Conflict de competenţă. Sentința nr. 17/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 17/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2016 în dosarul nr. 17/2016

Dosar nr._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

SENTINȚA CIVILĂ NR.17 F

Ședința din camera de consiliu din 10.02.2016

Curtea constituită din:

Președinte - M. G. R.

Grefier - E. C.

Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit în soluționarea cauzei privind pe petentul B.E.J.A. O. Haja și G. și pe intimata M. G. D..

Cauza se soluționează în condițiile art.135 din Codul de procedură civilă.

Se face referatul cauzei de către grefier, după care instanța reține dosarul în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr._, la data de 24.08.2015, petentul B. O. Haja și G. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună aplicarea unor penalități în sarcina debitoarei M. G. D., pe fiecare zi de întârziere, până la executarea obligației stabilite în Convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 906 C.proc.civ.

În susținerea cererii, petentul a anexat înscrisuri (filele 3-18).

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii introduse de petentul B. O. Haja și G. ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, desființarea tuturor actelor care stau la baza acesteia. Intimata a mai arătat că înțelege să invoce excepția lipsei de interes, excepția autorității de lucru judecat și excepția nulității.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205, art. 8, art. 12, art. 14, art. 174, art. 175, art. 178, art. 179, art. 223, art.430, art. 448 alin. 1 lit. a, art. 1002 C.proc.civ.

În dovedirea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.

În susținerea întâmpinării, intimata a anexat înscrisuri (filele 27-34).

Prin sentința civilă nr. 4006/28.10.2015, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei din urmă instanței la data de 08.01.2016, sub nr._ .

La termenul de judecată din data de 01.02.2016, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, asupra căreia se va pronunța cu prioritate, în temeiul art. 248 Cod procedură civilă.

Prin sentința civilă nr.824/01.02.2016, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petentul B. O. Haja și G. și pe intimata M. G. D., în favoarea Judecătoriei Cornetu, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

A reținut instanța că potrivit dispozițiilor art. 906 Cod procedură civilă, instanța competentă pentru aplicarea penalităților de întârziere în situația în care debitorul nu execută obligația de a face este instanța de executare. Prevederile art. 651 Cod procedură civilă stabilesc că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.

În speță, creditorul a sesizat executorul judecătoresc la data de 21.08.2015 cu cererea de aplicare a unor penalități (fila 4 dosar Jud. Cornetu), la această dată debitoarea având domiciliul stabilit în jud. I., localitatea Popești-Leordeni, astfel cum rezultă din referatul întocmit urmare a verificării bazei de date cu privire la evidența persoanelor aflată la dispoziția instanței (fila 8 Jud. S6 București), intimata M. G. D. având domiciliul în localitatea Popești-Leordeni încă din data de 29.07.2015.

Față de această situație de fapt și dispozițiile legale menționate, instanța a constatat că instanța de executare este Judecătoria Cornetu.

Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, iar în temeiul art. 133 și 135 Cod procedură civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, la data de 09.02.2016, sub nr._ .

Examinând actele dosarului, ținând seama de motivele de fapt și de drept invocate de reclamant prin cerere și având în vedere prevederile legale aplicabile, Curtea constată următoarele:

Prin cererea cu care Judecătoria Cornetu a fost învestită, s-a solicitat de către petentul B. O. Haja și G., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea unor penalități în sarcina debitoarei M. G. D., pe fiecare zi de întârziere, până la executarea obligației stabilite în Convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori, în drept, fiind invocate dispozițiile art. 906 C.proc.civ.

Potrivit art. 906 alin. 1 C.pr.civ., dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare.

Așadar, în situația în care debitorul nu execută obligația de a face, instanța competentă pentru aplicarea penalităților de întârziere este instanța de executare, care, potrivit prevederilor art. 651 Cod procedură civilă este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.

Întrucât, în cauză, la data sesizării instanței debitoarea obligației pentru îndeplinirea căreia creditorul a solicitat aplicarea penalităților avea domiciliul în localitatea Popești-Leordeni, potrivit datelor obținute de Judecătoria Sectorului 6 București, dar și mențiunilor din cuprinsul întâmpinării formulate chiar de debitoare, instanța competentă să soluționeze cererea întemeiată pe dispozițiile art. 906 C.pr.civ., este Judectoria Cornetu.

Ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 rap. la 135 alin. 1 și 4 C.pr.civ., Curtea va stabili, în soluționarea conflictului de competență, că Judecătoria Cornetu este instanța competentă teritorial să judece cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul B. O. HAJA ȘI G., cu sediul în București, Piața A. I. nr. 3, ., ., și pe intimata M. G. D., CNP_, cu domiciliul în Popești Leordeni, .. 9, ., ., județul I., în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2016.

PREȘEDINTE

M. G. R.

GREFIER

E. C.

Red.M.G.R.

Tehdact.R.L./M.G.R.

4 ex./12.02.2016

Jud.S.6 – F.A.T.

Jud.Cornetu – E.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 17/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI