Pretenţii. Decizia nr. 1018/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1018/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 1018/2015
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1018 R
Ședința publică din data de 21.10.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - L. E. F.
JUDECĂTOR - G. L. Z.
JUDECĂTOR - M. CRIȘCOV
GREFIER - F. J.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror A. B..
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă S. V. împotriva sentinței civile nr. 874/30.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Având în vedere că în cauză nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București solicită suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.
După rămânerea cauzei în pronunțare pe suspendare, se prezintă în sala de ședință apărătorul recurentei-reclamante care menționează că a ieșit pentru puțin timp din sala de ședință și de ace3ea nu a fost prezentă la strigarea părților, motiv pentru care solicită reluarea cauzei.
Curtea dispune reluarea cauzei și strigarea părților.
La cea de a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-reclamantă S. V. reprezentată de avocat S. C., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 16 dosar, lipsind intimatul-pârât S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Reprezentantul recurentei-reclamante depune la dosar xerocopia deciziunii penale nr. 1710/08.03.1952 pronunțată de Curtea de Iași prin care a fost transformată închisoarea în amendă însă s-a menținut situația confiscării bunurilor.
Menționează că nu a putut obține actul de proprietate al bunurilor defunctei însă, a efectuat o expertiză extrajudiciară pe care o depune în copie la dosar, cu precizarea că această expertiză a fost efectuată în baza unor documente existente și a declarațiilor martorilor.
Reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel apreciază că expertiza extrajudiciară depusă la dosar nu este relevantă în cauza de față.
Curtea urmează să aprecieze cu ocazia deliberării asupra relevanței acestui înscris.
Reprezentantul recurentei-reclamante arată că nu mai are cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurenta-reclamantă S. V. prin apărător solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se pronunța pe toate capetele de cerere invocare prin acțiunea principală.
În motivarea cererii de recurs, reprezentantul recurentei-reclamante arată că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății și nu a răspuns la toate capetele de cerere.
De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat pe stabilirea caracterului politic al condamnării și pe capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor materiale cerute făcând trimitere la hotărârile Curții Europene, dar reținând cauze care nu au legătură cu natura pricinii.
În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării mamei recurentei-reclamante T. C., reprezentantul recurentei-reclamante arată că instanța de fond nici nu s-a pronunțat pe acesta.
Cu privire la daunele materiale, reprezentantul recurentei-reclamante solicită de la S. R. restituirea valorii bunurilor care au aparținut mamei reclamantei, bunuri ce au fost confiscate prin persecuție politică, cât și odată cu arestarea și condamnările suferite și restituirea valorii pensiei care i se cuvenea mamei reclamantei pe perioada cât a fost condamnată și persecutată politic, motivat de faptul că bunurile confiscate nu i-au fost înapoiate niciodată, acestea formând întreaga avere a mamei reclamantei.
În ceea ce privește daunele morale, reprezentantul recurentei-reclamante apreciază că nu poate fi estimată în bani valoarea prejudiciului moral suferit de reclamantă și de mama sa datorită persecuției din timpul comunismului.
Or, cu privire la acest aspect apreciază că nu se poate susține că prin acordarea daunelor morale s-ar produce o îmbogățire fără just temei, atâta timp cât prin condamnarea politică a mamei reclamantei s-a adus atingere valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sensibilitatea fizică și psihică, la cinste, demnitate, onoare și alte valori similare.
Reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Sub aspectul constatării caracterului politic al condamnării reprezentantul parchetului apreciază hotărârea atacată ca fiind temeinică și legală, aceasta reținând în motivare că autorul reclamantei a suferit o condamnare politică care are caracter de drept.
Sub aspectul capătului de cerere privind daunele materiale, reprezentantul parchetului apreciază că acesta nu este dovedit atâta timp cât nu s-a făcut dovada bunurilor care au fost confiscate și a preluării efective a acestora dincolo de mențiunea confiscării din decizia penală.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sent.civ. nr. 874/10.06.2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins ca nefondată cererea prin care reclamanta S. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei în cuantum de 1.200.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral și material suferit ca urmare a persecuției politice a mamei sale, T. C., precum și constatarea caracterului politic al condamnării acesteia.
În motivare, tribunalul a reținut că prin decizia penală nr. 1710/08.03.1952 pronunțată de Curtea de Iași, s-a dispus condamnarea mamei reclamantei, numita E. T., în temeiul disp. art. 2 lit. a din Decretul nr. 183/1949.
Ca atare, condamnarea menționată se circumscrie disp. art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009 care enumeră condamnările ce au de drept caracter politic.
În ceea ce privește temeiul de drept invocat de către reclamantă în cererea de chemare în judecată, tribunalul a constatat că acesta este dat de dispozițiile Legii nr. 221/2009; referirea tangențială la disp. Codului civil din 1864 nu poate conduce la concluzia contrară, câtă vreme voința reclamantei de a se prevala de dispozițiile legii speciale de reparație este neîndoielnică, aceasta justificându-și legitimarea procesuală raportat la dispozițiile acestui act normativ. De altfel, concluzia arătată se desprinde și din împrejurarea că reclamanta nu a afirmat producerea unei erori judiciare, ci caracterul politic al condamnării, iar formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile de drept comun în materia răspunderii civile delictuale se putea realiza numai în termenul de prescripție a dreptului la acțiune în sens material, termen care a început să curgă de la data încetării cauzelor de împiedicare.
Tribunalul a apreciat, în această ordine de idei că, cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat este neîntemeiată, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010.
Potrivit disp. art. 147 alin. 1 din Constituția României dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale fiind suspendate de drept.
În conformitate cu disp. art. 147 alin. 4 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, iar, de la data publicării, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Având în vedere că în intervalul de timp prevăzut de Constituția României, Parlamentul nu a pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii supreme, tribunalul constată că art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ce reprezintă temeiul de drept al prezentei acțiuni, și-a încetat efectele juridice.
Independent de justețea soluției pronunțate de Curtea Constituțională, tribunalul este obligat să respecte deciziile acesteia, cu atât mai mult cu cât în cazul constatării neconstituționalității unor norme juridice, se consideră că dezacordul cu legea supremă a existat încă de la data adoptării acesteia, afectându-i ca atare valabilitatea, chiar dacă efectele deciziei Curții Constituționale vizează numai perioada ulterioară publicării acesteia în Monitorul Oficial.
În ceea ce privește prejudiciul material invocat în cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, tribunalul a constatat că disp. Legii nr. 221/2009 nu sunt aplicabile, constatând din motivarea cererii că daunele materiale solicitate reprezintă tot daune morale, reclamanta neindicând în concret pagubele de natură materială suferite (în acest sens, a se vedea penultimul alineat din cererea de chemare în judecată). Mai mult chiar, din înscrisurile depuse în dovedire la dosar nu rezultă că bunurile enumerate de reclamantă în cererea de chemare în judecată au fost confiscate de la mama reclamantei, în actul de condamnare în speță fiind menționată menținerea măsurii confiscării, fără a fi individualizate aceste bunuri, și nici alte probe nu au fost propuse în acest sens.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. V., înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a la data de 15.01.2015, prin care a criticat soluția de respingere a cererii având ca obiect neacordarea daunelor morale, învederând suferințele îndurate de mama sa și de familia acesteia; necesitatea acordării unor daune morale rezonabile, în condițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Au fost totodată criticate soluțiile date constatării caracterului politic al condamnării, asupra căruia instanța nu s-a pronunțat, respectiv capătului de cerere având ca obiect daune materiale, asupra căruia instanța de asemenea nu s-a pronunțat, mama reclamantei și familia acesteia fiind private de o . bunuri mobile (cal pur sânge, atelaj cu boi, cărți, mobilă, bibliotecă, costume naționale, vioară, icoane din argint, cereale, oi), dar și imobile (casă de locuit, cramă, livadă de pruni) în privința cărora a formulat notificare potrivit Legii nr. 10/2001, rămasă nesoluționată.
Intimatul-pârât, legal citat, nu a depus întâmpinare.
Analizând recursul, Curtea constată că acesta este fondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează:
1. Recursul este fondat în ce privește nelegala respingere a capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de mama recurentei-reclamante, T. C., prin sent.pen. nr. 588/1952 a Tribunalului Bârlad, definitivă prin dec.pen. nr. 1710/1952 a Curții din Iași, prin care persoana menționată a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de sabotaj (nepredarea cotelor de cereale obligatorii), în conformitate cu art. 2 lit.a) din Decretul nr. 183/1949.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 221/2009, (2) Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în:
a) art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4, 196^1, 197, 207 - 209, 209^1 - 209^4, 210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258 - 261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare;
c) Legea nr. 190/1947 pentru portul și vânzarea armelor de foc, publicată în Monitorul Oficial nr. 134 din 16 iunie 1947;
d) Decretul nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor privind unele infracțiuni ce interesează siguranța interioară și exterioară a Republicii Populare Române, publicat în Monitorul Oficial nr. 196 din 25 august 1948;
e) art. 4 și 5 din Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949;
f) art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din Decretul nr. 183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949.
Așa fiind, și întrucât recurenta-reclamantă are un interes moral legitim, concret, de a obține constatarea caracterului politic al respectivei condamnări, ca recunoaștere explicită de către S. R. a nedreptății suferite de autoarea sa, se constată că în mod nelegal și de altfel nemotivat a respins tribunalul acest capăt de cerere, motiv pentru care, în temeiul art. 304 pct. 6 și 9 C.pr.civ. 1865, al art. 312 alin.3 C.pr.civ. 1865 (aplicabil cauzei conform art. 3 din Legea nr. 76/2012), va fi admis recursul, urmând a fi modificată în parte cererea și a fi admisă în parte cerere, în sensul constatării caracterului politic al condamnării menționate.
Nefondate sunt însă criticile aduse celorlalte capete de cerere, a căror analiză sumară a primei instanțe poate fi suplinită de instanța de recurs, față de dispozițiile art. 304 ind.1 C.pr.civ. 1865.
2. În ce privește daunele morale, în mod legal a constatat prima instanță că prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 a fost constatată neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu mult anterior introducerii prezentei cereri, motiv pentru care nici prevederile acestei legi, nici prevederile dreptului comun nu mai pot fi valorificate pentru obținerea daunelor morale solicitate.
Soluția nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului – astfel cum afirmă recurenta, dar fără a indica în concret o dispoziție care ar reclama o astfel de soluție și fără a motiva aserțiunea sa – al cărei art. 6 par. 1 nu acordă un drept subiectiv (material) nou, ci doar asigură dreptul la un remediu judiciar și la un proces echitabil atunci când un astfel de drept este recunoscut în legea națională, ceea ce în prezent nu este cazul.
Aceeași soluție se impune prin raportare la Decizia în interesul legii nr. 12/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că, urmare a deciziilor Curtii Constitutionale nr. 1.358/2010 si nr. 1.360/2010, dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziilor instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial.
În motivare, Înalta Curte a reținut că ,, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal și constituțional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.
Dreptul de acces la tribunal și protecția oferită de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă.
Atunci când intervine controlul de constituționalitate declanșat la cererea uneia din părțile procesului nu se poate susține că este afectată acea componentă a procedurii echitabile legate de predictibilitatea normei (cealaltă parte ar fi surprinsă pentru că nu putea anticipa dispariția temeiului juridic al pretențiilor sale), pentru că asupra normei nu a acționat în mod discreționar emitentul actului.
O interpretare în sens contrar ar însemna, în fapt, suprimarea controlului de constituționalitate și, ceea ce este gândit ca un mecanism democratic, de reglare a viciilor unor acte normative, să fie astfel înlăturat.
Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene nu i le legitimează.ˮ
Totodată, s-a statuat că ,, În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că "o creanță nu poate fi considerată un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (Cauza Fernandez-Molina Gonzales ș.a. contra Spaniei, Hotărârea din 18 octombrie 2002).
Rezultă că în absența unei hotărâri definitive care să fi confirmat dreptul înaintea apariției deciziei Curții Constituționale nu s-ar putea vorbi despre existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
În ceea ce privește noțiunea de "speranță legitimă", fiind vorba în speță de un interes patrimonial care aparține categoriei juridice de creanță, el nu poate fi privit ca valoare patrimonială susceptibilă de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care are o bază suficientă în dreptul intern, respectiv atunci când existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale (Cauza A. ș.a. împotriva României, paragraful 137).
O asemenea jurisprudență nu se poate spune însă că se conturase până la momentul adoptării deciziilor Curții Constituționale, având în vedere că jurisdicția supremă nu definitivase procedura în astfel de cauze, prin pronunțarea unor hotărâri care să fi confirmat dreptul reclamanților de o manieră irevocabilă.
De asemenea, nu exista o bază suficientă în dreptul intern care să contureze noțiunea de "speranță legitimă," iar nu de simplă speranță în valorificarea unui drept de creanță, și pentru că norma legală nu ducea, în sine, la dobândirea dreptului, ci era nevoie de verificarea organului jurisdicțional.
În concluzie, se poate afirma că există un bun susceptibil de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 numai în măsura în care la data pronunțării deciziei Curții Constituționale exista o hotărâre definitivă care să fi confirmat dreptul reclamantului.ˮ
3. În ce privește capătul de cerere având ca obiect daune materiale, se constată că, sub imperiul dispozițiilor art. 5 alin.1 lit.b) din Legea nr. 221/2009, nu pot fi acordate despăgubiri pentru bunurile mobile care exced sfera de aplicare a dispozițiilor legale speciale, având ca obiect restituirea bunurilor preluate abuziv de către regimul totalitar comunist. Astfel, prin decizia în interesul legii nr. 6/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că ,,În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.ˮ
În ce privește imobilele la care se referă recurenta-reclamantă, se constată că probatoriul administrat în prezenta cauză nu justifică concluzia că partea ar fi făcut dovada certă a existenței respectivelor bunuri și a preluării lor de către stat, în pofida termenelor acordate, iar raportul de expertiză extrajudiciar depus la dosar nu poate fi luat în considerare de către instanța de recurs, nefiind un înscris în sensul art. 305 C.pr.civ. 1865; această statuare nu prejudiciază însă cu nimic procedurile începute pe temeiul Legii nr. 10/2001, în care recurenta-reclamantă va putea face dovada drepturilor pretinse, în condițiile și pe căile reglementate de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă S. V. împotriva sentinței civile nr. 874/30.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Modifică în parte sentința civilă nr. 874/30.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în sensul că admite în parte cererea.
Constată caracterul politic al condamnării mamei reclamantei, T. C., prin sentința penală nr. 589/1952 a Tribunalului Bârlad modificată prin decizia penală nr. 1710/1952 a Curții de Iași.
Respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 21.10.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. E. F. G. L. Z. M. Crișcov
Grefier,
F. J.
Red. ZGL/2 ex./28.10.2015
Jud. fond M. S. – Tribunalul București, secția a V-a civilă
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1092/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1042/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
