Anulare act. Decizia nr. 291/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 291/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 291/2013
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 291 R
Ședința publică de la 12.02.2013
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – D. L. M.
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
GREFIER – S. V.
………………
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă O. V., decedată pe parcul procesului, prin moștenitor O. C., împotriva deciziei civile nr. 639A/20.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații pârâți B. N., M. M., M. N., S. C. V. și S. M., având ca obiect „anulare act”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant O. C. reprezentat de avocat Zorcă V., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații pârâți B. N., M. M., M. N., S. C. V. și S. M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Se prezintă domnul avocat Zorcă V. care depune la dosar certificatul de calitate de moștenitor nr. 30/31.12.2012 de pe urma defunctei O. V., din care reiese că moștenitorul acesteia este O. C., pe care îl reprezintă și depune la dosar împuternicire avocațială în acest sens.
Curtea dispune introducerea în cauză a numitului O. C., moștenitorul defunctei O. V., în calitate de recurent reclamant.
Apărătorul recurentului reclamant O. C. face dovada achitării taxei de timbru în sumă de 4 lei, prin depunerea la dosar a chitanței nr._/12.02.2013 și timbru judiciar de 0,15 lei. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului reclamant O. C. solicită admiterea recursului, desființarea deciziei atacate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată. Să se aibă în considerare criticile lor și anume de a considera decizia din apel, în privința convenției de partaj, ca fiind eronată, considerând că nu se impune forma autentică la momentul încheierii convenției și că această operațiune juridică are în considerare consensualismul partajului voluntar. Solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 730 C.civ., care spune că o înțelegere de împărțeală este valabilă și fără îndeplinirea unei formalități. În ce privește dispozițiile art. 729 C.civ. nu este contrar acestei dispoziții pentru că practic ea trebuie înțeleasă ca o operație juridică și nu ca un act probator. Consideră că actul de partaj vine în sprijinul certificatului de moștenitor nr. 8 în așa fel încât acele bunuri imobile nu sunt cuprinse în lotul moștenitorului care a înstrăinat. Arată că la dosar se află declarațiile din care rezultă că bunurile aparțin recurentului. Să se constate că operațiunea juridică a fost făcută în mod clandestin și că au fost prejudiciate toate celelalte persoane. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, la data de 6.10.2008, sub nr._, reclamanta O. V. a solicitat ca, în contradictoriu cu parații M. N., M. M., S. M., S. C.-V. și B. N., să se constate nulitatea absoluta a contractelor de vânzare cumpărare nr.890/18.02.1994 și nr. 4492/20.06.1995.
În motivarea cererii s-a arătat că prin adeverința 542/1991 și prin titlul de proprietate nr._, s-a stabilit un drept de proprietate pentru suprafața de 3,8 hectare, în temeiul Legii nr. 18/1991.
S. P., una dintre persoanele menționate în titlul de proprietate menționat a vândut către pârâții din cauza de față 2 terenuri, unul de 2500 mp în . . mp în . .> Reclamanta a arătat că era unul dintre coproprietarii menționați în titlul de proprietate și în adeverința nr. 452/1991 și că nu și-a dat acordul la încheierea contractelor de vânzare cumpărare menționate.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480, 968, 1017 C.civ și legea nr. 18/1991.
Prin precizarea depusă la data de 23.03.2009 la dosarul cauzei, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată arătând că, dacă în urma efectuării partajului, bunul este atribuit în lotul altui copărtaș decât cel care a vândut singur bunul indiviz, vânzarea cumpărarea se desființează retroactiv.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâții M. N., M. Miheala au invocat excepția autorității de lucru judecat arătând că prin sentința civilă nr. 1072/4.03.2008 o acțiune identică a reclamantei a fost respinsă, precum și a prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că de la data autentificării actelor a căror anulare se cere a trecut mai mult de trei ani. Pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii, pârâții arătând că sunt proprietarii imobilului.
Prin aceeași întâmpinare pârâții au invocat și excepția lipsei calității active a reclamantei susținând că aceasta nu are interes în promovarea prezentei acțiuni.
Prin sentința civilă nr. 3384/7.12.2009, Judecătoria Cornetu a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive, a prescripției dreptului material la acțiune și a autorității de lucru judecat, iar pe fond a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta are calitate procesuală activă deoarece este una din persoanele înscrise în titlul de proprietate prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra bunurilor care au făcut obiectul actelor de vânzare cumpărare atacate în prezenta acțiune iar în cauză nu există autoritate de lucru judecat deoarece prin sentința nr. 1072/2008 a Judecătoriei B. acțiunea reclamantei a fost anulată ca netimbrată.
Pe de altă parte s-a reținut că reclamanta nu a indicat o cauză de nulitate a celor două contracte.
Împotriva sentinței civile nr. 3384/7.12.2009 a declarat apel, reclamanta.
În dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că prima instanța a dispus în mod eronat, respingerea acțiunii și că aceasta avea obligația, în cazul în care constata că nu era indicat temeiul juridic al acțiunii să procedeze la suspendarea judecății, iar nu la respingerea acțiunii.
Se mai arată că vânzările a căror nulitate se solicită au fost încheiate în mod clandestin, fără consimțământul apelantei, în calitate de coproprietar, astfel că aceste contracte sunt lovite de nulitate absolută.
Apelanta a invocat totodată lipsa obiectului determinat al contractelor de vânzare cumpărare deoarece „ceea ce se putea transmite trebuia determinat sub forma cotei indivize eventual, întrucât la momentul emiterii adeverinței de proprietate erau trecute mai multe persoane, în calitate de indivizari” și cauza ilicită a contractelor, având în vedere că erau mai multe persoane care aveau calitatea de coproprietari, pe lângă persoanele care au figurat ca vânzători în actele de vânzare cumpărare.
S-a mai arătat că pentru ipoteza în care coproprietarul a înstrăinat unui terț un bun imobil, valabilitatea actului este condiționată de includerea în lotului transmițătorului a bunului înstrăinat. În caz contrar, dispunătorul este considerat a nu fi avut niciodată vreun drept de proprietate asupra acestuia.
Prin întâmpinarea depusă la 30.04.2010 intimații au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În cauză, intimații au reiterat în ședința publică de la 11.05.2010 excepția autorității de lucru judecat a sentinței 3064/2006 a Judecătoriei B..
Tribunalul a pus în discuția părților în cauză excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată față de aceeași sentință civilă.
Prin decizia civilă nr.929 A/14.09.2010, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta - reclamantă O. V., în contradictoriu cu intimații - pârâți M. N. și M. M., S. C. V. și S. M. și B. N., împotriva sentinței civile nr. 3384/07.12.2009 pronunțată de Judecătoria Cornetu, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta ca inadmisibilă și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a apreciat că apelul cu care a fost sesizat nu este fondat deoarece în cauză operează autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 3064/28.06.2006 a Judecătoriei B. rămasă irevocabilă, prin care s-a stabilit că este inadmisibilă acțiunea reclamantei având că obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare nr. 890/18.02.1994 și nr. 4492/20.06.1995.
Sentința menționată are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză deoarece obiectul cererii este același: nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare nr.890/18.02.1994 și 4492/20.06.1995, părțile sunt aceleași și acționează în aceeași calitate, respectiv reclamanta O. V. și pârâții M. N., M. M., B. N. și S. C. V., ultimii doi în calitate de moștenitori ai lui S. P.. Faptul că în prezenta acțiune, reclamanta a chemat în judecată și pe S. M., ca moștenitor al lui P. S., vânzătorul din contractele de vânzare cumpărare nr. 890/18.02.1994 și 4492/20.06.1995, nu înlătură autoritatea de lucru judecat a sentinței menționate, deoarece poziția procesuală a acesteia este identică cu cea a pârâților B. N. și S. C. V. din cauza în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3064/28.06.2006 a Judecătoriei B..
Tribunalul a constatat că în speță există și identitatea de cauză a celor două acțiuni deoarece în prezentul litigiu, din motivarea cererii de chemare în judecată și a apelului rezultă că, reclamanta apelantă invocă nulitatea contractelor de vânzare cumpărare menționate, motivat de faptul că aceste contracte au fost încheiate cu privire la două terenuri care se aflau în indiviziune între S. I., S. P. și apelanta reclamantă, O. V. iar vânzător a fost doar S. P., unul dintre coindivizari. Cu alte cuvinte cauza de nulitate invocată a fost vânzarea bunului indiviz de către unul dintre coproprietari. În cauza care a format obiectul dosarului nr. 1427/2006 al Judecătoriei B., temeiul juridic al acțiunii a fost același, în dosarul respectiv arătându-se că S. P. a vândut terenurile care au făcut obiectul contractelor nr. 890/18.02.1994 și 4492/20.06.1995, deși el se afla în indiviziune cu privire la aceste terenuri cu O. V. și S. I. și că nu a avut consimțământul reclamantei la vânzarea acestor terenuri.
În legătură cu intimata pârâtă S. M., tribunalul a mai reținut că și în situația în care nu s-ar reține existența autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 3064/28.06.2006 a Judecătoriei B. și cu privire la aceasta, față de situația juridică identică a acestei părți cu cea a pârâților S. C. V. și B. N., toți moștenitori ai lui S. P. – astfel cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 8/2005, se impune și în cazul acesteia aceeași soluție de respingere ca inadmisibilă a acțiunii de față, întrucât vânzarea bunului indiviz de către unul dintre coproprietari nu reprezintă o cauză de nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare, astfel că indivizarul care nu a consimțit la înstrăinare nu poate solicita constatarea nulității vânzării pe acest temei. Singura modalitatea pentru acest coindivizar pentru a-și salvgarda drepturile proprii este acțiunea partaj, urmând ca soarta vânzării să se stabilească după realizarea partajului, în funcție de rezultatul acestuia, după cum bunul a revenit sau nu în lotul indivizarului vânzător. În cauza de față, tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada efectuării partajului. În plus, chiar dacă s-ar fi făcut, așa cum s-a arătat, contractele de vânzare cumpărare nr. 890/18.02.1994 și 4492/20.06.1995 nu ar fi fost lovite de nulitate absolută, ci, în funcție de rezultatul partajului, s-ar fi putut pune în discuție eventual, desființarea efectelor acestor contracte.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că, în speță, este întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii pentru toate considerentele de mai sus, motiv pentru care tribunalul a admis această excepție și a modificat sentința apelată cu consecința respingerii ca inadmisibilă a acțiunii.
Prin decizia nr. 205/24.02.2011, Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și familie a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această decizia, Curtea de apel București Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și familie a reținut că, potrivit art. 1201 din Codul civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
În temeiul acestei prevederi legale, pentru a opera excepția autorității lucrului judecat se cere o identitate între raportul juridic dedus judecății și cel anterior judecat, acesta să existe între aceleași părți, iar părțile să stea în judecată în aceeași calitate. Ambele acțiuni trebuie să aibă același obiect și aceeași cauză.
În același timp, pentru a exista autoritate de lucru judecat, este necesar ca să se fi dat dezlegare fondului raporturilor juridice dintre părți. Aceasta întrucât ceea ce intră în puterea de lucru judecat este statuarea pe care instanța o realizează pe baza analizei probatoriului administrat și aplicând asupra faptelor regula de drept incidentă, ceea ce dă un conținut imuabil verificării jurisdicționale. Acesta este motivul pentru care, hotărârile prin care în mod definitiv se respinge o cerere, pentru existența unui obstacol legal care se opune admiterii sale, de principiu, nu au putere de lucru judecat, astfel încât, după încetarea obstacolului, va putea să fie formulată aceeași cerere, fără a se putea opune autoritatea de lucru judecat.
Totodată, inadmisibilitatea reprezintă acea sancțiune procesuală care intervine în situația în care partea formulează o acțiune sau o cale de atac la care nu are acces (care nu este prevăzută de lege) sau la care nu poate recurge decât după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Pe de altă parte, atât inadmisibilitatea cât și autoritatea de lucru judecat reprezintă, în cazul de față excepții de fond, aflate în directă legătură cu exercițiul dreptului la acțiune.
Astfel, așa cum rezultă din actele dosarului de fond, reclamanta a promovat anterior acțiunii civile soluționată prin decizia civila recurată, o acțiune înregistrată pe rolul Judecătoriei B., prin care, în contradictoriu cu numiții M. N., M. M., B. N. și S. C., a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare nr. 890/18.02.1994 și nr. 4492/20.06.1995.
În acest litigiu, soluționat prin sentința civilă nr. 3064/28.06.2006, pronunțată de Judecătoria B., irevocabilă, acțiunea formulată de reclamantă a fost respinsă ca inadmisibilă.
Așadar, prin această hotărâre nu s-a procedat la o rezolvare a diferendului dintre părți, ci, s-a reținut că reclamanta are deschisă numai calea unei acțiuni de ieșire din indiviziune.
În aceste condiții, sentința civila nr. 3064/28.06.2006 a Judecătoriei B., putea fi opusă, în noul litigiu, cu valoarea autorității de lucru judecat, fiind însă necesar a se verifica dacă reclamanta nu invoca elemente noi, de natură să înlăture incidența excepției lucrului deja judecat.
În speța de față, instanța de apel, deși a reținut că prin actualul demers procesual, reclamanta urmărește promovarea unei acțiuni care vizează aceleași părți, aceeași cauză și are același obiect cu cea soluționată prin sentința civilă sus menționată, concluzionând în sensul existenței autorității de lucru judecat, a soluționat cauza, în raport de toți pârâții chemați în judecată, în temeiul excepției inadmisibilității acțiunii și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.
Pe de altă parte, Curtea constată că excepția inadmisibilității, a fost dedusă de această instanță, ca efect al reținerii existenței autorității de lucru judecat, or, cele două excepții au în mod vădit, consecințe diferite.
Este de observat totodată că prin decizia recurată s-a dispus respingerea apelului formulat de reclamantă.
Curtea reține totodată că spre deosebire de judecata în primă instanță, instanțele de control judiciar pot fi investite numai printr-o cerere formulată de cel interesat, astfel că în lipsa unei astfel de sesizări, hotărârea este irevocabilă, nemaiputând fi atacată nici pe calea recursului.
În același timp, instanța de apel nu poate proceda la o nouă judecată în apel, decât în limitele stabilite de apelant, prin cererea de apel sau prin motivele de ordine publică, invocate în conformitate cu prevederile art. 295 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă.
În temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care instanța de apel poate păstra sau schimba în parte sau în tot, hotărârea atacată, rezultă că fiind vorba despre o cale de atac, în ipoteza respingerii apelului ca nefondat, consecința nu poate fi decât aceea că sentința primei instanțe este confirmată iar efectele produse de aceasta, menținute.
În aceste condiții, în cauză, odată adoptată, soluția respingerii singurei căi de atac a apelului, cu care instanța de control judiciar s-a considerat legal investită, nu putea avea drept consecință crearea posibilității schimbării sentinței de fond, în sensul schimbării în parte a sentinței civile apelate și respingerii acțiunii ca inadmisibilă (din interpretarea coroborată a prevederilor art. 293, art. 295 și art. 296 din Codul de procedură civilă, rezultând că nu este posibilă schimbarea hotărârii, decât în cazul admiterii căii de atac și doar cu condiția respectării limitelor impuse de art. 296 teza a doua din Codul de procedură civilă, motivele de ordine publică, neputând fi analizate decât în cadrul aceleiași căi de atac).
Or, în cauza, instanța de apel a respins apelul, ca nefondat dar a schimbat în parte sentința apelată, măsurile adoptate în apel, concretizate în considerentele deciziei recurate ca și în dispozitiv, fiind, din această perspectivă contradictorii.
În raport de considerentele anterior expuse, Curtea a apreciat recursul ca fiind fondat, reținând că în cauză sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, vătămarea produsă recurentei prin soluția adoptată, fiind evidentă.
În rejudecare, după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă.
În raport de indicațiile din decizia de casare, în sensul de a se verifica incidența unor elemente noi de natură să înlăture excepția autorității de lucru judecată, în baza disp. art. 315 C.pr.civ., tribunalul a spus în vedere părților să depună înscrisuri în dovedirea situației de fapt existentă între părți, sens în care a fost depus contractul de partaj voluntar încheiat la 21.10.2005, identitatea părților și data încheierii contractului fiind atestate de către avocat Zorcă D..
Prin decizia civilă nr. 639 A din 20.06.2012, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă, a schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul că a respins cererea ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare 890/18.02.1994 și nr. 4492/20.06.2005 încheiate la notariatul de Stat al S.A.I., vânzătorul S. P. – în prezent decedat – a vândut intimaților-pârâți M. M. și M. N. două suprafețe de teren, respectiv . tarlaua 32 în suprafață de 500 mp și . 17 în suprafață de 2500 mp, situați în ..I., ambele contracte fiind încheiate în baza adeverinței de proprietate nr. 542/1991 și procesului-verbal de punere în posesie.
La data de 05.05.1997 se emite titlul de proprietate asupra suprafețelor de teren ce au aparținut defunctului S. N., în care sunt incluse și cele două parcele înstrăinate de vânzătorul S. P., acesta din urmă nefiind singurul moștenitor al defunctului, alături de acesta, fiind moștenitori: apelanta O. V. în calitate de fiică a defunctului S. N. și soția supraviețuitoare S. I., decedată la 27.03.2000.
Din actele dosarului, rezultă că între aceleași părți, respectiv apelanta-reclamantă O. V. și moștenitorii defunctului S. P. precum și cumpărătorii M. N. și M. M. s-a mai desfășurat un proces ce a făcut obiectul dosarului nr. 1427/2006 prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare încheiate de vânzătorul S. P., finalizat prin sentința civilă nr. 3064/28.06.2006 a Judecătoriei B., definitivă și irevocabilă, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea unui coindivizar de constatare a nulității vânzării bunului indiviz fără acordul celorlalți coindivizari.
După cum se reține și în considerentele deciziei de casare nr. 205/24.02.2011, sentința civilă nr. 3064/2006 a Judecătoriei B. poate fi opusă, în noul litigiu, cu valoare de autoritate de lucru judecat, fiind necesar, însă, a se verifica dacă apelanta-reclamantă nu invocă elemente noi, de natură să înlăture incidența excepției autorității de lucru judecat.
În rejudecare după casare, apelanta-reclamantă a depus la dosar convenția de partaj voluntar încheiată la 21.10.2005, identitatea părților fiind atestată de avocat.
Tribunalul apreciază că această convenție de partaj nu poate avea ca efect sistarea stării de indiviziune, întrucât nu este încheiată în formă autentică și, ca atare, nu poate fi înscrisă în cartea funciară.
Prin urmare, în cauză nu sunt invocate elemente noi, respectiv nu s-a făcut dovada sistării stării de indiviziune asupra terenurilor moștenite de la defunctul S. N., situație în care, tribunalul constată incidența în cauză a prevederilor art. 1201-1202 C.civ. și art. 166 C.pr.civ., texte ce reglementează puterea lucrului judecat ca o excepție de fond, peremptorie și absolută și ca o prezumție legală absolută și irefragabilă.
Compararea celor două cereri conduce la concluzia existenței triplei identități de părți, obiect și cauză, prin ambele cereri fiind formulată aceeași pretenție, urmărindu-se obținerea aceluiași folos de către reclamantă, bazat pe același temei juridic al dreptului pretins. În concret, în ambele acțiuni se cere de către un coindivizar constarea nulității absolute a vânzării bunului indiviz fără acordul celorlalți coindivizari, stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat că, reclamantul, în calitate de coindivizar nu poate solicita constatarea nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare ci are la îndemână, pentru apărarea drepturilor proprii asupra terenurilor înstrăinate, calea unei acțiuni având ca obiect ieșirea din indiviziune.
Tribunalul apreciază că, tratarea cauzei în acest fel se impune, deoarece dacă s-ar aprecia ca admisibilă, o nouă intervenție a instanței de judecată, atunci ar trebui repuse în discuție faptele juridice sau materiale ce reprezintă temeiul legal al primei cereri, or, incidența autorității de lucru judecat împiedică instanța să reia dezbaterea lor, căci acest lucru ar putea conduce la pronunțarea unor hotărâri contradictorii.
Așa fiind, tribunalul, în baza art. 296 C.pr.civ., va admite apelul și va schimba în tot sentința civilă apelată, în sensul că va respinge cererea ca inadmisibilă.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta O. V. și numitul O. C..
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că instanța a nesocotit principiul consensualismului partajului voluntar și nu a dat efecte actului de partaj voluntar depus la dosar.
Așadar, și în materia partajului voluntar regula este consensualismul, lipsa oricărei formalități, partajul fiind valabil "solo consensu".
Este greu de înțeles și imposibil de acceptat ca instanța să respingă un punct de vedere fără a justifica din punct de vedere juridic, punând justițiabilul în imposibilitate de a solicita cenzurarea unui punct de vedere juridic. Se pare că instanței de apel i-a fost suficient să respingă fără motivație juridică, făcând ca actul de justiție să fie perceput ca un abuz.
Recurenții arată că, elemente noi au fost invocate, căci temeiurile juridice suplimentare, partajul voluntar și certificatul de moștenitor nr. 8/2005 (ce confirma partajul) aduceau elementele necesare pentru a se indica justețea solicitării lor.
Recurenții au mai arătat că instanța i-a lipsit de dublul grad de jurisdicție, întrucât atât la instanța de fond cât și în apel nu au fost analizate motivele acțiunii și ale apelului.
a) Articolele 480 și 481 cod civil se aplică și pe considerentul reținut de către prima instanță și anume, că dreptul recurenților de proprietate deriva din cuprinsul unui titlul de proprietate, emis de către Comisia Județeana I. de reconstituire funciară.
Calitatea recurenților de proprietari se raportează la fiecare fracțiune din cuprinsul suprafeței agricole reconstituite, astfel încât ori de câte ori un coindivizar vinde fără acordul lor acest teren agricol, dreptul lor de proprietate este prejudiciat.
Din acest moment se naște dreptul recurenților de acces la justiție, pentru restabilirea calității lor de proprietari indivizari.
În motivele acțiunii se face referire la faptul că S. N. P. a vândut pârâților două suprafețe de teren agricol, doar în baza unei adeverințe (erau trecute mai multe persoane îndreptățite, aici incluzând și recurenții) și în mod clandestin, adică fără știința lor sau a familiei, după cum rezultă din poziția procesuală, exprimată de aceștia.
Mai mult, în chiar cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate între S. N. P. și soții M., sunt multe alte elemente din care rezulta reaua credința, culpabilitatea asumata de către familia M., care în mod voit a produs un prejudiciu „Cunosc situația juridica de fapt și de drept a terenului cumpărat". Operațiunea de vânzare-cumpărare s-a făcut în mod clandestin, față de persoanele al căror drept subzista la acel moment, căci din cuprinsul adeverinței rezulta indubitabil dreptul recurenților de proprietari indivizari;
- Clandestinitatea operațiunii de vânzare-cumpărare rezulta și din ceea ce declara S. Marita, B. N. și S. C. V., ce declara în unanimitate faptul ca nu s-a știut de aceasta vânzare; ca surpriza a fost una foarte neplăcuta; ca au dreptul de a solicita suprafața de teren ce le aparține și care a fost vânduta fără acordul lor;
- Articolele 1007 și 1017 Cod civil reprezintă niște obligații condiționale a căror neîndeplinire este convenita a fi sancționata cu nerecunoașterea calității de pretins proprietar. Astfel, art. 1007 Cod civil arată că pentru finalizarea convenției este necesar ca alături de voința parților contractante, este obligatorie și existenta voinței unei alte persoane (nu exista o voința exprimata de celelalte persoane înscrise în adeverința, care să confirme aceasta convenție pe care o consideră ca fiind nula absolut). Art. 1017 Cod civil arată că o convenție va fi finalizata doar cu condiția îndeplinirii unui anume eveniment, ori, în cazul operațiunilor de vânzare-cumpărare, acest "eveniment" trebuia să fie emiterea titlului de proprietate, cu privire la aceste suprafețe de teren înstrăinate, exclusiv pe numele înstrăinătorului, ceea ce nu s-a întâmplat.
b) Lipsa consimțământului recurenților, în ce privește înstrăinarea celor doua contracte a căror nulitate absoluta o solicită a fi constatata este evidenta. Nu exista semnătura recurenților, iar despre aceasta înstrăinare nu au știut nici cei din familia înstrăinătorului. Aceste convenții au fost efectuate în mod clandestin.
c) Lipsa obiectului determinat ca urmare a faptului ca ceea ce se putea transmite, trebui determinata sub forma cotei indivize eventual, întrucât la momentul emiterii adeverinței de proprietate erau trecute mai multe persoane, în calitate de indivizari.
De altfel, prin art. 12 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, se prevede ca: ... Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinată pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun".
În aceste condiții legale, starea de indiviziune ulterioara emiterii titlului de proprietate generează concluzia potrivit căreia determinarea obiectului trebuie realizata în mod obligatoriu numai sub forma formei indivize. Nerespectarea acestei cerințe legale conduce în mod logic la ideea ca obiectul convențiilor nu a fost determinat.
Nu poate exista o cauza licita, având ca premisă o stare de clandestinitate și pornind de la premisa unei adeverințe de proprietate în care erau trecute mai multe persoane, ce aveau drept asupra celor două terenuri.
Prin această operațiune, de vânzare-cumpărare, s-au prejudiciat drepturile celorlalte persoane îndreptățite, pe două aspecte:
- au fost lipsite de un bun, constând în dreptul de proprietate pe care îl aveau asupra fiecărei suprafețe de teren înstrăinate;
- nu și-au exprimat pretențiile privitor la prețul înstrăinării, ceea ce decurge, ca și consecința, din însăși lipsa consimțământului.
De altfel, în materia fondului funciar, art. 12 din Legea nr. 18/1991, prevede foarte clar că numai persoanele trecute în titlu pot conveni asupra modului de împărțire. În lipsa unor convenții a acestora, per a contrario, nu se pot înstrăina suprafețe de teren fără consimțământul lor.
e) Pentru ipoteza în care coproprietarul a înstrăinat unui terț un bun imobil, valabilitatea actului va fi condiționata de includerea în lotului transmițătorului a bunului înstrăinat.
În caz contrar, dispunătorul este "considerat a nu" fi avut niciodată vreun drept de proprietate asupra acestuia.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor invocate, Curtea urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, care presupune dreptul reclamantului de a determina întinderea obiectului judecății și persoana sau persoanele cu care se confruntă în instanță, iar cererea de chemare în judecată este actul procedural prin care reclamantul învestește instanța de judecată cu pretenția sa.
Potrivit principiului disponibilității, reclamantul este cel care determină cadrul procesual, inclusiv sub aspectul obiectului și cauzei juridice a cererii.
Astfel, potrivit art. 129 alin. final din Codul de procedură civilă, instanța este ținută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății, fără a putea depăși limitele investirii sale.
Prin urmare, cererea de chemare în judecată constituie baza raportului procesual civil ce se formează prin introducerea ei între reclamant și pârât, fixând cadrul procesual în care se va desfășura judecata cu privire la părți și obiectul litigiului.
În speță, prin cererea de chemare în judecată, recurenta reclamantă a solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare- cumpărare nr.890/18.02.1994 și nr. 4492/20.06.1995, încheiate fără consimțământul său, în calitate de coproprietar al imobilului vândut și bazate pe o cauză falsă, ilicită.
Cauza de nulitate a contractelor de vânzare-cumpărare, reprezentată de lipsa obiectului, nu a fost invocată prin cererea de chemare în judecată ca motiv de nulitate absolută, astfel încât neanalizarea sa de către instanța de apel se circumscrie limitelor învestirii instanței prin acțiune.
În ceea ce privește lipsa consimțământului reclamantei, invocat de aceasta ca motiv de nulitate absolută a contractelor de vânzare – cumpărare nr. 890 din 18.02.1994 și nr. 4492 din 20.06.1995, Curtea urmează să rețină efectul pozitiv al puterii lucrului judecat prin sentința civilă nr. 3064/28.06.2006 a Judecătoriei B. rămasă irevocabilă.
Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, constituie un principiu ce are la bază regula că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției.
Altfel spus, acest principiu, care corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, împiedică contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că, din momentul în care o hotărâre judecătorească nu mai poate fi supusă nici unei căi de atac, ea trebuie considerată că reflecta adevărul, iar problemele de fapt și de drept ce au făcut obiectul primei judecăți și drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă nu pot fi supuse unei noi analize într-un alt litigiu, nici măcar pe cale incidentală.
În acest caz, nu este necesară întrunirea triplei identități de părți, obiect și cauză, fiind suficient ca în procesul ulterior să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a rezolvat anterior, care reprezintă premisa incontestabilă a analizei în procesul subsecvent, în cadrul căruia hotărârea poate fi valorizată drept mijloace de probă.
În aceste condiții, pentru a opera puterea de lucru judecat a hotărârii anterioare este suficient ca între pretențiile concrete ale cererilor succesive să fie o strânsă legătură, tinzându-se la dezlegarea aceluiași raport juridic, între aceleași părți.
Or, prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 1427/2006 al Judecătoriei B., soluționat prin sentința civilă nr. 3064/28.06.2006, definitivă și irevocabilă, reclamanta O. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. N., M. M., B. N. și S. C. V., ultimii doi în calitate de moștenitori ai lui S. P., constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare nr.890/18.02.1994 și 4492/20.06.1995, cauza de nulitate invocată fiind vânzarea bunului indiviz de către unul dintre coproprietari, fără a avea și consimțământul reclamantei la vânzarea acestor terenuri. Faptul că în prezenta acțiune, reclamanta a chemat în judecată și pe S. M., ca moștenitor al lui P. S., vânzătorul din contractele de vânzare cumpărare nr. 890/18.02.1994 și 4492/20.06.1995, nu înlătură autoritatea de lucru judecat a sentinței menționate, deoarece poziția procesuală a acesteia este identică cu cea a pârâților B. N. și S. C. V. din cauza în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3064/28.06.2006 a Judecătoriei B..
Prin această sentință s-a stabilit că este inadmisibilă acțiunea reclamantei având că obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare nr. 890/18.02.1994 și nr. 4492/20.06.1995, instanța reținând că vânzarea bunului indiviz de către unul dintre coproprietari nu reprezintă o cauză de nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare, astfel că indivizarul care nu a consimțit la înstrăinare nu poate solicita constatarea nulității vânzării pe acest temei, singura modalitatea pentru acest coindivizar pentru a-și salvgarda drepturile proprii fiind acțiunea în partaj, urmând ca soarta vânzării să se stabilească după realizarea partajului, în funcție de rezultatul acestuia, după cum bunul a revenit sau nu în lotul indivizarului vânzător.
Deși în speță nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat față de sentința civilă nr. 3064/28.06.2006 a Judecătoriei B., față de statuările instanței de casare din primul ciclu procesual, nu poate fi ignorat faptul că în cadrul acelui litigiu a fost analizat și stabilit în mod irevocabil că vânzarea bunului indiviz de către unul dintre coproprietari nu reprezintă o cauză de nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare, astfel încât coindivizarul care nu a consimțit la înstrăinare nu poate solicita constatarea nulității vânzării pe acest temei.
Statuările din această hotărâre au dobândit putere de lucru judecat, astfel că, în considerarea prezumției de validitate (res iudicata pro veritate habetur) de care se bucură această hotărâre și pentru evitarea pronunțării unor hotărâri contradictorii, ele nu mai pot fi contrazise sau infirmate în prezentul proces.
Curtea apreciază, însă, ca fiind întemeiat motivul de recurs prin care recurenta critică faptul că instanțele de fond și apel nu au analizat cauza falsă, ilicită, ca motiv de nulitate absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare, încălcându-se astfel principiul disponibilității care guvernează procesul civil.
În acest sens, Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată, recurenta reclamantă a invocat ca motiv de nulitate a celor două contracte de vânzare – cumpărare, cauza falsă, ilicită a acestor acte juridice, motiv de nulitate care, astfel cum rezultă din analiza deciziei atacată cu prezentul recurs cât și din hotărârea primei instanțe, nu a fost analizat nici de către instanța de fond și nici de către instanța de apel, deși reclamanta, prin motivele de apel, a susținut această cauză de nulitate.
Prin urmare, Curtea constată că instanțele de fond și de apel nu au respectat obligația legală prevăzută de art. 129 alin.6 Cod procedură civilă, omițând să se pronunțe asupra cererii de constatare a nulității actelor de vânzare cumpărare pentru cauză falsă și ilicită, astfel încât sunt incidente dispozițiile art.312 pct.3 Cod procedură civilă, motiv pentru care va admite recursul, va modifica în parte decizia recurată, în sensul că urmare admiterii apelului se va desființa sentința apelată și se va trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Cornetu pentru soluționarea cererii de declarare a nulității pentru cauză falsă și ilicită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă O. V., decedată pe parcul procesului, prin moștenitor O. C., împotriva deciziei civile nr. 639A/20.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. N., M. M., M. N., S. C. V. și S. M..
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că, urmare a admiterii apelului formulat de reclamanta O. V. împotriva sentinței civile nr. 3384 din 07.12.2009 pronunțată de Judecătoria Cornetu:
Desființează sentința apelată și trimite cauza pentru rejudecare la Judecătoria Cornetu pentru soluționarea cererii de declarare a nulității pentru cauză falsă și ilicită.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. L. M. D. F. G. F. C.
GREFIER,
S. V.
Red. DLM
Tehnored. DLM/PS 2 ex.
28.02.2013
Jud. apel: M. C.
S. M.
Jud. fond: F. A. L.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 25/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1322/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
