Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 1095/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1095/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 1095/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1095
Ședința publică de la 20.10.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - G. S.
JUDECĂTOR - M. H.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă, S. I., împotriva deciziei civile nr.379 A din data de 14.05.2015, pronunțate de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant S. I..
Obiectul pricinii – hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei realizată în raport de solicitarea de a fi apelată cauza lista amânărilor fără discuții, se prezintă recurenta – pârâtă, S. I., personal și asistată de avocat M. D., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, emisă de Baroul București (fila 13) și intimatul – reclamant S. I., personal și asistată de avocat G. A., în baza împuternicirii avocațiale nr. 41/2015, emisă de Baroul Ialomița (fila 21).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin rezoluția administrativă s-a pus în sarcina părții recurente achitarea unei taxe judiciare de timbru, în cuantum de 177,5 lei, aferente căii de ataca exercitate, taxă împotriva căreia partea a formulat cerere de ajutor public judiciar, la data de 06.10.2015, fiind stabilit termen de soluționare pentru astăzi, în camera de consiliu.
Curtea procedează la legitimarea părților, fiind prezentate cărțile de identitate ale căror serii și numere au fost consemnate în caietul grefierului de ședință.
Apărătorul recurentei solicită amânarea cauzei pentru a se soluționa cererea de ajutor public judiciar.
Curtea dispune lăsarea cauzei la ordine, constatând că s-a acordat termen astăzi pentru soluționarea cererii de ajutor public judiciar formulate de recurentă.
La ordine, la a doua strigare a cauzei se prezintă recurenta – pârâtă, S. I., personal și asistată de avocat M. D., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, emisă de Baroul București (fila 13) și intimatul – reclamant S. I., personal și asistată de avocat G. A., în baza împuternicirii avocațiale nr. 41/2015, emisă de Baroul Ialomița (fila 21).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea aduce la cunoștința părților soluția pronunțată asupra cererii de ajutor public judiciar, în sensul admiterii acesteia și exonerării recurentei de plata taxei judiciare de timbru, în cuantum de 177,5 lei.
În continuare, acordă cuvântul asupra chestiunii admisibilității căii de atac a recursului, invocată prin întâmpinare.
Recurenta – pârâtă, S. I., prin apărător, având cuvântul, solicită instanței a constata că recursul promovat este admisibil față de prevederile art.483 alin. 1 raportat la art.94 pct. 1 lit. h din Noul Cod de procedură civilă.
Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în cuantum de 600 lei, potrivit chitanței nr. 134 din data de 30.09.2015, pe care o depune.
Intimatul – reclamant, S. I., prin apărător, având cuvântul, apreciază că recursul declarat este inadmisibil, având în vedere dispozițiile art.94 lit. j și art. 95 pct.2 raportat la art.483 pct. 2 teza a II-a din Noul Cod de procedură civilă prin care se arată că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile primei instanțe sunt supuse doar apelului.
Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în cuantum de 600 lei, potrivit chitanței nr. 75 din data de 19.10.2015, pe care o depune.
În replică, apărătorul recurentei – pârâte, având cuvântul, solicită respingerea susținerii reprezentantului părții adverse, întrucât recursul este admisibil prin raportare la dispozițiile art. 94 lit. h din Noul Cod de procedură civilă, având în vedere că acțiunea promovată este o acțiune personală „prin care pârâta are o obligație de a face, iar intimatul un drept de creanță”, art. 94 pct. 1 lit. h din Noul Cod de procedură civilă se referă la cererile care au ca obiect obligația de a face sau nu a face neevaluabilă în bani; or, prezenta acțiune este o acțiune evaluabilă în bani.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1654/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria Urziceni, a fost admisă cererea formulată de reclamantul S. I., în contradictoriu cu pârâta S. I..
S-a constatat că între reclamant, în calitate de cumpărător, și S. R., în calitate de vânzător, a intervenit în mod valabil convenția privind vânzarea – cumpărare a suprafeței de 1,37 ha teren extravilan, reprezentând cota sa de ½ din suprafața de 27.300 m.p. teren, situat pe teritoriul comunei Armășești, . Ialomița, înscris în titlul de proprietate nr._/_, eliberat la data de 31.05.2002 de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița, contra unui preț de 2.200.000 lei vechi (ROL), hotărârea ținând loc de contract de vânzare - cumpărare a terenului.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 955 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În baza art. 24 alin. 3 din Legea nr. 7/1996 republicată, s-a dispus comunicarea unei copii de pe hotărârea rămasă definitivă către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița.
În baza art. 771 alin. 6 din Legea 571/2003 republicată, s-a dispus ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia, împreună cu documentația aferentă, să fie comunicată la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului pe veniturile din transferul proprietății imobilului.
Împotriva acestei sentințe și a încheierii din data de 16.10.2014 a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâta S. I..
Prin decizia civilă nr. 379A/14.05.2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița, a fost respins apelul astfel susținut, ca nefondat.
În baza art. 453 N.C.pr.civ., s-a stabilit obligația apelantei de a plăti suma de 600 lei către intimatul S. I., cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat conform chitanței depuse la dosar .
Împotriva deciziei civile nr.379 A/14.05.2015 a Tribunalului Ialomița a declarat recurs pârâta apelantă.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1)-(2) pct.8 N.C.P.Civ.
În motivarea recursului astfel promovat se arată în esență că:
Recurenta – pârâtă împreună cu soțul său, au lucrat terenul agricol din litigiu aflat pe raza comunei Armășești, județul Ialomița, care este moștenire a soțului.
Din cauză că puterile îi părăsise, distanța era mare între localități, și întrucât nu mai puteau lucra acel pământ, au convenit verbal cu domnul S. I. să lucreze pământul și să plătească impozitele aferente terenului, în contul banilor sau produselor ce i s-ar cuveni de pe acest pământ dat în așa-zisa "arenda" acestuia, fără a exista vreun contract scris de dare în arenda.
Menționează recurenta - pârâtă că doar verbal a convenit acest lucru, fără a încheia în acest sens vreun act, cu atât mai mult nu a încheiat o chitanță prin care îi promitea vânzarea-cumpărarea pământului după ce obținea titlul de proprietate asupra lui.
Arată că asupra terenului în suprafața totală de 2 ha 7300 m.p situat în . R., județul Ialomița, au drept de moștenire un număr de 7 frați, din care 6 sunt decedați, și nu numai S. G. R. și S. G. Zamfirei, așa cum în mod fraudulos reclamantul S. I. în complicitate cu angajații de la Primăria din Armășești au produs titlul de proprietate nr._/_ din anul 2002, în care apar ca singuri moștenitori ai defunctului S. I. G., doar S. G. R. și S. G. Zamfirei.
Ori dacă, așa cum susține intimatul-reclamant S. I., . – pârâte, S. G. R. ar fi vândut suprafața de 1,37 ha, înseamnă că acesta a vândut o suprafață de teren care nu este exclusiv a lui, ci și a celorlalți frați, fără a avea acordul acestora în acest sens.
Precizează recurenta că, că de curând, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 12/08.06.2015 - obligatorie potrivit art. 517 alin. 4 din codul de procedură civilă - prin care a stabilit ca:" În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.1073 și art. 1077 din V.C.Civ., art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, art. 1279 alin. (3) teza I și art. 1669 alin. (1) din Codul civil, în situația în care promitentul-vânzător a promis vânzarea întregului imobil, deși nu are calitatea de proprietar exclusiv al acestuia, promisiunea de vânzare nu poate fi executată în natură sub forma pronunțării unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare pentru întregul bun, în lipsa acordului celorlalți coproprietari".
Hotărârea care ține loc de contract de vânzare-cumpărare are caracter constitutiv de drepturi, astfel încât, condiția esențială pentru a putea fi pronunțată este ca, ia momentul judecății, partea din patrimoniul căreia urmează a fi transmis dreptul de proprietate să aibă calitatea de unic proprietar al bunului vândut.
Promitentul vânzător trebuie să fie proprietarul exclusiv al terenului ce formează obiectul vânzării.
În lipsa efectuării partajului între moștenitorii proprietarului terenului (titular al titlului de proprietate), niciunul dintre aceștia nu este proprietar exclusiv al terenului promis spre vânzare, iar în lipsa îndeplinirii acestei condiții esențiale, de valabilitate a vânzării-cumpărării, nu se poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Este real că vânzarea bunului indiviz de către un copărtaș nu este nulă, că este supusă unei condiții rezolutorii, valabilitatea contractului depinzând de soluția partajului, însă, într-o astfel de speță, nu se pune problema desființării sau menținerii unui contract deja încheiat, ci a concursului dat de către autorități în vederea încheierii unui contract.
În cadrul aceleiași orientări jurisprudențiale, alte instanțe au respins astfel de acțiuni ca prematur formulate (excepție invocată din oficiu de instanță), cu motivarea ca, întrucât nu s-a făcut dovada sistării stării de indiviziune și atribuirii terenului în lotul promitentului-vânzător, interesul reclamantului de a solicita pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare nu este nici născut, nici actual, ci doar eventual. Or, hotărârile judecătorești nu pot avea ca obiect pretenții eventuale, în scopuri preventive, decât în cazuri strict reglementate de lege (spre exemplu, asigurarea dovezilor).
Pentru aceste considerente, recurenta – pârâtă solicită instanței de recurs să-i admită recursul și casând hotărârea atacată, rejudecând cu reținere în fond, să respingă cererea de chemare în judecată formulată de către intimatul-reclamant S. I. ca fiind netemeinică și nelegală.
Mai precizează recurenta că „în toată această perioadă de timp și pana în anul 2014, când pârâta a fost chemată în judecată prin care domnul S. I. solicita instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, domnul în cauză a fost doar un detentor precar asupra terenului său, și nu un posesor care să se comporte ca un adevărat proprietar, și care să poată ridica pretenții în acest sens”.
În anul 2014 recurentei – pârâte și soțului său le-a fost comunicată cererea de chemare în judecată, prin care intimatul-reclamant S. I. pe baza unei chitanțe și a titlului de proprietate asupra terenului în suprafața totala de 2,73 ha (emis doar pe numele a doi moștenitori din 7 cât sunt în realitate), a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic (act de vânzare-cumpărare) asupra terenului.
Cu această ocazie au aflat de existenta așa-zisei "chitanța" din data de 29.09.1997, prin care intimatul-reclamant S. I. "cumpăra definitiv" de la S. Gh. R. terenul în suprafața de 1,37 ha la prețul de 2.200.000 ROL, în care recurenta – pârâtă figurează, alături de soțul său la vânzători, deși aceasta nu are nici o calitate, terenul este moștenirea soțului său, pe de o parte, iar pe de alta, apar menționați și martori, deși nu se cere în astfel de împrejurări, martori care sunt "inventați" de către intimatul-reclamant. O martora este sora recurentei – pârâte care este neștiutoare de carte, pe de o parte, iar pe de alta, nici nu a semnat vreodată vreun act pentru aceștia, iar numita B. M. era la acel moment funcționară la Primăria Armășești, și unul dintre complicii la fabricarea adeverinței de punere în posesie și a eliberării titlului de proprietate asupra terenului în cauză, doar pe numele a doi dintre moștenitorii după S. I. G..
Tot cu această ocazie au aflat că asupra terenului în cauza era eliberat și titlul de proprietate încă din anul 2002, titlu care a fost ținut ascuns de către numitul S. I., deși nici soțul recurentei – pârâte, și nici unul dintre ceilalți frați nu formulaseră la Primăria din Armășești cerere de punere în posesie și eliberarea a titlului de proprietate asupra terenului în suprafața totala de 2 ha și 7300 m.p.
Aflând aceste lucruri în urma cererii de chemare în judecată, recurenta – pârâtă a făcut demersurile necesare pentru a afla cum a fost posibil eliberarea titlului de proprietate asupra terenului în cauză, în condițiile în care frații S. nu solicitaseră acest lucru.
Prin adresa cu nr. 1231/20.05.2014, domnul primar C. M. comunica următoarele "...o parte a arhivei unității noastre a fost distrusă în incendiu din 2006, fapt ce ne pune în imposibilitatea de a va înainta dovada înmânării actului de proprietate nr._ către titular. Referitor la declarația d-lui S. I. prin care susține că deține acest act de proprietate, nu este o declarație scrisă ci verbală".
La dosarul cauzei intimatul-reclamant a adus de la aceeași Primărie Armășești o adeverință prin care același primar adeverește că: ""numitul S. I. a plătit la zi impozitele pentru suprafața de 1,37 ha teren extravilan pe care îl folosește de la domnul S. R., din 1998-2014. Daca primăria a luat foc și nu se mai găsesc acte, se ridică întrebarea de unde are domnul primar evidența atât de exactă în cazul domnului S. I. a plații impozitelor pe teren?
Recurenta – pârâtă mai precizează că prezentarea acestei adeverințe nu ține loc de dovadă a achitării taxelor și impozitele la zi pentru terenul în litigiu, pe de o parte, iar pe de altă parte, intimatul-reclamant nu a prezentat în instanță chitanțele emise de către direcția taxe și impozite locale din cadrul Primăriei Armășești.
Tot la dosarul cauzei intimatul-reclamant S. I. a mai procurat adeverința cu nr. 1859/11.07.2014 de la Primăria Armășești, care "adeverește" cu o exactitate uimitoare că sus-numitul a folosit terenul după cum urmează: " în perioada 01.10._06 - teren lucrat cu familia; în perioada 01.09._09 dat în arenda domnului Ifie
G., contract de arenda nr. 10/15.09.2006; în perioada 16.08._12 dat în arenda către ., contract de arenda nr. 601/16.08.2007."(firma băiatului primarului);
De asemeni, a mai procurat și adeverința cu nr. 1934/18.07.2014 prin care aceeași primărie cândva arsă, atestă ca numitul S. I. a plătit la zi taxele și impozitele pentru suprafața de 1,37 ha teren extravilan din 1998-2014.
Întrucât intimatul-reclamant S. I. a intrat în posesia titlului de proprietate în anul 2002, când s-a împlinit și condiția suspensivă, după care ar fi trebuit să solicite încheierea contractului de vânzare-cumpărare la notar, și deoarece a fost amânat începutul termenului de prescripție de 3 ani pana la obținerea titlului de proprietate, în mod legal în acest caz, termenul de prescripție începe să curgă de la aceasta dată, respectiv 31.05.2002.
Recurenta – pârâtă solicită instanței de recurs ca, rejudecând fondul, să constate raționamentul greșit făcut de instanțele de fond atunci când au reținut că deși termenul de prescripție a fost amânat a începe întrucât terenul în litigiu a fost predat odată cu întocmirea acelei chitanțe, nu au constatat ca se împlinise condiția suspensivă a obținerii titlului de proprietate, și că termenul general de prescripție de 3 ani începe să curgă din momentul îndeplinirii condiției suspensive, deci din data de 31.05.2002, când s-a eliberat titlul de proprietate asupra terenului în litigiu „cumpărat cu acea chitanța de mână", iar notificarea în vederea încheierii contractului autentic la notariat ar fi trebuit să se facă după acel moment, și nu după 9 ani de zile.
În mod greșit instanța de fond și cea de apel reține că o nouă prescripție a început să curgă de la data manifestării refuzului recurentei-pârâte de a participa la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, respectiv de la data de 28.02.2014.
Recurenta – pârâtă solicită să se constate următoarele aspecte, și să cenzureze aprecierea instanțelor de fond în sensul că o noua prescripție începe să curgă de la data refuzului său de a încheia contractul, respectiv de Ia data de 28.02.2014, și anume:
- „notificarea" reținută de către instanțele de fond este așa-zisa "încheiere de certificare" din 28.02.2014, prin care un avocat certifică un fapt juridic și anume că: " S. I. s-a prezentat la cabinetul de avocat și că ar fi arătat că nu dorește încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru că ar certa-o copii", deși lipsește semnătura d-nei S. I. și vreo declarație scrisă dată de aceasta în acest sens;
- conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 cu modificările și completările ulterioare, avocatul: "redactează acte juridice, atestă identitatea părților, a conținutului și a datei actelor prezentate spre autentificare", deci avocatul nu certifică un fapt juridic, o constatare personală;
- ori, în cazul de față avocatul certifică un fapt juridic, își aroga o
atribuție care nu este în competenta sa, acest lucru intrând în competența
unui notar sau executor judecătoresc. Mai mult de atât nu există o declarație
scrisă a lui S. I. în ceea ce privește la ce a spus în fața avocatului, ca
acesta să ateste declarația;
- în condițiile în care recurenta – pârâtă ar fi fost convocată la biroul notarial și. nu s-ar fi prezentat, sau prezentându-se ar fi refuzat să încheie actul de vânzare-cumpărare, atunci notarul ar fi trebuit să încheie im proces-verbal prin care se certifica refuzul de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, și doar acesta avea valoare în prezenta cauză de notificare în sensul legii.
Recurenta – pârâtă susține că nu are nici o valoare faptul că nu s-a prezentat la cabinetul de avocat respectiv, ci ar fi trebuit să fie convocată să se prezinte Ia un birou notarial Ia o anumită dată și oră în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, unde avea posibilitatea de a-și exprima refuzul încheierii actului respectiv.
Intimatul – reclamant S. I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind inadmisibil; pe fond respingerea recursului ca fiind neîntemeiat.
În motivare se arată în esență că:
Recursul este inadmisibil întrucât obiectul dosarului este hotărâre care să țină loc de act autentic, iar valoarea terenului nu depășește 200.000 lei, astfel că, în primă instanță este competentă Judecătoria, iar sentința civilă pronunțată poate fi atacată doar cu apel Ia Tribunal conform art.94 lit. j și art.95 pct.2 C. Proc. Civilă.
De asemenea, conform ari.483 pct.2, teza a II a C.Proc. Civilă, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.
Coroborând aceste dispoziții legale rezultă că recursul în cauza de față este inadmisibil.
Pe fondul cauzei, dacă se va trece peste cele arătate mai sus,solicită să fie respins recursul ca fiind neîntemeiat.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
În ședința publică din data de 20.10.2015, a fost pusă în discuția părților excepția invocată de intimat, relativ la inadmisibilitatea exercitării recursului pendinte.
Analizând cu precădere excepția astfel invocată, conform exigentelor stabilite prin art. 248 alin. 1 din N.C.pr.civ., și acordând eficiență prevederilor art. 499 din același cod, Curtea reține următoarele:
Art. 483 alin. 2 din N.C.pr.civ. – reglementare procedurală aplicabilă litigiului pendinte, care a fost inițiat prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul intimat la data de 27.03.2014 – prevede că „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) – j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv.”
Din economia normei juridice enunțate reiese că legiuitorul a exclus hotărârile pronunțate în materiile pe care le enumeră în mod exhaustiv, de la calea de atac a recursului, așa încât aceste hotărâri devin definitive astfel cum au fost pronunțate în etapa apelului, nefiind susceptibile de control judiciar în calea extraordinară a recursului.
Obiectul cererii soluționate în cadrul litigiului în care a fost pronunțată decizia ce este atacată prin recursul pendinte este reprezentat de pretenția reclamantului de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare cumpărare (prin suplinirea consimțământului promitentului-vânzător din convenția consemnată în înscrisul sub semnătură privată întocmit, la data de 29.09.1997, între reclamant și numitul S. R. – soțul decedat al pârâtei intimate), iar dreptul subiectiv civil la a cărui valorificare se tinde prin acest demers judiciar este unul patrimonial pentru că prin el se urmărește aducerea în patrimoniul promitentului cumpărător a bunului imobil pentru care acesta a încheiat anterior un antecontract de vânzare cumpărare.
Prin decizia nr. 32/2008 pronunțată de ÎCCJ în procedura recursului în interesul legii, s-a stabilit că „…se poate afirma că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție transferă caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță.
În consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară.
În aceste condiții trebuie considerate acțiuni patrimoniale, în care valoarea obiectului cererii determină competența materială sau căile de atac, între altele, acțiunea prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului să-i întocmească act de vânzare-cumpărare, cererea de raport, acțiunea în reducțiune testamentară, acțiunile în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, în măsura în care se referă la bunuri evaluabile în bani, acțiunile în constatarea simulației unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil sau mobil, acțiunile în regres și în revocare”.
Prin raportare la obiectul acțiunii în justiție pendinte, și la dezlegările (obligatorii) date prin menționata decizie a instanței supreme, se impune a se constata că litigiul de față este unul evaluabil în bani, circumscris categoriei la care se referă prevederile art. 94 lit. k din N.C.pr.civ., astfel că din, perspectiva exigențelor art. 483 alin. 2 din N.C.pr.civ., hotărârea instanței de apel ar fi susceptibilă de recurs numai în măsura în care valoarea pretenției deduse judecății ar fi superioară sumei de 500.000 lei.
Reclamantul a evaluat terenul în privința căruia a solicitat a se pronunța hotărârea judecătorească care să țină loc de act de vânzare cumpărare la suma de 5.000 lei, această valoare fiind inferioară menționatei limite stabilite prin art. 483 alin. 2 din N.C.pr.civ.
Având în vedere, pe de o parte, aceste coordonate valorice ale litigiului, iar pe de altă parte împrejurarea că prevederile art. 483 alin. 2 din N.C.pr.civ. au un caracter imperativ, Curtea urmează a constata că recurenta a formulat o cale de atac ce nu îi este deschisă, astfel că demersul întreprins în asemenea condiții apare ca unul inadmisibil.
Pe cale de consecință, urmează a fi admisă excepția de inadmisibilitate invocată de intimat, cu consecința respingerii recursului, ca inadmisibil.
Având în vedere că, față de soluția astfel pronunțată asupra recursului, recurenta este partea față de care s-a pronunțat o soluție nefavorabilă în această etapă procesuală, urmează a se constata că devin aplicabile prevederile art. 453 alin. 1 C.pr.civ. în ce privește solicitarea intimatului de obligare a celei dintâi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, și în consecință va fi obligată recurenta să plătească intimatului suma de 600 lei cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de recurenta – pârâtă S. I., CNP_, cu domiciliul ales la C..Av. „D. M.”, în București, Calea 13 Septembrie nr.95, ., ., sector 5, împotriva deciziei civile nr.379 A/14.05.2015, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în contradictoriu cu intimatul – reclamant S. I., CNP_, domiciliat în comuna Armășești, . Ialomița.
Obligă recurenta să plătească intimatului cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. M. H. I. S.
GREFIER
S. R.
Red.G .S.
Tehdact.R.L./G.S.
4 ex.
Trib.Ialomița – M.R.I.; L.I.M.
Jud.Urziceni – G.F.N.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1038/2015. Curtea de... | Pretenţii. Decizia nr. 1096/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
