Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 670/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 670/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 670/2013
Dosar nr._ (_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 670
Ședința publică de la 11.04.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. G.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant V. D. împotriva deciziei civile nr. 1074 A din 13.12.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. M. și cu autoritățile tutelare din cadrul PRIMĂRIEI SECTORULUI 4 BUCUREȘTI și PRIMĂRIEI ROȘIORII DE VEDE.
P. are ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul reclamant V. D., personal, lipsă fiind intimata pârâtă P. M. și autoritățile tutelare din cadrul Primăriei Sectorului 4 București și Primăriei Roșiorii de Vede.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 3.04.2013, recurentul reclamant a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilite de instanță prin rezoluție, respectiv suma de 4,00 lei, conform chitanței nr._/1/22.02.2013 și timbru judiciar de 0,15 lei.
Curtea procedează la anularea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru și la legitimarea recurentului reclamant V. D., care prezintă C.I. . nr._, CNP_ eliberată de SPCLEP Roșiorii de Vede la 21.11.2012, după care acordă cuvântul în dezbaterea probatoriului.
Recurentul reclamant, personal, solicită administrarea probei cu înscrisuri, sens în care depune la dosar extras din sistemul informatizat Ecris privind soluția pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 în dosarul nr._, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de P. M..
Curtea, după deliberare, în baza art. 305 Cod procedură civilă, admite pentru recurentul reclamant proba cu înscrisuri, după care, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul reclamant, personal, învederează că instanța de fond și instanța de apel au reținut în mod corect interesul superior al minorilor, dar dorește ca minorii să aibă alături de ei pe cei doi părinți și să i se acorde prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești posibilitatea de a avea legături personale cu aceștia.
Arată că instanțele au reținut în mod greșit că intimata pârâtă nu are nicio culpă și că i-a permis să viziteze minorii începând cu momentul divorțului și până în prezent. Precizează că după momentul pronunțării hotărârii de apel, P. s-a pronunțat asupra plângerii formulate de intimata pârâtă, care confirmă că timp de 7 ani aceasta l-a împiedicat să vadă copii.
Arată că a solicitat custodia comună a copiilor, aspect care nu a fost analizat, cu privire la cuantumul pensiei nu s-a ținut cont de veniturile pe care le realizate și nu au fost respectate dispozițiile Noului cod civil privind relațiile cu minorii la domiciliul acestora.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11.10.2011 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._, reclamantul V. D. a chemat în judecată pe pârâta P. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună exercitarea în comun a autorității părintești în ceea ce privește pe minorii V. D. C., născut la data de 26.10.1995 și V. V. Alexis C., născut. la data de 02.07.1999 și modificarea programului de realizare a relațiilor personale cu minorii, în sensul stabilirii unei relații comune permanente la domiciliul acestora în timpul anului școlar.
La data de 15.02.2012, pârâta-reclamantă a depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat majorarea cuantumului pensiei de întreținere stabilit în favoarea minorilor și în sarcina reclamantului pârât prin hotărârea de divorț.
Prin sentința civilă nr. 6468/10.09.2012, Judecătoria Sectorului 4 București a respins cererea principală și cererea reconvențională ca neîntemeiate și a obligat reclamantul pârât să achite pârâtei reclamante suma de 750 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 6292 pronunțată la data de 29.11.2004 de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 2393/2004, s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, revenirea pârâtei reclamante la numele purtat anterior căsătoriei, încredințarea spre creștere și educare a celor doi minori către mamă, obligarea reclamantului parat la plata unei pensii de întreținere în favoarea celor doi copii, atribuirea beneficiului locuinței către pârâta reclamantă și stabilirea unui program de vizitare a minorilor de către reclamantul pârât.
Programul de vizitare stabilit de prima instanță a fost ulterior modificat de către instanța de control judiciar prin decizia civila nr. 333 pronunțată în data de 18.02.2009 de către Curtea de Apel București În dosarul nr._/4/2007 (nr. vechi 2456/2008).
Potrivit dispozițiilor art. 403 Cod civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului, iar potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de . Codului civil pot fi modificate în conformitate cu dispozițiile art. 403 Cod civil.
La pronunțarea asupra modificării măsurilor inițiale, instanța a avut în vedere interesul superior al minorilor, principiu consacrat în art. 263 Cod civil, potrivit căruia „orice măsura privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului” și în art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, potrivit căruia „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești”.
Analizând materialul probator administrat în cauză, anume procesele-verbale încheiat în datele de 02.07._09 și 01.07.2009 de către B.E.J.A „D., I. și Crafcenco”, răspunsul formulat de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 la sesizarea reclamantului, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din data de 25.03.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București și extrasul de pe portalul instanțelor de judecată privind soluția pronunțată în dosarul nr._, instanța a constatat că reclamantul pârât a formulat numeroase acțiuni în justiție, în scopul de a obține dreptul de a pătrunde în domiciliul pârâtei reclamante (cereri de vizitare a copiilor la domiciliul pârâtei reclamante, ordonanțe președințiale pentru a i se permite accesul în locuință, cereri de obligare a pârâtei la respectarea posesiei sau proprietății lui etc.), deși prin sentința civilă nr. 6292 pronunțată la data de 29.11.2004 de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 2393/2004 s-a dispus atribuirea beneficiului locuinței către aceasta.
Totodată, din cuprinsul raportului privind consilierea părților și evaluarea psihologică a minorilor efectuat în cauză s-a reținut că reclamantul pârât consideră că autoritatea părinteasca comună reglementată de noua legislație înseamnă și relaționarea cu cei doi copii la domiciliul mamei.
Față de cele ce precedă, instanța a constatat că reclamantul a înțeles în mod eronat noțiunea de „exercitare a autorității părintești”, în sensul că această instituție i-ar conferi dreptul de a pătrunde în domiciliul fostei soții; or, exercitarea autorității părintești reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri pe care un părinte le are cu privire la copii său și include printre altele încredințarea copiilor, supravegherea acestora, deciziile cu privire la religia lor, la intervențiile medicale, întreținerea și educația copiilor. Ea se poate defini ca puterea atribuită părinților prin care li se permite acestora să decidă în privința întreținerii, supravegherii, educației și locuinței copiilor.
Instanța a constatat, de asemenea, că minorii au crescut într-un anumit mediu, s-au dezvoltat armonios în acest mediu, deciziile importante din viața lor au fost luate împreună cu mama lor, sunt foarte atașați de aceasta, cu tatăl nu au o relație prea apropiată, chiar tatăl afirmând că nu prea îl cunoaște pe A., astfel că nu au intervenit modificări în situația minorilor care să impună modificarea măsurilor luate cu privire la aceștia, schimbarea legislativă nefiind un motiv temeinic de schimbare a măsurii de încredințare către mamă, mai ales că așa cum reiese din referatul de evaluare psihologică reclamantul nu prea a păstrat legătura cu minorii, nu s-a apropiat de aceștia, motivarea acestuia cum că nu a fost lăsat de mamă să vină în fostul domiciliu comun nefiind întemeiată, relațiile cu minorii putând fi dezvoltate și în afara domiciliul acestora.
Totodată, instanța a constatat că relațiile dintre părți sunt tensionate în continuare doar pe motivul că reclamantul nu are acces în fostul domiciliul comun și că el locuiește în Roșiorii de Vede, astfel că aceasta situație nu permite luarea unor decizii în comun, într-un scurt timp și în interesul minorilor.
Din cuprinsul referatului de anchetă socială nr._/15.07.2008 efectuat la domiciliul pârâtei reclamante, instanța a reținut că reclamantul pârât nu înțelege să beneficieze de programul de vizitare stabilit pe cale judecătorească, preferând să-i viziteze pe minori doar în pauză, la școală, câteva minute, deși pârâta reclamanta îi permite să desfășoare relațiile personale conform programului. Mai mult, minorii au o situație școlară foarte bună, participând la diferite concursuri, olimpiade și activități extrașcolare, astfel că modificarea programului de vizitare stabilit inițial le-ar afecta orarul și timpul alocat pregătirii pentru fiecare dintre aceste activități.
Având în vedere că prin sentința civilă nr. 333 pronunțată în data de 18.02.2009 de către Curtea de Apel București în dosarul nr._/4/2007 (nr. vechi 2456/2008) s-a stabilit un program de vizitare adaptat vârstei și particularităților psihice ale celor doi minori, program pe care reclamantul pârât nu îl respectă și de care nu înțelege să profite, deși mama minorilor nu se împotrivește - coroborând toate probele administrate în cauză, instanța a apreciat că reclamantul pârât nu a făcut dovada schimbării împrejurărilor avute în vedere la stabilirea măsurilor inițiale dispuse prin hotărâre judecătorească, iar insistența reflectată în repetatele acțiuni formulate în justiție de către acesta nu semnifică altceva decât intenția lui de a se afla în domiciliul pârâtei reclamante și nicidecum intenția de a desfășura legături personale cu minorii.
Referitor la cererea reclamantului pârât privind stabilirea pensiei de întreținere în natură, instanța a apreciat că relația tensionată dintre părți face imposibilă realizarea obligației de întreținere în acest mod și a considerat că îndeplinirea acestei îndatoriri de către părintele care nu locuiește cu minorii nu trebuie transformată într-o modalitate de a relaționa cu aceștia, altfel decât în limitele stabilite prin programul de vizitare fixat de instanță.
În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța a reținut că în conformitate cu art. 529 alin. 1 Cod civil dispune că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti. Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii, potrivit art. 529 alin. 2 Cod civil.
Având în vedere că din cuprinsul adeverinței emise la data de 16.08.2012 de Spitalul Municipal „Caritas” Roșiorii de Vede reiese că reclamantul pârât realizează în prezent un venit mediu de 3.296 lei lunar, aplicând cota procentuală prevăzută de art. 529 alin. 2 Cod civil la suma menționată, instanța a constatat că nu a intervenit nicio modificare în ceea ce privește cuantumul veniturilor obținute de reclamantul pârât din muncă.
Împotriva acestei sentințe, la data de 15.11.2012 a declarat apel reclamantul pârât, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 23.11.2012.
Prin decizia civilă nr. 1074/13.12.2012, Tribunalului București - Secția a III-a Civilă a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a pornit de la prevederile art. 403 Noul Cod Civil și art. 46 din Legea nr. 71/2011 și a reținut că, la pronunțarea asupra modificării măsurilor inițiale, instanța a avut în vedere interesul superior al minorilor, principiu consacrat în art. 263 Cod civil, și în art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004.
Din probele administrate în cauză, instanța de fond în mod corect a apreciat că nu s-au schimbat împrejurările avute în vedere inițial de judecători, că minorii sunt foarte atașați de mama, sunt bine dezvoltați, cu rezultate foarte bune la învățătură, astfel cum atestă și raportul de evaluare psihologică.
Tribunalul a constatat că instanța s-a pronunțat asupra obiectului cererii deduse judecații, astfel cum prevăd normele legale în vigoare.
Totodată, instanța a observat că apelantul a dorit de fapt să locuiască împreună cu minorii în domiciliul lor în timpul școlii în exercitarea autorității părintești, aspect de neconceput față de situația părinților, divorțați. Tribunalul a apreciat că programul de vizită stabilit de către Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 333/2009 contribuie la asigurarea legăturii firești dintre tată și minori, în concordanță cu respectarea programului de școală al acestora.
În ceea ce privește pensia de întreținere, deși art. 530 Cod Civil prevede ca regulă exercitarea acesteia în natură prin asigurarea celor necesare creșterii și educării minorilor, tribunalul a considerat că în mod corect s-a reținut că acest lucru nu este posibil. Prestarea întreținerii în natură este posibilă doar în situația în care între părinți există o cooperare, părintele care nu locuiește cu minorii fiind informat detaliat cu privire la nevoile copiilor. Or, în speța dedusa judecații, între părți nu există o relație de colaborare în interesul minorilor, ci o relație de dușmănie, așa încât este necesar să se fixeze pensia de întreținere sub forma unei sume în bani în funcție de venitul acestuia.
În privința majorării pensiei de întreținere, tribunalul a considerat că instanța de fond în mod corect a respins cererea, având în vedere că veniturile apelantului nu s-au majorat, astfel încât nu poate rezulta un cuantum mai mare decât cel stabilit prin sentința civila nr.1841/2008.
De asemenea, tribunalul a constatat că durata de soluționare a cauzei este una rezonabilă având în vedere materialul probator administrat ce a presupus efectuarea de anchete sociale și a unui raport de evaluare psihologica a minorilor, finalizat după trei întâlniri cu psihologul.
Totodată, instanța, la pronunțarea soluției a analizat riguros probele administrate în cauza, fiind atentă la particularitățile fiecărui părinte.
Împotriva acestei decizii, la data de 08.02.2013, reclamantul pârât a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 14.02.2013.
În motivare, recurentul reclamant a arătat că hotărârile judecătorești nu respectă prevederile art. 261alin. 5 Cod procedură civilă.
Situația de fapt în baza căreia instanțele au construit raționamentul juridic este exact inversă realității. Inexplicabil, contrar tuturor probelor din dosar, instanțele au apreciază că „pârâta reclamantă îi permite să desfășoare relațiile personale conform programului". Între timp, rezoluția din 01.11.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, rămasă definitivă prin necontestare, a stabilit ca aceasta l-a împiedicat timp de 7 ani să aibă relații personale cu cei doi minori, a recunoscut infracțiunea și a amendat-o pe P. M.. Lipsa unor legături firești între părinte și copil duce în timp la o ruptură ce nu mai poate fi remediată. Lipsa tatălui din viața copilului ar putea distorsiona percepția acestuia asupra relațiilor normale ce ar trebuie să existe între ambii părinți și copiii lor. Cea mai regretabilă concluzie a instanței, de asemenea total contrară tuturor deciziilor date în dosarele anterioare, este că „repetatele acțiuni în justiție nu semnifică altceva decât intenția de a se afla în domiciliul pârâtei-reclamante și nicidecum intenția de a desfășura legături personale cu minorii". Plecând de la premise factuale complet distorsionate, instanțele au decis în consecință.
Instanța de apel avea a analiza și a răspunde motivat criticilor formulate de reclamant care nu își găseau răspuns în hotărârea primei instanțe și, totodată, a argumenta motivele pentru care își însușește, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reținute de prima instanță.
Când o parte critică hotărârea pentru omisiunea de a fi analizat apărările invocate (statutul de urmărită penal al pârâtei la acea vreme, refuzul de a aprecia sentința civilă nr. 1010/20.02.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 București, modificarea legislativă, conținutul legal și doctrinar al autorității părintești) și greșita apreciere a înscrisurilor administrate, cu consecința săvârșirii unei greșeli în stabilirea situației de fapt, instanța de apel trebuia să analizeze și să răspundă motivat criticilor formulate.
Motivarea hotărârii date în apel, prin asigurări că s-au analizat probele, generează o hotărâre nulă.
Răspunsul la cele patru critici formulate în apel este lipsit de temei legal prin omisiune sau modificarea textului de lege, astfel:
1. Nu explică refuzul de a opera cu noțiunea juridică introdusă de legea actuală „autoritatea părintească”, fapt acceptat până și de intimata pârâtă în întâmpinare. Afirmă că autoritatea părinteasca include încredințarea copiilor, lucru care nu se regăsește în lege sau doctrină, iar dacă ar fi așa ar fi trebuit menționat izvorul de drept. Mai mult, dacă încredințarea ar fi doar o componentă a autorității părintești, nu se poate identifica cu aceasta, deci în 2013 instanțele nu mai pot încredința minorii, ci atribuie autoritatea părintească.
2. Art. 530 Noul Cod Civil stabilește ca regulă întreținerea în natură, excepția limitativ prevăzută, neîndeplinirea de bunăvoie a obligației, fiind singurul motiv pentru care se poate face derogare de la regulă. Mai mult, obligația de întreținere se execută față de minori, nu față de intimata pârâta, astfel că relația cu aceasta nu are relevanță.
Instanța a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al legii, cazurile probabil numeroase în practică, când se recurge la pensie alimentară având ca motiv fie refuzul părintelui nerezident, fie înțelegerea între părinți, fie depărtarea geografică mare care face inoperantă întreținerea în natură.
3. Nu s-a făcut niciun comentariu în legătură cu decizia unei instanțe de judecată de a începe urmărirea penală împotriva intimatei pârâte.
Concepția de natură morală a instanței de apel, că doi oameni divorțați nu pot sta sub același acoperiș, este translatată în spațiul legal, deși cazurile contrare sunt numeroase, fără a fi sancționabile.
4. Art. 531 Noul Cod Civil prevede clar că pensia alimentară se poate mări sau micșora.
În dosar există cerere incidentală de micșorare a cuantumului pensiei, iar instanța nu a cercetat decât eventualitatea creșterii cuantumului, încălcând dreptul la proces echitabil.
În dovedirea cererii sale, recurentul reclamant a depus la dosar, în fotocopie, rezoluția din 01.11.2012 dată de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 6086/P/2006 și extras din sistemul informatizat Ecris privind soluția pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 în dosarul nr._ .
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
I. Cu titlu preliminar, Curtea constată că recurentul reclamant nu a încadrat criticile formulate împotriva deciziei civile nr. 1074 A/13.12.2012 pronunțate de Tribunalul București în motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, astfel că această operațiune urmează să fie făcută de instanța de recurs, conform art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă. În aceste condiții, cu privire la argumentele legate de nerespectarea art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea reține că este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, iar în legătură cu cele prin care s-a invocat lipsa de temei a hotărârii că este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9.
II.1. Cel de-al șaptelea motiv de recurs se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că: „Dreptul la un proces echitabil presupune, în principiu, motivarea hotărârilor. Justițiabilii trebuie să se convingă că s-a făcut dreptate și că judecătorul a examinat probele administrate. În plus, enunțarea problemelor de drept și de fapt pe care judecătorul s-a întemeiat trebuie să-i permită justițiabilului să aprecieze șansele de succes ale unui recurs”. (cauza Hadjianastassiou contra Greciei, hotărârea din 16.12.1992).
Contrar susținerilor recurentului reclamant, tribunalul fie a prezentat argumentele pentru care a înlăturat motivele de apel grupate într-o . patru, fie nu le-a înlăturat: modificarea legislației (prin art. 403 Noul Cod Civil și art. 46 din Legea nr. 71/2011) a fost avută în vedere ca situație premisă, însă instanța de apel a apreciat că nu este întrunită ipoteza normativă a textelor de lege invocate, respectiv schimbarea împrejurările avute în vedere de instanța care a pronunțat hotărârea judecătorească inițială, prin care s-a dispus încredințarea minorilor intimatei pârâte; s-a reținut că nu au fost încălcate prevederile art. 530 Noul Cod Civil, întrucât prestația în natură a întreținerii nu este posibilă, dat fiind că între părți nu există o relație de colaborare în interesul minorilor; durata de desfășurare a procedurii a fost considerată una rezonabilă, având în vedere materialul probator administrat; în prezentarea situației de fapt, tribunalul nu a mai reținut că intimata pârâtă i-ar permite să desfășoare relații personale cu minorii și nici relațiile tensionate dintre părinți, confirmând astfel punctul de vedere al apelantului reclamant; solicitarea de relaționare cu minorii la domiciliul acestora nu a fost considerată oportună, pentru că programul de vizită stabilit inițial contribuie la asigurarea legăturii firești dintre tată și minori, în concordanță cu respectarea programului de școală a acestora; nu se impun modificări ale cuantumului pensiei de întreținere, întrucât veniturile apelantului reclamant nu s-au majorat.
III. Cel de-al nouălea motiv de recurs se referă la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
1. Sub un prim aspect, se reține că, în concordanță cu exigențele firești ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziția părților numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304 Cod procedură civilă și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Cu toate acestea, admițând prin art. 305 Cod procedură civilă posibilitatea administrării probei cu înscrisuri noi direct în recurs, legiuitorul a admis implicit ca, în acest caz special, controlul judiciar să se exercite, însă doar prin prisma înscrisurilor respective, și asupra aspectelor de fapt reținute în decizia instanței de apel, pentru a se stabili dacă sunt de natură să contureze o altă situație de fapt.
În cauza de față, recurentul reclamant a depus direct în recurs rezoluția din 01.11.2012 dată de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 6086/P/2006, rămasă definitivă prin respingerea plângerii în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 4 București, din care rezultă actele de împiedicare repetată a acestuia de a avea legături personale cu copiii săi. S-a reținut că declarațiile celor doi minori, care au afirmat că niciodată mama lor nu le-a interzis să ia legătura cu tatăl, și refuzul acestora de a-l însoți sub diferite pretexte nu fac decât să confirme distanțarea acestora față de tată și lipsa sentimentelor firești, consecință a privării lor de legăturile personale.
2.i. Conform prevederilor art. 46 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil: „Dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de . Codului civil pot fi modificate în conformitate cu dispozițiile art. 403 Cod civil”. Totodată, art. 403 Cod civil dispune că: „În cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți (…)”.
Chestiunea litigioasă o constituie în cauză posibilitatea modificării dispozițiilor hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de . Codului civil, independent de schimbarea împrejurărilor de fapt.
Cu alte cuvinte, se pune problema dacă instanța învestită cu o cerere întemeiată pe art. 403 Noul Cod Civil trebuie să verifice mai întâi existența unei schimbări a împrejurărilor de fapt și numai în caz afirmativ să facă aplicarea acestui text de lege, în concret dacă situația de fapt inițială ar fi justificat, în lumina prezentei legislații, exercitarea autorității părintești în comun (copilul fiind însă prin ipoteză încredințat unui părinte) sau exclusivă către același părinte, iar cea actuală ar conduce la exercitarea ei de către celălalt părinte, precum și dacă situația de fapt inițială ar fi justificat, în același context legislativ, exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, iar cea actuală ar conduce la exercitarea ei în comun. Este de observat că o asemenea soluție ar însemna că tocmai atunci când situația de fapt inițială ar fi justificat exercitarea autorității părintești în comun (copilul fiind însă încredințat unui părinte, pentru că nu exista alternativă legislativă), iar cea actuală este identică, care constituie ipoteza cea mai des întâlnită în practică și cu privire la care nu există nicio rațiune a instituirii unui regim juridic diferit, nu s-ar putea face aplicarea regulii de drept în discuție.
În interpretarea logică a art. 403 Noul Cod Civil, Curtea are în vedere în primul rând că sintagma „măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori” sunt cele instituite de Noul Cod Civil - și anume exercitarea autorității părintești de către ambii părinți (art. 397), respectiv exercitarea autorității părintești de către un singur părinte (art. 398) -, pentru că dacă textul de lege s-ar referi, ca măsură inițială, și la încredințarea prevăzută de art. 42 vechiul Cod al familiei, atunci art. 46 din Legea nr. 71/2011 ar fi inutil, deci lipsit de aplicare, ceea ce nu poate fi admis potrivit regulii de interpretare stabilite de art. 1268 alin. 3 Noul Cod Civil (interpretarea trebuie să se facă în sensul în care norma juridică poate produce efecte, iar nu în sensul în care nu produce niciunul).
Pe cale de consecință, ipoteza privind „schimbarea împrejurărilor” (care constituie o comparație cu doi termeni) își are sensul (așa cum a fost avut în vedere de legiuitor la elaborarea art. 403) - ca temei juridic al unei modificări fie din exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, în exercitarea ei de către un singur părinte, fie din exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, în exercitarea ei de către ambii părinți sau de către celălalt - numai atunci când atât împrejurările ulterioare, cât și cele inițiale sunt privite din perspectiva unor stări de fapt ce ar sta la baza exercitării autorității părintești în comun sau separat.
Subsecvent, trebuie stabilit dacă trimiterea făcută de art. 46 din Legea nr. 71/2011 are în vedere și partea introductivă a art. 403 Noul Cod Civil, în condițiile în care în cazul hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de . Codului civil, instanțele care le-au pronunțat nu au avut a analiza dacă situația de fapt ar justifica exercitarea autorității părintești în comun sau, din contră, separat.
Or, realizarea unei asemenea analize ulterior, de către instanțele învestite cu cererea de modificare a măsurii, ar implica o abordare constând în încadrarea unei situații de fapt în alte texte de lege decât cele care erau în vigoare la acea dată, abordare la care se opun regulile de aplicare a legii în timp, chiar dacă ar fi numai ipotetică.
Prin urmare, în ipoteza normativă a art. 46 din Legea nr. 71/2011 modificarea legislativă în sine este elementul diferit care stă la baza adoptării unei hotărâri judecătorești diferite fără încălcarea autorității lucrului judecat, iar instanțele judecătorești nu trebuie să facă o comparație între două situații de fapt (cum se întâmplă în cazul art. 403 Noul Cod Civil), ci să analizeze una singură, pe cea de la data sesizării instanței, prin prisma unor texte de lege diferite de cele la care s-a raportat instanța anterioară, respectiv art. 397 și 398 Noul Cod Civil.
De altfel, pe baza principiilor care se degajă din reglementarea instituției autorității de lucru judecat, după pronunțarea unei hotărâri judecătorești, spre deosebire de raporturile juridice care izvorăsc dintr-o situație de fapt fixă, statică (încheierea un contract de vânzare cumpărare, deschiderea unei succesiuni), în cazul raporturilor juridice care izvorăsc dintr-o situație de fapt care poate evolua în timp, dinamică, instanțele nu numai că pot, dar chiar sunt obligate să dispună modificarea măsurilor nu numai dacă s-a schimbat situația de fapt, ci și atunci când s-a schimbat doar cea în drept, ipotezele fiind alternative, iar nu cumulative.
Or, în raport de interesul superior al copilului, care nu se poate să nu fi fost avut în vedere de legiuitor la adoptarea art. 46 din Legea nr. 71/2011, nu se poate considera că s-ar fi urmărit derogarea de la aceste principii generale.
În fine, având în vedere că nu au fost invocate și, cu atât mai mult, dovedite, motive întemeiate pentru care să se facă aplicarea art. 398 Noul Cod Civil, Curtea constată caracterul întemeiat al cererii recurentului reclamant de exercitare a autorității părintești de către ambii părinți, în temeiul regulii cu valoare de principiu consacrate de art. 397.
ii. În ceea ce privește pensia de întreținere, Curtea pornește de la faptul că recurentul reclamant nu a învestit instanța cu o cerere având un asemenea obiect.
Prin cererea inițială reclamantul a formulat alte pretenții (numai în legătură cu exercitarea autorității părintești) și, de asemenea, acesta nu a formulat o modificare a acțiunii introductive, în condițiile art. 132 Cod procedură civilă. Singura sa solicitare cu privire la această chestiune s-a formulat cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei ce au avut loc în temeiul art. 127 Cod procedură civilă la termenul din 03.09.2012, dezbateri care însă prin concept privesc susținerea unor pretenții deja formulate și în legătură cu privire la care s-a desfășurat o cercetare judecătorească, neputând astfel să învestească instanța.
În condițiile arătate, nu a existat nici o statuare a instanței, prin dispozitivul hotărârii, de soluționare a unei cereri a recurentului reclamant privind pensia de întreținere - considerentele neavând forță juridică decât în măsură în care susțin dispozitivul - astfel încât criticile sale, care ar fi trebuit de altfel să vizeze în primul rând nepronunțarea asupra unei cereri a sa, formulate la punctele 2 și 4, sunt lipsite de obiect. Este de menționat că prin motivele de apel/recurs pot fi criticate fie măsuri adoptate de instanță, fie omisiunea acesteia de a da o rezolvare unei anumite solicitări.
iii. În ceea ce privește vizitarea copiilor la locuința acestora, Curtea reține că dispozițiile art. 496 alin. 5 Noul Cod Civil, invocate de reclamant, nu au înțelesul pe care acesta li-l atribuite.
Conform textului de lege în discuție: „Părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia”.
Astfel, pronumele demonstrativ „acestuia” se referă la părinte, iar nu la copil. La această concluzie se ajunge pe baza interpretării sistematice a art. 496 Noul Cod Civil, având denumirea marginală „Locuința copilului”, articol care identifică, în alin. 1-3, pentru diferite ipoteze, locuința copilului, iar în alin. 4-5 indică situațiile de excepție, în care acesta poate avea o altă locuință (alin. 4) sau poate locui în altă parte (alin. 5).
Recunoașterea unui asemenea drept nu este nici oportună, prezența ambilor părinți care nu își mai vorbesc de opt ani, conform susținerilor recurentului reclamant generând prin ea însăși tensiune.
Față de aceste considerente, reținând nelegalitatea hotărârii atacate numai sub aspectul interpretării greșite a art. 46 din Legea nr. 71/2011, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, să admită recursul și să modifice decizia civilă recurată, în sensul că, în baza art. 296 Cod procedură civilă, va admite și va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va admite în parte acțiunea și va institui autoritatea părintească comună pentru cei doi copii minori și stabilește domiciliul permanent al acestora la intimata pârâtă, menținând totodată celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul reclamant pârât V. D. împotriva deciziei civile nr.1074 A din 13.12.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. M. și cu autoritățile tutelare din cadrul PRIMĂRIEI SECTORULUI 4 BUCUREȘTI și PRIMĂRIEI ROȘIORII DE VEDE.
Modifică decizia civilă recurată, în sensul că:
Admite apelul declarat de apelantul reclamant V. D. împotriva sentinței civile nr. 6468/10.09.2012 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în contradictoriu cu intimata pârâtă P. M. și cu Autoritățile Tutelare Primăria Sectorului 4 București și Primăria Roșiorii de Vede.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul V. D. în contradictoriu cu pârâtă P. M. și cu Autoritățile Tutelare Primăria Sectorului 4 București și Primăria Roșiorii de Vede.
Instituie autoritatea părintească comună pentru cei doi copii minori și stabilește domiciliul permanent al acestora la intimata pârâtă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. DOINIȚA M. I. S.
GREFIER
I. A. G.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./CG
Ex.2/15.05.2013
T.B. Secția a III-a Civilă - D. A. D.
- L. C.
Jud. Sector 4 București - C. F.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
