Anulare act. Decizia nr. 240/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 240/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-03-2016 în dosarul nr. 240/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.240 R/2016
Ședința publică din data de 10.03.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. G.
JUDECĂTOR: A. M. M.
JUDECĂTOR: G. S.
GREFIER: D. M.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentele S. A. M. și S. S. A. H. împotriva deciziei civile nr.3240A/28.09.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/302/2013, în contradictoriu cu intimata G. A. M., cauza având, ca obiect, „revizuire - anulare act”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentele revizuente S. A. M. și S. S. A. H. prin avocat V. Ș., cu împuternicire avocațială la fila 22 și intimata G. A. M. personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentelor revizuente S. A. M. și S. S. A. H., în susținerea recursului, arată că autorul recurentelor, S. A., fiul soților S. I. și E., împreună cu S. A., mama intimatei G., a emigrat în Germania în anul 1948, primind statutul de refugiat politic și a fost primul care a făcut o declarație autentică la tribunalul succesoral din München, în anul 1981, prin care declară că acceptă succesiunea părinților săi. Această declarație, arată apărătorul recurentelor, este urmată de un mandat dat numitului R. T., cumnatul mamei intimatei, prin care îl împuternicește să deschidă formalitățile succesorale în România, iar mandatarul se prezintă la fostul notariat de stat al sectorului 2 București și deschide succesiunea pentru amândoi soții. Mai arată că la notariat se prezintă și mama intimatei care, în pofida declarației autentice făcute în Germania de către autorul recurentelor, susține că acesta nu a acceptat succesiunea, iar notariatul, față de existența unei neînțelegeri în dezbaterea succesorală, îndrumă părțile la proces. Sub acest aspect, arată că mandatarul R. T. formulează contestație împotriva acestei măsuri a notariatului, care se soluționează numai sub aspect formal, iar problema de fond, a dezbaterii succesorale, rămâne nesoluționată. Menționează că aceste dosare ale instanței nu se mai regăsesc.
În ceea ce privește condițiile revizuirii, apărătorul recurentelor arată că instanțele de fond și de apel au reținut că din cele trei condiții sunt îndeplinite numai două, în sensul că recurentelor li se impută faptul că au avut posibilitatea să obțină aceste acte și nu le-a împiedicat nimeni în obținerea lor, astfel încât nu ar fi îndeplinite condițiile art.322 pct.5 C.pr.civ. Sub acest aspect, arată că o persoană-fizică nu poate obține relații de la Camera Notarilor Publici, acestea fiind comunicate numai persoanelor care dovedesc legătura succesorală cu defunctul. Mai arată că în practica obișnuită anterioară anului 1989, notariatul efectua din oficiu procedura succesorală, iar din această perspectivă a învederat instanței, în faza apelului, faptul că este imposibil ca pentru cei doi decedați să nu se fi întâmplat astfel. În raport de această precizare, Tribunalul București a admis proba, dar în sarcina părții, astfel încât recurentele s-au prezentat cu încheierea instanței de judecată la Camera Notarilor Publici și au obținut aceste acte. Prin urmare, aceste acte nu au fost obținute mai devreme nu din vina recurentelor, ci nu s-au putut obține fără aportul instanței de judecată.
Apărătorul recurentelor mai arată faptul că la primul termen de judecată în revizuire intimata, prin întâmpinare, susține tardivitatea formulării cererii, iar instanța a solicitat părților să facă dovada momentului în care au aflat de aceste acte, iar față de faptul că recurentele au învederat aspectele menționate anterior, instanța a dispus atașarea dosarului respectiv, care a fost solicitat timp de 8 termene de judecată.
Curtea pune în vedere apărătorului recurentelor să rezume pledoaria la motivele de nelegalitate a hotărârii recurate.
Apărătorul recurentelor arată că nelegalitatea hotărârii instanței de apel constă în faptul că menține o nelegalitate a hotărârii instanței de fond. Astfel, arată că după 8 termene de judecată, recurentele au solicitat suspendarea judecății până la redactarea hotărârii din dosarul care trebuia atașat, iar instanța, în lipsa recurentelor și în baza unei așa-zise cereri de judecare în lipsă, deși în realitate se solicitase judecarea în lipsă numai în privința acestei măsuri a suspendării, a reținut cauza în pronunțare. Apreciază că instanța ar fi trebuit să suspende judecata pentru lipsa părților, deoarece nici intimata nu s-a prezentat la acel termen și nu ceruse judecarea în lipsă. Prin urmare, în acest dosar nu s-a trecut la faza solicitării de probe, ci a fost soluționat fără ca instanța să se pronunțe pe o asemenea solicitare.
Pentru toate aceste motive, apărătorul recurentelor solicită admiterea recursului și casarea cu trimitere pentru soluționarea pe fond a cererii, având în vedere că autorul recurentelor a fost primul care a făcut o declarație autentică de acceptare a succesiunii și nici până la acest moment nici intimata, nici mama acesteia, nu au niciun fel de declarație, nici formală, nici autentică, de acceptare a succesiunii, certificatul de moștenitor fiind emis fără respectarea legii.
Intimata G. A. M., personal, solicită respingerea recursului și arată că mama sa a acceptat tacit succesiunea imediat după deces, iar dosarul succesoral există o listă a tuturor obiectelor care se aflau în camera bunicilor săi și care au fost preluate de către mama sa imediat după decesul lor, această listă fiind scrisă olograf. Mai arată că nu este adevărată susținerea apărătorului recurentelor în sensul că la nivelul anului 1969 notariatele deschideau succesiunile din oficiu, ci în general acestea erau preluate tacit.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate, intimata apreciază că niciunul dintre acestea nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de lege, iar susținerea apărătorului recurentelor în sensul că nu avea posibilitatea obținerii actelor de la Camera Notarilor Publici nu este reală, dovada fiind faptul că le-a obținut.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din 16.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr._, s-a respins cererea de revizuire formulată de reclamantele S. A. M. și S. S. A. H. împotriva sentinței civile nr. 3949 din 16.04.2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/3/2001, în contradictoriu cu pârâta G. A. M., reținându-se, în esență, că înscrisul invocat conform art. 322 pct. 5 cod procedură civilă nu a fost reținut de partea potrivnică și nu a intrat în categoria celor care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Prin decizia civilă nr. 3240/A/28.09.2015, s-a respins ca nefondat apelul declarat de către reclamante și s-a respins ca neîntemeiată cererea intimatei privitoare la cheltuieli de judecată.
În motivarea deciziei s-au reținut următoarele:
În dosarul nr._/2001 al Judecătoriei Sectorului 2 București, revizuientele (reclamante în dosarul respectiv) au solicitat anularea parțială a CM nr. 139/18.10.2000 emis de BNP Filpescu E. G. emis de pe urma privind pe defuncților I. S. și E. S. susținând că, în mod eronat, s-a menționat în certificatul de moștenitor că A. S., fiul defuncților și autorul revizuentelor, ar fi străin de succesiunea părinților săi prin neacceptare, întrucât acesta a acceptat succesiunea prin însușirea unor bunuri mobile ce făceau parte din averea succesorală a părinților săi.
Prin sentința civilă nr. 3949 din 16.04.2002, pronunțată în dosar nr._/2001, (irevocabilă prin decizia civilă nr. 255 A/13.02.2003 a Tribunalului București – Secția a III-a Civilă și decizia civilă nr. 1537/08.10.2013 a Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă) Judecătoria Sectorului 2 București a respins cererea ca neîntemeiată, reținând în considerentele hotărârii că nu sunt întrunite condițiile de la art. 689 cod civil relative la acceptarea tacită a succesiunii de către autorul reclamantelor, care a părăsit țara în 1988, stabilindu-se în RFG, și a revenit în țară după 1989. De asemenea, s-a observat că anterior, prin sentința civilă nr. 8493/1982 a Judecătoriei Sectorului 2 București și prin decizia civilă nr. 2976/1983 a Tribunalului București s-a dispus la cererea autorului reclamantelor deschiderea succesiunii dar Notariatul de Stat a îndrumat părțile să se adreseze instanței, întrucât sora sa și autoarea pârâtei declaraseră că autorul reclamantelor nu a acceptat succesiunea în termen. La momentul respectiv A. S. a atacat încheierea notarială, plângerea acestuia fiind respinsă prin sentința civilă în anul 1982 (respectiva sentință a fost menținută de tribunal).
Tribunalul a constatat că prin cererea de la fond reclamantele au solicitat revizuirea sentinței civile nr. 3949/16.04.2002 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în dosar nr._/2001, irevocabilă, în temeiul art. 322 pct. 5 C.pr.civ., instanța stabilind că sunt îndeplinite cumulativ doar două dintre condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, respectiv aceea privind faptul că hotărârea atacată evocă fondul și aceea că hotărârea atacată este definitivă. A treia condiție privind faptul că după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, nu a fost găsită îndeplinită.
Prin apel s-a arătat că prima instanță a soluționat cauza în lipsa revizuientelor, deși prin cererea din 09.12.2014, acestea solicitaseră suspendarea cauzei sau acordarea unui termen cât mai lung.
Tribunalul a constatat că revizuientele puteau atașa la dosarul cauzei înscrisurile relevante din dosarul_/3/2009, fără a fi necesară amânarea cauzei de atâtea ori, apelantele revizuiente nefiind împiedicate să obțină actele în baza cărora s-a formulat cererea de revizuire de nicio împrejurare mai presus de voința acestora. Astfel, existența respectivelor acte le era cunoscută, acestea nefiind reținute de partea adversă, așa încât nu era îndeplinită condiția de la art. 322 alin.5 C.pr.civ., așa cum corect a apreciat instanța fondului.
Referitor la critica potrivit căreia instanța fondului nu ar fi analizat și nu s-ar fi pronunțat asupra determinării soluției din sentința civilă nr. 3949/2002 a cel puțin unuia dintre actele prezentate de revizuiente, tribunalul constată că, așa cum s-a menționat mai înainte, prin sentința civilă din 1982, rămasă irevocabilă, s-a reținut că autorul reclamantelor nu a acceptat tacit succesiunea. Or, prin sentința a cărei revizuire s-a solicitat au fost reținute aceleași aspecte relative la neacceptarea succesiunii.
Împotriva deciziei din apel au declarat recurs reclamantele.
Recursul a fost declarat în termen și a fost legal timbrat cu suma de 5 lei taxă judiciară de timbru, 3 lei timbru judiciar.
Intimata G. A. M. a depus întâmpinare și a solicitat respingerea cererii de revizuire.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma și în limita motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
Prin primul motiv de recurs se susține că instanțele de fond au ignorat situația din dosar și ar fi soluționat greșit cererea reclamantei deoarece judecătoria a soluționat revizuirea în lipsa apărătorului reclamantelor care arătase că fusese reținut la o altă instanță și care nu solicitase judecarea cauzei în lipsă. În cadrul acestui motiv de recurs, recurentele arată că în dosar nu a existat niciun termen în care să se fi propus probe, respectiv că s-a refuzat discutarea probatoriilor până la soluționarea excepției tardivității invocate prin întâmpinare.
Curtea constată că primul motiv de recurs este vădit nefondat deoarece, potrivit art. 326 alin. 3 din codul de procedură civilă de la 1865, cererea de revizuire sau dezbaterile în cererile de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care aceasta se întemeiază.
Prima instanță a respectat întru-totul dispozițiile art. 326 alin. 3 cod procedură civilă, care, de altfel, sunt obligatorii, astfel că a analizat dacă înscrisurile invocate de către revizuente îndeplineau condițiile cerute de lege pentru a face admisibilă cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 5 cod procedură civilă.
Prin încheierea de la 09.12.2014, prima instanță a respins cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de către reclamante. Această soluție este considerată de către Curte legală, având în vedere că atașarea unui alt dosar sau administrarea unor probe nu constituie motiv de suspendare al judecății cauzei pendinte. Suspendarea putea fi dispusă doar în condițiile art. 242 – 245 cod procedură civilă sau art. 1551 cod procedură civilă, recurentele neinvocând încălcarea acestor dispoziții legale de către prima instanță sau de către instanța de apel.
Faptul că în dosarul nr._ s-au acordat 8 termene până la momentul la care s-a dezbătut admisibilitatea cererii de revizuire, nu este motiv de nelegalitate a hotărârii.
În speță, este relevat faptul că actele noi invocate de către revizuenta erau depuse la dosar și au fost analizate de către prima instanță, iar discutarea unor eventuale probe cu privire la fondul cauzei era necesară și se putea face doar dacă s-ar fi admis cererea de revizuire și s-ar fi procedat la judecare, ceea ce nu a fost cazul.
Curtea constată că la momentul la care s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei (solicitată pentru atașarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți) s-a acordat cuvântul pe admisibilitatea revizuirii și s-a amânat pronunțarea pentru a se da posibilitatea părților să pună concluzii scrise. Apărătorul reclamantelor a depus note scrise prin care a cerut repunerea cauzei pe rol pe motiv că ar fi solicitat judecarea cauzei în lipsă doar pentru a se putea dispune măsura suspendării sau aceea a acordării unui termen mai lung și nu pentru a se judeca admisibilitatea revizuirii. Or, prima instanță putea să repună cauza pe rol doar dacă existau nelămuriri cu privire la soluție, ceea ce nu a fost cazul. Faptul că prin cererea din data de 09.12.2014 apărătorul revizuentelor ar fi propus instanței suspendarea soluționării cererii de revizuire sau acordarea unui termen cât mai lung, este corect, dar aceasta nu înseamnă că prima instanță era obligată să procedeze conform cererilor apărătorului unuia dintre părți. Din această perspectivă, soluția instanței de fond de respingere a cererii de suspendare este procedurală, mai ales că apărătorul a arătat expres că măsura suspendării, respectiv a acordării unui termen, pot fi discutate în lipsa sa. Este adevărat că formularea din cererea aflată la fila 128 dosar fond este în sensul că suspendarea sau acordarea unui termen sunt măsuri care pot fi luate în lipsa apărătorului reclamantelor. Cu toate acestea, prima instanță a apreciat corect că discutarea cererii de suspendare sau de acordare a unui termen se poate realiza chiar și în lipsa apărătorului reclamantei, prezența ori lipsa acestuia neputând duce la altă soluție decât cea legală cu privire la cererea de suspendare.
Oricum, nici în fața instanței de apel, nici în fața instanței de recurs, apărătorul revizuentelor nu a dovedit vătămarea pe care au suferit-o acestea prin respingerea cererii de suspendare, în condițiile în care s-a amânat pronunțarea pentru a se da părților posibilitatea de a depune note scrise pe admisibilitate iar inadmisibilitatea revizuirii a fost reținută prin raportare la înscrisurile depuse de către parte la dosar.
Motivul de recurs prin care se susține că instanțele nu s-ar fi pronunțat aspra unor probe care demonstrează acceptarea succesiunii prin declarația autentificată la Tribunalul Munchen este nerelevantă, deoarece, în fața instanțelor de fond s-a dezbătut doar admisibilitatea cererii de revizuire și nu s-a urmărit a se verifica dacă prin hotărârea atacată s-au corect aspectele legate de acceptarea succesiunii.
Susținerea recurentelor în sensul că instanțele de fond au confundat actele prezentate de părți în susținerea cererii de revizuire cu actele care ar exista în dosarul nr._/3/2009 nu sunt adevărate deoarece instanțele de fond au analizat îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a revizuirii prin raportare la înscrisurile indicate în cererea de revizuire și atașate la aceasta. Dosarul indicat de către recurente era solicitat de către instanță pentru soluționarea excepției tardivității, dar, după cum rezultă din hotărârea judecătoriei, cererea de revizuire formulată de către revizuente a fost respinsă ca inadmisibilă și nu ca tardivă. Prin urmare, nu se poate reține că revizuentele ar fi fost vătămate prin neatașarea dosarului menționa anterior.
Prin ultimul motiv de recurs se susține că instanțele de fond ar fi respins înscrisurile noi aduse de revizuente, ceea ce nu este adevărat, atât prima instanță cât și instanța de apel reținând doar că respectivele înscrisuri nu îndeplineau o condiție prevăzută de art. 322 pct. 5 cod procedură civilă și anume, aceea de a nu fi putut fi înfățișată dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. Art. 322 pct. 5 c.p.c. de la 1865 prevede că revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere. Or, este evident faptul că hotărârile judecătorești sau înscrisurile notariale întocmite de fostele notariate de stat nu îndeplinesc condiția menționată și nu pot justifica admisibilitatea cererii de revizuire. Astfel de înscrisuri, care existau inclusiv la momentul judecării procesului în care s-a pronunțat hotărârea atacată cu revizuire și puteau fi obținute de către parte, nu pot fi avute în vedere în sensul art. 322 pct. 5 cod procedură civilă.
Formularea din preambulul motivelor de recurs în sensul că sunt invocate cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 6 – 9 cod procedură civilă, deoarece hotărârea ar fi nelegală și netemeinică iar instanțele ar fi ignorat probele esențiale și ar fi interpretat greșit situațiile, este imprecisă și contradictorie. Aceasta deoarece cazurile prevăzute la art. 304 pct. 6 – 9 cod procedură civilă sunt cazuri de modificare și nu de casare, iar modificarea poate fi dispusă pentru nelegalitate nu pentru netemeinicie. Or, interpretarea greșită a situațiilor și ignorarea unor probe esențiale nu sunt aspecte de nelegalitate ci de netemeinicie astfel că nu se încadrează în temeiurile de drept invocate de către recurente.
Față de toate cele arătate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentele S. A. M. și S. S. A. H. împotriva deciziei civile nr. 3240A/28.09.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/302/2013, în contradictoriu cu intimata G. A. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. M. G. A. M. M. G. S.
GREFIER,
D. M.
Red. DMG
Tehnored. PS 2 ex.
17.03.2016
Jud. apel: S. M. P.
C. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 141/2016. Curtea de Apel... | Strămutare. Sentința nr. 35/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
