Ordin de protecţie. Decizia nr. 798/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 798/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 798/2015
Dosar nr._ (_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 798
Ședința publică de la 15.07.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - S. G.
JUDECĂTOR - D. - A. B.
GREFIER - I. A. G.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentant de procuror N. F..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul – pârât M. I., împotriva deciziei civile nr. 1495 A din 13.05.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele - reclamante M. A. și M. G..
P. are ca obiect – ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul – pârât M. I., prezent personal și asistat de avocat Români M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015 eliberată de Baroul București (aflată la dosar fila 15), și avocat S. F. - A. în calitate de reprezentant al intimatelor - reclamante M. A. și M. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015 eliberată de Baroul București (aflată la dosar fila 30).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea procedează la legitimarea recurentului - pârât M. I., datele de identificare a acestuia fiind notate în caietul grefierului de ședință.
Curtea, prin raportate la art. 30 din Legea nr. 217/2003 și art. 7 din Legea nr. 76/2012, pune în discuția admisibilitatea recursului.
Reprezentantul intimatelor - reclamante, arată că prin întâmpinare a invocat excepția inadmisibilității recursului, sens în care solicită admiterea excepției, deoarece recursul este inadmisibil.
Reprezentantul recurentului - pârât solicită respingerea excepției, în baza art. 483 alin. 1 N.C.pr.civ., ca neîntemeiată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că prezentul recurs este inadmisibil, în raport de textele de lege menționate de instanță, fiind evident că hotărârea pronunțată în materia ordinului de protecție este supusă doar căii de atac a apelului, recursul fiind inadmisibil, conform art. 483 alin. 2 teza teză finală N.c.pr.civ.
Reprezentantul intimatelor - reclamante solicită ca, în cazul admiterii excepției, să îi fie acordate cheltuielile de judecată menționate în chitanța nr. 30/2015, aflată la dosar.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr._, reclamantele M. A. și M. G. prin reprezentant legal M. A., în contradictoriu cu pârâtul M. I., au solicitat emiterea ordinului de protecție prin care să se dispună: evacuarea temporară a pârâtului din locuință; limitarea dreptului de folosință al pârâtului asupra unei părți a locuinței comune, astfel încât pârâtul să nu vină în contact cu victimele; obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victime; obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de reședința, locul de muncă sau unitatea de muncă a persoanelor protejate locuința din București, ., .. 1, ., sector 6; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victimele; încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.
În motivarea cererii, soția-reclamantă M. A. a arătat că, încă de la încheierea căsătoriei, pârâtul a manifestat agresivitate verbală și fizică față de aceasta; la data de 31.10.2014 reclamanta a apelat serviciul de urgență 112 întrucât a fost supusă unei agresivități severe .
A arătat că minora M. G., în vârsta de 14 ani, suferă de epilepsie și necesită îngrijire specială; deși soții s-au separat în fapt, pârâtul pătrunde în camera folosită de reclamante și exercită violențe fizice și verbale, violențele fizice fiind stopate doar prin intervenția minorei în conflictul părinților. Cu o săptămână în urmă, pârâtul a agresat-o fizic pe soția sa atât de grav încât aceasta a hotărât să se adreseze medicului pentru emiterea certificatului medico-legal și să promoveze prezenta cerere.
În data de 31.10.2014 reclamanta a solicitat intervenția pentru aplanarea unor violențe verbale, însă după intervenția poliției pârâtul a lovit-o și a amenințat-o cu moartea.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 26 și urm. din Legea 25/2012 și Legea 217/2003, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, precum și dispozițiile art. 998 din N.C.pr.civ.
Prin Sentința civilă nr. 1831/06.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect „emiterea ordinului de protecție”.
Reclamanta M. A. a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele.
Prin decizia civilă nr.1495/13.05.2015 pronunțată de Tribunalul București secția a V-a civilă, a fost admis apelul astfel formulat.
S-a dispus schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul că:
A fost admisă acțiunea, dispunându-se emiterea unui ordin de protecție în favoarea reclamantei și s-au stabilit în sarcina pârâtului următoarele interdicții și obligații:
- evacuarea temporară a pârâtului din locuința situată în București, ., ., etajul 10, .;
- obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă de 50 m față de reclamantă, față de locuința și locul de muncă ale acesteia;
- s-a interzis pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima reclamantă.
Ordinul de protecție astfel instituit își va produce efectele timp de 6 luni de la data pronunțării prezentei decizii.
S-a dispus comunicarea prezentului ordin către Structurile Poliției Române din Sectorul 6 București.
Onorariile avocaților din oficiu de la fond, de 500 lei și din apel de 200 lei, rămân în sarcina statului.
A fost obligat intimatul la 500 lei cheltuieli de judecată către apelantă.
Această decizie a instanței de apel a fost atacată cu recurs de către intimatul pârât.
În motivarea recursului astfel exercitat se susține în esență că: instanța de apel a încălcat regulile de procedură conținute de art. 478 alin. 2, 3 coroborat cu art. 479 alin. 2, dispozițiile art. 341 alin. 2 din N.C.pr.civ., art. 20 și 53 din Constituția României, precum și principiile enunțate în art. 8 alin. 1 și 2 din Convenția EDO.
Se arată că instanța de apel a admis în mod greșit probele materiale care nu au fost solicitate la judecata în primă instanță, precum și că probele materiale administrate nu îndeplineau condiția a fi fost obținute cu respectarea legii.
Consideră recurentul că s-ar încălca dispozițiile art. 8 paragraful 1 din Convenția EDO prin emiterea ordinului de protecție prin care o persoană este evacuată din domiciliul stabilit în imobilul al cărui coproprietar este, fără a fi fost dovedită existența unei stări de pericol pentru viața unei persoane.
Față de aceste motive, solicită admiterea recursului și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Recurs scutit de taxa de timbru.
Prin întâmpinarea depusă de intimatele apelante reclamante a fost invocată excepția inadmisibilității recursului astfel exercitat, față de prevederile art. 7 alin. 1 și 2 din Legea 76/2012.
De asemenea, a fost invocată nulitatea recursului, susținând intimatele că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare enumerate la art. 488 din N.C.pr.civ.
În ședința publică din data de 15.07.2015, Curtea a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului – excepție care este prioritară în raport de excepția nulității recursului pentru că cea dintâi vizează însăși regularitatea sesizării acestei instanțe de control judiciar spre a efectua orice analiză asupra condițiilor pe care ar trebui să le îndeplinească motivele expuse în susținerea demersului judiciar exercitat.
Analizând cu precădere excepția inadmisibilității recursului, corespunzător exigențelor stabilite prin art. 248 alin. 1 din N.C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 457 alin. 1 din N.C.pr.civ. „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.”
Exercitarea căilor de atac este guvernată, deci, de principiul legalității - principiu potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin lege - ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.
Legalitatea căilor de atac constituie, în egală măsură, o regulă cu valoare de principiu constituțional, consacrată în art. 129 din legea fundamentală, conform căruia, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Decizia atacată prin recursul pendinte a fost pronunțată de Tribunalul București – ca instanță de apel – în procedura specială a instituirii unui ordin de interdicție, procedură care își găsește reglementarea în dispozițiile Legii 217/2003.
Potrivit art. 25 alin. 1 din Legea 217/2003 „Cererea pentru emiterea ordinului de protecție este de competența judecătoriei de pe raza teritorială în care își are domiciliul sau reședința victima”.
Prin art. 30 alin. 1 din această din aceeași lege specială este reglementată calea de atac care poate fi exercitată împotriva cererilor ce au ca obiect instituirea unui ordin de protecție, reglementare potrivit căreia „Hotărârea prin care se dispune ordinul de protecție este supusă numai recursului, în termen de 3 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor”.
Din interpretarea gramaticală și sistematică celor două dispoziții legale enunțate, Curtea reține că hotărârea prin care prima instanță (judecătoria) este investită a se pronunța cu privire la instituirea ordinului de protecție este supusă unei singure căi de atac (singularitatea căii de atac rezultând cu evidență din folosirea de către legiuitor a sintagmei „este supusă numai…”), care era recursul în accepțiunea contemporană datei edictării actului normativ.
Prin art. 7 alin. 1 și 2 din legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură civil, respectiv Legea 76/2012, s-a stabilit că „ (1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.”
Ținând seama, pe de o parte, de caracterul singular al căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii prin care prima instanță s-a pronunțat cu privire la cererea de instituire a ordinului de protecție, și de faptul că o astfel de cale de atac a format obiectul judecății ce s-a realizat prin decizia care a fost atacată prin recursul pendinte, iar pe de altă parte de împrejurarea că decizia recurată a fost pronunțată în coordonatele apelului, corespunzător modificărilor ce au fost ulterior aduse menționatei legi speciale prin prevederile art. 7 alin. 1 și 2 din Legea 76/2012, Curtea constată că părțile nu au deschisă și o a doua cale de atac – a recursului – împotriva hotărârii ce a fost pronunțată de Tribunal în prima (și singura) cale de atac ce este permisă de lege în litigiile de această natură juridică. Ca atare, nu există fundamentul procedural legal necesar realizării unei analize efective a criticilor pe care recurentul le-a expus în susținerea căii de atac a recursului, pe care a înțeles să o promoveze fără a avea dreptul de a proceda în acest mod.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea va constata caracterul fondat al excepției analizate, urmând a dispune admiterea acesteia.
Pe cale de consecință, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul exercitat împotriva hotărârii definitive a instanței de apel.
Reținând că, față de soluția astfel pronunțată asupra recursului, recurentul are calitatea de parte care a pierdut procesul, în temeiul art. 453 alin. 1 din N.C.pr.civ. va fi admisă solicitarea intimatelor reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, urmând a se dispune obligarea recurentului la plata către aceste intimate a sumei de 500 lei, care reprezintă onorariul pentru asistența juridică de care au beneficiat în etapa soluționării recursului, conform chitanței nr. 30/27.06.2015.
Constatând că intimatele nu se află în situația procesuală prevăzută de art. 453 alin. 1 din N.Cpr.civ. (respectiv aceea de părți care au pierdut procesul), urmează a se constata că solicitarea recurentului de obligare a celor dintâi la plata de cheltuieli de judecată este nefondată, astfel că ea va fi respinsă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul – pârât M. I. – CNP_ cu domiciliul în București, ., ., ., sector 6 împotriva deciziei civile nr.1495A/13.05.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția V-a Civilă în dosarul nr._/3/2014 în contradictoriu cu intimatele - reclamante M. A. și M. G. ambele cu domiciliul ales la avocat F. A. S., în București, ..10-22, ., ..
Obligă recurentul la plata către intimatele – reclamante a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea recurentului de acordare a cheltuielilor de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.07.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. S. G. S. D. A. B.
GREFIER
I. A. G.
Red.G.S.
Tehnored.G.S./cs
5 ex/_07.2015
T.B.Secția a V-a Civilă – C.D.C.
- S.V.
Jud.sector 6 București – V.M.
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 416/2015. Curtea de... → |
---|