Conflict de competenţă. Sentința nr. 75/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 75/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-05-2016 în dosarul nr. 75/2016

Dosar nr._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 75-F

Ședința publică de la 20.05.2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - D. A.

GREFIER - RĂDIȚA I.

* * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență, ivit între Judecătoria B. V. și Judecătoria Sectorului 3 București, în cauză privind pe creditoarea B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ, intimatul B.E.J.-B. C. și debitorii U. M. și U. C..

P. are ca obiect – încuviințare executare silită.

Cauza se soluționează, în Camera de Consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 466/30.03.2016 pronunțată de Judecătoria B. V. în dosarul nr._, s-a admis exceptai de necompetență teritorială a instanței și s-a dispus declinarea compentenței de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Sector 3 București.

Prin sentința civilă nr.6837/10.05.2016, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect încuviințare executare silită formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc B. C., la cererea creditoarei B. Comercială C. SA, împotriva debitorilor U. M. și U. C., în favoarea Judecătoriei B. V., a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei Curții de Apel București în vederea soluționării acestuia.

Instanța a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență, întrucât atât Judecătoria B. V. cât si Judecătoria Sectorului 3 București s-au declarat necompetente să judece pricina, fiind invit conflictul negativ de competență, in baza art. 21 raportat la art. 22 alin. 3 Cod de procedură civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, la data de 17.05.2016, sub nr._ .

În baza art.22 alin.5 Cod de procedură civilă, Curtea a stabilit competența soluționării cererii în favoarea Judecătoriei B. V., pentru următoarele considerente:

Prezenta cauză este supusă reglementării din vechiul Cod de procedură civilă, dat fiind faptul că art.3 și 4 din Legea nr.76/2012 arată că dispozițiile Noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . – 15.02.2013.

În prezenta cauză cererea de executare silită a fost formulată la 08.01.2013, așa cum rezultă din fila 4 a dosarului de fond.

Titlul executoriu îl reprezintă contractul de linie de credit nr.2 din 27.11.2006 și modalitatea de executare – poprire, prin cerere fiind indicat terțul poprit – Asociația Căminul de Bătrâni „Romantic Club” cu sediul în orașul Mihăilești, județul G..

În prezenta cauză, instanța de executare este judecătoria în circumscripția unde se va face executarea - Judecătoria B. V. deoarece executarea urmează a se face prin poprire la terțul poprit care are sediul în raza de competență a acestei judecătorii, conform art.373 alin.2 Cod de procedură civilă.

Având în vedere argumentele mai sus enunțate:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența soluționării cererii formulată de creditoarea B. COMERCIALĂ C. SA, CUI J_, C. RO11447021, înregistrată în Registrul Bancar sub nr.RB-PJR-32-045/15.07.1999, cu sediul în Sibiu, ., județ Sibiu, în contradictoriu cu debitorii U. M., CNP_ și U. C., CNP_, ambii domiciliați în București, ., ., ., sector 3 și petentul B. B. C., C. RO20562216, C. RO16BTRLRONCRT_, cu sediul în București, Calea 13 Septembrie nr.231 A, ., sector 5, în favoarea Judecătoriei B. V..

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.05.2016.

PREȘEDINTE

D. A.

GREFIER

RĂDIȚA I.

Red.D.A.

Tehdact.R.L.

6 ex./24.05.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 75/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI