Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 143/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 143/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 8593/3/2014

Dosar nr._

(2556/2014)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 143-A

Ședința publică de la 27 .03.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - FĂNICA PENA

JUDECĂTOR - C. M. T.

GREFIER - RĂDIȚA I.

* * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul reclamant, P. C. A., împotriva sentinței civile nr. 889/08.07.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți, C. N.-D. DIRECȚIA SUPRAVEGHERE și B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI.

P. are ca obiect – acțiune în răspundere delictuală.

Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 13.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 20.03.2015, 27.03.2015, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.889/08.07.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, s-a admis excepția inadmisibilității capătului 1 de cerere și s-a respins acest capăt ca inadmisibil.

S-au respins excepțiile inadmisibilității celorlalte capete de cerere, a lipsei calității procesuale pasive și a prescripției ca neîntemeiate.

S-a respins ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul P. C. A., în contradictoriu cu pârâții C. N., și B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:

„Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 2.01.2013 reclamantul P. C. A., în contradictoriu cu pârâții C. N., director Direcția Supraveghere, B. Naționala a României și B. NAȚIONALA A ROMÂNIEI (B.N.R.), a solicitat:

1. constatarea încălcării dreptului la onoare, demnitate, respect, imagine și viață privată, prin formularea de afirmații denigratoare și defăimătoare de către pârâți;

2. obligarea pârâților, în solidar, la plata de despăgubiri materiale egale cu drepturile bănești de care a fost lipsit reclamantul, reprezentând salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, în conformitate cu dispozițiile contractului individual de munca;

3. obligarea pârâților, în solidar, la plata de despăgubiri morale, pentru atingerea adusă prin încălcarea dreptului la onoare, demnitate, respect, imagine și viață privată;

4. obligarea pârâților la prezentarea de scuze publice reclamantului, prin redarea hotărârii pronunțată de instanța de judecată și transmiterea acesteia la instituțiile de credit OTP Bank S.A. și BRD-GSG S.A.;

5. obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul solicită instanței a avea în vedere, în evaluarea daunelor morale acordate reclamantului, ca și criterii de determinare: vârsta, funcția, consecințele suferite de reclamant pe plan social și profesional. (C.S.J., Secția penala, Decizia nr.5263/2001, B.J.1990-2003, P.1044).

Totodată, pârâtul arată că daunele morale pot fi acordate, dispunându-se repararea lor, chiar daca reclamantul/partea civila nu a administrat probe pentru a le dovedi (T.București, Secția I penala, decizia nr.487/1993, în C.P.J.P.1993, P.73). Potrivit noului Cod civil, art.1373, posibilitatea angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia o constituie răspunderea comitenților pentru prepusi. Reclamantul arată că, sunt îndeplinite condițiile (generale) de exercitare a acțiunii civile, în sensul art.109 C.proc.civ.

Reclamantul solicită instanței să analizeze următoarele aspecte raportate la dispozițiile legale aplicabile în cauză, respectiv:

I)Prezentarea situației de fapt;

II)Temeiurile de drept aplicabile în cauză;

III)Întrunirea condițiilor privind răspunderea civilă delictuală a pârâților;

IV)Reaua-credință manifestată de pârâți prin încălcarea dreptului la onoare,

demnitate, respect, imagine și viață privată, drepturi nepatrimoniale aparținând reclamantului;

I). În ceea ce privește situația de fapt, reclamantul arată că, în data de 28 noiembrie 2012 a adresat Băncii Naționale a României cererea înregistrata sub nr._/28.11.2012, la registratura B.N.R., cerere întemeiata pe dispozițiile Legii nr.677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (publicata în M.Of, Partea I nr. 790 din 12.12.2001), cu modificările și completările ulterioare.

Reclamantul solicită instanței de judecata sa constate încălcarea dreptului la onoare, demnitate, respect, imagine și viață privată, drepturi nepatrimoniale aparținând reclamantului, din cauza refuzului Băncii Naționale a României de a-i permite accesul la dosarul "personal" (dosar profesional) constituit de Direcția Supraveghere din B. Naționala a României, în calitate de pârât, cu scopul de a-i hotărî/decide buna reputație, fără a aduce dovezi, a demonstra ca posedă o reputație îndoielnică.

Reclamantul arată că prin cererea menționata anterior a solicitat Băncii Naționale a României acces la dosarul "personal" (dosar profesional) și la realizarea de copii ale documentelor cuprinse în acest dosar, documente care ii sunt necesare pentru a putea să-și restabilească buna reputație, urmare a avizului nefavorabil primit din partea B.N.R., după ce a fost desemnat sa asigure conducerea unui sediu secundar al unei instituții de credit, intrucat "(...) Nu sunt îndeplinite condițiile de reputație adecvate pentru îndeplinirea responsabilităților propuse și pentru crearea premiselor necesare în vederea desfășurării activității băncii în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente șl sănătoase". Acest fapt a fost stabilit după întocmirea unui dosar "personal" (dosar profesional) de către Direcția Supraveghere din B. Națională a României. Direcția Supraveghere din B. Națională a României a cerut imperativ, poruncitor, în doua rânduri, respectiv în anul 2005 și anul 2007, interdicția și înlocuirea reclamantului, după ce a fost numit de către doua banci (ROBANK S..A. și BRD-GSG S.A., sa asigure conducerea unui sediu secundar al unei instituții de credit. În data de 30.03.2005, B. Naționala a României, prin adresa înregistrata sub nr. IV/2/CT/3991/30.03.2005, transmisa (confidențial) domnului M. Ayan, director general ROBANK S.,A., solicita sa se " (...) dispună măsura înlocuirii domnului P. A. din funcția de director al sucursalei Ploiești a băncii comerciale Robank S.A.. în termen de 30 de zile de la data prezentei, având în vedere faptul că activitatea desfășurată de acesta intră sub incidența prevederilor art.71 din norma Băncii Naționale a României nr.10/2004, referitoare la reputație".

În data de 29.08.2007, BRD-GSG S.A. G. Ploiești a emis și a adus la cunoștința reclamantului decizia nr.360/2007, prin care s-a dispus înlocuirea acestuia din funcția de director al Agenției Campina a BRD-GSG. În luarea acestei decizii conducerea BRD-GSG Ploiești a invocat adresa Băncii Naționale a României nr.486/FG/24.07.2007.

B. Naționala a României, prin adresa înregistrata sub nr.486/FG/24.07.2007, transmisa domnului Patrik Gelin, director general BRD-GSG S..A„ solicita următoarele "(...) din analiza informațiilor existente la nivelul direcției supravegherea rezultat ca, în cazul domnului C. A. P., conducătorul agenției Campina a BRD-GSG, nu sunt îndeplinite condițiile de reputație adecvate pentru îndeplinirea responsabilităților propuse și pentru crearea premiselor necesare în vederea desfășurării activității băncii în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase. F. de cele de mai sus și având în vedere prevederile reglementarilor menționate, veți dispune masurile care se impun în vederea înlocuirii domnului C. A. P. din funcția de director al agenției Campina a BRD-GSG . 60 de zile de la data comunicării".

Cererea adresata Băncii Naționale a României, înregistrată la registratura B.N.R., sub nr._ din data de 28.11.2012, a fost întemeiată pe dispozițiile art.3 lit.a), art.10, art.12 și art.13 din Legea nr.677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (publicata în M.Of., Partea I nr. 790 din 12.12.2001), cu modificările și completările ulterioare.

Reclamantul invocă jurisprudența C.E.D.O., respectiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Secția a Treia, Decizia din 22 mai 2012 cu privire la cererile nr.5.666/04 și 14.464/05 prezentate de O. T. împotriva României, publicata în Monitorul Oficial nr.625 din 31 august 2012. (...) 62. Curtea reamintește că datele cu caracter public pot tine de viata privata în cazul în care sunt obținute și memorate sistematic în dosare păstrate de autoritățile publice (H. împotriva României, nr. 21.737/03, pct. 77, 27 octombrie 2009). În speță, Ministerul Public a constituit un dosar ce cuprinde informații despre viața reclamantului pentru a-i decide buna reputație, condiție cerută pentru accesul acestuia la funcția de procuror. Acest dosar conținea, fără îndoială, informații privind trecutul reclamantului și, în special, precizări cu privire la fostele raporturi de muncă și asupra procedurilor judiciare în care a fost parte. Fără nicio îndoială, documentele depuse la dosar priveau viața privată a reclamantului într-o astfel de măsură încât problema accesibilității lor de către cel în cauză intră în domeniul de aplicare al art. 8 din Convenție (Gaskin împotriva Marii Britanii, 7 iulie 1989, pct. 37, . nr. 160 și, mutatis mutandis, Gunes împotriva Franței, nr. 32.157/06, pct. 26, 20 noiembrie 2008). Prin urmare, este necesar să se respingă și această excepție a Guvernului.64. Guvernul notează că informațiile solicitate de reclamant nu sunt informații de interes public, ci privesc date personale. Prin urmare, persoana în cauză ar fi trebuit să sesizeze instanțele interne nu cu o acțiune întemeiată pe Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, ci cu o acțiune întemeiată pe Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. În opinia Guvernului, art. 13 lit.b) coroborat cu art. 18 din Legea nr. 677/2001 confereau persoanei în cauză o cale de atac efectivă, accesibilă și suficientă pentru a obține din partea operatorului de date comunicarea sub o formă inteligibilă a datelor ce îl priveau, date ce făceau obiectul unei prelucrări.

În temeiul dispozițiilor Legii nr.677/2001, datele cu caracter personal sunt definite ca orice informație cu privire la o persoana fizica identificata sau identificabila, iar scopul legii este sa apere drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor fizice, în special dreptul la viata intima, familiala și privata, în funcție de prelucrarea datelor cu caracter personal.

Reclamantul învederează că prin acuzația adusa și prin masurile dispuse de către Direcția Supraveghere din B. Naționala a României, respectiv: "nu sunt îndeplinite condițiile de reputație adecvate pentru "îndeplinirea responsabilităților propuse și pentru crearea premiselor necesare în vederea desfășurării activității băncii în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase", a fost și este pus în interdicție de a ocupa o funcție de conducere . credit, fiind vătămat . de lege, dreptul la munca, a fost și este prejudiciat în cariera, măsura care ii atinge grav drepturile și libertatea individuala, având consecințe mari, asupra reputației, a onorabilității, a vieții intime și familiale, a fericirii sale, măsura care i-a creat complexe de inferioritate și instabilitate profesionala și familiala.

Reclamantul arată că la data de 14 decembrie 2012, a transmis Băncii Naționale a României un e-mail, prin care notifica următoarele: expirarea termenului legal de 15 zile de la data primirii cererii, prevăzut de Legea nr.677/2001, pentru comunicarea informațiilor solicitate; încălcarea dreptului la onoare, demnitate și reputație profesională, încălcarea prezumției de nevinovăție, a dreptului la apărare, a dreptului la munca (drepturi sociale și libertăți civile consacrate în dreptul intern și convenții internaționale, drepturi recunoscute oricărei persoane, fara nicio discriminare); reaua-credinta a Băncii Naționale a României, manifestata prin netransmiterea unui răspuns în termenul legal prevăzut de Legea nr.677/2001, la cererea formulata Băncii Naționale a României (adresa inregistrata sub nr._ din data de 28 noiembrie 2012 la registratura B.N.R.).

De asemenea, solicita sa i se comunice, . mai scurt, informațiile solicitate în cererea formulata Băncii Naționale a României (adresa inregistrata sub nr._ din data de 28 noiembrie 2012, la registratura B.N.R.), informații care ii sunt necesare pentru a - și putea restabili buna reputație în instanța.

La data de 3 ianuarie 2013, pe adresa personala de e-mail, a primit următorul răspuns din partea BNR: "Referitor la scrisorile dumneavoastră înregistrate la B. Națională a României sub nr._/28.11.2012 și nr.XIV/9355/14.12.2012, vă comunicăm următoarele: B. Națională a României a acționat, în ambele situații semnalate de dumneavoastră și cu privire la care rezultă că dețineți deja documentația relevantă, în limita atribuțiilor conferite prin statutul propriu și legislația secundară aferentă și, urmare propriilor analize, circumscrise dispozițiilor normative aferente, a procedat, cu respectarea acestora, la aplicarea art.71 din Norma nr. 10/2004 privind autorizarea băncilor, băncilor de credit ipotecar, instituțiilor emitente de monedă electronică, altele decât băncile, a caselor de economii pentru domeniul locativ și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit străine (în prezent abrogată). Totodată,potrivit art.275 alin.3 din Ordonanța de urgență nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.227/2007, cu modificările și completările ulterioare „B. Națională a României este singura autoritate în măsură să se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor și analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale"(s.n.)."

În data de 5 ianuarie 2013, a transmis pe adresa de e-mail a BNR, precum și pe adresa de e-mail a Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților, în atenția dlui. luliu I., director Direcția Secretariat BNR și în atenția dlui. N. C., director Direcția Supraveghere BNR, precum și spre știința Guvernatorului BNR, M. Isarescu, dar și spre știința Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții - Camera Deputaților, un răspuns prin care iși exprima mulțumirea fata de răspunsul Băncii Naționale a României, transmis prin adresa nr.XVI/9665/31.12.2012 (inregistrata la Direcția Secretariat) și nr.VI/3/_/31.12.2012 (inregistrata la Directia Supraveghere), totodată, reitera interesul, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (publicata în M.Of., Partea I nr. 790 din 12.12.2001), cu modificările și completările ulterioare, solicitând, acces la dosarul "personal" (dosar profesional) și la realizarea de copii ale documentelor cuprinse în acest dosar.

Reclamantul menționează că, prin adresa înregistrata la B. Naționala a României sub nr.IV/2/CT/3991/30.03.2005, precum și prin adresa inregistrata la B. Naționala a României sub nr.486/FG/ 24.07.2007, B. Naționala a României a cerut imperativ ROBANK S..A, și BRD-GSG S..A., "(...) sa dispună măsura înlocuirii domnului P. A. din funcția de director al Sucursalei Ploiești a Băncii Comerciale Robank S.A., în termen de 30 de zile de la data prezentei", respectiv "(...) veți dispune masurile care se impun în vederea înlocuirii domnului C. A. P. din funcția de director al Agenției Campina a BRD-GSG . 60 de zile de la data comunicării". Cele doua masuri dispuse de B. Naționala a României au caracter punitiv, fără a avea posibilitatea să se apere, sa-și doveadescă nevinovăția, cu toate ca buna reputație a unei persoane este prezumată pana la proba contrarie, respectiv pana la constatarea unei încălcări a normelor de drept, întotdeauna sarcina probațiunii revine acuzării, în acest caz Băncii Naționale a României, iar de situațiile de îndoială beneficiază acuzatul, în speță reclamantul.

B. Națională a României refuza, în mod nejustificat și nelegal, sa-i arate faptele ce i se imputa și sa-și ofere suficiente probe concrete care sa fundamenteze o eventuala declarație de culpabilitate, pentru a fi în măsura sa-și pregătească apărarea.

Potrivit practicii C.E.D.O., nu privește numai procesul penal în sens strict, prezumția de nevinovăție are o aplicație mai larga, Curtea apreciind ca, daca prezumția de nevinovăție este, înainte de toate, o garanție procesuala, sfera de aplicate a acesteia este extinsa și depășește limitele procesului penal. De aceea, se impune ca niciun reprezentant al statului sa nu declare ca o persoana este vinovata de săvârșirea unei infracțiuni înainte ca vinovăția sa nu fi fost stabilita de o instanța judecătoreasca. O atingere a prezumție de nevinovăție poate proveni nu numai de la un judecător sau de la o instanța, ci și de la alte autorități ale statului. Judecătorul, dar și alți reprezentanti ai autorităților publice au obligația sa se abțină sa declare faptul ca persoana pusa sub acuzare/urmărire penala sau trimis în judecata este vinovat de infracțiunea pentru care au fost sesizate organele judiciare, înainte ca vinovăția sa fi fost stabilita printr-o hotărâre judecătoreasca de condamnare rămasa definitiva. În fine, se subliniază importanta alegerii cuvintelor de către agenții statului în declarațiile pe care le formulează înainte ca o persoana sa fie judecata și recunoscuta ca vinovata de săvârșirea unei infracțiuni. Din dispozițiile art.6 parag.2 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului rezulta ca în îndeplinirea funcției sale judecătorul nu trebuie sa pornească de la ideea preconceputa ca persoana trimisa în judecata a săvârșit o infracțiune. Prezumția de nevinovăție operează pana la stabilirea vinovăție în mod legal printr-o hotărâre judecătoreasca în care judecătorul se pronunța cu privire la existenta faptei, identitatea făptuitorului, încadrarea juridica a faptei, vinovăția făptuitorului.

Potrivit art.66 C.proc.pen. se prevede ca învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat sa isi dovedească nevinovăția. Adică, prezumția de nevinovăție poate fi răsturnata numai prin probe certe de vinovăție. Daca nu exista probe certe, indoiala privind vinovăția nefiind înlăturata, prezumția de nevinovăție nu este răsturnata, orice indoiala fiind în favoarea învinuitului sau inculpatului. Nu exista indoiala atunci când faptele nu sunt dovedite din lipsa de probe certe, ori când din probele administrate în cauza rezulta vinovăția, cat și nevinovăția. Orice dubiu este interpretat în favoarea invinuitului sau inculpatului (în dubio pro reo). Prezumția de nevinovăție este incalcata daca, fara stabilirea prealabila, în mod legal, a vinovăției persoanei acuzate, mai ales în situațiile în care nu a avut ocazia sa-și exercite dreptul la apărare, o hotărâre judecătoreasca data în privința sa reflecta ca acesta acuzatul este vinovat, (a se vedea jurisprudenta C.E.D.O., cauza D. c. României, Hotărârea din 14.04.2009, Instanța de recurs). Potrivit practicii C.E.D.O., nu privește numai procesul penal în sens strict, prezumția de nevinovăție are o aplicație mai larga, Curtea apreciind ca, daca prezumția de nevinovăție este, înainte de toate, o garanție procesuala, sfera de aplicate a acesteia este extinsa și depășește limitele procesului penal.

Având în vedere ca Bank Leumi România S.A., B. Turco-R. S.A., B. R. de Scont S.A., ROBANK S..A„ BRD-GSG S..A. și B. Naționala a României nu au susținut și nu au dovedit comiterea vreunei fapte ilicite și nu exista nicio decizie care sa dezvăluie vreun raționament sau prejudecata cu privire la vinovăția reclamantului, B. Naționala a României putea sa ceara aplicarea măsurii suspendării din funcție, măsura care nu incalca prezumția de nevinovăție, măsura care are caracter preventiv și provizoriu.

Prevederi similare cu cea arătata mai sus sunt prezente în majoritatea profesiilor ce implica exercițiul autorității de stat, măsura de suspendare fiind compatibila cu prezumția de nevinovăție prevăzuta de art.6 parag.2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Un astfel de exemplu, prin prisma celor arătate mai sus, este art.62 alin.l lit.a) din Legea nr.303/2004 care prevede ca judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție atunci când a fost pusa în mișcare acțiunea penala impotriva sa prin ordonanța sau rechizitoriu. În următorul articol, legiuitorul prevede ca, în ipoteza în care se dispune scoaterea de sub urmărire penala, încetarea urmăririi penale, achitarea sau încetarea procesului penal fata de judecător sau procuror, suspendarea din funcției încetează, iar acesta este repus în situația anterioara, i se plătesc drepturile bănești de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcție și i se recunoaște vechimea în magistratura pentru aceasta perioada.

Jurisprudența CEDO constata ca prezumția de nevinovăție prevăzută de art.6 parag.2 din Convenție este aplicabilă nu numai în proceduri penale, dar și în alte cauze în care instanțe și instituții naționale nu au avut de hotărât asupra vinovăției unei persoane. Scopul esențial al prezumției de nevinovăție fiind acela de a împiedica orice autoritate naționala în emiterea unei opinii conform cărora o persoana ar fi vinovata înainte ca aceasta sa fie condamnata potrivit legii.

Principiul privind prezumția de nevinovăție este consacrat în documente cu caracter internațional, inclusiv în Declarația Universala a Drepturilor Omului (art.11) și în Convenția Europeana a Drepturilor Omului (art.6 parag.2), prezumția de nevinovăție fiind perceputa ca o protecție juridica ce insoteste persoana pusa sub acuzare.

Aplicarea prezumției de nevinovăție consta în garantarea unor drepturi concrete și efective, nu teoretice și iluzorii, incat organele judiciare, instanțele și instituțiile naționale sa nu pornească de la ideea preconceputa ca persoana urmărita penal ori trimisa în judecata a săvârșit o infracțiune.

Art.23 alin.(11) din Constituția României reglementează prezumția de nevinovăție, astfel: "pana la rămânerea definitiva a hotărârilor judecătorești de condamnare, persoana este considerata nevinovata."

Legea procesual penala reglementează prezumția de nevinovăție în art.5 Cod procedula penala: "orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penala definitiva."

Convenția Europeana a Drepturilor Omului, art.6 parag.2 prevede ca ."orice persoana acuzata de săvârșirea unei infracțiuni este prezumata nevinovata pana ce vinovăția sa va fi stabilita legal."

De asemenea, în art.66 Cod procedură penala se prevede ca "învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat sa isi dovedească nevinovăția. Adică, prezumția de nevinovăție poate fi răsturnata numai prin probe certe de vinovăție. Daca nu exista probe certe, indoiala privind vinovăția nefiind inlaturata, prezumția de nevinovăție nu este răsturnata, orice indoiala fiind în favoarea învinuitului sau inculpatului. Nu exista indoiala atunci când faptele nu sunt dovedite din lipsa de probe certe, ori când din probele administrate în cauza rezulta vinovăția, cat și nevinovăția. Orice dubiu este interpretat în favoarea invinuitului sau inculpatului (în dubio pro reo).

De aceea, se impune ca niciun reprezentant al statului sa nu declare ca o persoana este vinovata de săvârșirea unei infracțiuni inainte ca vinovăția sa nu fi fost stabilita de o instanța judecătoreasca. O atingere a prezumție de nevinovăție poate proveni nu numai de la un judecător sau de la o instanța, ci și de la alte autorități ale statului. Judecătorul, dar și alti reprezentanti al autorităților publice au obligația sa se abțină sa declare faptul ca persoana pusa sub acuzare/urmărire penala sau trimis în judecata este vinovat de infracțiunea pentru care au fost sesizate organele judiciare. Înainte ca vinovăția sa fi fost stabilita printr-o hotărâre judecătoreasca de condamnare rămasa definitiva. În fine, se subliniază importanta alegerii cuvintelor de către agenții statului în declarațiile pe care le formulează înainte ca o persoana sa fie judecata și recunoscuta ca vinovata de săvârșirea unei infracțiuni.

Mai mult, prin ordonanța nr.34/D/P/2005/27.12.2010, P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție s-a comunicat reclamantului ca "a fost scos de sub urmărire penala pentru săvârșirea infracțiunii de neglijenta în serviciu, intrucat din actele de urmărire penala efectuate în cauza a rezultat ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni."

Potrivit art.16 alin.(l) și (2) din Constituție, cetățenii sunt egali în fata legii și a autorităților publice, nimeni nu este mai presus de lege.

Legea 304/2004 privind organizarea judiciara prevede, în art.6 alin.(2), ca accesul la justiție nu poate fi ingradit, iar în art.7 alin.(2) ca justiția se realizează în mod egal pentru toți, (...).

Motivarea în drept a afirmației "nu sunt "îndeplinite condițiile de reputație adecvate pentru "îndeplinirea responsabilităților propuse și pentru crearea premiselor necesare în vederea desfășurării activității băncii în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase", BNR, Direcția Supraveghere, invoca dispozițiile art.71 din Norma Băncii Naționale a României nr.10 din 27 septembrie 2004 și a dispozițiile art.48 din Norma Băncii Naționale a României nr.ll din 1 noiembrie 2004. Dispozițiile celor doua articole sunt afectate de vicii de nelegalitate, privind egalitatea în drepturi, dreptul la munca și a prezumției de nevinovăție.

Dispozițiile celor doua articole criticate excedează prevederilor constituționale ale art.16 alin.(l) și alin.(3), coroborate cu cele ale art.41 alin.(l) și alin.(5), precum și cu cele ale art.23 alin.(11), prin aceea ca prevede o noua situație, respectiv "condiții de reputație" care nu justifica restrângerea dreptului de acces în funcții și demnități publice, civile sau militare, precum și dreptul la munca, situație care nu este prevăzuta de art.53 din Constituție.

De asemenea, dispozițiile celor doua articole criticate, contravin art.2 și 4 din Convenția nr.111/1958 a Organizației Internationale a Muncii privind discriminarea în domeniul forței de munca și exercitării profesiei; art.l alin.(2) din Convenția nr.122/1964 a Organizației Internationale a Muncii privind politica de ocupare a forței de munca; art.E din partea a V-a a Cartei sociale; Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art.14; precum și Protocolul nr.12 la Convenție; O.G.nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicata, cu modificările și completările ulterioare.

Reclamantul face o prezentare cronologică a evenimentelor, arătând următoarele: în cadrul acțiunii de evaluare a activității sale profesionale, Direcția Supraveghere a BNR a solicitat informații cu privire la activitatea profesionala desfășurata la diversele instituții de credit, în urma cărora Lichidatorul Băncii Turco Romane S.A., Bank Leumi Romania S.A., B. Transilvania S.A. și OTP Bank S.A. au comunicat BNR faptul ca reclamantul a desfășurat o activitate conforma cu principiile financiar-bancare de prudenta și ca nu fost sancționat. În schimb, Lichidatorul Băncii Romane de Scont S.A., respectiv Fondul N. de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, prin lichidatorul D. E., a formulat o plângere penala împotriva sa (în calitate de director economic al Sucursalei Ploiești a Băncii Romane de Scont) și a incă doua persoane (directorul și juristul sucursalei), plângerea penala nr.1268 din octombrie 2002, care a făcut obiectul dosarului nr.34/D/P/2005 aflat în lucru la P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție București. Cu privire la aceasta, la data de 20.01.2003 a fost începută urmărirea penala fata de reclamant și a celorlalte doua persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijenta în serviciu, prevăzuta de art. 249 Cod penal, pentru o fapta săvârșita în legătura cu activitatea de creditare desfășurata la instituția de credit amintita, evidențiind nerespectarea normelor de creditare ale Băncii Romane de Scont referitoare la constituirea de garanții reale și nerespectarea Circularei nr.28/03.07.2001 a BNR privind acordarea de credite numai cu garanții de tip cash colateral (sucursala nu avea competenta locala privind aprobarea creditelor). Prin ordonanța nr.34/D/P/2005/27.12.2010, P. de pe langa înalta Curte de Casație și Justiției i-a comunicat că a fost scos de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de neglijenta în serviciu, întrucât din actele de urmărire penala efectuate în cauza a rezultat ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni."

Evaluarea reputației și activității nu s-a realizat în mod concret și circumstanțial, în funcție de activitatea desfășurata și de rezultatele obținute, precum și de faptul ca nu se putea imputa vreo vina în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în conduita privata.

B. Naționala a României este suverana în realizarea acestor aprecieri privind îndeplinirea condițiilor de reputație a persoanelor desemnate sa asigure conducerea unui sediu secundar al unei instituții de credit, dar, în fapt, evaluarea reputației și activității acestor persoane, se realizează în mod arbitrar, adică nu se realizează în mod concret și circumstanțial, pornind de la circumstanțe personale concrete, de la respectarea principiilor drepturilor omului, de la respectarea principiilor care guvernează dreptul muncii și respectarea drepturilor constituționale, cum ar fi: orice persoana este considerata nevinovata pana nu se dovedește contrariul. Art.23 alin.(11) din Constituția României precizează ca "P. la rămânerea definitiva a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerata nevinovata". Acest drept se exercita atât în fata instanței de judecata, cat și în fata instituțiilor administrative cu activitate jurisdicționala. Așa cum este și cazul băncii Naționala a României, potrivit art.2 din Constituția României.

Regulile constituționale sunt direct aplicabile atât de către autoritățile statului, legislative, administrative și judecătorești, cat și de către particulari în raporturile juridice dintre aceștia. Orice abatere de la aceasta concordanta este considerata o încălcare a constituției și a suprematiei juridice a constituției, ducând la nulitatea dispozițiilor contrare legii fundamentale.

Dispozițiile celor doua articole criticate, invocate de BNR, sunt inadmisibile, în condițiile în care se bazează pe o prezumție de vinovăție și pe o culpabilizare globala făcuta în mod arbitrar, aplicata extensiv, indiferent de modul în care a acționat și s-a comportat persoana în funcția ocupata, în sensul în care instituie o discriminare în ceea ce privește dreptul la munca, în condiții de libera alegere a muncii, cu nerespectarea principiilor dreptului la apărare și a prezumției de nevinovăție, determinând lipsirea de conținut a unui drept garantat de Constituția României.

De asemenea, sunt înfrânte prevederile art.41 alin.(l) din Constituția României, art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art.l și art.21 pct.2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului.

În contextul celor arătate mai sus, reclamantul subliniază și faptul ca, potrivit art.53 din Constituția României, în condițiile strict reglementate, se poate acționa doar pentru restrângerea unor drepturi, iar în niciun caz pentru eliminarea, anihilarea, desființarea lor.

În legătura cu aceste aspecte, invocă și deciziile nr.1.039 din 9 iulie 2009 și nr.414 din 14 aprilie 2010, prin care Curtea Constituționala a statuat ca trebuie sa existe o unitate de tratament juridic cu privire la condițiile de acces la funcția publica de conducere sau cea de execuție, iar derogările de la procedura generala sa fie justificate în mod obiectiv, rațional și temeinic.

În același timp, reclamantul invocă dubla măsura în judecarea de către BNR a "îndeplinirii condițiilor de reputație adecvate": .,

Reclamantul arată că potrivit DEX - dicționarul explicativ al limbii romane, ediția 1998, cuvântul "reputație" și cuvântul "adecvat" au următoarele definiții:

REPUTAȚIE, reputații, s. f. Părere publică, favorabilă sau defavorabilă, despre cineva sau ceva; felul în care cineva este cunoscut sau apreciat. ♦ Renume, faimă. [Var.: (înv.) reputațiune s. f.] -Din fr. reputation, lat. reputatio, -onis. Sursa: DEX "98 (1998); adecvat, -ă, adecvați, -te, adj. Potrivit, corespunzător, nimerit. ♦ (Fil.; despre idei, cunoștințe etc.} Care corespunde fidel obiectului. [Var.: adecat, -ă, adj.] - Din fr. adequat, lat. adaequatus. Sursa: DEX "98 (1998)

II).- În ceea ce privește întrunirea condițiilor privind răspunderea civilă delictuală a pârâților, reclamantul invocă:

-Prevederile constituționale ale art.16 alin.(l) și alin.(3), coroborate cu cele ale art.41 alin.(l) și alin.(5), precum și cu cele ale art.23 alin.(11), prin aceea că prevede o noua situație, respectiv "CONDIȚII DE REPUTAȚIE" care nu justifica restrângerea dreptului de acces în funcții și demnități publice, civile sau militare, precum și dreptul la munca, situație care nu este prevăzuta de art.53 din Constituție.

Art.53 din Constituție privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

-Dispozițiile art.2 și 4 din Convenția nr.111/1958 a Organizației Internationale a Muncii privind discriminarea în domeniul forței de munca și exercitării profesiei; art.l alin.(2) din Convenția nr.122/1964 a Organizației Internationale a Muncii privind politica de ocupare a forței de munca; art.E din partea a V-a a Cartei sociale; Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art.14; precum și Protocolul nr.12 la Convenție; O.G.nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicata, cu modificările și completările ulterioare;

-Art.23 alin.(ll) din Constituția României;

-art.5 Cod procedula penala;

-Convenția Europeana a Drepturilor Omului, art.6 parag.2;

-art.41 alin.(l) din Constituția României, art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art.l și art.21 pct.2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului;

-Art.16 alin.(l) și (2) din Constituție;

-Legea 304/2004, în art.6 alin.(2), art.7 alin.(2);

România este parte la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind obligata sa respecte atât Convenția, cat și interpretările date de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în jurisprudența sa.

-Codul civil, art.252(Legea 287/2009; Codul civil, art.253. Mijloace de apărare, alin.(l), (3) și (4); Cod civil, art.1349, alin.(l), alin.(2) și alin.(3), Cod civil, art.1357, Cod civil, art.1373, Cod civil, art.1381, Cod civil, art.1382.

III). Referitor la întrunirea condițiilor privind răspunderea civilă delictuală a pârâților reclamantul invocă dispozițiile Cod civil, art.1349 - Răspunderea delictuală, alin.(l), alin.(2) și alin.(3), art.1357- Răspunderea pentru fapta proprie, Condițiile răspunderii, art.1373 - Răspunderea comitenților pentru prepuși, art.1381. Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, Obiectul reparației, art.1382. Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, Răspunderea solidara.

Reclamantul arată că vinovăția pârâtului consta în acuzația formulata: "nu sunt indeplinite condițiile de reputație adecvate pentru "îndeplinirea responsabilităților propuse și pentru crearea premiselor necesare în vederea desfășurării activității băncii în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase", adică "nu sunt indeplinite condițiile de reputație și onorabilitate", acuzație denigratoare și defăimătoare.

Prin acuzația denigratoare și defăimătoare adusa și prin masurile dispuse de către Direcția Supraveghere din B. Naționala a României, a fost și este pus în interdicție de a ocupa o funcție de conducere . credit, este vătămat . de lege, dreptul la munca, a fost și este prejudiciat în cariera, măsura care ii atinge grav drepturile și libertatea individuala, având consecințe mari, asupra reputației, a onorabilității, a vieții intime și familiale, a fericirii sale, măsura care i-a creat complexe de inferioritate și instabilitate profesionala și familiala.

Reclamantul solicită instanței a constata faptul ca pârâtul a urmărit distrugerea reputației reclamantului, atât personala cat și profesionala, precum și conturarea în opinia angajatorilor (instituții de credit - banci comerciale), a colegilor de serviciu și a colegilor din sistemul bancar, a unei imagini negative.

În ceea ce privește prejudiciul cauzat, acesta deriva în principal din natura drepturilor nepatrimoniale cărora pârâtul le-a adus atingere.

În condițiile constatării faptei ilicite, B. Naționala a României i-a adus o acuzația denigratoare și defăimătoare, prin invocarea unei acuzații fara temei real și probator, astfel că prejudiciul cauzat de pârât este cert.

Prejudiciul cauzat de pârât se raportează la distrugerea reputației, privita în ansamblul sau, constând atât . și profesionala,-cat și la atingerea adusa onoarei, demnității și imaginii.

Acuzația denigratoare și defăimătoare, invocata fara temei real și probator, conduce imediat la diminuarea încrederii în reclamant, atât din partea persoanelor angajator, cat și a altor persoane cu care reclamantul a intrat/intra în contact, în derularea activității desfășurate (clienți, furnizori, autorități publice, colegi, prieteni), dar și a membrilor familiei.

Prejudiciul cauzat este cert, identificat prin raportarea la distrugerea imaginii, reputației, onorabilității, credibilității, elemente de baza, fundamentale pentru activitatea pe care reclamantul o desfășoară.

Pentru acordarea despăgubirilor civile, prejudiciul trebuie sa fie sigur sub aspectul existentei sale, cat și sub aspectul posibilității de evaluare. Prejudiciul este considerat cert daca poate fi constatat și, totodată, este actual. Și un prejudiciu viitor poate fi cert, daca nu este pus sub semnul incertitudinii și este susceptibil evaluare.

Legătura de cauzalitate reiese și din natura faptei ilicite săvârșite de către pârât, prin formularea acuzației denigratoare și defăimătoare, invocata fara temei real și probator, la adresa reclamantului, susținuta fara a prezenta niciun element probator și fara a efectua minime diligente în aflarea adevărului, prin încălcarea flagranta a principiului constituțional privind prezumția de nevinovăție. Toate aceste elemente au lezat în mod grav drepturile nepatrimoniale ale reclamantului,

constând în onoare, demnitate, reputație, imagine. La baza reputației, onoarei, credibilității, încrederii, precum și al profilului moral și profesional al unei persoane, stau informațiile despre persoana respectiva, ori în condițiile în care aceste informații sunt transmise terților deformat și fara temei real și probator, prejudiciul cauzat este cert, conducând la distrugerea reputației, onoarei, credibilității, increderii și imaginii persoanei vizate.

Instanța de judecata va constata și urmarea socialmente periculoasa constând în vătămarea intereselor legale ale persoanei, interese care sunt ocrotite și garantate de lege (drepturi nepatrimoniale aparținând reclamantului), vătămare care este atât morala, cat și materiala. De asemenea, instanța de judecata va constata latura subiectiva a faptei ilicite săvârșita de pârât, care consta în intenția directa, "cu știința", cu care pârâtul acționează, aspect care rezulta din modul de acțiune, respectiv prin formularea la adresa reclamantului a unei acuzații fara temei real și probator, precum și în modalitatea săvârșirii faptei.

Sunt întrunite cumulativ condițiile de exercitare a acțiunii civile:

1- fapta ilicită trebuie sa fi cauzat un prejudiciu material și/sau un prejudiciu moral;

2- intre fapta ilicită săvârșita și prejudiciu sa existe legătura de cauzalitate;

3- prejudiciul cauzat trebuie sa fie cert;

4- prejudiciul sa nu fi fost reparat;

5- sa existe manifestarea de voința din partea persoanei vătămate pentru dezdaunarea sa.

IV) Pârâtul invocă reaua-credintă manifestată de pârâți prin încălcarea dreptului la onoare, demnitate, respect, imagine și viată privată, drepturi nepatrimoniale aparținând reclamantului.

Referitor la activitatea profesionala desfășurata la instituțiile de credit în care și-a desfășurat activitatea profesionala, ocupând diverse funcții de execuție sau funcții de conducere, reclamantul precizează că Lichidatorul Băncii Turco Romane S.A., Bank Leumi România S.A., B. Transilvania S.A. și OTP Bank S.A. au comunicat BNR faptul ca acesta a desfășurat o activitate conforma cu principiile financiar-bancare de prudenta și ca nu a fost sancționat. OTP Bank S.A. și BRD-GSG S.A., dar și toți ceilalți angajatori (care au fost exclusiv operatori economici de drept privat), atunci când l-au recrutat și l-au propus pentru ocuparea funcției de director, au intreprins o . cercetări, potrivit normelor proprii de resurse umane, prin intermediul cărora au urmărit îndeplinirea următorului obiectiv major: evaluarea corecta a competentei și capacității profesionale și morale, care se refera la obligația de a proba înalte calități profesionale și morale, conforme cu postul și cu misiunile atribuite acestuia, precum și puterea de a îndeplinii sarcinile și obiectivele de serviciu.

De asemenea, OTP Bank S.A. și BRD-GSG S.A., dar și toți ceilalți angajatori au evaluat etica, buna conduită, au apreciat moralitatea și nivelul de corectitudine pe care l-a manifest în relațiile de serviciu și în societate, în baza prezentării unui extras de cazier judiciar, cazier judiciar care reprezintă o evidenta a infractionalitatii descoperite și sancționate de către organele statului. Mai mult, au evaluat și au apreciat moralitatea și nivelului de corectitudine pe care l-a manifest în relațiile de serviciu și în societate, prin prezentarea unor recomandări de la precedentele locuri de munca sau de la persoane de notorietate cu care a intrat în contact.

Prin interdicțiile dispuse, B. Națională a României, prin Direcția Supraveghere, a încălcat "principiul egalității la acces", care este un principiu general al dreptului, toate disciplinele juridice acordând atenție cuvenita respectării egalității cetățenilor, pornind de la ideea ca toți cetățenii sunt egali și au drepturi egale. Principiul egalității la acces figurează în Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului din 1789, și este reluat în art.21 al Declarației Universale a Drepturilor Omului, cu următoarea formulare: "toate persoanele au dreptul de a accede. în condiții de egalitate, la funcții publice în tara lor". Egalitatea accesului la funcții publice (director la o instituție de credit) sub aspect juridic trebuie înțeleasa ca o egalitate de tratament din partea legiuitorului și a autorităților publice, ca o egalitate a șanselor și a condițiilor.

Prin adresa inregistrata sub nr.IV/2/CT/3991/30.03.2005, precum și prin adresa înregistrata sub nr.486/FG/24.07.2007, B. Naționala a României a cerut imperativ ROBANK S.A. și BRD-GSG S.A., "(...) sa dispună măsura înlocuirii domnului P. A. din funcția de director al Sucursalei Ploiești a Băncii Comerciale Robank S.A., în termen de 30 de zile de la data prezentei", respectiv "(...) veți dispune masurile care se impun în vederea înlocuirii domnului C. A. P. din funcția de director al Agenției Campina a BRD-GSG . 60 de zile de la data comunicării", motivând ca "nu sunt îndeplinite condițiile de reputație adecvate pentru îndeplinirea responsabilităților propuse și pentru crearea premiselor necesare în vederea desfășurării activității băncii în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase".

Mai mult, prin adresa inregistrata sub nr.486/FG/ 24.07.2007, B. Naționala a României a cerut imperativ BRD-GSG SA, "(...) veți avea în vedere și completarea prevederilor proprii referitoare la administrarea riscurilor semnificative, în ceea ce privește politica de personal și cu alte cerințe de onorabilitate decât cele existente pentru persoanele desemnate să asigure conducerea nemijlocită a sediilor secundare și pentru persoanele care ocupă funcții de conducere în cadrul compartimentelor relevante ale instituției de credit".

B. Națională a României, prin Direcția Supraveghere, a încălcat dreptul de a primi orice comunicare oficială în scris", cunoscând ca forma scrisa a documentelor care vizează activitatea funcționarului care lucrează . credit este obligatorie, pentru a putea fi utilizate drept mijloace de proba, după caz, în scopul de a dovedi ca a acționat în conformitate cu sarcinile de serviciu înscrise în fisa de post, cu normele și reglementările legale în vigoare, demonstrând și înlăturând orice culpa a sa.

Prin adresa înregistrata sub nr.IV/_/03.10.2007, B. Naționala a României revine, reiterând cererile din adresa nr.486/FG/ 24.07.2007, totodată, solicitând imperativ BRD-GSG S.A. "(...) este necesar să informați B. Națională a României - Direcția Supraveghere, până la data de 08.10,2007, cu privire la stadiul îndeplinirii măsurilor menționate mai sus."

În urma demersului reclamantului, prin acțiunea în instanța împotriva BRD-GSG S.A., B. Naționala a României, prin adresa inregistrata sub nr.701/FG/12.11.2007, a dat acordul BRD-GSG sa utilizeze informațiile din scrisoarea nr.486/FG/ 24.07.2007 precizând următoarele: "Referitor la scrisorile dvs. nr.101/04.10.2007 și nr.102/11.10.2007, vă comunicam acordul Băncii Naționale a României pentru utilizarea informațiilor de natura secretului bancar, cuprinse în scrisoarea nr.486/FG/24.07.2007. (...)."

Reclamantul arată că prin acuzația denigratoare și defăimătoare formulata și prin masurile dispuse de către Direcția Supraveghere din B. Naționala a României, a fost și este pus în interdicție de a ocupa o funcție de conducere . credit, este vătămat . de lege, dreptul la munca, a fost și este prejudiciat în cariera, măsura care ii atinge grav drepturile și libertatea individuala, având consecințe mari, asupra reputației, a onorabilității, a vieții intime și familiale, a fericirii sake, măsura care i-a creat complexe de inferioritate și instabilitate profesionala și familiala.

Totodată, potrivit iurisprudentei CE.P.O., nu privește numai procesul penal în sens strict, prezumția de nevinovăție are o aplicație mai larga, Curtea apreciind ca, daca prezumția de nevinovăție este, înainte de toate, o garanție procesuala, sfera de aplicate a acesteia este extinsa și depășește limitele procesului penal. De aceea, se impune ca niciun reprezentant al statului sa nu declare ca o persoana este vinovata de săvârșirea unei infracțiuni înainte ca vinovăția sa nu fi fost stabilita de o instanța judecătoreasca. O atingere a prezumție de nevinovăție poate proveni nu numai de la un judecător sau de la o instanța, ci și de la alte autorități ale statului. Judecătorul, dar și alți reprezentanti al autorităților publice au obligația sa se abtina sa declare faptul ca persoana pusa sub acuzare/urmărire penala sau trimis în judecata este vinovată de infracțiunea pentru care au fost sesizate organele judiciare. înainte ca vinovăția sa fi fost stabilita printr-o hotărâre judecătoreasca de condamnare rămasa definitiva.Se subliniază importanta alegerii cuvintelor de către agenții statului în declarațiile pe care le formulează înainte ca o persoana sa fie judecata și recunoscuta ca vinovata de săvârșirea unei infracțiuni.

Regulile constituționale sunt direct aplicabile atât de către autoritățile statului, legislative, administrative și judecătorești, cat și de către particulari în raporturile juridice dintre aceștia. Orice abatere de la aceasta concordanta este considerata o incalcare a constituției și a suprematiei juridice a constituției, ducând la nulitatea dispozițiilor contrare legii fundamentale.

ÎN D. reclamantul și – a întemeiat acțiunea pe:

-dispozițiile Codului civil: art.252. Ocrotirea personalității; art.253. Mijloace de apărare; art.1349. Răspunderea delictuală, alin.(l), alin.(2) și alin.(3); art.1357. Răspunderea pentru fapta proprie, Condițiile răspunderii; art.1373. Răspunderea comitenților pentru prepuși; art.1381. Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, Obiectul reparației; art.1382. Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, Răspunderea solidară;

-Prevederile constituționale ale art.16 alin.(l) și alin.(3), coroborate cu cele ale art.41 alin.(l) și alin.(5), precum și cu cele ale art.23 alin.(11), prin aceea ca prevede o noua situație, respectiv "condiții de reputație" care nu justifica restrângerea dreptului de acces în funcții și demnități publice, civile sau militare, precum și dreptul la munca, situație care nu este prevăzuta de art.53 din Constituție;

-prevederile art.53 din Constituție, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți;

-dispozițiile art.2 și 4 din Convenția nr.111/1958 a Organizației Internationale a Muncii privind discriminarea în domeniul forței de munca și exercitării profesiei; art.l alin.(2) din Convenția nr.122/1964 a Organizației Internationale a Muncii privind politica de ocupare a forței de munca; art.E din partea a V-a a Cartei sociale; Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art.14; precum și Protocolul nr.12 la Convenție; O.G.nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicata, cu modificările și completările ulterioare. dispozițiile art.23 alin.(11) din Constituția României; dispozițiile art.5 Cod procedula penala; Convenția Europeana a Drepturilor Omului, art.6 parag.2; dispozițiile art.41 alin.(l) din Constituția României; dispozițiile art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art.l și art.21 pct.2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului; dispozițiile art.16 alin.(l) și (2) din Constituție; dispozițiile Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciara, care prevede, în art.6 alin.(2), ca accesul la justiție nu poate fi ingradit, iar în art.7 alin.(2) ca justiția se realizează în mod egal pentru toți, (...).

În probatoriu, reclamantul a arătat că înțelege să-și demonstreze pretențiile cu proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâților, orice alte probe concludente și utile cauzei.

Reclamantul a depus la dosar în dovedirea dreptului pretins, înscrisuri: adresa BNR nr. IV/2/CT/3991/30.03.2005; adresa BNR nr. 486/FG/24.07.2007; adresa BNR nr. IV/_/03.10.2007; adresa BNR nr. 701/FG/12.11.2007; adresa BNR nr. XVI/9665/31.12.2012.

La termenul din 11 octombrie 2013, reclamantul a completat cererea de chemare în judecată filele 115-163 dosar Judecătoria Ploiești.

Pârâta B. Naționala a României a depus întâmpinare filele 51-58 și completare la întâmpinare filele 285-288 dosar Judecătoria Ploiești.

Prin Sentința civilă nr. 1046/27.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței materiale, excepția necompetenței teritoriale invocate de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect pretenții formulată de reclamantul P. C. A. în contradictoriu cu pârâții C. N. și B. Națională a României.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – secția a V a Civilă la data de 12.03.2014 sub nr._ .

Examinând cu prioritate excepțiile invocate, Tribunalul reține următoarele:

În ceea ce privește excepția inadmisibilității apreciază că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 111 C. – Partea care are interes poate să facă o cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Or, este evident că reclamantul are o altă cale, respectiv acțiunea în realizare, acțiune cu care de altfel a și învestit instanța, așa cum rezultă din celelalte capete ale cererii.Constatarea încălcării dreptului la onoare, demnitate, respect, imagine și viață privată, prin formularea de afirmații denigratoare și defăimătoare de către pârâți, așa cum este formulat primul capăt de cerere, reprezintă o componentă a analizei răspunderii pârâților sub aspectul temeiniciei cererii în realizare în pretenții, o componentă logico-juridică a acestei analize, neputând fi primit ca admisibil prin formularea unui capăt de cerere distinct.

Prin urmare, Tribunalul va admite excepția inadmisibilității și va respinge primul capăt de cerere ca inadmisibil.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, respectiv a celorlalte capete de cerere, Tribunalul o va respinge ca neîntemeiată.

Această excepție este susținută de pârâtă în considerarea dispozițiilor interne privind posibilitatea acordată petentului de a contesta adresele la care se face referire în acțiune, susținându-se în acest sens că a fost contestată doar una din aceste adrese, pronunțându-se Hotărârea nr. 13/28.11.2007 de către Consiliul de Administrație al BNR .

Acțiunea reclamantului este una însă în răspundere civilă delictuală, care nu apare ca inadmisibilă prin raportare la susținerile pârâtei privind posibilitatea acestuia de a ataca cu contestație adresele la care se face referire și ulterior, hotărârile pronunțate în considerarea dispozițiilor art. 275 din OUG nr. 99/2006.

Față de cele arătate anterior, Tribunalul va respinge excepția inadmisibilității celorlalte capete de cerere.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de asemenea de către pârâta BNR, Tribunalul o va respinge ca neîntemeiată.

În susținerea acestei excepții se invocă faptul că modalitatea prin care cele două instituții de credit ROBANK SA și BRD-Groupe Societe Generale SA au pus în practică deciziile BNR nu poate fi imputată băncii centrale sau vreunei persoane din cadrul acesteia, față de faptul că încetarea raporturilor de muncă s-a datorat instituțiilor în cauză.

Or, acest argument nu poate reținut față de caracterul acțiunii formulată de reclamant, respectiv una în răspundere civilă delictuală, în cadrul căreia urmează a fi analizate condițiile existenței acestei răspunderi inclusiv sub aspectul faptei cauzatoare de prejudicii precum și a făptuitorului alături de celelalte condiții ce se impun a fi întrunite în mod cumulativ. Lipsa vreuneia din condițiile necesare existenței acestei răspunderi având consecințe asupra soluționării în fond a cauzei.

Pentru considerentele arătate anterior, Tribunalul va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta B. Națională a României ca neîntemeiată.

Tribunalul va respinge ca neîntemeiată și excepția prescripției dreptului material la acțiune având în vedere următoarele considerente:

Fapta prejudiciabilă invocată de reclamant constă în emiterea a două adrese de către pârâtă față de al căror conținut, fără indicarea faptelor, ar fi fost prejudiciat.

Astfel, B. Naționala a României, prin adresa nr. IV/2/CT/3991/30.03.2005 precum și prin adresa înregistrata sub nr.486/FG/24.07.2007, transmisa domnului Patrik Gelin, director general BRD-GSG S..A„ solicita următoarele "(...) din analiza informațiilor existente la nivelul direcției supravegherea rezultat ca, în cazul domnului C. A. P., conducătorul agenției Campina a BRD-GSG, nu sunt îndeplinite condițiile de reputație adecvate pentru îndeplinirea responsabilităților propuse și pentru crearea premiselor necesare în vederea desfășurării activității băncii în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase. F. de cele de mai sus și având în vedere prevederile reglementarilor menționate, veți dispune masurile care se impun în vederea înlocuirii domnului C. A. P. din funcția de director al agenției Campina a BRD-GSG . 60 de zile de la data comunicării".

Raportarea de către pârâtă în susținerea excepției prescripției la data emiterii acestor adrese este eronată, față de faptul că, în cauză au fost efectuate cercetări penale sub aspectul activității desfășurată de reclamant, iar prin ordonanța nr.34/D/P/2005/27.12.2010, P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat reclamantului ca "a fost scos de sub urmărire penala pentru săvârșirea infracțiunii de neglijenta în serviciu, întrucât din actele de urmărire penala efectuate în cauza a rezultat ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni."

Prin urmare, Tribunalul apreciază de la această dată se impune a fi calculat termenul de prescripție. Cum cererea a fost înregistrată la Judecătoria Ploiești la 21.01.2013, cererea a fost introdusă fără depășirea termenului de prescripție prevăzut de art. 2517 NCC .

Examinând fondul cauzei, Tribunalul reține următoarele:

Sub aspectul legii aplicabile, se reține că faptele pretins cauzatoare de prejudicii, respectiv emiterea adreselor de către pârâtă, a fost făcută la 30.03.2005 și 24._, anterior intrării în vigoare a Codului civil, astfel încât, prin raportare la prevederile art. 6 alin. 2 din Codul civil, sunt incidente dispozițiile legii vechi de drept substanțial.

Reclamantul invocă prin prezenta cerere de chemare în judecată încălcarea dreptului la onoare, demnitate, respect, imagine și viață privată.

În literatura de specialitate, drepturile personalității au fost clasificate în două categorii: drepturi care ocrotesc corpul uman și funcțiile sale biologice și psihice și drepturi care ocrotesc valori morale. În această ultimă categorie sunt încadrate dreptul la demnitate, dreptul la viață privată, dreptul la imagine.

Onoarea este un sentiment complex, determinat de percepția pe care fiecare persoană o are despre demnitatea sa, în timp ce reputația înseamnă felul în care o persoană este considerată în societate. Astfel, orice atingere adusă demnității omului și implicit, reputației sale, îl expune pe acesta excluderii într-o măsură mai mare sau mai mică din sfera relațiilor sociale.

În literatura de specialitate, se arată că sistemul actual de protecție a drepturilor personalității nu s-a detașat complet de principiile reparării prejudiciului care stau la baza dreptului comun al răspunderii civile delictuale.

Se reține incidența dispozițiilor art. 998 din Codul civil, în raport cu care trebuie întrunite condițiile clasice ale răspunderii civile delictuale, respectiv: o atingere ilicită, o vinovăție, un prejudiciu, o legătură de cauzalitate între ele.

Instanța observă că revine mai întâi victimei obligația de a dovedi că a suferit o atingere a personalității, în speță o atingere a dreptului la demnitate, iar apoi aparține autorului atingerii sarcina de a dovedi un motiv justificativ.

Reclamantul invocă în principal fapta ilicită care a adus o atingere a dreptului său la demnitate, onoare, imagine, viață privata și reputație ca fiind emiterea de către pârâtă a celor două adrese raportându-se la conținutul acestora. Se susține în același timp refuzul Băncii Naționale a României de a-i permite accesul la dosarul "personal" (dosar profesional) constituit de Direcția Supraveghere din B. Națională a României, invocând în acest sens dispozițiile Legii nr. 677/2001.

Legea nr. 677/2001 este actul care asigură așa cum rezultă și din titlu, protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Art. 13 din lege permite oricărei persoane vizate să obțină de la operator anual ,,că datele care o privesc sunt sau nu, prelucrate de acesta.”, textul de lege precizând concret ce trebuie să comunice operatorul.

Se constată că solicitarea reclamantului nu intră sub incidența acestui text de lege, neexistând nici o suspiciune cu privire la faptul că datele personale ale acestuia au fost prelucrate în alt mod decât cel legal. De altfel, așa cum chiar acesta susține, BNR i-a și comunicat prin adresa din 3 ianuarie 2013 referitor la scrisorile înregistrate la B. Națională a României sub nr._/28.11.2012 și nr.XIV/9355/14.12.2012, că: B. Națională a României a acționat, în ambele situații semnalate de dumneavoastră și cu privire la care rezultă că dețineți deja documentația relevantă, în limita atribuțiilor conferite prin statutul propriu și legislația secundară aferentă și, urmare propriilor analize, circumscrise dispozițiilor normative aferente, a procedat, cu respectarea acestora, la aplicarea art.71 din Norma nr. 10/2004 privind autorizarea băncilor, băncilor de credit ipotecar, instituțiilor emitente de monedă electronică, altele decât băncile, a caselor de economii pentru domeniul locativ și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit străine (în prezent abrogată). Totodată, potrivit art.275 alin.3 din Ordonanța de urgență nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.227/2007, cu modificările și completările ulterioare „B. Națională a României este singura autoritate în măsură să se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor și analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale"(s.n.)."

În concluzie, nici termenul de 15 zile nu este aplicabil, încălcarea acestuia nefiind de natură să prejudicieze.

Faptul că art. 13 alin. 1din lege prevede dreptul oricărei persoane vizate de a solicita anual o confirmare din partea unui operator cu privire la faptul că anumite date sunt sau nu prelucrate de acesta este de natură a confirma aspectele de mai sus. Or, în speță, reclamantul a solicitat BNR la un interval considerabil de timp explicații în legătură cu adresele emise către cele două instituții bancare ROBANK SA și BRD – GSG S.A., prin solicitarea dosarului, respectiv în anii 2012, în condițiile în care aceste adrese au fost emise de BNR în anul 2005 și respectiv 2007.

Soluția de scoatere de sub urmărire penală dispusă prin ordonanța nr. 34/D/P/2005/27.12.2010, la peste 4 ani de la începerea urmăririi penale împotriva reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu este întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin.1 lit. d din vechiul cod procedură penală, respectiv, din actele de urmărire penală a rezultat că nu ar fi întrunit elementul constitutiv al acestei infracțiuni nu pe cel ale literei a din text, respectiv că fapta nu există.

Prin urmare, P. a considerat că nu există infracțiunea ca atare. În această situație, Tribunalul apreciază BNR ca fiind singura instituție abilitată să aprecieze în ce măsură fapta, care nu întrunea elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, îi afectează reputația într-o asemenea măsură încât să nu poată exercita atribuții de conducere într-o unitate bancară.

Reclamantul insistă pe încălcarea drepturilor nepatrimoniale, respectiv pe atingerea dreptului său la demnitate, onoare, imagine, viață privata și reputație. De fapt BNR, respectiv Directia de Supravegher, a cărui director este pârâtul C. N. prin nu a făcut decât ca, în exercitarea acelor atribuții să solicite celor două instituții să ia măsuri pentru înlocuirea reclamantului din acele funcții, având în vedere că activitatea desfășurată de acesta cade sub incidența legilor, respectiv art. 71 din Norma Băncii Naționale a României nr. 10/27 septembrie 2004 și a dispozițiilor art. 48 din Norma Băncii Naționale a României nr. 11/1 noiembrie 2004.

Prima adresă a BNR a fost emisă în martie 2005 iar cea de-a doua adresă a fost emisă în iulie 2007, în timp ce reclamantul era urmărit penal pentru infracțiunea de neglijență în serviciu, cu mult înainte să se dispună scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului, rezultatul anchetei penale neputând fi bănuit de către BNR.

În această situație, aprecierea de către BNR, în calitate de autoritate de supraveghere prudentială a instituțiilor de credit și respectiv, aplicarea de către Direcția de Supraveghere condusă de pârâtul C. N. a incidenței prevederilor art. 71 din Norma BNR nr. 10/2004 referitoare la reputație, nu este ilicită.

De altfel, așa cum am arătat, scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art.10 alin. 1 lit d din vechiul cod procedură penală nu exclude afectarea cerinței privind reputația de care trebuie să se bucure o persoană care conduce o instituție bancară.

Invocarea unor dispoziții constituționale privind prezumția de nevinovăție, respectiv art. 23 alin.11 potrivit cu care ,,Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată” nu poate fi reținută de Tribunal ca incidentă, dat fiind faptul că se referă strict la vinovăție în sensul legii penale în consens cu art. 6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, în speță, așa cum am arătat este vorba de o reglementare care privește strict atribuțiile BNR, reglementare de care reclamantul nu este străin, dat fiind faptul că acesta și-a desfășurat activitatea în sistem, cunoscând deci specificitatea activității bancare și monitorizarea exercitată de BNR.

Poate că se impune a se arăta că, așa cum rezultă din documentația depusă de reclamant, sub aspectul modalității de înlocuire la cererea BNR, Directia Supraveghere a cărui director este pârâtul C. N., că reclamantul a fost numit în funcție, în condițiile unei adrese asemănătoare emisă de către BNR în sensul înlocuirii unei alte persoane.

Pentru considerentele anterior arătate, Tribunalul apreciază că faptele invocate de reclamant în sarcina pârâților BNR, C. N. ca director al Direcției Supraveghere, nu au natură ilicită, nefiind încălcate drepturile nepatrimoniale, respectiv pe dreptul la demnitate, onoare, imagine, viață privata și reputație, pârâții exercitându-și competențele legale.

Cum din analiza dispozițiilor art. 998-999 Cod civil, se constată că răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, ca de altfel răspunderea delictuală în general, presupune existența sau întrunirea cumulativă a următoarelor elemente constitutive: prejudiciul, faptă ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa, greșeala sau vinovația autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

Cum în absența oricăruia din aceste elemente, nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală, Tribunalul va respinge acțiunea ca neîntemeiată”.

Împotriva sentinței civile nr.889/08.07.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, a formulat apel reclamantul P. C. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art.456, 461, 466, 476, 477, 478, 479 și 480 C.proc.civ., solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței apelate, admiterea acțiunii privind cuantumul daunelor morale și materiale solicitate determinate de fapta ilicită săvârșită de către pârâți, prin afirmațiile și imputările nedrepte, calomnioase, dezonorante care i-au afectat cariera, situația materială, familială, socială, precum și sănătatea – dezonorarea fiind prin natura ei ireparabilă – prin cele două comunicate din partea B.N.R. – adresa nr.IV/2/CT/3991/30.03.2005 transmisă (confidențial) domnului M. Ayan, director general ROBANK S.A., prin care s-a solicitat a se dispune înlocuirea apelantului din funcția de director al Sucursalei Ploiești a băncii susmenționate, în termen de 30 de zile de la această comunicare „având în vedere că activitatea desfășurată de acesta intră sub incidența prevederilor art.71 din Norma B.N.R. 10/2004, referitoare la reputație” și adresa nr.486/FG/24.07.2007 transmisă d-lui Patrik Gelin director general B.R.D. – GSG. – S.A. privind informarea de la nivelul Direcției de Supraveghere din cadrul B.N.R. din care ar rezulta că apelantul nu ar îndeplini condițiile de reputație adecvate pentru îndeplinirea responsabilităților propuse și pentru crearea premiselor necesare în vederea desfășurării activității băncii în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase”, în raport de care urmează a se lua măsura de înlocuire a sa din funcția de director al Sucursalei Ploiești a B.R.D. – G.S.G. în termen de 60 de zile de la această comunicare.

B.N.R. a săvârșit o faptă ilicită prin calomnierea apelantului reclamant, l-a dezonorat și i-a afectat demnitatea, prin afirmația și imputarea falsă având un profund caracter mincinos, neprobată, BNR refuzând în mod nejustificat și nelegal să-i arate apelantului, la solicitările sale, faptele ce-i sunt imputate și să-i ofere suficiente probe concrete care să fundamenteze o eventuală declarație de culpabilitate, pentru a-și pregăti apărarea în calitatea sa de persoană acuzată.

Cele două măsuri dispuse de B.N.R. au avut caracter punitiv de pedeapsă, fără a i se oferi posibilitatea de a-și dovedi nevinovăția, cu toate că buna reputație a unei persoane este prezumată până la proba contrară, respectiv până la constatarea unei încălcări a normelor de drept, iar îndoiala profită celui acuzat (in dubio pro reo).

Caracterul mincinos al afirmațiilor denigratoare rezultă din perspectiva a trei motive:

- fapta nu există (imputabilă apelantului);

- fapta nu a fost săvârșită de către apelant (învinuit) aspect cunoscut de B.N.R. și C. N. director al Direcției Supraveghere din cadrul B.N.R.;

- așa-zisul comportament delictual al apelantului este prezentat denaturat, pentru a se crea impresia comiterii unei fapte ilicite.

Or, apelantul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la proba contrarie, care în cazul său nu s-a produs.

Se impune sancționarea afirmațiilor și imputărilor, chiar dacă acestea se referă la fapte adevărate, dar nu au fost făcute pentru apărarea unui interes legitim.

Interesul legitim al B.N.R. nu poate fi invocat cu privire la cele două măsuri punitive dispuse în cazul său, întrucât în cazuri mai grave (conducători de la vârful instituțiilor de credit implicați în săvârșirea unor fapte ilicite finalizate cu trimiterea în judecată penală a acestora), B.N.R. prin C. N. – director al Direcției de Supraveghere – a avut o altă abordare, neretrăgând avizul și nedispunând – ca în cazul său – măsura înlocuirii acestora, pentru neîndeplinirea „condițiilor de reputație adecvate pentru îndeplinirea responsabilităților (…)”.

Reputația în înțelesul larg este părerea publică, favorabilă ori nefavorabilă, despre ceva ori cineva.

Serviciul de Inspecție Bancară din cadrul B.N.R. – Sucursala Prahova, implicit pârâtul C. N., director al Direcției Supraveghere din B.N.R., avea cunoștință de activitatea profesională a apelantului, privind informații în acest sens – prilejuite de evaluările efectuate vizând activitatea sa profesională desfășurată la mai multe instituții de credit – conformă cu principiile financiar-bancare de prudență, nefiind supus vreunei sancționări, potrivit comunicărilor de la Lichidatorul Băncii Turco-Română S.A., Bank Leumi România S.A., B. Transilvania S.A. și O.T.P. Bank S.A.

Prin excepție, Lichidatorul Băncii Române de Scont S.A., respectiv Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, prin lichidatorul D. E. a formulat o plângere penală împotriva apelantului – în calitatea sa de director economic al Sucursalei Ploiești a Băncii Române de Scont și a încă două persoane – directorul și șeful serviciului credite – plângere penală nr.1268/octombrie 2002, care a făcut obiectul dosarului penal nr.34/S/P/2005 la P. de pe lângă Î.C.C.J.- fără a fi chemat în prealabil pentru a da explicații lichidatorului susmenționat cu privire la situația de fapt, respectiv examinarea activității debitorului asupra căruia s-a inițiat procedura de lichidare, precum și asupra responsabilităților ce ar fi putut fi angajate, în sarcina căror persoane, etc.

Presupusa faptă privea creditarea în favoarea .. Băicoi cu contractul de credit nr.90/29.11.2001 în valoare de 500.000 Ron, evidențiind nerespectarea normelor de creditare ale Băncii Române de Scont, referitoare la constituirea de garanții reale și nerespectarea Circularei nr.28/03.07.2001 a B.N.R. privind acordarea de credite numai cu garanții de tip cash colateral.

Dosarul penal susmenționat s-a soluționat prin Rezoluția 34/D/P/2005 din 27.12.2010 a Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T., cu măsura scoaterii de sub urmărire penală a apelantului (învinuit) P. C. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu (art.249 C.pen.), înșelăciune și fals (art.215 și art.289 C.pen.), întrucât din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni (document atașat).

B.N.R. a făcut vorbire și atașat la dosarul cauzei despre scrisoarea nr.34/D/P/2005 din 26.06.2007 prin care P. de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. a comunicat informații din cauza penală – dosar nr.34/D/P/2005 cu privire la apelant – asupra căruia „la data de 20.01.2003 (…) față de P. C. A. (…) s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art.249 C.pen.”.

Apelantul, fiind angajat la cele două instituții de credit, a fost propus pentru funcția de director, promovare care s-a refuzat în două rânduri, urmare a avizării negative a B.N.R., motivată prin sintagma „prezentare de risc reputațional” – conform adreselor din 2005 și 2007 susmenționate, datorată implicării sale în dosarul penal nr.34/2005.

Prin cele două acte administrative emise de B.N.R. – respectiv interdicția de a ocupa funcții de conducere într-o instituție de credit, s-au adus grave prejudicii apelantului cu privire la cariera sa, la drepturile și libertatea individuală, având consecințe mari asupra reputației persoanei, a vieții intime și familiale, a fericirii sale, măsura creându-i complexe de inferioritate și instabilitate profesională și familială.

La data de 29.08.2007, B.R.D. – G.S.G. Ploiești a emis și i-a adus la cunoștință apelantului decizia nr.360/2007, prin care s-a dispus înlocuirea sa din funcția de director al Agenției Câmpina a băncii – fiind invocată adresa B.N.R. nr.486/FG/24.07.2007.

Datorită acuzațiilor neadevărate, i-au fost în mod ireparabil afectate demnitatea și onoarea, apelantul divorțând în 2010 după 12 ani de căsătorie, asupra căreia și-a pus amprenta stresul și umilința la care apelantul a fost supus de către B.N.R. și dl.C. N., care prin comportamentul față de acesta a determinat restrângerea dreptului său de acces la funcții și demnități publice, civile, precum și dreptul la muncă (atașând sentința civilă nr.6140/07.05.2010 de divorț la Judecătoria Ploiești), apelantul suferind de depresie și anxietate în perioada septembrie 2009 – septembrie 2010, pentru care s-a stabilit diagnosticul și tratamentul, cu consecințe defavorabile în timp, asupra persoanei sale.

Cu privire la reproșul de încălcare a normelor de creditare privind constituirea de garanții reale și nerespectarea Circularei 28/03.07.2001 a B.N.R. privind acordarea de credit numai cu garanții de tip cash colateral, în cazul creditului de 500.000 Ron acordat pe timp de 1 an către .. Băicoi – contract credit nr.90/29.11.2009, apelantul a arătat că împrejurările în care s-a acordat acest credit a fost cunoscut de B.N.R. și C. N. potrivit documentelor de analiză, aprobare și acordare de credit încheiate în formă scrisă, din Raportul de Inspecție Bancară de la nivelul B.N.R. – Prahova din 19.12.2001, rezultând dimpotrivă, respectarea restricțiilor stabilite de către B.N.R., a Ordinelor Guvernatorului B.N.R. nr.309/21.06.2011 și nr.395/31.08.2001, nefiind semnalate eventuale fapte care să atragă cercetarea penală.

În Raportul de control din 19.12.2001 s-au reținut concluziile susmenționate, chiar în urma constatării că în cazul .. Băicoi, creditul conform contractului nr.90/29.11.2001 a fost acordat „fără constituirea de garanții pe baza de cash colateral, fiind garantat cu gaj fără deposedare asupra stocului de mărfuri. Aprobarea creditului a fost dată de președintele Băncii Române de Scont S.A., dl.T. N., la propunerea aprobării cererii de creditare dată de Comitetul de credite din cadrul Sucursalei Ploiești din care făcea parte și apelantul, propunere efectuată în baza analizei sub aspectul respectării normei de creditare.

Trebuia astfel reținut, că în realitate, facilitățile de cont se aprobă doar cu viza președintelui băncii – în cauză, dl.T. N., Comitetul de credite din cadrul Sucursalei Ploiești a Băncii Române de Scont S.A., neavând competența locală de aprobare credite, acesta – în cazul supus atenției – hotărând în unanimitate „că au fost respectate prevederile normelor de creditare și au hotărât aprobarea solicitării cererii și remiterea documentației pentru aprobare comitetului de credite din Centrala BĂNCII Române de Scont S.A. (…)”.

Apelantul nu îndeplinea funcția de analist de credite, fișa de post permitea însă a îndeplini orice sarcină transmisă de șeful ierarhic superior, respectiv dl.F. C. – director al Sucursalei Ploiești a B.R.S. – în consecință, atunci când s-a întocmit referatul de analiză/aprobare credit, pentru clientul S.C. Almidas, apelantul s-a aflat într-o astfel de situație, analizând riscul specific de credit, menționând că performanțele financiare ale societății sunt bune, dar nu pot fi menținute pe o perioadă îndelungată de timp, planul de afaceri nu este bine conturat, etc. – Comitetul concluzionând în unanimitate, că în urma analizei s-a constatat respectarea prevederilor normelor de creditare și a hotărât aprobarea cererii și remiterea documentației pentru aprobare Comitetului de Credite din Centrala B.C.S. – S.A.

În analiza creditului s-au identificat și propus suplimentar, garanția sub forma gajului fără deposedare asupra stocului de marfă și două bilete la ordin în valoare de 5 miliarde lei vechi, avalizate de asociatul unic A. A. S., s-au încheiat și două contracte de fidejusiune personale cu A. M. și N. I., în solidar, în favoarea băncii – tocmai pentru minimalizarea eventualelor riscuri de credit, în plus, B. putea rezilia de plin drept contractul de credit.

Așadar, întreaga analiză a operațiunii bancare s-a fundamentat pe principiul prudenței bancare.

Se impune ca nici un reprezentat al statului să nu declare că o persoană este vinovată de săvârșirea unei infracțiuni, înainte ca vinovăția să nu fi fost stabilită de o instanță judecătorească printr-o hotărâre de condamnare rămasă definitivă, fiind importantă alegerea cuvintelor de către agenții statului în declarațiile pe care acestea le formulează, înainte ca o persoană să fie judecată și recunoscută ca vinovată de săvârșirea unei infracțiuni.

La data de 29.08.2007, B.R.D. – G.S.G S.A. G. Ploiești i-a adus apelantului la cunoștință decizia nr.300/2007 de înlocuire a sa din funcția de director al Agenției Câmpina a B.R.D. – G.S.G., invocând adresa B.N.R. nr.486/FG/24.07.2007.

Împotriva deciziei, apelantul a formulat acțiune în anulare, reintegrare în muncă și obligarea B.R.D. la plata despăgubirilor egale cu salariile (…) – fiind format dosar nr._ la Tribunalul Prahova, arătând că i s-a refuzat comunicarea adresei nr._/07.07.2007 a B.N.R., pe motiv de confidențialitate, de către pârâta B.R.D. Group Societe Generale S.A. București – soluția în această cauză fiind de respingere a contestației pronunțată „cu recurs”, la data de 29.11.2007.

S-a citat din Statutul Băncii Naționale a României și s-au invocat situații în care conducători ai instituțiilor de credit cunoscute au făcut obiectul unor cercetări penale soldate cu condamnări, fără ca împotriva acestor persoane să se fi procedat ca în cazul apelantului, cu încălcarea drepturilor și libertăților individuale prevăzute în Constituția României (art.53) și C.E.D.O. cu precizarea că potrivit practicii C.E.D.O. prezumția de nevinovăție privește nu doar procesul penal în sens strict, ci are o aplicație mai largă, fiind înainte de toate o garanție procesuală, iar judecătorii naționali sunt ținuți potrivit art.11 alin.2 și 20 din Constituție să respecte tratatele și pactele privind drepturile omului, atunci când legislația internă se află în neconcordanță cu acestea.

În speță, apelantul a arătat că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea și judecata fondului, doar pe baza excepțiilor invocate de pârâți, judecătorul intervenind doar la final, fiind încălcat principiul contradictorialității și dreptul la un proces echitabil, pricina nefiind supusă dezbaterii orale, fiind nerespectate principiul rolului activ al judecătorului și aflarea adevărului.

Astfel, nu s-a pus în discuția părților probele, pentru a se respecta principiul contradictorialității, iar judecătorul nu a manifestat nici un rol activ pentru aflarea adevărului ce urmează a fi conținut în hotărârea pronunțată, fiind luate în considerare doar elementele alegate de pârât în excepțiile invocate, în măsura în care acesta a reușit să le probeze.

Sarcina probei se împarte între reclamant și pârât, iar probele se pun în discuția contradictorie a părților înainte de dezbaterea asupra fondului pretențiilor deduse judecății (art.260 C.proc.civ.) și înainte de a le încuviința.

S-au invocat prevederile art.10, 14 și 15 C.proc.civ. și art.6 C.E.D.O.

Instanța nu a manifestat nici un rol activ, să pună în discuția părților probele încuviințate, pentru a respecta principiul contradictorialității, pârâtul fiind obligat să iasă din pasivitate și să se apere, să dovedească netemeinicia pretenției reclamantului.

Prima instanță a ignorat și prezumțiile legale relative, când legea presupune că stării de fapt îi corespunde o anumită stare de drept, potrivit cărora, afirmațiile defăimătoare ale pârâților trebuiau a fi dovedite de către cei chemați în judecată.

Instanța mai trebuie să aibă în vedere respectarea Constituției României care este obligatorie, or, prin art.1 alin.(3) și (5) este garantată apărarea demnității umane, astfel că dl.C. N. și implicit B. Națională a României nu își pot exercita competența de incriminare și dezincriminare a unor fapte, decât cu respectarea normelor și principiilor legii fundamentale.

B.N.R. a refuzat și refuză în mod nejustificat și nelegal să-i arate faptele care i se impută apelantului și să-i ofere suficiente probe, concrete, care să fundamenteze o eventuală declarație de culpabilitate, pentru ca apelantul în calitate de persoană acuzată, să fie în măsură să-și pregătească apărarea și să-și dovedească nevinovăția.

Rolul activ al judecătorului conform art.21 din Noul Cod de procedură civilă presupune încercarea împăcării părților pe tot parcursul judecății, posibilitatea de a cere părților explicații oral sau scris, să pună în dezbaterea acestora a oricăror împrejurări de fapt sau de drept, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Acțiunea în pretenții pendinte se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală – conform art.998 și urm. C.civ., respectiv art.1349 din Noul Cod Civil.

Răspunderea delictuală ia naștere de la momentul în care, cu intenție, neglijență ori imprudență s-a comis o faptă prin care s-a produs altuia un prejudiciu – în speță fiind îndeplinite cerințele privind fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și raportul de cauzalitate cerut de lege.

Fapta ilicită care a produs astfel un prejudiciu moral și material apelantului atrage corespunzător răspunderea pârâților pentru repararea integrală a prejudiciului, potrivit criteriilor legale și solicitărilor din cererea de chemare în judecată, ulterior completată, ca și în răspunsul la întâmpinare aflat la dosarul cauzei.

Având în vedere calitatea părților, prima instanță nu a fost imparțială, întrucât reclamantul a formulat acțiunea în pretenții, iar pârâții s-au apărat doar prin excepții, neridicând pretenții proprii împotriva reclamantului prin cerere reconvențională.

Iar instanța a soluționat fără a intra în cercetarea fondului, judecând numai pe baza excepțiilor invocate de pârâți, intervenind doar la final, fără dezbatere contradictorie, rol activ și asigurarea procesului echitabil și imparțialității.

S-a solicitat admiterea apelului în limitele susmenționate, să fie evaluate adevărurile arătate și probate și, în urma modificării în parte a hotărârii pronunțate, să se constate îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale de către pârâți, care să fie obligați la plata daunelor.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Intimata-pârâtă B. Națională a României a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât excepțiile invocate sunt mijloace de apărare pe care partea interesată le poate exercita în mod legal și care vizează soluționarea lor cu precădere, față de fondul cauzei, asupra cărora în mod legal instanța s-a pronunțat mai întâi, apoi a trecut la cercetarea cauzei pe fond, analizând cerințele răspunderii civile delictuale, în sensul că nu există: faptă ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre faptă, prejudiciu și vinovăție.

Prin cele două adrese invocate IC/2/CT/3991/30.03.2005 și nr.486/FG/24.07.2007 banca centrală – B.N.R. și-a exercitat prerogativele statutare și a avut în vedere exigențele cadrului legal și de reglementare în materie cu privire la reputație.

Implementarea deciziilor B.N.R. de încetare a raporturilor de muncă a aparținut însă, instituțiilor de credit în totalitate, în calitate de angajator, în condițiile neîndeplinirii exigențelor cadrului legal în materie referitoare la reputația persoanei în cauză, modalitatea în care a fost pusă în executare, excedând sferei de competență și de responsabilitate a băncii centrale.

Împotriva primei adrese, apelantul nu a formulat contestație la Consiliul de administrație al B.N.R, a formulat contestație doar împotriva celei de-a doua adrese (din 2007), iar prin Hotărârea nr.13/28.11.2007 Consiliul de administrație al B.N.R. a respins contestația formulată, hotărâre care a rămas definitivă, întrucât apelantul nu a atacat-o la Î.C.C.J. în 15 zile de la comunicare, în baza art.275 alin.2 din O.U.G. nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, cu modificările și completările ulterioare.

În plus, împotriva apelantului s-a format dosarul penal nr.34/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. în care s-a dispus începerea urmăririi penale la data de 20.01.2003, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu în baza art.249 C.pen., pentru fapte săvârșite în realizarea atribuțiilor sale funcționale, în calitatea sa de director economic al Sucursalei Prahova a Băncii Române de Scont S.A., existând astfel indicii temeinice, în sensul săvârșirii faptei pentru care era cercetat apelantul conform art.68¹C.proc.pen.

Mai mult, apelantul a arătat în mod fals prin declarația dată pe propria răspundere privind îndeplinirea condițiilor de onorabilitate datată 13.03.2006 că „nu a fost și nu este implicat, ca parte, în nici un proces civil/penal, ca urmare a activității profesionale desfășurate până în prezent”.

În aceste condiții, situația apelantului intra sub incidența prevederilor art.71 din Norma B.N.R. nr.10/2004 privind autorizarea băncilor, băncilor de credit ipotecar, sucursalelor din România ale instituțiilor de credit străine, etc., impunându-se valorificarea încuviințării privind începerea urmăririi penale față de apelant, pentru asigurarea unui cadru adecvat de gestionare și administrare a riscului operațional, reputațional și de credit în conformitate cu prevederile art.24 din O.U.G. nr.99/2006.

Instanța a respectat principiul contradictorialității, acordând cuvântul părților, potrivit dispozițiilor procesual civile, atât cu privire la excepțiile invocate, cât și pe fondul cauzei, iar instanța a analizat și s-a pronunțat nu doar pe excepții, ci și pe fondul cauzei, respingând acțiunea ca neîntemeiată.

În sensul criticilor din apel și a susținerilor din întâmpinare, părțile au depus și note scrise în același sens la dosar.

În apel, nu s-au administrat noi probe.

Analizând apelul formulat în cauză, în raport de criticile formulate și întâmpinarea intimatei, respectiv probele administrate la fond și reapreciate în faza controlului judiciar, Curtea constată că apelul nu este fondat, potrivit criticilor ce urmează:

Pe fond, se constată mai întâi – astfel cum a arătat și apelantul-reclamant – că instanțele au fost învestite cu o acțiune în pretenții privind prejudiciul încercat în temeiul răspunderii civile delictuale, pentru fapte pretins ilicite – cele două adrese ale intimatei pârâte B.N.R. din 2005, respectiv din 2007, iar o astfel de răspundere presupune întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor legale: caracterul ilicit al faptei, prejudiciul suferit de către titularul acțiunii, vinovăția cu care s-a săvârșit fapta și raportul de cauzalitate cerut – în sensul că prejudiciul a fost determinat de săvârșirea faptei având caracter ilicit, din culpă (chiar și cea mai ușoară).

În al doilea rând, se constată aplicabile prevederile art.998 și urm. din Codul civil (de la 1865) având în vedere data săvârșirii pretinselor fapte ilicite în litigiu – anii 2005 și 2007 – și nu prevederile corespunzătoare în materia răspunderii civile delictuale din Nodul cod civil (intrat în vigoare la 1.10.2011) – art.1357-1395 C.civ., la care în plus face referire apelantul, având în vedere prevederile art.103 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil: „Obligațiilor născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor”.

Analizând prima condiție – fapta producătoare a prejudiciului – se constată că în mod legal și temeinic prima instanță a constatat că aceasta nu constituie în sensul legii, o faptă ilicită, astfel încât să antreneze prin consecințele pe care le comportă, răspunderea civilă delictuală.

Astfel cum a arătat intimata pârâtă B. Națională a României în întâmpinarea depusă la dosar (și în notele scrise), cele două adrese comunicate conducerii ROBANK S.A. și B.R.D. – Groupe Societe Generale S.A. – nr.IV/2/CT/3991/30.03.2005 și respectiv nr.486/FG/24.07.2007 au rezultat din exercitarea de către banca centrală (B.N.R.) a prerogativelor statutare, având la bază respectarea exigențelor cadrului legal și de reglementare în materie cu privire la reputație.

Astfel cum s-a arătat de către intimată, apelantul a avut deschisă calea atacării celor două adrese cu contestație la Consiliul de administrație al B.N.R.

Apelantul nu a atacat prima adresă, aceasta rămânând astfel definitivă, dar a atacat cu contestație cea de-a doua adresă, astfel cum rezultă din probatoriul administrat la fond, iar prin Hotărârea nr.13/28.11.2007 Consiliul de administrație al B.N.R. a respins contestația, menținând dispozițiile din adresa B.N.R. nr.486/FG/24.07.2007.

Deși avea la dispoziție calea de atac a Hotărârii Consiliului de administrație al B.N.R. la Î.C.C.J., în termen de 15 zile de la comunicare, apelantul nu a atacat astfel hotărârea care a rămas definitivă.

Pe cale de consecință, apelantul nu se poate prevala de o hotărâre a consiliului de administrație ori a instanței supreme prin care să se fi recunoscut ca nelegale adresele supuse analizei în prezentul litigiu, respectiv prin care să se fi constatat emiterea lor cu nerespectarea reglementărilor în materie.

În cauză, solicitarea antrenării răspunderii civile delictuale a pârâților în temeiul celor două adrese invocate ca fiind ilicite prin conținutul lor calomnios, fals, mincinos, de natură a aduce atingere onoarei, demnității, libertății individuale la adresa apelantului reclamant, nu poate fi primită, astfel cum s-a reținut în mod legal și temeinic de către prima instanță.

Veridicitatea „afirmațiilor” din cele două adrese invocate – derivă pe de o parte din faptul neatacării primei adrese în procedura administrativă legală, respectiv a neatacării Hotărârii Consiliului de administrație al B.N.R. prin care s-a respins contestația la cea de-a doua adresă, la Î.C.C.J., iar pe de altă parte, din cel privind declanșarea urmăririi penale de către P. de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. la data de 20.01.2003 pentru săvârșirea de către apelant a infracțiunii de neglijență în serviciu (249 C.pen.) în dosarul nr.34/D/P/2005, având la bază creditarea .. Băicoi în 2001, cu nerespectarea normelor stricte de creditare având la bază principii de prudență bancară emise în acest scop – aspect comunicat B.N.R.-ului de către organele judiciare.

Curtea constată astfel, că cele două adrese ale B.N.R. au fost emise în baza propriilor analize ale Direcției de Supraveghere a B.N.R. – ca bancă centrală și a prerogativelor legale emise în acest scop, respectiv în baza cercetării (urmăririi) penale declanșate de organele judiciare a apelantului, care au justificat conținutul cu privire la „reputația” apelantului, în sensul legii în materie de a accede, respectiv a fi menținut în funcțiile de conducere a două bănci (Sucursale Prahova).

Așadar, a existat o bază factuală suficientă care să justifice la data emiterii celor două adrese, a conținutului acestora comunicat băncilor implicate, spre a se lua măsuri de înlocuire a apelantului din funcțiile de conducere deținute.

Aspectul invocat al nerespectării prezumției de nevinovăție nu prezintă relevanță în cazul analizat, în condițiile în care, deși s-a pronunțat prin Rezoluția Parchetului soluția de scoatere de sub urmărire penală a apelantului, soluția s-a întemeiat nu pentru că fapta nu există (art.10 lit.a) C.pen.), astfel cum susține apelantul, ci pentru că faptei (care așadar există) îi lipsesc elementele constitutive pentru a îmbrăca forma infracțiunii (art.10 lit.d C.pen.), care să antreneze răspunderea penală.

În aceste împrejurări, răspunderea apelantului s-a concretizat în aplicarea normelor și reglementărilor în materia instituțiilor de credit, a prudenței bancare și evitării riscurilor de creditare în cazuri de neacordare a garanțiilor anume statuate și aflate în supravegherea băncii centrale – B.N.R.

În condițiile reținute, înlocuirea apelantului respectiv neacordarea avizului de accedere a acestuia într-o funcție de conducere a unor instituții de credit (sucursale) nu pot fi reținute ca măsuri ilicite dispuse de B.N.R. și C. N. – Direcția de Supraveghere B.N.R. care i-au afectat apelantului cariera, viața personală, familială și dreptul la muncă.

Însuși apelantul arată în criticile sale că pentru .. Băicoi, s-au identificat alte forme de garanție (decât cele strict reglementate – nota red.), garanție fără deposedare asupra stocului de mărfuri, inclusiv garanții personale față de bancă din partea a două persoane fizice – cu motivarea că apelantul, respectiv comitetul de creditare din care a făcut atunci parte (potrivit fișei postului) nu avea competența decât de a analiza și propune acordarea creditului respectiv (de 500.000 ron pe timp de 1 an), ci directorul instituției respective de credit.

Or, concluziile analizei privind cererea de creditare – în unanimitate – au fost în sensul acordării creditului respectiv.

Faptul că această situație a fost cunoscută inclusiv de Direcția de Supraveghere B.N.R., respectiv de inspectorii locali în materie care au întocmit raport pozitiv privind activitatea profesională pe care apelantul a desfășurat-o – la 12.2001, care nu au formulat vreo plângere penală pentru vreo faptă a apelantului semnalată, nu conturează caracterul ilicit al măsurilor dispuse de B.N.R. prin cele două adrese supuse analizei în cauză, apreciate ca fiind calomnioase, false, neadevărate în ceea ce îl privește pe apelant, care să deschidă calea obținerii de despăgubiri în temeiul art.998 și urm. C.civ.

Determinarea unor consecințe nefavorabile apelantului prin fapta pârâților, dar lipsită de caracter ilicit, astfel cum s-a reținut, nu conduce la posibilitatea despăgubirii apelantului pentru prejudiciul suferit invocat.

Situația prezentată în criticile din apel vizând persoane de la vârful instituțiilor de credit care au și primit condamnări penale, fără ca împotriva acestora, B.N.R. să manifeste atenție ca în cazul său, nu prezintă relevanță strict în speța dedusă judecății asupra căreia instanțele sunt chemate a se pronunța în raport de obiectul, părțile și calitatea lor, în limitele sesizării.

Nu pot fi reținute criticile privind încălcarea drepturilor și libertăților individuale garantate de Constituția României și C.E.D.O., în condițiile în care, normele bancare respectă legea fundamentală, nu încalcă drepturile fundamentale ale omului, iar în cauză, prin cele două adrese B.N.R. s-au constatat abateri în analizarea unei cereri de acordare a unui credit cu nerespectarea rigorilor normelor emise pentru evitarea riscului bancar.

Lipsa îndeplinirii cerințelor răspunderii civile delictuale a fost analizată de către prima instanță, care în mod legal și temeinic a respins acțiunea în pretenții ca neîntemeiată.

Prezentele considerente țin să complinească motivarea sentinței apelate, fără a fi necesară reformarea ei.

Critica astfel, din apelul formulat, în sensul că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului pricinii deduse judecății, nu poate fi primită.

Nu pot fi primite însă în apel nici criticile invocate de către apelantul reclamant privind încălcarea dreptului la o instanță imparțială, la un proces echitabil, în condiții de contradictorialitate și al exercitării rolului activ al judecătorului.

Analizând lucrările dosarului, Curtea constată – dimpotrivă, că cererea de chemare în judecată formulată a fost soluționată de o instanță competentă în mod imparțial, fiind ținute în cumpănă interesele procesuale ale părților, fără a proteja interesele pârâților sau a le neglija ori marginaliza pe cele ale reclamantului, instanța supunând dezbaterilor părților, cererile și excepțiile formulate, în condiții de contradictorialitate, fiind încuviințate și administrate probele astfel cum părțile au înțeles să-și susțină pretențiile și respectiv apărările – contrar susținerilor reclamantului în apelul formulat.

Privitor la rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului căruia îi sunt aduse critici de neordonare din oficiu a tuturor probelor care să conducă la stabilirea exactă a adevărului în cauză, Curtea constată că în aceste critici, apelantul ignoră faptul că judecătorul poate ordona probe chiar cu împotrivirea părților, atunci când apreciază că acestea sunt necesare pentru corecta stabilire a faptelor.

Așadar, este la aprecierea instanței de judecată necesitatea ordonării de probe din oficiu (art.22 (2) C.proc.civ.) pentru aflarea adevărului, care în cauză nu s-a impus.

Or, nu se poate reproșa instanței de judecată că nu a ordonat din oficiu probele pe care însăși partea nu le-a solicitat spre încuviințare și administrare.

În apel, nici nu se menționează care probe s-ar fi impus a fi administrate, prin rolul activ al judecătorului, în plus apelantul-reclamant la rândul său, nu a solicitat probe în calea de atac a apelului, pentru a fi supuse dezbaterii sub aspectul utilității și concludenței lor, instanței de control judiciar.

Împăcarea părților nu este exclusă atunci când există o disponibilitate a părților în acest sens, iar judecătorul o poate recomanda în anumite circumstanțe ale cauzei, dar nu o poate impune – potrivit art.21 N.C.proc.civ. – iar prevederea invocată de către apelant nu poate primi o soluție directă a instanței din această perspectivă, la acțiunea concretă a reclamantului de despăgubire solicitată pe tărâm delictual.

Jurisprudența internă și europeană invocată din alte cauze concrete care nu sunt similare cauzei pendinte, nu prezintă relevanță pentru admiterea acțiunii privind prejudicierea pentru încălcarea drepturilor apelantului reclamant garantate de Constituție și prevăzute de C.E.D.O.

Pentru considerentele reținute, potrivit art.480 din Noul Cod de procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant P. C. A., domiciliat în Ploiești, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.889/08.07.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți C. N.-D. DIRECȚIA SUPRAVEGHERE, la B. Națională a României, cu sediul în București, ., sector 3, și B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, cu sediul în București, ., sector 3.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27.03.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

F. P. C. M. T.

GREFIER

RĂDIȚA I.

Red.F.P.

Tehnored.B.I.

5 ex/8.04.2015

----------------------

TB-S.5 – S.P.

#Judecator Fanica Pena

← Legea 10/2001. Decizia nr. 423/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 322/2015. Curtea... →

Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 143/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 143/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI