Legea 10/2001. Decizia nr. 1952/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1952/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 1952/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1952
Ședința publică de la 2 decembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE –DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 1350 din 19.06.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. G. și cu intimata-intervenientă . SA.
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar și avocat Toia P., în calitate de reprezentant al intimatei-reclamante S. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din25.11.2013, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind intimata-intervenientă . SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentului-pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul respingerii cererii părții adverse ca prematur introdusă, în raport de dispozițiile art.33 alin. 1 din Legea nr.165/2013 care sunt de imediată aplicare și având în vedere că, hotărârea atacată a fost pronunțată după apariția acestei legi.
În ipoteza în care se va respinge recursul ca nefondat, solicită a fi analizate și criticile cu privire la cheltuielile de judecată în cuantum de 1000 lei, la care a fost obligat pârâtul la instanța de fond.
Apărătorul intimatei-reclamante depune la dosar concluzii scrise, chitanța reprezentând dovada onorariului de avocat și solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește excepția prematurității cererii de chemare în judecată, solicită să se constate că a fost formulată de către pârât direct în recurs, motiv pentru care apreciază că este neîntemeiată. Incidența în cauza dedusă judecății a dispozițiilor art.4, art.33,34 și 35, art.1 alin 3 din Legea nr.165/2013, cu referire la termenele instituite prin aceste prevederi și care se aplică proceselor aflate pe rolul instanțelor, nu reprezintă un motiv întemeiat de a se invoca excepția prematurității acțiunii, deoarece cauza a fost înregistrată pe rolul instanței în luna iunie 2012, anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 și s-a raportat la dispozițiile legale în vigoare la acea dată, respectiv la dispozițiile art.25 și art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost interpretată prin dispozițiile Deciziei nr. XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii, potrivit căreia instanțele pot proceda la soluționarea pe fond a notificărilor, cererea de chemare în judecată fiind interpretată ca o contestație împotriva refuzului nejustificat de soluționare a notificării.
Cu privire la critica referitoare la cheltuielile de judecată, apreciază că instanța de fond în mod legal a obligat pârâtul M. București la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme a existat un refuz din partea instituției de a soluționa notificarea.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 18.06.2012, reclamanta S. G., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, pronunțarea unei sentințe prin care să se soluționeze pe fond a notificarea nr.3083/04.10.2001 privind cota de 4/5 din imobilul situat în București, .. Antilopei) nr. 12, sector 3, format din teren în suprafață de 450 mp, în sensul de a se dispune restituirea acestuia în natura sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Legii nr.10/2001, să se dispună obligarea pârâtului M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr._ aferent notificării nr.3083/04.10.2001, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză, iar, în subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile dispozițiile art. 16 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 247/2005, a solicitat obligarea pârâtului M. București să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin notificarea nr. 3083/04.10.2001, transmisă prin executor judecătoresc și înregistrată la Primăria Municipiului București, sub nr._, a solicitat împreună cu COUBA C. acordarea de despăgubiri bănești pentru terenul din București, .. Antilopei) nr. 12, sector 3, teren preluat în mod abuziv de către stat.
Cu privire la situația juridică a terenului, a arătat că, prin actul de vânzare autentificat sub nr.3019/1891 la Tribunalul I. Secția notariat, R. M. a dobândit terenul situat în București, ..n.
Conform sentinței civile nr.5958/23.06.1958, pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului T. V., în dosarul nr._/1957, imobilul situat în București, . compus din teren în suprafață de 450 mp și construcțiile aferente au revenit numiților R. M., R. A., R. G., Couba F. (născută R.) și R. M., astfel: R. A., cota indiviză de 1/5 din terenul în suprafață de 450 mp și Lotul nr. 1 de construcție; R. G., cota indiviză de 1/5 din terenul în suprafață de 450 mp și Lotul nr. 2 de construcție; Couba F. (născută R.), cota indiviză de 1/5 din terenul în suprafață de 450 mp și Lotul nr. 3 de construcție; R. M., cota indiviză de 1/5 din terenul în suprafață de 450 mp și Lotul nr. 4 de construcție; R. M., cota indiviză de 1/5 din terenul în suprafață de 450 mp și Lotul nr. 5 de construcție.
Prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7953/512/11.12.1958 la Notariatul de Stat al Raionului T. V., R. M. și R. M. au vândut cotele lor din imobilul mai sus menționat, respectiv Lotul nr. 4 și Lotul nr. 5, cu terenul aferent în suprafață de 180 mp, lui S. G., căsătorit cu reclamanta S. G..
La data de 22.09.1980, a decedat numita Couba F., cea care deținea Lotul nr. 3 și cota parte indiviză de 1/5 din terenul în suprafață de 450 mp, după aceasta fiind întocmit certificatul de moștenitor nr. 239/09.03.1981, conform căruia unica moștenitoare acceptantă este fiica acesteia, Couba C..
S. G., cu cota de 2/5, R. A., cu cota de 1/5, R. G., cu cota de 1/5 și Couba C., cu cota de 1/5 au stăpânit imobilul până la data preluării abuzive.
La data de 17.02.1990 a decedat R. A., iar prin testamentul nr. 3853/26.03.1987 întocmit la Notariatul de Stat al Sectorului 3, i-a instituit legatari universali pe reclamanta S. G. și pe soțul acesteia, S. G., la data de 11.04.2012 fiind întocmit certificatul de calitate de legatar nr. 24/11.04.2012.
La data de 23.01.1996 a decedat autorul reclamantei S. G., după acesta fiind întocmit certificatul de moștenitor și legatar nr. 106/26.06.1996, în baza testamentului nr._/28.11.1989 întocmit la Notariatul de Stat al Sectorului 4, conform căruia unica moștenitoare este reclamanta S. G.. Deși în certificatul de moștenitor nr.106/26.06.1996 emis de BNP L. C., data decesului numitului S. G. figurează ca fiind 23.01.1969, acesta a decedat în data de 23.01.1996, așa cum rezultă din certificatul de deces . nr._.
Ulterior depunerii notificării, în data de 16.09.2003 a decedat și sora reclamantei Couba C., după aceasta nefiind întocmit certificat de moștenitor. În conformitate cu art. 4.2. din H.G. nr. 250/2007, reclamanta a arătat că înțelege să-și dovedească calitatea de moștenitoare după R. A., decedată în data de 17.02.1990 și după Couba C., decedată în data de 16.09.2003, fără descendenți, cu acte de stare civilă.
Prin urmare, reclamanta a susținut că este persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de 4/5 din terenul în suprafață de 450 m.p., adică pentru terenul în suprafață de 360 mp, situat în București, Intrarea Antilopei (ulterior ., sector 3, preluat în mod abuziv de către stat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 153/04.06.1987.
Deși în acest decret, reclamanta S. G. și soțul său, S. G. figurau înscriși cu suprafața de teren de 133 mp, R. A., cu suprafața de teren de 86 mp, R. G. cu suprafața de teren de 176 mp și Couba C. cu suprafața de teren de 52 mp, în realitate, fiecare deținea cota de teren conform sentinței civile nr. 5958/1958, a actului de vânzare cumpărare nr._ și a certificatului de moștenitor nr. 239/1981, și anume: R. A., cota indiviză de 1/5, adică teren în suprafață de 90 mp; R. G., cota indiviză de 1/5, adică teren în suprafață de 90 mp; Couba C., cota indiviză de 1/5, adică teren în suprafață de 90 mp; S. G. și S. G., cota indiviză de 2/5, adică teren în suprafață de 180 mp.
Pentru terenul în suprafață de 450 mp situat în București, .. Antilopei), nr. 12, sector 3, preluat în parte în baza Decretului nr.153/1987, și anume suprafața de 447 mp teren, iar diferența de 3 mp teren preluați la aceeași dată fără titlu de către stat, reclamanta a susținut că nu s-au încasat despăgubiri, astfel cum reiese și din declarația pe proprie răspundere autentificată sub nr. 3246/02.11.2011 la BNP M. C. M..
Potrivit planurilor topo-cadastrale cu suprapunere și adresei nr._/1399/29.03.2011 emisă de PMB, Direcția Urbanism, terenul nu poate fi restituit în natură fiind ocupat în mare parte de un . probabil afectat de rețele subterane de utilități aferente și alei pietonale, motiv pentru care se solicită acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
În finalul acțiunii, s-a arătat că, deși a notificat în termen legal Primăria Municipiului București pentru acordarea acestor despăgubiri, aceasta nu a respectat termenul imperativ de 60 de zile, în care trebuia să soluționeze notificarea, situație de fapt care continuă să existe și în prezent și care a determinat formularea prezentei acțiuni, în temeiul dispozițiilor obligatorii ale deciziei nr.20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtului la transmiterea dosarului administrativ însoțit de hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată în cauză către CCSD, reclamanta a susținut că dorește prin aceasta evitarea unei prelungiri nejustificate a termenului de soluționare a notificării și așa depășit foarte mult, apreciind că hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată în cauză va suplini controlul de legalitate acordat prin lege în competența instituției prefectului, neputând fi, în nici un caz, supusă cenzurii acestei instituții.
S-a arătat că impunerea parcurgerii unei proceduri prevăzută exclusiv pentru actele autorităților publice, și nu pentru hotărârile pronunțate de instanțele de judecată nu este nici în sensul art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului, care susține soluționarea în termene rezonabile și într-o manieră care să ducă la o finalizare a dreptului, și nu respectă nici principiile trasate de Curtea de la Strasbourg care ne solicită să găsim soluții pentru o rezolvare rapidă. Omisiunea statului de a crea proceduri administrative clare și eficiente cu privire la soluționarea notificărilor este culpa exclusivă a acestuia, instanțele de judecată având plenitudinea de competență de a înlătura de la aplicare acele norme care ar conduce la prelungirea procedurilor administrative dincolo de limitele unui termen rezonabil sau care ar produce încălcări ale ordinii și securității juridice.
In subsidiar, în măsura în care, se va considera de instanță că cererea principală nu poate fi primită, având în vedere aceleași argumente de mai sus privind imposibilitatea efectuării controlului de legalitate de către Instituția Prefectului, reclamanta a solicitat ca transmiterea dosarului administrativ către Instituția Prefectului să se facă numai în vederea centralizării dosarelor înainte de a fi transmise CCSD.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 10/2001, Decizia XX a ICCJ, art. 1 din Primul Protocol Adițional CEDO, art. 25, art.6 din CEDO, art. 16 cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 1073 din vechiul Cod civil, art. 1523 alin. 2 lit. a, art. 1373 C.civ. și celelalte acte normative menționate în cuprinsul cererii.
La data de 13.02.2013, . SA a formulat cerere de intervenție în interes propriu solicitând admiterea acțiunii formulată de reclamantă, să se constate calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei S. G. la măsuri reparatorii și să se dispună acordarea din aceste măsuri reparatorii a unei cote de 24% către . SA, ca efect al încheierii contractului de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 1531/04.07.2012, la Biroul Notarului Public F. M. și Asociații, între intervenientă și reclamantă, alături de cota procentuală de 76%, cuvenită reclamantei.
În motivare s-a arătat că prin cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantă, în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor bunuri preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, având ca obiect soluționarea notificării nr. 3083/04.10.2001, transmisă prin executor judecătoresc, înregistrată la Primăria Municipiului București, făcând obiectul dosarului administrativ nr._, reclamanta a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, .. Antilopei) nr. 12, sectorul 3.
Prin contractul de cesiune de drepturi mai sus menționat, reclamanta a cedat petentei cota-parte de 24% din drepturile sale la măsuri reparatorii, sau, după caz, din dreptul la restituirea în natură a imobilului, compus din teren, nu și calitatea de persoană îndreptățită, aceasta nefiind transmisibilă.
Prevederile art. 3 și 4 din Legea 10/2001 indică în mod concret persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv, în speța de față persoană îndreptățită fiind S. G..
Calitatea de persoană îndreptățită se analizează în persoana celui care a formulat notificarea prevăzută de Legea 10/2001, iar dreptul recunoscut de lege în favoarea acestor persoane și valorificat prin transmiterea notificării, poate fi transmis fie prin acte inter vivos, fie prin acte mortis cauza, ca orice alt drept.
După depunerea notificării și a actelor doveditoare, de către persoanele îndreptățite, acestea devin creditoarele obligației de emitere a dispoziției de acordare de măsuri reparatorii, creditorul având libertatea de a transmite creanța sa, dreptul sau acțiunile sale, prin remiterea titlului, către o terță persoană, numită cesionar, în conformitate cu dispozițiile art. 1391 cod civil și ale art. 44 din Constituția României, privind garantarea dreptului de proprietate.
In atare condiții, cesionarul poate încasa beneficiile acordate de lege cedentului său, în temeiul voinței exprese a cedentului și cesionarului.
Interesul intervenientei, de a solicita admiterea cererii de chemare în judecată, este strâns-legat de cel al reclamantei, care a înțeles să transmită 24% din drepturile la măsuri reparatorii către intervenientă. In aceste condiții, de coparticipare procesuală activă cu reclamanta, intervenienta culege cota de 24% din beneficiile acordate de legea specială de reparație, persoanei îndreptățite.
În dovedire, au fost depuse la dosar copia contractului de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 1531/04.07.2012, la Biroul Notarului Public F. M. și Asociații, celelalte înscrisuri de care înțelege să se folosească aflându-se la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr.1350/19.06.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a luat act de renunțarea intervenientei la judecarea cererii de intervenție în interes propriu, a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului 2 de cerere din acțiune, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâtul M. București prin Primarul General să emită decizie motivată privind propunerea de acordare a măsurilor compensatorii în condițiile art.21 din Legea nr.165/2013, pentru cota de 4/5 din imobilul situat în București, . Antilopei) nr.12, sector 3, compus din teren în suprafață de 450 m.p., respectiv pentru suprafața de 360 m.p. și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 31.10.2001 reclamanta S. G. și numita Couba C. au formulat notificarea înregistrată sub nr.3083/2001 la B.E.J. A. P. (filele 6,7) solicitând despăgubiri pentru imobilul teren în suprafață de 450 m.p. situat în București, ., sector 3, în prezent .> S-a constatat că, deși notificatoarele au depus la dosarul întocmit pe baza notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 toate actele necesare pentru soluționarea notificării, nici până în prezent aceasta nu a fost soluționată de către pârât.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat, în conformitate cu interpretarea dată articolului 26 din Legea nr.10/2001 prin Decizia nr.XX /2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, că reclamanta este îndreptățită să solicite tribunalului soluționarea pe fond a notificării, tribunalul fiind obligat să analizeze notificarea formulată sub toate aspectele.
Analizând pe fond cererea de restituire, tribunalul a constatat că imobilul teren ce formează obiectul notificării a fost dobândit prin actul de vânzare autentificat sub nr. 3019/1891 la Tribunalul I. Secția Notariat, de R. M. și era situat la data dobândirii în București, ..n.(filele 11-13).
Conform sentinței civile nr.5958/23.06.1958 emise de Tribunalul Popular al Raionului T. V. în dosarul nr._/1957 (fila 14) imobilul situat în București, . compus din teren în suprafață de 450 mp și construcțiile aferente au revenit numiților R. M., R. A., R. G., Couba F. (născută R.) și R. M., astfel: R. A., cota indiviză de 1/5 din terenul în suprafață de 450 mp și Lotul nr. 1 de construcție; R. G., cota indiviză de 1/5 din terenul în suprafață de 450 mp și Lotul nr. 2 de construcție; Couba F. (născută R.), cota indiviză de 1/5 din terenul în suprafață de 450 mp și Lotul nr. 3 de construcție; R. M., cota indiviză de 1/5 din terenul în suprafață de 450 mp și Lotul nr. 4 de construcție; R. M., cota indiviză de 1/5 din terenul în suprafață de 450 mp și Lotul nr. 5 de construcție.
Prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7953/512/11.12.1958 la Notariatul de Stat al Raionului T. V. (filele 16,17) R. M. și R. M. au vândut cotele lor din imobilul situat în ., respectiv Lotul nr. 4 și Lotul nr. 5 și terenul aferent în suprafață de 180 mp, lui S. G. în timpul căsătoriei cu reclamanta S. G..
La data de 22.09.1980 a decedat numita Couba F., cea care deținea Lotul nr. 3 și cota parte indiviză de 1/5 din terenul în suprafață de 450 mp, după aceasta fiind întocmit certificatul de moștenitor nr. 239/09.03.1981 (fila 20) conform căruia unica moștenitoare acceptantă este fiica acesteia, Couba C..
S. G., cu cota de 2/5, R. A., cu cota de 1/5, R. G., cu cota de 1/5 și Couba C., cu cota de 1/5 au stăpânit imobilul până la data preluării abuzive.
La data de 17.02.1990 a decedat R. A. (fila 19), iar prin testamentul nr. 3853/26.03.1987 întocmit la Notariatul de Stat al Sectorului 3(fila 18) i-a instituit legatari universali pe reclamanta S. G. și pe soțul S. G.. La data de 11.04.2012 a fost întocmit certificatul de calitate de legatar nr. 24/11.04.2012 de pe urma defunctei R. A. (fila 19).
La data de 23.01.1996 a decedat autorul reclamantei S. G., după acesta fiind întocmit certificatul de moștenitor și legatar nr. 106/26.06.1996, în baza testamentului nr._/28.11.1989 întocmit la Notariatul de Stat al Sectorului 4, conform căruia unica moștenitoare este reclamanta S. G. (filele 21-23). Deși în certificatul de moștenitor nr. 106/26.06.1996 emis de BNP L. C., data decesului numitului S. G. figurează ca fiind 23.01.1969, instanța a reținut că, în realitate, acesta a decedat în data de 23.01.1996, așa cum rezultă din certificatul de deces . nr._ (fila 166).
Ulterior depunerii notificării, în data de 16.09.2003 a decedat și sora reclamantei Couba C., după aceasta nefiind întocmit certificat de moștenitor.
S. G., cu cota de 2/5, R. A., cu cota de 1/5, R. G., cu cota de 1/5 și Couba C., cu cota de 1/5 au stăpânit imobilul până la data preluării abuzive.
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr.10/2001, de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
Din actele depuse la dosarul cauzei (acte de stare civilă, certificate de moștenitor, certificate de legatar), instanța a constatat că reclamanta a făcut dovada calității de moștenitor după R. A., decedată în data de 17.02.1990 și după Couba C., decedată în data de 16.09.2003, fără descendenți. Ținând seama și de cota de 2/5 ce revine reclamantei de pe urma lui S. G., tribunalul a constatat că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru cota de 4/5 din terenul în suprafață de 450 m.p., adică pentru terenul în suprafață de 360 mp, situat în București, Intrarea Antilopei (ulterior ., sector 3.
Cu privire la situația juridică a imobilului în litigiu, s-a reținut că acesta a fost preluat de stat în anul 1987 prin Decretul Consiliului de Stat nr.153/04.06.1987(filele 43-46) .
Deși în decretul de preluare, reclamanta S. G. și soțul S. G. figurau înscriși cu suprafața de teren de 133 mp, R. A., cu suprafața de teren de 86 mp, R. G. cu suprafața de teren de 176 mp și Couba C. cu suprafața de teren de 52 mp, în realitate, fiecare deținea cota de teren conform sentinței civile nr. 5958/1958, a actului de vânzare cumpărare nr._ și a certificatului de moștenitor nr. 239/1981, și anume: R. A., cota indiviză de 1/5, adică teren în suprafață de 90 mp; R. G., cota indiviză de 1/5, adică teren în suprafață de 90 mp; Couba C., cota indiviză de 1/5, adică teren în suprafață de 90 mp; S. G. și S. G., cota indiviză de 2/5, adică teren în suprafață de 180 mp.
Instanța a reținut că, pentru terenul în suprafață de 450 mp situat în București, .. Antilopei), nr. 12, sector 3, preluat în parte în baza Decretului nr. 153/1987, și anume suprafața de 447 mp teren iar diferența de 3 mp teren preluați la aceeași dată fără titlu de către stat, nu s-au încasat despăgubiri, astfel cum reiese și din declarația pe proprie răspundere autentificată sub nr. 3246/02.11.2011 la BNP M. C. M. (fila 48).
Din adresa nr._/1399/29.3.2011 emisă de Primăria Municipiului București, Direcția Urbanism (fila 52) s-a constatat că terenul amplasat în . ) nr.12, sector 3 se află într-o zonă construită din punct de vedere urbanistic, fiind afectat în totalitate de . verde aferent blocului, alee de acces, circulații, trotuar și posibil rețele subterane de utilități, situație în care s-a apreciat terenul nu poate fi restituit în natură, reclamanta fiind îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Cu privire la cuantumul acestor despăgubiri, s-a apreciat că urmează a se stabili pe baza criteriilor și a procedurilor reglementate de dispozițiile cuprinse în art.21 din Legea nr.165/2013, care se aplică potrivit art. 4 și în cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv. aflate pe rolul instanțelor la data intrării sale în vigoare (20 mai 2013 ).
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs a susținut că, potrivit Legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile în cauză dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii. Conform art. 1 alin. 1 și 2, art. 4, art. 16 și art. 50 lit.b din Legea nr. 165/2013 M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art. 1 alin. 2, respectiv prin compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
În continuare, recurentul pârât a invocat excepția prematurității acțiunii față de dispozițiile art. 33 din aceeași lege și cuantumul exagerat de mare al cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă și acordate de prima instanță.
Analizând sentința instanței de fond, în raport de data formulării acțiunii și de criticile formulate de recurent, Curtea va reține că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea înregistrată la instanța de fond, la data de 18.06.2012, restrânsă ulterior, reclamanta a solicitat instanței, în baza dispozițiilor obligatorii cuprinse în decizia nr. XX/2007, pronunțată de ÎCCJ în interesul legii, soluționarea pe fond a notificării nr. 3083/04.10.2001 privind cota de 4/5 din imobilul situat în București, . Antilopei) nr.12, sect.3, în conformitate cu Legea nr. 10/2001.
Prin sentința apelată, instanța de fond a admis acțiunea și a obligat pârâtul M. București prin Primarul General să emită decizie motivată privind propunerea de acordare a măsurilor compensatorii în condițiile art. 21 din Legea nr. nr. 165/2013 pentru cota din imobilul menționat în notificare.
Criticând această sentință, recurentul pârât susține că e nelegală, pentru că, după . Legii nr. 165/2013 nu mai sunt aplicabile în cauză dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii, ci poate emite doar dispoziția, în sensul art. 1 alin. 2, respectiv de compensare prin puncte.
Critica este în mod evident nefondată, deoarece potrivit art. 21 din Legea nr. 165/2013 în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite legal transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatori, întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcțiile demolate.
Evaluarea imobilului și stabilirea, în condițiile legii, a punctelor datorate celui îndreptățit nu se face de entitatea învestită cu soluționarea notificării, cum se susține de recurent, ci de Comisia Națională, care, în cazul validării deciziei entității învestită potrivit legii emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv.
Nefondată este și critica prin care recurentul invocă direct în recurs prematuritatea acțiunii, în raport de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, care stabilesc anumite termene în care entitățile învestite cu soluționarea notificărilor au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 și de a emite decizii de admitere sau de respingere a notificării, stabilind totodată faptul că aceste termene încep să curgă de la 01.01.2014.
Acțiunea de față a fost înregistrată de reclamant la instanța de fond la data de 18.06.2012 și a fost întemeiată în drept pe dispozițiile deciziei nr. XX/2007 pronunțată de ÎCCJ, în interesul legii, prin care s-a statuat, cu putere obligatorie, asupra dreptului instanțelor de judecată de a soluționa pe fond cererile de restituire formulate în condițiile Legii nr. 10/2001, atunci când entitatea învestită legal cu soluționarea unei notificări refuză să emită decizie sau dispoziție motivată.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Legea nr. 165/2013 a intrat în vigoare la data de 20.05.2013, mult după formularea acțiunii de către reclamantă, iar excepția prematurității a fost invocată de recurent direct în recurs, după pronunțarea de către instanța de fond a sentinței apelate, care este definitivă și recunoaște dreptul reclamantei la acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul solicitat prin notificare.
Deși art. 4 din Legea nr. 165/2013 prevede faptul că dispozițiile acestei legi se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv de stat, aflate pe rolul instanțelor de judecată, instanța apreciază că nu poate fi vorba decât de aplicarea dispozițiilor de drept material, care au și fost aplicate de prima instanță.
A considera altfel și a modifica în recurs sentința primei instanțe prin respingerea acțiunii reclamantei ca prematur formulată, ar reprezenta o încălcare evidentă a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, dar și a dispozițiilor deciziei obligatorii nr. XX/2007 pronunțată de ÎCCJ, în interesul legii, pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea apreciază că acestea au fost acordate legal reclamantei de către instanța de fond, în raport cu dispozițiile art. 274 cod procedură civilă și cu soluția pronunțată de această instanță, prin care recurentul pârât a căzut în pretențiile reclamantei.
Cuantumul acestor cheltuieli este unul rezonabil în raport cu valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat (formulat acțiune, precizări, situație în care instanța de fond nu putea să micșoreze legal aceste cheltuieli, astfel cum se solicită de recurent .
În concluzie, apreciind că sentința instanței de fond este legală, Curtea va dispune, în baza art. 312 cod procedură civilă respingerea recursului ca nefundat.
În baza art. 274 cod procedură civilă, recurentul va fi obligat să plătească intimatei reclamante suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1350 din 19.06.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. G. și cu intimata-intervenientă . SA.
Obligă recurentul la 500 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02.12.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
L. C.
Red.I.B.
Tehdact.B.I
2 ex./17.12.2013
------------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – L.I.-C.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 280/2015. Curtea... | Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 933/2015. Curtea... → |
|---|
