Legea 10/2001. Decizia nr. 423/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 423/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 2206/3/2012
Dosar nr._
(176/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI P. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.423
Ședința publică din 31.03.2015
Curtea constituită din:
Președinte - MĂDĂLINA GABRIELA RĂDULESCU
Judecător - C. B. T.
Judecător - I. B.
Grefier - E. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurenta reclamantă C. M., de recurentul pârât M. București, prin Primarul General și de recurenta pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr.1387 din 20.10.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. G. S.A. și cu intimata reclamantă S.C. R. G. Invest S.A.
Cauza are ca obiect acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 25 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 31 martie 2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III a Civilă, la data de 24.01.2012, sub nr. de dosar_ , reclamanții . SA și C. M. au chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primarul General și Statul Român prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor pentru soluționarea pe fond a notificării transmise prin B. „S. I." sub nr. 5173/24.10.2001, formulată în baza Legii 10/2001 și acordarea de măsuri reparatorii privind imobilul compus din teren în suprafață de 400 mp. și construcție în suprafață desfășurată de 65 mp din care suprafața utilă reprezintă 53,19 mp, situat în București, ., sector 6, ,măsuri reparatorii în echivalent stabilite la valoarea de piață a imobilului de la momentul soluționării, pe baza standardelor internaționale de evaluare, obligarea Municipiului București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul aferent notificării nr. 5173/24.10.2001 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța; obligarea Statului Român prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București prin Primarul General ; obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin notificarea transmisă prin executor judecătoresc sub nr. 5173/24.10.2001 și înregistrată la Primăria Municipiului București cu nr. de dosar_, au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ., sector 6, preluat în mod abuziv.
Reclamanții arată că imobilul notificat a făcut parte dintr-o suprafață mai mare de teren ce a fost dobândit de autoarea acestora, C. N. în baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 4165/16.02.1934 la Tribunalul Ilfov, Secția notariat. Ulterior, aceasta a înstrăinat părți din imobil, rămânând cu o suprafață de teren de 400 mp și o construcție în suprafață utilă de 53,19 mp, imobil ce a purtat adresa poștală ..
La rolul fiscal a figurat G. N. până în anul 1963 cu teren în ., iar din anul 1963 s-a impus și C. V. cu construcție edificată pe terenul lui G. N..
Ulterior, la decesul lui G. N., C. V. s-a impus la rolul fiscal și cu terenul dobândit de la aceasta prin moștenire conform certificatului de moștenitor întocmit în baza testamentului autentificat sub nr. 9417/21.11.1966. C. V. a stăpânit imobilul situat în București, ., sector 6, compus din teren în suprafață de 400 mp și construcție în suprafață utilă de 53,19 mp până în anul 1983, când ,în baza Decretului nr. 133/1983, a trecut în mod abuziv în proprietatea statului.
În anexa decretului figurează C. V. cu imobil compus din teren în suprafață de 446 mp și construcție în suprafață utilă de 53,19 mp.
Deși proprietar al imobilului la acea dată era numai C. V., în mod eronat în anexa Decretului nr. 133/1983 au fost trecuți și numiții C. G. și C. G..
La momentul exproprierii au fost stabilite despăgubiri pentru imobilul compus din teren în suprafață de 446 mp și construcție în suprafață utilă de 53,19 mp în valoare de 40.009 lei (ROL), însă a fost avizată plata numai pentru suprafața de 400 mp teren și pentru construcția în suprafață utilă de 53,19 mp.
Astfel, suma achitată a fost de 39.894 lei din care suma de 1000 lei pentru terenul în suprafață de 400 mp și 38.894 lei pentru construcția în suprafață utilă de 53,19 mp, așa cum reiese din adresa nr. 630/08.05.2008 a . actele anexă acesteia.
În anul 1973, numita C. N. (zisă și G. N.) a decedat, după aceasta fiind întocmit certificatul de moștenitor nr. 416/1973 în baza testamentului lăsat de aceasta și autentificat sub nr. 9417/21.11.1966 la Notariatul de Serviciu al Capitalei RSR. Conform acestuia, moștenitorul imobilului din . a rămas C. V..
În anul 1990 a decedat C. V., iar conform certificatului de moștenitor nr. 2155/30.11.1993 a rămas ca moștenitoare C. M. împreună cu fiul său, C. E..
Conform art. 4 alin. 1 din Legea 10/2001, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de lege, profită ceilalți moștenitori ai persoanelor îndreptățite, care au depus în termen cererea de restituire. Rezultă astfel că C. M. este singura persoană îndreptățită a primi măsuri reparatorii pentru întregul imobil compus din teren în suprafață de 400 mp și construcție în suprafață utilă de 53,19 mp situat în București, ., sector 6.
În ceea ce privește calitatea procesuală a S.C. R. G. INVEST S.A. aceasta este dovedită prin Contractul de cesiune nr. 3756/23.12.2011 la BNP M. C.-M., prin care C. M. a cesionat 25% din drepturile lor la măsuri reparatorii prin echivalent privind imobilul din București, ., sector 6, obiect al Notificării nr. 5173/24.10.2001.
Așa cum reiese și din planurile cadastrale anexate, imobilul este imposibil de restituit în natură, construcția fiind demolată și terenul ocupat de elemente de sistematizare.
Reclamanții arată că în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, la data de 06.07.2011 au depus la dosar toate documentele anexate în original sau, după caz, în copie legalizată, prin care s-a făcut dovada calității autorilor acestora de proprietari ai imobilului la momentul preluării abuzive, preluarea abuzivă, continuitatea dreptului de proprietate până la momentul preluării abuzive, situația juridică a imobilului, situația juridică a despăgubirilor, solicitând expres pârâtului emiterea Dispoziției în sensul art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Pârâtul M. București a refuzat să respecte termenul imperativ de 60 de zile de la data solicitării emiterii dispoziției prevăzut de art. 25 alin 1 și 26 din Legea 10 /2001 și a pct. 25 din H.G.250/2007 și nu a emis dispoziția în termenul de 60 de zile de la data depunerii adresei de solicitare și a declarației că nu mai sunt alte acte de depus, respectiv 29.09.2011.
Pârâtul avea obligația înlăuntrul acestui termen să fi informat cu privire la situația în care, fundamentarea și emiterea dispoziției cu privire la imobilul în discuție, ar fi fost condiționate de depunerea și a altor probe, iar lipsa unei asemenea solicitări, reprezintă o confirmare a faptului că dosarul este complet, iar în termenul de 60 de zile pârâta era obligată să emită decizia/dispoziția motivată.
Sesizarea instanței pentru a tranșa asupra dreptului pretins de către persoane îndreptățite la restituire s-a datorat atitudinii culpabile a primarului care, învestit cu notificare în anul 2001 și cu cererea de emitere a dispoziției formulată la 29.09.2011 nu a procedat la soluționarea acesteia, nesocotind flagrant dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
M. București încalcă și dreptul la un proces echitabil, privind soluționarea în termen rezonabil a notificării, principiu consacrat prin art. 6, paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale la care România a devenit parte.
. caz, lipsa oricărui răspunsul din partea Municipiului București echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că „nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede la art. 21 alin (2), că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Acest punct de vedere l-a exprimat ÎCCJ- Secțiile Unite, prin Decizia XX/19 martie 2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii, privind aplicarea dispozițiilor art.26 alin 3 din Legea 10/2001, conform căreia instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor (...) ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
În conformitate cu dispozițiile art. 10 din legea specială, restituirea în natura este o măsură reparatorie prevalentă față de măsurile reparatorii prin echivalent.
Atunci când este imposibil ca imobilul să fie restituit în natură, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, astfel cum este stipulat de art. 1 alin 2 din Legea 10/2001, constând fie în compensare cu alte bunuri sau servicii, fie în despăgubiri cu acordul persoanei îndreptățite.
Cuantumul măsurilor reparatorii se va stabili în funcție de valoarea de piață a imobilului la momentul soluționării notificării, potrivit standardelor de internaționale de evaluare, conform art. 10 și 11 din Legea 10/2001, și a H.G. nr.250/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În ceea e privește obligația de transmitere a dosarului ,aceasta este prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. 1, 2,21 și 22 cap. V, titlul VII din Legea 247/2005.
Din formularea respectivelor norme rezultă că dispozițiile autorităților publice locale „se centralizează la nivelul Prefecturilor", acest lucru implicând obligația respectivelor autorități de a transmite respectivele dispoziții, însoțite de actele doveditoare, către Prefectură.
În absența unui termen care să fie prevăzut de legea specială, se aplică termenul general de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Reclamanții arată că în ceea ce privește controlul de legalitate exercitat de un judecător, acesta este superior celui ce ar putea fi exercitat de către prefect deoarece are loc cu respectarea tuturor garanțiilor prevăzute de lege pentru ocrotirea dreptului la un proces corect și echitabil: accesul liber la justiție, imparțialitatea magistratului, contradictorialitatea, egalitatea de tratament, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv. Nu este admisibil și s-ar afecta cu consecințe deosebit de grave securitatea juridică dacă prefectul ar putea reforma, prin mijloace care ar decurge din interpretarea eronată a legi, o hotărâre judecătorească care se bucură de autoritate de lucru judecat. Un control al prefectului asupra legalității unei hotărâri judecătorești, chiar nedefinitive, ar reprezenta o gravă imixtiune care ar rupe principiul separației puterilor în stat.
Omisiunea statului de a crea proceduri administrative clare și eficiente cu privire la soluționarea notificărilor este culpa exclusivă a acestuia, instanțele de judecată având plenitudinea de competență de a înlătura de la aplicare acele norme care ar conduce la prelungirea procedurilor administrative dincolo de limitele unui termen rezonabil sau care ar produce încălcări ale ordinii și securității juridice.
Reclamantul are interesul legitim de a obține o hotărâre opozabilă autorității care devine competentă în faza administrativă superioară deoarece, conform art. 16 cap. V, Titlul, VII din Legea nr. 247/2005, CCSD va analiza dispoziția cu privire la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură.
Or, în cauza o asemenea analiză nu este posibilă întrucât notificarea va fi soluționată în fond de instanță, iar pârâta ar putea opune lipsa opozabilității hotărârii judecătorești care constată existența dreptului reclamanților.
De asemenea, pârâta, tot din cauză de lipsă de opozabilitate, ar putea refuza primirea dosarului de la primărie pe motiv că potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005 obligația de a transmite dosarul către CCSD aparține Prefecturii, nu primăriei, aspect ce este necesar, măcar preventiv, pentru a obține o hotărâre care să aibă efecte obligatorii și pentru CCSD.
Aceleași argumente referitoare la încălcarea ordinii și securității juridice sunt valabile și pentru CCSD în situația în care acesta, invocând inopozabilitatea hotărârii ce se va pronunța, va aprecia asupra legalității respingerii cererii de restituire în natură, tinzând în această manieră să lipsească de efecte o hotărâre judecătorească căzută în puterea lucrului judecat, în condițiile în care reclamantul este deja victimă a tergiversărilor produse de autoritățile statului român și deja dreptul acestuia este afectat de durata nerezonabilă a procedurilor administrative de restituire.
Reclamanții C. M. și s.c. R. G. Invest s.a. au depus la data de 24.09.2012 cerere completatoare și precizatoare a cadrului procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, solicitând:
1. obligarea pârâtului M. București la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat ca urmare a refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din:
a)prejudiciu efectiv reprezentat de diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea nr. 5173/24.10.2001, respectiv 29.11.2011 și valoarea de piață actuală la momentul soluționării.
b)câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată ia suma menționată la pct.a) calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului către CCSD;
Reclamanții au solicitat a se lua act că nu mai stăruie în soluționarea capătului al treilea al cererii de chemare în judecată, Statul Român prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) urmând a fi scos din cauza de față.
Reclamanții arată că în practica instanțelor naționale și în practica constată a CEDO s-a constatat că nici una din cele două legi, Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 nu permit în prezent să se ajungă la acordarea efectivă a unei despăgubiri persoanei îndreptățite și că nici una din legile sus menționate nu iau în calcul prejudiciul suferit din cauza nesoluționării în termen a notificării care generează un prejudiciu prin lipsirea reclamantei pe o perioadă îndelungată de timp de exercițiul concret al dreptului de folosință a imobilului notificat.
Reclamanții arată că „Orice prejudiciu dă dreptul la reparație" și în baza art. 1385 pct.l C.civ.„Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel". Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și de cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului (art. 1385, alin.3 C.civ).
Potrivit art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001, valoarea de piață a imobilului raportat la care se stabilește cuantumul măsurilor reparatorii se face potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, astfel că prejudiciul este reprezentat, pe de o parte, de diferența între valoarea la care imobilul ar fi fost evaluat la data la care ar fi trebuit soluționată notificarea și data prezentei acțiuni (ca dată la care se soluționează notificarea), precum și de lipsa de folosință a acestei sume reprezentată de dobânda legală în cuantumul ce va fi determinat prin expertiză aplicată la diferența de mai sus, de la momentul soluționării cererii, până la momentul transmiterii dosarului către CCSD.
Prejudiciul este consecința directă a neîndeplinirii obligației de a soluționa notificarea, fapt ce a produs o din întârzierea produsă, întârziere care are ca efect imediat prelungirea termenului în care dreptul de creanță ar fi ajuns concret și efectiv prin transmiterea dispoziției și dosarului autorității administrative competente care va emite titlul la despăgubire cu întârzierea cauzată de unitatea deținătoare.
Un prejudiciu este cert atunci când existenta lui este sigura, neîndoielnica și totodată, poate fi evaluat în prezent. Sunt certe toate prejudiciile actuale, dar și prejudiciile viitoare și sigure. Prin prejudiciu actual se înțelege acela care s-a produs în totalitate până la data când se cere repararea lui. Prejudiciile viitoare și sigure sânt acele prejudicii care, deși nu s-au produs, este sigur ca se vor produce, putând fi evaluate în prezent, pe baza de elemente îndestulătoare.
Astfel, se poate determina că prejudiciul ce poate fi reclamat în justiție reprezentat de dobânda legală aplicată la suma-menționată la pct.a) al acestui capăt de cerere de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului către CCSD; este limitat în timp de două repere:
-momentul când trebuia soluționată notificarea;
-momentul până ia care CCSD/Instituția prefectului va fi. sesizată prin transmiterea dosarului împreună cu hotărârea care soluționează definitiv și irevocabil fondul notificării.
Acest interval de timp este determinabil, urmând a fi calculat de executorul judecătoresc pe zile, cu prilejul executării silite, conform dispozitivului hotărârii ce se va executa.
Reclamantele au depus la data de 19.11.2012 o cerere de completare a cadrului procesual pasiv al cererii de chemare în judecată, în sensul că solicitării de a se introduce în cauză, alături de M. București prin Primarul General, și a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului- A..
În motivarea acestei cereri se arata ca la termenul de judecată din data de 24.09.2012 a fost depus dosarul administrativ.
În Raportul Comisiei juridice (aflat la dosarul administrativ) se reține că în conformitate cu Nota de Reconstituire nr._/08.12.2011, imobilul (în fapt terenul) a fost identificat în incinta . declinată competența de soluționare în favoarea A. în privința terenului în suprafață de 400 mp.
Conform Notei de Reconstituire nr._/08.12.2011 a fost identificată suprafața de 403 mp în incinta G. S.A., reținându-se că societatea deține un certificat de atestare a dreptului de proprietate eliberat conform H.G. nr. 834/1991.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001 cu modificările și completările ulterioare, în cazul imobilelor identificate în patrimoniul unor societăți comerciale, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția care a efectuat sau efectuează privatizarea.
Reclamantele mai arată că în baza art. 246 C.pr.civ. renunță la capătul de cerere formulat prin cererea completatoare referitor la obligarea Municipiului București în solidar cu Primarul General la repararea prejudiciului cauzat ca urmare a nesoluționării în termen a notificării.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare împotriva cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanți invocând: excepția necompetenței materiale a Tribunalului București privind solicitarea reclamanților din cuprinsul capătului 3 de cerere; excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capetele de cerere 1, 2 și 4; excepția prematurității capătului 3 de cerere; excepția inadmisibilității stabilirii valorii de circulație a terenului.
Având în vedere ca reclamanții și-au restrâns cadrul procesual pasiv în ceea ce privește judecata în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, tribunalul a constatat ca nu mai este necesar a se soluționa excepțiile invocate de aceasta pârâtă și a analiza apărările formulate în cauza.
A. pentru Valorificarea Activelor Statului - A.V.A.S. a depus întâmpinare la data de 3.01.2013 invocând lipsa calității procesuale pasive.
Se arată că instituția nu a fost notificată de către reclamantă în baza Legii nr. 10/2001 și prin urmare, procedura administrativă nu este îndeplinită față de această instituție.
De asemenea, în condițiile Legii nr. 10/2001, A. nu are competența legala de a acorda despăgubiri bănești sau alte măsuri reparatorii. În condițiile Legii nr. 10/2001 republicata, A. are obligații legale numai în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001. Din conținutul art. 29 reiese o condiție esențială și anume aceea ca instituția implicată în privatizarea societății să fi fost notificată. După cum se poate observa în prezenta cauză, această condiție nu a fost îndeplinită.
Astfel, nu există temei legal în raport de dispozițiile din Legea nr. 10/2001/R, Legea nr. 247/2005, dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007, ca A. sa platească efectiv (obligație de a da) despăgubiri bănesti, sau de a acorda măsuri reparatorii în echivalent/despăgubiri, etc.
Obligațiile A. conform Legii nr. 10/2001/R, se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri conform art. 29 din Legea nr. 10/2001/R (obligație de a face) și în condițiile Legii speciale nr. 247/2005, privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și dacă sunt îndeplinite condițiile acestui text.
Pe cale de excepție se invocă excepția inadmisibilitatii acțiunii față de prevederile Legii nr.10/2001/R, deoarece nu s-a finalizat procedura administrativă. În raport de caracterul imperativ și prioritar al normelor ce reglementeaza procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001/R pentru emiterea deciziei cu propunerea de acordarea de masuri reparatorii, nu s-a dovedit ca reclamanta a urmat procedura administrativă.
Asa cum se poate constata prin Legea nr.10/2001 sunt instituite 2 etape succesive, din care prima procedura administrativă care este obligatorie (art. 1, art. 21 alin.1 și 5, art. 47 alin. 2 și art. 48) iar a doua facultativă, întrucât privește controlul judecătoresc al actelor emise în temeiul acestei legi speciale.
În condițiile Legii nr. 10/2001 republicată, prin prevederile art. 29 și urm., se reglementează regimul juridic al reparațiilor pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate integral de A..
Astfel, conform art. 29 și urm. din Legea nr. 10/2001, " pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate,... corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate".
În acest sens, notificarea se comunică instituției publice implicate în privatizare, numai conform art. 29 din lege, pentru propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Așadar este obligatoriu ca notificarea să se comunice instituției publice implicate în privatizare, numai conform art. 29 (3) din lege, pentru propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale, Legea nr. 247/2005 Titlul VII, privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În ceea ce priveste excepția lipsei calitatii procesuale pasive a AAAS se arată că potrivit înscrisurilor existente în dosarul administrativ constituit ca urmare a depunerii notificarii, terenul notificat se află în incinta . deține un certificat de atestare a dreptului de proprietate emis în baza HG 834/1991, teren ocupat de secția de prelucrări titan zirconiu, construcție definitivă la sol, fiind imposibila restituirea în natură.
Reclamanții arată că au urmat procedura administrativă în fata Municipiuui Bucuresti care va înainta dosarul către AAAS. Potrivit art.29 din Legea nr.10/2001 AAAS îi revine obligatia de solutionare a notificării prin emiterea unei dispozitii motivate referitoare la restituirea prin echivalent întrucât terenul se afla în patrimoniul unei societati comerciale privatizate.
M. Bucuresti a declinat competenta de solutionare a notificarii catre AAAS, dar aceasta nu a solutionat notificarea.
Prin încheierea din data de 4.03.2013, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AAAS și exceptia inadmisibilitatii acțiunii.
Prin sentința civilă nr.1387/20.01.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte cererea completată și restrânsă, a obligat pârâtul M. București prin Primar General să emită dispoziție motivată de acordare a măsurilor compensatorii conform Legii nr.165/2013 pentru terenul în suprafață de 43 m. p. situat în București sector 6 . și construcția situată la aceeași adresă în suprafață de 53,19 m. p. pentru reclamanta C. M. în calitate de persoană îndreptățită și ținând cont de despăgubirile încasate în cuantum de 39.894 lei la nivelul anului 1987; a obligat pârâtul A. pentru Administrarea Activelor Statului să emită dispoziție motivată de acordare a măsurilor compensatorii conform Legii nr.165/2013 pentru terenul în suprafață de 403 m. p. situat în București sector 6 . pentru reclamanta C. M. în calitate de persoană îndreptățită; a respins cererea formulată de reclamanta . SA ca nefondată; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . neîntemeiată; a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta . nefondată; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților M. București prin Primar General și A. pentru Administrarea Activelor Statului la a transmite dosarul aferent notificării la Comisia Națională de Compensare a Imobilelor ca nefondată și a respins cererea reclamantei C. M. de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată .
P. a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta C. M. a depus la data de 26.10.2001 notificare în baza dispozitiilor Legii nr.10/2001 privind acordarea de despăgubiri bănesti pentru imobilul situat în Bucuresti . sector 6 compus din teren în suprafata de 400 m.p. și constructie formata din 2 camere și hol. Se arată că pentru constructia demolată la data de 5.07.1986 a primit despăgubiri și solicită despagubiri pentru teren și diferența dintre valoarea reală și cea încasată pentru construcție.
Notificarea a fost comunicată prin B. S. și N. și a fost întocmit dosarul administrativ cu nr._ la Primaria Municipiului Bucuresti.
Potrivit actului de partaj voluntar autentificat la nr._/1934 la secția Notariat a fostului Tribunal Ilfov N. C. C. a moștenit mai multe loturi de teren de pe urma mamei acesteia,T. D. Canela, situate în fosta .. Ilfov.
Potrivit adreselor emise la data de 20.03.2009 și 26.03.2009 de Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale din cadrul MAI N. C. a vândut mai multe loturi din terenul moștenit în perioada 1934-1948, ramânând cu imobilul în cauză, situat în Bucuresti . în suprafata de 446 m. p. Conform Decretului Consiliului de Stat nr.133/16.04.1986.
Imobilul a fost înscris în rolul fiscal începând cu anul 1958 pe numele G. N. cunoscută și sub numele de G. N. –conform declarației de notorietate autentificată la data de 2.09.2008 la BNP M. L. M. – fosta C., astfel cum apare în testamentul autentificat la nr.9417/21.11.1966 la fostul Notariat al Capitalei R.S.R și în certificatul de mostenitor nr.416/1973 eliberat de fostul Notariat de Stat al sectorului 7 Bucuresti.
G. N. a decedat la data de 16.01.1973 lăsând ca moștenitor al imobilului din . pe fiul acesteia, C. V., conform testamentului autentificat la nr.9417/21.11.1966 la fostul Notariat al Capitalei R.S.R. și certificatului de mostenitor nr.416/1973 eliberat de fostul Notariat de Stat al sectorului 7 Bucuresti.
C. V. a decedat la data de 15.07.1990, astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei și din certificatul de moștenitor nr.2155/30.11.1993 emis de fostul Notariat de Stat al Sectorului 6 Bucuresti lasand ca mostenitori pe reclamanta C. M. în calitate de soție supravietuitoare și pe C. E., fiu.
Potrivit Decretului Consiliului de Stat nr.133/16.04.1986, imobilul situat în . compus din teren în suprafata de 446 m. p. și constructie în suprafata de 65 m. p. a fost expropriat pentru construirea unui obiectiv de investiții pentru Institutul de Cercetări Metalurgice pe numele lui C. V., C. G. și C. G.. În tabelul anexă la decret se menționează suprafața utilă a construcției de 53,19 m.p.
Având în vedere testamentul autentificat la nr.9417/21.11.1966 la fostul Notariat al Capitalei R.S.R. și certificatului de moștenitor nr.416/1973 eliberat de fostul Notariat de Stat al Sectorului 7 Bucuresti C. V. era proprietarul imobilului, ceilalți doi fiind menționati din eroare în tabelul anexa la decretul de expropriere.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, proces verbal de evaluare și borderou privind plata despăgubirilor, rezultă că C. V. a încasat despăgubiri pentru construcție și teren în cuantum de_ lei la nivelul datei de 18.09.1987. P. teren s-a calculat o valoare de 1000 lei potrivit procesului verbal de evaluare fiind avută în vedere suprafața de 400 m.p.
La data de 5.07.1986, construcția a fost demolată, iar rolul fiscal pe numele lui C. V. a fost închis pe baza procesului verbal întocmit de fostul ICRAL Giulesti și a cererii depuse de C. V. la data de 8.07.1986.
Tribunalul a constatat în baza acestor înscrisuri depuse la dosarul cauzei că reclamanta C. M. este persoană îndreptățită în conformitate cu dispozitiile art. 4 alin 2 și 4 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora de prevederile legii beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite și de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire. Reclamanta C. Mrgareta beneficiază și de cota lui C. E., moștenitor legal al lui C. V., care nu a urmat procedura de notificare în baza Legii nr.10/2001.
Imobilul a fost preluat abuziv, întrucât cuantumul despăgubirilor acordate pentru expropriere a fost calculat sub valoarea reală a acestuia, mai ales în ceea ce priveste terenul pentru care a fost stabilită o valoare de 1000 lei la nivelul anului 1987, fiind incidente prevederile art. 2 alin 1 lit.i din legea nr.10/2001, adica a fost preluat fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării în sensul că nu a fost acordată o dreaptă și prealabilă despăgubire.
În ceea ce o privește pe reclamanta . SA, tribunalul a constatat că la data de 23.12.2011 între aceasta și reclamanta C. M. s-a încheiat contractul de cesiune prin care cedenta reclamantă C. M. a cedat . SA 25% din drepturile la măsurile reparatorii în echivalent sau în natură, contract autentificat la nr.3756 la BNP M. C. M. din Bucuresti.
La data de 5.08.2014, între aceleași reclamante s-a încheiat contractul autentificat la nr.2011 la BNP Ros C. M. prin care se desființează contractul de cesiune autentificat la nr.3756 la BNP M. C. M. din Bucuresti.
În consecință, reclamanta . SA nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.10/2001, astfel că cererea formulată de această reclamantă va fi respinsă ca nefondată.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea topografie care a concluzionat că terenul ce face obiectul notificării a avut suprafață de 446 m.p. conform actelor de proprietate, ca pe terenul expropriat au fost edificate 2 construcții, în suprafață de 52 m. p. și de 4 m. p., ca în perimentrul identificat ca fiind al fostei străzi Trestiei nr. 27 există curtea interioară a întreprinderii, alei și un colț din hală, că nu există teren liber ce poate fi restituit în natură neavând acces la cale publică sau la utilități.
Ca urmare a obiecțiunilor formulate, expertul a completat raportul de expertiză arătând ca pe terenul expropriat au fost demolate 2 clădiri în suprafața de 52 m. p. și de 4 m.p., ca cele 2 hale se află în incinta . că din perimetrul reconstituit al imobilului de la nr.27 de pe .. p. sunt ocupați de curtea interioară a societății, alei de acces și un colț din hală, iar 43 m.p. apartine Municipiului Bucuresti și reprezintă zona de protecție a Lacului Dambovița. Ambele suprafețe au fost materializate prin schița la raportul de expertiză.
Ca urmare a acestor concluzii, tribunalul a pus în discuția părților citarea . cauză la termenul din data de 21.10.2013, pârâtul M. București, prezent la acest termen fiind de acord.
. formulat în cauză întampinare la data de 24.03.2014, invocand exceptia lipsei calității procesuale pasive, iar,pe fond, respingerea cererii ca nefondată.
Se arată de către pârâtă că AAAS a privatizat societatea conform contractului de privatizare nr.88/23.12.2004, astfel că această este unitatea care are obligatia soluționării notificării întrucât societatea se afla în portofoliul acesteia în conformitate cu dispozitiile art. 29 din Legea nr.10/2001 și normele de aplicare.
Se mai arată în întampinare că terenul ce face obiectul notificării este ocupat parțial de o construcție autorizată, astfel că reclamanta C. M. are dreptul la restituire prin echivalent.
Se mai arată că la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, terenul în suprafață de 403 m. p. se afla în proprietatea . contractului de vanzare cumparare de active ce a fost autentificat la nr.4110/27.10.1997 la BNP G. F. din Bucuresti.
Tribunalul a dispus, ca urmare a inscrisurilor depuse la dosarul cauzei privind privatizarea . vanzarea de active către . unui supliment la raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie pentru a se arăta dacă terenul ce face obiectul notificării depuse de reclamanta C. M. este inclus în contractul de vânzare cumpărare încheiat între . . data de 27.10.1997.
Conform suplimentului la raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie, terenul în suprafata de 403 m. p. expropriat din fostul imobil situat la nr.27 de pe . în terenul în suprafata de 15.993,03 m. p. aflat în proprietatea . baza contractului de vanzare cumparare de active ce a fost autentificat la nr.4110/27.10.1997 la BNP G. F. din Bucuresti.
Avand în vedere că la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 terenul ce face obiectul notificării, respectiv suprafața de 403 m.p. se află în proprietatea unei societăți comerciale private ca urmare a vânzării cumpărării încheiate cu pârâta . intrării în vigoare a legii, respectiv la data de 27.10.1997, cand societatea se afla în portofoliul AAAS, în conformitate cu dispozitiile art.21 și 29 din Legea nr.10/2001, AAAS este unitatea obligată la soluționarea notificării, iar nu pârâta .>
Ca urmare, tribunalul a constatat că această pârâtă nu are calitatea de unitate deținătoare în sensul Legii nr.10/2001 și va respinge cererea formulată în contradictoriu cu aceasta ca nefondată, calitatea de unitate deținătoare reprezentând un aspect ce priveste soluționarea pe fond a notificării, iar nu calitatea procesuală pasivă ca excepție procesuală în cauză.
În ceea ce priveste terenul în suprafață de 43 m. p. ce constituie zona de protecție a Lacului Dâmbovița și construcția demolată unitatea obligată la soluționarea notificării este pârâtul M. Bucuresti în conformitate cu dispozițiile art.21 alin 4 din Legea nr.10/2001.
Având în vedere faptul că terenul de 403 m. p. este ocupat de o societate comercială privată ce a dobandit proprietatea asupra acestuia anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 prin cumpărare anterior privatizarii . terenul în suprafață de 43 m. p, constituie o zonă de protecție a Lacului Dâmbovița, tribunalul a constatat că restituirea în natură nu mai este posibilă. Trebuie să se țină seama și de faptul că pe terenul de 403 m.p. există construcții industriale definitive și căi de acces ale societății comerciale, astfel că și din acest punct de vedere terenul nu poate fi restituit în natură.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere dispozitiile Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania privind măsurile reparatorii acordate.
În consecinta, tribunalul a obligat pârâtul M. București prin Primar General să emită dispoziție motivată de acordare a măsurilor compensatorii conform Legii nr.165/2013 pentru terenul în suprafață de 43 m.p. situat în București sector 6 . și construcția situată la aceeași adresă în suprafață de 53,19 m.p. pentru reclamanta C. M. în calitate de persoană îndreptățită și ținând cont de despăgubirile încasate în cuantum de 39.894 lei la nivelul anului 1987 în conformitate cu dispozitiile art. 11 alin 1 din Legea nr.10/2001 și art. 25 din aceeasi lege.
În conformitate cu dispozitiile art. 29 din Legea nr.10/2001, tribunalul a obligat pârâtul A. pentru Administrarea Activelor Statului să emită dispoziție motivată de acordare a măsurilor compensatorii conform Legii nr.165/2013 pentru terenul în suprafață de 403 m. p. situat în București sector 6 . pentru reclamanta C. M. în calitate de persoană îndreptățită.
În ceea ce priveste cererea privind obligarea pârâților M. București prin Primar General și A. pentru Administrarea Activelor Statului la a transmite dosarul aferent notificării la Comisia Națională de Compensare a Imobilelor, tribunalul a constatat că este nefondată.
Astfel, tribunalul a constatat că potrivit dispozițiilor art.17-18 din Legea nr.165/2013 se înființează Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare.
Art.21 alin 3 din Legea nr.165/2013 prevede că dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
Prin urmare, controlul de legalitate efectuat de prefect a fost menținut și prin noua reglementare. Controlul exercitat de prefect se referă numai la condițiile de eliberare a dispoziției motivate emisă de pârât,iar nu la un control administrativ al hotărârii judecătorești,control ce nu este permis de lege.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată s-a constatat că aceste cheltuieli, respectiv onorariul de avocat și cel de expertiză, au fost avansate de reclamanta . Invest SA. Cererea acesteia, însă, a fost respinsă ca nefondată, astfel ca pârâții nu pot fi obligați la plata către această reclamantă a cheltuielilor de judecată, nefiind indeplinite condițiile prevazute de art.274 Cod procedură civilă, respectiv paratele nu au cazut în pretentii fata de aceasta reclamanta.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanta C. M. și pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI.
Recurenta reclamantă C. M. arată că recursul său vizează respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, sens în care solicită modificarea în parte a hotărârii recurate și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca părți căzute în pretenții și în special a Municipiului București prin Primarul General, care se face vinovat de declanșarea acestui litigiu, generat de refuzul de a soluționa notificarea formulată în termen.
Arartă recurenta că această soluție este nelegală, din perspectiva dispozițiilor art.304 pct.8 și 9 Cod proc. civ.
Astfel, cheltuielile privind plata onorariului de avocat și de expert au fost achitate într-adevăr de către . SA, însă se observă că pe chitanțele privind plata onorariilor este precizată persoana pentru care s-a achitat suma, respectiv, reclamanta.
Acest fapt juridic a fost posibil, deoarece între reclamantă și . SA s-a încheiat un contract de mandat și unul de prestări servicii, prin care această societate s-a obligat să suporte în numele reclamantei și pentru aceasta toate cheltuielile, inclusiv cele de judecată, referitoare la imobilul în litigiu. Asta înseamnă că între părți a existat un raport juridic obligațional cu privire la plata cheltuielilor, asupra căruia instanța nu este îndrituită să intervină.
Pe de altă parte, cheltuielile de judecată, nu au fost efectuate pentru dovedirea pretențiilor Societății R. G. Invest, ci ele au servit cauzei (identificarea terenului, stabilirea suprafeței și verificarea posibilității restituirii în natură a imobilului notificat) în scopul soluționării notificării formulate în temeiul Legii 10/2001, efectuarea lor fiind absolut necesară.
Mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea, mandantul fiind îndatorat a îndeplini obligațiile contractate de către mandatar în limitele puterilor date.
Conform contractului de mandat nr.2012/2014, art.2.4. lit.c), mandatarul . SA avea obligația plății onorariilor, în numele și pentru reclamantă, aceleași obligații avându-le și în temeiul art. 2.1.4. din Contractul de prestări servicii nr. 407/2014.
Așadar, cheltuielile de judecată achitate de . nu au fost efectuate în numele său, ci în numele și pentru reclamantă, situație, ce rezultă din chitanțele și ordinele de plată privind plata onorariilor (expert și avocat), reclamanta având dreptul să solicite plata cheltuielilor suportate prin mandatarul său.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.8 și 9, art.3041 C.proc.civ.
Prin recursul declarat, pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL solicită modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Invocând dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., recurentul pârât susține că soluția instanței de fond este greșită, întrucât legiuitorul a stabilit prin art.22 din Legea nr.10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii.
Unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită decizie sau dispoziție de măsuri reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Potrivit Legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii.
Conform art.1 al.1 și al.2, art.4, art.16 și art.50 lit.b din Legea nr.165/2013 M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art.1 al.2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Prin art.4 al Legii nr.165/2013 se arată în mod expres că această lege este aplicabilă și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor de judecată, la data intrării în vigoare a prezentei legi, respectiv 16.05.2013.
Art. 50 lit. b menționează expres faptul că „orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare se abrogă”.
Prin raportare la dispozițiile art.33 alin.4 „cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin.1, respectiv entitățile învestite cu soluționarea, cererilor formulate potrivit Legii nr.10/2001".
Față de textul de lege invocat, recurentul pârât consideră că nu poate fi obligat la soluționarea dosarului reclamantei, câtă vreme legiuitorul a stabilit că rezolvarea cererilor formulate în temeiul Legii nr.10/2001 să se facă în ordinea depunerii acestora.
Recurenta pârâtă A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI – A.A.A.S. solicită, prin recursul declarat, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca netemeinică și nelegală față de A.A.A.S.
Recurenta consideră că această sentință este nelegală, motive de nelegalitate prevăzute de art.3041 și art.304 pct.9 C..proc.civ.
În motivare, recurenta pârâtă apreciază că în mod greșit au fost respinse excepțiile invocate de instituția de către instanțe de fond.
În consecință, solicită admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, deoarece nu s-a respectat procedura administrativă prealabilă și imobilul în litigiu în suprafața de 403 mp nu s-a aflat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, conform art. 29.
AAAS nu a fost notificată de intimata-reclamantă în baza Legii nr.10/2001 și, prin urmare, nu este îndeplinită procedura administrativă față de pârâtă. Menționează că din conținutul art.29 reiese o condiție esențială și anume, aceea ca instituția implicată în privatizarea societății să fi fost notificată. După cum se poate observa în prezenta cauză, această condiție nu afost îndeplinită. AAAS nu poate emite o decizie motivată în lipsa documentelor care să stea la baza acesteia.
Având în vedere dispozițiile legale și actele cauzei, AAAS apreciază că este obligatoriu să se facă dovada parcurgerii procedurii reglementată de aceste dispoziții legale, pentru a nu se încălca competențele și cadrul legal expres prevăzut de art. 29 din Legea nr.10/2001, republicata, art. 16 (1), (2), (7), (8), Titlul VII, capitolul V, din Legea nr. 247/2005, privind regimul stabilirii și plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Mai mult, imobilul în litigiu în suprafață de 403 mp nu s-a aflat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, conform art. 29.
Având în vedere actele cauzei, acest imobil nu s-a aflat în patrimoniul . în 2001 la momentul intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 și nici în 2004 la momentul privatizării societății prin încheierea contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 88/23.12.2004.
Prin urmare, nu sunt incidente în prezenta cauză dispozițiile art. 29 din Legea nr.10/2001 și competența soluționării notificării pentru imobilul în suprafața de 403 mp prin emiterea unei decizii de propunere de acordare de despăgubiri revine . A.A.A.S.
Având în vedere aceste aspecte, recurenta pârâtă solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a AAAS în prezenta cauza.
De asemenea, în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii față de prevederile Legii nr.10/2001/R invocată de pârâta A.A.A.S., deoarece nu s-a finalizat procedura administrativă. În raport de caracterul imperativ și prioritar al normelor ce reglementează procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001/R pentru emiterea deciziei cu propunerea de acordarea de măsuri reparatorii, nu s-a dovedit că intimata-reclamantă a urmat procedura administrativă.
AAAS susține că instanța poate analiza cererea privind despăgubirile, numai în măsura în care se emita această decizie sau dispoziție motivată prin finalizarea procedurii administrative și această decizie să poată face obiectul analizei instanței judecătorești pentru legalitate, în condițiile art. 26 (3) din Legea nr. 10/2001.
În raport de considerentele expuse și prevederile ce reglementează și instituie procedura administrativă obligatorie, AAAS apreciază că stabilirea calității de persoana îndreptățită privind măsurile reparatorii în echivalent/despăgubiri, în mod direct de către instanța de judecată, fără finalizarea acestei proceduri administrative este nelegală.
În consecință, recurenta pârâtă solicită admiterea acestei excepții ca fondată, fiind încălcate dispozițiile Legii nr.10/2001/R, deoarece nu a fost analizată notificarea și finalizată procedura administrativă.
În ceea ce privește acest motiv de recurs, care se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., A.A.A.S apreciază că hotărârea instanței de fond este criticabilă, deoarece nelegal a fost obligată A.A.A.S să soluționeze notificarea intimatei-reclamante în sensul acordării măsurilor compensatorii pentru terenul în litigiu în suprafața de 403 mp.
Se mai arată că în mod nelegal au fost interpretate și aplicate dispozițiile art.29 din Legea nr.10/2001/R, Legea nr.247/2005, dispozițiile Legii nr.165/2013 și nelegal a stabilit în sarcina AAAS să emită dispoziție motivată în sensul acordării de despăgubiri.
Așa cum s-a arătat, în cauza dedusă judecății, prin probele legal administrate și apărările legale depuse de A.A.A.S. în cauză, aceasta a arătat instanței că acțiunea nu este întemeiată și legală față de A.A.A.S, imobilul în litigiu în suprafața de 403 mp nefiind în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate de AAAS la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, iar obligația plății efective a despăgubirilor solicitate în condițiile Legii nr.10/2001/R, revine instituției din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform art.16 alin.2 Titlul VII din Legea nr.247/2005 și ulterior Legii nr.165/2013.
Din analiza dispozițiilor art.29 (3) din Legea nr.10/2001/R, se poate constata ca A.A.A.S are competența numai de a propune acordarea de măsuri compensatorii în condițiile îndeplinirii cerințelor legale, instituției competente.
Astfel, art.29 (3) din Legea nr. 10/2001 prevede "În situația imobilelor prevăzute la alin.(1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin(1) fiind aplicabile în mod corespunzător".
În condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001/R, A.A.A.S are obligația să emită o decizie motivată, pentru propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale, Legea nr.165 din 16 mai 2013 și să înainteze această decizie Comisiei Naționale din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Față de dispozițiile art.1, art.16, art.17 din Legea nr.165/2013, se poate constata că cele două instituții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională funcționează legal și au atribuții expres stabilite de actele normative în vigoare arătate, în ceea ce privește regimul stabilirii evaluării și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură.
Așadar, din analiza acestor texte legale, se dovedește că A.A.A.S nu are obligația legala de a acorda măsuri reparatorii în echivalent/despăgubiri, numai emite decizia motivată și propune acordarea despăgubirilor în condițiile art.29 din Legea nr.10/2001/R și legii speciale, Legea nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Decizia motivată, după emitere, se comunică către Comisia Naționala din cadrul instituției A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților, care decide după finalizarea unei proceduri speciale, acordarea acestor masuri reparatorii/compensatorii în condițiile Legii nr. 165 din 16 mai 2013.
Instituția care acordă efectiv măsurile reparatorii/despăgubiri în condițiile Legii nr.10/2001/R este Comisia Națională din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform art.16 alin. 2 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu de către A.A.A.S.
În concluzie, recurenta pârâtă solicită admiterea recursului, cu modificarea în parte a sentinței civile recurate, în sensul admiterii excepțiilor invocate și respingerii cererii de chemare în judecată ca netemeinică și nelegală față de AAAS.
În drept, art. 304 pct.9, art.312 C.pr.civ., Legea nr. 10/2001/R, Legea nr. 247/2005, Legea nr.165/2013.
Examinând actele dosarului, Curtea constată următoarele:
Cât privește recursul declarat de pârâtul M. București, trebuie observat că susținerile din cuprinsul cererii de recurs fac trimitere la dispozițiile legale din Legea nr. 10/2001 ce stabilesc competența unității deținătoare să soluționeze notificarea. Deși se arată de către recurent că unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o decizie sau, după caz, o dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură, însă numai dacă este învestită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art. 22 și următoarele din lege, nu rezultă că recurentul susține neîndeplinirea în cauză a uneia din condițiile la care face referire.
Însă, chiar reținând această omisiune sub aspectul motivării cererii de recurs, apreciind că este criticată implicit, prin trimiterea la dispozițiile legale, hotărârea primei instanțe de a soluționa pe fond notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, anterior finalizării etapei administrative prevăzute de acest act normativ, Curtea constată critica evident neîntemeiată.
Sub acest aspect, tribunalul s-a raportat corect la Decizia nr. XX/19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, considerând că este competent să soluționeze fondul notificării, găsindu-se în ipoteza pe care instanța supremă a avut-o în vedere la adoptarea soluției de interpretare din decizia amintită. Aceasta, întrucât s-a reținut în cuprinsul aceste decizii că, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
De asemenea, referirea la dispozițiile Legii nr. 247/2005 este fără nicio relevanță în cauză, câtă vreme obligația stabilită în sarcina recurentului prin hotărârea primei instanțe a fost în sensul emiterii deciziei de acordare a măsurilor compensatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013, pentru suprafața de 43 mp și pentru construcția având suprafața de 53,19 mp, chiar recurentul pârât susținând că prevederile acestui din urmă act normativ sunt incidente în cauză. Așadar, tribunalul a interpretat corect dispozițiile Legii nr. 165/2013, considerând că acestea sunt aplicabile raportului juridic dedus judecății sub aspectul modalității în care urmează a fi reparat prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a preluării de către stat a imobilului proprietatea autorilor săi, critica recurentului pârât fiind nefondată.
Recursul declarat de recurenta pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului, vizând pe de o parte soluția pronunțată de tribunal asupra excepției inadmisibilității, iar pe de altă parte aplicarea greșită a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, este fondat, sub acest din urmă aspect.
Astfel, în ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de către intimata pârâtă AAAS în fața tribunalului, raportat la împrejurarea că nu a fost urmată în raport cu aceasta procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, câtă vreme nu a fost învestită cu soluționarea niciunei notificări, Curtea constată că aceasta a primit în judecata în primă instanță o soluție legală. Aceasta, întrucât inadmisibilitatea este definită ca acea sancțiune procesuală care intervine în situația în care partea formulează o acțiune sau o cale de atac la care nu are acces ( care nu este prevăzută de lege ) sau la care nu poate recurge decât după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
In speța dedusă judecății, obiectul litigiului este o contestație în baza Legii nr. 10/2001, astfel încât în mod evident nu se poate pune problema inadmisibilității acțiunii formulate, din perspectiva primei teze la care s-a făcut referire.
Cât privește procedura prealabilă, trebuie observat că în speță este cert că reclamanta și-a îndeplinit obligația impusă de Legea nr. 10/2001, aceea de a notifica unitatea deținătoare în vederea obținerii de măsuri reparatorii pentru imobilul litigios, iar efectele împrejurării că notificarea nu a fost înaintată de M. București Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, pentru partea din bunul ce face obiectul notificării cu privire la care dispozițiile legale nu îi stabileau nicio obligație de soluționare, nu trebuie suportate de reclamantă.
În plus, faptul că intimatei pârâte nu i s-a comunicat dosarul administrativ nu mai prezintă relevanță la acest moment, câtă vreme cererea de chemare în judecată (astfel cum a fost modificată) a fost îndreptată și împotriva sa, astfel că dobândind calitatea de parte, intimata a luat cunoștință de toate pretențiile reclamantei și de înscrisurile pe care acestea s-au întemeiat, astfel că avea posibilitatea să aprecieze, cel puțin de la momentul ulterior formulării contestației, cu privire la modul în care trebuie să-și îndeplinească obligația prevăzută de art. 29 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Referitor la aplicarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, Curtea constată întemeiată, parțial, critica recurentei pârâte potrivit cu care privitor la imobilul notificat nu se regăsea în ipoteza prevăzută de norma legală, dat fiind că imobilul nu s-a aflat în patrimoniul unei societăți privatizate de AAAS la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acesta fiind înstrăinat la o dată anterioară. Mai mult, la data privatizării societății comerciale G. SA, în anul 2004, imobilul nu mai exista în patrimoniul acesteia, înstrăinarea realizându-se în anul 1997.
Curtea constată că potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate, iar potrivit alineatului al treilea al aceluiași articol măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.
Textul legal stabilește, așadar, că entitatea ce are obligația emiterii dispoziției/deciziei prin care se propune acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială în situația în care imobilul preluat de stat se află în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate este entitatea care a făcut privatizarea. De asemenea, alineatul al doilea stabilește incidența acestor dispoziții și pentru situația în care imobilul a fost înstrăinat.
Ipoteza pentru care entitatea învestită cu soluționarea notificării poate propune acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege este aceea ca imobilul pentru care se solicită aceste măsuri să fie evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale din sfera celor menționate de art. 29 din Legea nr. 10/2001. Acestea sunt descrise de art. 29.1 din HG nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001ca fiind acele societăți comerciale care:
a) sunt privatizate integral sau într-o proporție care nu permite aplicarea art. 21 din lege (pentru acele societăți comerciale care mai au cote de capital neprivatizate sunt aplicabile dispozițiile art. 21 din lege, în măsura în care valoarea imobilului restituibil este mai mică sau egală cu valoarea cotei neprivatizate);
b) au făcut obiectul unor proceduri de privatizare îndeplinite cu respectarea legii (Legea privatizării societăților comerciale nr. 58/1991, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 83/1997 pentru privatizarea societăților comerciale bancare la care statul este acționar, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/1998**) privind privatizarea societăților comerciale din turism, cu modificările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare).
În cauză, potrivit probelor administrate în fața primei instanțe, suprafața de teren de 403 mp, cu privire la care reclamanta a solicitat, prin cererea completatoare formulată la data de 19.11.2012, obligarea AAAS să propună măsuri reparatorii în echivalent, a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4110/27.10.1997, prin care pârâta .-a obligat să transmită dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață totală de_,03 mp și asupra construcției edificate pe acesta (Hală laminor combinat și G. social laminor). Potrivit art. 2 din contract, dreptul de proprietate urma să se transmită cumpărătorului numai după achitarea integrală a prețului, iar conform art. 7, în cazul neplății valorii contractului până la data stipulată, 27.10.1997, s-a prevăzut dreptul vânzătorului la rezilierea contractului fără nicio notificare către cumpărător.
Prin adresa de la fila 201 din dosarul primei instanțe, A. pentru Administrarea Activelor Statului a comunicat instanței că . fost în portofoliul AAAS, fiind privatizată prin negociere în anul 2004, prin încheierea contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 88/23.12.2004.
Prin completarea la raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe de expert C. G. s-a stabilit că suprafața de 403 mp vizată de notificarea formulată de reclamantă este cuprinsă în suprafața de teren ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat între . .>
La termenul de judecată de la 15.09.2014, atât reclamanta, cât și pârâții au solicitat citarea în cauză, în calitate de pârâtă, a . fiind constatarea împrejurării de fapt indicate anterior, cerere respinsă de tribunal.
Constată Curtea că, în raport de situația de fapt expusă, era necesar ca instanța să stabilească anumite aspecte esențiale pentru dezlegarea cauzei în raport de dispozițiile legale ale Legii nr. 10/2001, aspecte privind transmiterea certă a proprietății de la . . și calitatea acesteia din urmă (în situația dobândirii proprietății terenului prin contractul menționat) de societate cu capital de stat ori constituită din inițiativă privată, reținând că prima instanță, deși a menționat în cuprinsul hotărârii că imobilul se află în proprietatea unei societăți comerciale private, ca urmare a contractului de vânzare cumpărare de la data de 27.10.1997, nu a indicat probele ce au justificat această constatare (sub aspectul calității de societate privată, dar și a deținerii terenului la momentul actual de către aceasta).
Stabilirea statutului juridic al . sensul verificării dacă aceasta este societate constituită din inițiativă privată sau o societate privatizată ori are capital de stat parțial ori în totalitate este necesar a fi verificată pentru stabilirea incidenței art. 29 ori 21 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, având în vedere data la care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare dintre . Rominko SA, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, trebuie constatat că în situația în care aceasta din urmă ar avea regimul juridic de societate cu capital de stat, făcând parte din categoria celor la care face referire art. 21 alin. 1 sau 2 din Legea nr. 10/2001, ar avea obligația în temeiul acelorași norme legale să soluționeze notificarea, ca unitate deținătoare, stabilind măsurile reparatorii ce pot fi acordate potrivit dispozițiilor legale. Într-o atare situație, judecata în contradictoriu cu pârâta AAAS nu ar fi justificată de vreo obligație stabilită de lege în sarcina acesteia în legătură cu notificarea formulată de reclamantă.
În situația în care, însă, societatea comercială era una constituită din inițiativă privată ori era privatizată integral la data dobândirii bunului, aceasta nu avea calitatea de unitate deținătoare, potrivit art. 21 pct. lit. e din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Această din urmă ipoteză menționată permitea, astfel, constatarea incidenței dispozițiilor art. 29 alin. 1 sau alin. 2 din lege, pârâta AAAS având însă obligația de a propune măsurile reparatorii cuvenite numai dacă aceasta a fost instituția publică ce a efectuat privatizarea, aspect ce trebuie, de asemenea, stabilit.
Necesitatea lămuririi acestor aspecte conduce Curtea la concluzia că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită, astfel încât să permită aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în raport de ipotezele pe care acestea le prevăd cât privește identificarea unității deținătoare, dar și a măsurilor reparatorii la care titularul notificării este îndreptățit. Sub acest din urmă aspect, Curtea notează obligația stabilită chiar de dispozițiile legale speciale, de a se dispune, ori de câte este posibil, restituirea în natură. Astfel, potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de prezenta lege.
Constată Curtea că pentru motivele arătate, în scopul unei judecăți în care pretențiile reclamantei să poată fi complet analizate, se impune casarea hotărârii recurate cu reluarea judecății în fața primei instanțe, pentru a fi asigurată posibilitatea modificării cadrului procesual în situația în care ar fi incidentă ipoteza la care s-a făcut referire anterior, în care deținătorul terenului la data intrării în vigoare a legii se include în sfera entităților pentru care legea stabilește calitatea de unitate deținătoare, rejudecarea fondului de către instanța de recurs în situația reținerii cauzei după casare împiedicând judecata în alt cadru procesual decât cel din primă instanță.
Recursul declarat de recurenta reclamantă C. M. a vizat exclusiv modul de soluționare a cererii sale de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, recurenta susținând nelegalitatea soluției primei instanțe de respingere a acestei cereri, prin aceea că, deși potrivit chitanțelor de plată onorariul de avocat și de expert au fost achitate de . SA, totuși în cuprinsul acestora este precizat că persoana pentru care s-a făcut plata este reclamanta C. M.. În plus, s-a invocat existența unor contracte de mandat și de prestări servicii prin care . SA s-a obligat să suporte toate cheltuielile, inclusiv cele de judecată referitoare la imobilul în litigiu.
Constată Curtea că, raportat la soluția ce va fi pronunțată în cauză asupra recursului declarat de pârâta AAAS, de reluare a judecății în fața primei cu privire la soluționarea cererii reclamantei de despăgubiri vizând suprafața de teren de 403 de mp, capătul accesoriu de cerere privind cheltuielile de judecată efectuate pe parcursul judecății de către reclamantă ori de către . SA trebuie soluționată, pentru a primi o analiză unitară, o dată cu finalizarea judecății asupra cererii de despăgubiri în ansamblul său, inclusiv în ce privește terenul de 403 mp.
În consecință, în raport de considerentele arătate, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât M. București, însă, constatând fondat recursul declarat de recurenta pârâtă AAAS, în temeiul art. 312 alin. 5 C.pr.civ. îl va admite, astfel că va casa în parte decizia recurată și va trimite cauze spre rejudecare primei instanțe pentru soluționarea cererii vizând suprafața de teren de 403 mp. De asemenea, Curtea va admite și recursul declarat de recurenta reclamantă, privind soluția dată cererii de acordarea a cheltuielilor de judecată, considerând necesar ca la soluționarea acestei cereri accesorii să fie avută în vedere soluția finală asupra cererii de chenare despăgubire.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr.1387 din 20.10.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimata reclamantă C. M., intimata pârâtă S.C. G. S.A. și cu intimata reclamantă S.C. R. G. INVEST S.A.
Admite recursurile declarate de recurenta reclamantă C. M. și recurenta pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr.1387 din 20.10.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
Casează, în parte, sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în ce privește suprafața de 403 m.p. teren situat în București, ., sector 6 și cererea reclamantei C. M. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. C. B. T. I. B.
GREFIER
E. C.
Red.M.G.R.
Tehnored.MGR/B.I.
2 ex/30.04.2015
-----------------------------------------
T.B.- Secția a III-a – L.C.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 365/2015. Curtea de Apel... | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 143/2015. Curtea... → |
|---|
