Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 933/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 933/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 933/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 933
Ședința publică de la 21.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul pârât R. S. N., împotriva deciziei civile nr.1339 A din 30.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/229/2011, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. G. și cu intimata pârâtă R. M..
Cauza are ca obiect – acțiune în declararea simulației.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 7.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 14.09.2015 și apoi la 21.09.2015, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr._, reclamanta D. G. a chemat în judecata pe pârâtul R. S. – N. și pe pârâta R. M., solicitând instanței sa se constate caracterul simulat al contractului de vânzare – cumpărare încheiat la data de 05.10.2007 și autentificat de BNP sub nr.1096 al căror beneficiari sunt pârâții, în sensul ca acesta este deghizat total sub aspectul naturii sale, ascunzând în fapt o donație pe care a făcut-o exclusiv fiicei sale pârâte – R. M. în timpul căsătoriei cu pârâtul (in prezent aceștia fiind divorțați) și să se restabilească situația anterioară încheierii contractului.
Prin sentința civilă nr.4733/07.03.2013, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Sectorului 1 București a respins ca neîntemeiate acțiunea formulată de reclamanta D. G., în contradictoriu cu pârâții R. S. N. și R. M., precum și cererea de cheltuieli de judecată a pârâtului.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că de esența simulației este existenta concomitenta între aceleași părți a doua contracte: unul public și unul secret, contra înscrisul care corespunde voinței reale a părților anihilează în tot sau în parte aparenta juridica creata prin actul public simulat.
Așadar, înainte de a aprecia ca prin actul public contractual de vânzare cumpărare autentificat la 15.10.2007 reclamanta și pârâta au deghizat o donație se verifica existenta anterioara sau concomitenta a actului secret ce este o faza prealabila obligatorie pentru stabilirea, interpretarea efectelor actului juridic.
Dar interpretarea contractului presupune existenta neîndoielnica a actului secret prin raportare la data actului aparent.
Ca atare, voința reala a părților de a deghiza natura juridica a contractului de vânzare – cumpărare încheiat la data de 15.10.2007, trebuie sa fie anterioara sau concomitenta pretinsului act secret.
Existenta raportului de rudenie între reclamanta și pârâta reprezintă o imposibilitate morala pentru întocmirea unui înscris, în sensul disp. art. 1198 C.civ..
Însa nu aceleași considerente sunt reținute însă și raportat la pârâtul R. N. – S..
Astfel, acesta din urma este coproprietar al apartamentului în litigiu ca efect al regimului comunității de bunuri dobândite în timpul căsătoriei cu pârâta R. M., el nefiind parte a unei înțelegeri prealabile încheierii actul aparent .
Din răspunsul la interogatoriu al reclamantei și pârâtei R. M. coroborat cu conținutul declarațiilor martorilor nu rezulta existenta unui acord simulatoriu anterior încheierii contractului aparent de vânzare – cumpărare.
Așadar, pârâtul nu a fost parte în actul secret (acord simulatoriu) consecința fiind inopozabilitatea actului (acordului) față de acesta, lipsa de efecte față de pârâtul necontractant.
Instanța a calificat intenția reclamantei de a se a constatat caracterul simulatoriu al contractului de vânzare – cumpărare, ca fondata pe rea-credința.
Aroga caracter de contract de donație contrainscrisului în scopul înlăturării de la masa partajabila imobilului ce face obiectul prezentei în scopul diminuării contribuției pârâtei la masa de împărțit, reclamanta fiind parte în procesul de partaj bunuri comune.
Ca atare, acest scop este ulterior încheierii contractului de vânzare – cumpărare, reprezintă o alta natura data acestui contract, ceea ce duce la pierderea caracterului simulatoriu.
Tocmai din aceste considerente instanța a reținut imposibilitatea constituirii unui înscris datorat relației de rudenie numai raport la pârâta, însă nu și față de pârât.
Disp. art. 1175 C.civ. prevăd ca actul secret, care modifica un act public, are putere între părțile contractante și succesorii lor universali.
De aceea față de pârât era necesara existenta unui contrainscris, un început de dovada scrisă.
Or, atât reclamanta, cât și pârâta au înțeles sa invoce deghizarea numai cu ocazia partajului, aspect de altfel recunoscut de acestea în răspunsul la interogatoriu, în care se consemnează de instanța răspunsul acestora ca,, n-a fost niciun acord secret” cu privire la vânzarea – cumpărare apartamentului (răspuns la întrebarea nr. 4 și 6 din interogatoriul luat de R. N. S. reclamantei D. G. – fila 53 – 54) și răspuns la interogatoriul luat pârâtei R. M. (întrebarea nr. 2 din interogatoriu – fila 55 dosar).
In concluzie, simulația invocata de reclamanta nu are efect față de pârât care era soț al pârâtei R. M. la data încheierii actului autentic de vânzare cumpărare, deoarece semnarea actului autentic de vânzare cumpărare a apartamentului doar de pârâta R. M. este o posibilitate oferita de legiuitor pentru a duce la sporirea patrimoniului bunurilor comune.
Acordul simulatoriu al reclamantei cu pârâta R. M. are ca tema diminuarea patrimoniului bunurilor comune, iar în acest caz e nu numai necesar, dar obligatoriu consimțământul pârâtului la confirmarea acordului simulatoriu anterior ori concomitent cu încheierea actului public.
F. de disp. art. 1191 C.civ., instanța a constatat ca părțile au încheiat un act autentic de vânzare cumpărare în care este menționat prețul și ca acesta a fost primit de vânzătoare.
Ca atare este inadmisibila dovedirea de către reclamanta a împrejurării ca n-ar fi primit prețul prin proba testimoniala în forma autentica.
Așa fiind, instanța având în vedere și disp. art. 1169 C.civ. a respins ca neîntemeiata acțiunea.
In conformitate cu disp. art. 274 C.pr.civilă reclamanta, chiar fiind în culpa procesuala, nu poate fi obligata sa plătească pârâtului cheltuieli de judecata, câtă vreme acesta nu a depus vreo dovada a acestor cheltuieli, fiind respinsa ca neîntemeiata cererea de cheltuieli de judecata a pârâtului.
Prin decizia civilă nr.1339A/30.09.2014 Tribunalul București - Secția V-a Civilă a admis apelul reclamantei împotriva sentinței civile de mai sus, pe care a schimbat-o în sensul că a admis acțiunea reclamantei și, pe cale de consecință, a constatat caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1096/15.10.2007, acesta deghizând în realitate un contract de donație încheiat între D. G. în calitate de donatoare și R. M. în calitate de donatară. Prin aceeași hotărâre, intimatul – pârât a fost obligat la 4744 lei cheltuieli de judecată în apel către apelanta D. G..
Prin încheierea de ședință din Cameră de Consiliu de la data de 09.12.2014 instanța de apel a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de apelantă și a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei în sensul obligării intimatului – pârât la 9732 lei cheltuieli de judecată în apel către apelanta reclamantă.
Pentru a pronunța soluția menționată mai sus, Tribunalul a avut în vedere următoarele argumente de fapt și de drept:
În ceea ce privește problema de drept, a admisibilității prezentei acțiuni în raport de puterea de lucru judecat a sentinței civile nr._/18.07.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2009 având ca obiect partajul bunurilor comune dintre foștii soți R. M. și R. S. N., sentință prin care s-a stabilit că apartamentul situat în București, ., ., ., este bun comun al soților, Tribunalul a apreciat că prezenta acțiune în simulație este admisibilă, necontravenind puterii de lucru judecat a sentinței menționate.
Corespunde realității faptul că, în litigiul de partaj ce a format obiectul dosarului nr._/299/2009, D. G. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea fiicei sale reclamanta pârâtă R. M. prin care a solicitat respingerea cererii pârâtului reclamant cu privire la apartamentul situat în București, ., ., ., motivat de faptul că acest bun a format obiectul unei donații deghizate făcute de intervenientă fiicei sale.
Numai că instanța de fond nu a cercetat susținerile privind caracterul simulat al contractului apreciind că acestea sunt simple apărări de fond care nu echivalează cu o hotărâre de declarare a simulației (fila 65 verso paragraful 4 dosar fond).
Prezenta acțiune are ca obiect verificarea îndeplinirii condițiilor simulației, iar nu stabilirea sau contestarea caracterului de bun comun al imobilului, astfel încât nu contravine puterii de lucru judecat a sentinței menționate.
Tribunalul a apreciat că. în mod greșit. instanța de fond a reținut că imposibilitatea morală a preconstituirii unui înscris care să ateste voința reală a părților operează doar în ceea ce o privește pe reclamanta R. M., fiică a reclamantei D. G. nu și în ceea ce îl privește pe pârâtul R. S. N., soțul fiicei, deci ginerele reclamantei.
Cum reclamanta R. M. și pârâtul R. S. N. formau o familie la data încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1096/05.10.2007, imposibilitatea morală a preconstituirii unui înscris vizează ambii membri ai familiei.
Chiar dacă relațiile de încredere erau în mod evident mult mai strânse între mamă și fiică decât între soacră și ginere, trebuie luați în considerare și ceilalți factori specifici care configurează relațiile de familie dintre părți și anume faptul că solicitarea reclamantei de încheiere a unui înscris care să consemneze voința reală a părților ar fi fost de natură să genereze suspiciuni în persoana pârâtului cu privire la gradul de încredere al reclamantei și la posibilitatea estimării unei eventuale despărțiri a soților pe baza unor elemente cunoscute de către aceasta și ascunse pârâtului de către soția sa.
Or, chiar și dorința reclamantei de a nu afecta încrederea reciprocă a soților și relația de familie a acestora poate fi considerată a configura o imposibilitatea morală a preconstituirii unui înscris care să ateste voința reală a părților.
De asemenea, Tribunalul, a avut vedere faptul că se impune evaluarea necesității existenței unui contraînscris secret în raport de principiul simetriei față de chiar contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. nr.1096/05.10.2007.
Astfel, pârâtul nu este parte în contract, acesta fiind încheiat doar între mamă și fiică.
Prin urmare, în măsura în care se apreciază că acest contract produce efecte față de pârât chiar și în lipsa exprimării unui acord scris al acestuia la încheierea contractului, în mod similar trebuie apreciat și faptul că poate produce efecte față de pârât și înțelegerea reală a părților asupra naturii juridice reale a contractului chiar în lipsa unui înscris doveditor al acesteia.
Prin întrebările nr.1 și 2 formulate de pârât la interogatoriul propus reclamantei D. G. și prin inventarul din 29.08.1980 (fila 101 dosar apel) intimatul pârât a urmărit să acrediteze ideea că relațiile dintre reclamanta menționată și acesta, nu erau unele de încredere, sens în care reclamanta i-a cerut să semneze un inventar detaliat cu privire la bunurile mobile cu care reclamanta R. M. venea în căsătorie.
Tribunalul nu a putut primi această interpretare, motivat de faptul că, între data încheierii căsătoriei, 1980 și data încheierii contractului în litigiu, 2007, a trecut o perioadă de aproximativ 27 de ani, în care eventuala neîncredere de la început putea fi surmontată, intervenind alte aspecte referitoare la grija reclamantei pentru păstrarea armoniei în familia fiicei sale, astfel cum s-a arătat mai sus.
Sub un alt aspect, Tribunalul a apreciat că, din probatoriul administrat, rezultă faptul că, în realitate, actul juridic încheiat între reclamanta D. G. și reclamanta R. M. autentificat sub nr.1096/05.10.2007 are natura unui contract de donație, iar nu natura unui contract de vânzare cumpărare.
Astfel, Tribunalul a reținut din răspunsurile date de pârât la întrebările 3, 4 și 15 din interogatoriile administrate în dosarul nr._/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 București, ce a avut ca obiect partajul dintre foștii soți, că acesta a asistat la discuții care s-au purtat între mamă și fiică în prezența sa, cu privire la intenția mamei D. G. de a dona fiicei sale reclamanta R. M. apartamentul nr.80 din ., ., pentru a scoate acest bun din masa succesorală ce urma să rămână de pe urma reclamantei D. G.; că reclamantele au consultat un notar cu privire la forma cea mai sigură și neatacabilă din punct de vedere juridic a actului ce urma a fi încheiat în acest sens; ca pârâtul nu a fost prezent la notariat când s-a perfectat acest act, aceasta fiind o chestiune formală, de familie (filele 71 și 73, 74 dosar fond).
Deși la interogatoriul administrat în apel, pârâtul și-a schimbat poziția arătând că acesta cunoștea discuțiile dintre reclamante cu privire la transmiterea proprietății apartamentului, dar că acestea vizau încheierea unui contract de vânzare cumpărare și nu a unei donații, Tribunalul a apreciat că există elemente din care rezultă că această poziție este nesinceră.
Astfel, în măsura în care părțile ar fi convenit încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu ambii soți, este de neînțeles la ce ar fi servit consultarea anterioară a unui notar asupra naturii actului, aspect care este confirmat de intimatul pârât și prin răspunsul la întrebarea 2 din suplimentul la interogatoriul propus de apelanta reclamantă D. G. (fila 89 dosar apel).
De asemenea, este de neînțeles lipsa intimatului pârât de la notariat de la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1096/05.10.2007, în condițiile în care din restul probatoriului administrat rezultă că intimatul pârât este o persoană diligentă cu interesele sale.
Astfel, din răspunsul dat de pârât la întrebarea nr.5 din interogatoriile administrate în dosarul nr._/299/2010 al Judecătoria Sectorului 1 București, rezultă că acesta s-a ocupat personal de lucrările de edificarea corpului nou de casă din ., sector 1, constând în supraveghere lucrări, procurare materiale, angajare muncitori (fila 72 dosar fond).
De asemenea, din răspunsul dat de pârât la întrebarea nr.14 din același interogatoriu rezultă că acesta s-a ocupat singur și exclusiv de suma de 5000 de dolari pe care a investit-o în aceste lucrări și pe care a obținut-o din vânzarea unui bun propriu dobândit prin succesiune de la o mătușă a sa, dobândire pe care nu a adus-o la cunoștința soției sale până la partaj.
Or, atitudinea de dezinteres față de dobândirea imobilului în litigiu, exprimată prin neprezentarea intimatului pârât la notariat, nu poate fi explicată decât prin faptul că acesta cunoștea și acceptase faptul că încheierea actului era o afacere de familie între reclamantele mamă și fiică și că nu s-a plătit nici un preț pentru acest imobil.
Cu privire la acest ultim aspect, intimatul pârât a negat faptul că nu s-ar fi plătit un preț, afirmând că s-a plătit prețul din contract din sume pe care părțile le aveau în casă și care ar fi provenit în mare parte din suma de 60.000 euro obținută de intimatul pârât din cesiunea drepturilor litigioase cu privire la un teren pe raza comunei Băneasa care a aparținut autorilor săi și care a fost preluat abuziv de stat.
Intimatul pârât a arătat că sumele de bani din casă au provenit în urma mai multor operațiuni de retragere, însă nu a putut indica care ar fi fost motivul de a retrage din bancă aceste sume și de a le păstra în casă în condiții mult mai puțin sigure și neproducătoare de dobânzi și nici momentele aproximative ale acestor retrageri, nefiind depus un extras de cont în acest sens.
Mai mult decât atât, Tribunalul a reținut că, prin încheierea din 04.10.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2010 s-a stabilit că, din suma de 60.000 euro, pârâtul a achiziționat două autoturisme, un Opel Corsa pentru prețul de_ euro și un autoturism Seat L. pentru prețul de_ euro, cu privire la care s-a reținut caracterul de bunuri proprii ale acestuia.
De asemenea, din declarația martorei I. E. V. (filele 91-93 apel) rezultă că aceasta cunoaște despre faptul că reclamanta D. G. intenționa să doneze apartamentul său fiicei sale R. M., pentru a-l înlătura astfel de la moștenire pe celălalt fiu pe care îl gratificase în timpul vieții, iar despre această înțelegere intimatul pârât avea cunoștință.
Din aceeași declarație rezultă că pentru înstrăinarea apartamentului nu s-a plătit nici un preț, s-au plătit doar taxele notariale de către R. M., care a avut nevoie să împrumute bani în acest sens de la martoră.
Tribunalul a înlăturat declarația martorei S. A. E. (filele 94,95 apel) care a relatat despre starea materială bună a soților R., motivat de faptul că, la data la care a perceput acest lucru, martora avea 11 ani, astfel încât nu putea avea semnificația corectă, vederea unei borsete pline de bani fiind percepută și apreciată diferit de un copil de 11 ani în raport de valoarea reală a sumelor conținute.
De asemenea, aspectele relatate de martoră ca fiind cunoscute de la părinții săi în legătură cu moștenirile primite de pârât sunt nerelevante pentru aspectele expuse anterior.
În ceea ce privește discuțiile dintre pârât și viitoarea sa soție din anul 2014 la care a asistat martora, sunt nerelevante asupra problemei în cauză.
De asemenea, Tribunalul a avut în vedere că, din niciuna din probele administrate, nu rezultă care ar fi fost cauza încheierii unui contract de vânzare cumpărare între părți, neexistând o motivație plauzibilă a niciuneia.
Astfel, nu rezultă de ce intimatul pârât ar fi dorit să achiziționeze imobilul soacrei sale, plătind un preț semnificativ pentru acesta_ euro, în condițiile în care vânzătoarea și-a rezervat dreptul de uzufruct viager asupra apartamentului, astfel încât cumpărătorii nu ar fi putut intra în posesia apartamentului decât după decesul acestuia.
Răspunsul pârâtului la întrebarea nr.9 din interogatoriul administrat în apel, în sensul că a făcut-o pentru copii, este neconvingător, în condițiile în care, în același scop, putea fi achiziționat un apartament de pe piața liberă în a cărui posesie cumpărătorii puteau intra la data dobândirii și pe care l-ar fi putut închiria obținând astfel venituri suplimentare care să completeze veniturile salariale mici pe care aceștia le încasau de la societatea unde lucrau, aspect ce rezultă din declarația martorei I. V. E., colegă de serviciu cu cei doi foști soți.
În ceea ce privește motivația reclamantei D. G., Tribunalul a apreciat plauzibilă explicația oferită de aceasta și confirmată de martoră, în sensul că dorea să transmită acest apartament fiicei sale, pentru a-l scoate de la moștenirea sa întrucât celălalt copil fusese gratificat anterior în mod similar, cu atât mai mult cu cât încheierea contractului s-a realizat după ce reclamanta D. G. ieșise din spital unde fusese internată în stare gravă și avea intenția să rezolve această problemă cât mai putea, aspect confirmat și de răspunsul intimatului la întrebarea 4 din suplimentul la interogatoriul propus de reclamanta D. G. (fila 89 apel).
Concluzionând, Tribunalul a reținut ca fiind dovedit caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare nr.1096/15.10.2007, acesta deghizând un contract de donație între reclamante, față de lipsa unei motivații a părților specifice unei cauze a unui contract de vânzare cumpărare; de dezinteresul manifestat de către intimatul pârât cu privire la încheierea acestui contract; de nedovedirea plății prețului menționat în contract și a fondurilor necesare acestei plăți; de declarația martorei I. V. E. (care se coroborează și cu răspunsurile date de intimat la interogatoriile din procesul de partaj) care confirmă faptul că intenția reală a părților a fost aceea a încheierii unui contract cu titlu gratuit iar nu a unui contract de vânzare cumpărare.
Prin recursul întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, pârâtul a susținut că instanța de apel a soluționat greșit excepția puterii de lucru judecat ca o consecință a interpretării greșite a dispozițiilor art.166 din vechiul Cod de procedură civilă. Prin soluția criticată, Tribunalul a respins apărarea pârâtului pentru argumentul greșit că acțiunea prezentă nu contravine puterii de lucru judecat întrucât este o acțiune ce vizează constatarea caracterului simulat a unui act autentic, iar în dosarul cu nr._/299/2009, în care au fost pronunțate încheierea de admitere în principiu din 11.10.2010 și sentința civilă nr._/18.07.2011, a fost soluționat partajul bunurilor comune.
Constatările instanței care a soluționat partajul dintre pârâții din prezenta cauză, pot fi subsumate prezumției autorității de lucru judecat și anume: că pretinsul act secret nu poate fi opus pârâtului care este terț față de acesta; că prețul a fost achitat și că bunul din . bun comun al soților.
Soluția tribunalului a fost criticată și pentru încălcarea dispozițiilor art.1175 din Codul civil atunci când instanța a conchis că actul autentic semnat între reclamantă și pârâta R. M. are natura unui contract de donație, fiind astfel încălcate dispozițiile art.6 pct.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât instanța nu s-a raportat și la apărările exprimate prin întâmpinare cu referire la acțiunea în constatarea simulației.
Cu privire la fondul cererii cu care a fost învestită instanța, recurentul susține că a învederat, în primul rând, situația premisă în care este considerat parte contractantă în contractul de vânzare-cumpărare apreciat de reclamantă a fi actul aparent, că pretinsul act secret nu îi este opozabil pârâtului care este un terț de bună credință.
În împrejurările arătate de recurent pe calea întâmpinării, este inadmisibil ca soluția din apel să se pronunțe printr-o nepermisă raportare doar la probele dintr-o altă cauză (partajul bunurilor comune, iar probele administrate în cauză să fie lipsite complet de eficiență, aceasta cu atât mai mult cu cât atât reclamanta, cât și pârâta, au recunoscut la interogatoriu inexistența acordului simulatoriu; nu există, în opinia sa, nici un temei al transformării unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică într-o donație.
Prin întâmpinarea formulată la data de 08.06.2015, intimata – reclamantă a solicitat respingerea recursului formulat în cauză, arătând, în esență, că instanța s-a raportat la toate probele administrate în cauză și, prin urmare, a stabilit corect că fictivitatea prețului (în cauză acesta nu a fost cerut și nici plătit) reprezintă un element cert al deghizării totale a unui contractul de vânzare-cumpărare prin care s-a urmărit ascunderea naturii reale a actului.
Examinând cauza din perspectiva motivelor de recurs evocate, având în vedere înscrisurile administrate în recurs, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează:
Dispozițiile art.166 din codul de procedură civilă prevăd că excepția puterii lucrului judecat se poate ridica de părți sau de judecător chiar înaintea instanțelor de recurs. Norma dispozitivă a art.1201 din Codul de procedură civilă definește autoritatea de lucru judecat.
In esență, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul ca o cerere nu poate fi judecata in mod definitiv decât o singura data (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumata a exprima adevărul si nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotărâre (res judicata pro veritate habetur).
După cum se poate observa efectul de „lucru judecat” al unei hotarari judecătorești are doua accepțiuni:
Stricto sensu semnifica autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibila judecarea unui nou litigiu intre aceleași parți, pentru același obiect, cu aceeași cauza (exclusivitatea);
Lato sensu semnifica puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune ca hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabila ca exprima adevărul si ca nu trebuie contrazisa de o alta hotărâre (obligativitatea).
“Autoritatea de lucru judecat” si “puterea de lucru judecat” nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Cu alte cuvinte, existenta unei hotărâri judecătorești poate fi invocata in cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invoca exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invoca obligativitatea sa, fără ca in cel de-al doilea proces sa fie aceleași parți, sa se discute același obiect si aceeași cauza.
Altfel spus, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesara existenta triplei identitatea de parți, cauza si obiect, ci este necesara doar probarea identitarii intre problema soluționata irevocabil si problema dedusa judecații, instanța de judecata fiind ținuta sa pronunțe aceeași soluție, deoarece, in caz contrar s-ar ajunge la situația încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.
Într-adevăr, în procesul de partaj purtat între cei doi pârâți, foști soți, reclamanta din prezenta cauză a formulat o cerere de intervenție în interesul accesoriu al fiicei sale, însă instanța învestită cu rezolvarea partajului bunurilor comune, a statuat că nu a fost învestită cu o cerere în constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către intervenientă cu fiica sa, și nici nu poate fi ținută, din oficiu, să constate o asemenea cerere care are un regim juridic propriu și necesită probatorii în mod distinct. Or, aceste probatorii au fost administrate tocmai în cauza de față, iar instanța de apel a dat eficiență tuturor probelor administrate de părți și a răspuns susținerilor și apărărilor invocate de aceștia, atât pe calea acțiunii cât și întâmpinării.
Prin urmare, problema de drept supusă analizei în litigiul de față – existența caracterului simulat al unui act juridic din perspectiva modului de aplicare a dispozițiilor art.1175,977din Codul civil, cu trimitere la dispozițiile art. 111 din Codul de procedură civilă, nu a fost supusă controlului jurisdicțional al instanței de partaj nici măcar pe cale incidentală, pentru a se impune cu putere de lucru judecat.
Puterea lucrului judecat, la care face referire recurentul – pârât, este valorificată de instanță ca și o prezumție, tocmai având în vedere dispozițiile art. 1200 alin. 4 și ale art. 1203 din Codul civil, astfel că, doar prin coroborarea cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, poate conduce la stabilirea situației de fapt.
Curtea reține, pe de o parte, că situația de fapt a fost stabilită deja de instanța de apel, iar pe de altă parte, că între cauza pendinte având ca obiect constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15.10.2007 și cea care a format obiectul dosarului de partaj dintre foștii soți nu există nici tripla identitate de părți, obiect și cauză și nici nu s-a analizat distinct și irevocabil caracterul simulat al convenției în dispută pentru ca instanțele de față să fie împiedicate a relua judecata asupra acestei cereri.
Există anumite situații în care terțele persoane sunt îndreptățite să ignore existența unui anumit contract, deci a drepturilor și obligațiilor născute din acesta. O asemenea situație este simulația, considerată a fi astfel o excepție de la opozabilitatea față de terți a contractului. Simulația reprezintă operațiunea juridică ce constă în încheierea unui contract aparent menit să dea impresia creării unei situații juridice diferite de cea reală și a unui alt contract secret conținând adevăratele raporturi juridice pe care părțile înțeleg să le stabilească în realitate. Scopul general și abstract al oricărei simulații este acela al ascunderii de către părți a cuprinsului ori existenței acordului de voință real față de terți.
Simulația, indiferent că prin aceasta se urmărește să se facă a se crede în existența unui act care, în realitate, nu există, sau să ascundă natura actului real printr-un act aparent deghizat ori să marcheze adevăratele condiții ale actului real sau persoanele care îl încheie, constituie un acord între părțile contractante pentru a ascunde adevărata convenție intervenită între ele. Pentru existența simulației, este suficient ca actul secret să fi precedat actul aparent ori să fi fost simultan cu el, chiar dacă înscrisul în care s-a consemnat actul secret a fost redactat ulterior săvârșirii actului aparent. Esențial este faptul că înțelegerea între părți, deci convenția în sens de operațiune juridică (negotium), să fie anterioară actului aparent sau concomitentă.
Aceste condiții au fost analizate în mod judicios de instanța de apel care a statuat, pe seama probatoriului pe care ea însăși l-a administrat, relativ la imposibilitatea preconstituirii unui înscris din perspectiva relațiilor de rudenie dintre părțile în litigiu.
Celelalte critici invocate în memoriul de recurs fac trimitere la netemeinicia hotărârii instanței de apel, iar acestea nu pot fi susținute în calea de atac extraordinară a recursului. Modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt în cauză precum și modul în care aceasta a interpretat probele, reprezintă critici care privesc netemeinicia hotărârii și, potrivit dispozițiilor Legii nr.219/2005, acestea sunt inadmisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul – pârât R. S. N. împotriva deciziei civile nr.1339/A/30.09.2014 pronunțată în dosarul cu nr._ de Tribunalul București - Secția V-a Civilă în contradictoriu cu intimata – reclamantă D. G. și cu intimata – pârâtă R. M..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
L. C.
Red.D.M.
Tehnored.c.S.
Ex.2/29.09.2015
T.B. Secția a V-a Civilă – N.M.
- E.F.
Jud. sector 1 București - O. C.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1952/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1240/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
