Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 544/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 544/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 544/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 544
Ședința publică de la 30.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurentul-reclamant, P. C., împotriva deciziei civile nr.1111 A. din 14.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, BETTLES (C.) M. G. și AUTORITATEA TUTELARĂ-PRIMĂRIA S. 1 BUCUREȘTI.
P. are ca obiect – exercitarea autorității părintești.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 17.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea cauzei la 24.04.2015 și apoi la 30.04.201, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.1111 din 14.11.2013 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul – reclamant P. C. și apelanta-pârâtă C. M. împotriva sentinței civile nr._/24.10.2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în contradictoriu cu intimata Autoritatea Tutelară – Primăria sectorului 1 București.
Pentru a pronunța această decizie civilă, tribunalul a reținut că prin sentința civila nr._/24.10.2012, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea principala formulată de reclamantul P. C., în contradictoriu cu pârâta C. M. GEORGET A, și autoritatea tutelara PRIMĂRIA SECTOR 1 BUCURESTI, s-a stabilit exercitarea autorității părintești în comun de ambii părinți pentru minorii P. Alexander, născut la data de 12.12.2004 și P. Yannis T., născut la data de 28.08.2007.
S-a respins excepția inadmisibilității formulată de pârâta prin întâmpinare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin cerere reclamantul P. C. a chemat în judecata pe pârâta C. M.-G., solicitând sa se dispună stabilirea, autorității părintești în comun de ambii părinți pentru minorii P. Alexander și P. Yannis - T. și stabilirea locuinței minorilor la domiciliul reclamantului.
În motivarea cererii, a arătat reclamantul că din căsătoria sa cu pârâta, au rezultat minorii, însa aceasta căsătorie a fost desfăcuta prin sentința civila nr._ din data de 01.06.2010 pronunțata în dosarul nr._/299/2009 definitiva și irevocabila prin decizia civila nr.73 A din data de 07.02.2011 pronunțata de Tribunalul București, iar minorii au fost
încredințați spre creștere și educare pârâtei.
Părțile au conviețuit, împreuna cu minorii, în locuința aparținând reclamantului, chiar și după desfacerea căsătoriei, însă pârâta nu s-a implicat suficient în creșterea și educarea minorilor, reclamantul fiind cel care s-a implicat mai mult.
Ulterior pârâta a plecat și cu minorii în excursii în afara granițelor, chiar și împotriva voinței minorilor, amenințându-l pe reclamant ca daca nu este de acord nu-și va mai vedea minorii decât în programul de vizita. Pârâta a plecat cu minorii și s-au mutat în alt domiciliul, dată de la care reclamantul și-a văzut copii numai în programul de vizita stabilit de instanțe, deși exista o mare afecțiune intre el și minori. Acesta considera ca fiind născuți în fostul domiciliu comun, minorii sunt foarte atașați de acest loc, motiv pentru care solicita reclamantul ca locuința minorilor sa fie stabilita la domiciliul sau.
În aceste împrejurări, a solicitat reclamantul ca în raport de situația nou creată, ținând seama de impactul negativ pe care îl poate avea asupra stării emoționale a minorilor și față de refuzul pârâtei de a respecta obligațiile asumate prin sentința de desfacere a căsătoriei, cererea să fie admisă, privind aceasta solicitare.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii principale și invocând excepțiile autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității acestei cereri.
Instanța prin încheierea de ședința din data de 22.02.2012, a respins excepția autorității de lucru judecat și în temeiul disp.art.137 alin. C.pr.civ., a unit cu fondul excepția inadmisibilității.
Analizând materialul probator administrat în cauza, a reținut instanța de fond ca din relația părților din căsătorie au rezultat minorii P. Alexander și P. Yannis - T., astfel cum rezulta din certificatele de naștere depuse la dosar.
Părțile au conviețuit în locuința reclamantului împreuna cu fiii lor până la sfârșitul lunii ianuarie a anului 2012, respectiv la data de 25.01.2012, când pârâta a plecat din domiciliul reclamantului împreuna cu minorii și s-a mutat la altă adresa, având în vedere ca erau deja divorțați și minorii i-au fost încredințați spre creștere și educare.
Cu ocazia plecării, pârâta a luat și minorii, iar reclamantul a avut legături personale cu acesteia în cadrul programului stabilit de instanța și uneori mai mult.
Din depozita martorilor audiați la cererea părților, respectiv A. C.-L. și Velcz Erszebet, instanța de fond a reținut ca ambii părinți se ocupa de minori.
Din depoziția martorului A. C.-L. audiat la cererea reclamantului, instanța a reținut ca acesta și-a văzut minorii, ca a avut legături personale cu aceștia și ca pârâta nu a împiedicat aceste relații ale tatălui cu minorii. Aceeași concluzie rezulta și din depoziția martorei Velcz Erszebet, care a menționat ca tatăl lua minorii și ca este un tata responsabil la fel ca mama acestora.
În analiza temeiniciei, s-a reținut ca în drept sunt aplicabile disp. art. 401 cod civil care stipulează ca în cazul copilului din căsătoria a cărui filiație a fost stabilita, autoritatea părinteasca se exercita în comun și în mod egal de cătrepărinți, daca aceștia s-au despărțit, iar art.403 cod civil prevede ca în situația în care părinții copiilor nu se înțeleg cu privire la aceste aspect, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutela.
Art. 297 noul cod civil stabilește ca "după divorț, autoritatea părinteasca revine în comun ambilor părinți, afara de cazul în care instanța decide altfel", exercitarea autorității părintești de către un singur părinte - echivalentul încredințării copilului către unul dintre părinți - reprezentând excepția și putând fi hotărâta de către instanța numai în situația în care exista motive întemeiate și cu luarea în considerare a interesului superior al copilului.
A constatat instanța ca în cauza este aplicabil alineatul 2 al art. 505 cod civil, părțile încetând conviețuirea la sfârșitul lunii ianuarie a anului 2012, minorii rămânând la locuința mamei, potrivit declarațiilor ambelor părți.
În raport de materialul probator administrat, instanța a apreciat ca cererea reclamantului de a exercita în comun autoritatea părinteasca cu privire la minori este fondata, dovedindu-se în cauza existenta unor motive temeinice care sa determine instanța sa ia o astfel de măsura, în interesul minorilor fiind ca autoritatea părinteasca sa fie exercitata în comun de către părinți.
În acest sens, instanța a considerat că autoritatea părintească (custodia copiilor), exercitată în comun și în mod egal de către ambii părinți, reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana cât și bunurile copilului.
În cazul părinților căsătoriți precum și, ca regulă generală, a celor divorțați, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, ambii fiind răspunzători pentru creșterea copiilor lor minori, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestora, potrivit propriilor convingeri, însușirilor și nevoilor copiilor. Mai mult, custodia comună acordă părinților drepturi egale în deciziile cu privire la bunăstarea copilului și drepturi mult mai largi de a interacționa cu minorii. Este binecunoscut faptul că separarea părinților produce consecințe în viața minorilor, însă mult mai pregnant acestea se manifestă atunci când părinții au conflicte ori se ceartă cu privire la deciziile luate de către celălalt părinte, care exercită eventual singur autoritatea părintească. Prin urmare, efectele benefice ale autorității părintești comune, în cazul în care părinții au în vedere binele și interesul superior al copilului lor, sunt de necontestat.
În soluția cu privire la autoritatea părintească instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, apreciind că o custodie exercitată în mod egal de ambii părinți, consacră și respectă, atât pentru părinți cât și pentru copil, dreptul lor la viață privată și de familie. Astfel, atât legătura mamă-copil cât și cea tată-copil, chiar și după separarea părinților, sunt subordonate art. 8 din Convenție întrucât au în vedere o viață de familie existentă din punct de vedere biologic și juridic. În acest sens, Curtea a statuat că în relația dintre părinți și copii, exercițiul drepturilor părintești este un element fundamental al vieții de familie, în mod normal părinții trebuind să decidă cu privire la toate aspectele vieții minorului, ținând seama de responsabilitățile lor corelative(Cauza R c. Marii Britanii, Cauza Hoffman c. Austriei). Întrucât art. 8 din Convenție reglementează și o obligație pozitivă din partea statului, de a dispune măsuri pozitive, Curtea a afirmat în mod constant că norma europeană implică dreptul părintelui de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul său, precum și obligația autorităților naționale de a dispune aceste măsuri(C. Ignaccolo-Zenide c. României).
Instanța a reținut ca pana la separarea parților aceștia s-au ocupat împreuna de creșterea fiilor lor, minorii fiind extrem de atașați de ambii părinți, pârâta, fiind cea care s-a implicat cel mai mult în creșterea și îngrijirea acestora, având ajutorul unei alte persoane.
Nu a rezultat din nici o proba administrata ca pârâta nu s-ar fi îngrijit de minorii, ca nu le-ar fi acordat atenția și afecțiunea pe care orice mama responsabila le acorda copiilor săi, ca ar fi fost vreodată neglijenta cu minori, nici în perioada în care părțile au conviețuit și nici după aceea, pârâta, fiind în preajma minorilor în mod constant, iar reclamantul în cadrul programului de vizitare stabilit de instanța și chiar și peste acest program, astfel cum au declarat ambii martori audiați în cauza.
Însa de reținut ca intre părinți exista anumite neînțelegeri privitoare la partajul bunurilor comune, și în acest sens părțile se șicanează reciproc, folosind minorii ca metoda de șantaj și neținând cont de interesul minorilor de a avea o viața liniștita și sa nu asiste la aceste neînțelegeri care privesc numai pe părinți. Ambii părinți dovedesc în acest caz lipsa de metoda și lipsa de abilitate în a-și rezolva problemele ce țin de fosta viața în comun, și care să nu creeze stare de stres suplimentara și minorilor.
Având în vedere aceste aspecte și cu prioritate interesul superior al minorilor care presupune, printre altele, exercițiul drepturilor părintești în comun, reținând disponibilitatea ambilor părinți de a contribui în mod efectiv la creșterea și dezvoltarea armonioasa a minorilor și constatând ca nu s-a făcut nici o dovada în sensul ca ar exista motive întemeiate pentru a se lua nici mamei nici tatălui, dreptul de a exercita autoritatea părinteasca asupra minorilor, instanța a dispus ca autoritatea părinteasca sa revină în comun părinților.
Sub acest aspect ,reține instanța de fond,cererea principala este întemeiata în parte.
Pentru aceste considerente, instanța a respins și excepția inadmisibilității formulata de pârâta.
Cu privire la capătul de cerere privind stabilirea domiciliului minorilor, instanța de fond a reținut ca potrivit art. 400 alin.(1) Cod procedură civilă, în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă, stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința minorului la părintele cu care locuiește în mod statornic". Alineatul al doilea al aceluiași text normativ prevede că "dacă până la divorț, copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul său superior".
Din interpretarea dispozițiilor legale aplicabile instituției locuinței minorului după separarea părinților, rezultă că, în lipsa acordului părților, domiciliul minorului se va stabili la părintele cu care acesta a locuit în mod statornic, iar dacă părinții au locuit împreună până la divorț, la unul dintre părinți, și numai în cazuri excepționale domiciliul se va stabili în altă modalitate (aceste dispoziții sunt aplicabile și în cazul copilului din afara căsătorii).
Pe de altă parte, instanța a soluționat acest capăt de cerere în urma examinării tuturor criteriilor de apreciere, îndeobște cunoscute, între care: vârsta copilului, condițiile materiale și morale pe care fiecare părinte le poate asigura pentru o bună dezvoltare intelectuală și fizică, atașamentul părintelui față de copil și al copilului față de părinte, interesul și grija manifestată de părinți în timpul conviețuirii și după separarea în fapt și alte asemenea împrejurări legate de interesul copilului, fără ca vreun criteriu de apreciere să fie absolutizat, ori altul să nu fie luat în seamă.
În cauza de față, este cert că ambii părinți își doresc o legătură nemijlocită și efectivă cu minorii, un contact permanent cu aceștia, că ambii părinți sunt interesați în a asigura fiilor lor condiții care să permită dezvoltarea lor fizică, mentală, spirituală și socială și un mediu familial stabil în care să se simtă protejați și în siguranță. Cu toate acestea instanța a avut în vedere în hotărârea ce o va pronunța și celelalte criterii ce urmează a forma convingerea în stabilirea domiciliului minorilor la unul dintre părinți.
Sub aspectul legăturii afective între minori și părinți, instanța constată că între minori și tatăl sau există o legătură afectivă similară celei dintre minori și mamă, însă în creșterea și dezvoltarea unor copiii, cu precădere la o vârstă mai mică, dacă alte cauze nu o impun, prezența mamei în viața copiilor nu poate fi substituită.
Pârâta C. M. G. a formulat întâmpinare la apelul declarat de apelantul reclamant prin care solicită respingerea ca nefondat a apelului acestuia.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate în condițiile art.295 Cod procedură civilă tribunalul a constatat, în fapt și drept, următoarele:
Prin sentința civilă nr._/1.06.2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București definitivă prin decizia civilă 73A/7.02.3011 pronunțată de Tribunalul București secția a IV-a civilă minorii P. Yannis T. și P. Alexander au fost încredințați spre creștere și educare intimatei pârâte C. M. G..
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei a rezultat că pe perioada divorțului și după divorț timp de câteva luni minorii au locuit împreună cu ambii părinți în fostul domiciliu conjugal.
În luna ianuarie 2012, după depunerea cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, apelanta pârâtă și minorii s-au mutat într-o altă locuință fără a comunica inițial apelantului unde sunt minorii.
Din luna septembrie 2012 apelanta pârâtă și minorii s-au mutat în Marea Britanie astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și declarațiile martorilor audiați în fața instanței de fond fără ca apelantul reclamant să fie informat cu privire la această mutare și ulterior despre locul unde se află minorii.
La data pronunțării sentinței civile de divorț erau în vigoare dispozițiile vechiului Cod al Familiei cu privire la încredințarea minorilor.
La data formulării cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului erau aplicabile dispozițiile noului Cod civil privind autoritatea părintească, respectiv art.396- 400 Cod civil.
Potrivit art.403 Cod civil în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Conform art. 46 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de . Codului civil pot fi modificate potrivit dispozițiilor art. 403 din Codul civil.
Având în vedere aceste dispoziții legale și faptul că s-au schimbat împrejurările care au determinat încredințarea minorilor apelantei pârâte în sensul că .deși din punct de vedere legal minorii îi fuseseră încredințați spre creștere și educare, a luat unilateral hotărârea de a se muta cu minorii din locuință fără a comunica și apelantului locul un aceștia se află, iar mai apoi de a pleca cu minorii din țară tribunalul a constatat că susținerea apelantei pârâte cu privire la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată este neîntemeiată, iar excepția autorității de lucru judecat este de asemenea, neîntemeiată. Tribunalul a constatat că în ceea ce privește aceste excepții instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică.
Ținând seama de dispozițiile art. 403 Cod civil și raportat la dispozițiile art.397 care prevede că după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel și de dispozițiile art.398. Cod civil care prevede că dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți și că celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia tribunalul a constatat că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică.
Astfel,din probele administrate în cauză, înscrisuri și martori, rezultă că ambii părinți s-au ocupat de creșterea și educarea minorilor, apelantul reclamant păstrând legătura cu minorii și după ce aceștia au plecat din țară vizitându-i lunar în Marea Britanie, luând legătura cu conducerea școlii unde au fost înscriși și interesându-se de situația lor școlară și de modul în care s-au integrat în colectivitate .
Astfel cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reiese că apelantul reclamant a plătit pensia de întreținere datorată minorilor și a achitat și cheltuielile legate de școlarizarea acestora pe perioada în care s-au aflat în România.
Pe de altă parte, așa cum s-a reținut și mai sus ,apelanta pârâtă .la rândul său, a avut grijă de minori permanent, s-a implicat în activitățile școlare și extrașcolare ale acestora.
Prin urmare, nu existau motive întemeiate pentru a se stabili ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de unul dintre părinți. fiind o măsură care va asigura prezența ambilor părinți în viața minorilor și va limita hotărârile unilaterale în ceea ce îi privește pe minori.
În ceea ce privește stabilirea domiciliului minorilor, instanța de fond, a avut în vedere dispozițiile art.400 alin.1 și 2 Cod procedură civilă și a avut în vedere criteriul interesului superior al minorilor.
Așa cum s-a reținut și mai sus și cum a avut în vedere și instanța de fond, ambii părinți s-au implicat în creșterea și educarea minorilor.
Minorii au locuit permanent cu apelanta pârâtă, iar până la plecarea din locuința comună în ianuarie 2012 au locuit și cu tatăl.
În ceea ce privește condițiile material și morale ce le oferă părinții minorilor tribunalul a constatat că ambii au condiții bune de locuit.
Din ancheta socială efectuată la domiciliul mamei rezultă că aceasta locuiește cu actualul soț în Marea Britanie - Bristol într-o zonă rezidențială, într-o casă cu 3 dormitoare, terasă și gradină. Minorii au camera lor dotată și mobilată corespunzător. Minorii sunt înscriși la o școală de stat calificată ca fiind bună, constatându-se un progres impresionant în ceea ce privește activitatea școlară și faptul că au învățat rapid limba engleză la un nivel ridicat adaptându-se stilului de educație diferit. S-a mai consemnat că școala se află la mica distanță de casă, că în zonă există o gamă excelentă de facilitate la care minorii au acces,că aceștia și-ai făcut prieteni și au o viață socială bogată. Din informațiile primite de la școală rezultă că minorii nu au nici un fel de probleme în dezvoltarea lor și că există o comunicare corespunzătoare cu ambii părinți. Ancheta sociala a relevat și faptul că minorii mențin legătura cu tatăl lor întrucât acesta vine să îi viziteze lunar petrecând un week-end cu aceștia la hotelul unde se cazează.
Pentru a stabili domiciliul minorilor instanța de fond a avut în vedere, în afară de condițiile materiale și morale pe care fiecare părintele oferă minorilor, și vârsta minorilor, atașamentul acestora față de părinți și criteriul continuității în creșterea și educarea minorilor.
Având în vedere aceste criterii instanța de fond a dispus în mod corect ca domiciliul minorilor să fie stabilit la apelanta pârâtă.
Minorii sunt așa cum arată și martorii, mai atașați de mama lor care s-a ocupat permanent de creșterea și educarea acestora, aspect ce conturează și criteriul continuității.
Instanța de judecată a avut în vedere opinia minorilor, dar în contextul în care dorința minorilor se reflectă în interesul superior al acestora.
Apelantul reclamant arată că minorii nu au fost audiați de către instanța de judecată, dar tribunalul a constatat că nici unul dintre aceștia nu au împlinit vârsta de 10 ani pentru ca audierea să fie obligatorie.
Tribunalul a reținut faptul că apelanta pârâtă a luat în mod unilateral decizia cu privire la mutarea în Marea Britanie fără a-l anunța pe apelantul reclamant, însă acest aspect nu are relevanță decât asupra modului cum părintele înțelege să respecte și drepturile celuilalt părinte în luarea deciziilor majore ce implică viața minorilor. Interesul superior al minorilor nu a fost afectat atâta vreme cât aceștia beneficiază de condiții bune de creștere și educare și se asigură respectarea dreptului minorilor de a menține legătura cu tatăl lor.
Prin urmare, tribunalul a constatat că instanța de fond a stabilit în mod corect domiciliul minorilor la mama lor.
Constatând că sentința pronunțată este legală și temeinică, tribunalul în baza art.296 Cod procedură civilă, a respins apelurile ca nefondate.
În ceea ce privește cererea apelantului reclamant de obligare a apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ținând seama de soluția de respingere a apelului formulat de acesta și,față de dispozițiile art.2 74 Cod procedură civilă,tribunalul a constatat că cererea este nefondată.
Împotriva acestei decizii civile a formulat recurs P. C..
Se susține în temeiul art.304 Cod procedură civilă, respectiv pct.9 că hotărâre este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea s-au aplicarea greșită a legii.
Or, art.304 pct.9 Cod procedură civilă, vizează două ipoteze, și anume: prima, hotărârea este lipsită de temei legal, adică atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, (ceea ce nu înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea sau cu motivarea) iar a doua când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (s-a aplicat o normă generală nesocotind existența unei norme speciale, s-a aplicat o normă ce nu este incidentă în speță, or s-a dat o interpretare greșită a textului de lege corespunzător situației de fapt).
Or, față de mijloacele de probă aflate la dosar, cât și motivele scrise de recurs nu se poate reține că aceste critici sunt întemeiate.
Au fost respectate dispozițiile Legii nr.272/2004 privind interesul superior al copilului, cât și art.263, precum și art.400 din Noul cod civil, iar susținerile formulate nu au nici un suport probator pentru, ca verificând legalitatea soluției date de instanța a cărei decizie este recurată, să fie întemeiate.
Așa fiind, cum recursul este nefondat, urmează ca în baza art.312 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă să fie respins, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.316 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant, P. C., împotriva deciziei civile nr.1111 A. din 14.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, BETTLES (C.) M. G. și AUTORITATEA TUTELARĂ-PRIMĂRIA S. 1 BUCUREȘTI.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. T. D. A. F. P.
GREFIER
I. A. G.
Red.C.M.T.
Tehnored.C.S.
Ex.2/15.07.2015
T.B.Secția a III-a Civilă -D.A. D.
- L.C.
Jud.sector 6 București – P.ulmeanu
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 458/2015.... → |
|---|
