Obligaţie de a face. Decizia nr. 755/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 755/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 52863/3/2011*

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 755 R

Ședința publică de la 30.06.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – DORINA ZECA

JUDECĂTOR – D. F. G.

JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU

GREFIER – S. V.

……………………

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 69/19.01.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți O. D. A., O. D., O. I., O. Doruleț, O. I. G. și O. V. V., având ca obiect „Legea nr. 10/2001”.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că recurentul-pârât M. București prin Primarul General a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat și văzând că recurentul pârât M. București prin Primarul General a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 C.pr.civ., Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă, sub nr._, la data de 08.07.2011, reclamanții O. D. A., O. D., O. I., O. Doruleț, O. I. G. și O. V. V. au chemat în judecată pârâta Primăria Municipiului București, prin Primar General, solicitând tribunalului ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziții de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în privința imobilului situat în București, . și 6, sector 4, precum și la plata daunelor cominatorii în valoare de 200 lei, începând cu cea de-a 30 zi după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești pronunțate în cauză.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că terenul în suprafață de 1480 m.p., situat în București, ., și terenul în suprafață de 197 m.p., situat în București, ., le-au aparținut în proprietate, în temeiul chitanței sub semnătură privată încheiate cu numitul P. A. în data de 01.08.1969 și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu numita S. M., prin mandatarul M. A. în data de 05.12.1970. În continuare, reclamanții au menționat că pe terenurile în discuție se afla o construcție, căreia i-au mai fost anexate 3 camere de locuit. Reclamanții au susținut că imobilele în discuție au fost preluate abuziv de stat în anul 1988, motiv pentru care au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 sub nr. 2831/15.10.2001, ce nu a fost soluționată nici până în prezent.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001, Constituția României, Convenția Europeană.

În ședința publică din data de 05.03.2012, reclamanții și-au modificat acțiunea sub aspectul cadrului procesual pasiv, specificând faptul că M. București, prin Primar General, are calitatea de pârât în cauză în locul Primăriei Municipiului București.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, însă s-a prezentat în fața tribunalului prin consilier juridic, atașând dosarul administrativ în fotocopie și punând concluzii de respingere a acțiunii.

În ședința publică din data de 02.04.2012, tribunalul a admis excepția inadmisibilității capătului al doilea al cererii vizând daunele cominatorii, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de ședință de la acel termen de judecată. De asemenea, în aceeași ședință de judecată, date fiind concluziile raportului de expertiză tehnică imobiliară în specialitatea topografie, reclamanții și-au completat acțiunea solicitând restituirea în natură a terenului expertizat.

Prin sentința civilă nr.756/09.04.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilăa respins cererea astfel cum a fost modificată de reclamanții O. D. A., O. D., O. I., O. Doruleț, O. I. G. și O. V. V., în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primar General, ca neîntemeiată, pentru primul imobil nefiind dovedită calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituire în natură sau la măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul Legii nr. 10/2001, nefiind făcută proba dobândirii dreptului de proprietare asupra terenului prin uzucapiune și asupra construcției prin accesiune, iar, pentru cel de-al doilea imobil, nefiind formulată notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 și nefiind nici probat dreptul de proprietate.

Împotriva sentinței primei instanțe au formulat recurs reclamanții O. D. A., O. D., O. I., O. Doruleț, O. I. G. și O. V. V..

Prin decizia civilă nr. 423/07.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Bucureștis-a admis recursul, s-a casat în tot sentinta civila recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând în esență că hotărârea primei instanțe nu a fost motivată în mod corespunzător, iar pretențiile concrete deduse judecății se impuneau a fi analizate în raport de normele cu caracter special și derogatoriu în această materie cuprinse in Legea nr. 10/2001.

Instanța de recurs a reținut că deși nu se poate contesta faptul că chitanțele sub semnătură privată încheiate de autorii reclamanților în anul 1970 și respectiv 1969, nu valorează în sine, titlu translativ de proprietate, nu se poate face abstracție de faptul că regulile probațiunii în materia restituirii proprietăților preluate abuziv de către stat cunosc derogări de la dreptul comun, prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 instituindu-se așa - numita prezumție de proprietate care vizează și întinderea dreptului în favoarea celor care apar menționați în „actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării".

În fond după casare s-a format dosarul nr._ pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă.

În această fază procesuală, la solicitarea tribunalului s-a depus la dosar situația juridică a imobilului solicitat prin notificare, sentința civilă nr. 7524/07.11.2002, relații referitoare la rolul fiscal si rolul poștal, s-a efectuat raportul de expertiza specialitatea topografie de către expertul C. M., s-a obținut răspuns de la PMB din care rezulta ca nu deține lista imobilelor disponibile propuse pentru acordarea in compensare conform Legii nr. 10/2001 in rap.de prev. Legii nr. 165/2013.

Reclamanții prin apărător au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții cu propunere de acordare a masurilor reparatorii in echivalent prin compensare prin puncte.

Prin decizia civilă nr. 69/19.01.2015 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilăa admis cererea formulata de reclamanții O. D. A., O. D., O. I., O. Doruleț, O. I. G. și O. V. V., astfel cum a fost precizată, a obligat pârâtul să emită dispoziție cu propunere de acordare a masurilor reparatorii în echivalent prin compensare prin puncte, conform art. 24 al. 2, 3, 4 din Legea nr. 165/2013 în favoarea reclamanților, în ce privește imobilul din București, . în suprafața de 680 mp si . în suprafața de 535 mp, terenuri ce în prezent sunt incluse în amplasamentul imobilului din Calea Vacaresti nr. 379, sector 4, București și a luat act că se vor solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, comunicată pârâtului M. București prin intermediul B.E.J. P. S. sub nr. 2831/16.10.2001, O. D. A., O. D. și O. Ș. au solicitat măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 1480 m.p., precum și pentru cele două construcții demolate abuziv, situate în București, ., sector 4.

În notificare s-a arătat că, de fapt, terenul solicitat a fi restituit în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost împărțit, anterior preluării lui de către stat, prin convenția părților, în două loturi egale, pe care ambii dobânditori au edificat case de locuit și de a cerceta întinderea terenului astfel dobândit și revendicat, situația sa juridică, adresa poștală a imobilului revendicat, la data preluării și în prezent, în raport și de această împrejurare.

Terenul din . în suprafață de 1480 mp a fost deținut de N. Breciuga care a fost moștenit de S. M., in baza certificatului de moștenitor nr. 498/04.12.1970, aceasta figurând cu rol fiscal.

Printre mențiunile certificatului de moștenitor nr. 498/04.12.1970, emis în urma decesului numitului Brecingă N. frate al numitei S. M., se specifică faptul că pentru terenul în suprafață de 1480 m.p situat în București, ., sector 5, nu s-a prezentat titlul de proprietate, acesta fiind în patrimoniul de fapt al defunctului.

În ceea ce privește imobilul situat în București, ., sector 4, (teren în suprafață de 1480 m.p. și construcție), tribunalul a constatat că, la data de 05.12.1970, între numita S. M., prin mandatar M. A. astfel cum a rezultat din procura speciala nr. 1825/25.11.1970, pe de-o parte, și numiții O. Ș. și N. N., pe de altă parte, a fost încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat "act de vânzare-cumpărare" vizând înstrăinarea unui teren viran în suprafață de 1480 m.p., situat în București, ., sector 5.

În cuprinsul înscrisului sub semnătură privată s-a menționat că terenul a intrat în proprietatea numitei S. M. prin moștenire, conform certificatului de moștenitor nr. 498/04.12.1970, eliberat de notariatul de Stat Local al Sectorului 5 București, precum și că aceasta se obligă a sta la dispoziția cumpărătorilor în vederea autentificării actului de vânzare-cumpărare la biroul notarial competent.

În cartea imobilului din București . erau menționați N. F., N. N., N. L., O. N., O. V. si O. D., S. G..

Prin sentința civilă nr. 2799/13.05.1989, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. 2536/1989, s-a constatat faptul că N. N. și N. F. sunt constructori de bună credință în privința construcției edificate în București, ., sector 4, compusă din 3 camere, marchiză, bucătărie, magazie, w.c.

În ce privește imobilul din ., există înscrisul sub semnătură privată intitulat "chitanță", nedatat, încheiat cu aproximație în anul 1969, prin care numitul P. A. a dobândit prin act sub semnătură privată, intitulat "chitanță", în anul 1969, imobilul din . de la numita O. M.. Numita O. M. este unicul moștenitor legal al numitului P. G. zis și N. G., potrivit certificatului de moștenitor nr. 446/1964 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului N. B., defunctul prevalându-se de titlu de proprietate valabil asupra imobilului-teren și anume de actul de vânzare autentificat sub nr._/24.03.1929 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat.

Prin chitanța sub semnătura privata numitul P. A. a înstrăinat numitului O. Ș. terenul în suprafață de 197 m.p. și construcția edificată pe acesta, compusă din 2 camere și 3 magazii, situate în București, ., sector 4.

Referitor la calitatea procesuală activă, tribunalul a reținut că s-a făcut dovada de către reclamanți a descendentei din autorii O. S. si N. N., cei care au cumpărat terenul din ..

În data de 27.07.1999, numitul N. N. a decedat, moștenitorii acestuia fiind reclamanții O. D. și O. A., potrivit mențiunilor certificatului de moștenitor nr. 130/28.10.1999, eliberat de B.N.P. L. G..

Totodată, numita N. F. a decedat, moștenitorii acesteia fiind N. N., O. L. și A. F., potrivit mențiunilor certificatului de moștenitor nr. 1806/07.12.1994, eliberat de Notariatul de Stat Sector 4 București.

Din certificatul de moștenitor nr. 68/31.07.2013-f. 70 al doilea fond rezultă că după defuncta O. Lieana este moștenitoare O. D. A.

Moștenitorii numitului O. Ș. sunt reclamanții O. I., O. Doruleț, O. I. G. și O. V. V., potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 100/23.05.2011, emis de B.N.P.A. C. & C..

Referitor la situația juridica, tribunalul a reținut din probatoriul administrat, respectiv din cele menționate in notificare coroborate cu adresele comunicate de instituțiile statului, că intre O. S. si N. N. a intervenit o convenție prin care terenul de 1480 de mp din . impartit în doua suprafețe egale, aceștia împreuna cu familiile lor realizând cate o construcție ce a fost folosită ca domiciliu până la preluarea de către stat.

Din relațiile comunicate de SCAVL Berceni nr. 265 din 2001, tribunalul a reținut că terenul din . sector 4 a intrat în proprietatea statului cu Decretul L. Vacaresti pozitia 399 de la fostul proprietar O. S. si că nu s-au primit despăgubiri pentru terenul în suprafață de 740 mp. Din relațiile comunicate de SCAVL Berceni nr. 266 din 2001, tribunalul a reținut că terenul din . sector 4 a intrat în proprietatea statului cu Decretul L. Vacaresti poziția 400 de la fostul proprietar N. N. și că nu s-au primit despăgubiri pentru terenul în suprafața de 740 mp .

Din adresa nr. 636/19.09.2013 emisă de . a rezultat că imobilul din ., sector 4 în suprafața de 680 mp din care construit 79,60 mp a fost expropriat și demolat în baza Decretului nr. 143/1998 anexa 26 poziția 399 de la foștii proprietari O. S. si O. I., acordându-se despăgubiri pentru construcție în valoare de 45.005 lei în data de 31.05.1991, neacordându-se despăgubiri pentru teren.

Din relațiile mai recente comunicate de PMB cu nr._/1414/08.10.2013, s-a arătat că imobilul cu adresa . ce era folosit de O. S. si O. L. avea suprafața de 680 mp si 101,62 mp construcții, iar imobilul din . ce era folosit de N. N. si O. S. avea suprafața de 535 mp.

Tribunalul a reținut că moștenitorii numiților O. S. si N. N. nu au reușit să exhibe titluri de proprietate valabile pentru imobilele ce fac obiectul notificării, iar in acest context intervine prezumția de proprietate menționată în art. 24 din Legea nr. 10/2001, întrucât în actul de trecere în proprietatea statului sunt menționați autorii reclamanților ca fiind cei de la care s-au preluat imobilele.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Din interpretarea teleologică a prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, rezultă intenția legiuitorului de a veni în sprijinul persoanelor îndreptățite care nu dețin înscrisuri privitoare la proprietate, dar care sunt menționate în actul normativ de preluare, existând o prezumție în favoarea respectivelor persoane că dețin bunul sub nume de proprietar. Această prezumție poate fi răsturnată prin probe contrare, după cum se prevede în chiar textul art. 24.

În speță, nu s-a prezentat titlul originar de proprietate, dovada dreptului de proprietate neputând fi reținută pe baza acestuia, conform art. 23 din Legea nr.10/2001, care ar fi făcut inoperantă prezumția de proprietate întemeiată pe mențiunile din actul normativ de preluare.

Din raportul de expertiză specialitatea topografie de către expertul C. M., a rezultat că la nivelul anilor 1955 figurează un singur teren cu suprafața de 1236 mp situat pe ., iar în anul 1981 terenul figurează la două adrese poștale și anume - . cu o suprafață de 680 mp și pe . cu o suprafață de 535 mp, în total 1215 mp.

Tribunalul a reținut din expertiza efectuată în fond după casare, cât și din adresele cu nr._/1414/08.10.2013 și nr._/104/31.01.2014 a PMB că terenul cu suprafața de 1215 mp este inclus în terenul cu suprafața de 4002,12 mp căruia i s-a atribuit numărul poștal 379 pe Calea Vacaresti, sector 4 si care are număr cadastral 8900, astfel ca nu ar putea fi restituit in natura.

Față de cele ce preced, reținând că în actul de preluare figurează autorii reclamanților cu suprafețele preluate de stat, respectiv 680 mp din ., sector 4 si 535 mp din ., sector 4, tribunalul a apreciat că s-a făcut dovada calității de persoane îndreptățite la obținerea de măsuri reparatorii în echivalent, urmând ca acțiunea să fie admisă astfel cum a fost precizată, pârâtul fiind obligat la emiterea dispoziției cu propunere de acordare a masurilor reparatorii în echivalent prin compensare prin puncte conform art. 24 al. 2, 3, 4 din Legea nr. 165/2013 în favoarea reclamanților, lege ce este incidenta în cauza, în ce privește imobilul din București, . în suprafața de 680 mp si . în suprafață de 535 mp, terenuri ce in prezent sunt incluse în amplasamentul imobilului din Calea Vacaresti nr. 379, sector 4, București.

Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs pârâtul M. București.

Pârâtul apreciază că, potrivit art.23 al. 1 si 2 "în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare conf.art.22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivata, asupra cererii formulate". Termenul de 60 de zile de soluționare a cererii este un termen de recomandare, depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauză.

Așa cum rezulta din dispozițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 notificarea formulata înăuntrul termenului legal de persoana ce se considera îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane - aceste acte putând fi depuse si ulterior, in condițiile legii.

În aplicarea acestor texte legale, art.21.1 din Normele Metodologice de aplicare a legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003 prevede - în concordanță, de altfel cu dreptul comun în materia acțiunii în revendicare imobiliară (Legea nr.10/2001 nederogând sub acest aspect de la normele generale, respectiv normele cuprinse in Codul Civil) - ca prin acte doveditoare a dreptului de proprietate se înțelege «orice acte juridice translative de proprietate, care atesta deținerea proprietății de către o persoana fizica sau juridica «.

Același articol arată ce acte sunt considerate potrivit Legii nr. 10/2001 că fac dovada calității de moștenitor, respectiv certificat de moștenitor, testament, acte de stare civila care atesta filiația sau rudenia cu titularul inițial al dreptului de proprietate.

Totodată, în Capitolul I pct. 1 lit. e din același act normativ se arată că sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită.

Față de dispozițiile legale menționate anterior se constată că deși instanța de judecată reține ca dovedit dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la imobilul în litigiu, actele depuse și avute în vedere de către Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 la pronunțarea deciziei contestate nu pot constitui o dovadă în acest sens.

Astfel, se constată ca notificatoarea a dobândit terenul printr-un act sub semnătură privată încheiat, ulterior intrării în vigoare a Decretului nr.221/1950 conform căruia împărțirile sau înstrăinările intre vii, de orice fel, ale terenurilor cu sau fără construcții nu se pot face decât prin acte autentice.

Așadar, analizând înscrisul la care pârâtul a făcut anterior referire rezultă fără putință de tăgadă ca, principala condiție cerută de Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește dovada dreptului de proprietate nu este îndeplinită în sensul respectării condiției obligatorii privind forma autentică a actului de proprietate.

În aceste condiții pârâtul vorbește de nerespectarea unor condiții expres si limitativ prevăzute de lege și de dreptul comun.

Or, prin raportare la dispoziții legale, pârâtul constată că actul sub semnătură privată nu are aptitudinea de a produce efectul translativ al dreptului de proprietate în favoarea dobânditorului, iar în lumina principiului conversiunii actelor juridice, deși nul absolut ca act autentic de vânzare-cumpărare, înscrisul sub semnătură privată are valoarea juridică a unui antecontract de vânzare-cumpărare în privința imobilului menționat.

Astfel înscrisuri avute în vedere de către instanța de judecată la soluționarea cauzei și considerate de către instanța de fond ca acte doveditoare a dreptului de proprietate nu fac această dovadă și nu suplinesc necesitatea probării dreptului, inclusiv în ceea ce privește întinderea acestuia și a raporturilor dintre autorii reclamanților referitor la proprietatea imobilului in litigiu precum si determinarea precisa a imobilului ce a făcut obiectul acestui drept.

A îmbrățișa opinia instanței de judecată însemnă a nesocoti dispozițiile legale în materie și a soluționa cauza în afara legii fără a avea temeiul legal necesar.

În cazul unei astfel de acțiuni instanța nu poate acorda mai mult decât ar fi putut-o face entitatea investita cu soluționarea notificării și nu poate ignora dispozițiile, la fel de obligatorii, ale Legii nr. 10/2001.

În final, pârâtul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecata ca neîntemeiată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.civ.

Intimații nu au depus întâmpinare, în combaterea motivelor de recurs.

Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9) din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că nu este fondat recursul declarat de către recurentul M. București prin Primar General, fiind neîntemeiată critica formulată cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 23-24 din Legea nr. 10/2001, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9) din codul de procedură civilă are în vedere următoarele aspecte:

Dispozițiile legale sus-menționate se referă la douã sunt ipoteze:

a) hotãrârea recuratã este lipsitã de temei legal. Se au în vedere acele situații în care considerentele hotãrârii nu permit identificarea normelor juridice care susțin rezolvarea datã litigiului sau hotãrârea nu este motivatã în drept;

b) hotãrârea atacatã a fost datã cu încãlcarea sau aplicarea greșitã a legii. Sunt vizate situațiile în care instanța evocã normele de drept substanțial incidente situației de fapt în cauzã, dar le încalcã „în litera sau spiritul lor” ori le aplicã greșit, consecințã a unei interpretãri eronate a legii.

Singura critică formulată referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 23-24 din Legea nr. 10/2001, privind dovada dreptului de proprietate asupra terenului preluat abuziv este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte:

Potrivit art. 23 din Legea nr.10/2001, modificată „Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării”.

De asemenea, în dispozițiile Normele Metodologice de aplicare ale Legii nr.10/2001 se prevede că „sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și ale art. 23 din lege”.

Curtea învederează că, într-adevăr dovada dreptului de proprietate în cazul acțiunilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr.10/2001 este diferită față de dovada dreptului de proprietate în cauzele de drept comun, deoarece Legea nr.10/2001 instituie un regim probatoriu mai facil, permițând dovedirea calității de proprietar și prin alte înscrisuri, decât actul translativ de proprietate.

În acest sens, prin acte doveditoare se înțelege, în conformitate cu art.23 pct.1 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr.10/2001 „a) orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de . Decretului nr. 221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcțiuni și la interzicerea construirii fără autorizare și în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri și altele asemenea); b) actele juridice care atestă calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate, testament însoțit de certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor; c) orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă [cazurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege]; în cazul exproprierii prevăzute la art. 11 din lege, sunt suficiente prezentarea actului de expropriere și, după caz, prezentarea procesului-verbal încheiat cu această ocazie ori a acordului la expropriere; d) orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol) (..) f) expertize judiciare sau extrajudiciare de care persoana îndreptățită înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale”.

În conformitate cu dispozițiile legale menționate se constată că proba dreptului de proprietate poate fi făcută nu numai prin acte translative de proprietate, ci prin orice alte mijloace de probă, în cauză aceste alte probe fiind, alături de chitanța sub semnătură privată menționată mai sus, și istoricul de rol fiscal coroborat cu actele de preluare a imobilului de către stat, toate aceste acte indicându-i în mod concordant pe intimații-reclamanți.

În acest sens, Curtea învederează că legiuitorul a reglementat o prezumție relativă privind existența și întinderea dreptului de proprietate, care poate fi răsturnată prin administrarea unei probe contrare.

Prin noțiunea de probă contrară se înțelege orice înscris care relevă o situație juridică contrară dreptului de proprietate asupra terenului în raport de cea indicată de către reclamanți, prin probatoriile administrate.

Curtea constată că, în cauză, nu a fost făcută proba contrară prin chitanța sub semnătură privată, așa cum în mod greșit, susține recurentul, ci din contră, chitanța sub semnătură privată este în concordanță cu mențiunile din decretul de expropriere, întărind prezumția relativă de proprietate.

Se învederează că Legea nr. 10/ 2001 are în vedere restituirea imobilelor preluate abuziv către foștii deținători, reglementând o repunere a părților în situația anterioară actului de preluare abuzivă. Această rațiune justifică și inserarea dispozițiilor derogatorii de la regimul probatoriu obișnuit conținând în art. 24, dispoziții în lumina cărora dacă s-a făcut proba preluării de la o anumită persoană (și pentru o anumită suprafață de teren) măsurile reparatorii operează în mod corespunzător, prin repunerea aceleiași persoane în situația avută anterior actului de preluare abuzivă.

De aceea, în contextul Legii nr. 10/ 2001 rigorile probatorii nu sunt atât de mari.

. din Legea nr. 10/ 2001 instituie o prezumție relativă până la proba contrară, însă această probă contrară nu este făcută în cauză, deoarece chitanțele sub semnătură privată din anii 1969 și 1970, ca și istoricul de rol fiscal și celelalte probe administrate, nu arată un alt proprietar decât cel indicat în actul de preluare a imobilului de către stat, ci în mod concordant tot pe acesta.

Proba contrară care să răstoarne prezumția de proprietate instituită de art. 24 din lege semnifică proba faptului că, în pofida actului de preluare a imobilului de către stat, care indică drept proprietar o anumită persoană, se dovedește cu alte mijloace de probă că proprietar era nu acea persoană indicată de actul de preluare, ci o alta.

In cauză însă, dimpotrivă, actul de preluare a imobilului îi indică drept proprietari pe autorii intimaților-reclamanți, iar celelalte mijloace de probă administrate îi confirma tot pe aceștia drept proprietari.

Din relațiile comunicate de SCAVL Berceni nr. 265 din 2001, rezultă că terenul din . sector 4 a intrat în proprietatea statului prin Decretul nr. 143/1988 poziția 399, fiind preluat de la fostul proprietar O. S..

Din relațiile comunicate de SCAVL Berceni nr. 266 din 2001, s-a reținut că terenul din . sector 4 a intrat în proprietatea statului prin Decretul nr. 143/1988 poziția 400 de la fostul proprietar N. N..

De asemenea, din cartea imobilului privind . rezultă că autorii intimaților au ocupat acel imobil, fiind înscriși în evidența acesteia.

Mai mult, prin sentința civilă nr. 2799/13.05.1989, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. 2536/1989, s-a constatat faptul că N. N. și N. F. sunt constructori de bună credință în privința construcției edificate în București, ., sector 4, compusă din 3 camere, marchiză, bucătărie, magazie, w.c.

Toate aceste probatorii administrate în cauză coroborate cu chitanțele de mână nu răstoarnă prezumția relativă de proprietate prevăzută de art. 24 din Legea 10/2001, cum susține recurentul-pârât, ci dimpotrivă, întăresc prezumția, conferindu-i caracter absolut, sprijinită și de sentința civilă nr. 2799/13.05.1989, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, care se bucură de putere de lucru judecat sub aspectul ocupării imobilului expropriat.

Așadar, înscrisul sub semnătură privată nu este un act contrar dispozițiilor art. 24 din Legea 10/2001, deoarece nu dovedește existența unei consemnări contrare actului de preluare care să conducă la ideea că o altă persoană era proprietar și deținător al imobilului și că, din eroare, s-ar fi consemnat numele autorului intimaților-reclamanți, ci întărește realitatea consemnărilor din actul de preluare, astfel că instanța de fond, a interpretat greșit dispozițiile art. 24 din Legea nr.10/2001.

In concluzia, Curtea constată că, în mod corect a apreciat instanța de fond în sensul că s-a făcut proba proprietății asupra imobilelor expropriate, reținând că această probă a rezultat în cauză, în condițiile art. 24 din Legea 10/ 2001 coroborat cu actele analizate mai sus.

Pentru motivele expuse, se constată că nu este întemeiată singura critică formulată de recurentul-pârât, motiv pentru care în conformitate cu art. 312 cu aplicarea art. 304 alin. (1) pct. 9) și art. 23-24 din Legea nr. 10/2001, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 69/19.01.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți O. D. A., O. D., O. I., O. Doruleț, O. I. G. și O. V. V..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 69/19.01.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți O. D. A., O. D., O. I., O. Doruleț, O. I. G. și O. V. V..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

D. Z. G. D. F. M. D. L.

GREFIER,

S. V.

Red. D.Z./03.07.2015

Tehnored. T.I.

2 ex./3.05.2015

← Pretenţii. Decizia nr. 706/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Strămutare. Decizia nr. 678/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 755/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 755/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI