Legea 10/2001. Hotărâre din 22-10-2015, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 1029/2015
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1029 R
Ședința publică din data de 22.10.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. B.
JUDECĂTOR: G. S.
JUDECĂTOR: D. M. G.
GREFIER: D. M.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă B. R. împotriva sentinței civile nr.1088/ 06.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta reclamantă B. R. prin avocat C. T., cu împuternicire avocațială la fila 4 dosar fond, lipsind M. București prin Primarul General.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei reclamante B. R. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și, pe fond, admiterea acțiunii, validarea raportului de expertiză și atribuirea prin compensare a suprafeței de 42 m aflați în locul în locul în care s-a stabilit, prin raportul de expertiză, ca fiind posibil de restituit în natură și nefiind afectată de utilități publice.
În susținerea recursului, apărătorul recurentei reclamante arată că instanța de fond a respins acțiunea cu singurul argument că reclamanta este una și aceeași persoană cu cea care a fost parte într-un proces intentat de Prefectura Municipiului București în contradictoriu cu fostul proprietar împotriva deciziei de restituire către acesta a suprafeței de 200 mp și, totodată, parte într-un contract de vânzare-cumpărare privind această suprafață de teren. Sub acest aspect, arată că instanța de judecată, pornind de la confuziunea între persoana reclamantei în cele două situații, a considerat că prin compensare nu poate fi restituit în natură, ceea ce reprezintă o aplicare greșită a dispozițiilor legale și o denaturare a înțelesului și a naturii juridice a obiectului dedus judecății, în condițiile în care nu re nicio legătură faptul că recurenta reclamantă a fost parte în acel proces, în care a avut calitatea de intervenientă și a avut la bază un contract de vânzare-cumpărare ce era încheiat de 20 de ani pentru un garaj sub care se afla suprafața de 42 mp, cu contractul de vânzare-cumpărare care viza suprafața de 200 mp, care cuprindea și acest teren de 42 mp. Mai arată că acest contract a fost încheiat în timpul derulării procesului privind anularea dispoziției de primar, instanța neobservând și existența contractului de cesiune de drepturi litigioase, care se referea exact la această suprafață de 42 mp.
Apărătorul recurentei reclamante mai arată că această confuziune de nume și de persoane au condus la o aplicare greșită a legii, deoarece instanța de judecată putea să constate că este o persoană neutră și că în această calitate, fiind persoana care a dobândit bunul și care a fost evinsă, avea această posibilitate potrivit Legii nr.10/2001 și a celorlalte legi reparatorii, indiferent cum s-ar fi numit. Apreciază că această suprafață poate fi restituită prin compensare în natură cu alte bunuri conform Legii nr.165/2013, chiar dacă bunul nu mai poate fi restituit în natură. Astfel, potrivit art.1 din Legea nr.10/2001, principiul este restituirea în natură, dar nu se prevede că restituirea în natură trebuie făcută numai pe vechiul amplasament ci, dimpotrivă, cu referire la disp. art.21 alin.2 din lege, entitatea deținătoare are chiar obligația să facă propuneri pentru compensare în natură. Mai arată că prin nerestituirea acestei suprafețe mici, se îngrădește posibilitatea de folosință efectivă a diferenței de 168 mp.
Pentru aceste considerente, apărătorul recurentei reclamante B. R. solicită admiterea recursului și a acțiunii, astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 13.12.2011 sub nr._, reclamanta B. R. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând obligarea acestuia să îi lase, prin compensare, în deplina proprietate, libera posesie și folosința imobilul - teren, în suprafața de 42 m.p. situat în București, . E (în prezent fără număr cert), sector 2 situat în continuarea terenului în suprafața de 158 m.p. proprietatea reclamantei din București, . F sector 2, teren liber la dispoziția Primăriei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara unui imobil - construcție și garaj, situat în București, . și posesoarea unui teren în suprafață totală de 440 m.p. deținut în baza unui contract de închiriere.
Terenul este îngrădit în totalitate fiind prevăzut cu doua închizători cu lacăte și este folosit în exclusivitate de aproape 30 de ani de către familia reclamantei.
În temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, numitul C. N. a formulat notificări adresate Primăriei București, înregistrate la executorul judecătoresc sub nr. 1982/2001 și 1983/2001, privind terenul în suprafața de 200 m.p. situat în ., sector 2 București.
Prin Dispoziția Primarului nr.7712/16.04.2007 modificata prin Dispoziția nr. 8540/2007 s-a dispus restituirea în natura, în proprietate numitului C. N., a suprafeței de 200 m.p teren „liber” situat în București, ., sector 2.
Prin Protocolul încheiat intre Consiliul General al Municipiului București - A.F.I. înregistrată sub nr. 8912/25.04.2007 și C. N., s-a trecut la punerea în posesie asupra terenului în suprafața de 200 m.p, teren identificat conform raportului de expertiza imobiliara extrajudiciara întocmit de arh. V. M. V..
Pentru acest teren, C. N. a întreprins demersuri de efectuarea a lucrărilor de cadastru, imobilul fiind intabulat în Cartea Funciara prin încheierea nr._/26.11.2007.
Ulterior Prefectura Municipiului București a introdus acțiune în justiție, prin care solicita anularea Dispoziției de Primar nr. 7712/2007 modificata prin Dispoziția nr. 8540/2007 emise în baza Legii nr. 10/2001.
In cadrul acestei acțiuni, reclamanta a formulat cerere de intervenție în interes propriu și alăturat, solicitând să se constate nulitatea parțiala a dispoziției de restituire, în condițiile în care, o parte din acest teren restituit în natura ca fiind liber, în realitate este ocupat de un garaj în suprafața construita la sol de 42 m.p.
S-a făcut mențiunea că, acest garaj este aferent imobilului proprietatea numitei B. R. situat în București, ., sector 2 și a fost construit înainte de anul 1987.
Prin sentința civila nr. 83/24.01.2011 pronunțata de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în cauza ce a format obiectul dosarului nr._/3/2008, rămasa definitiva și devenita irevocabila, a fost respinsă acțiunea promovată de Prefectura București privind anularea celor doua dispoziții, a fost admisă în partea cererea de intervenție în interes propriu formulată de B. R. și a fost anulată în parte Dispoziția numai cu privire la suprafața de 42 m.p ocupată de garajul proprietatea reclamantei.
Pe parcursul derulării procesului aflat pe rolul Tribunalului București, între numitul C. N. și intervenienta B. R. a intervenit un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2275/2010 la BNP M. P. & Asociații, prin care C. N. a înstrăinat suprafața de 200 m.p. teren către B. R., iar prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr.2277/2010 de către același BNP, C. N. i-a înstrăinat numitei B. R. drepturile litigioase ce ar rezulta ca urmare a admiterii cererii de intervenție cu privire la suprafața de teren ocupata de garajul în suprafața de 42 m.p.
În drept au fost invocate dispozițiile Codului civil, dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 1088/06.10.2014 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Bîrceri R., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2275/09.12.2010 de BNP M. P. și Asociații, reclamanta a dobândit prin cumpărare de la vânzătorul C. N., suprafața de 200 mp deținută de acesta în București, . (fost 17).
Prin acest contract, au stabilit ca în ipoteza în care în cauza ce face obiect al dosarului nr._/3/2008tot sau o parte din teren va fi recunoscut în proprietatea unei terțe persoane precum și în proprietatea moștenitorilor lui Bîrceri Ș. ca urmare a achiziționării garajului ridicat pe o porțiune de 42 de m.p. din acest teren, cumpărătorul va putea întreprinde orice demersuri pe cale administrativă sau judecătorească în vederea dobândirii dreptului de proprietate în natură sau în echivalent.
Prin sentința civilă nr. 83/24.01.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2008, definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută parțială a dispoziției nr. 7712/2007, astfel cum a fost modificată prin dispoziția nr. 8540/03.08.2007, numai cu privire la suprafața de 42 m.p situată în București, .) astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză întocmit în cauză, consecință a admiterii cererii de intervenție în interes propriu formulată de reclamanta din prezenta cauză.
Chiar dacă, prin contractul de vânzare cumpărare cumpărătoare a înțeles să renunțe la angajarea răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, iar prin contractul de vânzare cumpărare a dreptului litigios, părțile au convenit că, cumpărătorul va putea întreprinde orice demersuri pe cale administrativă sau judecătorească în vederea dobândirii dreptului de proprietate în natură sau în echivalent, Tribunalul a considerat că aceasta nu este îndreptățită a pretinde în plus o suprafața de 42 m.p, mai cu seamă în condițiile în care vânzarea s-a perfectat pe parcursului litigiului dintre părți ce viza suprafața de 42 de m.p., reclamanta cumpărătoare acționând în deplină cunoștință de cauză și asumându-și riscul acestei operațiuni care nu a fost adusă la cunoștința instanței ce a soluționat litigiul anterior.
Tribunalul a constatat că dreptul litigios a purtat asupra suprafeței de 42 de m.p., în privința căreia reclamantei i s-a confirmat prin sentința civilă nr. 83/24.01.2011 pronunțată de Tribunalul București –Secția a IV a Civilă în dosarul nr._/3/2008, dreptul de proprietate (ce de altfel, fusese dobândit de autorul său în temeiul legii nr.112/1995), acesta fiind și motivul care a determinat anularea parțială a dispoziției al cărei beneficiar era vânzătorul, restul suprafeței de 158 m.p nefiind supus contestației judiciare.
Cum dreptul litigios a vizat exclusiv suprafața de 42 de m.p, tribunalul nu a putut să rețină că în baza contractului de vânzare cumpărare a dreptului litigios autentificat sub nr. 2277/09.12.2010, reclamanta ar putea pretinde în plus, o suprafață de 42 de m.p.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs reclamanta B. R..
În motivarea recursului se arată că prin Dispoziția Primarului nr. 7712/16.04.2007 modificată prin Dispoziția nr. 8540/2007 s-a dispus restituirea în natura, în proprietate numitului C. N., a suprafeței de,200 m.p. teren „liber" situat în București, ., sector 2, teren aflat deja în folosință de zeci de ani a recurentei-reclamante.
Recurenta a mai arătat că prin Protocolul încheiat între Consiliul General al Municipiului București - A.F.I înregistrată sub nr. 8912/25.04.2007 și C. N., s-a trecut la punere în posesie asupra terenului în suprafață de 200 m.p teren identificat conform raportului de expertiza imobiliară extrajudiciară întocmit de arh. V. M. V., imobilul fiind intabulat în Cartea Funciara prin încheierea nr. 105 8022/26.11.2007.
Se precizează că ulterior Prefectura Municipiului București a introdus acțiune în justiție, prin care a solicitat anularea Dispoziției de Primar nr. 7712/2007 modificată prin Dispoziția nr. 8540/2007 emise în baza Legii nr.10/2001.
Prin sentința civilă nr. 83/24.01.2011 pronunțata de Tribunalul București Secția a IV-a Civila s-a respins acțiunea promovata de Prefectura București privind anularea celor doua dispoziții, s-a admis in partea cererea de intervenție în interes propriu formulata de B. R., și, s-a anulat, în parte, Dispoziția numai cu privire la suprafața de 42 m.p ocupată de garajul proprietatea reclamantei.
Recurenta a mai precizat că, pe parcursul derulării procesului aflat pe rolul Tribunalului București, între numitul C. N. si intervenienta B. R. a intervenit u contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2275/2010 la BNP M. P.& Asociații, prin care C. N. a înstrăinat suprafața de 200 m.p. teren către B. R., iar prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr.2277/2010 de către același BNP, C. N. i-a înstrăinat numitei B. R. drepturile litigioase ce ar rezulta ca urmare a admiterii cererii de intervenție cu privire al suprafața de teren ocupata de garajul în suprafața de 42 m.p.
Recurenta reclamantă a arătat că în această situație, a introdus prezenta acțiune, solicitând atribuirea prin compensare în natură a celor 42 m.p. de care nu a putut beneficia în urma anularii în parte a Dispoziției Primarului General de restituire a terenului de 200 m.p către numitul C. N..
Se menționează că acțiunea introdusă de către recurentă viza întregirea dreptului de proprietate cu suprafața de 42 m.p. prin atribuirea în compensare a acestei suprafețe pentru a se completa cei 200 m.p. teren liber cumpărați de la numitul C. N..
Recurenta reclamantă a susținut că numitul C. N. a fost îndreptățit la restituirea unei suprafețe de 200 m.p. teren și s-a emis în acest sens și Dispoziție de restituire, însă, această suprafață de teren era în parte ocupata de o construcție definitivă, și nu putea fi restituită.
Se precizează că această suprafață de teren ocupată de un garaj era de 42 m.p și a fost contestată de către reclamanta recurenta în acea cauză.
În opinia recurentei, numitul C. N. putea să înstrăineze dreptul litigios oricărei persoane, arătând că nu are nicio importanță faptul că a fost parte în cauza prin care s-a anulat parțial Dispoziția Primarului General pentru 42 m.p., în condițiile în care, în acea cauză, situația era total incertă cu privire la întreaga suprafață de teren, acțiunea fiind introdusă de către Prefectura Municipiului București si viza întreaga Dispoziție de restituire.
Se susține că, numai după lămurirea situației juridice a dispoziției de restituire si după constatarea anularii acesteia sau a menținerii în parte sau în totalitate se nășteau alte drepturi, printre care, și dreptul la compensare.
Recurenta reclamantă a mai susținut că legalitatea și temeinicia prezentei acțiuni decurgeau exclusiv din modul de soluționare a acelei cauze și de stabilire, nu numai a calității de persoana îndreptățită a lui C. N., dar si a întinderii dreptului acestuia.
În final, recurenta a precizat că, instanța de judecată a apreciat greșit atât actul dedus judecații, cât și legea, și aceasta deoarece, reclamanta avut si calitatea de dobânditor al dreptului de proprietate asupra terenului in litigiu.
Analizând recursul, care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 și luând în considerare și art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor urma:
Prin sentința civilă nr. 83/2011, rămasă irevocabilă, s-a reținut că, în ceea ce privește diferența de teren de 42 mp, pe această suprafață este edificată o construcție garaj, garaj care a fost înstrăinat prin contractul de vânzare nr. 4558/2000 de către S.C F. SA către numitul B. Ș., în baza Legii nr. 112/1995.
Așadar, pentru această suprafață de teren, pârâtul nu avea decât posibilitatea acordării de despăgubiri în conformitate cu Legea nr. 10/2001.
În conformitate cu art. 1 alin. 3 din Legea nr. 165/2013, atunci când titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte, luând în considerare și dispozițiile art. 24 alin. 2, 3 și 4 din această lege.
Astfel, în mod corect, Tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamantă, în calitate de cesionar a dreptului litigios, în ceea ce privește suprafața de teren de 42 mp, cu privire la care dispoziția de restituire în natură ce a fost emisă numitului C., a fost anulată.
Față de aceste considerente, Curtea de Apel va respinge recursul ca nefondat conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă B. R. împotriva sentinței civile nr. 1088/ 06.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. București prin Primarul General.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. C. B. G. S. D. M. G.
GREFIER
D. M.
Red. GS
Tehnored. GC 2 ex
28.10.2015
Jud. fond E. P. J.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1026/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 475/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
