Legea 10/2001. Decizia nr. 1026/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1026/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 1026/2015
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1026 R
Ședința publică din data de 22.10.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. B.
JUDECĂTOR: G. S.
JUDECĂTOR: D. M. G.
GREFIER: D. M.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurenta reclamantă P. I. și de recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA împotriva sentinței civile nr.36/14.03.2013, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. G. și P. M. G. PRIN PRIMAR, cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta reclamantă P. I. reprezentată de avocat C. M., cu împuternicire avocațială la fila 15, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei reclamante arată că la termenul anterior s-a pus în vedere recurentei pârâte să depună la doar o copie lizibilă a sentinței civile nr.2090/1998, fiind partea care a invocat excepția autorității de lucru judecat. Precizează că nu deține acest înscris pentru a-l depune în locul părții adverse. Totodată, precizează că la dosar a fost depusă o delegație din partea unui avocat M. și o cerere de copiere a acestui dosar, cu privire la care menționează că recurenta reclamantă nu este reprezentată de această persoană și solicită să se ia act de faptul că împuternicirea avocațială a domnului M. nu mai este valabilă. Solicită, de asemenea, să nu se mai permită studiul dosarului pentru acest avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursuri.
Apărătorul recurentei reclamante P. I. arată că instanța de fond a efectuat două adrese către pârâta CFR SA, prin care i-a solicitat să precizeze care este modalitatea de despăgubire în echivalent prin alte bunuri sau servicii pentru imobilul ce face obiectul notificării, astfel cum a fost acesta identificat la fond, însă pârâta nu a dat niciun răspuns acestei cereri. Mai arată că deși aceasta era, în mod clar, atitudinea pârâtei, instanța de fond a dispus obligarea acesteia la emiterea unei decizii prin care să se propună și acordarea prin compensare cu alte bunuri sau servicii și doar în ipoteza în care acestea nu ar exista, echivalarea despăgubirilor în bani. În opinia sa, această propunere privind compensarea cu bunuri sau servicii este total lipsită de orice legătură cu prezentul dosar, având în vedere că pârâta nu dorește să facă această propunere.
Un alt motiv de recurs, arată apărătorul recurentei reclamante, se referă la cheltuielile de judecată, pe care reclamanta a solicitat să fie imputate Primăriei M. G., având în vedere atitudinea acesteia în calitate de unitate deținătoare a dosarului administrativ format în baza Legii nr.10/2001. Astfel, deși notificările sunt formulate încă din anul 2001, deși au existat discuți referitoare la calitatea acesteia de unitate deținătoare și deși pe parcursul a dosarului s-a stabilit cu certitudine că deținătoare este CFR SA, din 2001 până în 2015 P. G. nu a înțeles să trimită dosarul la SNCFR, motiv pentru care solicită obligarea acestei pârâte la suportarea cheltuielilor din fond. Menționează că a omis să depună la dosar un înscris din care rezultă că reclamanta a comunicat în mod direct toate actele dosarului pârâtei CFR SA în momentul în care aceasta a fost chemată în judecată.
Curtea solicită lămuriri părții pe aspectul tezei probatorii a acestui înscris.
Apărătorul recurentei reclamante arată că unul dintre motivele de recurs formulate de recurenta pârâtă vizează faptul că acestei părți nu i s-ar fi comunicat înscrisurile și că nu ar fi fost convocată la efectuarea expertizei.
Curtea, având în vedere că înscrisul ce se dorește a fi depus este în combaterea recursului declarat de recurenta pârâtă și față de faptul că s-a acordat cuvântul pe fondul recursurilor, pune în discuție revenirea asupra dezbaterilor pe fond și amânarea judecății pentru a se comunica acest înscris.
Apărătorul recurentei reclamante precizează că renunță la depunerea acestui înscris, iar în ceea ce privește recursul declarat de recurenta pârâtă, referitor la excepția autorității de lucru judecat, solicită să se constate că între hotărârea din 1997 din dosarul din 1993 al Judecătoriei G. și prezenta cauză nu există triplă identitate de părți, obiect și cauză. Astfel, acea hotărâre a fost pronunțată în contradictoriu cu P. G., iar nu în contradictoriu cu SCNFR SA, obiectul acelui dosar l-a reprezentat revendicarea terenului, motiv pentru care solicită respingerea excepției. În ceea ce privește afirmației că la baza pronunțării hotărârii recurate ar sta expertiza întocmită de domnul expert F. R., arată că din actele dosarului rezultă că o asemenea expertiză nu a fost administrată în cauză și nu a fost avută în vedere de către instanța de fond la pronunțarea hotărârii, iar în privința neconvocării la expertiza efectuată, arată că din raportul de expertiză întocmit rezultă faptul că s-a identificat faptul că imobilul se află fără dubiu, în deținerea CFR SA, motiv pentru care convocarea CFR SA era imposibilă, din punct de vedere procedural, având în vedere că această parte a fost introdusă în cauză ulterior efectuării acestei expertize. Pe de altă parter, apreciază că CFR SA avea posibilitatea, din momentul introducerii sale în cauză și comunicării tuturor actelor dosarului, să formuleze obiecțiuni la expertiză.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului reclamantei și respingerea recursului pârâtei, cu cheltuieli de judecată, conform chitanțelor pe care le depune la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 24.06.2010, pe rolul acestei instanțe sub nr._ a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P. I., în contradictoriu cu P. M. G. și P. M. G. prin primar, prin care a solicitat obligarea pârâților, în temeiul dispozițiilor art. 1, art. 2 lit.
i, art. 4(2), art. 6(1), art. 7 alin 1, art. 9, art. 10, art. 25,art. 26,art. 28 din legea 10/2001, la restituirea în natură a terenului în suprafață de 5834 mp situat în intravilanul M. G., proprietatea părinților săi Diomed și E. Verziu, iar în subsidiar, obligarea pârâților la acordarea de despăgubiri în conformitate cu dispozițiile legii 247/ Titlul VII.
În fapt, arată că din actele pe care le deține și pe care le-a depus în copie la primărie, părinții acesteia Diomed și E. Verziu au deținut teren în intravilanul orașului G. în suprafață de_ mp.
De asemenea, a arătat că, în baza Legii nr. 10/2001 a comunicat Primăriei G., prin executor judecătoresc, notificările nr. 740/2001, nr. 741/2001 (retransmisă Primăriei de Prefectura G.) și nr. 1141/2001 prin care a solicitat restituirea în natură a terenurilor deținute în proprietate de autorii acesteia sau acordarea de despăgubiri în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă.
Astfel, a arătat că ulterior notificărilor, a transmis în repetate rânduri Primăriei precizarea că din totalul suprafeței deținute de părinții acesteia, suprafața nerestituită este de 5834 mp, respectiv diferența dintre suprafața deținută de aceștia și cea reconstituită în baza legii nr. 18/1991 și înstrăinată de aceasta în anul 1993. Din totalul suprafeței deținute de părinții săi_ mp, a înstrăinat teren în suprafață de 29366mp.
Totodată, a arătat reclamanta că actele de proprietate pe care le deține, însumează suprafețe de_ mp.
Prin încheierea din 12.01.2012, în cauză, în calitate de pârâtă a fost introdusă C. Națională de căi Ferate CFR SA, la cererea reclamantei, ca deținătoare actuală a terenului solicitat spre restituire.
În cauză s-a întocmit expertiza tehnică topografică pentru identificarea terenului.
Prin sentința civilă nr. 36/14.03.2013 Tribunalul G. – Secția Civilă a admis cererea reclamantei P. I., în contradictoriu cu pârâții C. Națională de Căi Ferate CFR SA, P. M. G. și P. M. G. prin Primar, a obligat pârâta C. Națională de Căi Ferate "CFR"SA să facă propuneri de compensare a terenului expropriat în suprafață de 4577 m.p pentru construcția căi ferate G. - R. cu bunuri sau servicii să emită decizia corespunzătoare pentru bunurile și/sau serviciile acceptat și să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale și a respins cererea de obligare a Primăriei M. G. la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul G. a reținut că reclamanta P. I. prin notificarea din 13.08.2011, aflată în copie la fila 44 din dosar a solicitat Primarului M. G. restituirea unui teren în suprafață de 5429m 2 situat între blocul nr. 67 din . ferată G. Nord-Russe.
Dovada de comunicare prin executorul judecătoresc atestă că notificarea a fost adusă la cunoștința autorității în condițiile art. 22 din legea 10/2001. Această dovadă făcută de reclamantă îi probează îndreptățirea ca cererea sa de restituire să beneficieze de soluționare în conformitate cu dispozițiile legii speciale la care a apelat.
Tribunalul a reținut că pe baza rezultatelor expertizei tehnice efectuate, terenul este în detenția Companiei Naționale de Căi Ferate „ CFR” SA și este ocupat în întregime de Căi Ferate G.-Russe și Zona de siguranță a acesteia.
S-a constatat că imobilul expropriat intră în categoria celor prevăzute de art. 2 lit. h din Legea 10/2001 fiind încadrat de acest text de lege ca preluat în mod abuziv.
În raport de modul de preluare constatat, tribunalul a observat că respectivul imobil este restituibil conform dispozițiilor de principiu ale art. 1 alin 1 din Legea 10/2001, iar situația actuală a terenului justifică ca modalitatea concretă de redare măsurile compensatorii prin echivalent cu alte bunuri și servicii oferite în condițiile alin 2 al aceluiași articol.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta P. I. și pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR SA.
În motivarea recursului declarat de reclamantă se expune situația de fapt existentă și se arată că a solicitat ca intimata pârâtă să fie obligată la emiterea dispoziției privind propunerea de despăgubiri pentru imobilul respectiv, conform Legii nr. 247/2005, și de asemenea, a solicitat obligarea intimaților P. M. G. și P. M. G. prin Primar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5995 lei, reprezentând onorarii de avocat, onorariu de expert și cheltuielile de transport.
Recursul formulat de către reclamantă poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În recursul declarat de către C. Națională de Căi Ferate CFR SA, se arată că instanța de fond nu a soluționat excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 2090/1998 pronunțată de Judecătoria G., și rămasă irevocabilă, fiind vorba de aceleași părți, obiect și cauză.
De asemenea, recurenta arată că hotărârea este nelegală, deoarece ea se întemeiază pe raportul de expertiză nr. 5271/2009 întocmit de expert F. R., expertiza fiind efectuată în lipsa acestei părți, neconvocată.
Se mai arată că expertiza a făcut o identificare greșită a terenului în cauză, întrucât, expertul a folosit puncte de reper care nu existau la data cumpărării terenului.
Reclamanta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea, ca nefundat, a recursului declarat de către pârâtă și să se ia în considerare dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Analizând recursurile declarate, și luând în considerare și dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea de Apel reține următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul reclamantei, referitor la cheltuielile de judecată, Curtea constată că prin sentința recurată a fost obligată pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR SA să facă propuneri de compensare a terenului expropriat, ori să propună acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale.
Reclamanta a solicitat obligarea Primăriei M. G. la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care, nu aceasta a fost obligată să facă propunerile în baza dispozițiilor legii speciale, ci o altă parte.
Așadar, nu pot fi obligate părțile care nu au căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, motiv pentru care, în mod corect a fost respinsă cererea acesteia de obligare a acestor părți la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la recursul declarat de către pârâtă, Curtea de Apel reține că prezentul dosar are ca obiect obligația de a face, și anume solicitarea de a se face propuneri de compensare ori despăgubiri în condițiile legii speciale pentru un teren în suprafață de 4577 mp, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar dosarul nr. 4743/1993 a avut ca obiect revendicarea în natură a unei suprafețe de 2500 mp teren.
Așadar, între cele două dosare nu există identitate nici de obiect și nici de cauză.
Și cea de-a doua critică invocată, este neîntemeiată.
Conform art. 108 alin. 3 Cod procedură civilă, neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare, care a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond.
În speță, completarea la raportul de expertiză, atașată la fila 255 din dosarul instanței de fond, a fost depusă la dosar, la data de 15.05.2012, potrivit rezoluției aflată la fila 254.
La termenul următor, și anume 14.06.2012, conform încheierii atașate la fila 275, s-a constatat depunerea completării de către expert, și s-a acordat un nou termen pentru a se lua cunoștință de conținutul înscrisurilor.
La termenul următor: 13.09.2012, așa cum reiese din încheierea atașată la fila 312 din dosarul instanței de fond, și anume, la data de 31.01.2013, partea ar fi putut să invoce neregularității ale raportului de expertiză, și mai ales faptul neconvocării părții care ar fi condus la necesitatea refacerii raportului efectuat în aceste condiții.
Așa cum s-a menționat anterior însă, neregularitatea actului de procedură a fost acoperit prin neinvocarea acesteia la prima zi de înfățișare care a urmat după această neregularitate.
Față de aceste considerente, Curtea de Apel conform art. 312 alin. 1 raportat la art. 3041 Cod procedură civilă, va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta-reclamantă P. I. și de recurenta-pârâtă C. Națională de Căi Ferate CFR SA împotriva sentinței civile nr. 36/14.03.2013, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. G. și P. M. G. prin Primar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. C. B. G. S. D. M. G.
GREFIER
D. M.
Red. GS
Tehnored. GC 2 ex
28.10.2015
Jud. fond I. C. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1096/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Hotărâre din 22-10-2015, Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
