Legea 10/2001. Decizia nr. 350/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 350/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 10005/3/2014
Dosar nr._
(328/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 350-A
Ședința publică de la 26.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor formulate de apelanta-revizuentă, AGENȚIA D. STATULUI, precum și de apelanta-intimată, A. R., împotriva sentinței civile nr. 1292/09.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr._ .
P. are ca obiect – Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 19.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 26.06.2015, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1292/09.10.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuienta Administrația D. Statului, în contradictoriu cu intimata A. R..
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Conform art.326 alin.1 Cod procedură civilă, cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, iar potrivit alin.3, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.
Revizuenta Administrația D. Statului a invocat testamentul din 13.03.1944, ca înscris nou pe care partea adversă, A. R. nu l-a prezentat sau depus în dosarul nr._/3/2008.
Susținerea revizuentei că partea adversă a reținut acest înscris, sau că acesta nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, nu este reală, având în vedere că înscrisul se află la Arhivele Naționale, iar după acesta au putut fi efectuate copii la cererea unui cabinet de avocatură în 07.01.2011, conform vizei făcute pe act. Rezultă că și Administrația D. Statului ar fi avut acces la acest înscris, dacă se adresa Arhivelor Naționale în calitate de unitate deținătoare a imobilului revendicat.
Din interpretarea dispozițiilor art.326 Cod de procedură civilă rezultă că și în cazul cererilor de revizuire, dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii. Altfel spus, în cazul cererii de revizuire, înscrisul despre care se pretinde că a fost ascuns/sau nu a putut fi înfățișat trebuie să fie apt a conduce la o altă soluție, esențial diferită/opusă celei pronunțate de instanța care a judecat cauza în fond.
Or, înscrisul denumit testament nu poate conduce singur la o altă soluție în dosar deoarece nu se face dovada că a fost dezbătută succesiunea rămasă de pe urma defunctei I. S. în baza acestui testament printr-o hotărâre a instanței judecătorești sau prin certificat de moștenitor; respectiva hotărâre ar fi trebuit să confirme sau să infirme acest testament ca reprezentând ultima voință a testatoarei I. S. în legătură cu moșia Băneasa - Dămăroaia, iar acel ipotetic act să înlăture drepturile Academiei Române asupra imobilului notificat.
Câtă vreme testamentul olograf din 13.03.1944, nu a fost validat ca ultimă voință a testatoarei I. S., acesta nu este apt să conducă singur la o altă soluție, diferită de cea pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă prin sentința civilă nr.1003/24.07.2009.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel revizuienta Administrația D. Statului, criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv înscrisurile pe care și-a întemeiat cererea de revizuire i-au fost prezentate numai în urma efectuării unor controale de organele abilitate, intimata omițând cu rea credință să îi prezinte aceste înscrisuri, astfel că cererea de revizuire era admisibilă și apelanta A. R., care a arătat că instanța trebuia să admită excepția tardivității formulării cererii de revizuire, deoarece înscrisul nou invocat de revizuientă – testamentul defunctei Josefina S. din data de 13.03.1944 a fost comunicat petentei la 31.05.2012.
Curtea a respins recursul declarat de revizuienta Administrația D. Statului, deoarece instanța fondului a analizat întâi admisibilitatea cererii în sensul art.322 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, adică dacă înscrisul înfățișat cu ocazia revizuirii este apt să conducă la admiterea acestei căi de atac, de retractare, măsura în care este vorba de un înscris doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. Așadar, a analizat dacă respectivul înscris a existat la data judecății, dar nevalorificarea sa în proces să se fi datorat conduitei culpabile a părții adverse care l-a reținut sau împrejurării mai presus de voința părții care, de asemenea, a împiedicat administrarea.
Revizuienta a pretins că testamentul întocmit de S. I. la 13.03.1944 și aflat la fila 28 din dosarul de fond, este înscris nou în sensul art.322 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, pe care A. R. nu l-a prezentat sau depus în dosarul nr._/3/2008.
Or, în prezenta pricină, corect s-a reținut că nu este întrunită ipoteza precitatului text
de lege privitoare la caracterul determinant al înscrisului și a împrejurării mai presus de voința părții care, de asemenea, a împiedicat administrarea.
Curtea subliniază că nu este permisă revizuirea atunci când asemenea înscrisuri sunt procurate de parte ulterior finalizării procesului, pentru că, într-o asemenea situație, s-ar ajunge la repunerea în discuție a unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat.
Partea era în situația de a-I putea procura și înfățișa în cadrul procedurii judiciare desfășurare, în măsura în care îl considera relevant pentru obținerea de consecințe juridice, formulând cerere către Arhivele Statului.
Altminteri, prezentând un mijloc de probă nou - în sensul de înscris procurat ulterior judecății - și pretinzând ca pe baza acestuia să fie revizuită hotărârea, părțile tind, de fapt, la nesocotirea autorității de lucru judecat a celor statuate irevocabil. Or, funcția revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăților irevocabile în afara condițiilor strict reglementate procedura.
În sens contrar, dacă procurarea unui simplu mijloc de probă - fără ca partea să dovedească împrejurările excepționale, mai presus de voința sa, care au împiedicat-o să-I înfățișeze în cadrul procesului, ar fi suficientă pentru retractarea unei hotărâri, atunci stabilitatea juridică și puterea de lucru judecat de care trebuia sa se bucure hotărârile, ar rămâne fără niciun fel de eficiență.
De altfel, în acest sens este și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia admiterea unei căi extraordinare de recurs, care repune în discuție o decizie definitivă printr-o procedură de reexaminare este considerată o încălcare a principiului securității raporturilor juridice.
În virtutea acestui principiu nici o parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuție a unei hotărâri definite și executorii cu unicul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre, în privința sa (cauzele CEDO Ș. împotriva României, G. împotriva României).
În cauza Ș. împotriva României din 2008 instanța de contencios european a reținut că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 § 1 din Convenție trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante.
Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv de către instanțe unui litigiu să nu mai poată fi pusă în discuție (Brumărescu, contra României, para § 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în cauză, în acest sens, reexaminarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).
Pentru considerentele arătate, Curtea constată că instanța fondului a interpretat corect că nu se regăsesc în speță ipotezele reglementate de art.322 alin.(1) pct.5 Cod procedură civilă pentru revizuirea unei hotărâri, astfel încât apelul va fi respins în consecință.
Cu privire la apelul declarat de apelanta A. R., Curtea l-a respins ca nefondat, reținând că potrivit prevederilor art.326 alin.3 Cod procedură civilă, instanța fondului era obligată să se pronunțe asupra admisibilității revizuirii. În mod corect față de caracterul de excepție procesuală de fond, absolută și peremptorie a excepției inadmisibilității, instanța s-a pronunțat asupra acesteia, respingând acțiunea în revizuire ca inadmisibilă.
Față de ordinea de soluționare a excepțiilor, așa cum a fost stabilită de art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța fondului era obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii și numai în ipoteza în care ar fi respins excepția inadmisibilității revizuirii ar fi putut să se pronunțe asupra excepției tardivității formulării cererii de revizuire invocată de intimată. Cum instanța fondului a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, în mod corect nu a analizat excepția tardivității invocată de intimată.
Față de aceste considerente, Curtea a respins apelurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile formulate de apelanta-revizuentă AGENȚIA D. STATULUI, cu sediul în București, ..43, sector 1 și de apelanta-intimată A. R., cu sediul în București, Calea Victoriei nr.125, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1292/09.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. A. F. P.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L/cs
4 ex./16.07.2015
TB-S.3 – S.M.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 649/2015. Curtea... | Grăniţuire. Decizia nr. 773/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
