Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 280/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 280/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 280/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 280 A
Ședința publică de la 27.05.2015.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanții reclamanți D. C., D. T. și D. M.-M., împotriva sentinței civile nr. 1285 din 08.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă ASOCIAȚIA ”F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII” și cu intimatul intervenient C. R. G..
P. are ca obiect – acțiune în răspundere delictuală.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 14.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 21.05.2015, apoi la data de 27.05.2015, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ la data de 26.03.2014, reclamanții D. C., D. T. și D. M. M. au solicitat în contradictoriu cu F. de Protecție a Victimelor Străzii obligarea acestuia la plata daunelor materiale și morale provocate de decesul lui D. L. fiul și fratele reclamanților, astfel: la plata sumelor de 30.000 lei daune materiale, respectiv 1.000.000 lei către partea vătămată D. C. tatăl lui D. C., Amecea A.,1.000.000 lei daune morale pentru mama victimei D. T., 500.000 lei daune morale pentru D. M. M.. S-a solicitat citarea în calitate de intervenient forțat a lui C. R. G..
În motivarea cererii, reclamanții au arătat în esență că în urma unui eveniment rutier din 27 iunie 2011, pe sensul de mers C. M. produs din culpa lui C. R. G. care se afla la volanului auto BMW 328_, s-a produs decesul fiului primilor doi reclamanți și frate al celui de-al treilea care se afla pe locul din dreapta față. Cauzele evenimentului rutier au fost viteza excesivă și conducerea imprudentă și nepreventivă a lui C. R. care s-a angajat într-o depășirea periculoasă, a pătruns pe contrasens și efectuând un viraj scurt spre dreapta a pierdut controlul volanului și a intrat într-un derapaj greu de controlat. C. R. G. a fost condamnat prin sentință penală de Judecătoria M. la 2 ani închisoare. Au susținut reclamanții că vehiculul_ nefiind înmatriculat în România și nefiind astfel un autovehicul asigurat cu poliță RCA, în cauză răspunde F. de Protecție a Victimelor Străzii, conform art. 61 alin. 3 Legea nr. 136/1995. Prejudiciul material invocat de primul reclamant a fost arătat ca fiind alcătuit din: cheltuieli aferente transportului defunctului la domiciliu, privind înmormântarea și ritualurile creștinești constând în sumele necesare cumpărării produselor alimentare și nealimentare, îmbrăcăminte necesară înmormântării defunctului, cheltuielile cu amenajarea locului de veci, cu monumentul funerar, combustibilul necesar deplasărilor. S-a solicitat probarea cheltuielilor materiale și cu martori. În ce privește daunele morale, reclamanții au invocat consecințele negative ale dispariției fiului lor care s-au produs în viețile lor, părinții celui decedat îmbolnăvindu-se și fiind spitalizați de mai multe ori. Au solicitat reclamanții administrarea probei cu martori pentru a dovedi legătura afectivă dintre ei și cel decedat. S-a solicitat totodată obligarea pârâtei la plata de penalități de 0,2% pe zi de întârziere începând cu data pronunțării și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
F. de Protecție a Victimelor Străzii a formulat întâmpinare în care, pe fondul cauzei, a arătat că pretențiile constând în daune materiale sunt dovedite doar parțial. Deși reclamanții au solicitat 30.000 lei daune materiale, au depus chitanțe și facturi în cuantum de 4005,15 lei, pentru restul invocând proba cu martori. Însă potrivit Ordinului CSA nr. 5/2010 art. 49, la stabilirea despăgubirilor în caz de deces se au în vedere următoarele: cheltuielile de înmormântare inclusiv cele cu piatra funerară și ritualurile religioase probate cu documente justificative; cheltuielile cu transportul cadavrului și de îmbălsămare probate cu documente justificative. Reclamanții au invocat în dovedirea cheltuielilor materiale peste limita dovedită cu acte cu martori, o dispoziție inexistentă anume art. 26 alin. 1 dintr-o normă fără a se indica emitentul din 29.11.2011. Însă, în speță este pe deplin aplicabil Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, act normativ care nu prevede posibilitatea ca despăgubirile materiale acordate în caz de deces să poată fi probate altfel decât cu documente justificative. Pârâtul FPVS a solicitat să se acorde doar acele despăgubiri ce sunt probate cu documente justificative. Cu privire la cuantumul daunelor morale, FPVS a invocat aspectul că despăgubirile trebuie să fie ancorate în realitatea socio-economică națională. Or, media europeană a despăgubirilor pentru daunele morale în caz de deces este de 4 salarii medii nete lunare. În România, salariul mediu net pe economie este de 350 euro pe lună, din care deducându-se coșul minim o persoană poate cumula 96.000 euro după 40 ani de muncă. Invocând statistici efectuate în baza practicii judiciare, pârâtul FPVS a indicat aspectul că instanța nu trebuie să acorde compensații care să constituie amenzi excesive pentru inculpat ori o îmbogățire fără justă cauză pentru reclamanți, FPVS fiind obligat a se întoarce cu acțiune în regres împotriva inculpatului C. R.. FPVS a propus despăgubiri astfel pentru reclamanți: pentru fiecare din primii reclamanți: 75.000 lei, iar pentru al treilea reclamant 30.000 lei.
Prin sentința civilă nr.1285/08.10.2014 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții D. C., D. T. și D. M. M. a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumelor de: 6404,61 lei daunele materiale către reclamant D. C., 10.000 lei daune morale pentru fiecare din primii doi reclamanți D. C. respectiv D. T. și 5.000 lei daune morale pentru a treia reclamantă D. M. M., a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere de 0,2%. Și, pe cale de consecință, a obligat pârâtul FPVS la plata către reclamanți a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată parțiale, onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, cu privire la calitatea de rude a reclamanților față de defunctul D. L., că din actele de stare civilă depuse la dosar se observă că primii doi reclamanți sunt părinții celui decedat în accident, iar a treia reclamantă este sora sa.
Tribunalul a constatat că F. de protecție a victimelor străzii s-a constituit în baza prevederilor art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, precum și în conformitate cu dispozițiile legale referitoare la asociații și fundații. F. își desfășoară activitatea în baza propriului statut și a prezentelor norme.
Conform art. 251 din Legea nr. 32/2000, alin (10) F. se constituie în scopul:
a) de a furniza informații persoanelor vătămate prin accidente de vehicule, în calitate de centru de informare (CEDAM);
b) de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă:
- vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare;
Conform art. 3 alin 1 din Ordinul nr. 1/2008 în vigoare la data producerii accidentului privind Normele privind F. de Protecție a victimelor străzii, F. acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării. A.. (3) stabilește că dacă pentru vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligația de a încheia asigurarea R.C.A., F. acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât și pentru vătămări corporale sau decese. Potrivit alin. (4) F. intervine ca garant pentru respectarea obligației de despăgubire fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuțiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului. Totuși, F. va notifica persoanelor obligate la despăgubire faptul că a fost avizat pentru soluționarea cazului de daună și, în măsura în care acestea au despăgubit efectiv persoanele păgubite pentru prejudiciile suferite înainte de finalizarea procedurii de soluționare a dosarului, F. își va înceta intervenția.
Potrivit art. 6 alin. 6 din Ordinul nr. 1/2008, cuantumul prejudiciului suferit de persoanele păgubite prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României se stabilește în strictă conformitate cu prevederile normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare în România la data producerii accidentului.
Art. 11 prevede că în caz de litigiu, drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării, precum și de tramvaie, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercită împotriva Fondului. A.. (2) arată că persoanele prejudiciate care au înaintat acțiune în justiție împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătorești. F. are legitimare procesuală pasivă, în calitate de garant al obligației de despăgubire, în limitele și în condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare.
Potrivit art. 28 din Ordinul nr. 20/2008 din cadrul capitolului Riscurile acoperite și excluderile, în vigoare la data accidentului, Ordin emis de Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în aplicarea Legii nr. 136/1995, conform (1) în situația în care persoana prejudiciată a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ținut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă - culpa comună. În astfel de situații întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă. (2) În situația în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părților implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporția în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului.
Conform art. 49 din același ultim ordin, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: în caz de deces: a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative; b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea; c) veniturile nete nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului; d) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.
Tribunalul a reținut că la aprecierea cuantumului despăgubirilor ce ar putea fi acordate de F. de protecție a victimelor străzii în situația în care un accident a fost produs de un vehicul cu privire la nu exista încheiată asigurarea obligatorie de răspundere, se ține seama în mod obligatoriu de criteriile de apreciere atât a răspunderii celui vinovat de producerea accidentului, cât și criteriile de cuantificare a eventualelor prejudicii.
Așadar, în fiecare caz concret în parte se va analiza culpa celui vinovat de producerea accidentului, respectiv dacă a existat culpa exclusivă sau culpa în producerea prejudiciului aparține și persoanei vătămate. În cazul de față, persoana vătămată apare ca decedată, fiind vorba de D. L., de pe urma acestuia solicitând în condițiile prevăzute pentru caz de deces, despăgubiri, tatăl, mama și sora acestuia.
Analizând hotărârile penale pronunțate cu privire la condamnarea numitului C. R. G. care se afla la volanul vehiculului cu care s-a produs accidentul, tribunalul a notat în hotărârile judecătorești de condamnare definitivă s-a reținut că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a condamnatului, cauza accidentului fiind viteza excesivă și conducerea nepreventivă.
În consecință, a reținut că reclamanții se pot pretinde victime prejudiciate moral, având în vederea asumarea în integralitate a riscului producerii unui accident cu consecințe deosebit de grave de către cel condamnat, C. R. G. în urma căruia a decedat ruda lor.
Tribunalul a reținut ca îndeplinite condițiile răspunderii delictuale cât privește culpa persoanei care a condus vehiculul față de producerea acestei consecințe.
Referitor la prejudiciul pretins suferit, în ce privește daunele materiale solicitate, tribunalul a constatat că actele depuse la dosar constând în chitanțe privind cheltuielile de înmormântare și pomeniri, acestea sunt în sumă de 6404,61 lei (fila 28), incluzând monumentul funerar, expertiza auto, carburant pentru transport. Tribunalul a constatat dovedită această sumă pretinsă de reclamanți, urmând a respinge însă diferența de sumă de bani pretinsă până la 30.000 lei ca nedovedită. Având în vedere prevederile Ordinului nr. 20/2008 emis în baza Legii nr.136/1995, proba cu martori nu era utilă în dovedirea acestor pretenții materiale, în probarea acestora fiind necesar a se depune înscrisuri justificative.
În ce privește daunele morale, tribunalul a reținut că la aprecierea acestora în speță se va lua în considerare cu prioritate raportul de rudenie cu cel decedat, reclamanții fiind părinții celui decedat și sora acestuia. A considerat necesară pentru acoperirea prejudiciului moral acordarea sumelor de 10.000 lei pentru fiecare din reclamanți, și 5.000 lei pentru al treilea reclamant. La aprecierea acestui cuantum s-a notat că repararea prejudiciului moral nu are drept suplimentarea veniturilor celor prejudiciați, ci repararea materială a unei suferințe care totuși nu poate cuantificată sub forma unei sume de bani. Aprecierea acestui prejudiciu moral nu trebuie să conducă la o îmbogățire fără justă cauză a celor din cauză, ci asigurarea unui echivalent valoric cuantificabil cu titlu de prejudiciu moral care să fie imputat în cele din urmă celui vinovat de producerea prejudiciului.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis în parte cererea și a obligat pârâtul FPVS la plata sumelor următoare: 6404, 61 lei daunele materiale, 10.000 lei daune morale pentru fie care din primii doi reclamanți și 5.000 lei daune morale pentru a treia reclamantă.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere, tribunalul a notat că neplata unei sume de bani produce un prejudiciu constând numai în dobânda legală aplicabilă acesteia. În cazul sumelor stabilite cu titlu de contravaloare prejudiciu pentru răspundere delictuală nu au se stabili penalități de întârziere de către instanțe, în afara sau în completarea dobânzii legale în caz de neplată a acesteia. Părțile vătămate au posibilitatea executării silite a sumelor de bani stabilite și solicitării actualizării sumelor cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale. Reclamanții au solicitat de fapt aplicarea daunelor cominatorii aplicabile însă doar obligațiilor de a face sau de a nu face ca mijloc de constrângere a debitorului în executarea obligației. Or, în cazul obligațiilor de predare având ca obiect sume de bani, prejudiciul suferit prin neplata sumelor de bani se acoperă nu prin daune cominatorii, ci prin dobânda legală, eventual indicele de inflație. Tribunalul a respins în consecință capătul de cerere privind plata penalităților ca neîntemeiat.
Analizând capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, tribunalul, în temeiul art. 274 C.pr.civ. l-a admis și a obligat pârâtul FPVS la plata către reclamanți a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată, onorariul de avocat, parțial, față de admiterea în parte a acțiunii.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 03.12.2014 au declarat apel D. C., D. T. și D. M.-M., apel care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 08.12.2014.
În motivarea apelului lor, apelanții-reclamanți au arătat că principala critică adusă hotărârii apelate vizează modalitatea în care instanța de fond a înțeles sa soluționeze capetele de cerere cu care a fost investita.
Astfel, în privința daunelor materiale, hotărârea pronunțata încalcă dispozițiile textului de lege al art. 16. alin.1 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule publicat în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 344, din 25 mai 2010 – text ce este imperativ și prevede în mod expres faptul că: " ... asigurătorul se obligă a despăgubi ... pentru prejudiciile ... dovedite cu orice mijloc de probă.
Instanța de fond a respins solicitarea de a fi administrată în cauză proba testimoniala, solicitată de reclamanți atât în ceea ce privește probarea prejudiciul material, cat și a celui moral. Prin acțiunea dedusa judecații au fost indicați doi martori pe care părțile au înțeles să îi aducă în față instanței de judeca pentru a proba întinderea pretențiilor formulate cu titlu de despăgubiri, materiale și morale deopotrivă.
De asemenea, înțeleg sa critice hotărârea apelata și sub aspectul cuantumului daunelor acordate părților reclamante cu titlu de despăgubiri morale.
Astfel, instanța de apel a acordat cu titlu de daune morale, pentru acoperirea și pentru repararea prejudiciului nepatrimonial încercat de cei doi părinți prin pierderea fiului lor în vârsta de numai 22 de ani, suma de 10.000 lei pentru fiecare dintre aceștia. În același registru, pentru sora victimei decedate Tribunalul București a acordat suma de 5000 lei în repararea prejudiciului moral încercat de aceasta.
Fără putința de tăgada este un moment de cumpănă în viața unei persoane pierderea unui apropiat, cu atât mai mult cu cât acesta iți este propriul copil. Este cu atât mai dureros ca cei doi părinți au fost nevoiți sa își conducă pe ultimul drum unicul fiu, la vârsta de numai 22 de ani. Fără a fi cinici trebuie sa învederat faptul ca soluția adoptata de Tribunalul București în privința despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale este una pe cât de injusta pe atât de jignitoare la adresa celor care au fost nevoiți sa își înmormânteze fiul, respectiv fratele.
Nu înțelege rațiunea pentru care instanța de fond a procedat la cenzurarea excesiva a cuantumului despăgubirilor solicitare de părți cu titlu de daune morale.
Cu atât mai surprinzătoare este soluția da de instanța de fond în privința daunelor morale acordate cu cât, în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, pârâta a indicat un interval uzual în care sumele ar trebui să se ridice la un cuantum de 75.000 lei pentru fiecare părinte și de 30.000 lei pentru sora defunctului.
Întocmit de însuși forul superior al asiguratorilor din Romania, "Ghidul pentru soluționarea daunelor morale" este o lucrare constituita pro causa ce se dorește a fi o îndrumare pentru instanțe în acordarea daunelor de natura materiala sau morala, sumele fiind în mod deliberat mult diminuate. Lucrarea în cauza face precizări și cu privire la sume acordate cu ti/tu de despăgubiri și în alte state membre UE, niciun moment nu se face însa precizarea ca se raportează la spețe și cauze ce s-au soluționat în anii 2000, cea mai recenta fiind din anul 2009.
Realitățile economice au suferit modificări de ansamblu, iar nevoile și viața de zi cu zi au dobândit cu totul noi valente.
Fără de prevederile textelor de lege în materia asigurărilor, raportat în sumele indicate ca fiind "admise" de societățile asiguratoare soluția adoptata de instanța de fond și cuantumul despăgubirilor morale acordate familiei îndoliate apar ca fiind vădit vătămătoare.
În susținerea pretențiilor formulate s-au avut în vedere și dispozițiile textului de lege al art.24 alin.2 litera b din Ordinul CSA nr. 14/2011: "pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse în anul 2011, la un nivel de 3.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naționala a României.
Prejudiciul pretins de către părțile reclamante a fost și unul nepatrimonial, rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut neeconomic care definesc personalitatea umana și, deși acesta nu poate fi evaluat cu ușurința în bani, el da totuși naștere dreptului și obligației de reparare.
Prejudiciul prin ricoșeu este acel prejudiciu suferit de către terțe persoane, victime indirecte ale accidentului, victimă indirectă putând fi orice persoană care este legată printr-o relație de interes patrimonial sau nepatrimonial cu victima imediată (directa) și care, datorită prejudiciului corporal cauzat acesteia, suferă o pierdere economică sau este lezata în sentimentele ei de afecțiune față de respectiva victimă imediată. (L. P. - Tratat elementar de drept civil - Obligațiile conform noului cod civil - pg. 575).
De asemenea, în opinia apelanților, trebuie avut în vedere faptul că prejudiciul moral nu poate fi supus aceluiași regim probator ca prejudiciul material. În primul rând prejudiciul moral se constată, fiind supus - prezumției simple a judecătorului, dedus din cauzalitate, acesta fiind chemat să evalueze datele personale ale celui care aspiră la remedierea situației sale injuste, victimă directă sau victimă indirectă a accidentului, componentele personalității sale, legătura de rudenie său orice relație privilegiată a acestuia cu victima al cărui deces, reprezintă cauza traumei morale suferite.
Într-o speța similara, Curtea Supremă de Justiție a statuat că "Întinderea daunelor morale se stabilește prin apreciere, urmare a aplicării de către instanță a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic și psihic, importanta valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării .
Cenzurarea daunelor morale raportat la criteriu de compensare, criteriu pe care instanța de fond l-a avut în vedere este mult prea mare și de natura a crea un adevărat dezechilibru cu privire la rolul și echitatea ce ar trebui privită prin prisma consecințelor, suferințelor pe care această familie le-a îndurat.
Tribunalul nu a indicat in concret motivele ce au stat la baza soluției adoptate, nu este cuprins in niciunul dintre paragrafele hotărârii apelate argumentul juridic sau considerentul avut în vedere de instanța și care a condus la stabilirea în concret a unor despăgubiri mai mult decât simbolice.
Față de cele arătate apelanții precizează faptul că, doctrina a statuat cu privire la daunele morale că „despăgubirea trebuie să fie totuși efectivă și rezonabilă, compensarea prejudiciului neefectuându-se prin faptul obligării la plata în sine, ci prin chiar SUl11.a de bani acordată, care trebuie să aibă o capacitate de a diminua întrucâtva suferinței său frustrările trăite de victime ". (P. P. - Răspunderea civilă delictuală, p.126).
Soluția Tribunalului București este criticată si față de împrejurarea ca instanța de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de părți privind acordarea penalităților de întârziere. Potrivit dispozițiilor art.37 din Norma emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor coroborat cu prevederile art. 36 din același act normativ, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata de penalități de întârziere în cuantum de 0,2% zi întârziere începând cu data pronunțării și până la plata efectivă a sumelor ce se acorda.
Textul de lege al art. 36 afin (1) stabilește ca: „Despăgubirea se plătesc de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de In data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii si cuantificării daunei, solicitat înscris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.
In același registru art.37 din Ordinul CSA nr.5/2010 cuprinde: "Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile in termenele prevăzute la art.3 sau si le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, 10 suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere. "
Având în vedere textele de lege mai sus invocate, sentința apelata este vădit nefondată în opinia apelanților, deoarece această obligație de plată este stabilita de lege sub condiția suspensivă a neexecutării obligației principale in termenul stabilit de instanță, termen care are ca data de începere, a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
Precizează că sentința instanței de fond este una nelegală, întrucât nu există niciun text de lege ori normă de drept care să împiedice formularea pretențiilor pentru creanța accesorie în cadrul aceluiași proces prin care se solicită acoperirea creanței principale.
De asemenea, solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată din acest ciclu procesual.
Pentru criticile formulate, apelanții-reclamanți solicită admiterea apelului promovat și în consecința, modificarea sentinței pronunțate în cauza de Tribunalul București în sensul majorării cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune materiale și morale, respectiv admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere.
La data de 30.12.2014 intimatul-pârât F. de Protecție a Victimelor Străzii a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca fiind neîntemeiat.
În motivarea întâmpinării, intimatul-pârât a arătat că F. de Protecție a Victimelor Străzii este o asociație profesionala fără scop lucru constituita în vederea protejării persoanelor care au suferit prejudicii în urma unor accidente rutiere și având următoarele atribuții principale: - despăgubirea persoanelor care au suferit prejudicii în urma unor accidente de autovehicule produse pe teritoriul României și în anumite condiții și pe teritoriul altor state, de autovehicule neasigurate sau neidentificate; - furnizarea persoanelor interesate, informații privind polițele de asigurare R.C.A. și asiguratorii care le-au eliberat; - soluționarea, în condițiile legii, cererilor de despăgubire ale persoanelor care au suferit prejudicii în urma unor accidente de autovehicule produse pe teritoriul unui alt stat decât statului de reședința.
F. de Protecție a Victimelor Străzii întocmește și actualizează permanent, pe baza datelor furnizate de asiguratori lista reprezentanților de despăgubiri pe care aceștia i- au numit în statele din S.E.E. altele decât cele pe teritoriul cărora acționează.
În conformitate cu art.10 din cap.4 al Directivei 2009/103/CE, consacrat "organismului responsabil cu despăgubirea", fiecare stat membru este obligat sa instituie sau autorizeze un organism responsabil cu despăgubirea, cel puțin în limitele obligației de asigurare, a pagubelor materiale sau a vătămărilor corporale cauzată de un vehicul neidentificat sau neasigurat.
În îndeplinirea obligației de transpunere în dreptul intern a prevederilor cuprinse în directivele privind asigurarea de răspundere civila auto, prin dispozițiile art.251 din Legea nr. 32/2000 și art.611 din Legea 136/1995, a fost reglementat F. de Protecție a Victimelor Străzii.
Trebuie înțeles ca aceasta asociație nu reprezintă o societate de asigurare, deși se supune în mare parte Legii nr.136/1995, precum și ordinelor CSA de punere în aplicare a acestei legi. Spre deosebire de asigurator care vine în baza unui contract încheiat între societatea de asigurare și inculpat, aceasta vine tocmai în lipsa acestui contract.
Răspunderea civila a F. de Protecție a Victimelor Străzii este angajată în conformitate cu prevederile art.6 din Normele puse în aplicare prin Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.1/2008, în care se menționează ca valoarea/cuantumul despăgubirilor cuvenite părților vatamane se va stabili "[ ... ] în stricta conformitate cu prevederile Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de auto vehicule, în vigoare în Romania la data producerii accidentului" cu mențiunea ca F. va avea un drept de regres împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului.
În cauza de față sunt aplicabile Normele de punere în aplicare a Ordinului Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la daunele morale, potrivit Legii nr.136/1995 și Ordinului CSA nr.5/2010, în vigoare la data producerii accidentului, acordarea despăgubirilor pentru daunele morale suferite de o persoana în urma accidentelor rutiere se face în conformitate cu legea romana în vigoare și cu jurisprudența.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor materiale pentru daune morale, trebuie avut în vedere principiul general de acordare a acestora, respectiv realizarea unei reparații echitabile în raport cu prejudiciul concret adus condițiilor acestuia de viața.
Astfel, dincolo de aspectul formal al acțiunilor în pretenții, trebuie sa avem în vedere ca la stabilirea daunelor morale în cazul vătămării corporale a unor persoane, se au în vedere dispozițiile art.49 pct.1 din Normele de aplicare a Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.14/2011, care precizează ca aceste daune trebuie stabilite în conformitate cu ""[ ... ] legislația în vigoare și cu jurisprudența existenta în Romania. "
Pentru stabilirea daunelor morale nu exista prevederi legale exprese cu privire la cuantumul lor, dar pentru a fi acordate, mai ales când cuantumul solicitat este mare, acestea trebuie dovedite.
De asemenea, la stabilirea daunelor morale, trebuie avut în vedere faptul ca aceste despăgubiri vizează efectul compensatoriu al suferințelor pricinuite părților vătămate, la acordarea acestora avându-se în vedere atât consecințele negative suferite de reclamanta sub aspectul vieții de familie, raporturile de munca, cât și faptul ca prin acordarea de daune morale se încearcă o reparație a prejudiciului adus condițiilor de viața ale acesteia, fără ca prin aceasta sa se realizeze îmbogățirea fără just temei a reclamanților.
Astfel, consideră ca în lipsa unor motive temeinice și a unor probe de necontestat care sa justifice acordarea unor despăgubiri pentru daune morale în cuantumul solicitat de reclamanta, acordarea pretențiilor în acest cuantum ar reprezenta o reparație injusta pentru daunele morale suferite de acesta ca urmare a evenimentului rutier în care a fost implicata, motiv pentru care solicită acordarea despăgubirilor morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din Romania, așa cum în mod expres este prevăzut în art.49 pct. 1 lit. f din Ordinul CSA 5/2010.
Intimatul invocă doctrina în materie precum și jurisprudența, arătând că daunele morale au rolul de a acoperi prejudiciile cu caracter nepatrimonial suferite de părțile civile și sunt menite sa conducă la realizarea unei reparații echitabile în raport cu prejudiciul ce le-a fost cauzat și în raport cu prejudiciul adus condițiilor lor de viața.
Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusa unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauza, în plan fizic, psihic și afectiv, importanta valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămanii etc.
Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.
Important de reținut este faptul că instanța de judecata, atunci când apreciază asupra cuantumului daunelor morale ce urmează a fi acordate, evaluează despăgubirea care vine sa compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.
Atât instanța suprema din Romania, cât și Curtea Europeana a Drepturilor Omului, stabilesc cu valoare de principiu, ca aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectiva, dar despăgubirile trebuie sa prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă.
Data fiind diversitatea practicii instanțelor de judecata din Romania, cu privire la despăgubirile solicitate de succesorii în drepturi ai victimelor accidentelor rutiere, C.S.A. a căutat sa vina în sprijinul instanțelor de judecata (desigur și în ajutorul asiguratorilor de răspundere civila delictuala), efectuând în acest sens un Studiu cu privire la daunele morale acordate la nivelul Curților de Apel din Romania și elaborând ulterior, împreuna cu F. de Protecție a Victimelor Străzii în colaborare cu Uniunea Naționala a Societăților de Asigurare și Reasigurare din Romania (UNSAR), Ghidul pentru soluționarea daunelor morale.
Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivității și tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art.14 al CEDO, fiind cel mai recent ghid și care cuprinde "studiul privind practica naționala și europeana în materie, sinteza și recomandări pentru soluționarea daunelor morale suferite ca urmare a vătămării sănătății și a integrității corporale ori a decesului persoanelor produse prin accidente rutiere" din care prezentam în probațiune un extras pe care îl atașează.
Potrivit acestui Ghid, media de despăgubire, la nivelul Curților de apel din Romania, în cazul vătămării corporale ce au necesitat pentru vindecare mai puțin de 60 de zile de îngrijiri medicale, a fost de 474 lei/zi. Astfel, apreciem ca daunele morale solicitate de către reclamanta sunt . mare raportat la prejudiciul suferit de acesta.
Desigur, lucrarea respectiva nu poate fi obligatorie pentru onorata instanța, însuși scopul acesteia fiind acela de ajuta părțile implicate . litigiu în vederea soluționării pe cale amiabila, pentru a nu se mai ajunge pe rolul instanțelor de judecata (fapt ce ar genera cheltuieli de multe ori mult prea costisitoare - referindu-ne în principal la expertize, onorarii de avocați și, în special, mult-discutatele onorarii de succes pe care le solicita avocații "specializați" în astfel de litigii.
În ceea ce privește daunele materiale la care se face referire în cererea de chemare în judecata, acestea trebuie acordate, și așa au și fost acordate de instanța de fond, doar în măsura în care au fost dovedite cu documente justificative, așa cum în mod expres prevede art. 49 pct. 1 lit. a,b,c,d și e din Ordinul CSA nr. 5/2010.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea de cheltuieli de judecata, intimatul – pârât solicită să se aibă în vedere prevederile Art. 3. - (1) din Ordinul CSA 1/2008 potrivit căruia: "F. acorda despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, daca vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate ca legea prevedea obligativitatea asigurării." și dispozițiile alin. 4 al aceluiași articol potrivit căruia "(4) F. intervine ca garant pentru respectarea obligației despăgubire [ .. ]". din analiza acestor dispoziții legale și coroborat cu dispozițiile Legii nr.32/2000 și cele ale legii nr.136/1995, se observa faptul ca F. de Protecție a Victimelor Străzii a fost constituit pentru a interveni ca garant pentru despăgubirea victimelor accidentelor de circulație în situațiile expres prevăzute de lege, pe cale de consecința în sarcina Fondului nu se pot pune și cheltuielile de judecata sau orice alte cheltuieli ce exced scopului pentru care acest fost a fost constituit.
De asemenea, subliniază ca în determinarea cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale, instanța de fond în mod legal a avut în vedere principiul echitații și stabilirea unui just echilibru între prejudiciul suferit și reparația ce urmează sa o acordați și de faptul ca scopul acordării daunelor morale consta în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 201 și art. 205 și urm. din noul Cod de procedura civila, Legea nr.136/1995, Legea nr.32/2002, precum și dispozițiile Ordinului CSA nr. 5/2010.
Curtea, în completarea probatoriului administrat în fața primei instanțe, a încuviințat și a administrat probe cu martori și cu înscrisuri.
Examinând sentința apelată și actele dosarului în raport de motivele de apel invocate, Curtea constată că apelul este fondat în limitele și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Curtea constată, astfel, că nu pot fi primite criticile aduse de apelanții-reclamanți cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru prejudiciul material invocat din perspectiva aplicării eronate a dispozițiilor legale incidente în materie.
Curtea reține în acest sens că apelanții invocă exclusiv art. 16 alin.1 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/17.05.2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (publicat în M.OF nr. 344 din 25 mai 2010, în vigoare la momentul producerii accidentului care a generat prejudiciul pretins), dispoziții care constituie o normă generală, cu caracter de principiu, referitoare la obligarea asigurătorului de a despăgubi victimele pentru prejudiciile dovedite cu orice mijloc de probă.
Or, prin același act normativ sunt instituite reguli speciale în materia stabilirii despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, respectiv, cele cuprinse în art. 49, unde la pct.2 se arată că „La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele: (…)
2. în caz de deces:
a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;
b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea;
c) veniturile nete nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului;
d) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.”
In acest context, Curtea constată, cu privire la incidența acestei norme în cauza dedusă judecății, că potrivit art. 35 din aceleași Norme (Ordinul C.S.A. nr.5/2010) „Persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, potrivit prezentelor norme, sau către Asociația "F. de protecție a victimelor străzii", în cazul producerii unui risc acoperit din acest fond, potrivit art. 251 din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, ori către BAAR, în calitatea sa de birou gestionar” (s.n.).
In mod corect, deci, prima instanță s-a raportat în privința condițiilor răspunderii intimatei-pârâte și la prevederile art. 251 din Legea nr. 32/2000, dar și la Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F. de protecție a victimelor străzii, ordin emis în conformitate cu această lege.
Art. 6 alin.6 din Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 prevede cu privire la cuantumul prejudiciului suferit de persoanele păgubite prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României că acesta „se stabilește în strictă conformitate cu prevederile normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare în România la data producerii accidentului”.
Or, Curtea, față de dispozițiile de principiu ale art. 50 și 53 din Legea nr. 136/1995, reține că art. 49 pct.2 din Ordinul C.S.A. nr. 20 din 7 noiembrie 2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (publicat în M.Of. nr. 762/11.11.2008 în vigoare la momentul producerii accidentului care a generat prejudiciul pretins) prevedea – similar cu celălalt act normativ al C.S.A. citat parțial de apelanți în motivarea cererii lor – că, în caz de deces, trebuie avute în vedere la stabilirea despăgubirilor: „a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative; b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea; c) veniturile nete nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului; d) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.”
Prin urmare, este corectă statuarea primei instanțe prin raportare la aceste din urmă Norme în ceea privește dovedirea prejudiciului material prin înscrisuri, Curtea remarcând că apelanții nu au înțeles că critice și cuantumul stabilit de tribunal pentru despăgubirile acordate cu acest titlu pe baza înscrisurilor depuse la dosar de reclamanți și că celelalte înscrisuri depuse la dosar în apel nu sunt relevante sub acest aspect.
De altfel, Curtea remarcă, totodată, și că apelanții au criticat și măsura respingerii de către tribunal ca nefiind utilă a probei testimoniale pentru dovedirea întinderii prejudiciului material și prejudiciului moral, vătămarea pretinsă fiind însă înlăturată în faza devolutivă a apelului în condițiile în care Curtea a încuviințat solicitarea acestora de completare a probatoriului.
În acest sens, au fost audiați ca martori G. C. M. și P. L., Curtea reținând că nici depozițiile acestora nu ar fi putut determina schimbarea soluției privitor la cuantumul daunelor materiale, conform pretențiilor reclamanților, întrucât doar unul dintre aceștia (G. C. M.) a relatat despre presupuse sume care se cheltuiesc cu ocazia pomenirilor și a estimat suma cheltuită la înmormântare, ceea ce nu conturează un prejudiciu cert din punct de vedere al întinderii sale, care să permită acoperirea sa prin plata despăgubirilor de către intimatul-pârât.
Sunt, însă, întemeiate parțial criticile apelanților-reclamanți referitoare la cuantumul daunelor morale recunoscute de prima instanță și care, potrivit art. 49 pct.2 lit.d din Ordinul C.S.A. nr. 20 din 7 noiembrie 2008 se stabilește „în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.”
Cu privire la întinderea daunelor morale pretinse prin acțiune, Curtea constată că despăgubirile pentru acestea se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată care trebuie să țină seama de suferințele fizice și morale încercate de o persoană în urma decesului unei persoane dragi.
Curtea reține în ceea ce privește daunele morale ce fac obiectul pretențiilor reclamanților că pot fi apreciate de instanță, dar, chiar dacă această apreciere a judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectivă, este important că instanța să-și justifice opțiunea spre un anumit cuantum al despăgubirilor acordate, apelând la criterii obiective în fixarea despăgubirii pentru repararea prejudiciului .
Pe de altă parte, deși sumele ce pot fi acordate în asemenea cazuri nu înlătură suferința pricinuită de pierderea unei persoane apropiate, trebuie avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor că finalitatea compensatorie a acestora nu se poate atinge nici prin acordarea unor sume de bani excesive comparativ cu condițiile de viață ale victimelor și cu nivelul de trai existent în acest stat, astfel încât „reparația” bănească să nu conducă la o îmbogățire fără just temei a beneficiarilor.
Aceste criterii au fost în mare măsură avute în vedere și de prima instanță, care contrar celor susținute de apelanți, a prezentat în cuprinsul sentinței motivele pentru care nu a înțeles să admită în totalitate pretențiile reclamanților cu acest titlu – reținându-se, astfel, atât raportul de rudenie cu cel decedat, cât și faptul că suferința rudelor nu poate fi totuși cuantificată sub forma unei sume de bani, iar aprecierea acestui prejudiciu moral nu trebuie să conducă la o îmbogățire fără justă cauză a celor din cauză.
Instanța de apel, reevaluând sumele acordate pentru daunele morale, va ține, însă, seama de datele concrete ale cauzei astfel cum se conturează acestea și pe baza probatoriul suplimentar administrat în dosar.
Curtea reține că martorii audiați în apel au declarat că părinții au fost „distruși de pierderea” băiatului lor care îi sprijinea în mod direct, inclusiv în gospodărie și activitatea de cultivare a legumelor și de comerț pe care o desfășurau, iar după decesul acestuia au renunțat la aceste activități, rămânând „fără ajutor”.
Aceeași martori au relatat despre legăturile deosebit de strânse dintre soră și defunct.
Curtea mai reține că depozițiile martorilor referitoare la efectele tragicului accident asupra rudelor defunctului se coroborează cu aspectele descrise în rapoartele de evaluare psihologică clinică din 8.05.2015 prin care se recomandă, chiar și după această perioadă, părinților victimei decedate includerea într-un program de consiliere psihologică, necesar pentru înlăturarea simptomelor depresive constatate încă la aceștia.
Curtea apreciază, așadar, că este necesar a se lua în calcul consecințele negative suferite de reclamanți, pe plan fizic și psihic, atât legătura de rudenie existentă între fiecare dintre aceștia și cel decedat, dar și relația concretă existentă în cadrul familiei, intensitatea suferinței, modalitatea în care fiecare dintre cei apropiați au perceput efectele vătămătoare și, respectiv, influențarea vieții acestora în urma producerii tragicului eveniment, luându-se în considerare atât gradul de interiorizare a efectelor vătămătoare cauzate de decesul celui apropiat și traumele psihice, cât și ecoul social al pierderii suferite, toate acestea putând determina schimbări în viața reclamanților, iar sumele de bani solicitate în cauză putându-le oferi satisfacții compensatorii de natură a le alina suferințele reținute.
Instanța de apel apreciază că acestea reprezintă criterii obiective pe baza cărora se poate stabili un echivalent bănesc al prejudiciului moral pretins în speță, în concordanță cu criteriile oferite de doctrină și jurisprudență.
Curtea, în acest context, apreciază că nu poate fi ignorată, în analiza jurisprudenței relevante pe care părțile au invocat-o, deopotrivă, în vederea stabilirii unei despăgubiri echitabile în prezenta cauză (depunând la dosar atât la tribunal, cât și în apel numeroase hotărâri judecătorești pronunțate în situații similare), în primul rând, chiar hotărârile instanțelor penale care s-au pronunțat, definitiv, atât asupra circumstanțelor în care s-a produs accidentul ce constituie faptul prejudiciabil în speță și asupra culpei făptuitorului, C. R. G., cât și asupra acțiunilor civile alăturate celei penale de alte persoane care au fost victime directe ale acestui accident și cărora li s-au produs suferințe fizice și psihice, analizate în cadrul procesului penal (despăgubirile pentru prejudiciile morale ale acestora fiind stabilite în final prin decizia penală nr. 318/P din 8.05.2014 a Curții de Apel C. - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie).
Fără a se putea astfel contesta apelanților-reclamanți lezarea iremediabilă și profundă a sentimentelor de afecțiune și de dragoste familială, Curtea va ține seama că daunele morale din prezentul dosar trebuie stabilite cu respectarea unor limite rezonabile, neputându-se accepta sume disproporționate prin raportare la cele acordate deja de instanțe unor victime directe ale aceluiași eveniment tragic.
Chiar dacă Normele privind F. de protecție a victimelor străzii, adoptate în temeiul Legii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, și puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, cu modificările ulterioare, prevăd în art. 3 că F. acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării atât pentru daune materiale, cât și pentru vătămări corporale sau decese, precum și că "F. intervine ca garant pentru respectarea obligației de despăgubire fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuțiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului" art. 3 alin. (4), nu trebuie omisă împrejurarea că „după plata despăgubirilor, F. se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului având obligația să ramburseze Fondului despăgubirile plătite” (art. 13).
Or, pretențiile apelanților-reclamanți din acțiunea introductivă sunt, evident, nerezonabile în situația prezentată, aceeași persoană neputând fi sancționată pentru fapta sa delictuală care a dus atingere mai multor persoane prin stabilirea unor despăgubiri într-un cuantum atât de diferit și nejustificat (conform criteriilor de mai sus), incertitudinea jurisprudențială fiind de natură a pune în discuție, în final, chiar încrederea justițiabililor în justiție.
In aceste condiții, Curtea apreciază, cu respectarea principiilor evocate, că este justă și echitabilă stabilirea unor sume egale pentru părinți, respectiv, echivalentul în lei a câte 20.000 euro pentru fiecare dintre reclamanții D. C. și D. T., și o sumă de 10.000 euro (echivalentul în lei) pentru reclamanta D. M. M. – sume diferențiate în raport de gradul de rudenie și, implicit, de suferințele existente în cazul fiecăruia dintre aceștia, având în vedere durerea resimțită de tatăl, mama ori sora celui decedat în accident.
Referitor la critica de nelegalitate vizând soluția dată capătului de cerere privind acordarea penalităților de întârziere, Curtea constat că aceasta este nefondată.
Curtea reține că apelanții apreciază că F. de protecție a victimelor străzii ar datora plata de penalități de 0,2% zi întârziere, ca o creanță accesorie sumei stabilite cu titlu de despăgubiri, în temeiul art. 36 și 37 din Ordinul C.S.A. nr.5/2010.
Din dispozițiile art. 35 din Normele puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, Curtea constată că persoana prejudiciată va înainta cererea de despăgubire către asigurătorul R.C.A., în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea obligatorie R.C.A., inclusiv reprezentanțelor de despăgubiri ale acestora, către F. de protecție a victimelor străzii, când autorul accidentului a rămas neidentificat sau vehiculul ori tramvaiul nu era asigurat, ori către B.A.A.R. în cazul producerii accidentelor de către vehicule înmatriculate sau/și asigurate în străinătate.
Prevederile art. 36 din aceleași Norme invocate de apelanți reglementează obligațiile care îi revin asigurătorului RCA după sesizarea sa cu o cerere de daune, instituind termene pentru îndeplinirea acestora, precum și pentru plata hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile (în prezent, definitive) de stabilire a despăgubirilor, iar dispozițiile art.37 arată că „Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.”
Rezultă că aceste Norme invocate de apelanți reglementează, exclusiv în sarcina asigurătorului RCA, o penalizare de 0,1% care nu reprezintă o accesorii ale debitului principal constând în despăgubirile care trebuie achitate, cum aceștia pretind, ci daune interese pentru executarea cu întârziere a obligației calculate prin raportare la suma de despăgubire cuvenită și pe care societatea respectivă le va suporta în funcție de conduita adoptată.
Alta este, însă, situația în care solicitantul păgubit se adresează direct instanței judecătorești, întrucât asigurătorul RCA poate fi sancționat cu aplicarea penalității doar dacă nu face plata despăgubirii stabilite de instanță în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, numai după trecerea acestui termen putându-i-se imputa vreo conduită ilicită și, deci, sancționabilă.
Prin urmare, revenind la cererea apelanților-reclamanți, Curtea constată, pe de o parte, că aceasta ar trebui analizată prin raportare la art. 10-11 din Ordinulpreședintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F. de protecție a victimelor străzii, norme care instituie, în mod similar celor invocate de părți, obligația Fondului de plată a unor penalități către persoanele prejudiciate, în cotă de 0,1% din suma de despăgubire cuvenită, pentru fiecare zi de întârziere (art. 10 alin.2), în cazul nerespectării obligațiilor prevăzute la art. 10 alin.1, respectiv, obligația de a despăgubi persoanele prejudiciate care l-au sesizat sau, „în cazul în care constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a beneficia de despăgubiri din Fond ori dauna nu a putut fi evaluată în întregime”, de a transmite acestora un răspuns motivat.
Potrivit art. 11 alin.1 din aceleași Norme, „ În caz de litigiu, drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării, precum și de tramvaie, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercită împotriva Fondului.”, iar potrivit alin.2, „ Persoanele prejudiciate care au înaintat acțiune în justiție împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătorești. F. are legitimare procesuală pasivă, în calitate de garant al obligației de despăgubire, în limitele și în condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare”.
Prin urmare, este vădit neîntemeiată cererea reclamanților de a se stabili în sarcina Fondului prin hotărâre obligația de plată unor penalități de întârziere, neexistând vreun temei legal pentru sancționarea părții prin penalizări în cuantumul pretins, respectiv, care să curgă „de la data pronunțării și până la plata efectivă a sumelor”, în această fază a procesului.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 480 alin. 2 C.proc.civ. va admite apelul și va schimba în parte sentința apelată în sensul că daunele morale datorate de pârât sunt în cuantum de 20.000 euro pentru fiecare dintre reclamanții D. C. și D. T., respectiv în cuantum de 10.000 euro pentru reclamanta D. M. M..
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Văzând și dispozițiile art. 451-453 rap. la art. 482 C. proc.civ., față de culpa procesuală reținută în sarcina intimatului pârât F. de Protecție a Victimelor Străzii, va fi obligat acesta la plata către apelantul-reclamant D. C. a sumei de 3100 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul apărătorului ales și dovedite prin chitanța depusă la dosar (fila 131).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanții-reclamanți D. C. – CNP_, D. T. – CNP_ și D. M.-M. – CNP_, toți cu domiciliul ales la S.C.P.A. „J., G., V. și Asociații, cu sediul în București, ..12, .. 3, ., sectorul 3, împotriva sentinței civile nr. 1285 din 08.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ASOCIAȚIA ”F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII”, cu sediul în București, ..40- 40 BIS, ., și cu intimatul-intervenient C. R. G., cu domiciliul în ..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că daunele morale datorate de pârât sunt în cuantum de 20.000 euro pentru fiecare dintre reclamanții D. C. și D. T., respectiv în cuantum de 10.000 euro pentru reclamanta D. M. M..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pârâtul intimat la plata către apelantul-reclamant D. C. a sumei de 3100 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs putând fi depusă la Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. I. M.-A. N.-G.
GREFIER,
M. C.
Red.M.A.N.G.
Tehnored.C.S./M.
7 ex.
T.B.Secția a III-a Civilă - R.M.C.
| ← Strămutare. Sentința nr. 43/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1952/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
