Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1064/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1064/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 1064/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1064
Ședința publică de la 14.10.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. B. T.
JUDECĂTOR - A. P. B.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurentul-pârât T. G., împotriva deciziei civile nr.890 A din 09.03.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. C. C. și cu intimata-pârâtă T. V..
P. are ca obiect - partaj bunuri comune.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 07.10.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 14.10.2015 când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 23.01.2008, reclamantul D. C.-C. i-a chemat în judecată pe pârâții T. G. și T. V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că, pe timpul căsătoriei părților, aceștia au dobândit ca bun comun, în coproprietate, un imobil cu destinația de locuință, situat în București, ., ., parter, apartament 1, sectorul 6, compus din 3 camere, bucătărie, hol, baie și debara cu o suprafață utilă de 62,20 mp, precum și o cotă indiviză de 0,33% din suprafața de folosință comună a imobilului și să se dispună ieșirea din indiviziune a părților.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că are calitate de creditor personal al pârâtului T. G., în baza contractului de împrumut autentificat sub nr. 1142/17.09.2007 la BNP V. C. și Asociații. Prin acest contract de împrumut încheiat între reclamant, în calitate de împrumutător, pe de o parte și pârâtul T. G., în calitate de împrumutat, a dat acestuia din urmă, cu titlu de împrumut, suma de 14.500 euro, în condițiile art. 1587 și urm. Cod civil, cu dobândă moratorie legală anuală majorată cu 50% pe an și calculată potrivit art. 3 și 5 din Legea nr. 356/2002, dobândă care se aplică la întreaga sumă împrumutată și curge de la data scadenței și până la data ultimului act de executare silită. Prin același contract, pârâtul s-a obligat să restituie suma împrumutată, integral și obligatoriu în euro la data de 22.10.2007. În condițiile în care, până la data menționată mai sus, pârâtul T. G. nu a restituit nimic din suma împrumutată, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, motiv pentru care reclamantul a demarat la data de 24.10.2007 procedura executării silite imobiliare asupra imobilului situat în București, ., ., apartament 1, sectorul 6, cunoscând, la acea dată, că acesta este proprietatea pârâtului, formându-se astfel dosarul de executare nr. 174/2007, al B. Raportoru G.. Urmare adresei emise de executorul judecătoresc, Primăria Sectorului 6 – SPFPL Sector 6 a comunicat, la data de 21.11.2007, că în evidențele fiscale pârâtul figurează printre alte bunuri și cu apartamentul menționat mai sus, cu o valoare de impunere de 130,93 lei, dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 8812/1991. Astfel cum rezultă din cuprinsul acestui act, imobilul suspus executării silite a fost dobândit, în timpul căsătoriei, de ambii pârâți de la ICRAL Giulești, inițial cu plata în rate, în prezent fiind achitat în întregime.
În aceste condiții, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. 1 Cod procedură civilă, „creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui mai întâi să ceară împărțeala acestora”, aspect de altfel menționat, în mod expres de executorul judecătorul la data de 11.12.2007, motiv pentru care se impune admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, urmând ca, în urma sistării stării de indiviziune între cei doi pârâți, să se stabilească în concret partea de imobil ce ar aparține exclusiv pârâtului T. G., în vederea continuării executării silite, în scopul recuperării în totalitate a creanței ce o are reclamantul față de acesta.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 493 alin. 1 Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus în copie următoarele înscrisuri: proces-verbal încheiat la data de 11.12.2007, adresa nr. 106-7-_/2.11.2007 emisă de SPFPL Sector 6, contract de vânzare-cumpărare nr. 8812/1991, contract de împrumut autentificat sub nr. 1142/17.09.2007 la BNP V. C. și Asociații.
La data de 17.03.2008, pârâții au depus întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că imobilul a cărui împărțeală se solicită de către reclamant este bunul lor comun dobândit în timpul căsătoriei și în care locuiesc în prezent cu întreaga familie. Pârâții au mai arătat că nu poate fi primită o astfel de acțiune în care reclamantul, printr-un act nereal, încearcă prin manevre dolosive și viclene să obțină sume de bani necuvenite. Mai mult decât atât, pârâții au arătat că nu a fost exprimat niciodată consimțământul pârâtului pentru încheierea unui astfel de act, care de altfel este lovit de nulitate absolută, motiv pentru care au solicitat respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată.
Pe cale reconvențională, pârâții au solicitat să se constate simulația contractului de împrumut autentificat sub nr. 1142/17.09.2007 la BNP V. și Asociații, în care T. G. are calitatea de împrumutat și reclamantul calitatea de împrumutător, pentru suma de 14.500 euro, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, pârâtul T. G. a arătat că a încheiat cu reclamantul un contract de împrumut fictiv, fiind obligat de acesta. Mai arată pârâtul că, în realitate, reclamantul-pârât a împrumutat această sumă unei terțe persoane, pe care înțelege să o acționeze în judecată în prezentul dosar, în calitate de copârâtă, persoană care de altfel a și beneficiat de întreaga sumă de bani. Mai mult, pârâtul a învederat că a fost folosit ca persoană interpusă, fiind obligat de reclamantul-pârât să încheie contractul de împrumut pe numele său, acesta nedorind să se știe că a împrumutat suma de bani persoanei a cărei identitate urmează să o precizeze. Pârâtul a arătat că nu a primit nicio sumă de bani de la reclamantul-pârât, interesul său este să se constate că acest contract este simulat pentru că în prezent este urmărit pentru suma de 14.500 euro pe calea executării silite, sumă pe care în realitate nu o datorează, el fiind doar aparent împrumutat. În consecință, pârâtul a solicitat să se constate simulația contractului de împrumut dintre acesta și reclamant și, de asemenea, să se constate nulitatea absolută a acestui contract pentru lipsa consimțământului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118, Cod procedură civilă, art. 1175 cod civil și art. 119-120 Cod procedură civilă.
La termenul din 21.04.2008, pârâtul T. G. a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de copârâtă a numitei Ș. G.-T.. La data de 22.04.2008, reclamantul a depus la dosar un înscris intitulat „cereri cu caracter prealabil”.
La termenul de judecată din 26.05.2008, reclamantul a invocat excepția tardivității formulării cererii reconvenționale.
Prin încheierea de ședință din data de 23.06.2008, instanța, în conformitate cu dispozițiile art.165 Cod procedură civilă, a procedat la disjungerea cererii reconvenționale de capătul de cerere principal.
La termenul de judecată din 23.06.2008, instanța în temeiul dispozițiilor art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, proba testimonială cu un martor și proba cu interogatoriul pârâților, iar pentru pârâți proba cu înscrisuri, proba testimonială cu un martor și proba cu interogatoriul reclamantului.
La termenul de judecată din data de 15.09.2008, reclamantul a depus la dosar procură judiciară autentificată sub nr. 1684/06.06.2008 la BNPA C. & C..
Prin încheierea de ședință din data de 22.09.2008, instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art. 242 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă.
La data de 02.10.2008, pârâții au depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei și copie legalizată de pe sentința civilă nr. 5453/02.07.2009, pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 28.01.2010, sentință prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea pârâtului reclamant T. G. prin care s-a solicitat să se constate caracterul simulat al contractului de împrumut încheiat cu reclamantul-pârât D. C. C..
La termenul de judecată din 06.10.2008, pârâții au depus la dosar cerere de intervenție în interes propriu a numitei T. G., prin care se solicită să se constate că este titulara unui drept de creanță împotriva pârâților; să se dispună instituirea unui drept de retenție în favoarea sa asupra bunului imobil care este supus partajului, până la achitarea integrală a debitului.
În motivarea cererii de intervenție, s-a arătat că T. G. este fiica pârâtei T. V., iar din cauza faptului că la data la care mama sa a achiziționat apartamentul nu se afla în relații bune cu tatăl său, aceasta i-a solicitat să-i dea o sumă de bani cu care să plătească imobilul, arătându-i că în contul acestei sume îi va vinde ulterior apartamentul. Intervenienta a mai arătat că la acea dată nu a dispus de întreaga sumă de bani de care avea nevoie mama sa, astfel încât a împrumutat de la alte persoane suma de care avea nevoie până la concurența sumei ce reprezenta prețul final al apartamentului. Mai arată că niciodată nu a solicitat vânzarea către sine a apartamentului întrucât pârâtul a fost de acord la acea vreme să devină proprietara apartamentului împreună cu sora sa, care la rândul său a contribuit cu banii necesari pentru cumpărarea imobilului în care pârâta T. V. locuiește în prezent cu intervenienta, aceasta din urmă fiind singura care îi acordă îngrijire. Având în vedere că în urma prezentului proces de partaj imobilul dobândit de soții T. se va împărți, intervenienta apreciază că există posibilitatea ca în urma partajului judiciar să fie singura prejudiciată, urmând să suporte acțiunile creditorilor săi, lucru total neechitabil.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 49-56 Cod procedură civilă.
Prin încheierea de ședință din data de 10.11.2008, instanța a dispus în baza art. 244 alin. 1 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea dosarului nr._, având ca obiect simulație.
La data de 09.11.2009, reclamantul a depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei, însoțită de copia sentinței civile nr. 5453/02.07.2009, pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr._ .
Prin încheierea de ședință din data de 07.12.2009, instanța a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, având în vedere că reclamantul nu a depus la dosar sentința pronunțată în dosarul civil nr._ cu mențiunea definitivă și irevocabilă.
La data de 11.02.2010, reclamantul a depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei însoțită de sentința pronunțată în dosarul civil nr._ cu mențiunea definitivă și irevocabilă.
La termenul de judecată din 22.03.2010, reclamantul a depus la dosar întâmpinare la cererea de intervenție, prin care a solicitat respingerea acesteia.
De asemenea, reclamantul a învederat neîndeplinirea de către intervenientă a cerințelor prevăzute de art. 112 alin. 3 și 4 raportat la dispozițiile art. 50 alin. 1 Cod procedură civilă, în condițiile în care cererea de intervenție în interes propriu se impune a fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată. Mai mult, printr-un capăt de cerere intervenienta a solicitat să se constate că este titulara unui drept de creanță împotriva pârâților T. V. și T. G., însă fără a preciza care este această sumă ce ar reprezenta valoarea pretinsului drept de creanță, motiv pentru care se impune obligarea acesteia să precizeze cuantumul dreptului de creanță și obligarea la achitarea taxei de timbru. În condițiile în care, din formularea primului capăt de cerere, ar rezulta ca acest temei de drept l-ar reprezenta dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, reclamantul a arătat că înțelege să invoce excepția inadmisibilității acestuia, în situația în care, dacă intervenienta are un drept de creanță asupra pârâților, decurgând dintr-un împrumut acordat acestora pentru cumpărarea apartamentului cu privire la care s-a solicitat ieșirea din indiviziune, aceasta poate cere valorificarea acestui drept, în cadrul procedurii de executare silită a pârâților, alături de alți creditori, respectiv reclamantul și nu constatarea existenței sau inexistenței acestui drept, cerere care are un caracter subsidiar. Față de conținutul expres al celui de al doilea capăt de cerere, reclamantul a invocat excepția lipsei de interes a acestuia, față de conținutul raportului de obligație existent între intervenientă și pârâți, raport izvorât dintr-un pretins contract de împrumut, astfel că cererea de acordare a unui drept de retenție este lipsită de interes, căci valorificarea dreptului lor ține exclusiv de procedura execuțională la care ar fi îndreptățiți pârâții în situația în care nu și-ar îndeplini obligația de restituire a pretinsului împrumut.
Prin încheierea de ședință din data de 22.03.2010, în baza art. 245 Cod procedură civilă, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol.
La termenul din data de 03.05.2010, intervenienta a depus la dosar o cerere de îndreptare a erorii materiale prin care solicită a se redacta corect numele de T. M. și nu G. și numele pârâtei ca fiind T. V. și nu T. V., așa cum din eroare s-a redactat.
La termenul din data de 31.05.2010, intervenienta a depus la dosar cerere completatoare, prin care a arătat că suma cu care a înțeles să-și ajute mama la cumpărarea apartamentului în litigiu este de 90.000 lei, sumă care la acea dată reprezenta aproximativ 85% din valoarea totală a acestuia. Diferența de bani necesară cumpărării apartamentului a fost achitată în exclusivitate de mama sa, tatăl său neavând nicio contribuție la achiziționarea apartamentului, deoarece acesta locuia în altă parte împreună cu concubina sa, cu care are un copil, fiind total dezinteresat de cumpărarea acestuia. Cum la data cumpărării apartamentului soții T. nu erau divorțați, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat pe numele acestora. Mai mult, pârâtul a asigurat-o pe intervenientă că nici el și nici fiul acestuia nu vor avea vreo pretenție asupra dreptului de proprietate a acestui imobil.
La solicitarea instanței, la data de 17.06.2010, s-au depus la dosar relațiile solicitate de la Camera Notarilor Publici București.
La termenul de judecată din data de 28.06.2010, instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu expertiză tehnică imobiliară, cu obiectivele stabilite la acea dată.
La data de 03.09.2010, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, raportul de expertiză tehnică construcții, efectuat de expert T. I. C..
La termenul de judecată din data de 06.09.2010, intervenienta a depus la dosar cerere precizatoare la cererea de intervenție, prin care arată că solicită 85% din valoarea actuală a imobilului ce face obiectul prezentului litigiu.
La data de 22.10.2010, pârâta T. V. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat să se constate că a avut o contribuție de 100% la dobândirea apartamentului supus partajului; să se constate că pârâta are interese contrare față de pârâtul T. G.; să se constate că pârâtul a avut o contribuție de 10% din valoarea totală a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei. La stabilirea valorii masei partajabile, asupra căreia urmează a se dispune ieșirea din indiviziune solicitată de reclamant, pârâta a arătat că trebuie să se aibă în vedere atât valoarea bunurilor mobile, cât și valoarea îmbunătățirilor efectuate la apartament. De asemenea, pârâta a solicitat să-i fie atribuit apartamentul în litigiu, având în vedere că l-a achitat în integralitate, a locuit în permanență și locuiește și în prezent în acesta, nu este comod partajabil, astfel cum rezultă și din raportul de expertiză efectuat în cauză. Totodată, pârâta a solicitat să-i fie atribuit pârâtului T. G. toate bunurile mobile dobândite în timpul căsătoriei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 129 alin.5 Cod procedură civilă, art. 132 alin. 2, art. 138 alin. 1 pct. 4, art. 111, art. 673 alin. 5 și art. 673 alin. 9 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 25.10.2010, instanța în temeiul dispozițiilor art. 84 Cod procedură civilă, a calificat cererea pârâtei T. V. ca fiind o cerere reconvențională, urmând ca aceasta să timbreze cererea cu 3.971 lei și 5 lei timbru judiciar.
La data de 29.10.2010, pârâta-reclamantă T. V. a depus la dosar cerere de ajutor public judiciar, în sensul scutirii de la plata taxei judiciare de timbru aferentă cererii reconvenționale. Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu din 08.11.2010, instanța a admis cererea de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, formulată de pârâta reclamantă T. V..
În temeiul dispozițiilor art. 167 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru pârâta reclamantă T. V. și pârâtul T. G., pe aspectul cotei de contribuție, proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor.
În cadrul probei cu înscrisuri, au fost depuse copii de pe taloanele de pensie privind pe T. G., certificatul de naștere . nr._.
La termenul de judecată din data de 20.12.2010 a fost audiat martorul B. A., depoziția acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.
Prin sentința civilă nr. 9657/21.12.2010, Judecătoria sector 6 București a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D. C.-C. împotriva pârâților T. G. și T. V., a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă T. V. în contradictoriu cu reclamantul-pârât D. C.-C. și pârâtul T. G., a dispus partajarea imobilului proprietate devălmașă a pârâților, situat în București, ., ., p, ., la cererea creditorului personal al pârâtului, a atribuit pârâtei în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, ., ., parter, apartament 1, sector 6, având o valoare de circulație de 236.000 lei și a obligat pârâta T. V., să plătească pârâtului T. G., cu titlu de sultă, suma de 118.000 lei, reprezentând cota de ½ din valoarea de circulație a imobilului.
Prin decizia civilă nr. 329A/28.03.2012, pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, au fost admise apelurile formulate de apelantul-reclamant-pârât D. C. C., apelanta-pârâtă-reclamantă T. V. și de apelantul-pârât T. G. împotriva sentinței civile nr. 9657/21.12.2010, pronunțată în dosar nr._ de Judecătoria sector 6 București, a fost desființată sentința civilă nr. 9657/21.12.2010 și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la data 17.01.2013, sub numărul_ *.
La termenul de judecată din data de 04.03.2013, pârâta-reclamantă T. V. a depus la dosar o precizare prin care a arătat că, în timpul căsătoriei, părțile au dobândit următoarele bunuri mobile: autoturism marca Dacia 1300, pe care l-a evaluat la suma de 3.000 lei, mobilă de sufragerie din lemn masiv, evaluată la suma de_ lei, bunuri de uz casnic (televizor, aragaz, frigider, mixer, etc.), evaluate la suma de 3500 lei, mobilă dormitor, evaluată la suma de 1500 de lei, covor persan, evaluat la suma de 700 lei, valoarea totală a bunurilor mobile fiind estimată la suma de_ de lei.
La termenul de judecată din data de 13.05.2013, instanța a încuviințat pentru pârâtă proba cu interogatoriul pârâtului T. G. și proba cu înscrisuri, iar pentru reclamant a încuviințat proba cu interogatoriul pârâților.
Instanța a încuviințat efectuarea unei expertize având ca obiectiv stabilirea valorii actuale a imobilului apartament.
Urmare solicitării instanței, la data de 17.06.2013, au fost înaintate la dosar relațiile comunicate de Casa de Pensii a Municipiului București, filele 27-29.
Interogatoriile părților au fost administrate, întrebările și răspunsurile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
La termenul de judecată din data de 17.06.2013, instanța a procedat la audierea martorului M. D. A., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
La data de 29.08.2013, a fost înaintat la dosar raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic judiciar în specialitatea construcții T. I. C..
La termenul de judecată din data de 21.10.2013, pârâtul a depus la dosar un înscris, reprezentând plângere formulată la data de 16.05.2013 și înregistrată sub nr.815/21.05.2013 la P. de pe lângă Judecătoria sector 6 București.
La termenul de judecată din data de 03.02.2014, expertul tehnic judiciar în specialitatea construcții a depus la dosar raportul de expertiză tehnică (refăcut).
Prin sentința civilă nr. 1844/18.03.2014, a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamantul-pârât D. C.-C., a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă T. V., s-a constatat că pârâtul și pârâta-reclamantă au dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuție egală de 50% fiecare, următoarele bunuri: apartamentul nr. 1 situat în București, ., ., parter, sector 6, compus din trei camere și dependințe, având o valoare de 230.000 de lei; mobilă de sufragerie din lemn masiv, în valoare de_ de lei; un televizor, un aragaz, un frigider, un mixer, în valoare de 3500 de lei; mobilă de dormitor, în valoare de 1500 lei; un covor persan, în valoare de 700 de lei, s-a dispus ieșirea din indiviziune, au fost atribuite în natură bunurile reținute la masa partajabilă pârâtei-reclamante, iar pentru echilibrarea valorică a loturilor a fost obligată pârâta-reclamantă la plata către pârât a sumei de 124.850 lei, reprezentând sultă, au fost obligați, în solidar, pârâta-reclamantă și pârâtul la plata către reclamantul-pârât a sumei de 1.030 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prima instanță a reținut că reclamantul din prezenta cauză are calitatea de creditor personal al pârâtului T. G., conform contractului de împrumut autentificat sub nr. 1142 din 17.09.2007 de BNP V. C. și Asociații, prin care acesta din urmă a fost obligat să restituie reclamantului suma de 14.500 euro, până la data de 22.10.2007. În virtutea acestui titlu executoriu, reclamantul creditor a declanșat executarea silită ce formează obiectul dosarului de executare nr. 174/2007 al B. Raportoru G., în modalitatea executare silită imobiliară, fiind urmărit imobilul din București, ., ., p, ., dobândit de pârâtul debitor și soția acestuia, în timpul căsătoriei. Prin promovarea prezentei acțiuni, în condițiile art. 493 alin. 1 C.proc.civ și art. 33 C.fam, reclamantul-creditor tinde la sistarea devălmășiei soților pârâți, urmărind ca, subsecvent partajării acestui bun imobil comun, să-și valorifice creanța prin executarea silită a imobilului, devenit propriu al debitorului său în urma împărțelii.
De asemenea, prima instanță a reținut că pârâtul și pârâta-reclamantă din prezenta cauză au calitatea de soți și au dobândit în timpul căsătoriei proprietatea asupra următoarelor bunuri: imobil apartament nr. 1 situat în București, ., ., parter, sector 6, în valoare de 230.000 de lei; mobilă de sufragerie din lemn masiv, în valoare de_ de lei; un televizor, un aragaz, un frigider, un mixer, în valoare de 3500 de lei; mobilă de dormitor, în valoare de 1500 lei; un covor persan, în valoare de 700 de lei. Dovada dreptului de proprietate asupra acestor bunuri rezultă din contactul de vânzare-cumpărare nr. 8812/1991, precum și din posesia soților T. G. și T. V. asupra bunurilor mobile, care nu a fost contestată de vreuna dintre părți. Valoarea bunurilor mobile, de asemenea, nu a fost contestată de vreuna dintre părți, urmând a fi avută astfel în vedere de către instanță, iar valoarea bunului imobil apartament a fost stabilită prin expertiza tehnică în specializarea construcții întocmită în cauză de expert judiciar C. T. I.. În ceea ce privește bunul mobil autoturism, instanța a reținut că înscrisul depus la fila 14 dosar (nr._ ) nu este o dovadă a dreptului de proprietate asupra autoturismului marca Dacia, ci doar o dovadă în sensul achitării la data de 28.03.2012 a unui impozit cu privire la acest bun, motiv pentru care instanța nu va reține autoturismul ca făcând parte din masa partajabilă.
Potrivit dispozițiilor art. 30 din Codul familiei, în vigoare la data dobândirii bunurilor menționate, „bunurile dobîndite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sînt, de la data dobîndirii lor, bunuri comune ale soților. Orice convenție contrară este nulă. Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.”
Prevederile art. 355 Cod civil (aplicabile în cauză în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2009 de punere în aplicare a Codului civil) dispun că „La încetarea comunității, aceasta se lichidează prin hotărâre judecătorească sau act autentic notarial. Până la finalizarea lichidării, comunitatea subzistă atât în privința bunurilor, cât și în privința obligațiilor”. În continuare, prevederile art. 357 stabilesc modalitatea de realizare a partajului, arătând că „În cadrul lichidării comunității, fiecare dintre soți preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune și la regularizarea datoriilor. În acest scop, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.”
În speță, coroborând probele administrate, prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada contrară prezumției de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune, cererea reconvențională fiind neîntemeiată cu privire la acest aspect, respectiv acela de contribuție exclusivă a pârâtei-reclamante la dobândirea bunului imobil. Astfel, nu a fost dovedită susținerea pârâtei-reclamante și a pârâtului în sensul că soții nu ar mai locui împreună și că nu au mai conviețuit de o lungă perioadă de timp. Instanța a precizat că relevanță are situația de fapt existență între soți cu privire la acest aspect la momentul achitării contravalorii bunului imobil apartament, aceasta fiind data încheierii contractului, 17.06.1991, dată la care a fost plătit în întregime prețul apartamentului, în cuantum de 146.231 lei, astfel cum rezultă din art. 2 și art. 4 din contract. Faptul că pârâtul avea un copil dintr-o altă relație nu dovedește că nu mai locuia împreună cu soția. Totodată, instanța a avut în vedere și aspectul că pe tot parcursul litigiului pârâtul nici nu a indicat un alt domiciliu al său decât cel comun cu al pârâtei-reclamante. De asemenea, faptul că martora a aflat de la fiica pârâtei-reclamantă și de la aceasta din urmă că la acel moment soții nu mai locuiau împreună nu are nici o relevanță în ceea ce privește contribuția soților la dobândirea bunurilor comune, întrucât această contribuție se raportează la momentul achiziționării imobilului, respectiv la anul 1991, când imobilul a fost achitat în întregime. Nu este concludent nici aspectul că martora ar fi acordat o sumă de bani cu titlu de împrumut fiicei părților sau pârâtei-reclamante, deoarece suma de bani i-a fost restituită, în două tranșe, în timpul căsătoriei părților, situație în care legea prezumă contribuția egală a soților la acoperirea cheltuielilor gospodăriei. Pârâta-reclamantă nu a făcut dovada faptului că suma de bani ar fi fost restituită martorei prin contribuția exclusivă a pârâtei-reclamante și nu a făcut dovada faptului că în perioada de trei ani cât timp s-au restituit acești bani martorei, soții nu ar fi locuit împreună. În plus, instanța reține că în cererile de ajutor public judiciar formulate și în primă instanță, și în apel, pârâta-reclamantă a menționat că aceasta nu a fost angajată niciodată, prin urmare aceasta nu ar fi avut posibilitatea să contribuie cu sume de bani în proporție mai mare decât pârâtul la dobândirea bunurilor comune. Pe de altă parte, din cupoanele de pensie depuse la dosar pentru pârât rezultă că acesta a obținut venituri din muncă.
Prin urmare, din coroborarea acestor probe administrate în cauză, prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada contrară prezumției de contribuție egală a soților la dobândirea bunului imobil apartament.
În ceea ce privește ieșirea din indiviziune, prima instanță a reținut că potrivit art. 728 Cod civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, motiv pentru care a dispus sistarea stării de devălmășie. Potrivit art. 6739 C.proc.civ., criteriile ce trebuie avute în vedere la formarea și atribuirea loturilor vizează acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea. Având în vedere voința pârâtului și a pârâtei-reclamante, care nu poate fi înlăturată întru totul chiar și reținându-se că aceștia ar avea un interes comun în cauză, întrucât dispozițiile art. 6739 C.proc.civ. sunt aplicabile, neputându-se distinge acolo unde legiuitorul nu distinge, precum și văzând declarațiile martorilor audiați în cauză, relevante cu privire la atribuirea imobilului sub aspectul locuirii acestuia de către soți, instanța a atribuit în natură bunul imobil apartament pârâtei-reclamante. De asemenea, având în vedere faptul că bunurile mobile reținute la masa partajabilă se află în apartament și deservesc folosirii acestuia în condiții corespunzătoare, precum și reținând voința pârâtului exprimată în răspunsul la interogatoriu în sensul că nu solicită a-i fi atribuite în natură aceste bunuri, instanța a atribuit în natură și bunurile mobile pârâtei-reclamante.
Întrucât valoarea totală a bunurilor supuse împărțelii este de 249.700 lei, iar cota de contribuție a soților pentru dobândirea bunurilor comune a fost reținută ca fiind egală, de 50%, prima instanță a obligat pârâta-reclamantă, pentru echilibrarea valorică a loturilor, la plata către pârât a sumei de 124.850 lei, reprezentând sultă. Creanța reclamantului urmează a fi recuperată din suma de bani datorată de pârâta-reclamantă pârâtului cu titlu de sultă sau din urmărirea bunului imobil apartament, în situația neexecutării de către pârâta-reclamantă a obligației de bunăvoie.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta-reclamantă T. V. și pârâtul T. G., cereri înregistrate pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă la data de 11.07.2014.
Apelanta-pârâtă-reclamantă T. V. a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut ca nu a răsturnat prezumția de contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, apreciind că nu a făcut dovada ca soții nu mai locuiau împreuna în momentul achitării bunului imobil. Din depoziția martorei B. A. rezulta fara putința de tăgada că motivul pentru care a împrumutat-o, cu o suma de bani considerabila, pe fiica sa, T. M., a fost acela de a achita în integralitate imobilul în care locuia împreuna cu apelanta. Declarația martorei nu a fost cenzurata de către instanța de fond sub aspectul împrumutului acordat. Într-adevăr, privit în mod singular, certificatul de naștere din care rezulta faptul ca paratul avea un copil dintr-o altă relație nu face dovada ca acesta nu mai locuia împreuna cu soția sa. Însă acest înscris coroborat cu celelalte probe administrate fac dovada faptului ca la data achiziționării apartamentului soții nu mai locuiau împreuna. Astfel, din înscrisul „certificat de naștere” se poate lesne observa ca Ș. G. (fiul paratului) s-a născut în perioada în care a fost achiziționat apartamentul. Or, este evident că cel puțin în perioada 1990-1992 (momentul procreării și nașterii copilului), nu puteam accepta să mai locuiască împreuna, cunoscând că, pe lângă faptul ca avea o relație de concubinaj, urma sa i sa nască și un copil. În situația în care ar fi locuit împreună cu paratul T. G. și ar fi participat la cheltuielile privind achiziționarea apartamentului, nu ar mai fi fost necesar ca fiica lor sa împrumute vreo suma de bani.
De asemenea, apelanta-pârâtă-reclamantă a susținut că în mod greșit instanța de fond a retinut ca nu a răsturnat prezumția de contribuție egala la dobândirea bunurilor comune, apreciind ca nu ar fi avut posibilitatea sa contribuie cu sume de bani în proporție mai mare decât paratul la dobândirea bunurilor comune, deoarece nu a făcut dovada ca a avut venituri. Faptul că nu a fost angajata niciodată, a determinat-o pe fiica sa să împrumute banii necesari achitării apartamentului, sumă pe care tot ea a restituit-o. Acest aspect rezultă și din depoziția martorei, care afirma ca suma de bani împrumutata i-a fost restituita în trei ani de către fiica sa, T. M.. Într-adevăr, a formulat cerere de ajutor public judiciar deoarece taxa de timbru era mare și fiica sa, care a susținut toate cheltuielile cu acest proces, nu avea posibilitatea ca dintr-un salariu decent sa achite și aceasta taxa de timbru. Însa, se poate observa ca, având ajutorul fiicei sale, T. M., a achitat onorariul de expert în cuantumul dispus de către instanța de fond, onorariile de avocat, etc. Acordarea ajutorului public judiciar nu poate sa constituie un motiv pertinent pentru a determina instanța de fond sa considere ca nu a avut o contribuție exclusiva la dobândirea apartamentului.
Apelantul-pârât T. G. a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind admisibilă o astfel de acțiune, aplicând dispozițiile art. 33 alin. 2 C.fam. Acțiunea promovata de reclamant este inadmisibila, atâta vreme cat titlul în baza căruia s-a pornit executarea silita este lovit de nulitate absolută, iar creanța solicitata nici măcar nu reprezintă o sumă certă, fiind cunoscut faptul ca, în cadrul dosarului de executare, a fost recuperata o însemnata suma de bani prin poprire. În ceea ce privește cota prezumata ce face obiect al proprietății devălmașe, aceasta nu poate fi supusa urmăririi silite fata de dispozițiile art. 33 Codul familiei, bunurile comune neputând fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți decât după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor. În mod greșit instanța de fond nu a reținut faptul că are bunuri mobile proprii în afara bunurilor mobile din apartament, respectiv un autoturism Dacia sau alte bunuri cu care încă figurează la rolul fiscal ca fiind plătitor de taxe și impozite. Din depozițiile martorului a rezultat fără echivoc faptul ca pârâtul deține bunurile mobile proprii.
În opinia apelantului-pârât, instanța de fond a respins în mod nejustificat proba solicitată, de a atașa prezentului dosar și dosarul de executare nr. 174/2007 al B.E.J. Raportoru G., proba indispensabila soluționării prezentei cauze. D. din cadrul dosarului de executare se putea deduce ce bunuri au fost urmărite de către executorul judecătoresc și care este suma recuperată pentru a determina daca suma presupusa a mai fi de recuperat mai poate atrage pornirea în instanța a unei astfel de acțiuni, cum este cea promovata de reclamantul-parat D. C. C.. Este inadmisibilă o astfel de ieșire din indiviziune fără a solicita mai întâi urmărirea bunurilor proprii ale coindivizarului.
Totodată, apelantul-pârât a susținut că prima instanță a reținut greșit că nu a solicitat să îi fie atribuite bunuri mobile.
Cu privire la fondul cauzei, apelantul-pârât a susținut că în cadrul dosarului de executare a fost recuperata mare parte din presupusa creanța a creditorului și în speța nu se impune pornirea unei astfel de acțiuni de partaj, atâta vreme cât este dovedit faptul ca paratul mai deține și alte bunuri mobile proprii, bunuri care pot fi urmărite în cadrul dosarului de executare. Cu privire la cererea reconvențională, instanța urmează a retine că, în speță, intervine subrogația.
La cererea apelantei-pârâte-reclamante, a fost audiat martorul V. P., iar la cererea apelantului-pârât a fost atașată copia dosarului de executare nr. 174 al B. Raportoru G..
Prin decizia civilă nr.890 A/09.03.2015, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta-pârâtă-reclamantă T. V. și de apelantul-pârât T. G., împotriva sentinței civile nr. 1844/18.03.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. C. C..
Apelurile au fost găsite nefondate și au fost respinse în temeiul art. 296 C.proc.civ.
Astfel, motivul de apel formulat de apelanta-pârâtă-reclamantă referitor la cota de contribuție a părților la dobândirea masei partajabile nu este fondat. În mod corect, prima instanță de fond a avut în vedere că, în drept, potrivit art. 30 C.fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților și constituie proprietatea codevălmașă a acestora. Din analiza ansamblului dispozițiilor prevăzute de Codul familiei în materie rezultă că legiuitorul a prezumat relativ dobândirea în mod egal de către soți a bunurilor în timpul căsătoriei. Această prezumție poate fi răsturnată de oricare dintre soți în condițiile în care se face dovada aportului semnificativ la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei.
În speță, apelanta-pârâtă-reclamantă, prin probele administrate, nu a dovedit contribuția majoră la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, motiv pentru care prima instanță a reținut justificat egalitatea cotelor de contribuție ale soților la dobândirea masei partajabile.
Tribunalul a apreciat că din dovezile administrate nu rezultă că părțile au avut un aport diferit la dobândirea imobilului bun comun, fiind despărțiți în fapt în perioada achiziționării apartamentului în cauză. Prin motivul de apel formulat, apelanta-pârâtă-reclamantă a susținut că prima instanță a determinat greșit cota de contribuție la dobândirea imobilului, aportul său fiind de 100%. La solicitarea sa, în etapa procesuală a apelului a fost administrată proba testimonială, fiind audiat martorul V. P., care a arătat că în perioada 1987-1994 a avut o relație de concubinaj cu fiica părților, iar în această perioadă nu l-a întâlnit niciodată pe apelantul-pârât, care nu locuia împreună cu soția și fiicele sale. Referitor la această absență, din relatările partenerei sale a aflat că tatăl ei locuia cu o altă persoană și nu știa nimic despre acesta. Partenera sa i-a cerut în anul când s-au despărțit un împrumut pentru achiziționarea unui imobil, dar nu a înțeles foarte bine despre ce era vorba.
Tribunalul a apreciat că această depoziție este imprecisă, neclarificând nici aspectele discutabile care se regăsesc și în cuprinsul declarațiilor martorei B. A., audiată în primul ciclu procesual, referitoare la scopul acordării unui împrumut fiicei apelanților, T. M.. Declarația martorului relevă un fapt negativ, și anume că nu l-a întâlnit pe apelantul-pârât în locuința familiei. Nu se poate aprecia că apelanta-pârâtă-reclamantă a dovedit astfel faptul pozitiv contrar, respectiv că apelantul-pârât a locuit, în acea perioadă, în altă parte. Dimpotrivă, apelantul-pârât a figurat întotdeauna în listele de întreținere ale imobilului în cauză, niciuna dintre părțile apelante neadministrând dovada faptului că avea o altă locuință, iar fiul din afara căsătoriei al apelantului-pârât s-a născut la data de 20.05.1990, contractul de vânzare-cumpărare nr. 8812/1991 fiind încheiat la data de 17.06.1991. Este relevantă și împrejurarea, corect reținută de către prima instanță, că apelanta-pârâta-reclamantă nu a avut venituri salariale, neavând astfel posibilitatea să contribuie cu sume de bani în proporție mai mare decât apelantul-pârât la dobândirea bunurilor comune.
De asemenea, aceste susțineri ale apelantei-pârâte-reclamante sunt în contradicție cu poziția exprimată de către părți înseși prin intermediul cererii reconvenționale din data de 17.03.2007, în cuprinsul căreia se arată că imobilul a cărei împărțeală se solicită este bunul lor comun, dobândit în timpul căsătoriei și în care locuiesc împreună cu întreaga familie. La acel moment părțile nu au invocat o situație de fapt diferită de cea care rezultă în prezent din probatoriul administrat, cererea reconvențională prin care apelanta-pârâtă-reclamantă a solicitat să se constate contribuția sa de 100% la dobândirea apartamentului bun comun fiind formulată numai trei ani mai târziu, la data de 22.10.2010.
În acest context, tribunalul a apreciat că nu au fost dovedite susținerile referitoare la faptul că în perioada achiziționării imobilului, în anul 1991 și în anii următori, apelanții nu au locuit și nu au gospodărit împreună, probatoriul administrat neconfirmând a o asemenea ipoteză.
În ceea ce privește apelul declarat de apelantul-pârât, din verificarea actelor de executare din dosarul nr. 174 al B. Raportoru G. rezultă că bunurile cu care figura la rolul fiscal, conform adresei nr. 106-7-_/21.11.2011, nu sunt bunuri proprii, ci bunuri dobândite în timpul căsătoriei, care nu au mai fost indicate de apelanți ca făcând parte din masa a cărei partajare s-a solicitat în prezenta cauză. Nu s-a probat astfel existența unor bunuri proprii ale apelantului-debitor, care să fie urmărite prioritar, demersuri în vederea identificării unor bunuri proprii fiind întreprinse și în cadrul executării silite, anterior inițierii procesului de partaj al bunurilor comune. Împrejurarea că prin poprirea înființată asupra pensiei apelantului-pârât în luna octombrie 2009 o parte din suma datorată a fost restituită nu afectează caracterul cert, lichid și exigibil al creanței a cărei executare silită a fost solicitată de către intimatul-pârât.
Nu au fost primite argumentele cu privire la nulitatea contractului de împrumut autentificat sub nr. 1142/17.09.2007 la BNP V. C. și Asociații, care nu a fost declarată urmare a litigiilor purtate sub acest aspect, nici cele cu privire la formarea și atribuirea loturilor, în prima etapă procesuală, prin răspunsul la interogatoriu apelantul-pârât arătând că nu solicită a-i fi atribuite în natură bunuri mobile.
Au fost avute în vedere și dispozițiile art. 299 și art. 301 C.proc.civ.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul T. G., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art.304 pct. 9 Cod de procedură civilă raportat la disp. art.312 alin.3 Cod de procedură civilă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, în tot, și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
În subsidiar, în situația în care se va considera că nu exista motiv de casare cu trimitere spre rejudecare, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, admiterea excepțiilor invocate iar pe fond respingerea acțiunii reclamantului.
Hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, și a fost pronunțată contrar normelor legale fără ca instanța de apel să țină seama de limitele desființării în primul ciclu procesual cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.
Prin decizia civila nr. 329A din 28.03.2012 în Dosarul nr._, Tribunalul București a desființat sentința civila nr. 9657/21.12.2010 pronunțata de Judecătoria Sectorului 6 București și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a proceda în acest mod, instanța de apel a reținut ca este necesar a fi analizata și cererea reconvențională sub aspectul solicitărilor de a fi incluse în masa partajabila și bunurile mobile, respectiv de a se stabili cota de contribuție a soților și în raport de bunurile mobile, iar partajarea să aibă în vedere și aceste bunuri. În concluzie s-a reținut că prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ceea ce atrage desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare ocazie cu care se vor avea în vedere toate criticile formulate de părți prin cererile de apel.
Cu privire la cererea principală:
În mod greșit, în cel de-al doilea ciclu procesual instanța de apel a cărei hotărâre o critică recurentul – pârât nu a ținut seama de bunurile mobile cu care acesta figurează la rolul fiscal conform adresei nr. 106-7-_/21.11.2011. Cu toate că din această adresă rezultă în mod cert că recurentul - reclamant figurează Ia rolul fiscal cu o . bunuri mobile, instanța de apel în mod greșit a reținut ca aceste bunuri nu sunt proprii ci sunt dobândite în timpul căsătoriei, fără a administra însă vreo proba pe acest aspect. Întrucât din adresa mai sus indicată care se afla în dosarul de executare, rezulta fără echivoc faptul că exista și alte bunuri mobile pe numele recurentului - pârât, consideră că în mod eronat instanța de apel nu a avut în vedere și aceste bunuri pe care le-a indicat în mod repetat și care trebuiau avute în vedere la pronunțarea hotărârii.Cu toate că în dosarul de executare există această dovadă din care rezultă că pe numele recurentului – pârât figurează bunuri mobile proprii totuși nu exista nicio dovadă că aceste bunuri au fost urmărite în cadrul executării silite. Sub acest aspect, recurentul - pârât consideră că acțiunea reclamantului cu privire la ieșirea din indiviziune asupra apartamentului este inadmisibilă.
Conform disp. art.33 al.2 Codul familiei- bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți decât după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor și numai în măsura necesara pentru acoperirea creanței.
O astfel de acțiune privind partajarea forțată, nu poate fi primită de instanța mai înainte de a fi urmărite bunurile proprii, în caz contrar acțiunea fiind prematur introdusă.
Din actele existente la dosarul cauzei rezultă că exista bunuri proprii ale recurentului – pârât care nu au fost urmărite în cadrul dosarului de executare mai înainte de a fi promovată o astfel de acțiune. În situația în care ar fi contestată cota de contribuție asupra acestor bunuri, instanța urmează a administra probe pe acest aspect.
Pentru motivele arătate, recurentul – pârât solicită admiterea excepției privind inadmisibilitatea promovării acțiunii și respingerea acțiunii
Cu privire la cererea reconvențională:
Criticile aduse pe aspectul cererii reconvenționale, vizează faptul că în mod greșit instanța de apel nu i-a acordat recurentului - pârât în natură o parte din bunurile mobile așa cum acestea au fost solicitate atât de acesta cât și de pârâta-reclamantă T. V. în cererea sa reconvențională (susținută și în prin concluziile scrise aflate la dosarul cauzei) respectiv: autoturism marca Dacia, mobila de sufragerie din lemn masiv, mobila de dormitor și un covor persan în valoare totala de 19.200 lei.
Potrivit disp. art. 728 Cod Civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, iar în concordanță cu disp. art. 673 ind.9 Cod de procedură civilă, criteriile ce trebuie avute în vedere la formarea și atribuirea loturilor vizează acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
În mod greșit instanța de apel nu a reținut că după desființarea sentinței pronunțate de instanța de fond în primul ciclu procesual și trimiterea cauzei spre rejudecare, recurentul – pârât a fost de acord cu atribuirea în natură a bunurilor mobile ce i se cuveneau. În mod greșit instanța de apel nu a reținut ca la partajarea bunurilor regula este ca acestea să fie atribuite în natură și doar dacă nu este posibil acest lucru partajarea să se facă prin plata sultei. În speță, bunurile mobile solicitate îi pot fi atribuite recurentului – pârât în natură în mod direct.
Pentru motivele arătate, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, iar pe fond admiterea cererii privind atribuirea în natură a bunurilor mobile solicitate.
Cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței:
În mod greșit instanța de apel a reținut faptul că, deși s-a restituit mare parte a presupusei creanțe prin poprirea înființată asupra pensiei recurentului - pârât (lucru dovedit cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei), aceasta împrejurare nu afectează caracterul cert, lichid și exigibil al creanței a cărei executare silită a fost solicitată. Recurentul – pârât solicită înlăturarea acestei susțineri eronate a instanței de apel și să se rețină că la pronunțarea hotărârii instanța în mod greșit nu a verificat cuantumul presupusei creanțe la acel moment, pentru a stabili dacă o astfel de acțiune este admisibilă și dacă există un motiv serios pentru a porni partajarea forțată a unui imobil, atâta vreme cât recurentul – pârât deține și alte bunuri mobile care puteau fi valorificate în cadrul executării silite.
Pentru toate aceste motive recurentul – pârât solicită: admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, în tot, și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel; în subsidiar, în situația în care se va considera că nu exista motiv de casare cu trimitere spre rejudecare, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, admiterea excepțiilor invocate iar pe fond respingerea acțiunii reclamantului.
Analizând actele și lucrările dosarului conform art. 304 pct.9 C.proc.civ.Curtea constată că recursul este nefondat.
Nefondat susține recurentul în recursul împotriva deciziei instanței de apel a Tribunalului că aceasta ar trebui casată sau modificată deoarece sentința de la Judecătorie, a primei instanțe, ar fi încălcat art. 315 C.proc.civ.în sensul că sentința nu a respectat decizia de apel a Tribunalului ,nr. 329A din 28.03.2012, care a desființat cea dintâi sentință civila, nr. 9657/21.12.2010 pronunțata de Judecătoria Sectorului 6 București, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași Judecătorii deoarece era necesar a fi analizata și cererea reconvențională formulată pârâta-reclamantă T. V. de sub aspectul solicitărilor de a fi incluse în masa partajabila și bunurile mobile comune, respectiv de a se stabili cota de contribuție a soților și în raport de bunurile mobile comune, iar partajarea să aibă în vedere și aceste bunuri comune. Recursul este o cale de atac extraordinară, rezervată criticilor de nelegalitate, controlul judiciar putând fi realizat exclusiv prin prisma criticilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.proc.civ. și exprimate de partea ce uzează de această cale de atac cu privire la hotărârea atacată pe această cale, în speță decizia instanței de apel. Or, Curtea nu poate analiza direct în recurs(omisso medio) critici ale recurentului pentru sentința primei instanțe, pe care nu le-a exprimat direct în calea de atac a apelului pe care a avut-o la dispoziție împotriva sa.
Nefondat susține recurentul-pârât și că partajul nu ar fi fost admisibil respectiv ar fi fost prematur pe motiv că pârâtul ar fi avut bunuri mobile proprii, câtă vreme, așa cum s-a arătat, recursul este o cale de atac extraordinară, rezervată criticilor de nelegalitate, controlul judiciar putând fi realizat exclusiv prin prisma criticilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.proc.civ. și exprimate de partea ce uzează de această cale de atac cu privire la hotărârea atacată pe această cale, în speță decizia instanței de apel, nefiind aplicabil art. 304 pct.1 C.proc.civ. deoarece în acest proces este reglementată în prealabil calea ordinară de atac a apelului în care s-au putut invoca elementele de coroborat ale situației de fapt, iar punctele 10 și 11, ale art. 304 C.proc.civ. privind aspecte de fapt, au fost demult abrogate din Codul de procedură civilă.Or, pe situația de fapt, decizia de apel a stabilit că pârâtul nu avea bunuri proprii valorificabile, ci bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei conform adresei nr. 106-7-_/21.11.2011, făcându-se demersuri prin executor judecătoresc în vederea identificării unor bunuri proprii și în cadrul executării silite. Așadar,în raport de probele administrate, față de situația de fapt pe care a stabilit-o din coroborarea probelor, instanța de apel a aplicat în mod legal art.30 C.fam. potrivit căruia bunurile dobândite de oricare din soți în timpul căsătoriei sunt bunuri comune ale soților.
Nefondat susține recurentul că instanța de apel nu a atribuit acestuia în natură un autoturism, de vreme ce din masa partajabilă supusă împărțelii în acest proces niciuna din instanțele de fond (prima instanță și instanța de apel) nu a reținut ca făcând parte autoturismul. Nu putea fi atribuit în acest proces de instanța de apel,către apelantul-pârât, de vreme ce nu făcea parte din bunurile ce compuneau masa partajabilă de împărțit în acest proces în raport cu criticile de apel ale apelantului-pârât și ale apelantei pârâte-reclamante(art.673 ind.5 C.proc.civ.rap. la art. 295 alin. 1 teza 1 C.proc.civ.).Nici pentru bunurile mobile ce mobilau imobilul atribuit în natură pârâtei-reclamante recurentul nu justifică modificarea deciziei de apel recurate în sensul de a fi scoase din imobil și a fi atribuite acestuia separat, susținând nefondat că le-ar fi pretins în rejudecarea de la prima instanță, dimpotrivă, decizia de apel recurată indicând că în rejudecarea menționată, de la prima instanță, la interogatoriu pârâtul a arătat că nu dorește să-i fie atribuite aceste bunuri mobile (fila 37 dosar_ ( Judecătoria Sectorului 6 București).
În ultimul motiv de recurs, recurentul reformulează critica nelegală ce nu se încadrează la art.304 C.proc.civ., ci vizează restabilirea situației de fapt prin coroborarea probelor de la instanțele de fond, deși, cum s-a arătat, art.304 ind. 1 C.proc.civ.nu este aplicabil cauzei, că deținea acesta bunuri mobile proprii ce împiedicau partajul, și susține nefondat recurentul că la pronunțarea hotărârii instanța de apel în mod greșit nu a verificat cuantumul creanței pentru a stabili dacă o astfel de acțiune este admisibilă, în condițiile în care existența creanței certe lichide și exigibile de la data cererii de chemare în judecată pentru partaj este cea care permite partajarea sub aspectul admisibilității, iar simpla reducere a ei, cum susține recurentul în recurs, după pronunțarea în cauză a primei instanțe până la pronunțarea instanței de apel, fără ca prin aceasta să fi fost efectiv stinsă integral creanța, nefăcând inadmisibil partajul în raport cu prevederile art. 33 C.fam invocate nefondat de recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul – pârât T. G., împotriva deciziei civile nr.890 A/09.03.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. C. C. și intimata – pârâtă T. V..
Obligă recurentul să achite intimatului D. C. C. 700 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. B. T. A. P. B. A.-D. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.C.B.T.
Tehdact.R.L./C.B.T.
2 ex./…
TB-S.4 - C.C.I.; A.C.
Jud.S.3- F.A.D.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 416/2015. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
