Revendicare imobiliară. Decizia nr. 365/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 365/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 11880/300/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.365R
Ședința publică de la 20 martie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - P. F.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurenta-pârâtă D. C. G. și recurentul-chemat în garanție M. Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr.1233/05.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. M. D. I. - decedat, B. L. A., B. L. G., intimatul-pârât D. M. M. și intimatul-chemat în garanție M. București prin Primarul General, cauza având ca obiect „revendicare imobiliară”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta-pârâtă D. C. G. reprezentată de avocat R. D., cu împuternicire avocațială la dosar, intimatele-reclamante B. L. A. și B. L. G. reprezentate de avocat C. C. R., cu delegație de substituire la dosar, intimatul-pârât D. M. M. personal, lipsind recurentul-pârât M. Finanțelor Publice și intimatul-chemat în garanție M. București prin Primarul General.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care;
Apărătorul intimatelor-reclamante B. L. A. și B. L. G. invocă excepția lipsei capacității de folosință a intimatului-reclamant A. M. D. I., față de survenirea decesului acestuia la data de 03.08.2014, conform certificatului de deces depus în copie la dosar.
Apărătorul recurentei-pârâte D. C. G. solicită respingerea excepției lipsei capacității de folosință a intimatului-reclamant A. M. D. I., având în vedere că a decedat în cursul procesului și au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia - B. L. A. și B. L. G..
Intimatul-pârât D. M. M. solicită respingerea excepției lipsei capacității de folosință a intimatului-reclamant A. M. D. I., având în vedere că au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia.
Curtea respinge excepția lipsei capacității de folosință a intimatului-reclamant A. M. D. I., constatând că au fost respectate dispozițiile legale, respectiv au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia - B. L. A. și B. L. G..
Apărătorul intimatelor-reclamante B. L. A. și B. L. G. invocă excepția nulității recursului formulat de recurentul-chemat în garanție M. Finanțelor Publice, conform art.3021 alin.1 lit.c C.pr.civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate. Apreciază că motivele invocate privesc critici cu privire la netemeinicia hotărârii atacate.
Apărătorul recurentei-pârâte D. C. G. lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției nulității recursului declarat de recurentul-chemat în garanție M. Finanțelor Publice.
Intimatul-pârât D. M. M. solicită admiterea excepției nulității recursului declarat de recurentul-chemat în garanție M. Finanțelor Publice, având în vedere că motivele formulate privesc netemeinicia hotărârii recurate.
Curtea, acordă cuvântul și pe fondul cauzei.
Apărătorul recurentei-pârâte D. C. G. solicită admiterea recursului conform motivelor depuse în scris la dosar, pe care le susține oral, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului și, pe fond, respingerea acțiunii.
Apărătorul intimatelor-reclamante B. L. A. și B. L. G. solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurenta-pârâtă D. C. G., conform motivelor invocate în concluziile scrise depuse la dosar și menținerea deciziei recurate, ca fiind temeinică și legală.
Intimatul-pârât D. M. M. lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă D. C. G..
La interpelarea instanței referitor la cauza Brumărescu contra României – paragraful 47-56, cu privire la opozabilitate, în raport de cauza A. contra României, cu privire la noțiunea de bun actual, apărătorul intimatelor-reclamante B. L. A. și B. L. G. susține că hotărârea A. contra României a condamnat statul român pentru ineficiența sistemului de despăgubire și în primul rând a criticat soluțiile adoptate de către instanțele românești printr-o dare a unei eficiențe prea mari a bunei-credințe în soluționarea cererilor chiriașilor de dobândire a imobilelor. Se arată că puterea judecătorească este responsabilă pentru modul în care s-a acordat relevanță acestei bunei-credințe a chiriașilor la dobândirea unui imobil. Referitor la admisibilitatea unei acțiuni în revendicare prevalează practic comparația între cele 2 titluri de proprietate, având în vedere că titlul de proprietate al intimatelor-reclamante provine de la adevăratul proprietar, în comparație cu titlul de proprietate al recurentei-pârâte care nu provine de la un verus dominus, statul român înstrăinând bunul fără titlu.
Apărătorul recurentei-pârâte D. C. G. lasă la aprecierea instanței aspectul invocat din oficiu.
Intimatul-pârât D. M. M. arată că efectele de opozabilitate a unei hotărâri produce efecte juridice.
Apărătorul recurentei-reclamante D. C. G. solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurentul-chemat în garanție M. Finanțelor Publice, conform motivelor invocate în întâmpinare.
Apărătorul intimatelor-reclamante B. L. A. și B. L. G. solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurentul-chemat în garanție M. Finanțelor Publice, conform motivelor invocate în întâmpinare.
Intimatul-pârât D. M. M. solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurentul-chemat în garanție M. Finanțelor Publice, conform motivelor invocate în întâmpinare.
CURTEA
Asupra cererii de recurs reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 04.04.2011, reclamanții A. M. D. I., B. L. G. și B. L. A. au chemat în judecată pe pârâții D. M. M. și D. C. G. pentru a fi obligați să le lase reclamanților în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 5 situat în București, sector 2, ..
În motivarea cererii reclamanții au susținut că sunt proprietarii imobilului menționat, deoarece prin sentința civilă nr. 4439 din 18.04.1997 Judecătoria Sectorului 2 București a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără un titlu valabil, fiind preluat în baza Decretului nr. 92/1950 privind naționalizarea unor imobile. De asemenea, reclamanții au precizat că pârâții au cumpărat imobilul în baza Legii nr. 112/1995, în anul 1996, deși reclamanții formulaseră o cerere de restituire în natură a imobilului. Titlul reclamanților este mai bine caracterizat, bunul fiind dobândit de ei de la adevăratul proprietar, în vreme ce pârâții au dobândit imobilul de la stat, care a preluat bunul în mod abuziv, fără un titlu valabil.
Pârâții au formulat cerere de chemare în garanție împotriva Municipiului București și a Ministerului Finanțelor Publice solicitând contravaloarea prețului de circulație al imobilului, în cazul admiterii acțiunii în revendicare.
Prin sentința civilă nr. 6649 din 18.04.2013 Judecătoria Sectorului 2 București a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanți, astfel cum a fost formulată și a admis în parte și cererile de chemare în garanție formulate de pârâți împotriva intervenientului M. Finanțelor Publice – chemat în garanție. Instanța a obligat pe intervenient la plata sumei de 2045,42 lei, actualizată de la data de 30.09.1996 – la zi, în cote de ½ către fiecare dintre pârâți.
În faza apelului, sentința a fost schimbată în parte prin decizia civilă nr. 1233 din 05.12.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în sensul că M. Finanțelor a fost obligat la plata sumei de 242.200 lei către fiecare dintre pârâți.
Pentru a pronunța această decizie, instanța a stabilit că pârâții sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață al imobilului cu următoarea motivare:
„Prima instanță a reținut în mod eronat că reclamanții se încadrează în această a doua ipoteză a legii, întrucât contractul de vânzare-cumpărare al acestora ar fi fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.112/1995. Astfel cum în mod corect au susținut apelanții-pârâți, cele reținute de prima instanță vin în contradicție cu cele statuate, cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 457/26.03.2009 a Tribunalului București - Secția a IV a Civilă, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.793/02.02.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin care a fost respinsă cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare. Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (aspectul negativ), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (aspectul pozitiv). Având în vedere aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat, cele statornicite prin hotărârea judecătorească mai sus menționată, cu privire la faptul că au fost respectate dispozițiile Legii nr.112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare privind apartamentul în litigiu nu puteau fi contrazise cu ocazia unei alte judecăți. Astfel, aspectele reținute în considerentele hotărârii prin care s-a respins cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, în susținerea soluției adoptate se impun instanței în cadrul litigiului de față, fără a putea fi reevaluate. Prin urmare, tribunalul a constatat că apelanții-pârâți sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață al imobilului, în conformitate cu dispozițiile art.50¹ din Legea nr.10/2001.”
Împotriva deciziei menționate au declarat recurs apelantul intervenient M. Finanțelor Publice și apelanta pârâtă D. C. G..
Recurentul M. Finanțelor Publice a criticat hotărârea în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă susținând că nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea către pârâți a unei despăgubiri egale cu prețul de piață al imobilului, deoarece contractul de vânzare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 nu a fost desființat, iar respingerea de către o instanță anterioară a cererii de anulare a contractului de vânzare, nu înseamnă că actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. În cea de-a doua critică formulată în recurs, M. Finanțelor Publice a susținut că valoarea imobilului trebuie calculată la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, întrucât, în situația plății prețului de piață, statul ar trebui să suporte o dublă pierdere, iar foștii chiriași s-ar îmbogăți fără justă cauză, de vreme ce au achiziționat apartamentul cu un preț subvenționat de stat.
Intimații reclamanți au invocat excepția nulității acestui recurs, susținând că nu cuprinde critici de nelegalitate.
Excepția nulității recursului nu este întemeiată, deoarece M. Finanțelor Publice a invocat chiar aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 de către instanța de apel.
Recursul declarat de M. Finanțelor Publice nu este fondat.
M. Finanțelor are calitate procesuală pasivă în baza art. 50 alin. 3 din Legea nr.10/2001, iar practica judiciară sub acest aspect este bine stabilită și constantă, inclusiv cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 50 în ansamblu, în ceea ce privește cazurile în care reclamanții au dreptul la restituirea prețului de piață al apartamentelor pierdute în acțiuni în revendicare, fiind evident, așa cum instanțele au stabilit în numeroase procese anterioare că art. 50 alin. 21 se referă la contractele desființate ca urmare a evicțiunii, în sensul că au fost lipsite de efectele specifice și nu la contractele desființate pur și simplu (adică în sens literal) deoarece în interpretarea propusă de M. Finanțelor, art. 50 alin. 21 ar rămâne fără nici o aplicare. Contractele încheiate cu respectarea legii nu au fost și nici nu puteau fi desființate, chiar alăturarea cuvintelor „contracte încheiate cu respectarea legii, care au fost desființate” reprezintă o contradicție juridică în sine. De aceea, instanța de apel a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile, în condițiile în care pârâții-reclamanții au pierdut dreptul de proprietate asupra bunului lor, cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, ca urmare a evicțiunii, prin admiterea unei acțiuni în revendicare, iar o instanță de recurs a stabilit deja – irevocabil – că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995.
Rezultă că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 50 alin. 21 din Legea nr. 10/2001 care au fost interpretate corect de instanța de apel.
Raționamentul juridic de calcul a despăgubirii datorate pârâților, propus de M. Finanțelor în motivele de recurs nu este prevăzut de lege. Dimpotrivă, legea prevede achitarea prețului de piață, ca despăgubire pentru persoanele care au pierdut imobilul cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 într-o acțiune în revendicare formulată de fostul proprietar, chiar dacă, la data achiziționării bunului, pârâții au plătit un preț subvenționat. Astfel, îmbogățirea pârâților, deși evidentă, are ca temei chiar dispozițiile legale, aceasta fiind voința legiuitorului român în această materie.
De aceea, recursul analizat în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă va fi respins ca nefondat.
Împotriva aceleiași decizii a formulat recurs și pârâta D. C. G. care a susținut că reclamanții nu au un „bun actual” în patrimoniul lor, în sensul în care a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza A. împotriva României, de vreme ce instanțele nu au dispus restituirea bunului către reclamanți, anterior cumpărării acestuia de către pârâți. De vreme ce contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 a fost considerat valabil, prin respingerea cererii de anulare a actului, titlul de proprietate al pârâților este preferabil. De asemenea, chiar dacă reclamanții au obținut bunul imobil în anul 1997, pârâții cumpăraseră deja bunul, anterior rămânerii irevocabile a sentinței prin care calitatea de proprietari a autorilor reclamanților a fost recunoscută judiciar.
Recursul nu este fondat.
Reclamanții se află în posesia unui titlu de proprietate, executoriu, asupra imobilului în litigiu, deoarece prin sentința civilă nr. 4439 din 18.04.1997 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, irevocabilă, instanța a obligat Primăria Municipiului București la restituirea în natură a imobilului, constatând inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950. Chiar dacă pârâții au cumpărat bunul anterior anului 1997, ei au contractat cu un „non dominus”, astfel că, titlul lor de proprietate nu este preferabil în prezenta acțiune în revendicare. Toate celelalte critici formulate în recurs au fost deja analizate în faza apelului, astfel că, instanța nu va relua același raționament juridic expus în hotărârea atacată, ci va preciza că îl susține, în totalitate, în condițiile în care, hotărârea pronunțată de instanța de apel respectă practica judiciară constantă creată de instanțe în acest tip de cauze.
De asemenea, dispozițiile Legii nr. 10/2001 și procedura de despăgubire prevăzută de această lege specială nu pot fi impuse reclamanților, deoarece aceștia se află în posesia unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care statul a fost obligat să le restituie imobilul, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. De aceea, situația juridică a imobilului fusese deja clarificată, anterior intrării în vigoare a legii menționate, rezultând că legea nu poate fi aplicată, cu efect retroactiv, în prezenta speță, cu consecința obligării reclamanților la formularea unei notificări și obținerea unei despăgubiri pentru imobilul naționalizat.
De aceea, recursul analizat în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă va fi respins ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului declarat de M. Finanțelor Publice.
Respinge ca nefondate cererile de recurs formulate de recurenții M. Finanțelor Publice și D. C. G. împotriva deciziei civile nr. 1233/05.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți (A. M. D. I. – decedat), B. L. A., B. L. G., intimatul-pârât D. M. M. și intimatul-chemat în garanție M. București prin Primarul General.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. P.. P. F. A. V.
GREFIER
G.-M. V.
Red. RP
Tehnored. GC 2 ex
15.05.2015
Jud. apel T.B.. E.C C.
M.A B.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 368/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 423/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
