Legea 10/2001. Decizia nr. 1042/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 1042/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 1042/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1042R

Ședința publică de la 26 octombrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - B. A. S.

JUDECĂTOR - C. M. S.

JUDECĂTOR - I. P.

GREFIER - V. Ș.

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr.1461/10.12.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți V. L. și V. N., având ca obiect: Legea nr.10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimații pârâți reprezentați de avocat Klassek I. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul pârât.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Reprezentanta intimaților reclamanți arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta intimaților reclamanți solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, fără obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, sub nr._ , la data de 10.12.2012, reclamanții V. L. și V. N., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului Municipiului București prin Primarul General la soluționarea notificării nr.2348/12.11.2001, ce face obiectul dosarului nr._/2002, prin acordarea de măsuri reparatorii prin compensare cu apartamentul compus din două camere și cota din terenul și dependințele aferente acestui apartament, situat în imobilul din ..27, ., București, pentru suprafața de teren de 21,6 m.p., reprezentând cota de 30 la mie din suprafața totală de 720 m.p. teren, situat în București, Piața Romană, Blocul „Turist”, . N. B. nr.48), colț cu . T. I., nr. 43, sector 1), fosta proprietate a autorilor reclamanților, imposibil de restituit în natură; fără cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că, în temeiul Legii nr.10/2001, au formulat notificarea nr. 2348/2001, dosar nr._/2002, ce are ca obiect terenul aferent prăvăliilor nr. 9 și nr. 10, parter, din imobilul situat în . N. B. nr. 48), colț cu .. 43, sector 1).

Se arată de către reclamanți că au solicitat în notificarea lor doar terenul aferent prăvăliilor mai sus menționate, reprezentând cota de 30 la mie din suprafața de 720 m.p., ceea ce îi corespunde o suprafață de teren de 21,6 m.p., motivat de faptul că blocul în care se aflau cele doua prăvălii, împreună cu spațiile de la subsol, au fost afectate de cutremurul din 04.03.1977. Ulterior, acest ., astfel că cele două prăvălii nu se mai regăsesc în prezent în noua structură. În această situație, au specificat reclamanții, Legea 10/2001, art.10 alin.6 coroborat cu alin.10 din același articol, îi îndreptățește doar la restituirea prin compensare numai a terenului aferent celor două prăvălii, pe care s-a reconstruit noua structură a blocului.

Calitatea de proprietară a autoarei reclamanților, A. V. Karpen, bunica pe linie maternă, au precizat reclamanții, au dovedit-o cu contractul de construire autentificat sub nr.6253/16.02.1938, existent la dosarul administrativ. Calitatea reclamanților de persoane îndreptățite, în temeiul Legii 10/2001, au dovedit-o cu certificatul de calitate de moștenitor nr. 63/1998, de pe urma defunctei V. Karpen A. (bunica reclamanților), certificatul de calitate de moștenitor nr. 64/1998, de pe urma defunctului V. Karpen N. (bunicul reclamanților), certificatul de calitate de moștenitor nr. 88/1998, de pe urma defunctei V. Karpen I. (mama reclamanților), căsătorită V..

Dosarul administrativ este completat cu toate înscrisurile necesare soluționării Notificării nr. 2348/2001, însă acest dosar a fost lăsat de către Comisia de Aplicare a Legii 10/2001 în nelucrare din anul 2009, după ce a fost întocmită și Nota de reconstituire a amplasamentului imobilului teren ce face obiectul notificării mai sus menționată, de către Direcția de Evidență Imobiliară și Cadastrală - Primăria Municipiului București.

Având în vedere că din anul 2009 și până în prezent, au arătat părțile reclamante, Comisia de Aplicare a Legii 10/2001 nu a mai supus analizei dosarul nr._/2002, reclamanții înțeleg să formuleze această acțiune prin care, în temeiul Legii 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, și a Deciziei XX/2007, pronunțată de Î.C.C.J., în recursul în interesul Legii, solicită obligarea pârâtului M. București prin Primarul General să soluționeze Notificarea nr. 2348/2001, prin acordarea de măsuri reparatorii prin compensare cu apartamentul compus din două camere și cota din terenul și dependințele aferente acestui apartament, situat în imobilul din .. 27, ., București.

Potrivit Legii 10/2001 modificată și completată, în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă, măsurile reparatorii se acordă de regulă prin compensare și numai dacă nu există posibilitatea compensării se procedează la acordarea de despăgubiri. Aceasta concluzie, în opinia reclamanților, se desprinde din dispozițiile Legii 10/2001, modificată și completată, respectiv art.1 alin. 2, art. 26 alin. 1, art. 10 alin. 6 coroborat cu alin.10 din același articol și art. 1 pct. 7 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Având în vedere situația economico-financiară în care se află actualmente România, acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele expropriate reprezintă o utopie, au specificat părțile reclamante. Din acest motiv, reclamanții au solicitat ca măsurile reparatorii ce urmează să li se acorde să fie în varianta restituirii în natură prin compensare cu apartamentul compus din două camere și cota din terenul și dependințele aferente acestui apartament, situat în imobilul din ..27, ., București.

Se arată de către reclamanți că legiuitorul a dorit să acorde persoanelor îndreptățite o reparație satisfăcătoare, constând în aceea că, în locul imobilului preluat în mod abuziv, va primi în principal un alt imobil și, numai în situația în care nu este posibilă compensarea, se acordă despăgubiri la valoarea de circulație a imobilului, cu acordul persoanei îndreptățite. Acesta este, de altfel, și motivul pentru care legiuitorul a prevăzut obligația primarilor sau a conducătorilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor de a afișa la loc vizibil un tabel care să cuprindă bunurile disponibile sau serviciile care pot fi acordate în compensare.

Cu rea-credință, au menționat reclamanții, pârâtul nu respectă această obligație legală, în ciuda faptului că există în patrimoniul său un număr impresionant de imobile și de servicii care pot fi acordate în compensare. De altfel, cu privire la despăgubirile constând în titluri la Fondul „Proprietatea”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în repetate rânduri în cauze similare în sensul că reparația echitabilă va consta fie în restituirea bunului solicitat, fie în restituirea unui alt bun prin compensare, fie în acordarea de despăgubiri bănești la valoarea de circulație a imobilului, întrucât titlurile la Fondul „Proprietatea” nu îndeplinesc cerințele pentru a fi considerate o satisfacere echitabilă a drepturilor reclamantului.

Reclamanții au menționat faptul că își rezervă dreptul de a preciza și a completa cererea cu alte bunuri aflate în patrimoniul Municipiului București, pentru a le solicita în compensare, pentru suprafața de teren de 21,6 m.p. teren, fosta proprietate a autorilor lor, în cazul în care bunul solicitat în compensare, mai sus menționat, va fi grevat de sarcină.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1 alin. 2, art.10 alin.6, coroborat cu alin.10, art.26 alin.1 din Legea 10/2001 republicată, art. 1 pct. 7 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 și Decizia XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.

În susținerea cererii, reclamanții au depus la dosar, în copie conformă cu originalul, notificarea nr.2348/12.11.2001.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.

La solicitarea tribunalului, Primăria Municipiului București a înaintat actele care compun dosarul administrativ nr._.

Sub aspectul probatoriului, tribunalul a încuviințat pentru reclamanți proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică specialitatea topografie, raportul de expertiză întocmit de expert P. G. C. fiind depus la dosar la data de 09.09.2013.

Tribunalul, prin încheierea din data de 25.09.2013, a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., cauza fiind repusă pe rol la termenul de judecată din data de 24.09.2014.

Prin sentința civilă nr.1461/10.12.2014 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea, a obligat pârâtul M. București prin Primarul General la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte stabilite conform dispozițiilor art. 21 alin. 6 și 7 din Legea nr. 165/2013 pentru suprafața de teren de 21,6 mp reprezentând cota de 30‰ din suprafața totală de 720 mp teren situat în București, Piața Romană, . . respins ca neîntemeiată. cererea reclamantului de obligare la acordarea de măsuri reparatorii prin compensare cu alte imobile.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001, nr.2348/12.11.2001 transmisă prin B. V. P., reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul teren situat în București, Piața Romană – Blocul Turist, azi . cu . nr.9 și 10 parter, azi inexistente urmare a noii structuri a acestui imobil după consolidarea acestuia efectuată în urma seismului din 4.03.1977, și au atașat notificării un set de acte, acestea fiind transmise Primăriei București unde au fost înregistrate făcând obiectul dosarului nr._, nesoluționat până în prezent.

În ceea ce privește dovada calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001, Tribunalul reține că reclamanții au formulat notificarea în calitate de moștenitori ai proprietarei imobilului notificat, A. V. Karpen.

Calitatea de proprietară a autoarei reclamanților, A. V. Karpen, bunica pe linie maternă, rezultă din contractul de construire autentificat sub nr.6253/16.02.1938, existent la dosarul administrativ, care atestă deținerea de către aceasta în proprietate a unei cote de 30 la mie din terenul în suprafață de 720 mp situat în ..43 (colț cu .. 48), aferentă magazinelor 9 și 10 parter.

Calitatea reclamanților de persoane îndreptățite, în temeiul Legii 10/2001, rezultă din coroborarea titlului de proprietate menționat mai sus, cu certificatul de calitate de moștenitor nr.63/1998, de pe urma defunctei V. Karpen A. (bunica reclamanților), certificatul de calitate de moștenitor nr. 64/1998, de pe urma defunctului V. Karpen N. (bunicul reclamanților), certificatul de calitate de moștenitor nr. 88/1998, de pe urma defunctei V. Karpen I. (mama reclamanților), căsătorită V..

De altfel, calitatea acestora de persoane îndreptățite rezultă și din sentința civilă nr._/19.06.1998 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul_/1998, definitivă și irevocabilă, prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamanții V. N. și V. L., fiind obligat pârâtul CGMB să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul compus din prăvălia nr. 9 situată la parterul imobilului din București, . cu ..48 (în prezent str. Mendeleev – .), o cameră, două subsoluri, teren aferent (f. 51).

În privința modalității de preluare a bunului imobil în proprietatea statului, tribunalul a reținut că potrivit raportului de expertiză extrajudiciară aflat la dosarul administrativ, blocul în care se aflau cele doua prăvălii, împreună cu spațiile de la subsol, au fost afectate de cutremurul din 04.03.1977, iar ulterior, acest ., astfel că cele două prăvălii nu se mai regăsesc în prezent în noua structură. În cauză nu a fost identificat nici un act de trecere în proprietatea statului a cotei de teren de 30 la mie din terenul în suprafață de 720 mp, aferent celor două prăvălii, proprietatea bunicii materne a notificatorilor în temeiul contractului de construire autentificat sub nr. 6253/16.02.1938. Potrivit declarației notificatorilor, pentru preluare nu s-au achitat despăgubiri.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. i prin imobile preluate abuziv se înțelege imobilele naționalizate prin …orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.

Din cele expuse, instanța a constatat că reclamanții V. N. și V. L. au făcut atât dovada formulării în termen a notificării, dovada calității acestora de persoană îndreptățite la restituire în sensul art. 3 și 4 din Legea nr.10/2001, precum și a preluării abuzive a imobilului, în sensul art. 2 din lege.

Pentru soluționarea notificării nr. 2348/2001, este necesară identificarea bunului imobil ce fac obiectul notificării.

Cu privire la acest aspect, Tribunalul a avut în vedere faptul că în cauză a fost administrată proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie prin care s-a identificat imobilul notificat.

Astfel potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul tehnic în specialitatea topografie P. G. - C., s-a concluzionat că imobilului teren situat în București, .. N. B. nr. 48), colț cu .. T. I. nr. 43, sector 1), are o suprafață de 691 mp, din care reclamanții dețineau o cotă de 30 ‰, respectiv o suprafață de 20,73 mp, terenul fiind ocupat în totalitate de blocul de locuințe situat în . . trotuarul aferent acestuia, neexistând nicio suprafață liberă.

Potrivit art. 7 alin.1 din legea nr.10/2001, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură

Art.11 alin.4 din lege prevede că „în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil”.

Prin urmare, terenul ce face obiectul notificării nr. 2348/2001 nu poate fi restituit în natură, exproprierea ocupând funcțional întregul teren. Tribunalul observă de altfel că prin notificarea formulată, tocmai acestea sunt și pretențiile notificatorilor.

Potrivit disp. art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

În conformitate cu disp. art. 25.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.

În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.

În cazul în care persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă și totodată a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile.

Tribunalul a constatat că dosarul administrativ este complet, astfel încât notificările pot fi soluționate

Prin Decizia nr. XX/19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a reținut că, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

Ca atare, tribunalul, competent să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității învestite cu soluționarea notificării acesteia, a apreciat că reclamanții V. L. și V. N. au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, a preluării abuzive în proprietatea statului a imobilului aflat sub incidența Legii nr.10/2001, precum și a imposibilității de restituire în natură a imobilului notificat.

Față de dispozițiile exprese cuprinse în art.4 din Legea 165/2013, potrivit cărora dispozițiile legii se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, Tribunalul a reținut aplicabilitatea acestei legi în prezenta cauză.

În conformitate cu art. 26 alin. 1 din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin legea 165/2013, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea măsurilor compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Potrivit art. 21 din Legea 165/2013, Tribunalul a reținut că: (1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.

(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.

(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).

(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin.7).

(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, Comisia Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.

În ceea ce privește cererea de acordare a unor imobile în compensare, Tribunalul a constatat caracterul neîntemeiat și a o respinge ca atare, având în vedere următoarele argumente:

Sub un prim aspect, Tribunalul a reținut că reclamanții au indicat inițial un imobil solicitat a fi acordat în compensare, respectiv apartamentul compus din două camere și cota din terenul și dependințele aferente acestui apartament, situat în imobilul din .. 27, ., București, pentru care, însă, a rezultat din probele administrate în cauză, că a fost emisă Dispoziția Primarului General nr. 1710/28.11.1994, emisă în baza sentinței civile nr.2050/2.03.1994 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă și executorie, prin care s-a dispus restituirea în proprietatea doamnei Ț. M. I..

Ulterior reclamanții nu au indicat ale imobile solicitate a fi acordate în compensare pentru a se putea produce un probatoriu care să stabilească dacă bunurile respective îndeplinesc condițiile pentru a putea fi acordate în compensare, iar o dispoziție de principiu de obligare a pârâtului la emiterea unei dispoziții prin care să se atribuie bunuri în compensare, fără a indica respectivele bunuri, nu poate fi avută în vedere de Tribunal întrucât ar echivala cu lăsarea nesoluționată a notificării, cel puțin parțial, în condițiile în care Tribunalul este învestit tocmai cu soluționarea pe fond a notificării.

Pe de altă parte, Tribunalul a reținut că cererea era neîntemeiată și în ipoteza identificării unor astfel de bunuri. Astfel, Tribunalul a reținut că operațiunea de inventariere a bunurilor sau serviciilor ce pot fi acordate în compensare nu a fost finalizată, aspect ce rezultă din răspunsul primit de Tribunal de la Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei București.

Din perspectiva tribunalului, simpla calitate a imobilelor solicitate în compensare de a fi in proprietatea privată a statului nu conduce la posibilitatea automată de a fi atribuite în compensare.

Dispozițiile legale privind posibilitatea atribuirii unor bunuri în compensare ar fi trebuit privite și interpretate în sensul că o astfel de măsură poate fi dispusă doar cu privire la bunuri ce au fost afectate acestui scop, printr-un act administrativ al primarului, după inventarierea patrimoniului municipiului București, în funcție și de opțiunile și proiectele ce țin de dezvoltarea și administrarea unității administrativ-teritoriale.

Întârzierea în emiterea unui astfel de act administrativ de afectare a unor bunuri pentru măsurile reparatorii constând în compensare, conform Legii 10/2001, ar fi putut fi sancționată prin sancțiunile specifice dreptului administrativ, care includ, finalmente, și despăgubiri directe (acțiuni reglementate de Legea nr.554/2004).

În plus, in ipoteza in care Tribunalul a procedat la acordarea in compensare imobilului solicitat, în lipsa includerii bunului într-un atare inventar al bunurilor ce pot fi acordate in compensare, în lipsa înscrierii litigiului în cartea funciară a imobilului, sau a oricărei alte forme de publicitate, s-ar putea ajunge la ipoteza în care același bun sa fie atribuit în compensare către mai multe persoane, în dosare diferite și prin hotărâri judecătorești diferite, afectându-se astfel în mod flagrant securitatea circuitului civil.

Față de aceste aspecte, Tribunalul a admis în parte cererea, a obligat pârâtul M. București prin Primarul General la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte stabilite conform disp. art. 21 alin. 6 și 7 din Legea nr. 165/2013 pentru suprafața de teren de 21,6 mp reprezentând cota de 30‰ din suprafața totală de 720 mp teren situat în București, Piața Romană, . . din titlul de proprietate al bunicii materne a reclamanților din cauză, respectiv contractul de construire autentificat sub nr. 6253/16.02.1938 și a respinge cererea reclamantului de obligare la acordarea de măsuri reparatorii prin compensare cu alte imobile, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General, recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.Pr.Civ, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului se arată că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat instanței să se pronunțe pe fondul notificării nr. 946/2001 formulată în condițiile Legii nr. 10/2001.

Recurentul pârât a mai arătat că în motivele de fapt ale acțiunii s-a invocat dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului situat la adresa sus menționată, caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat si refuzul paratului de a soluționa notificarea, iar în drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În opinia recurentului, atât petitul clar al acțiunii, cât și motivele de fapt si de drept invocate în susținerea acesteia duc la concluzia sesizării instanței de fond cu o contestație întemeiată pe Legea nr.10/2001 îndreptată împotriva refuzului unității deținătoare de a soluționa notificarea înregistrată de reclamanți.

Legiuitorul a stabilit prin art.22 din Legea nr.10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.

Aceasta, deoarece, unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o decizie sau, după caz, dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.

Unitatea deținătoare nu poate, însă, să emită decizie, respectiv, dispoziție decât dacă este investită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art.22 și următoarele din lege.

O asemenea condiție prealabila nu încalcă prevederile art.21 din Constituție care consacră accesul liber la justiție, întrucât, vizează faza administrativă a procedurii necontencioase și nu afectează substanța dreptului garantat, atât constituțional, cât și prin art.6 alin.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30 din 18 mai 1994.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza „Golder contra Regatului Unit", 1975 că „dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut", precum și că „există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept."

De altfel, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil este asigurat, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzută de Capitolul III al Legii nr.10/2001, deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială.

Notificarea reclamantului urmează a fi analizată pe cale administrativă și, daca se va fi stabili că imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, solicitantul nu se numără printre categoriile de persoane exceptate de la beneficiul legii, s-a făcut dovada dreptului de proprietate, s-a formulat notificare în termen legal si restituirea în natură este posibilă potrivit legii, doar în parte, se va emite o dispoziție de restituire în natură și o dispoziție de propunere de acordare de măsuri reparatorii pentru partea de imobil imposibil a fi restituit în natură.

Recurentul a precizat că în cazul în care persoana "îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.

Mai mult decât atât, Normele Metodologice fac vorbire de necesitatea existenței, alături de notificare și celelalte acte, a unei precizări a persoanei îndreptățite la restituire, în sensul că nu mai deține alte probe, precizare ce condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării. (pct.23.1 din H.G. nr. 498/2003). Pct. 28.1 din aceeași hotărâre de guvern condiționează pronunțarea asupra notificării de existenta unei declarații în mod expres că nu mai are alte dovezi de prezentat din partea persoanei îndreptățite la restituire.

În final, recurentul pârât a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate.

Intimații reclamanții deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.

Nu s-au solicitat și administrat probe noi în faza recursului.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

Astfel, prin hotărîrea recurată prima instanță s-a pronunțat asupra acțiunii introductive de instanță formulate la data de 10.12.2012, prin care intimații reclamanți solicitau obligarea recurentului pârât să se soluționeze pe fond, în conformitate cu Legea nr.10/2001, notificarea transmisă prin executor judecătoresc sub nr.2348/2001.

Curtea apreciază ca fiind nefondată critica recurentei prin care se susține greșita aplicare a art.22 din Legea 10/2001, în sensul că în raport de acest text de lege, unitatea deținătoare ar fi singura instituție abilitată a se pronunța asupra notificării formulate de către autorii intimaților.

În acest sens, Curtea constată că reclamanții s-au adresat cu notificare către unitatea deținătoare în vederea restituirii imobilului preluat abuziv, sens în care erau aplicabile dispozițiile art.25 alin.1 din Legea 10/2001 care prevedeau că „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art.23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.”

Articolul 23 din legea 10/2001 prevede că „actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.”

Conform art.26 alin.1 din legea 10/2001: „dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art.25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.”

Neîndeplinirea de către unitatea deținătoare învestită cu soluționarea notificării a obligației instituite prin art.25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori de acordare persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori propunerea de acordare de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, justificând exercitarea dreptului persoanei interesate de a de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

În acest sens este decizia XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art.26 alin.(3) din Legea nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în legătură cu stabilirea competenței instanței de a judeca pe fond contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care se solicită restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv sau în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare, obligatorie pentru instanțe conform art. 330 indice 7 alin.4 C.. Potrivit acestei decizii, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Nefondată este critica referitoare la nelegalitatea sentinței referitor la cenzurarea refuzului unității deținătoare de a soluționa notificarea și prin prisma reglementărilor ce prevăd data de la care curge termenul de 60 de zile de soluționare a notificării.

Astfel prin Hotărârea nr.250/07.03.2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, la punctul 25.1 se prevede că „termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.

Termenul pentru îndeplinirea obligației respective se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. Pentru prorogare este necesar însă ca unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate. Depunerea actelor solicitate sau comunicarea faptului că persoana îndreptățită nu posedă actele respective are semnificația acceptării prorogării termenului respectiv (în această ipoteză termenul curge de la depunerea actelor solicitate sau, după caz, de la data comunicării răspunsului).”

Din textul enunțat anterior, rezultă că, în condițiile în care unitatea deținătoare nu a comunicat persoanei îndreptățite necesitatea completării documentației, termenul de 60 de zile de soluționare a notificării curgea de la data depunerii acesteia, astfel că refuzul pîrîtei de a răspunde solicitării reclamanților apare ca nejustificat. În speță, este de reținut îndeplinirea termenelor prevăzute de lege și, în consecință, refuzul recurentei de soluționare a notificării cu atât mai mult cu cât reclamanții persoane fizice, au formulat notificarea din anul 2001, aceasta nefiind soluționată în termenul prevăzut de dispozițiile art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001 și art.25 pct.1 alin 1 teza a I a din HG nr.250/2007.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 alin.1 C.Pr.Civ, va respinge ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr.1461/10.12.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți V. L. și V. N..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.10.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

B. A. S. C. M. S. I. P.

GREFIER

V. Ș.

Red. BAS

Tehnored. CG 2 ex

12.12.2015.

Jud. fond E. A.

← Pretenţii. Decizia nr. 1018/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Pretenţii. Decizia nr. 493/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Legea 10/2001. Decizia nr. 1042/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 1042/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI