunt constituționale, dar și dacă interpretările ce se dau acestora respectă exigențele Constituției, astfel că, în măsura în care textului de lege criticat i se poate conferi o interpretare constituțională, Curtea va constata constituționalitatea dispoziției legale în această interpretare și va exclude de la aplicare orice alte interpretări posibile.
Din analiza întregului context normativ, precum și din analiza cauzelor în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că pot fi distinse mai multe ipoteze. Astfel, în funcție de natura dispozițiilor din Legea nr.165/2013, Curtea reține, pe de-o parte, existența unor prevederi cu caracter procedural, ce instituie anumite termene, prevederi în care se încadrează și dispozițiile de lege criticate, iar, pe de altă parte, existența unor prevederi cu caracter substanțial, referitoare la cuantumul și modalitatea de acordare de măsuri compensatorii. Totodată, în funcție de momentul introducerii cererii de chemare în judecată în cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, Curtea remarcă faptul că acestea, fie au fost introduse înainte de . Legii nr.165/2013 și se aflau pe rolul instanțelor la momentul intrării în vigoare a legii, fie au fost introduse după . Legii nr.165/2013.
Așa fiind, Curtea este chemată să stabilească dacă aplicarea noilor norme procedurale cauzelor introduse înainte de . Legii nr.165/2013,aflate pe rolul instanțelor la momentul intrării în vigoare a legii, determină o încălcare a principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.(2) din Constituție.
38. Cu privire la acțiunea în timp a legii procesuale civile, Curtea remarcă existența a două posibilități: aplicarea imediată a legii procesuale civile noi și ultraactivitatea legii procesuale civile vechi.
Curtea observă că pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime,orice persoană se poate adresa justiției prin sesizarea instanței competente cu o cerere de chemare în judecată. Astfel, excepția prematurității acțiunii este acea excepție procesuală prin care se invocă faptul că dreptul subiectiv nu este încă actual. În acest context, Curtea reține că prematuritatea este o sancțiune procedurală ce intervine atât pentru neparcurgerea unei proceduri prealabile obligatorii, cât și pentru încălcarea unui termen dilatoriu sau prohibitiv. Astfel,prematuritatea unei acțiuni se transpune într-o condiționare a exercițiului dreptului la acțiune sub aspect suspensiv sau într-o afectare a dreptului procesual de un termen cu caracter suspensiv. Așadar, prematuritatea unei acțiuni în justiție impune o analiză a condițiilor în care procedura judiciară trebuia demarată, condiții care sunt prevăzute de legea în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. În consecință, Curtea constată că prematuritatea nu poate rezulta dintr-o normă procesual civilă posterioară introducerii cererii de chemare în judecată.
Plecând de la aceste constatări, Curtea Constituțională a observat că, potrivit art.25 alin.(1) din Legea nr.10/2001, „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau,după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată,asupra cererii de restituire în natură”. Așa fiind, Curtea a constatat că, la momentul introducerii cererilor de chemare în judecată, moment anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, persoanele îndreptățite aveau un drept subiectiv actual, care, din punct de vedere procedural, nu era grevat decât de obligația respectării termenului de 60 de zile prevăzut de art.25 alin.(1) din Legea nr.10/2001. Astfel, dispozițiile art. 4, coroborate cu cele ale art. 33 din Legea nr.165/2013, din care rezultă că dispozițiile care instituie noile termene de soluționare a cererilor formulate potrivit Legii nr.10/2001 se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, nu fac decât să stabilească o condiție de exercitare a accesului la justiție, care la momentul introducerii cererii de chemare în judecată nu exista.
Cu alte cuvinte, o atare ipoteză nu ține seama de faptul că cererea de chemare în judecată trebuie să respecte condițiile de formă și de fond care sunt reglementate de actele normative în vigoare de la momentul introducerii ei. Prin urmare, nu se recunosc efectele consumate ale raporturilor juridice născute în temeiul Legii nr.10/2001, republicată, în privința condițiilor de exercitare a dreptului la acțiune.
De asemenea, Curtea Constituțională a mai arătat că ” În ceea ce privește influențarea rezultatului procesului, Curtea observă că rezultatul iminent al acestei interpretări a Legii nr.165/2013 îl reprezintă aplicarea noilor termene de soluționare a notificărilor și, în consecință, respingerea, de către instanțele de judecată, a cererii reclamantului ca prematur introdusă”, dacă aceasta a fost introdusă după data de 16 mai 2013, data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013.
Prin decizia nr.5/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a decis în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.26 alin. 3 din Legea nr. 10/ 2001, în corelare cu art.4,art.33-35 din Legea nr.165/2013 este prematură cererea de chemare în judecată privind soluționarea pe fond a notificării nerezolvate de către entitatea deținătoare,cerere introdusă după . Legii nr.165/2013,dar anterior împlinirii termenelor de procedură prealabilă reglementate de acest act normativ.
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.1528 Codul Civil coroborate cu art.33 alin. 1din Legea nr.165/2013 ,este prematură cererea persoanei îndreptățite adresată instanței ulterior intrării în vigoare a legii nr.165/2013,dar anterior împlinirii termenelor reglementate de art.33 din acest act normativ, de obligare a unității deținătoare să soluționeze notificarea la împlinirea termenelor respective.
Prin urmare, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă după data de 16 mai 2013, respectiv la 23.01.2014 aceasta este prematur formulată, iar pe cale de consecință, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă Curtea va admite apelul, va schimba în tot sentința în sensul că va respinge acțiunea ca prematură formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6, împotriva sentinței civile nr.1550 din 21.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți I. G. și I. I., domiciliați în București, ., ., ., sector 6.
Schimbă în tot sentința, în sensul că respinge acțiunea ca prematur formulată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 08.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.A.B.
Tehnored.DAB/B.I
5 ex/16.06.2015
------------------------------------------
T..-Secția a III-a – I.P.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 734/2015. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 722/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
